CARTEA A DOUA A MACABEILOR
 
CAPITOLUL 1 
Iudeii din Ierusalim scriu celor din Egipt două scrisori. Moartea lui Antioh în Persia. Mulțumirea către Dumnezeu. Praznicul înfigerii corturilor și aflarea focului sfânt. 

1. „Fraților Iudei, care sunt prin Egipt, bucurie! Frații voștri Iudei, cei din Ierusalim și cei din țara Iudeii, vă doresc vouă tuturor pace și sănătate! 
2. Să vă facă bine Dumnezeu și să-și aducă aminte de legământul Său care l-a făcut cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov, robii cei credincioși. 
3. Să vă dea inimă vouă tuturor ca să vă închinați Lui și să faceți voia Lui cu dor mare și cu râvnă în suflet; 
4. Să deschidă inima voastră în legea Sa și întru poruncile Sale, și pace să facă. 
5. Și să asculte rugăciunile voastre și să se împace cu voi și să nu vă părăsească în vreme rea. 
6. Așa ne rugăm acum aici pentru voi. 
7. Domnind Dimitrie în anul o sută șaizeci și nouă, noi Iudeii am scris vouă din necazul și din strâmtorarea ce a venit peste noi în anii aceștia, de când Iason și cei care au fost cu el trădaseră pământul cel sfânt și regatul. 
8. Și au dat foc porților, și au vărsat sânge nevinovat, și ne-am rugat Domnului, și ne-a ascultat, și am adus jertfă și făină de grâu, și am aprins lumini, și am pus pâini înainte. 
9. Și acum vă scriem ca să țineți sărbătoarea corturilor în luna Chislev". 
10. Scrisă în anul o sută optzeci și opt. "Cei din Ierusalim și din Iudeea și sfatul bătrânilor și Iuda, lui Aristobul, sfetnicul regelui Ptolomeu, care este din neamul preoților celor unși și Iudeilor celor din Egipt, bucurie și sănătate. 
11. Din mari primejdii izbăvindu-ne Dumnezeu, mulțumim neîncetat Lui, ca cei care suntem gata să ne războim împotriva regelui. 
12. Că Dumnezeu a lovit pe cei care s-au războit asupra sfintei cetăți. 
13. Că fiind în Persia căpetenia potrivnicilor și oștirile cele ce erau cu el, cărora se părea că nimeni nu le poate sta înainte, au fost măcelăriți în templul zeiței Nanaia, înșelându-i cu cuvinte viclene preoții zeiței Nanaia. 
14. Căci Antioh, prefăcându-se că vrea să se căsătorească cu zeița Nanaia, a sosit acolo cu prietenii săi, ca să ridice multele bogății ale templului în chip de zestre. 
15. Și preoții zeiței Nanaia, punând comorile înainte și el apropiindu-se cu câțiva din suita sa de curtea capiștei, ei au închis templul; 
16. Și după ce a intrat Antioh, ei au deschis o ușă ascunsă a podului, și aruncând cu pietre, au omorât pe căpetenie și pe cei care erau cu el, și desfăcându-i în bucăți și tăindu-le capetele le-au aruncat celor din afară. 
17. Întru toate binecuvântat este Dumnezeul nostru, Cel care a dat pierzării pe cei care au făcut fapte păgânești. 
18. Vrând drept aceea să facem în douăzeci și cinci de zile ale lunii lui Chislev sărbătoarea sfințirii templului, cu cuviință am socotit a vă înștiința, ca și voi asemenea să prăznuiți sărbătoarea corturilor și a focului, în amintirea lui Neemia, cel care a zidit templul Domnului și jertfelnicul pe care a adus jertfă. 
19. Căci, când au fost duși în Persia strămoșii noștri, bunii credincioși preoți, care erau atunci, luând din focul jertfelnicului, l-au ascuns în taină într-o groapă ca de fântână fără de apă, în care l-au astupat, încât locul nu era știut de nimeni. 
20. Iar după ce au trecut câțiva ani, când a voit Dumnezeu, trimis fiind Neemia de regele Persiei, a trimis după foc pe nepoții preoților celor ce l-au ascuns, și, precum ne-au spus, n-au aflat foc, ci apă mocirloasă. 
21. Și le-a poruncit să scoată de acolo apă și să aducă, și după ce s-au adus cele de jertfă, a poruncit Neemia preoților să stropească cu apa aceea lemnele și cele ce erau puse deasupra. 
22. După ce s-a făcut aceasta și a vestit vremea, când a strălucit soarele care mai înainte era în nori, s-a aprins foc mare, încât toți s-au minunat. 
23. Și rugăciune făceau toți preoții, când se mistuia jertfa, preoții toți începând cu Ionatan; iar ceilalți răspundeau împreună cu Neemia. 
24. Iar rugăciunea era într-acest chip: "Doamne! Doamne Dumnezeule! Făcătorul tuturor, Cel înfricoșător și tare și drept și milostiv. 
25. Cel care unul este Împărat și bun și unul dătător de bunătăți și singur drept și atotțiitor și veșnic Cel care mântuiești pe Israel din tot răul, Cel care ai ales pe părinți și i-ai sfințit. 
26. Primește jertfa aceasta, pentru tot poporul Tău Israel, și păzește partea Ta și o sfințește. 
27. Adună risipirea noastră, izbăvește pe cei care slujesc între neamuri, spre cei ocăriți și urâți caută, ca să cunoască neamurile că Tu ești Dumnezeul nostru. 
28. Pedepsește pe cei care ne asupresc și ne hulesc cu mândrie. 
29. Răsădește pe poporul Tău în locul cel sfânt al Tău, precum a zis Moise". 
30. Și preoții cântau laude. 
31. Iar după ce s-au mistuit cele ce erau ale jertfei, a poruncit Neemia să ude cu cealaltă apă, care a rămas, pietrele cele mai mari. 
32. Îndată ce s-a făcut aceasta, s-a aprins din ele flacără, dar flacăra de pe altar o covârșea în strălucire. 
33. Și după ce s-a făcut aievea lucrul acesta, s-a spus regelui Perșilor că în locul în care ascunseseră focul preoții duși în robie s-a arătat apă, din care Neemia și cei care erau cu el a sfințit jertfele. 
34. Iar regele, cercetând lucrul, a îngrădit locul și a făcut jertfelnic. 
35. Și multe daruri și lucruri luând regele, le-a dăruit preoților. 
36. Și a numit Neemia locul acela Neftar, care se tălmăcește curățenie, dar se cheamă de către cei mulți Neftai. 

CAPITOLUL 2 
Partea a doua a scrisorii, care a început în capitolul întâi. 

1. Și se află în arhive cum că Ieremia proorocul a poruncit celor care erau duși în robie să ia foc, precum s-a arătat. 
2. Și că a poruncit proorocul celor care erau duși în robie, când le-a dat sulul legii, ca să nu uite poruncile Domnului și să nu rătăcească cu cugetele, văzând chipuri de aur și de argint și podoaba cea de primprejurul lor. 
3. Și altele ca acestea zicând, îi îndemna să nu depărteze legea de la inima lor. 
4. Și era tot în acele scrieri cum că proorocul, luând poruncă de la Domnul, a poruncit ca să aducă cu sine cortul și chivotul. 
5. Și ieșind la muntele în care s-a suit Moise și a văzut țara ce i s-a dat ca moștenire, Ieremia a venit acolo și a aflat loc în peșteră, și cortul și chivotul și jertfelnicul tămâierii le-a băgat acolo și a astupat ușa. 
6. Și venind unii din cei care mergeau după el, ca să însemne calea, n-au putut-o găsi. 
7. Aflând acest lucru, Ieremia i-a înfruntat și a zis că necunoscut va fi locul acela, până când va aduna Dumnezeu adunarea poporului și Se va milostivi. 
8. Și atunci Domnul va arăta acestea, și se va arăta slava Domnului și norul, precum s-a arătat și lui Moise, și precum cu slavă s-au arătat când s-a rugat Solomon să se sfințească templul, 
9. Și ca un înțelept a adus jertfă de sfințirea și de săvârșirea templului Domnului; 
10. Precum, când s-a rugat Moise către Domnul, și s-a coborât foc din cer și a mistuit cele ale jertfei, așa și Solomon s-a rugat, și coborându-se foc, a ars arderile de tot. 
11. Moise a zis: "Fiindcă jertfa pentru păcat n-a fost mâncată, ca a fost mistuită". 
12. Asemenea și Solomon opt zile a prăznuit. 
13. Și se spuneau nu numai acestea în pomenirile lui Neemia, dar și cum el, întemeind o bibliotecă, a adunat cele despre regi și despre prooroci, și ale lui David, și cărțile cele trimise de regii perși pentru dări, 
14. Asemenea și Iuda, cărțile care s-au risipit din pricina războiului ce s-a făcut nouă, toate le-a adunat, și sunt la noi. 
15. Dintre acestea, de vă vor trebui, să trimiteți oameni care să vi le aducă. 
16. Vrând dar a prăznui sărbătoarea curățirii templului, v-am scris vouă; drept aceea bine veți face de veți ține zilele acestea. 
17. Și Dumnezeu, Cel care a izbăvit pe tot poporul Său a dat tuturor moștenirea și împărăția și preoția și sfințenia. 
18. Precum a făgăduit prin lege, să nădăjduim în Dumnezeu, că în curând ne va milui pe noi și ne va aduna de sub cer la locul cel sfânt. 
19. Că din mari răutăți ne-a scos și locașul sfânt l-a curățit". 
20. Despre istoria lui Iuda Macabeul și a fraților lui, curățirea marelui templu și înnoirea altarului, 
21. Și războaiele ce au făcut împotriva lui Antioh Epifan și împotriva lui Eupator, fiul lui, 
22. Și arătările cele din cer ce s-au făcut celor care vitejește s-au nevoit pentru iudaism, încât, puțini fiind ei, toată țara au cucerit din nou și mulțime de barbari au izgonit, 
23. Și templul cel în toată lumea vestit au zidit, ți cetatea au făcut-o slobodă, și legile cele părăsite le-au adus la loc, Domnul cu toată bunătatea, milostiv fiindu-le; 
24. Aceste toate de către Iason Cirineanul istorisite în cinci cărți vom încerca într-o carte a le scrie. 
25. Că socotind mulțimea numerelor și greutatea care este celor care vor să pătrundă cu de-amănuntul povestirile istoriei, din pricina mulțimii materiei, 
26. Am avut grijă ca, celor care vor vrea să citească, să le fie mângâiere sufletească; iar celor care se vor nevoi a le ține minte, ușurare, și tuturor celor care vor citi, folos. 
27. Iar noi, care ne-am apucat a scurta acest lucru, nu de mică osteneală, ci de lucru plin de priveghere ne-am apucat, 
28. Lucru nu de mai puțină îndemânare decât a celui care gătește ospăț și caută folosul altora. Deși lucrul nu este ușor, pentru mulțumirea celor mulți vom suferi bucuroși pătimirea aceasta. 
29. A alege cu amănuntul adevărul fiecărui lucru, lăsăm celui care a scris; iar aici mai mult ne ostenim, ca să ne ținem de regulile prescurtării. 
30. Că precum meșterul casei celei noi se cade să poarte grijă de toată așezarea, iar cel care se apucă a o înfrumuseța și a o zugrăvi trebuie să caute cele ce sunt spre podoabă, așa trebuie a socoti și despre noi. 
31. Că a căuta și a culege multe cu amănuntul, și a vorbi despre toate, este de datoria celui care scrie istoria; 
32. Iar a urmări scurtarea povestirii și a lăsa cercetarea lucrării este în voia celui care face prescurtarea. 
33. De aici dar vom începe istorisirea, la cele de mai sus atâta adăugând, că neînțelept lucru ar fi în precuvântare a înmulți cuvintele și istoria a o scurta. 

