CARTEA IUDITEI
CAPITOLUL 1 
Întărirea cetății Ecbatana și biruința lui Nabucodonosor asupra lui Arpaxad. 

1. Era în anul al doisprezecelea al lui Nabucodonosor, care domnea peste Asirieni, la Ninive, cetatea cea mare. Arpaxad domnea atunci peste Mezi la Ecbatana. 
2. El a înconjurat această cetate cu un zid de pietre, tăiate în patru colțuri, lungi de șase coli și late de trei coți, și i-a făcut ziduri înalte de șaptezeci de coți și groase de cincizeci de coți. 
3. La porți a ridicat turnuri de o sută de coți înălțime și șaizeci de coți la temelie. 
4. Și i-a făcut porți înalte de șaptezeci de coți și late de patruzeci de coți, prin care să iasă oștirea și pedestrimea. 
5. În vremea aceea Nabucodonosor, regele Asirienilor, a făcut război regelui Arpaxad în marea câmpie din ținutul Ragau. 
6. De partea lui erau alăturate toate popoarele din munți, de la Eufrat, Tigru și Hidaspe, și din câmpiile supuse lui Arioh, regele Elimeilor. Și astfel popoare multe s-au adunat pentru a lua parte la bătălia fiilor lui Heleud. 
7. Dar Nabucodonosor, regele Asirienilor, a trimis știre la toți locuitorii Persiei și la toți locuitorii dinspre apus, la locuitorii Ciliciei și Damascului, ai Libanului și Antilibanului, precum și la cei care locuiesc pe țărmul mării, 
8. Și la neamurile sălășluite în Carmel și în, Galaad și în Galileea de sus și în marea câmpie a Esdrelonului, 
9. Și la toți câți erau în Samaria, și în cetățile ei și la cei de dincolo de Iordan, până la Ierusalim, Bataneea, Helous, Cadeș, fluviul Egiptului, Tahpanhes, Ramses și ținutul Goșen, 
10. Până dincolo de Tanis și de Memfis, și la toți locuitorii Egiptului până la hotarele Etiopiei. 
11. Dar locuitorii acestor ținuturi au nesocotit cuvântul lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, și nu s-au unit cu el la război, fiindcă ei nu se temeau de el, ci-l socoteau ca pe un egal. Ei au trimis deci pe crainicii lui înapoi cu mâinile goale și rușinați. 
12. Atunci Nabucodonosor s-a mâniat foarte împotriva tuturor acestor țări. El s-a jurat pe tronul său și pe regatul său să se răzbune și să pustiiască cu sabia ținuturile Ciliciei, Damascului, Siriei, ca și pe cele ale Moabului, ale Amoniților, Iudeii și Egiptului, până la hotarele celor două mări. 
13. În anul al șaptesprezecelea el a pornit război împotriva regelui Arpaxad, biruindu-l. El a răsturnat toată armata lui, călărimea lui, carele lui, 
14. Și a supus cetățile lui și a ajuns până la Ecbatana. Acolo el a cuprins turnurile, a pustiit piețele, făcând un lucru de rușine din toată podoaba ei. 
15. Iar pe Arpaxad l-a prins în munții Ragau, l-a străpuns cu sulițele și în ziua aceea l-a nimicit cu totul. 
16. Și el s-a întors apoi la Ninive cu oștirea lui și cu o mare mulțime care se unise cu ea, o gloată numeroasă de oameni înarmați. Și acolo s-au dedat la ospețe, el și oștirea lui, timp de o sută douăzeci de zile. 

CAPITOLUL 2 
Nabucodonosor trimite pe Olofern să jefuiască toate popoarele. 

l. În anul al optsprezecelea, în ziua a douăzeci și doua din prima lună, s-a zvonit la palat că Nabucodonosor, regele Asirienilor, avea să se răzbune pe întreg ținutul acela după cum zisese. 
2. Deci a chemat pe toți slujitorii, dregătorii, căpeteniile și toți războinicii săi și a ținut cu ei un sfațt tainic. 
3. Și ei au hotărât să nimicească tot trupul care n-ar urma porunca lui. 
4. Și după ce s-a isprăvit sfatul, Nabucodonosor, regele Asirienilor, a chemat pe Olofern, căpetenia oștirii sale, care era al doilea în cârmuire după el, și i-a zis: 
5. "Așa poruncește marele rege, stăpânul lumii: Pornește și ia cu tine oameni de toată încrederea în puterea lor, o sută douăzeci de mii de pedestrași, iar cai și călăreți douăsprezece mii; 
6. Și să te îndrepți spre întregul ținut de la soare-apune, fiindcă ei n-au ascultat de porunca gurii mele. 
7. Și să le spui să pregătească pentru mine pământul și apa, fiindcă în furia mea voi porni împotriva lor și voi acoperi toată întinderea țării cu picioarele războinicilor mei și o voi da spre jaf. 
8. Răniții lor să umple văgăunile stâncilor și toate râurile, Eufratul să fie plin de cadavre, când va fi să-l treci, 
9. Iar pe robii lor îi voi târî până la capătul pământului. 
10. Deci pornește și-mi supune întregul lor ținut. Și dacă se vor preda ție, să mi-i păstrezi pentru ziua pedepsei lor. 
11. Pe cei ce nu vor să se supună, să nu-i cruțe ochiul tău, ci pretutindeni dă-i morții și jafului, 
12. Căci pe viața și pe regatul meu am jurat și cu mâna mea voi împlini jurământul. 
13. Tu deci nu călca nici una din poruncile stăpânului tău, ci împlinește-le precum ți-am poruncit și nu zăbovi! 
14. Și după ce Olofern a ieșit de la rege, a chemat la sine pe toți conducătorii, pe căpeteniile și pe mai-marii oștirii asiriene. 
15. A numărat trupele alese pentru luptă, o sută douăzeci de mii de oameni și douăsprezece mii de arcași călări. 
16. I-a pus în rând, cum se pune o oștire gata de război, 
17. Și a luat o parte mare mulțime de cămile, de asini și de catâri pentru dus poverile lor, iar oi, boi și capre, nenumărate, pentru hrana lor, 
18. Precum și bogăție de merinde pentru fiecare ostaș, și aur și argint foarte mult din palatul regelui. 
19. Și a pornit la drum, el și toată oștirea lui, ca să o ia înaintea regelui Nabucodonosor, încât cu carele și călăreții și cu pedestrimea cea aleasă să acopere toată fața pământului spre apus. 
20. Și mulțimea care i-a însoțit pe ei era ca lăcustele de numeroasă și ca nisipul pământului; mulțimea lor era nenumărată. 
21. Și el a ieșit din Ninive și s-a îndreptat spre șesul Bectelet, trei zile de drum. Și și-a așezat tabăra de la Bectelet până aproape de muntele care se află la miazănoapte de Cilicia de sus. 
22. După aceasta a luat întreaga sa oștire, pedestrașii, călăreții și carele, și a plecat de acolo în munte. 
23. Și el a împrăștiat pe Put și Lud și a jefuit pe fiii lui Rasis și pe fiii lui Ismael, care locuiesc la marginea pustiului, spre miazăzi de țara Heteilor. 
24. El a trecut Eufratul și a străbătut Mesopotamia și a nimicit toate cetățile întărite de pe râul Abrona și a ajuns până la mare. 
25. El a cuprins ținutul Ciliciei și a nimicit tot ce îi ieșea în cale și a ajuns până la hotarele de miazăzi ale lui Iafet, în fața Arabiei, 
26. Și a împresurat pe toți fiii lui Madian, a ars așezările și a jefuit stânile lor. 
27. Apoi a coborât în câmpia Damascului, pe vremea secerișului, și a pârjolit toate lanurile și a nimicit toate turmele de oi și cirezile de vite, a jefuit cetățile lor și a pustiit toate țarinile lor, iar pe tinerii lor i-a trecut prin sabie. 
28. Atunci i-a cuprins frica și tremurul pe toți locuitorii de pe malul mării, din Sidon, din Tir și din Aco, și toți locuitorii din Iamnia, din Așdod și din Ascalon se îngrozeau de el. 

CAPITOLUL 3 
Olofern supune toate popoarele. 

l. Atunci au trimis la el soli purtători de vești de pace, zicând: 
2. "Iată, noi stăm înaintea ta ca roi ai regelui Nabucodonosor; fă cu noi ceea ce ți se pare bun înaintea feței tale. 
3. Iată, locuințele noastre, toate țarinile noastre, turmele și cirezile și toate stânile așezărilor noastre sunt înaintea ta ca să faci cu ele cum îți va plăcea. 
4. Iată, și cetățile noastre și locuitorii din ele sunt robii tăi! Vino și fă cu ei cum crezi că este bine în ochii tăi!" 
5. Și solii au venit la Olofern și i-au spus lui vestea lor de pace. 
6. El s-a coborât cu oastea pe țărmul mării, a pus străji în cetățile întărite și a luat dintre ei pentru oștire oameni aleși. 
7. Și locuitorii acestor cetăți și ale tuturor celor dimprejur l-au primit cu cununi, cu dansuri și cu tobe. 
8. Cu toate acestea el a pustiit întregul lor ținut și dumbrăvile lor le-a tăiat, având de gând să nimicească toți zeii pământului, ca toate popoarele să i se închine lui Nabucodonosor și toate limbile și neamurile să se roage acestuia ca la un dumnezeu. 
9. Și așa a ajuns el la Esdrelon, aproape de Dotaia, care se află în fața marelui șes al lui Iuda, 
10. Și și-a așezat oștirea între Ghibeea și Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să își adune toate poverile oștirii sale. 

