ECCLESIASTUL

 
CAPITOLUL 1 
Nestatornicia lucrurilor pământești. 

1. Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim. 
2. Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Ecclesiastul, deșertăciunea deșertăciunilor, toate s
unt deșertăciuni! 
3. Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudește sub soare? 
4. Un neam trece și altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! 
5. Soarele răsare, soarele apune și zorește către locul lui ca să răsară iarăși. 
6. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte și, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. 
7. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat. 
8. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se
satură de câte vede și urechea nu se umple de câte aude. 
9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. 
10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a
fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră. 
11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, și tot așa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmașii lor. 
12. Eu  Ecclesiastul  am fost regele lui Israel în Ierusalim.
 
13. Și m-am sârguit în inima mea să cercetez și să iau aminte cu înțelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el. 
14. M-am uitat cu luare aminte la toa
te lucrările care se fac sub soare și iată: totul este deșertăciune și vânare de vânt. 
15. Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta și ceea ce lipsește nu se poate număra. 
16. Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat și am strâns înțelepciune - mai
mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belșug înțelepciune și știind. 
17. Și mi-am silit inima ca să pătrund înțelepciunea și știința, nebunia și prostia, dar am înțeles că și aceasta este vânare de vânt, 
1
8. Că unde este multă înțelepciune este și multă amărăciune, și cel ce își înmulțește știința își sporește suferința. 

CAPITOLUL 2 
Zădărnicia plăcerilor lumești. 

1. Grăiam inimii mele: "Vino să te ispitesc cu veselia și să te fac să guști plăcerea!" Și iată că și aceasta este deșertăciune. 
2. "E nebunie!" am zis despre râs. Și despre veselie: "La ce poate să folosească!" 
3. Am cugetat apoi în inima mea, să desfătez trupul meu cu vin - pe când cugetul meu umbla după înțelepciune și cerceta nebunia -
până ce voi vedea ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea vieții lor. 
4. Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii, 
5. Am făcut grădini și parcuri și am sădit în ele tot felul de pomi roditori; 
6. Mi-am făcut iazu
ri, ca să pot uda din ele o dumbravă unde creșteau copacii; 
7. Am cumpărat robi și roabe și am avut feciori născuți în casă, asemenea și turme de vite, și oi fără de număr, mai mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalim. 
8. Am strâns au
r și argint și număr mare de regi și de satrapi; am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor anului mi-am agonisit: o prințesă și alte prințese. 
9. Am fost mare și am întrecut pe toți cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim și înțelepciunea a rămas cu mine. 
10. Și tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte și n-am oprit inima mea de la nici o veselie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea, și aceasta mi-a fost partea din toată munca mea. 
11. Apoi m-am uitat cu luare aminte
la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele și la truda cu care m-am trudit ca să le săvârșesc și iată, totul este deșertăciune și vânare de vânt și fără nici un folos sub soare. 
12. Și mi-am întors privirea să văd înțelepciunea, nebunia și pros
tia. Căci ce poate să facă un om de rând peste ceea ce a făcut un rege? 
13. Atunci m-am încredințat că înțelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului. 
14. Înțeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru î
ntuneric. Dar am cunoscut și eu că aceeași soartă vor avea toți. 
15. Deci am zis în inima mea: "Aceeași soartă ca și cel nebun avea-voi și eu; atunci la ce îmi folosește înțelepciunea?" Și am zis în mintea mea că și aceasta este deșertăciune. 
16. Căci
pomenirea celui înțelept ca și a celui nebun nu este veșnică, fiindcă în zilele ce vor veni amândoi vor fi uitați; atunci înțeleptul moare ca și nebunul. 
17. Drept aceea am urât viața, căci rele sunt cele ce se fac sub soare; și totul este deșertăciune ș
i vânare de vânt. 
18. Și am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o omului care va veni după mine. 
19. Și cine știe dacă el va fi înțelept sau nebun! Și el va face ce va găsi cu cale din tot lucrul cu care m-am trudit și m-am
chibzuit sub soare! Și aceasta este deșertăciune! 
20. Și am început să mă las deznădejdii pentru toată munca cea de sub soare, 
21. Căci un om care a pus în lucrul lui înțelepciune și știință și a avut izbândă, îl împarte cu cel care n-a lucrat. Și ace
asta aste deșertăciune și un rău nespus de mare. 
22. Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui și din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare? 
23. Toate zilele lui nu sunt decât suferință și îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noap
tea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este deșertăciune! 
24. Nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce și să bea și să-și desfăteze sufletul cu mulțumirea din munca sa. Și am văzut că și aceasta vine numai din mâna lui Dumnezeu. 
25. Cine poate
oare să mănânce și să bea fără să mulțumească Lui? 
26. Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înțelepciune, știință și bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune și să strângă pentru a da celui ce este bun în fața lui Dumnezeu. Ș
i aceasta este deșertăciune și vinare de vânt! 

