EPISTOLA CĂTRE FILIMON  
A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
 
CAPITOLUL  1 
Pavel laudă pe Filimon și mijlocește ca să ierte pe Onisim, robul său, primindu-l iarăși ca pe un frate în Domnul. 

1. Pavel, cel pus în lanțuri pentru Iisus Hristos, și fratele Timotei, iubitului Filimon, împreună-lucrător cu noi, 
2. Și surorii Apfia, și lui Arhip, cel împreună-oștean cu noi, și Bisericii din casa ta: 
3. Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos! 
4. Mulțumesc pururea Dumnezeului meu, pomenindu-te în rugăciunile mele, 
5. Auzind despre dragostea ta și despre credința pe care o ai către Domnul Iisus și către toți sfinții, 
6. Ca părtășia ta la credință să se facă lucrătoare în deplina cunoștință a oricărei fapte bune, pe care o faceți pentru Hristos Iisus; 
7. Căci am avut multă bucurie și mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinților s-au odihnit prin tine, frate. 
8. De aceea, deși având întru Hristos tot dreptul să-ți poruncesc ce se cuvine, 
9. Pentru dragoste, îți fac mai degrabă o rugăminte. Așa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum și pus în lanțuri pentru Iisus Hristos, 
10. Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, 
11. Cel ce altădată nu-ți era de folos, dar acum și ție și mie de folos, 
12. Pentru aceasta ți l-am trimis, pe el însuși, adică inima mea; primește-l. 
13. Eu vream să-l țin la mine, ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanțuri pentru Evanghelie, 
14. Dar n-am voit să fac nimic fără de încuviințarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. 
15. Căci poate pentru aceea a fost despărțit de tine câtva timp, ca veșnic să fie al tău, 
16. Dar nu ca un rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, și după trup și în Domnul. 
17. Deci, dacă mă socotești părtaș cu tine, primește-l pe el, ca pe mine. 
18. Iar de te-a păgubit cu ceva, sau îți este dator ceva, pune aceasta în socoteala mea. 
19. Eu, Pavel, am scris cu mâna mea; eu îți voi plăti, ca să nu-ți spun că și tu îmi ești dator cu tine însuți. 
20. Da, frate, eu te rog, fă-mi binele acesta în Domnul; liniștește inima mea în Hristos! 
21. Bine încredințat de ascultarea ta, ți-am scris ție, știind că vei face chiar mai mult decât cele ce-ți spun. 
22. Ci odată cu aceasta pregătește-mi loc de găzduit, fiindcă nădăjduiesc că, prin rugăciunile voastre, voi fi dăruit vouă. 
23. Te îmbrățișează Epafras, cel închis împreună cu mine pentru Hristos Iisus, 
24. Marcu, Aristarh, Dimas, Luca cei împreună-lucrători cu mine. 
25. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin. 

 

Pagina anterioara | Cuprins | Coperta | Pagina urmatoare