CAPITOLUL 3 
Minunata apărare a vistieriei templului din Ierusalim împotriva lui Eliodor răpitorul. 

l. Când sfânta cetate cu toată pacea se locuia, și legile foarte bine se păzeau pentru evlavia lui Onia arhiereul și ura împotriva răutății, 
2. S-a întâmplat că înșiși regii au cinstit locul acesta și templului i-au trimis daruri foarte bune, 
3. Atât încât chiar și Seleuc, regele Asiei, a dat din veniturile sale toate cheltuielile la slujbele cele de obște ale jertfelor. 
4. Și un oarecare Simon, din neamul lui Veniamin, fiind pus ispravnic al templului Domnului, s-a certat cu arhiereul pentru treburile târgului din cetate. 
5. Și neputând birui pe Onia, a mers la Apoloniu, feciorul lui Traseu, care pe vremea aceea era cârmuitor în Cele-Siria și în Fenicia, 
6. Și i-a spus cum că vistieria sa din Ierusalim este plină de nenumărați bani, căci mulțimea banilor ce se adună din biruri este nenumărată și fără legătură cu ce se cheltuiește la jertfe, și s-ar putea ca aceste comori să vină sub puterea regelui. 
7. Și întâlnindu-se Apoloniu eu regele, l-a înștiințat de banii despre care i s-a spus, iar el, chemând pe Eliodor, care era mai mare peste bani, l-a trimis și i-a poruncit să aducă banii mai sus pomeniți. 
8. Și Eliodor îndată a pornit la călătorie, însă dând veste că merge în cetățile Cele-Siriei și ale Feniciei, iar cu fapta plinind porunca regelui. 
9. Și după ce a sosit la Ierusalim, a fost primit cu cinste de arhiereul cetății, și a spus de înștiințarea aceea, și i-a arătat pentru ce pricină a venit, și a întrebat de sunt adevărate acestea. 
10. Iar arhiereul a arătat că bogățiile sunt pentru văduve și pentru săraci, 
11. Iar o seamă sunt și ale lui Hircan, fiul lui Tobie, care este om foarte de cinste; iar nu precum a făcut pâra necredinciosul Simon; dacă se scad toate aceste bogății, toți banii sunt patru sute de talanți de argint și două sute de aur. 
12. Și cum că strâmbătate se face celor care au încredințat lucrurile lor sfințeniei locului aceluia și templului Domnului, care în toată lumea se cinstește pentru mărirea și sfințenia lui. Aceea nicidecum nu poate să fie. 
13. Iar Eliodor, potrivit poruncilor împărătești ce avea, a zis că acelea în vistieria domnească trebuie să fie duse. 
14. Dar într-o zi, când el s-a dus să vadă cu de-amănuntul vistieria templului, s-a făcut mare zarvă în toată cetatea. 
15. Preoții îmbrăcați cu veșmintele cele sfințite, căzând înaintea altarului, chemau din cer pe Cel care a dat legea pentru punerile acestea, ca să păzească întregi banii celor care ii încredințaseră acolo. 
16. Și oricine vedea fața arhiereului nu putea să nu se mâhnească adânc în inima lui, că vederea lui și schimbarea feței arăta necazul cel dinăuntru al sufletului lui. 
17. Că se revărsase peste omul acela oarecare temere și groază a trupului, din care cei care vedeau cunoșteau durerea din inima lui. 
18. Iar alții din case alergau cu grămada spre rugăciunea obștească, ca să nu ajungă locul cel sfânt spre defăimare. 
19. Și femeile, încinse pe sub sâni cu saci de pocăință, umpleau căile, iar fecioarele, care erau închise în casă, unele alergau la porți, unele la ziduri și altele se plecau pe ferestre. 
20. Și toate cu mâinile ridicate spre cer se rugau. 
21. Și era jalnică privire, cum cădea mulțimea amestecată și, în necaz mare fiind arhiereul, aștepta ce avea să fie. 
22. Aceștia dar se rugau Atotputernicului Dumnezeu, ca bogățiile încredințate întregi și cu toată siguranța, să se păzească pentru cei care le-au încredințat. 
23. Iar Eliodor vrând să îndeplinească porunca, fiind cu ostașii la vistierie, 
24. Domnul părinților și Stăpânul a toată puterea a făcut o minunată arătare, încât toți cei ce îndrăzniseră să vină, spăimântându-se de puterea lui Dumnezeu, au leșinat și s-au înfricoșat. 
25. Că li s-a arătat un cal care avea pe el un călăreț groaznic și era împodobit cu foarte frumos acoperământ și, pornindu-se iute, a lovit pe Eliodor cu copitele cele dinainte; iar cel care ședea pe cal se vedea având arme de aur. 
26. Și încă alți doi tineri s-au arătat înaintea lui, puternici foarte, strălucind de mărire și cu îmbrăcăminte luminoasă, care, stând de amândouă părțile, neîncetat îl băteau cu multe lovituri, copleșindu-l. 
27. Și fără de veste, căzând Eliodor pe pământ și cu mult întuneric împresurându-se, l-au apucat și l-au pus într-o lectică. 
28. Pe cel care cu puțin mai înainte cu mulți alergători și ostași a intrat în mai sus-arătata vistierie, l-au dus, neputând avea nici un ajutor de la arme. 
29. Aievea cunoscând puterea lui Dumnezeu, și Dumnezeu lucrând așa, acela zăcea mut și lipsit de toată nădejdea de mântuire. 
30. Iar aceia binecuvântau pe Domnul, Cel care a mărit locul Său și templul Său, care cu puțin mai înainte fusese plin de frică și de tulburare iar când S-a arătat Domnul Atotțiitorul, s-a umplut de veselie și de bucurie. 
31. Și unii dintr-ai lui Eliodor curând s-au rugat lui Onia ca să cheme pe Cel Preaînalt și să dăruiască viața celui care zăcea în ghearele morții. 
32. Atunci, temându-se arhiereul ca nu cumva să socotească regele că Iudeii au făcut ceva vicleșug asupra lui Eliodor, a adus jertfă pentru izbăvirea omului. 
33. Și după ce arhiereul s-a rugat lui Dumnezeu, tinerii aceia iarăși s-au arătat lui Eliodor cu aceleași haine îmbrăcați și, stând, au zis: "Multă mulțumire să aduci lui Onia arhiereul că pentru el ți-a dăruit Domnul viață. 
34. Iar tu din cer fiind bătut, spune la toți puterea cea prea mare a lui Dumnezeu". Și după ce au zis acestea, s-au făcut nevăzuți. 
35. Iar Eliodor aducând jertfă Domnului și făgăduințe foarte mari făcând Celui care i-a dăruit viața, și mulțumind lui Onia, s-a întors la rege, 
36. Mărturisind tuturor lucrurile prea marelui Dumnezeu, pe care le-a văzut. 
37. Și regele, întrebând pe Eliodor cine ar fi vrednic, care să se mai trimită odată în Ierusalim, el a răspuns: 
38. "De ai pe cineva vrăjmaș sau pânditor domniei tale, trimite-l pe acela acolo și bătut îl vei primi, chiar de va scăpa; pentru că în locul acela este cu adevărat puterea lui Dumnezeu. 
39. Că Cel care locuiește în cer este privitor și ajutător locului aceluia, și pe cei care vin ca să facă rău, îi bate și îi pierde". 
40. Și așa s-a întâmplat cu Eliodor și cu paza vistieriei. 

CAPITOLUL 4 
Simon pârăște la Seleuc pe Onia arhiereul, care este omorât de Andronic, din porunca lui Menelau. 