CAPITOLUL 3 
Vremea tuturor lucrurilor. Deosebirea omului de animal. 

l. Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. 
2. Vreme este să te naști și vreme să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit. 
3. Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; vreme este să dărâmi și vreme să zidești. 
4. Vreme este să plângi și vreme să râzi; vreme este să jelești și vreme să dănțuiești. 
5. Vrem
e este să arunci pietre și vreme să le strângi; vreme este să îmbrățișezi și vreme este să fugi de îmbrățișare. 
6. Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; vreme este să păstrezi și vreme să arunci. 
7. Vreme este să rupi și vreme să coși; vreme
este să taci și vreme să grăiești. 
8. Vreme este să iubești și vreme să urăști. Este vreme de război și vreme de pace. 
9. Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-și? 
10. Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fii
lor oamenilor, ca să se zbuciume. 
11. Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor; El a pus în inima lor și veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârșit. 
12. Atunci mi-am dat cu so
coteala că nu este fericire decât să te bucuri și să trăiești bine în timpul vieții tale. 
13. Drept aceea dacă un om mănâncă și bea și trăiește bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. 
14. Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ține în veac de veac și nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micșora și că Dumnezeu lucrează așa ca să ne temem de fața Lui. 
15. Ceea ce este a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; și Dumnezeu cheamă iarăși aceea c
e a lăsat să treacă. 
16. Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptății este fărădelegea și în locul celui cucernic, cel nelegiuit. 
17. Și am gândit în inima mea: "Dumnezeu va judeca pe cel drept ca și pe cel nelegiuit", căci este vreme pentru orice
punere la cale și pentru orice faptă. 
18. și am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-și dea seama că nu
sunt decât dobitoace". 
19. Căci soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune! 
20. Amândoi merg în același loc: amândoi au ieșit din pulbere și amândoi în pulbere se întorc. 
21. Cine știe dacă duhul
omului se urcă în sus și duhul dobitocului se coboară în jos către pământ? 
22. Și mi-am dat seama că nimic nu este mai de preț pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea
ce se va întâmpla în urma lui? 

CAPITOLUL 4 
Zădărnicia avuției. 

1. Și iarăși am luat aminte la toate silniciile care se săvârșesc sub soare. Și iată lacrimile celor apăsați și nimeni nu era care să-i mângâie, iar în mâna celor silnici toată asuprirea și nici un mângâietor nu se găsea! 
2. Și am fericit pe cei ce au murit în vremi străvechi mai mult decât pe cei vii care
sunt acum în viață. 
3. Iar mai fericit și decât unii și decât alții este cel ce n-a venit pe lume, cel care n-a văzut faptele cele rele care se săvârșesc sub soare. 
4. Și am văzut că toată strădania și toată izbânda omului la lucru nu este decât pizma unuia față de altul. Și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt! 
5. Nebunul stă cu mâinile în sân și își mănâncă singur timpul
zicând: 
6. "Mai de preț este un pumn plin de odihnă decât doi pumni plini de trudă și de vânare de vânt". 
7. Și iarăși am văzut o nepotrivire sub soare: 
8. Este câte un om care este stingher și care nu are nici copil, nici frate și totuși lucrul nu-l
mai sfârșește și ochii lui nu se mai satură de bogăție. Dar vine o vreme când zice: "Pentru cine m-am trudit și am lipsit sufletul meu de traiul cel bun?" Și aceasta este deșertăciune și rea îndeletnicire. 
9. Mai fericiți
sunt doi laolaltă decât unul, fiindcă au răsplată bună pentru munca lor; 
10. Căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui. Dar vai de cel singur care cade și nu este cel de-al doilea ca să-l ridice! 
11. Asemenea când doi se culcă se încălzesc, iar unul cum s-ar putea încălzi? 
12. Și dacă unul este luat fără de veste, cel de-al doilea sare pentru el; căci sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă. 
13. Mai de preț este un copil sărman și înțelept decât un rege bătrân și nebun, care nu mai este în stare să asculte de sfaturi; 
14. Căc
i el poate să iasă din închisoare ca să domnească, deși s-a născut sărac în țara celuilalt. 
15. Văzut-am pe toți cei vii care merg sub soare îmbulzindu-se lângă tânărul care va sta în locul regelui ca moștenitor. 
16. Și nu se mai sfârșea poporul în fru
ntea căruia era; totuși urmașii lui nu se vor bucura de el. Și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt. 
17. Ia seama la picioarele tale când te duci în templul Domnului. Dacă te apropii să asculți este mai bine, decât să aduci jertfa nebunilor, căci
ei nu știu decât să facă rău. 