CAPITOLUL 4 
Israeliții înfricoșați de Olofern; marele preot Ioachim ii încurajează și, smerindu-se toți, cer ajutorul lui Dumnezeu. 

1. Când au auzit fiii lui Israel care locuiau în Iudeea, de tot ceea ce Olofern, căpetenia lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, a făcut popoarelor și cum le-a jefuit toate templele lor și le-a nimicit, 
2. S-au înspăimântat grozav în fața lui și s-au tulburat pentru Ierusalim și pentru templul Domnului Dumnezeului lor, 
3. Fiindcă nu trecuse multă vreme de când se întorseseră ei din robie și abia de curând tot poporul Iudeii se strânsese la un loc și, după pângărirea care se întâmplase, odoarele sfinte, jertfelnicul și templul fuseseră iarăși sfințite. 
4. Și ei au trimis în ținutul Samariei și în sate și la Bet-Horon și la Belmain și la Ierihon și la Hoba și la Hațor și în valea Salemului; 
5. Și au ocupat toate vârfurile munților celor mai înalți și au întărit toate satele muntelui și au adunat în sate merinde, pregătindu-se de război, căci lanurile lor fuseseră secerate de curând. 
6. Ioachim, marele preot din zilele acelea în Ierusalim, a scris locuitorilor din Betulia și din Betomestaim din preajma Esdrelonului, către câmpia de lângă Dotain, 
7. Să întărească trecătorile muntelui, fiindcă prin ele drumul răzbea spre Iudeea și era ușor să împiedice trecerea, căci o trecătoare era îngustă, cât pentru doi oameni alături. 
8. Și fiii lui; Israel au făcut întocmai după porunca marelui preot Ioachim și a bătrânilor poporului lui Israel, care țineau sfat în Ierusalim. 
9. Atunci întreg Israelul a strigat către Dumnezeu cu mare râvnă și s-a smerit cu ardoare. 
10. Atât ei cât și femeile și copiii lor, vitele și străinii și simbriașii și robii cumpărați s-au încins cu sac peste coapsele lor. 
11. Și tot Israelul, bărbați, femei și copii, locuitori ai Ierusalimului, au căzut cu fața la pământ în templu, și-au presărat cenușă în cap și au întins mâinile înaintea Domnului. 
12. De asemenea au îmbrăcat și jertfelnicul cu sac și au strigat către Dumnezeul lui Israel într-un cuget și cu înfocare, ca să nu lase pradă pe copiii lor uciderii și pe femeile lor răpirii, cetățile moștenirii lor nimicirii, și templul pângăririi și ocării și batjocurii neamurilor. 
13. Și Domnul a auzit glasul lor și a văzut supărarea lor, și poporul din toată Iudeea și locuitorii Ierusalimului au postit mai multe zile în fața templului Domnului celui Atotputernic. 
14. Și marele preot Ioachim, împreună cu toți preoții stătători și slujitori înaintea Domnului, încinși cu sac peste coapse, aduceau arderea de tot de fiecare zi și juruințele și darurile de bună voie ale poporului. 
15. Și cu cenușă presărată pe mitrele lor strigau către Domnul din toată puterea lor, ca să caute cu îndurare către întregul neam al lui Israel. 

CAPITOLUL 5 
Olofern află de la Ahior care este starea trecută și cea de față a Israeliților. 

l. Lui Olofern, căpetenia oștirii asiriene, i-a sosit vestea că fiii lui Israel se pregătesc de luptă, că au închis trecătorile munților și că au întărit orice pisc înalt, iar în câmpii au așezat obstacole. 
2. Atunci, tulburat de mânie, a chemat pe toate căpeteniile Moabului și pe toți căpitanii Amoniților și pe toți satrapii de pe țărmul mării, 
3. Și le-a grăit: "Spuneți-mi fii ai lui Canaan, cine este poporul acesta care locuiește în munte, ce fel de cetăți sunt acestea în care el locuiește, care este numărul oștirii lui și pe ce se sprijină puterea și dârzenia lui, și cine este rege conducător al oștirii lui? 
4. Și pentru ce numai el mă disprețuiește dintre toți locuitorii din ținutul dinspre apus și nu iese întru întâmpinarea mea?" 
5. Atunci Ahior, căpetenia fiilor lui Amon, a luat cuvântul și a zis: "Să asculte stăpânul meu cuvântul din gura robului său, căci vreau să-ți spun adevărul despre poporul acesta, care sălășluiește în munte alături de tine, și să nu iasă minciună din gura robului tău! 
6. Oamenii aceștia sunt urmașii Caldeilor, 
7. Și înainte vreme au locuit în Mesopotamia. și fiindcă ei nu au voit să se închine dumnezeilor părinților lor, care locuiau în țara Caldeilor, 
8. S-au lepădat de legea părinților lor și s-au închinat Dumnezeului cerului, Dumnezeului pe Care L-au cunoscut. Și din această pricină părinții lor i-au izgonit din țara dumnezeilor pe care îi părăsiseră, și atunci ei au fugit în Mesopotamia, unde au locuit vreme îndelungată. 
9. Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălașurile și să plece în țara Canaanului. Și ei s-au așezat în el și s-au îmbogățit cu aur, cu argint și cu turme nenumărate. 
10. Pe urmă s-au coborât în Egipt, din pricină că o foamete bântuia în tara Canaanului, și s-au sălășluit acolo, atât cât au găsit hrană, și au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumărat. 
11. Atunci s-a sculat regele Egiptului și cu șiretenie i-a umilit, și i-a asuprit cu făcutul de cărămidă și i-a pus în rândul robilor. 
12. Dar ei au strigat către Dumnezeul lor, Care a bătut țara Egiptului cu plăgi fără leac, din care pricină Egiptenii i-au izgonit din țara lor. 
13. Apoi Dumnezeu a secat Marea Roșie înaintea lor. 
14. Și i-a călăuzit pe drumul spre Sinai și spre Cadeș-Barnea, și ei au izgonit pe toți care locuiau în pustiu. 
15. Și au locuit în țara Amoreilor și prin puterea lor au nimicit pe toți locuitorii Heșbonului; apoi, după ce au trecut Iordanul, au pus stăpânire pe tot ținutul muntos. 
16. Pe urmă au izgonit din fața lor pe Canaanei și pe Ferezei, pe Iebusei și pe locuitorii Sichemului, precum și pe toți Ghergheseii, și au locuit acolo vreme îndelungată. 
17. Și atât cât nu au păcătuit împotriva Dumnezeului lor, au avut parte de fericire, fiindcă este cu ei un Dumnezeu, Care urăște nedreptatea. 
18. Dar când s-au răzlețit de calea pe care El le-o rânduise, ei au fost nimiciți jalnic de multe războaie, au fost duși robi în țară străină și templul Dumnezeului lor a fost nimicit, iar vrăjmașii au cuprins cetățile lor. 
19. Dar atunci, întorcându-se cu pocăință către Dumnezeul lor, au venit acasă din țările în care fuseseră împrăștiați și au cuprins Ierusalimul, în care se află templul lor, și s-au stabilit în ținutul muntos, rămas pustiu. 
20. Și acum, stăpâne și doamne, dacă acest popor a săvârșit fărădelege și a păcătuit împotriva Dumnezeului lui, vom înțelege că în ei stă pricina căderii și atunci să ne ridicăm și să-i atacăm. 
21. Dar dacă în neamul acesta nu se află fărădelege, domnul meu să treacă mai departe, ca nu cumva Domnul lor și Dumnezeul lor să întindă pavăză în dreptul lor și să ajungem de râs în fața lumii întregi!" 
22. Și după ce Ahior a sfârșit de vorbit, toată mulțimea, adunată în jurul cortului, a început să cârtească, iar dregătorii lui Olofern și toți cei ce locuiau pe țărmul mării și Moabul s-au înverșunat împotriva lui ca să-l facă în bucăți, zicând unii către alții: 
23. "Noi nu ne temem de fiii lui Israel! Iată, ei sunt popor fără putere și fără tărie pentru a rezista. 
24. De aceea noi vom porni împotriva lor și ei vor fi ca o îmbucătură pentru întreaga oaste a ta, stăpâne Olofern". 