l. Iar Simon de care am vorbit mai înainte, care a fost vânzătorul banilor și al patriei, grăia rău de Onia, ca și cum el ar fi abătut nenorocirea asupra lui Eliodor și ar fi fost urzitorul răutăților; 
2. Și pe făcătorul de bine al cetății și pe cârmuitorul celor de un neam cu sine, și pe râvnitorul legilor, vrăjmaș al ocârmuirii îndrăznea a-l arăta. 
3. Atât a crescut vrajba, încât și prin oarecare om al lui Simon ucideri s-au făcut. 
4. Gândind Onia la primejdia învrăjbirii și că se va mânia Apoloniu, stăpânitorul Cele-Siriei și al Feniciei, auzind de răutatea lui Simon, s-a dus la rege, 
5. Nu ca să pârască pe cetățeni, ci socotind folosul cel de obște și deosebi la tot neamul. 
6. Că vedea că nu este cu putință a se împăca lucrurile, fără de rânduială domnească și că Simon nu va înceta de la nebunia aceasta. 
7. Ci murind Seleuc și luând domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a poftit arhieria Iason, fratele lui Onia. 
8. Și mergând Iason la rege, s-a rugat făgăduind trei sute șaizeci de talanți de argint, și încă alt venit de optzeci de talanți. 
9. Afară de acestea, făgăduia încă și alți o sută cincizeci, de i s-ar îngădui putința de a înființa școală pentru tineri și pe cetățenii Ierusalimului a-i trece cetățeni ai Antiohiei. 
10. Și îngăduind regele, a dobândit stăpânirea și îndată a început să învețe obiceiuri grecești pe cei din neamul său. 
11. Și lepădând milostivele îngăduințe domnești, care s-au îngăduit Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru împrietenire și alianță și stricând rânduielile cele legiuite, rânduieli fără de lege înnoia. 
12. Că, fără rușine, tocmai sub cetate a întemeiat școală și pe cei mai tari dintre tineri îi silea să învețe obiceiurile și jocurile elinești. 
13. Și într-acest chip se întărea elenismul și sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru acea prea mare necurăție a acestui Iason, păgân și nu arhiereu. 
14. Așa încât preoții nu se mai sârguiau spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de templul Domnului și părăsind jertfele, se grăbeau să se împărtășească cu privirea cea fără de lege a luptei la disc, după ce se auzea chemarea crainicilor. 
15. Și datina părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elinești mai bune le socoteau. 
16. De aceea grea nevoie i-a cuprins, că aceia a căror povățuire o pofteau și cărora voiau a se asemăna, pe aceia vrăjmași și stăpânitori i-au avut. 
17. Că a face păgânește împotriva dumnezeieștilor legi nu este prea lesne, însă acestea timpul le va arăta. 
18. Iar când se țineau jocurile cele din cinci în cinci ani, la care era de față regele, 
19. A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care erau cu drept de cetățenie antiohiană, care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care și cei care au dus argintul s-au rugat ca să nu se dea la jertfe, că nu se cuvine, ei să fie întrebuințați la alte cheltuieli. 
20. Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de oștire. 
21. Și Apoloniu al lui Menesteu fiind trimis în Egipt de regele Antioh, cu prilejul ridicării la tron a regelui Ptolomeu Filometor, Antioh a aflat că Ptolomeu avea asupra lui gânduri dușmănoase, de aceea Antioh, căutând să se pună la adăpost, s-a dus la Iafa și apoi la Ierusalim. 
22. Și cu mare cuviință a fost primit de către Iason și de către cetate, cu făclii aprinse și cu strigări a fost întâmpinat, și de aici spre Fenicia a pornit eu tabăra. 
23. Și după trei ani a trimis Iason pe Menelau, fratele lui Simon mai sus-numitul, ca să ducă bani regelui și ca să-i aducă aminte de lucrurile cele de lipsă. 
24. Iar el plăcând regelui, pentru că l-a preamărit cu înfățișarea lui de mare curtean, a ajuns să ia arhieria, dând cu trei sute de talanți de argint mai mult decât Iason. 
25. Și luând porunci domnești, a venit, nimic vrednic de arhierie aducând, numai mânie de tiran crud și urgie de fiară sălbatică având. 
26. Și așa Iason, care a îndepărtat pe fratele său, îndepărtatu-l-a și pe el altul și l-a izgonit în țara Amoniților. 
27. Iar Menelau a ajuns arhiereu, dar de banii pe care îi făgăduise regelui nici o grijă n-a avut, deși Sostrate, mai marele cetății, îi cerea. 
28. Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe amândoi i-a chemat regele. 
29. Și Menelau a lăsat locțiitor de arhiereu pe Lisimah, fratele său; iar Sostrate pe Crates, mai-marele Ciprului. 
30. Și acestea așa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii orașelor Tars și Malus, pentru că au fost dați dar Antiohidei, țiitoarea regelui. 
31. Degrabă dar a venit regele ca să potolească răscoala, lăsând în locul său pe Andronic, unul din marii dregători. 
32. Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând niște vase de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, și pe altele le-a vândut în Tir și în cetățile cele de primprejur. 
33. Aflând Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică, în Dafne cea de lângă Antiohia. 
34. Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să omoare pe Onia. Deci venind el la Onia și cu înșelăciune dându-i dreapta și încredințându-l cu jurământ, și cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui și l-a omorât îndată fără teamă de dreptate. 
35. Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulți și dintr-alte neamuri s-au scârbit șl s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia. 
36. Iar după ce s-a întors regele din părțile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleșugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Onia a fost omorât. 
37. Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu-se, i s-a făcut milă și a lăcrimat pentru înțelepciunea și multa bună rânduială a răposatului. 
38. Și aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira și i-a rupt hainele și l-a purtat împrejur prin toată cetatea, și într-același loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaș, Domnul răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic. 
39. Și Lisimah, cu știrea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a ieșit vestea în cetate și s-a adunat mulțimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur se cheltuiseră. 
40. Și după ce s-au sculat asupră-i mulțimile mânioase, Lisimah a înarmat împotrivă ca la vreo trei mii de bărbați, și a început fără de dreptate a omorî, comandant fiind un anume Tyranus, om bătrân și cu vârsta și cu nebunia. 
41. Mulțimile, dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alții măciuci, alții țărână, aruncau spre cei care erau împrejurul lui Lisimah și spre cei care se sculaseră asupră-le. 
42. Și astfel pe mulți dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât și pe toți i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorât. 
43. Apoi a început judecata pricinii lui Menelau. 
44. Și când a venit regele în Tir, trei inși, trimiși de înaltul sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui. 
45. Iar Menelau, aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulți lui Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca să îmblânzească pe rege. 
46. Deci, apucând Ptolomeu pe rege într-un foișor, unde se dusese să se răcorească, l-a făcut să-și schimbe părerea. 
47. Și pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociții aceia, care măcar și la Sciți, de și-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovați, pe aceștia i-a judecat spre moarte. 
48. Drept aceea, degrabă, nedreaptă moarte au suferit cei care purtaseră cuvânt pentru cetate și pentru popor și pentru sfintele vase. 
49. Pentru care lucru și locuitorii din Tir, mâhnindu-se de această răutate, cu mare cuviință au dat lucrurile cele de îngroparea lor. 
50. Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor puternici, era în cinste, și, crescând întru răutate, mare vrăjmaș a fost celor de un neam cu el. 

CAPITOLUL 5 
Minunata arătare a ostașilor care s-au văzut războindu-se în văzduh peste Ierusalim timp de patruzeci de zile; păgânătatea lui Iason și tirania lui Antioh. 

1. Iar în vremea aceasta, Antioh a călătorit a doua oară în Egipt. 
2. Și s-a întâmplat că în timp de patruzeci de zile s-a văzut peste toată cetatea prin văzduh, alergând, călăreți cu haine aurite îmbrăcați și cu sulițe ca și ostașii cei înarmați, 
3. Și cetele de călăreți rânduite și bătându-se unii cu alții, și năvăliri de amândouă părțile și vălmășag de paveze și mulțime de suliți și săbii scoase și aruncări de săgeți și străluciri de podoabă de aur și de tot felul de platoșe. 
4. Pentru aceea, toți se rugau ca să fie spre bine arătarea aceasta. 
5. Și făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând Iason ca la o mie de bărbați, fără de veste a lovit asupra cetății și, cei de pe zid împingându-se, mai pe urmă a luat cetatea, iar Menelau a fugit în castel. 
6. Iar Iason omora pe cetățenii săi fără de milă, nesocotind că izbânda asupra rudeniilor sale este cea mai mare nenorocire. 
7. Și gândea că prăpădește pe vrăjmași, când în faptă ucidea pe cei de un neam cu sine; totuși n-a dobândit stăpânirea, iar mai pe urmă pentru viclenie, rușine și-a agonisit și pribeag s-a dus iarăși în țara Amoniților. 
8. Și așa s-a sfârșit viața lui de nelegiuiri, că l-a închis Areta, tiranul Arabilor. Iar el, dintr-o cetate într-alta fugind, fiind gonit de toți și urât ca un călcător de lege și în necinste fiind la toți ca un ucigaș al patriei și al cetățenilor, a fost gonit în Egipt. 
9. Și el, cel care trimisese în surghiun pe mulți, a murit în pământ străin între Lacedemonieni, unde nădăjduise să găsească sprijin pe socoteala rudeniei dintre Lacedemonieni și Iudei. 
10. Și cel care a lepădat mulțime de morți neîngropați, a fost nejelit și de nici un fel de îngropăciune, în mormântul părintesc, n a avut parte. 
11. Iar după ce a aflat regele acestea ce s-au făcut, a socotit că Iudeii s-au răzvrătit; pentru aceea, pornind din Egipt, cu mânie de fiară sălbatică a luat cetatea cu năvala. 
12. Și a poruncit ostașilor să taie fără de milă pe cei care le sunt înainte și pe cei care se suie în case să-i omoare. 
13. Deci au fost omorâți tinerii și bătrânii, bărbații și femeile și feciorii au pierit, și fecioarele și pruncii au fost junghiați, 
14. Astfel că în trei zile optzeci de mii au fost tăiați, iar alții, cam tot atâți câți cei tăiați, au fost vânduți. 
15. Și neîndestulându-se cu acestea, au îndrăznit a intra și în templul Domnului, cel mai sfânt decât tot pământul, având călăuză pe Menelau, cel care și legilor patriei s-a făcut vânzător. 
16. Și cu mâini nelegiuite a luat sfintele vase și cele ce au fost puse de alți regi spre creșterea, mărirea și cinstea locului, cu nelegiuite mâini trăgându-le, le da. 
17. Și s-a smerit cu cugetul Antioh, căci nu socotea că pentru păcatele celor care locuiau cetatea S-a mâniat puțină vreme Domnul și că pentru aceea a fost urgisit locul acela. 
18. Iar de nu s-ar fi întâmplat să fi fost mai dinainte cuprinși de multe păcate, așa precum Eliodor, pe care l-a trimis Seleuc regele, ca să vadă vistieria, așa și acesta, când a năvălit să intre, degrabă ar fi fost bătut și s-ar fi întors de la îndrăznirea sa. 
19. Că n-a ales Domnul pe poporul Său pentru acest loc, ci locul acesta pentru poporul Său. 
20. Pentru aceea și locul acesta a avut parte de răutățile ce s-au întâmplat în popor, ca după aceea să se facă părtaș bunătăților celor de la Domnul; părăsit altădată în mâna Atotputernicului, el a fost iarăși așezat în toată mărirea lui, după ce marele Stăpân S-a împăcat cu poporul Său. 
21. Deci Antioh, luând o mie și opt sute de talanți din templul Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie, să facă pământul cale de corăbii și marea drum de mers cu picioarele pentru semeția inimii. 
22. Și a lăsat și dregători, ca să necăjească poporul: în Ierusalim, pe Filip de neam frigian, mai păgân în obiceiuri decât cel care l-a pus; 
23. La Garizim pe Andronic și pe lângă aceștia pe Menelau, care mai rău decât ceilalți se ridica împotriva cetățenilor. 
24. Și având gând vrăjmaș asupra locuitorilor evrei, a trimis pe Apoloniu, capul răutăților, cu douăzeci și două de mii de oșteni, poruncind "a pe cei în vârstă pe toți să-i omoare, iar pe femei și pe cei mai tineri să-i vândă. 
25. Iar acesta, venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace și a așteptat până în ziua cea sfântă de odihnă și, apucând pe Iudei în zi de praznic, a poruncit ostașilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze. 
26. Și pe toți cei care au ieșit să privească i-au omorât și alergând prin cetate cu armele, multă mulțime au omorât. 
27. Iar Iuda Macabeul cu alți nouă inși, care s-au alăturat lui, retrăgându-se în pustiu, ca fiarele în munți trăia împreună cu cei care erau cu el și se hrăneau cu buruieni ca să nu se spurce. 

CAPITOLUL 6 
Pângărirea templului Domnului de către păgâni; moartea lui Eleazar. 