CAPITOLUL 5 
Folosul avuției. 

1. Nu te grăbi să deschizi gura ta și inima ta să nu se pripească să scoată o vorbă înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pământ; pentru aceasta să fie cuvintele tale puține. 
2. Visurile vin din multele griji, iar glasul celui nebun din mulțimea de vorbe. 
3. Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu pierde din vedere să-l împlinești, că nebunii nu au nici o trecere; tu însă împlinește ce ai făgăduit. 
4. Mai bine să nu făgăduiești decât să nu împlinești ce ai făgăduit. 
5. Nu îngădui gurii tale să tragă spre păcat trupul tău și înaintea trimisului lui Dumnezeu nu spune: "A fost o rătăcire!" Pentru ce să Se mânie Dumnezeu de cuvântul tău și să nimicească lucrul mâin
ilor tale? 
6. Căci din mulțimea grijilor se nasc visele și deșertăciunile din prea multe cuvinte. De aceea, teme-te de Dumnezeu! 
7. Dacă vezi asuprirea celui sărac și obijduirea dreptului și a dreptății în cetate, nu te mira de lucrul acesta, căci pest
e cel mare este unul mai mare, iar Cel Atotputernic veghează peste toți. 
8. Totuși este un folos pentru tară și anume: un rege care să poarte grijă muncii pământului. 
9. Cine iubește banii nu se va sătura de bani, iar cel ce iubește bogăția nu va avea
parte de rodul ei. Și aceasta este deșertăciune! 
10. Când se înmulțesc averile, sporesc și cei ce le mănâncă și ce folos are stăpânul lor că numai le vede? 
11. Dulce este somnul lucrătorului, fie că mănâncă mult, fie că mănâncă puțin, dar belșugul boga
tului nu-i dă răgaz să doarmă. 
12. Este un rău cumplit pe care l-am văzut sub soare: bogății puse la o parte de stăpânul lor pentru a lui nenorocire. 
13. Și dacă bogăția se pierde dintr-o întâmplare nenorocită și el are un copil, acestuia nu-i rămâne n
imic în mină. 
14. Precum a ieșit din pântecele maicii sale, gol se va duce, așa cum a venit, și pentru munca lui el nu va primi nimic, ca să poată lua în mâna lui. 
15. Și aceasta este o întâmplare nenorocită, ca să se ducă așa cum a venit; și ce folos
că i-a fost munca în vânt? 
16. Mai mult încă, toată viața lui este întuneric și supărare, necaz peste fire și boală și durere! 
17. Cu adevărat iată ceea ce am văzut că este bine și frumos: să mănânce și să bea și să trăiască omul bine din tot lucrul cu
care se trudește sub soare în vremea vieții dăruite lui de Dumnezeu, căci aceasta este partea lui. 
18. Și ori de câte ori Dumnezeu dă omului bogății și bunuri și ii îngăduie să mănânce și să-și ia partea lui și să se bucure de munca lui, acesta este un
dar de la Dumnezeu; 
19. Căci el nu se gândește prea mult la zilele vieții lui, fiindcă Dumnezeu îl sine prins cu bucuria inimii lui. 

CAPITOLUL 6 
Deșertăciunea iubirii de avuție. 