CAPITOLUL 6 
Olofern se mânie pe Ahior Și, spre pedeapsă, îl trimite la Betulia; iar Israeliții, luându-l, îl mângâie și se roagă lui Dumnezeu pentru ajutor. 

l. Și după ce s-a potolit zarva bărbaților care stăteau în jur la sfat, Olofern, căpetenia armatei asiriene, a zis lui Ahior, înaintea întregii mulțimi de străini și de Amoniți: 
2. "Cine ești tu, Ahior, și voi simbriașii lui Amon, că faci pe proorocul la noi, așa cum faci astăzi, și ne îndemni să nu pornim la război împotriva neamului lui Israel, fiindcă Dumnezeul lor îi apără? Și cine este Dumnezeu afară de Nabucodonosor? El își va trimite oștirea sa și-i va nimici de pe fața pământului, iar Dumnezeul lor nu va putea să-i scape. 
3. Ci noi, robii lui, îi vom sfărâma ca pe un singur om și nu vor putea ei să se împotrivească puterii cailor noștri, 
4. Căci noi îi vom arde. Munții vor se vor îmbăta de sângele lor și câmpiile lor vor fi pline de trupurile lor. Și ei nu se vor mai putea împotrivi nouă, ci vor fi nimiciți cu desăvârșire, - zice regele Nabucodonosor, stăpânul lumii - căci el a zis: "Să nu rămână neîndeplinite cuvintele mele!" 
5. Tu insă, Ahior, simbriașul lui Amon, care ai spus astăzi astfel de cuvinte de defăimare, să nu mai vezi din ziua de azi fața mea până ce nu mă voi răzbuna pe acest neam ieșit din Egipt. 
6. Atunci spada oștirii mele și sulița războinicilor mei te vor străpunge și vei cădea cu ucișii lor când eu mă voi întoarce împotriva lui Israel. 
7. Robii mei să te ducă în munte și să te lase într-una din cetățile de acolo. 
8. Și nu vei pieri fără a lua parte la ruina lor. 
9. Dar fiindcă tu nădăjduiești în inima ta că ei nu vor fi înfrânți, să nu te mâhnești, căci eu am zis și nici unul din cuvintele mele nu va rămâne fără împlinire!" 
10. Și Olofern porunci slujitorilor săi, care erau de față în cortul lui, să pună mâna pe Ahior și să-l ducă în Betulia și să-l dea în mâinile fiilor lui Israel. 
11. Atunci slujitorii săi l-au luat și l-au dus afară din tabără în șes, iar din șes l-au dus în munte și au ajuns la izvoarele din josul Betuliei. 
12. Dar când i-au văzut locuitorii cetății pe vârful muntelui, ei și-au luat armele și au ieșit afară din cetate pe vârful muntelui și toți prăștiașii au pus stăpânire pe urcușul dinspre ei, aruncând pietre asupra lor, 
13. Și ei, ascunzându-se după munte, au legat pe Ahior, l-au lăsat la poalele muntelui și s-au întors la stăpânul lor. 
14. Dar fiii lui Israel s-au coborât din cetate și s-au dus la el, l-au dezlegat și l-au adus în Betulia și l-au înfățișat înaintea căpeteniilor cetății, 
15. Care erau în zilele acelea: Oziaș, fiul lui Miheia, din seminția lui Simeon, și Habriș, fiul lui Otniel, și Harmis, fiul lui Melchiel. 
16. Și ei au chemat pe toți bătrânii cetății și au alergat la adunare tinerii și femeile. Și l-au pus pe Ahior în mijlocul întregului popor, iar Oziaș l-a întrebat despre cele întâmplate. 
17. Atunci el le-a răspuns și le-a făcut cunoscute planurile sfatului lui Olofern și toate cuvintele pe care el le grăise în fața căpeteniilor asiriene și lăudăroșenia lui Olofern împotriva casei lui Israel. 
18. Atunci poporul a căzut cu fața la pământ și s-a închinat lui Dumnezeu și a strigat, zicând: 
19. "Doamne, Dumnezeul cerului, caută la trufia lor și îndură-te de umilința neamului acestuia și te uită cu milostivire astăzi la fața celor sfințiți ai tăi!" 
20. Pe urmă au mângâiat pe Ahior și l-au lăudat foarte. 
21. Și Oziaș l-a luat din adunare acasă la el și a făcut ospăț pentru bătrâni. Și ei au strigat pe Dumnezeul lui Israel într-ajutor toată noaptea aceea. 

CAPITOLUL 7 
Înconjurarea cetății Betulia; oprirea izvoarelor, tulburarea Israeliților și încurajarea lui Oziaș. 

l. A doua zi, Olofern a dat poruncă întregii sale oștiri și întregii mulțimi de aliați ai lui să pornească împotriva Betuliei, să cuprindă trecătorile muntelui și să înceapă lupta cu fiii lui Israel. 
2. Și în ziua aceea au pornit la luptă toți oștenii și toată oastea lui, alcătuită din o sută șaptezeci de mii de oșteni pedestrași și douăsprezece mii de călăreți, afară de cei ce duceau poverile și de uriașa mulțime care o însoțeau pe jos. 
3. Și au tăbărât în vale lângă Betulia, la izvor, și s-au întins în lățime de la Dotain până la Belmain și în lungime de la Betulia până la Chiamon, care este în fața Esdrelonului. 
4. Când fiii lui Israel au văzut mulțimea lor, s-au înspăimântat foarte și au zis unii către alții: "Acum ei vor jefui toată fața pământului, încât nici munții înalți, nici văile, nici culmile nu-i vor stânjeni!" 
5. Și luându-și fiecare armele sale, au aprins focuri în turnuri și în noaptea aceea au făcut de strajă. 
6. A doua zi Olofern a scos călărimea înaintea ochilor fiilor lui Israel din Betulia. 
7. Și au căutat potecile spre cetate și au umblat după izvoarele de apă pe care a și pus mâna și, așezând la fiecare câte o strajă, s-a întors la oștirea sa. 
8. Atunci au venit la el căpeteniile fiilor lui Isav și mai-marii Moabului și căpeteniile oștirii de pe țărmul mării și i-au zis: 
9. "Domnul nostru să binevoiască să ne asculte și oștirea sa nu va avea nici o rană. 
10. Căci fiii lui Israel nu se bizuie atât pe lăncile lor, cât pe înălțimile munților pe care locuiesc, și nu este ușor să pătrunzi pe vârfurile acelea. 
11. Și acum, stăpâne, nu te război cu ei după regula războiului, și nu va cădea nici un oștean de al tău, 
12. Ci rămâi în tabăra ta și ține toți războinicii oștirii tale la adăpost. Însă robii tăi să pună stăpânire pe izvorul de apă din poala muntelui, 
13. Fiindcă de acolo vin să ia apă toți locuitorii Betuliei. Setea îi va sili să predea cetatea. Iar noi, împreună cu oastea noastră, ne vom sui pe vârfurile munților din apropiere și vom așeza tabăra și vom sta de strajă ca să nu iasă nimeni din cetate. 
14. Și se vor topi de foame, ei și femeile lor și copiii lor, și înainte ca sabia să-i doboare, vor zăcea doborâți pe ulițe în fața locuințelor lor. 
15. Și așa tu le vei răsplăti amarnic, fiindcă ți s-au împotrivit și n-au ieșit să te întâmpine cu pace!" 
16. Și cuvintele lor au plăcut lui Olofern și dregătorilor săi, și a dat poruncă să facă întocmai după sfatul lor. 
17. Și astfel oștirea Amoniților împreună cu cincizeci de mii de Asirieni au tăbărât în vale și au pus mâna pe izvoarele de apă ale fiilor lui Israel. 
18. Și fiii lui Isav și fiii lui Amon s-au suit și și-au așezat tabăra în munte, în preajma Dotainului. O parte au trimis-o spre miazăzi și spre răsărit în fața Ecrebelului, în apropiere de Husi, pe râul Mohmur, iar cealaltă oștire asiriană și-a așezat tabăra în șes și a acoperit întreg ținutul. Corturile lor și poverile lor, multe la număr, și oștirea lor din tabără forma o mare mulțime, căci erau multe foarte. 
19. Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul Dumnezeul lor, deoarece își pierduseră cumpătul, când s-au văzut împresurați de dușmanii lor și că nici nu mai era chip de scăpare. 
24. Și toată oștirea Asirienilor, pedestrimea, carele de război și călărimea, i-a ținut împresurați treizeci și patru de zile, încât toți locuitorii Betuliei au terminat toate rezervele de apă. 
21. Dar și cisternele s-au golit și nu au avut să-și astâmpere setea nici măcar pe o zi, căci li se da să bea cu măsură. 
22. Și femeile și copiii și-au pierdut curajul, iar tinerii erau leșinați de sete și cădeau pe ulițele orașului și în adăposturile porților și nu mai rămăsese în ei vlagă. 
23. Atunci întreg poporul, tinerii, femeile și copiii, s-a adunat la Oziaș și la căpeteniile cetății și au strigat cu mare glas și au zis în fața tuturor bătrânilor: 
24. "Dumnezeu să fie judecător între noi și voi, fiindcă ne-ați pricinuit mare rău, nefăcând înțelegere pașnică cu Asirienii. 
25. Și acum nu mai avem ajutor de nicăieri, fiindcă Dumnezeu ne-a predat în mâna lor, ca să pierim doborâți de sete înaintea lor și să pierim cu totul. 
26. Deci acum chemați-i și dați cetatea pradă războinicilor lui Olofern și oștirii lui, 
27. Fiindcă este mai bine să cădem pradă în mâna lor. Așa vom ajunge robi și vom scăpa cu viață, decât să vedem cu ochii moartea copiilor noștri și cum copiii și femeile noastre se sfârșesc de sete. 
28. și acum ne jurăm pe cer și pe pământ și pe Domnul și Dumnezeul părinților noștri, Care ne pedepsește pentru păcatele noastre și pentru fărădelegile părinților noștri, să nu se poarte cu noi astăzi după cuvintele acestea!" 
29. Și s-a făcut mare plângere în mijlocul adunării tuturor și au strigat cu glas tare către Domnul Dumnezeu. 
30. Dar Oziaș le-a zis: "Îndrăzniți, fraților! Să mai îndurăm încă cinci zile, în care Domnul Dumnezeul nostru se va întoarce spre noi, căci El nu ne va lăsa până în sfârșit. 
31. Și dacă, după ce vor trece, nu ne va veni nici un ajutor, atunci voi face întocmai după îndemnul vostru!" 
32. Și el a împrăștiat poporul, pe fiecare la locul lui. Și ei s-au dus pe zidurile și în turnurile cetății, iar pe femei și pe copii i-a trimis la casele lor. Și în cetate era mare umilință. 