1. Și nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părintești și să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu. 
2. Și să pângărească și templul din Ierusalim și să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeți, precum erau locuitorii locului. 
3. Ci cu anevoie și grea era poporului tocmeala răutății acesteia. 
4. Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări și beții, desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curți, și aducând cele ce nu se cuvenea. 
5. Și altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea legea, 
6. Și nu era voie nici a ține ziua Domnului, nici a păzi sărbătorile părintești, nici măcar a spune că ești Iudeu. 
7. Și erau duși cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua nașterii regelui, și când era sărbătoarea lui Dionysos, erau siliți Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos. 
8. Și din îndemnul lui Ptolomeu a ieșit poruncă în cetățile elinești cele de prin vecini, ca și pe Iudei la fel să-i facă să jertfească, 
9. Iar pe cei care nu vor vrea să treacă la obiceiurile elinești, să-i omoare; de aceea, nimic altceva nu se vedea decât numai greutăți cu care erau asupriți. 
10. Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că și-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii lor și prin cetate, pe ulițe purtându-le, le-au aruncat jos de pe zid de au murit. 
11. Iar alții alergau la peșterile cele de pe aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest lucru, dându-se știre lui Filip, i-a ars, fără ca ei să se împotrivească pentru mărirea acelei preacinstite zile. 
12. Rog dar pe cei care vor citi această carte, să nu se îngrozească din cauza acestor suferințe; ci să socotească că aceste munci, nu spre pieire, ci spre învățătură au fost neamului nostru. 
13. Că dacă Domnul nu lasă multă vreme pe cei care lucrează fărădelege, ci degrabă îi aruncă în munci, este semn de mare facere de bine. 
14. Că pe când la alte neamuri cu îndelungă răbdare așteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor și apoi să-i muncească; asupra noastră așa a socotit că este bine ca, nu la sfârșitul păcatelor ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra noastră. 
15. Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăsește pe poporul Său. 
16. Însă acestea să fie zise, pentru ca să ne aducem aminte. 
17. Iar după aceste puține cuvinte se cuvine să venim la poveste. 
18. Unui om anume Eleazar, care era cărturar de frunte și trecut cu vârsta și la față foarte frumos, căscându-i gura, îl silea să mănânce carne de porc. 
19. Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste, decât viața cea de urâciune, de bună voie s-a dus la munci, 
20. Scuipând carnea din gura lui și apropiindu-se de moarte, așa cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se apăra de cele ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi dragostea vieții. 
21. Iar cei care erau rânduiți la acea nelegiuită jertfă, pentru că-l cunoșteau de mulți ani pe omul acesta, luându-l deoparte, îl rugau să aducă alte cărnuri făcute de el, care îi erau slobod a le mânca și să se prefacă tocmai ca și cum ar mânca de cele ce a poruncit regele din cărnurile jertfei, 
22. Ca, făcând aceasta, să scape de moarte și, pentru prietenia veche cu ei, va afla milă. 
23. Iar el gând bun luând și vrednic fiind de vârstă și de adâncile bătrâneți, și de cinstitele cărunteți, care și le agonisise și de creșterea cea foarte bună din pruncie și mai vârtos de cea sfântă și de rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând să-l trimită curând la moarte. 
24. "Că nu se cuvine vârstei noastre a fățărnici, ca mulți din cei tineri să socotească cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut la obiceiurile celor de alt neam. 
25. Și din pricina prefăcătoriei mele, pentru această puțină și scurtă vreme, ei să se amăgească prin mine și urâciune și ocară bătrâneților să-mi agonisesc. 
26. Că deși în această vreme de acum voi scăpa de munca de la oameni, dar din mâinile Atotputernicului, nici viu, nici mort nu voi scăpa; 
27. Pentru aceea, bărbătește acum dându-mi viața, mă voi arăta vrednic de bătrânețe. 
28. Și celor tineri pildă vitejească le voi lăsa, ca degrabă și cu bărbăție să moară pentru cinstitele și sfintele legi". Acestea zicând, a pășit către chinuri. 
29. Iar cei ce-l aduceau au schimbat inima lor cea bună, pe care cu puțin înainte o arătaseră către dânsul, în inimă răuvoitoare pentru cuvintele pe care mai înainte le-a grăit, care, precum socoteau ei, erau nebunie. 
30. Și când era să moară de bătăi, suspinând, a zis: "Domnului, Celui care are sfânta știință, arătat este că putând eu să scap de moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea". 
31. Și într-acest chip a murit acesta, și nu numai tinerilor, ci și întregului popor, moartea sa lăsând o pildă de vitejie și pomenire de faptă bună. 

CAPITOLUL 7 
Despre statornicia în credință și chinurile a șapte frați Iudei și ale mamei lor. 

l. Întâmplatu-s-a și cu șapte frați, pe care, împreună cu maica lor prinzându-i, i-a silit regele, cu biciul și cu vine bătându-i, să mănânce cărnuri de porc, care nu le era slobod a mânca. 
2. Iar unul dintre ei, care a grăit mai întâi, așa a zis: "Ce vrei să întrebi și să știi de la noi? Pentru că mai bucuroși suntem a muri, decât a călca legile părintești". 
3. Iar regele, umplându-se de mânie, a poruncit să înfierbânte tigăi și căldări, 
4. Și după ce s-au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să taie limba celui care a grăit întâi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap și să-i taie mâinile și picioarele, în fața celorlalți frați și a mamei lor. 
5. Și după ce l-u ciopârțit așa, a poruncit să-l aducă la foc și să-l frigă de viu. Și ieșind foarte mare sfârâială din tigaie, unii pe alții împreună cu mama lor se îndemnau a muri vitejește zicând așa: 
6. "Domnul Dumnezeu vede și cu adevărat mângâiere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cântarea cu care ne-a mărturisit nouă Moise, zicând: și întru robii Săi se va mângâia". 
7. Și după ce s-a săvârșit cel dintâi într-acest chip, a adus pe al doilea să-l batjocorească și, jupuindu-i pielea capului cu părul, îl întreba: "Vrei să mănânci carne de porc înainte ca să ți se ciopârțească toate mădularele trupului?" 
8. Iar el; răspunzând în graiul părinților săi, a zis: "Nu". 
9. Pentru aceea și acesta, ca și cel dintâi, pe rând toate chinurile le-a suferit și, când era să moară, a zis: "Tu dar, nelegiuitule, ne scoți pe noi dintr-această viață, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarăși ne va învia cu înviere de viață veșnică". 
10. Și după aceasta al treilea a fost batjocorit, și cerându-i-se limba, îndată a scos-o și mâinile cu îndrăzneală le-a întins și vitejește a zis: 
11. "Din cer le-am dobândit acestea și pentru legile Lui nu țin seamă de ele, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăși le voi dobândi". 
12. Așa încât însuși regele și cei ce erau cu el, cu spaimă, se minunau de sufletul tânărului, că nu ținea seamă de dureri, ca de nimic. 
13. Și după ce s-a sfârșit și acesta, a adus pe al patrulea, așijderea muncindu-l și chinuindu-l: 
14. Și când era să moară, așa a zis: "Bine este a muta nădejdile cele de la oameni și a aștepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El, iar ție nu-ți Va fi înviere spre viață". 
15. Și îndată aducând pe al cincilea îl muncea, iar el, căutând către rege, a zis: 
16. "Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei; însă să nu socotești că Dumnezeu a părăsit poporul nostru; 
17. Ci tu așteaptă și vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine și pe urmașii tăi îi va chinui". 
18. Și după acesta a adus pe al șaselea și când era să moară, a zis: "Nu te înșela în zadar, că noi pentru noi înșine pătimim acestea, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru și pentru aceasta s-au făcut aceste lucruri vrednice de mirare. 
19. Iar tu să nu socotești că vei fi necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu". 
20. Iar mama lor foarte minunată și vrednică de bună pomenire este, căci într-o singură zi văzând pierindu-i șapte fii, cu bun suflet a răbdat, pentru nădejdile ce avea în Domnul: 
21. Și pe fiecare din ei îl mângâia în graiul părintesc, plină fiind de vitejesc cuget și femeiasca gândire cu inimă bărbătească deșteptând-o, zicea către ei: 
22. "Nu știu cum v-ați zămislit în pântecele meu și nu v-am dat duh și viață și închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o, 
23. Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la nașterea lui, vă va da ca un milostiv iarăși duh și viață, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind legile Lui". 
24. Iar Antioh, gândind că pe el îl defaimă și socotind că pe el îl ocărăște cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai cu cuvintele îndemna, ci și eu jurăminte îl încredința cum că și bogat și fericit îl va face, de se va lăsa de obiceiurile părintești și prieten îl va avea și vrednicii îi va încredința. 
25. Iar tânărul, neascultând, a chemat regele pe mama sa și o învăța ca să-l sfătuiască cele ce sunt spre scăpare. 
26. Și cu multe îndemnând-o, ea a primit că va sfătui pe fiu. 
27. Și plecându-se la el, înșelând pe crudul tiran, așa a zis în limba părintească: "Fiule, fie-ți milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni și te-am alăptat trei ani și te-am hrănit și te-am adus la vârsta aceasta și te-am crescut, purtându-te în brațe. 
28. Rogu-te, fiule, ca, la cer și la pământ căutând și văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoști că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu și pe neamul omenesc așijderea l-a făcut. 
29. Nu te teme de ucigătorul acesta; ci fă-te vrednic de frații tăi, primește moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu frații tăi": 
30. Și grăind încă ea, tânărul a zis: "Pe cine așteptați? N-ascult de porunca regelui, ei ascult de porunca legii, care s-a dat părinților noștri prin Moise. 
31. Iar tu, cel care tot răul ai aflat asupra Iudeilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu. 
32. Că noi pentru păcatele noastre pătimim, 
33. Iar dacă, pentru cercetarea și învățătura noastră, Dumnezeu cel viu S-a mâniat puțin asupra noastră, iarăși cu robii Săi Se va împăca. 
34. Ci tu, o, necredinciosule și mai nelegiuit decât toți oamenii, nu te mări tulburându-te în deșert și semețindu-te eu niște nădejdi neștiute, asupra slugilor cerești ridicându-ți mâinile, 
35. Că încă n-ai scăpat de judecata atotputernicului Dumnezeu, Cel care de sus vede toate. 
36. Că acum frații mei, care puțină durere au suferit, au ajuns la făgăduința vieții celei veșnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dânsul pentru această trufie a ta. 
37. Iar eu, precum și frații mei, și trupul și sufletul mi-l dau pentru legile părintești, rugându-mă lui Dumnezeu, ca să nu întârzie a Se milostivi spre poporul acesta și pe tine prin certări și prin bătăi să te facă să mărturisești cum că El singur este Dumnezeu. 
38. Iar în mine și în frații mei să se oprească mânia Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul nostru". 
39. Deci, mâniindu-se regele pe acesta mai mult decât pe ceilalți, l-a chinuit, amărându-se pentru că l-a batjocorit. 
40. Deci și acesta, curat întru totul; și-a dat viața, nădăjduind spre Domnul. 
41. Și mai pe urmă, după fii, s-a săvârșit și mama. 
42. Iar despre junghieri și despre chinurile cele peste măsură să fie destule cele zise. 