1. Este un rău pe care l-am văzut sub soare și care apasă greu asupra omului; 
2. Omului căruia Dumnezeu i-a dat averi și bunuri, iar sufletului lui nu-i lipsește nimic din ceea ce ar putea să dorească, Dumnezeu nu-i îngăduie însă să se bucure de ele, ci un străin le va mânca. Iată o deșertăciune și un rău nespus de mare! 

3. Dacă un om ar fi să aibă o sută de fii și să trăiască mulți ani și numeroase să fie zilele anilor săi, dacă nu s-a săturat sufletul lui de bine și el nu are loc de îngropare zic: "Chiar și fătul lepădat e mai fericit decât el!" 
4. A venit în zadar și
se duce în întuneric și în întuneric numele lui va fi învăluit; 
5. Nici n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, și fătul lepădat a avut mai multă odihnă decât omul acesta. 
6. Și dacă ar fi trăit de două ori câte o mie de ani și nu s-a bucurat de fericir
e, oare nu toii se duc în același loc? 
7. Toată munca omului este pentru gura lui și cu toate acestea pofta lui nu e astâmpărată. 
8. Căci ce are înțeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are săracul care știe să se poarte înaintea celor vii? 
9. Mai
bine să te uiți cu ochii decât să pribegești cu dorința. Și aceasta este deșertăciune și vinare de vânt! 
10. La tot ce își ia ființă i s-a hotărât numele de mai înainte; se știe ce va fi omul; el nu poate să intre în pricină cu cel ce este mai tare decâ
t el. 
11. Cu cit se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deșertăciune. Ce folos trage omul? 
12. Căci cine știe ce este de folos pentru om în viață, în vremea zilelor sale de nimicnicie pe care le trece asemenea unei umbre? Și cine va spune ma
i dinainte omului ce va fi după el sub soare? 

CAPITOLUL 7 
Folosul înțelepciunii. Femeia rea este amărăciunea sufletului. 

l. Mai de preț este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor și ziua morții decât ziua nașterii. 
2. Mai bine este să mergi în casă de plâns, decât să te duci în casă de ospăț, căci acolo se vede sfârșitul omului și cine îl vede pune la inimă. 
3. Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feței este bună pentru inimă. 
4. Inima celor înțelepți este în casa cea cu
tânguire, iar inima celor nebuni în casa veseliei. 
5. Mai degrabă să auzi certarea unui înțelept, decât să asculți cântecul celor nebuni; 
6. Că precum este pârâitul spinilor sub căldare, tot așa este și râsul celui nebun. Și aceasta este deșertăciune!.
.
7. Căci asuprirea poate să facă nebun pe un înțelept, și mita strică inima. 
8. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai de preț este un duh răbdător decât un duh semeț. 
9. Nu te grăbi să te întărâți întru duhul tău, pentru că mânia  sălășluiește în sânul celor nebuni. 
10. Nu spune niciodată: "Cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decât acestea?" Căci nu din înțelepciune întrebi una ca aceasta. 
11. Înțelepciunea este tot atât ție bună ca și o moștenire de folo
s celor ce văd soarele, 
12. Că așa este ocrotirea înțelepciunii și a banului; dar folosul științei este că înțelepciunea ține cu viață pe stăpânul ei. 
13. Socotește cu mintea faptele lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ceea ce El a strâmbat? 
14. În
zi de fericire fii bucuros, iar în zi de nenorocire gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă, așa ca omul să nu descopere nimic din cele viitoare. 
15. Aceste două lucruri le-am văzut eu în zilele nimicniciei mele: este câte un drept, care
piere întru dreptatea lui, și este câte un nelegiuit care trăiește mereu în răutatea lui. 
16. Nu fii drept peste măsură și nu te arăta prea înțelept! Pentru ce vrei să te nimicești? 
17. Nu fii nelegiuit până la sfârșit și nu fii nici nebun; de ce să m
ori înainte de timpul tău? 
18. Este bine să te ții de una și de cealaltă să nu te desfaci, că cine se teme de Dumnezeu scapă din toate. 
19. Înțelepciunea dă înțeleptului mai multă putere decât au zece nerozi într-o cetate. 
20. Căci nu este om drept p
e pământ care să facă binele și să nu păcătuiască. 
21. Nu lua aminte la toate vorbele pe care cineva le spune, ca nu cumva să auzi că sluga ta te grăiește de rău; 
22. Căci inima ta singură știe de câte ori și tu ai defăimat pe alții. 
23. Toate aceste
a le-am încercat prin înțelepciune și am zis: "Vreau să fiu înțelept!" dar înțelepciunea a rămas departe de mine. 
24. Ceea ce a fost este departe, și adânc, adânc! Cine poate acum să-i dea de înțeles? 
25. Și eu m-am silit și inima mea a cercetat și a u
rmărit știința și înțelepciunea și buna chibzuială și mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate. 
26. Și am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laț și mâinile ei
sunt cătușe. Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu scapă, iar păcătosul este prins. 
27. Iată ce am aflat, zice Ecclesiastul, și încă și altele ca să pot descoperi înțelesul, 
28. Pe care sufletul meu l-a căutat și nu l-a aflat. Am găsit însă un om la o mie, dar n-
am găsit nici o femeie din toate câte sunt
29. Dar iată numai ce am găsit: Dumnezeu a făcut pe om drept, iar oamenii născocesc multe vicleșuguri. 