CAPITOLUL 8 
Iscusitul îndemn și bunul sfat al Iuditei către bătrânii poporului Israel. 

1. Și în vremea aceea asemenea cuvinte au ajuns la urechea Iuditei, fiica lui Merari, fiul lui Ox, fiul lui Iosif, fiul lui Oziel, fiul lui Elai, fiul lui Anania, fiul lui Ghedeon, fiul lui Rafaim, fiul lui Ahitob, fiul lui Melchia, fiul lui Enan, fiul lui Natanael, fiul lui Salamiel, fiul lui Sarasadai, fiul lui Israel. 
2. Și bărbatul ei, Manase, om din seminția și din neamul ei, murise pe vremea seceratului orzului. 
3. El supraveghea pe legătorii de snopi la câmp când arșița soarelui l-a izbit, și el a murit în Betulia, cetatea sa, și l-au îngropat lângă părinții lui în țarina dintre Dotain și Belmain. 
4. Și Iudita a rămas văduvă; a trăit în casa ei trei ani și patru luni. 
5. Și ea își făcuse o colibă pe acoperișul casei și umbla încinsă cu sac împrejurul coapselor sale și purta hainele văduviei sale; 
6. Și postea în toate zilele văduviei sale, afară de ajunul zilelor de odihnă, și de zilele de odihnă, afară de ajunul lunilor noi și de lunile noi, afară de praznice și de zilele de veselie ale neamului lui Israel. 
7. Și era frumoasă la stat și fermecătoare la chip. Și Manase îi lăsase aur și argint, robi și roabe, vite și țarini, pe care ea acum le stăpânea. 
8. Și nu ar fi îndrăznit nimeni să-i spună vreo vorbă rea, fiindcă ea se temea de Dumnezeu foarte. 
9. Și ea a auzit vorbele cele rele ale poporului împotriva căpeteniilor, fiindcă din pricina lipsei de apă își pierduse cumpătul. Dar Iudita a auzit și cuvintele lui Oziaș pe care le grăise poporului și cum jurase el că după cinci zile va preda cetatea în mâna Asirienilor. 
10. Deci ea a trimis pe roaba ei pe care o pusese mai mare peste toată averea ei, ca să cheme la ea pe Oziaș, pe Habriș și pe Harmiș, bătrânii cetății. 
11. Și după ce ei au sosit la ea, ea le-a grăit: "Ascultați la mine, voi căpetenii ale locuitorilor Betuliei! Căci nu este drept cuvântul pe care l-ați grăit în fața poporului, când v-ați jurat pe Dumnezeu și ați făgăduit să predați dușmanului cetatea în timp de cinci zile, dacă până atunci Domnul nu va veni în ajutorul vostru. 
12. Și acum cine sunteți voi cei ce ispitiți pe Dumnezeu în ziua de azi și care în locul lui Dumnezeu stați printre oameni? 
13. Și acum voi ispitiți pe Domnul cel Atotputernic, dar în veac de veac nu veți cunoaște nimic. 
14. Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-i puteți da de fund și nici nu puteți să cuprindeți șirul cugetării ei, cum ați putea voi, oare, să pătrundeți pe Dumnezeu, Care a făcut toate acestea, și să cunoașteți mintea Lui și să înțelegeți gândurile Lui? Niciodată, fraților! Nu întărâtați pe Domnul Dumnezeul vostru! 
15. Fiindcă, dacă în timp de cinci zile El nu voiește să ne ajute, El are putere să ne ocrotească oricând vrea, sau să ne prăpădească în fața vrăjmașilor noștri. 
16. Nu zălogiți planurile Domnului Dumnezeului nostru, căci Dumnezeu nu poate fi amenințat ca un om și nici ca un pământean nu poate fi supus judecății noastre. 
17. De aceea să așteptăm ajutorul Său și să strigăm pentru izbăvirea noastră, și El va asculta glasul nostru, dacă are îndurare către el. 
18. Căci nu se află nici unul în neamul nostru și în ziua de astăzi nu este nici seminție, nici familie, nici popor, nici cetate care să se închine la idoli făcuți de mână omenească, cum s-a întâmplat aceasta odinioară. 
19. Din această pricină părinții noștri au fost trecuți prin ascuțișul sabiei și jefuiți, ori au suferit o mare înfrângere înaintea vrăjmașilor noștri. 
20. Noi însă nu cunoaștem alt Dumnezeu afară de El, pentru aceasta noi nădăjduim că nu ne va trece cu vederea nici pe noi și nici pe unul din neamul nostru. 
21. Căci dacă cetatea noastră va fi cuprinsă, cuprinsă va fi toată Iudeea, iar templul nostru va fi jefuit și, pentru pângărirea lui, Domnul ne va cere socoteală. 
22. Iar uciderea fraților noștri și robirea țării, pustiirea moștenirii noastre o va întoarce asupra capului nostru, în mijlocul neamurilor unde vom fi robi, și vom ajunge de batjocură și de ocară în fața celor ce ne vor stăpâni pe noi; 
23. Fiindcă robia noastră, Domnul nu o va îndrepta spre bine, ci Domnul Dumnezeul nostru o va preface în ocară. 
24. Și acum, fraților, să arătăm fraților noștri că viața noastră atârnă de noi și ceea ce avem mai sfânt, templul și altarul, se reazimă pe noi. 
25. Pentru toate acestea să mulțumim Domnului Dumnezeului nostru Care ne încearcă pe noi întocmai ca și pe părinții noștri. 
26. Aduceți-vă aminte câte a făcut cu Avraam și de câte ori l-a încercat pe Isaac și câte a întâmpinat Iacob în Mesopotamia, când păștea turmele lui Laban, fratele mamei lui. 
27. Căci precum El i-a ispitit pe aceia, ca să încerce inima lor, tot așa ne încearcă și pe noi, dar nu spre răzbunare, ci mai degrabă Domnul lovește pe cei care se ating de El". 
28. Apoi Oziaș a zis către ea: "Toate cite le-ai grăit, le-ai grăit cu inimă bună, și nimeni nu poate să se împotrivească cuvintelor tale. 
29. Căci nu de astăzi înțelepciunea ta este cunoscută, ci de la începutul vieții tale tot poporul a recunoscut priceperea ta și cumințenia cugetelor inimii tale. 
30. Dar poporul tare se chinuiește de sete și el ne-a silit pe noi să facem precum am făgăduit și ne-a supus la jurământ, pe care noi nu vom putea să-l călcăm. 
31. Și acum roagă-te pentru noi, fiindcă ești femeie evlavioasă, ca Domnul să ne trimită ploaie, ca să umple vasele noastre și să nu mai ducem lipsă de apă!" 
32. Dar Iudita le-a răspuns: "Ascultați-mă! Vreau să săvârșesc o faptă a cărei amintire să rămână copiilor seminției noastre din neam în neam. 
33. În noaptea aceasta stați la poarta cetății și eu voi ieși cu roaba mea, și m zilele pe care voi le-ați făgăduit că veți preda cetatea în mâna vrăjmașilor noștri, Domnul va scăpa cetatea prin mâna mea. 
34. Voi însă nu căutați să pătrundeți cu mintea fapta mea, căci eu nu vă voi spune nimic până nu voi împlini ceea ce vreau să fac". 
35. Atunci Oziaș și căpeteniile au zis către ea: "Mergi în pace, și Domnul Dumnezeu să fie cu tine, ca să ne răzbune de vrăjmașii noștri!" 
36. Și părăsind camera ei, ei s-au dus la locurile lor. 