CAPITOLUL 8 
Războaiele purtate și biruințele lui Iuda Macabeul împotriva lui Nicanor și Timotei. 

l. Iar Iuda Macabeul și cei care erau cu el, pe ascuns mergând prin sate, chemau pe rudenii și pe cei care rămăseseră în legea evreiască și luându-i cu sine, a strâns ca la vreo șase mii de bărbați. 
2. Și s-au rugat Domnului ca să caute spre poporul cel mai necăjit decât toți și să Se milostivească și să Se îndure de templul Domnului cel pângărit de oameni păgâni. 
3. Și să-i fie milă de cetatea cea stricată de tot și care întocmai cu pământul va să se facă și să audă sângele celor uciși, care pururea strigă către El. 
4. Și să-Și aducă aminte de nelegiuita pierdere a pruncilor celor fără de păcate și de hulele cele grăite asuprea neamului Lui și să urască răutatea: 
5. Iar Iuda Macabeul, având oștire adunată, nu-l puteau suferi neamurile și mânia Domnului s-a întors în milă. 
6. Și fără de veste venind, cetăți și sate ardea și locurile cele prielnice prinzându-le, pe mulți din vrăjmași biruindu-i îi punea pe fugă. 
7. Și mai ales noaptea făcea năvăliri de acest fel, atât încât pretutindeni s-a auzit vestea vitejiei lui. 
8. Deci, văzând Filip că în puțină vreme acel om atâta a sporit, și mai adeseori cu bun noroc merge, a scris lui Ptolomeu, cârmuitorul Cele-Siriei și al Feniciei, ca să ajute la lucrurile regelui: 
9. Iar el îndată a ales pe Nicanor, feciorul lui Patrocle, unul din cei mai de frunte prieteni, și l-a trimis supunându-i din tot felul de neamuri nu mai puțin de douăzeci de mii; ca să piardă tot neamul Evreilor. Și i-a dat tovarăș și pe Gorgias, bărbat învățat la oștire și priceput în lucrurile războiului. 
10. Și a socotit Nicanor că dajdia cu care era regele dator Romanilor, a cărei sumă era două mii de talanți, să o plătească din vânzarea iudeilor luați robi. 
11. Și îndată a trimis la cetățile cele de pe lângă mare, chemându-le ca să vină să cumpere robi Evrei, făgăduind că nouăzeci de robi va da pentru un talant, neașteptând pedeapsa cea viitoare asupra lui de la Cel Atotputernic. 
12. Iar Iuda a aflat de venirea lui Nicanor. 
13. Și, spunând celor care erau cu el de venirea taberei, cei fricoși dintre ei și care nu aveau nădejde în dreptatea lui Dumnezeu au fugit și au ieșit din locurile lor. 
14. Iar ceilalți toate ce le rămăsese le vindeau și rugau pe Domnul să izbăvească pe cei vânduți de necredinciosul Nicanor mai înainte chiar de a se lovi în război. 
15. Iar de nu pentru ei, apoi pentru așezământul pe care l-a făcut cu părinții lor și pentru că chemau asupra lor prea cinstit și de mare cuviință numele Lui. 
16. Deci, aducând Iuda Macabeul pe cei care erau cu el, care erau în număr de șase mii, îi îndemna să nu se îngrozească de vrăjmași, nici să se teamă de mulțimea cea multă a neamurilor, care cu nedreptate vin asupra lor; ci vitejește să se războiască, punându-și înaintea ochilor ocara cea fără de lege făcută de ei în locul cel sfânt 
17. Și bătaia batjocoritei cetăți și surparea datinei strămoșești. 
18. Că aceia în arme și în îndrăznire nădăjduiesc; iar noi în Dumnezeu cel Atotputernic nădăjduim, Care și pe cei care vin asupra noastră și pe toată lumea într-o clipă poate să-i piardă. 
19. Și afară de acestea le-a arătat și apărările cele făcute strămoșilor lor și izbânda cea de pe vremea lui Sanherib, cum au pierit o sută optzeci și cinci de mii. 
20. Și bătaia din Babilon cea asupra Galatenilor făcută, cum toți au venit la bătaie opt mii, cu patru mii de Macedoneni; iar Macedonenii trăgându-se înapoi, cei opt mii pe o sută douăzeci de mii i-au pierdut cu ajutorul ce li s-a făcut din cer, și multă pradă au luat. 
21. Cu acestea i-au făcut să fie cu bună îndrăzneală și gata a muri pentru lege și pentru patrie. 
22. Deci în patru părți împărțind oștirea, rânduind și pe frații săi povățuitori la fiecare rând, pe Simon și pe Ioan și pe Ionatan, fiecăruia dintre ei supunând o mie și cinci sute. 
23. Și încă și pe Eleazar să citească sfânta carte, și dându-le semn: cu ajutorul lui Dumnezeu, conducând el însuși rândul cel dintâi, s-a lovit cu Nicanor. 
24. Și ajutându-le Atotputernicul, au omorât din vrăjmași mai mult decât nouă mii și au rănit și au ciuntit de mădulare cea mai mare parte din tabăra lui Nicanor, și pe toți i-au silit să fugă. 
25. Iar banii celor ce veniseră să-i cumpere robi, i-au luat și, izgonindu-i până departe, s-au întors siliți de lipsa de timp. 
26. Pentru că era înainte de ziua de odihnă, pentru aceea au încetat a-i goni mai mult. 
27. Ci luând de la ei armele și prădându-i, au șezut în ziua de odihnă pe loc, binecuvântând și mărturisindu-se Domnului, Cel care i-a mântuit în ziua aceasta, începătură de milă rânduind lor. 
28. Iar după ziua de odihnă, o parte din prăzi le-au dat celor neputincioși și văduvelor și săracilor; iar celelalte le-au împărțit între ei și pruncilor lor. 
29. Și după ce au făcut acestea și au făcut rugăciune de obște, au rugat pe milostivul Dumnezeu, ca până în sfârșit să fie în pace cu robii Săi. 
30. După aceea, lovind pe cei care erau cu Timotei și cu Bacchide, mai mult de douăzeci de mii dintre ei au omorât și întăriturile cele înalte le-au biruit și prăzi multe au împărțit, întocmai cu ei făcând părtași și pe cei neputincioși și pe cei săraci și pe văduve, precum și pe cei bătrâni. 
31. Și culegând armele de la ei, toate cu socoteală le-au pus în locuri bune, iar celelalte prăzi le-au adus la Ierusalim. 
32. Și au omorât și pe Filarh, care era cu Timotei, că era om foarte nelegiuit și multe necazuri făcuse Iudeilor. 
33. Și când a serbat biruința în patrie, lui Calistene, cel care arsese sfintele porți, i-au dat foc într-o căsuță, în care fugise, și așa a luat pradă vrednică de credința sa cea rea. 
34. Iar ticălosul Nicanor, cel care adusese o mie de neguțători să le vândă Evrei, 
35. Cu ajutorul lui Dumnezeu, smerit fiind de cei care după părerea lui erau ca nimic, lepădându-și haina cea de mărire, prin mare fugind singur, a venit în Antiohia foarte la mare nevoie ajungând, din pricina pierderii oștirii. 
36. Iar cel care a făgăduit că va plăti bir Romanilor din robirea Ierusalimului a mărturisit cum că Iudeii au pe Dumnezeu apărător și pentru aceea sunt de nezdrobit, căci țineau legile cele puse de El mai înainte. 

CAPITOLUL 9 
Despre rușinoasa moarte a lui Antioh și scrisoarea lui pentru urmași. 

l. Într-aceeași vreme s-a întâmplat de s-a întors și Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia. 
2. Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo și a asupri cetatea; și alergând mulțimea la arme, l-a biruit și așa s-a întors cu rușine. 
3. Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor și cele ce au fost cu Timotei. 
4. Și aprinzându-se de mânie, socotea că și răutatea celor ce l-au gonit pe el să și-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârșească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo. 
5. Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană nevindecată și nevăzută, căci, cum a sfârșit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece și amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui. 
6. Și suferea pe bună dreptate, căci el cu multe și neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeția sa. 
7. Ci încă și de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor și, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare și căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat. 
8. Și celui care i se părea că și peste valurile mării împărățește din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, și socotea că va pune în cumpănă munții cei înalți, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toți puterea lui Dumnezeu prin pilda sa. 
9. Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii și, trăind în chinuri și în dureri, cădea de pe el carnea, și de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea. 
10. Și pe cel care cu puțin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhoriți nesuferite. 
11. Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulțimea trufiei și a veni întru cunoștința sa, sub bătaia lui Dumnezeu și sub sporul durerilor. 
12. Și nici el singur nemaiputând a-și suferi greul miros, aceasta a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu și cel care este pământean să nu se asemene Lui". 
13. Și se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, așa zicând: 
14. Că și cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul și să o facă mormânt, o va zidi și o va face slobodă. 
15. Și pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor și fiarelor, pe toți aceștia întocmai cu Atenienii să-i facă. 
16. Și templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească și sfintele vase toate cu mult mai multe să ie dea înapoi și cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile iui să le dea. 
17. Afară de acestea, că și el se va face evreu și va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu. 
18. Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu și, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel: 
19. "Bunilor cetățeni Evrei, bucurie multă și sănătate și fericire, regele și căpetenia oștirilor, Antioh. 
20. De sunteți sănătoși împreună cu pruncii voștri și ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulțumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc. 
21. Și eu bolnav zăcând, de cinstea și de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia și căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră. 
22. Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală. 
23. Și aducându-mi aminte că și tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el, 
24. Ca, întâmplându-se ceva neașteptat sau vreo neizbândă, să știe cei din țări cui s-a lăsat domnia și să nu se tulbure. 
25. Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape și vecinii împărăției păzesc vremurile, așteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin țările cele de sus, la cei mai mulți dintre voi îl adeveream și-l întăream, și am scris și lui cele ce mai jos sunt scrise. 
26. Deci vă îndemn și vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obște și deosebi, fiecare să păzească credința către mine și către fiul meu. 
27. Că bună nădejde am că el cu blândețe și cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi. 
28. Astfel ucigătorul acela de oameni și hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, și așa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în țară străină și în loc muntos, și-a sfârșit viața. 
29. Și i-a adus trupul Filip, tovarășul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor. 

CAPITOLUL 10 
Curățirea templului și biruința împotriva Edomiților și asupra lui Timotei. 