CAPITOLUL 8 
Nestatornicia vieții. 

1. Cine este ca înțeleptul și cine poate să știe ca el tâlcuirea lucrurilor? Înțelepciunea unui om îi luminează fata și asprimea felei lui i se schimbă. 
2. Ascultă de porunca regelui din pricina jurământului făcut lui Dumnezeu. 
3. Nu te grăbi să te depărtezi de fata lui. Nu stărui în lucrul cel rău, că ceea ce voiește
face. 
4. Cuvântul regelui este hotărâtor și cine poate să-i spună: "Ce faci?" 
5. Celui ce ascultă porunca nu i se va întâmpla nimic rău, că inima unui om înțelept va cunoaște timpul și judecata. 
6. Pentru orice lucru este un timp și o judecată; că m
are este nenorocirea care apasă asupra omului, 
7. De vreme ce el nu poate să știe mai dinainte ceea ce se va întâmpla. Oare, cine îi va da de știre ceea ce va fi cu el? 
8. Omul nu este stăpân pe duhul său de viață, ca să-l poată opri; la fel nu este stăpân pe ziua morții și în această luptă nu încape amânare. Nelegiuirea nu va scăpa pe cel care o săvârșește. 
9. Am văzut toate aceste lucruri și mi-am sârguit inima mea spre tot lucrul care se face sub soare într-o vreme când omul stăpânește pe altul spr
e nenorocirea lui. 
10. Și am văzut păcătoși în mare cinste purtați la locul de odihnă, pe când cei ce lucraseră drept au fost izgoniți de la locul cel sfânt și au fost uitați în cetate. Și aceasta este deșertăciune! 
11. Din pricină că hotărârea pentru
pedepsirea răutății nu este îndeplinită de îndată, pentru aceasta se umple de răutate inima oamenilor ca să facă rău. 
12. Dar deși păcătosul face rău de o sută de ori și își lungește zilele, eu știu că fericirea este a acelora care se tem de Dumnezeu și
se sfiesc în fața Lui. 
13. Fericirea nu va fi pentru cel fără de lege, care, asemenea umbrei, nu-și va lungi viața, fiindcă el nu se teme de Domnul. 
14. Este încă o nepotrivire care se petrece pe pământ, adică:
sunt drepți cărora li se răsplătește ca după faptele celor nelegiuiți și sunt păcătoși cărora li se răsplătește ca după faptele celor drepți. Am zis că și aceasta este încă o deșertăciune! 
15. Și am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea și să se veselească. Numai de l-ar întovărăși la lucrul lui în tot timpul vieții pe care Dumnezeu i-o dă sub soare! 
16. Când mi-am îndreptat inima ca să cunosc înțelepciunea și să pătrund care este menirea omului pe pământ, căci nici zi, nici noapte o
chii lui nu văd somnul, 
17. Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să înțeleagă toate câte se fac sub soare, dar se ostenește căutându-le, fără să le dea de rost; iar dacă înțeleptul crede că le cunoaște, el nu poate să l
e pătrundă. 

CAPITOLUL 9 
Cei buni și cei răi au aceeași soartă. Înțelepții disprețuiți. 