CAPITOLUL 9 
Rugăciunea Iuditei către Dumnezeu, cerându-I ajutorul pentru zdrobirea vrăjmașilor. 

l. Iudita a căzut cu fața la pământ și și-a presărat cenușă pe cap și și-a lepădat sacul cu care era încinsă. Și în seara aceea se aducea la Ierusalim, la templul lui Dumnezeu, jertfa de tămâie. Atunci a strigat Iudita cu glas mare și a zis către Domnul: 
2. "Doamne Dumnezeul părintelui meu Simeon, căruia i-ai dat sabia în mână, ca să se răzbune pe cei de neam străin care au dezvelit pântecele fecioarei spre întinare și au acoperit coapsele ei spre rușine și sânul l-au pângărit spre ocară. Tu ai zis: "Aceasta nu va fi!", dar ei au făcut-o. 
3. Pentru aceasta ai dat pe căpeteniile lor la moarte, și patul lor, care a fost pângărit de înșelăciunea lor, l-ai prefăcut în lac de sânge și ai lovit pe robi și pe stăpâni, și pe căpeteniile lor, 
4. Și pe femeile lor le-ai dat răpirii și pe fiicele lor la robie și toate odoarele lor jafului iubiților Tăi fii, care erau înflăcărați de zelul pentru Tine și îngroziți de întinarea sângelui lor, și pe Tine Te-au chemat într-ajutor;  Dumnezeule, Dumnezeul meu, ascultă la mine cea văduvă! 
5. Cele ce au fost mai înainte decât acelea, Tu le-ai făcut, dar și pe cele de acum și de mai târziu. Prezentul și viitorul, Tu le-ai știut, și cele ce s-au împlinit Tu le-ai gândit. 
6. Gândurile Tale s-au înfățișat și au zis: "Iată-ne, suntem de față!" Toate căile Tale sunt pregătite și hotărârile Tale date cu vederea Ta dinainte. 
7. Căci, iată, oștirea Asirienilor este numeroasă și ei se mândresc cu cai și călăreți și se trufesc cu brațul vânjos al pedestrașilor, și își pun nădejdea lor în scut, în lance, în arc și în praștie și nu știu că Tu ești Domnul, Care pune capăt războaielor. 
8. Domnul este numele Tău! Sfărâmă cu puterea Ta silnicia lor și în mânia Ta dărâmă tăria lor, căci ei și-au pus de gând să pângărească locurile Tale sfinte și să întineze cortul sălășluirii slăvitului Tău nume și cu sabia să reteze cornul altarului Tău. 
9. Caută în jos la trufia lor și trimite mânia Ta peste capetele lor, și dă în mâna mea, "lei văduve, putere pentru ceea ce mi-am pus în gând! 
10. Izbește cu buzele mele cele viclene rob și stăpân, stăpân și rob. Nimicește semeția lor prin mâna unei femei! 
11. Căci puterea Ta nu stă în numărul mare, nici tăria Ta în puterea cailor, ci Tu ești Dumnezeul celor smeriți, ajutorul celor mai mici, sprijinul celor slabi, adăpostul celor părăsiți, izbăvitorul celor deznădăjduiți. 
12. O, Dumnezeule al părintelui meu și Dumnezeul moștenirii lui Israel, Stăpânul cerului și al pământului, Ziditorul apelor, Împăratul întregii făpturi, ascultă rugăciunea mea, 
13. Și dă-mi cuvânt amăgitor spre a răni și zdrobi pe cei care au pus la cale planuri atât de negre împotriva legământului Tău și a sfântului Tău locaș, a muntelui Sion și a casei fiilor Tăi! 
14. Și fă ca întreg poporul Tău, precum și fiecare seminție, să cunoască și să știe că Tu ești Dumnezeul puterilor și al tăriei și că nu este altul care să ocrotească neamul lui Israel afară de Tine!" 

CAPITOLUL 10 
Iudita, frumos împodobită, iese din Betulia cu roaba sa, și aflând-o cei ce străjuiau, o duc la Olofern. 

1. Așa striga Iudita către Dumnezeul lui Israel. La sfârșitul rugăciunii, 
2. S-a ridicat de unde căzuse cu fața la pământ și a chemat pe roaba ei și s-a dus în casa unde ea petrecea zilele de odihnă și zilele de sărbătoare, 
3. Și, scoțând sacul, s-a dezbrăcat de veșmintele ei de văduvie, s-a îmbăiat și s-a uns cu miresme, și-a pieptănat părul, și-a pus turban în cap și s-a îmbrăcat cu hainele ei de veselie, cu care se împodobea când trăia bărbatul ei, Manase. 
4. Apoi s-a încălțat cu sandale, și-a pus colierele, brățările, inelele, cerceii și toate podoabele ei. Și s-a înfrumusețat atât cât să poată cuceri privirile tuturor bărbaților care ar vedea-o. 
5. Și a dat roabei sale un burduf cu vin și un urcior cu untdelemn, și a umplut o desagă cu pâine de orz și cu turte de smochine și pâine de grâu curat, și toate le-a făcut o legătură și le-a pus în spatele roabei. 
6. Și ele s-au îndreptat spre poarta cetății Betulia și au găsit, stând lângă poartă, pe Oziaș și pe bătrânii cetății, pe Habriș și pe Harmiș. 
7. Când ei au văzut pe Iudita, căci fața ei era schimbată și veșmintele ei de asemenea, au rămas uimiți de frumusețea ei și i-au zis: 
8. "Domnul Dumnezeul părinților noștri, să-ți dea ție har ca să-ți ajungi țelul tău, spre mândria fiilor lui Israel și spre înălțarea Ierusalimului!" Și ei s-au rugat lui Dumnezeu. 
9. Atunci ea a zis: "Dați poruncă să mi se deschidă poarta cetății, ca să săvârșesc ceea ce am grăit cu voi!" Și ei au poruncit paznicilor să-i deschidă după cuvântul ei. 
10. Și ei au făcut întocmai. Și Iudita împreună cu roaba ei au ieșit. Și locuitorii cetății s-au uitat după ea până a coborât muntele devale și a străbătut valea și până au pierdut-o în zare. 
11. Și ea a străbătut valea drept înainte până când s-a întâlnit cu o gardă a Asirienilor. 
12. Și ei au oprit-o și au întrebat-o: "Cine ești, de unde vii și încotro te duci?" Și ea a răspuns: "Sunt fiică de Evrei, și fug de la ei, căci ei vă vor fi dați ca hrană, 
13. Și mă duc la Olofern, căpetenia oștirii voastre, ca să-i destăinuiesc adevărul și să-i arăt un drum pe unde să apuce ca să ia în stăpânire muntele întreg, fără ca să piară nici unul din oamenii lui!" 
14. Când au auzit bărbații cuvintele ei și s-au uitat în ochii ei - fiindcă ea era în ochii lor negrăit de frumoasă i-au zis: 
15. "Ți-ai scăpat viața; grăbește-te și te coboară la stăpânul nostru și îndreaptă-te spre cortul lui; iată dintre ai noștri te vor însoți și te vor preda în mâinile lui! 
16. Și când te vei înfățișa înaintea lui, inima ta să nu se teamă, ci arată-i precum ai spus, și el se va purta bine cu tine!" 
17. Apoi ei au ales o sută de inși care s-o însoțească pe ea și pe roaba ei și să le conducă la cortul lui Olofern. 
18. Și s-a iscat un freamăt în tabără, căci vestea despre sosirea ei pătrunsese în corturi. și au venit și au înconjurat-o, fiindcă ea stătea afară în fața cortului lui Olofern, până să-i dea de știre despre ea. 
19. Și ei se minunau de frumusețea ei uimitoare, și pentru ea ei se minunau de fiii lui Israel și ziceau unii către alții: "Cine poate să disprețuiască un astfel de popor care are în el asemenea femei? Nu este cu cale să scape nici unul din ei, fiindcă dacă ar scăpa, ar putea să amăgească o lume întreagă!" 
20. Și cei ce făceau de strajă la Olofern precum și căpitanii lui au ieșit afară și au adus-o în cort. 
21. Și Olofern se odihnea pe patul său, așezat sub o perdea de porfiră, țesută cu fire de aur, cu smaralde și cu pietre scumpe. 
22. Și când el a fost înștiințat despre ea, el a ieșit în tinda cortului, iar înaintea lui robii mergeau cu sfeșnice de argint. 
23. Și când el și căpitanii lui au dat cu ochii de Iudita, s-au minunat de frumusețea chipului ei. Și ea, căzând cu fața la pământ, i s-a închinat, iar robii săi au ridicat-o. 