1. Iar Iuda Macabeul și cei ce erau cu el, povățuindu-i Domnul, au cuprins templul și cetatea. 
2. Iar jertfelnicele de prin târg, pe care le făcuseră cei de alt neam, și capiștele, le-au stricat. 
3. Și curățind templul, alt jertfelnic au făcut, și înfierbântând pietre și foc din ele luând, după ce au trecut doi ani și șase luni, au adus jertfă și tămâie și lumini și au făcut punerea înainte a pâinilor. 
4. Și după ce au făcut acestea, plecându-se cu fața la pământ, s-au rugat Domnului ca să nu mai cadă în răutăți ca acestea, ci de vor și păcătui cândva, El să-i certe cu milă și să nu-i dea neamurilor celor hulitoare și barbare. 
5. Iar în ziua în care cei de alt neam pângăriseră templul Domnului, s-a întâmplat că tocmai într-acea zi s-a făcut curățirea, în douăzeci și cinci ale aceleiași luni, care este Chislev, 
6. Și cu veselie au ținut opt zile ca la praznicul corturilor, aducându-și aminte cum cu puțină vreme mai înainte sărbătoarea corturilor o au făcut în munți și în peșteri, hrănindu-se ca fiarele. 
7. Pentru aceea stâlpări și ramuri frumoase, precum și finici având, laude dădeau Celui care îi învrednicise să sfințească templul. 
8. Și a poruncit cu poruncă de obște și cu rânduială la tot neamul iudeu, ca din an în an să țină zilele acestea. 
9. Și așa a fost sfârșitul lui Antioh care s-a numit Epifaniu. 
10. Și acum, vom arăta pe scurt, cele întâmplate în vremea lui Eupator Antioh, fiul nelegiuitului Antioh, spunând relele care s-au întâmplat din războaie. 
11. Că acesta, după ce s-a făcut rege, a pus mai mare peste treburile regatului pe un oarecare Lisias, care fusese cârmuitor mai mare peste Cele-Siria și Fenicia. 
12. Ptolomeu, care se chema Macron, a voit să facă dreptate față de Iudei, pentru nedreptatea ce li se făcuse, și se nevoia să trăiască în pace cu ei. 
13. Și pentru aceasta a fost pârât de prieteni către Eupator, și de multe ori auzind că este numit trădător, pentru că a părăsit Ciprul, pe care Filometor i-l încredințase, și a trecut la Antioh Epifaniu, nemaiputând să păstreze nici cinstea, nici dregătoria ce avea, de inimă rea, otrăvindu-se, a murit. 
14. Iar Gorgias, după ce s-a făcut mai mare peste locurile acestea, adunând oștire străină, adeseori pornea război împotriva Iudeilor. 
15. Și unindu-se cu aceștia și Edomiții, care țineau cetăți tari, necăjeau pe Iudei, și pe cei fugiți de la Ierusalim, primindu-i, încercau să continuie războiul. 
16. Iar cei care erau cu Iuda Macabeul, făcând rugăciune și cerând lui Dumnezeu să le fie în ajutor, au năvălit asupra cetăților Edomiților, 
17. Pe care lovindu-le vitejește, au luat locurile și au avut izbândă asupra tuturor celor care se luptau de pe zid, și pe cei care le veneau înainte i-au junghiat și au omorât nu mai puțin de douăzeci de mii. 
18. Și au fugit unii, vreo nouă mii, în două turnuri foarte tari, care aveau toate cele trebuitoare. 
19. Iar Iuda Macabeul, lăsând pe Simon, pe Iosif, pe Zacheu și pe câțiva care erau cu el, ca să-i înconjure și să lupte împotriva lor, s-a dus la locurile cele mai primejduite. 
20. Cei care erau cu Simon, iubind argintul, au fost amăgiți cu bani de unii din cei din turnuri și, luând șaptezeci de mii de drahme de argint, au lăsat pe unii de au scăpat. 
21. Și fiind vestit Macabeu de lucrul ce s-a făcut, adunând pe căpeteniile poporului, i-a învinuit foarte, pentru că au vândut pe argint pe frați, lăsând pe vrăjmași asupra lor. 
22. Pe acești vânzători i-au omorât și îndată au luat cele două turnuri. 
23. Deci toate luptele lui ieșind cu bine, a ucis în acele două turnuri mai mult de douăzeci de mii. 
24. Iar Timotei cel care mai înainte a fost biruit de Iudei, adunând oștiri străine multe foarte și multă călărime din Asia, a venit să robească Iudeea. 
25. Iuda Macabeul și cei care erau cu el, pe când se apropia el, se rugau Domnului, presărându-și capul cu țărână și încingându-și coapsele cu sac. 
26. Și căzând la pământ înaintea altarului, s-au rugat ca lor să le fie blând iar vrăjmașilor lor să fie vrăjmaș și celor potrivnici să se împotrivească, precum zice legea. 
27. Și după rugăciune, luând armele, au ieșit din cetate departe și, apropiindu-se de vrăjmași, au stat. 
28. Și când a răsărit soarele, s-au lovit amândouă părțile, aceștia având chezaș de bună norocire și de biruință fapta bună și scăparea cea spre Domnul, iar aceia având călăuză mânia. 
29. Și pe când se băteau cu înverșunare, s-au arătat vrăjmașilor din cer cinci bărbați străluciți, călări pe cai cu frâie de aur, care purtau în luptă pe Iudei. 
30. Doi dintre ei luând pe Iuda Macabeul în mijloc și acoperindu-l cu armele lor, îl păzeau nevătămat; iar asupra vrăjmașilor aruncau săgeți și trăsnete. Deci învălmășindu-se, pentru că nu vedeau, și tulburându-se, cădeau în sabie. 
31. Și s-au omorât douăzeci de mii cinci sute de pedestrași și șase sute de călăreți. 
32. Timotei a fugit la Ghezer, cetate tare, peste care era mai mare Chereea. 
33. Iar cei care erau cu Iuda Macabeul au tăbărât vitejește împrejurul cetății aceleia patru zile. 
34. Iar cei dinăuntru, nădăjduind în tăria cetății, foarte mult blestemau și cuvinte necuviincioase aruncau. 
35. Și când s-a luminat în ziua a cincea, douăzeci de voinici din cei care erau cu Iuda Macabeul, mâhnindu-se din cauza blestemelor, bărbătește au năvălit la zid și, eu mânie sălbatică suindu-se, pe oricare era înainte îl tăiau. 
36. De asemenea și alții suindu-se asupra celor dinăuntru, au dat foc turnurilor și, aprinzând focuri, de vii au ars pe acei blestemători. 
37. Iar alții au tăiat porțile și primind înăuntru cealaltă tabără, au luat cetatea; și pe Timotei, care se ascunsese într-o groapă, precum și Chereea, fratele acestuia, și pe Apolofane i-au omorât. 
38. Și după ce au făcut acestea, cu laude și cu mărturisiri au binecuvântat pe Domnul, Cel care mult bine a făcut lui Israel și i-a dat biruință. 

CAPITOLUL 11 
Iuda sfărâmă oștirea lui Lisias. Lisias face pace între Iuda și rege. 

l. Iar după puțină vreme Lisias, care era epitrop al regelui și rudenie și ispravnic peste toate treburile regelui foarte greu supărându-se pentru lucrul acesta ce s-a făcut, 
2. A adunat aproape optzeci de mii și toată călărimea, și a venit împotriva Iudeilor, gândind să facă cetatea locaș Elinilor, 
3. Templul să-l vândă cu bani, ca și pe celelalte capiști ale păgânilor, și arhieria în fiecare an să o scoată în vânzare. 
4. Și nicidecum nu se gândea la puterea lui Dumnezeu, ci se semețea cu zecile de mii de pedestrași și cu miile de călăreți și cu optzeci de elefanți. 
5. Deci intrând în Iudeea, s-a îndreptat spre Betțur, care era în loc greu de ajuns și departe de Ierusalim ca la cinci stadii, și l-a împresurat. 
6. Iar dacă au aflat cei care erau cu Iuda Macabeul că bate cetățile, cu plângere și cu lacrimi se rugau Domnului împreună eu tot poporul ca să trimită înger bun spre izbăvirea lui Israel. 
7. Și Macabeu, luând cel dintâi armele, a îndemnat pe ceilalți să stea împreună cu el la primejdii și să ajute pe frații săi. 
8. Și împreună cu osârdie pornind, și la Ierusalim fiind ei, s-a arătat un călăreț eu haină albă mergând înaintea lor și cu arme de aur sclipind. 
9. Și toți împreună au binecuvântat pe milostivul Dumnezeu și s-au întărit cu inimile, fiind gata a năvăli nu numai asupra oamenilor, ci și asupra fiarelor sălbatice și a zidurilor de fier. 
10. Deci, apropiindu-se cu bună rânduială, având ajutor pe Domnul cel din car, Care Se milostivea spre ei, 
11. Și ca niște lei năvălind asupra vrăjmașilor, au doborât la pământ din ei unsprezece mii de pedestrași, precum și o mie șase sute de călăreți. 
12. Și pe toți i-au pus pe fugă și mai mulți dintre ei răniți, goi au scăpat și însuși Lisias a scăpat fugind cu ocară. 
13. Și pentru că nu era lipsit de minte, chibzuind asupra înjosirii ce i s-a făcut și socotind că Evreii sunt nebiruiți, pentru că Atotputernicul Dumnezeu le ajută, 
14. Trimițând la ei, a făgăduit că toate cele drepte le va primi și că și pe rege îl va îndupleca să le fie prieten. 
15. Și a ascultat Macabeu de rugăciunile lui Lisias, în toate purtând grijă de cele de folos; căci câte a cerut Macabeu lui Lisias prin scrisori în privința Iudeilor, regele le-a îngăduit. 
16. Iar cărțile cele scrise de Lisias Iudeilor erau astfel: "Lisias, mulțimii Iudeilor, bucurie. 
17. Ioan și Abesalom, pe care voi i-ați trimis, dând scrisorile cele de la voi, au cerut să împlinesc cele scrise în ele. 
18. Deci câte se cădeau a se arăta regelui, am arătat, și cele ce s-au întâmplat le-a iertat. 
19. Deci de veți păzi bunăvoința față de stăpânire, și de aici înainte mă voi nevoi a mă face pricină de bunătăți pentru voi. 
20. Și pentru acestea am poruncit și acestora și celor de la mine trimiși, cu de-amănuntul să vă vorbească. 
21. Fiți sănătoși. Anul o sută patruzeci și opt, a lunii lui Distros, ziua a douăzeci și patra". 
22. Iar epistola regelui cuprindea acestea: "Regele Antioh fratelui Lisias bucurie. 
23. După ce tatăl nostru s-a mutat între zei, noi vrem ca acei de sub cârmuirea noastră să fie netulburați întru a lor purtare de grijă; 
24. Auzind că Iudeii n-au voit a asculta de tatăl meu, ca să treacă la obiceiurile elinești, ci mai bine voiesc să-și țină legea lor, iar acum se roagă de noi, ca să-i îngăduim să-și țină legea lor, 
25. Voind noi ca și neamul acesta să fie fără tulburare, am judecat ca și templul să li se întoarcă și să petreacă după obiceiurile strămoșilor lor. 
26. Drept aceea bine vei face de vei trimite la ei și vei încheia pace cu ei, ca știind voia noastră să fie cu inimă bună și veseli să-și isprăvească lucrurile lor". 
27. Iar Epistola pe care a scris-o regele către neamul Iudeilor era astfel: "Regele Antioh, marelui sfat al Iudeilor și celorlalți Iudei bucurie. 
28. De sunteți sănătoși, sunteți precum voim, și noi suntem sănătoși. 
29. Arătatu-ne-a Menelau cum că voi voiți a merge în patrie și a fi la ale voastre. 
30. Drept aceea, celor care se vor întoarce până în treizeci de zile ale lunii Xantic, le dăm liberă voie, 
31. Ca Iudeii să-și țină bucatele și legile lor ca și mai înainte, și nimeni dintre ei nici o supărare să nu aibă pentru cele ce prin neștiință s-au făcut. 
32. Și am trimis și pe Menelau să vă mângâie. 
33. Fiți sănătoși. Anul o sută patruzeci și opt, în cincisprezece zile ale lunii Xantic". 
34. Trimis-au și Romanii la ei carte așa scrisă: "Quintus Memius, și Titus Manlius, împuterniciții Romanilor, poporului Iudeilor, bucurie! 
35. Cele ce Lisias, ruda regelui, v-a îngăduit, și noi le îngăduim. 
36. Iar pentru cele ce a judecat să se supună împăratului, trimiteți pe cineva îndată, după ce veți fi cercetat toată pricina, ca să înfățișăm totul împăratului precum voiți voi, fiindcă noi venim la Antiohia. 
37. Drept aceea, grăbiți și trimiteți pe careva, ca și noi să știm ce voiți. 
38. Fiți sănătoși. Anul o sută patruzeci și opt, zile cincisprezece ale lunii Xantic". 