1. Cu adevărat toate acestea le-am pus la inimă și inima mea le-a văzut: că cei drepți și cei înțelepți împreună cu toate faptele lor sunt în mina lui Dumnezeu. Nici măcar iubirea, nici ura nu o cunoaște omul; ci totul este deșertăciune înaintea oamenilor, 
2. Căci toți au aceeași soartă: cel drept ca și cel păcătos, cel bun ca și cel rău, cel curat ea și cel necurat, cel ce aduce jertfă ca și cel ce nu aduce, cel
bun ca și cel rău, cel ce jură ca și cel ce cinstește jurământul. 
3. Este un mare rău în tot ceea ce se face sub soare, căci toți au aceeași soartă și pe lângă aceasta inima oamenilor este plină de răutate și nebunia în inima lor dăinuiește toată viața l
or și se duc în același loc cu cei morți; 
4. Oare cine va rămâne în viață? Pentru toți cei vii este o nădejde, căci un câine viu este mai de preț decât un câine mort. 
5. Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și parte de răsplată nu mai
au, căci numele lor a fost uitat. 
6. Și dragostea lor, ura lor și pizma lor a pierit de mult și nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare. 
7. Du-te și mănâncă cu bucurie pâinea ta și bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu est
e îndurător pentru faptele tale. 
8. Toată vremea veșmintele tale să fie albe și untdelemnul să nu lipsească de pe capul tău! 
9. Bucură-te de viață cu femeia pe care o iubești în toate zilele vieții tale celei deșarte, pe care ți-a hărăzit-o Dumnezeu su
b soare; căci aceasta este partea ta în viață și în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare. 
10. Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârșească, fă cu hotărâre, căci în locuința morților în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, n
ici știință, nici înțelepciune. 
11. Și iarăși am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuți și biruința a celor viteji, și pâinea a celor înțelepți, nici bogăția a celor pricepuți, nici faima pentru cei învățați, căci timpul și întâmplar
ea întâmpină pe toți. 
12. Că omul nu știe nici măcar vremea lui: întocmai ea și peștii care
sunt prinși în vicleanul năvod, întocmai ca și păsările în laț, așa sunt prinși fără de veste oamenii în vremea de restriște, când vine dintr-odată peste ei. 
13. Și am mai văzut sub soare acest fapt de înțelepciune care mi s-a părut într-adevăr mare: 
14. A fost odată o cetate mică, locuită de oameni puțini și împotriva ei a pornit un rege vestit, care a împresurat-o și a ridicat de jur împrejur întărituri puter
nice. 
15. Într-însa se afla un sărac înțelept care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui și nimeni nu-și mai aduce aminte de acest om sărman. 
16. Și am zis: "Mai bună este înțelepciunea decât puterea; dar înțelepciunea celui sărac este urgisită, și c
uvintele lui nu sunt luate în seamă". 
17. Vorbele celui înțelept spuse domol sunt mai ascultate decât strigătul unui stăpân între nebuni. 
18. Înțelepciunea este mai de preț decât armele de luptă; dar o singură greșeală nimicește mult bine. 

CAPITOLUL 10 
Urmările nedreptății omenești și ale trândăviei. 

1. O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregătește miresme; puțină nebunie strică prețul la multă înțelepciune. 
2. Inima celui înțelept este la dreapta lui, iar inima celui nebun la stânga. 
3. La fel celui nebun când merge pe drum îi lipsește dreapta pricepere, iar toată lumea zice: "E nebun!" 
4. Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău. Căci firea domoală înlătură mari neajunsuri. 
5. Am m
ai luat seama la încă un rău de sub soare, ca o greșeală care pornește de la stăpânitor: 
6. Nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în locuri de jos. 
7. Am văzut robi călări pe cai și căpetenii mergând ca robii pe jos. 
8. Cel
ce sapă o groapă poate să cadă în ea și cel ce dărâmă un zid poate fi mușcat de șarpe. 
9. Cel ce sfărâmă pietre se poate răni cu ele, iar cel ce despică lemne se primejduiește. 
10. Dacă o unealtă s-a tocit și nu a fost ascuțită, trebuie să îndoim pute
rile, dar înțelepciunea are ca parte izbânda. 
11. Dacă șarpele mușcă înainte de a fi descântat, atunci descântătorul nu are nici un folos. 
12. Graiurile gurii celui înțelept
sunt har, iar buzele celui nebun îl doboară. 
13. Începutul cuvintelor gurii lui este prostia, iar sfârșitul graiului lui nebunie curată. 
14. Nebunul sporește vorbele. Omul nu știe ce va fi după el, căci cine îi va spune ce se va întâmpla după el? 
15. Munca obosește pe cel nebun; cine nu știe drumul nu poate să se ducă în cetat
e
16. Vai de tine, țară, care ai un copil rege și căpeteniile tale mănâncă dis-de-dimineață! 
17. Fericită ești tu, țară, care ai rege un fecior de neam mare și căpeteniile tale mănâncă la vreme, ca toți oamenii, și nu se dau la băutură. 
18. Din pric
ina lenei, grinzile casei se lasă, iar când stai cu mâinile în sin, apa picură în casă. 
19. Ospețele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveselește viața și banii răspund la toate. 
20. Chiar în gândul tău nu blestema pe rege și în cămara unde dormi
nu defăima pe cel puternic; căci păsările cerului pot să ducă un cuvânt și neamul celor înaripate să dea vorba ta pe față. 