CAPITOLUL 11 
Întâlnirea Iuditei cu Olofern și sfătuirea ei amăgitoare, pentru biruința lui. 

l. Atunci Olofern i-a zis: "Îndrăznește, femeie, și nu te teme în inima ta, fiindcă eu nu am făcut rău nimănui care a ales să slujească lui Nabucodonosor, regele lumii întregi. 
2. Și acum, dacă poporul tău, care locuiește în munte, nu m-ar fi disprețuit, n-aș fi ridicat sulița mea împotriva lui. Ci ei singuri și-au făcut-o. 
3. Dar spune-mi acum: Pentru ce ai fugit de la ei și ai venit la noi? Căci ai venit spre izbăvirea ta. Îndrăznește! în noaptea aceasta vei scăpa cu viață, cum și de acum înainte. 
4. Nimeni nu-ți va face rău, ci bine, așa cum se întâmplă cu slujitorii stăpânului meu, regele Nabucodonosor". 
5. Atunci Iudita i-a grăit lui: "Privește cu îngăduință cuvintele roabei tale, și ca roaba ta să vorbească înaintea ta. și nici un cuvânt mincinos nu voi spune stăpânului meu în această noapte. 
6. Urmează numai cuvintele roabei tale și Dumnezeu va desăvârși cu tine lucrul tău, iar stăpânul meu nu va greși în lucrările sale. 
7. Trăiască Nabucodonosor, regele întregii lumi, el care te-a trimis să aduci tot sufletul viu pe calea cea dreaptă, și să trăiască puterea lui! Căci datorită ție, nu numai oamenii care-i slujesc vor trăi, ci și fiarele sălbatice, dobitoacele câmpului, vitele și păsările cerului vor trăi prin puterea ta, pentru Nabucodonosor și pentru întreaga casă a lui. 
8. Am auzit de înțelepciunea ta și de iscusința duhului tău, și toată lumea știe că tu nu numai că ești bun în tot regatul și tare priceput, ci ești și neîntrecut în meșteșugul războiului. 
9. Și cuvintele pe care le-a grăit Ahior în sfatul tău, le cunoaștem și noi, căci locuitorii din Betulia l-au lăsat cu viață, iar el le-a spus tot ceea ce ți-a grăit ție. 
10. Pentru aceasta, stăpâne și doamne, nu disprețui cuvintele lui, ci pune-le în inima ta, că ele sunt adevărate. Neamul nostru nu poate să fie pedepsit și sabia nu poate să-l biruiască, dacă el nu păcătuiește împotriva Dumnezeului său. 
11. Și acum, pentru ca domnul meu să nu cunoască nici respingere, nici înfrângere, moartea va cădea peste capetele lor. Căci păcatul a pus stăpânire pe ei, și cu acest păcat întărâtă pe Dumnezeul lor ori de câte ori se dedau la neorânduieli. 
12. Și după ce li s-au isprăvit merindele și au rămas fără de apă, ei s-au hotărât să pună mina pe vite, și tot ceea ce Dumnezeu a oprit prin legile Sale ca să nu se mănânce, ei au de gând să mănânce. 
13. Chiar și pârga grâului și zeciuiala de la vin și de la untdelemn, pe care ei o păstrează pentru preoții care slujesc la Ierusalim în fața Dumnezeului nostru, s-au hotărât să le mănânce, lucruri pe care nimeni din popor nu are voie să le atingă, nici măcar cu mâna. 
14. Dar fiindcă locuitorii de acolo au făcut la fel, au trimis la Ierusalim oameni care să le aducă învoială din partea sfatului. 
15. Și îndată ce li se va aduce la cunoștință și vor săvârși atari lucruri, chiar în ziua aceea îți vor fi dați ție spre pieire. 
16. Deci când eu, roaba ta, am aflat toate acestea, am fugit de dinaintea lor, și Dumnezeu m-a trimis să-ți dau de știre faptele care, când se vor auzi, lumea întreagă se va înspăimânta, 
17. Fiindcă roaba ta este temătoare de Dumnezeu și ziua și noaptea se roagă Dumnezeului cerului. și acum voi rămâne la tine, stăpâne, și eu, roaba ta, voi ieși noaptea în văgăuna stâncii, ca să mă rog lui Dumnezeu, și El îmi va spune când au săvârșit ei păcatele acestea. 
18. Apoi eu voi veni la tine și-ți voi dezvălui tot, iar tu vei porni cu oștirea ta și nimeni din ei nu va putea să-ți țină piept. 
19. Și te voi călăuzi prin mijlocul Iudeii, până în fața Ierusalimului. Voi face să te așezi în mijlocul frumos al cetății. Atunci îi vei duce ca pe oile care nu au păstor. și nici un câine nu va mârâi înaintea ta. Asemenea lucruri mi s-au descoperit și mi s-au vestit, și am fost trimisă să ți le dau de știre!" 
20. Și cuvintele ei au plăcut lui Olofern și tuturor căpeteniilor lui, încât ei s-au minunat de înțelepciunea ei și au zis: 
21. "O astfel de femeie frumoasă la chip și înțeleaptă la vorbe nu se află nicăieri, de la un capăt și până la celălalt al pământului!" 
22. Apoi Olofern a zis ei: "Bine a făcut Dumnezeu de te-a trimis înaintea alor tăi. În mâinile noastre va fi puterea și la cei care au disprețuit pe domnul meu, ruina. 
23. Și tu ești tot așa de frumoasă pe cât ești de iscusită la vorbă. Dacă vei face precum ai zis, Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu și tu vei sta în palatul regelui Nabucodonosor și vestită vei fi în toată lumea!" 

CAPITOLUL 12 
Chemarea Iuditei la Olofern. Îngăduirea ei de a ieși noaptea la rugăciune. Ospățul lui Olofern. 

1. Și el a dat poruncă s-o introducă înăuntru, unde erau așezate tacâmurile de argint, și să i se întindă masă, ca să mănânce din bucatele lui și să bea din vinul lui. 
2. Dar Iudita a zis: "Nu mănânc dintr-acestea, ca să nu iasă vreo sminteală, ci să mi se aducă din merindele pe care le-am adus cu mine!" 
3. Atunci Olofern i-a răspuns: "Și dacă cele care le ai cu tine se vor isprăvi, de unde să mai aducem ca să-ți dăm la fel? Căci aici n-avem pe nimeni din neamul tău". 
4. Și Iudita i-a zis: "Să trăiești în pace, stăpâne. Eu, roaba ta, nu voi isprăvi proviziile mele, până ce Domnul nu va împlini prin mine planurile Sale!" 
5. După aceasta, căpitanii lui Olofern au dus-o în cort, și ea a dormit până la miezul nopții și s-a sculat spre straja dimineții, 
6. Și a trimis la Olofern să-i spună: "Să poruncească stăpânul meu, ca roaba ta să fie lăsată să iasă la rugăciune". 
7. Atunci Olofern a poruncit gărzii sale să n-o împiedice. Și așa ea a rămas în tabără trei zile, și noaptea ieșea în văgăuna stâncii de lângă Betulia, și se spăla la izvorul unde se găsea postul de gardă. 
8. Iar după ce ieșea, se ruga Domnului Dumnezeului lui Israel, ca să-i îndrepteze calea pentru izbăvirea poporului ei. 
9. Și întorcându-se curată, ea stătea în cort până seara, când i se aducea mâncarea. 
10. Iar în ziua a patra Olofern a făcut ospăț, numai pentru slujitorii săi, și n-a poftit pe nimeni dintre dregători. 
11. Și el a zis lui Bagoas eunucul, care era pus mai mare peste toate ale sale: "Du-te și înduplecă pe această fiică de Evrei, aceea care este la tine, să vină să mănânce și să bea cu noi, 
12. Căci ar fi o rușine pentru noi să lăsăm să ne scape o astfel de femeie fără a trăi cu ea. Și dacă nu vom reuși s-o înduplecăm, lumea va râde de noi". 
13. Și Bagoas a ieșit de dinaintea lui Olofern și a intrat la ea și i-a zis: "Să nu zăbovească această tânără frumoasă să vină la stăpânul meu, ca să fie cinstită în fața lui și să se desfăteze bând vin cu noi și într-această zi să fie ca una din fiicele Asirienilor, care sunt în palatul lui Nabucodonosor". 
14. Și Iudita i-a răspuns: "Cine sunt eu să mă împotrivesc domnului meu? Căci tot ce este plăcut ochilor săi mă voi grăbi să fac, și aceasta va fi o bucurie pentru mine până în ziua morții mele!" 
15. Și sculându-se, s-a împodobit cu veșmintele ei și cu tot felul de podoabe femeiești, iar roaba ei s-a dus înainte și i-a întins blana înaintea lui Olofern, pe care Bagoas i-o dăduse Iuditei pentru trebuința ei zilnică, ca să se poată întinde pe ea ca să mănânce. 
16. Și Iudita a intrat și s-a așezat. Și inima lui Olofern a fost cu totul răpită și mintea lui tulburată, căci el dorea mult să fie împreună cu ea. Și din ziua în care o văzuse, el căuta prilejul s-o ademenească. 
17. Atunci Olofern îi zise: "Bea și te veselește cu noi!" 
18. Și Iudita i-a răspuns: "Beau bucuros, stăpâne, fiindcă viața mea a fost astăzi cinstită mai mult decât în orice zi de la nașterea mea". 
19. Și ea a mâncat și a văzut înaintea lui din ceea ce-i gătise roaba ei. 
20. Și Olofern era sub farmecul ei și a băut atâta vin, cât nu băuse niciodată în vreo zi de la nașterea lui. 