CAPITOLUL 12 
Biruințele lui Iuda Macabeul. Iuda cucerește multe cetăți și învinge neamurile din jur. Înfrângerea lui Gorgias și a lui Timotei. Căzând și unii dintre iudei, care aduseseră daruri la idoli, Iuda rânduiește să se aducă jertfe pentru ei. 

l. După ce s-au făcut legăturile acestea, Lisias s-a dus la rege; iar Iudeii au început să-și lucreze ogoarele. 
2. Însă căpeteniile oștirilor cei care erau pe locurile acelea: Timotei și Apoloniu, fiul lui Geneu, precum și Ieronim și Demofon, și afară de aceștia Nicanor, cârmuitorul Ciprului, nu-i lăsau să petreacă în pace și liniște. 
3. Și locuitorii din Iafa răutate ca aceasta au făcut, că au îndemnat pe Iudeii care locuiau cu ei, ca împreună cu femeile și cu pruncii, să intre în corăbiile pregătite de ei, ca și cum nici o vrăjmășie n-ar fi între ei; 
4. Dar ei lucrau după sfatul cel de obște al cetății, iar Iudeii primind poftirea ca unii ce voiau să fie în pace, și neavând nici o bănuială, mergând cu corăbiile au fost înecați, fiind ei în număr ca la două sute. 
5. Aflând Iuda răutatea ce s-a făcut celor din neamul său, poruncind bărbaților celor care erau cu sine, 
6. Și chemând pe Judecătorul cel drept, Dumnezeu, a mers asupra ucigătorilor fraților săi și a aprins noaptea portul și corăbiile le-a ars, și pe cei care fugiseră acolo i-a omorât. 
7. Și orașul fiind închis, s-a întors ca să vină a doua oară, și toată cetatea Iafa de tot să o distrugă. 
8. Aflând că și cei din Iamnia vreau să facă la fel Iudeilor care locuiau la ei, 
9. Năvălind asupra locuitorilor din Iamnia noaptea, a aprins portul cu corăbiile, încât se vedea lumina flăcării din Ierusalim, de la o depărtare de două sute patruzeci de stadii. 
10. Și de acolo mergând nouă stadii, îndreptându-se asupra lui Timotei, au năvălit Arabii asupra lui Iuda ca la cinci mii cinci sute de călăreți. 
11. Și făcându-se război tare, și, cu ajutorul lui Dumnezeu biruind cei care erau cu Iuda, și împuținându-se Arabii, s-au rugat de Iuda să facă pace cu ei, făgăduind că-i vor da dobitoace, și întru celelalte îi vor folosi. 
12. Iar Iuda, socotind cu adevărat că în multe îi vor fi de folos, le-a dat pace și, primind învoiala cu ei, s-au dus la corturile lor. 
13. Apoi Iuda a năvălit și asupra unei cetăți cu pod tare și cu ziduri înconjurată, în care multe feluri de neamuri locuiau și al cărui nume era Caspin. 
14. Iar cei dinăuntru nădăjduind în tăria zidurilor și în mulțimea bucatelor ce-și strânseseră, se purtau trufaș, batjocorind pe cei care erau cu Iuda, și blestemându-i și grăind cele ce nu se cuvin. 
15. Iar cei care erau cu Iuda, chemând pe puternicul Stăpân al lumii, Care fără de berbeci și fără unelte a surpat zidurile Ierihonului, pe vremea lui Iosua, au năvălit ca niște fiare asupra zidului. 
16. Și cu voia lui Dumnezeu, luând cetatea, măcel cumplit au făcut, încât lacul cel de lângă cetate, care era lat de două stadii, plin de curgerea sângelui se vedea. 
17. Și de acolo, mergând șapte sute și cincizeci de stadii, au sosit în Haraca, la cei care se zic Iudei Tubieni. 
18. Ci pe Timotei nu l-a apucat în locurile acelea, căci fără de nici o ispravă se întorsese de acolo, lăsând pază de oștire într-un loc foarte tare. 
19. Iar Dositei și Sosipatru din căpeteniile care erau cu Iuda Macabeul, mergând, au omorât pe păzitorii cei lăsați de Timotei mai mulți decât zece mii de bărbați. 
20. Iar Iuda Macabeul, punându-și în rând oștirea, i-a pus pe ei peste cete și a plecat împotriva lui Timotei care avea cu sine o sută douăzeci de mii de pedestrași și o mie cinci sute de călăreți. 
21. Deci, aflând Timotei de venirea lui Iuda, a trimis femeile și pruncii și cealaltă avere la locul ce se chema Carnaim pentru că foarte anevoie se putea înconjura și nu lesne putea să se apropie acela din cauza strâmtorării tuturor locurilor. 
22. De la început, când s-a ivit ceata lui Iuda, s-au îngrozit vrăjmașii și s-au înfricoșat de fata Celui care toate le vede și s-au pornit a fugi care cum putea, încât de multe ori ei intre ei se vătămau $i se tăiau cu ascuțișul săbiilor. 
23. Iar Iuda, gonindu-i foarte tare, tăind pe nelegiuiții aceia, a ucis ca la vreo treizeci de mii de bărbați. 
24. Iar Timotei a căzut în mâinile oștenilor lui Dositei și ai lui Sosipatru și se ruga cu multe rugăciuni să-l slobozească viu, pentru că el are în mână pe părinții și frații multora dintre Iudei și, dacă el va muri, acelora li se va întâmpla rău. 
25. Și cu multe legându-se el înaintea lor, cum că pe toți aceia nevătămați îi va întoarce, l-a slobozit pentru izbăvirea fraților. 
26. Iar Iuda mergând împotriva Carnaimului și împotriva templului zeiței Atargatis, a omorât douăzeci și cinci de mii de oameni. 
27. Și după fuga și pierderea acestora, a tăbărât Iuda asupra Efronului, care era cetate tare, în care locuia Lisias și mulțime de tot felul de neamuri; iar înaintea zidurilor stau bărbați voinici, care se băteau vitejește. Arme multe și săgeți erau puse acolo. 
28. Ci chemând pe Cel Puternic, Care cu tărie zdrobește puterea vrăjmașilor, a luat cetatea sub mâinile sale Și, din cei care erau înăuntru, a omorât ca vreo douăzeci și cinci de mii. 
29. Și mergând de acolo, a năvălit asupra cetății Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la șase sute de stadii; 
30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau față de ei Schitopolitenii, și cum că și în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi, 
31. Iuda și ai săi, mulțumindu-le, i-au îndemnat ca și de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, și au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii. 
32. Iar după praznicul Cincizecimii, au pornit împotriva lui Gorgias, mai marele Edomului. 
33. Și a ieșit Gorgias cu trei mii de pedeștri și cu patru sute de călăreți, 
34. Și bătându-se, s-a întâmplat de au căzut puțini dintre iudei. 
35. Iar un oarecare Dositei dintre Tubieni, călăreț și bărbat tare, a prins pe Gorgias și, ținându-l de veșmânt, îl ținea vitejește, vrând viu să-l aducă rob pe blestematul acela; iar unul din călăreții Traci venind asupră-i și lovindu-l peste umăr, Gorgias a scăpat fugind în Mareșa. 
36. Iar cei care erau cu Esdris mai mult bătându-se și ostenind, Iuda a chemat pe Domnul să-i fie ajutor și Căpetenie în luptă. 
37. Începând în graiul părinților și cu cântări strigând și glas înălțând, fără de veste a năvălit asupra oștirilor lui Gorgias și le-a înfrânt. 
38. Apoi, Iuda luând oștirea, s-a dus în cetatea Adulam și, sosind ziua a șaptea, s-a curățit după obicei și a petrecut acolo ziua de odihnă. 
39. Iar a doua zi au venit cei care erau cu Iuda, precum a fost rânduit ca să ridice trupurile celor omorâți și să le așeze cu rudeniile în părinteștile morminte. 
40. Și a aflat sub hainele fiecăruia din cei morți lucruri închinate idolilor Iamniei, de la care îi oprea legea pe Iudei, și tuturor vădit lucru a fost că pentru atare pricină au căzut aceștia. 
41. Și toți binecuvântând pe Judecătorul cel drept, pe Domnul, Cel care arată cele ascunse, 
42. Și întorcându-se la rugăciuni, s-au rugat pentru păcatul ce s-a făcut, ca de tot să se șteargă. Iar viteazul Iuda a îndemnat mulțimea să se păzească fără de păcat, văzând cu ochii cele ce s-au făcut pentru păcatul celor care mai înainte au căzut. 
43. Și strângând bani după numărul bărbaților care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun și cuvios lucru pentru socotința învierii morților! 
44. Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deșert și de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morți. 
45. Și a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. 
46. Drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat. 

CAPITOLUL 13 
Moartea lui Menelau și pacea lui Antioh cu Iuda. 