CAPITOLUL 11 
Aducere-aminte de moarte și de judecată. 

1. Aruncă pâinea ta pe apă, căci o vei afla după multe zile. 
2. Împarte o bucată în șapte și chiar în opt, căci nu știi ce nenorocire se poate întâmpla în țară. 
3. Când norii se umplu de ploaie, ei se deșartă pe pământ. Și dacă un capac cade la miazăzi sau la miazănoapte, unde a căzut, acolo rămâne. 
4. Cel ce păzește vânt
ul nu seamănă, și cel ce se uită la nori nu seceră. 
5. După cum nu știi care este calea vântului, cum se întocmesc oasele în pântecele maicii, tot așa nu cunoști lucrarea lui Dumnezeu, care face toate. 
6. Dis-de-dimineață seamănă sămânța și până seara
nu odihni mâna ta, căci nu știi care va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. 
7. Și lumina este dulce și plăcut este ochilor să privească soarele. 
8. Chiar dacă ar trăi mulți ani, omul să se bucure de toate și să-și aducă aminte de zilele cele din întuneric, căci multe vor fi. Tot ce se întâmplă este deșertăciune. 
9. Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arată ochii tăi, dar să ști
i că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta și depărtează suferințele de trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciune. 

CAPITOLUL 12 
Vârsta bătrâneții și sfârșitul vieții. 

1. Adu-ți aminte de Ziditorul tău în zilele tinereții tale, înainte ca să vină zilele de restriște și să se apropie anii despre care vei zice: "N-am nici o plăcere de ei ..." 
2. Înainte ca să se întunece soarele și lumina și luna și stelele și ca norii să mai v
ină după ploaie; 
3. Atunci este vremea când străjerii casei tremură și oamenii cei tari se încovoaie la pământ și cele ce macină nu mai lucrează, căci
sunt puține la număr și privitoarele de la ferestre se întunecă; 
4. Și se închid porțile care dau spre uliță și se domolește huruitul morii și te scoli la ciripitul de dimineață al păsării și se potolesc toate cântărețele; 
5. Și te temi să mai urci colina și spaimele pândesc în cale și capul se face alb ca floarea de migdal și lăcusta sprintenă se face
grea și toți mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locașul său de veci și bocitoarele dau târcoale pe uliță; 
6. Mai înainte ca să se rupă funia de argint și să se spargă vasul de aur și să se strice ulciorul la izvor și să se sfărâme roata fântânii
, 
7. Și ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat. 
8. Deșertăciunea deșertăciunilor, a zis Ecclesiastul, toate
sunt deșertăciuni! 
9. Și pe lângă că Ecclesiastul a fost un înțelept, el a mai învățat pe popor cunoștința și a cercetat și a privit cu luare aminte și a cules multe pilde. 
10. Ecclesiastul s-a străduit să găsească sfaturi folositoare și îndrumări adevărate și să le scrie întocmai. 
11. Cuvintele celor înțelepți
sunt ca boldurile de îmboldit dobitoacele și ca niște cuie înfipte și ascuțite și sunt date de un Păstor. 
12. Și peste toate acestea, fiul meu, să fii cu luare aminte: scrisul de cărți este fără sfârșit, iar învățătura multă este oboseală pentru trup. 
13. Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om. 
14. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele. 
 
 

Pagina anterioara | Cuprins | Coperta | Pagina urmatoare