CAPITOLUL 13 
Tăierea capului lui Olofern; aducerea lui în Betulia. Mulțumirea și binecuvântarea poporului ei. 

1. Iar seara târziu slujitorii lui se grăbiră să plece. Și Bagoas a închis cortul pe din afară și a dat deoparte pe musafiri din fața stăpânului său. Și toți erau osteniți de ospățul cel îndelungat. 
2. Și Iudita a fost lăsată singură în cort, cu Olofern, trântit pe patul său, biruit de vin. 
3. Și Iudita poruncise roabei sale să stea afară și să aștepte ieșirea ei, ca în fiecare zi, căci ea zicea că se va duce să se roage, dar și lui Bagoas îi spusese tot așa. 
4. Și după ce au plecat toți și nu mai rămăsese nimeni în iatac, nici dintre cei mari și nici dintre cei mici, Iudita a venit lângă pat și a zis în inima sa: "Doamne, Dumnezeul cel atotputernic, privește în ceasul acesta la fapta mâinilor mele, spre slava lui Israel! 
5. Căci acum este vremea să ai grijă de moștenirea Ta și să aduci la îndeplinire gândul meu, spre pieirea vrăjmașilor care s-au sculat împotriva noastră". 
6. Și îndreptându-se spre stâlpul patului care era la capul lui Olofern, a luat paloșul lui 
7. Și, apropiindu-se de pat, a prins pe Olofern de păr și a zis: "Întărește-mă, Doamne, Dumnezeul lui Israel, în ziua aceasta!" 
8. Apoi îl lovi peste gât de două ori din toate puterile și-i reteză capul; 
9. A rostogolit trupul lui de pe pat și a luat perdeaua de pe stâlpi și după puțin timp a ieșit și a dat roabei sale capul lui Olofern. Și ea l-a pus în desaga ei cu merinde. Și amândouă au ieșit ca de obicei la rugăciune. Și au străbătut tabăra, au ocolit văgăuna stâncii și au luat-o la deal pe muntele Betuliei și au ajuns la porțile cetății. 
10. Și de departe Iudita a strigat la străjerii porților: "Deschideți, deschideți poarta! Cu noi este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ca să-Și mai arate puterea și tăria Lui în Israel împotriva dușmanilor noștri, precum a făcut El în ziua de azi!" 
11. Și când locuitorii cetății i-au auzit glasul, s-au grăbit să se coboare la poarta cetății și au strigat și pe bătrânii cetății. 
12. Atunci au alergat toți de la mic la mare, fiindcă nu se așteptau la venirea ei. Oamenii au deschis poarta, au primit pe cele două femei, au făcut foc pentru a vedea și le-au înconjurat. 
13. Și ea le-a zis cu glas tare: "Lăudați pe Dumnezeu! Lăudați-L! Preaslăviți pe Dumnezeu, Care n-a lipsit neamul lui Israel de mila Sa, ci a zdrobit în noaptea aceasta prin mâna mea pe vrăjmașii noștri!" 
14. Și a scos capul din desagă și, arătându-l, le-a zis: "Iată capul lui Olofern, căpetenia armatei Asirienilor; iată și perdeaua sub care sta în beția lui. Și Dumnezeu l-a ucis prin mâna unei femei. 
15. Viu este Domnul, Care m-a păzit în calea pe care am mers, că fața mea l-a amăgit spre pieirea lui, și el n-a săvârșit nici un păcat spre întinare sau spre rușine". 
16. Și tot poporul s-a înspăimântat foarte și, căzând în genunchi, s-a închinat lui Dumnezeu și a zis într-un cuget: u Preaslăvit ești  Tu, Dumnezeul nostru, Care ai nimicit astăzi pe vrăjmașii poporului nostru!" 
17. Și Oziaș i-a zis Iuditei: "Mărită să fii tu, fiică, de Dumnezeu cel preaînalt, înaintea tuturor femeilor de pe pământ, și preaslăvit să fie Domnul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și Care te-a condus pe tine, ca să tai capul căpeteniei dușmanilor noștri. 
18. Și nu se va curma pomenirea în inimile oamenilor despre nădejdea ta în Dumnezeu, ci în veci își vor aduce aminte de puterea lui Dumnezeu. 
19. Și Dumnezeu să-ți păstreze o veșnică amintire și să te binecuvinteze spre bine, că nu ți-ai cruțat viața când a fost vorba de umilirea poporului nostru, ci ne-ai ridicat din căderea noastră, umblând pe calea cea dreaptă, înaintea Dumnezeului nostru!" Și tot poporul a strigat: "Amin! Amin!" 

CAPITOLUL 14 
Sfatul Iuditei despre năvala celor din Betulia; întoarcerea lui Ahior și spaima Asirienilor. 

l. După aceasta, Iudita le-a zis: "Ascultați-mă, fraților! Luați acest cap și-l spânzurați pe creștetul zidurilor voastre. 
2. Și în revărsatul zorilor, după ce soarele va răsări, fiecare să-și ia armele de luptă și voi toți cei destoinici de luptă să ieșiți afară din cetate cu un căpitan în frunte, ca și când ați avea de gând să vă coborâți în șes spre straja Asirienilor, dar să nu vă coborâți. 
3. Atunci Asirienii, luându-și armele vor intra în tabără și vor deștepta din somn pe căpeteniile oștirii asiriene, care vor alerga împreună la cortul lui Olofern, dar nu-l vor găsi. Și atunci vor fi cuprinși de spaimă și vor fugi de dinaintea voastră. 
4. Pe urmă, voi și toți cei ce locuiesc în tot muntele lui Israel, urmăriți-i și doborâți-i pe drumurile voastre. 
5. Însă înainte de a face aceasta, chemați-mi pe Ahior Amonitul, ca să vadă și să recunoască pe cel care disprețuia casa lui Israel, pe cel care îl trimisese pe el printre noi ca pe un om dat dinainte morții!" 
6. Și ei au chemat pe Ahior din casa lui Oziaș. Și când el a venit și a văzut capul lui Olofern în mâinile unui om din adunarea poporului, a căzut cu fața la pământ și l-a apucat leșinul. 
7. Și după ce l-au sculat de jos, el a căzut la picioarele Iuditei și s-a închinat înaintea ei și a zis: "Binecuvântată să fii tu în orice sălaș al lui Iuda și la toate popoarele, care, auzind de numele tău, se vor înspăimânta! 
8. Și acum spune-mi mie ce-ai făcut în zilele acestea?" Atunci Iudita i-a povestit în mijlocul poporului tot ceea ce făcuse de când plecase și până în clipa când grăia cu ei. 
9. Și după ce ea a sfârșit de vorbit, poporul a izbucnit în chiote de veselie, încât strigătul lui se auzi în cetate. 
10. Și încredințându-se Ahior despre toate câte le făcuse Dumnezeul lui Israel, a crezut cu neclintire în Dumnezeu și-a tăiat împrejur trupul și a fost primit definitiv în casa lui Israel. 
11. Și în revărsatul zorilor, au spânzurat capul lui Olofern pe zid și apoi au ieșit în cete spre trecătorile muntelui. 
12. Și când Asirienii i-au zărit, au trimis după căpeteniile lor, iar aceia s-au dus la căpitani și la cei de peste mii și la toți mai-marii lor, 
13. Și aceia au ajuns la cortul lui Olofern și au zis celui ce era mai mare acolo: "Scoală pe domnul nostru, căci robii au cutezat să se scoale cu război împotriva noastră, ca să ne prăpădească cu totul!" 
14. Atunci Bagoas a intrat și a bătut în perdeaua cortului, fiindcă el socotea că Olofern doarme cu Iudita. 
15. Și deoarece el nu a auzit pe nimeni, a dat perdeaua la o parte și a intrat în camera de dormit, și l-a găsit aruncat pe prag, mort și cu capul tăiat și luat. 
16. Și a început să strige din răsputeri și s-a pus pe plâns, pe strigat și pe țipat, și își sfâșie hainele de pe el. 
17. Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălașul Iuditei, dar n-a găsit-o. Și alergând apoi în mulțime, a strigat: 
18. "O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!" 
19. Când căpeteniile oștirii asiriene au auzit această veste, și-au sfâșiat veșmintele și s-au zăpăcit de tot. Și vaietul și strigătul lor mare s-a întețit în mijlocul taberii. 

CAPITOLUL 15 
Înfrângerea și fuga Asirienilor. Binecuvântarea Iuditei și darurile făcute ei. 

l. Când cei ce erau în corturi au aflat ceea ce s-a întâmplat, s-au înspăimântat. 
2. Și cuprinși de groază și de spaimă, n-au putut să rămână doi împreună, ci s-au împrăștiat și au apucat-o razna toți laolaltă pe potecile șesului și ale muntelui. 
3. Dar și cei care tăbărâseră în munte, împrejurul Betuliei, au rupt-o la fugă. Și atunci toți bărbații destoinici de luptă ai lui Israel s-au repezit asupra lor. 
4. Și Oziaș a trimis crainici la Betomestaim, la Bibe, la Hobe și la Cola, precum și în tot ținutul muntos al lui Israel, ca să le vestească ceea ce s-a întâmplat și ca toți să tăbărască pe vrăjmași și să-i nimicească. 
5. Când a auzit de aceasta fiii lui Israel, cu toții s-au năpustit împotriva lor și i-a bătut până la Hoba. Dar și cei din Ierusalim și din tot ținutul muntos au sărit în ajutorul lor, căci și pe ei îi vestise despre cele întâmplate în tabăra vrăjmașă. Apoi și cei din Galaad și din Galileea i-au luat din partea lor și i-au lovit crunt, până în apropierea Damascului și a ținutului lui. 
6. Iar ceilalți locuitori ai Betuliei au năvălit în tabăra asiriană, pe care au jefuit-o și s-au îmbogățit. 
7. Și fiii lui Israel, care s-au întors de la înfrângerea vrăjmașului, au pus stăpânire pe ceea ce mai rămăsese. Oamenii din târguri și din sate, de la munte și din câmpie, au luat de asemenea o pradă foarte mare, căci se găsea multă. 
8. Atunci marele preot Ioachim împreună cu marele sfat îl fiilor lui Israel, care locuiau în Ierusalim, s-au dus să vadă izbânda pe care Domnul o dăduse lui Israel și să vadă pe Iudita și să-i facă urare pentru izbândă ca niște prieteni. 
9. Ajungând la ea, toți într-un cuget au lăudat-o: "Tu, mândria lui Israel, tu, faima cea neapusă a neamului nostru! 
10. Tu le-ai făcut toate acestea cu mâna ta și tu ai adus izbânda lui Israel! Dumnezeu va binevoi întru acestea! Binecuvântată să fii tu de Dumnezeu cel Atotputernic în veci!" Și tot poporul striga: "Amin!" 
11. Și tot poporul a jefuit tabăra timp de treizeci de zile. Și i-au dat Iuditei cortul lui Olofern și toate tacâmurile de argint, paturile și pernele, precum și toate lucrurile din el. Și ea, luându-le, a încărcat asinul ei, a înhămat la care și a îngrămădit lucrurile în ele. 
12. Și toate femeile din Israel alergau s-o vadă și o binecuvântau, iar în cinstea ei s-au prins în horă. Și ea a luat ramuri în mână și le-a dat femeilor care o însoțeau. 
13. Și s-au încununat cu ramuri de măslin, atât ea cât și însoțitoarele ei. Și ea mergea în fruntea poporului și conducea corul femeilor. Și toți bărbații lui Israel, cu arme și încununați o însoțeau în cântare de laudă. 
14. Atunci Iudita a început să cânte această cântare de laudă în tot Israelul, iar tot poporul cânta după ea această cântare de laudă. 

CAPITOLUL 16 
Cântarea de biruință a Iuditei. Poporul aduce jertfe de mulțumire în Ierusalim. Moartea Iuditei. 

1. Și Iudita a zis: "Lăudați pe Dumnezeul meu, în tobe, cântați Domnului cu chimvale, uniți pentru El psalmul cu cântarea, preaslăviți și chemați numele Lui! 
2. Dumnezeu, Cel care pune capăt războaielor, este Domnul, căci, în tabără și în mijlocul poporului, El m-a scăpat din mâna celui ce mă urmărea pe mine. 
3. Venit-a Asur din munții de la miazănoapte; el a venit cu zecile de mii ale oștirii sale, și mulțimea lor stăvilea puhoaiele și caii lor acopereau văile. 
4. Și își făcea socoteală să pârjolească plaiurile mele și pe flăcăii mei să-i treacă prin ascuțișul sabiei, pe pruncii mei să-i arunce pământului, pe copiii mei să-i dea jafului și pe fecioarele mele răpirii. 
5. Domnul cel Atotputernic prin mâna unei femei i-a nimicit, 
6. Căci Olofern al lor n-a fost doborât de tineri voinici, și nici feciorii uriașilor nu l-au lovit pe el, și nici nu i-au stat împotrivă oameni înalți ca munții, ci Iudita, fiica lui Merari, l-a dezarmat cu frumusețea feței ei. 
7. Căci ea s-a dezbrăcat de veșmintele ei de văduvie pentru întărirea celor întristați ai lui Israel; ea și-a uns fața cu miresme, 
8. Și-a prins pârul sub turban și s-a îmbrăcat cu veșmânt de în, ca să-l ademenească. 
9. Cu sandalele ei i-a luat ochii, frumusețea ei i-a robit inima, și cu sabia i-a retezat capul. 
10. Perșii s-au îngrozit de îndrăzneala ei și Mezii de cutezanța ei. 
11. Atunci au chiuit umiliții mei și au strigat din răsputeri cei fără vlagă, iar ei s-au înspăimântat și și-au ridicat glasul și au luat-o la goană. 
12. Copii de mame tinere i-au străpuns cu sabia și ca pe niște robi i-au doborât la pământ; pierit-au în bătălia Domnului meu. 
13. Cânta-voi Dumnezeului meu cântare nouă: Doamne, mare ești Tu și preaslăvit, minunat în puterea Ta, și nimeni nu poate să Te întreacă! 
14. Ție să-ți slujească întreaga făptură, pentru că Tu ai zis și toate s-au făcut. Trimis-ai Duhul Tău și totul a fost zidit și nimeni nu poate să stea împotriva poruncii Tale! 
15. Munții ca și mările se zbuciumă din temelie, stâncile se topesc cum se topește ceara înaintea feței Tale, iar cucei ce Te cinstesc pe Tine, milostiv ești Tu cu ei! 
16. Fiindcă orice jertfă cu miros de mireasmă prețuiește puțin pentru Tine și toată grăsimea arderii de tot este și de mai puțin preț, însă cel ce se teme de Domnul totdeauna este mare. 
17. Vai de neamurile care se ridică împotriva poporului meu, căci Domnul cel Atotputernic le va pedepsi în ziua judecății, și va da pradă trupul lor focului și viermilor, ca să urle de durere în veci de veci!" 
18. Și când a ajuns la Ierusalim, toți s-au închinat lui Dumnezeu, iar după ce poporul s-a curățit, a adus arderi de tot, prinoasele lor de bună voie și darurile lor. 
19. Și Iudita a afierosit lui Dumnezeu ca dar, toate lucrurile lui Olofern, câte i le dăduse poporul, precum și perdeaua pe care ea o ridicase de la patul lui, a dat-o ca afierosire pentru Domnul. 
20. Și poporul s-a veselit în Ierusalim trei luni, în fața templului, și Iudita a rămas la ei. 
21. Iar după aceste zile, fiecare s-a întors la locul său, și Iudita s-a întors în Betulia și și-a petrecut viața la casa ei. Și cu înaintarea în vârstă a ajuns vestită în toată țara. 
22. Mulți au cerut-o în căsătorie, dar ea n-a cunoscut bărbat în toate zilele vieții ei, de când murise soțul ei Manase și se adăugase la poporul lui. 
23. Faima ei creștea din ce în ce mai mult, pe când ea înainta în vârstă în casa bărbatului ei. Ea a atins vârsta de o sută și cinci ani. Și ea a dezrobit pe roaba ei. Ea a murit în Betulia și a fost îngropată în peștera în care se odihnea bărbatul ei Manase. 
24. Și neamul lui Israel a jelit-o șapte zile. Și înainte de moarte și-a împărțit averea la rudele bărbatului ei  Manase și la rudele ei. 
25. Și cât a trăit Iudita, nimeni n-a îndrăznit să tulbure pe Israeliți și încă multă vreme după moartea ei. 

 

Pagina anterioara | Cuprins | Coperta | Pagina urmatoare