1. În anul o sută patruzeci și nouă au aflat cei care erau cu Iuda că vine Antioh Eupator cu mulțime asupra Iudeii. 
2. Și împreună cu el venea și Lisias epitropul, care era mai mare peste treburile tării, fiecare având oștire elinească: pedestrași o sută și zece mii, călăreți cinci mii trei sute, elefanți douăzeci și doi și trei sute de care de război purtătoare de seceri. 
3. Și s-a întovărășit cu ei și Menelau și cu multă înșelăciune îndemna pe Antioh, nu la izbăvirea patriei gândind, ci nădăjduind că-l va pune căpetenie. 
4. Ci împăratul împăraților a întărâtat mânia lui Antioh asupra celui păcătos, și arătând Lisias că acesta este pricina tuturor răutăților, a poruncit, precum este obiceiul într-acel loc, să-l piardă, ducându-l în Bereea. 
5. Și era în locul acela un turn de cincizeci de coti înalt plin cu cenușă, și acesta avea o unealtă cu meșteșug făcută de se pleca în toate părțile și aluneca în cenușă. 
6. Aici se aruncau toți cei care erau furi de cele sfinte sau vinovați cu alte răutăți mari. 
7. Cu această moarte s-a întâmplat a muri nelegiuitul Menelau, neînvrednicindu-se nici de înmormântare. 
8. Pe bună dreptate, fiindcă multe păcate făcuse asupra jertfelnicului, ale cărui foc și cenușă erau curate și tocmai în cenușă și-a găsit moartea. 
9. Iar regele venea cu gânduri barbare, ca să facă Iudeilor mai mari rele decât s-au făcut în zilele tatălui său. 
10. Și aflând Iuda acestea, a poruncit poporului să se roage Domnului, ziua și noaptea ca, precum alteori, așa și acum să ajute 
11. Celor care erau să fie lipsiți de lege, de patrie și de sfântul locaș, iar pe poporul, care nu de multă vreme își venise în fire, să nu-l lase să fie supus neamurilor celor hulitoare. 
12. Și toți împreună făcând aceasta și rugând pe milostivul Dumnezeu cu plângere și cu ajunări și cu cădere la pământ trei zile neîncetat, i-a mângâiat Iuda și le-a poruncit să se gătească. 
13. Iar Iuda împreună cu cei mai bătrâni s-a sfătuit ca, mai înainte de a intra oștirea regelui în Iudeea și de a birui Ierusalimul, să le iasă înainte și cu ajutorul Domnului să hotărască lucrul. 
14. Deci, încredințându-se purtării de grijă a Celui care a făcut lumea și îndemnând pe cei care erau cu el ca bărbătește să se nevoiască până la moarte pentru legi, pentru templul Domnului, pentru cetate, pentru patrie și pentru datină, și-a pus tabăra împrejurul Modeinului. 
15. Și dând la ai săi cuvântul de taină: "Domnul este izbânda noastră", cu voinici preabuni aleși a lovit noaptea tabăra regească și a omorât ca la vreo patru mii de bărbați și pe cel care era mai mare peste elefanți cu toți ai săi. 
16. Mai pe urmă, după ce a umplut tabăra de frică și de tulburare, s-a întors cu bine. 
17. Aceasta s-a făcut când se lumina de ziuă, ajutându-i ocrotirea Domnului. 
18. Iar regele, îndată ce a văzut îndrăznirea Iudeilor, cu meșteșug a ispitit locurile. 
19. Și înaintând împotriva Betțurului care era pază tare a Iudeilor, a fost bătut, respins Și păgubit în ostași. 
20. Iar Iuda trimitea celor dinăuntru cele trebuitoare. 
21. Și un oarecare Rodocos din tabăra Iudeilor a spus vrăjmașilor tainele. Și, cercetându-se, a fost prins și închis. 
22. Iar regele a doua oară a stat de vorbă cu cei care erau în Betțur și dându-le sfat de pace, s-a dus și s-a ciocnit cu cei care erau cu Iuda și a fost biruit. 
23. Deci aflând că s-ar fi sculat asupră-i la Antiohia Filip, pe care îl lăsase mai-mare peste treburi, s-a tulburat și, rugându-se de Iudei, li s-a supus și a jurat pe toate cele drepte și, împăcându-se, a adus jertfă și a cinstit templul Domnului și locul l-a miluit. 
24. Și pe Iuda Macabeul l-a primit bine și l-a făcut cârmuitor de la Ptolemaida până la ținutul Gherar. 
25. Apoi, regele a venit de acolo la Ptolemaida, iar locuitorii din Ptolemaida erau nemulțumiți de această înțelegere și voiau să calce legătura făcută cu Iudeii. 
26. Atunci a intrat în divan Lisias și a spus tot lucrul și i-a așezat și i-a potolit și i-a făcut cu voie bună. După aceea s-a întors la Antiohia; așa a fost înaintarea și întoarcerea regelui. 

CAPITOLUL 14 
Necredința lui Nicanor; ascultarea lui Iuda și moartea vitejească a lui Razis. 

1. După trecere de trei ani a aflat Iuda și cei care erau cu el că Dimitrie al lui Seleuc, trecând prin portul Tripoliei, a venit cu mulțime mare și cu corăbii, 
2. A cuprins țări, omorând pe Antioh și pe Lisias, epitropul lui; 
3. Iar un oarecare Alchimos, care fusese arhiereu și se pângărise de bună voie în vremurile de răzvrătire, socotind că nici într-un chip nu-i mai rămâne nădejde de mântuire și nici de intrare la sfântul jertfelnic, 
4. A venit la regele Dimitrie în anul o sută cincizeci și unu, aducându-i coroană de aur și finic, și pe lângă acestea și câteva ramuri de măslin, cum este datina să, se dăruiască templului. Și în ziua aceea a stat liniștit. 
5. Și aflând vreme bună nebuniei sale, chemându-l Dimitrie la sfat și întrebându-l ce voiesc și ce plănuiesc Iudeii, 
6. El a răspuns la aceasta: "Iudeilor care se cheamă Asidei, în fruntea cărora se află Iuda Macabeul, le place să aibă război și să se certe și nu lasă să aibă pace cei care cârmuiesc. 
7. Pentru aceea și eu lipsit de mărirea cea părintească, adică de arhierie, am venit acum aici, 
8. Întâi, foarte bine gândind de cele ce se cuvin regelui, iar al doilea, voind binele cetățenilor mei, căci prin răutatea celor despre care am vorbit mai înainte tot neamul nostru mult este asuprit. 
9. Deci pe fiecare dintr-acestea cunoscându-le tu, o, rege, fie-ți milă de țară și de neamul nostru cel asuprit, și-l ajută pentru iubirea de oameni pe care o ai către toți. 
10. Că până va fi Iuda, nu este cu putință să fie lucrurile în pace". 
11. Și după ce a grăit el astfel, îndată ceilalți prieteni, având vrăjmășie asupra lui Iuda, au ațâțat și mai mult pe Dimitrie. 
12. Deci Dimitrie, îndată chemând pe Nicanor, care era mai mare peste elefanți și făcându-l general peste Iudeea, l-a trimis acolo, 
13. Dându-i porunci ca pe Iuda să-l omoare și pe cei care sunt cu el să-i risipească și să pună pe Alchimos arhiereu templului celui preaslăvit. 
14. Iar neamurile, care fugiseră din Iudeea din cauza lui Iuda, ca turmele se adunau lângă Nicanor, nenorocirile și primejdiile Iudeilor părându-le a fi spre fericirea lor. 
15. Și auzind de venirea lui Nicanor și de adunarea neamurilor, presărându-și capetele cu pământ, se rugau Celui care pe veci a întemeiat pe poporul Său și Care pururea fățiș a apărat partea sa. 
16. Și, poruncind cârmuitorul lor, Iudeii îndată au purces de acolo și s-au lovit cu dușmanii la satul Adasa. 
17. Iar Simon, fratele lui Iuda, s-a ciocnit cu Nicanor, dar s-a speriat de venirea cea fără de veste a vrăjmașilor. 
18. Însă Nicanor, auzind vitejia celor care erau cu Iuda și bărbăția pe care o aveau în bătăliile cele pentru patrie, s-a temut să dezlege cearta prin vărsare de sânge. 
19. Pentru aceea a trimis pe Posidoniu și pe Teodot adică pe Matatia, ca să încerce o înțelegere. 
20. Și mult sfat făcându-se pentru acestea și conducătorul poporului vorbind cu mulțimea, toți împreună au voit să facă pace. 
21. Și au rânduit o zi, în care cei doi conducători deosebi să vină la un loc. Și venind și unul și altul, fiecare a avut scaunul său de cinste. 
22. Iar Iuda rânduise oameni înarmați gata, în locuri bune, ca nu cumva vrăjmașii fără de veste să facă vreun lucru rău; dar vorbirea dintre ei au isprăvit-o cu bună pace. 
23. Iar Nicanor, rămânând la Ierusalim, nici un lucru fără de cale n-a făcut și oștile cele ce se adunaseră ca turmele, le-a slobozit. 
24. Și avea pe Iuda pururea înaintea ochilor, din inimă iubindu-l. 
25. Și l-a îndemnat să se însoare și să nască fii și s-a însurat și a trăit în liniște bucurându-se de viață. 
26. Iar Alchimos, văzând dragostea pe care o avea unul față de altul și luând o copie după zapisul lor de pace, a venit la Dimitrie și i-a spus că Nicanor gândește lucruri potrivnice regelui, că pe Iuda, vrăjmașul împărăției, l-a ales să fie în locul lui arhiereu. 
27. Iar regele, umplându-se de mânie și întărâtându-se de pâri, vrăjmășește a scris lui Nicanor, zicând că îi este greu să primească alianța încheiată, și îi poruncește ca pe Macabeu curând să-l trimită legat la Antiohia. 
28. Și sosind acesta la Nicanor, s-a mâhnit și cu greu îi era a strica alianța făcută, nefăcându-i nici o strâmbătate bărbatul acesta. 
29. Ci fiindcă împotriva regelui nu se putea pune, căuta prilej ca aceasta cu meșteșug să se săvârșească. 
30. Iar Macabeu văzând pe Nicanor mai aspru răspunzându-i, și petrecerea cea obișnuită mai sălbatică având-o, a socotit că nu este spre bine asprimea aceasta și, strângând pe mulți dintre ai săi, s-a ascuns de Nicanor. 
31. Deci cunoscând el că bărbatul a biruit cu îndrăzneală vicleșugul, s-a dus la marele și sfântul templu al Domnului, când aduceau preoții jertfele cele cuviincioase și a poruncit să-i dea pe bărbatul acesta. 
32. Iar ei s-au jurat, zicând că pe cel care îl caută nu știu unde este. Întinzând dreapta spre templul Domnului, 
33. Nicanor astfel s-a jurat: "De nu-mi vei da legat pe Iuda, acest templu al lui Dumnezeu câmp îl voi face și jertfelnicul îl voi săpa și aici voi face lui Dionisos templu vestit". 
34. Și după ce a zis acestea, s-a dus, iar preoții, întinzând mâinile către cer, chemau pe Apărătorul Cel de-a pururea al neamului nostru, zicând acestea: 
35. "Tu, Doamne,  Care de nimic n-ai lipsă, bine ai voit ca templul unde Tu sălășluiești, să fie în mijlocul nostru. 
36. Și acum, Sfinte a toată sfințenia, Doamne, păzește până în veac neîntinat templul acesta, care de curând s-a curățit, și astupă toată gura nedreaptă". 
37. Iar un oarecare, anume Razis, dintre bătrânii din Ierusalim, a fost pârât lui Nicanor. Razis era bărbat iubitor de cetate și cu nume bun, încât pentru bună-voința ce avea, era numit părintele Iudeilor, 
38. Pentru că în vremurile cele mai dinainte ale neamestecului Iudeilor cu Elinii era îndrăzneț iubitor al datinilor iudaice și trupul și sufletul pentru evreime și-l pusese cu toată nevoința. 
39. Deci vrând Nicanor să arate ura, pe care o avea față de Iudei, a trimis peste cinci sute, să prindă pe Razis. 
40. Căci socoteau că de-l va prinde pe el, foarte mare durere va face Iudeilor, 
41. Și când gloata de ostași, vrând să ia turnul unde se ascunsese Razis, bătea în uși și poruncea să aducă foc să aprindă ușile, atunci Razis, aproape să fie prins, singur s-a junghiat cu sabia, 
42. Vrând mai bine să moară cu cinste, decât să se supună păgânilor și împotriva cinstei sale să pățească ocări nevrednice. 
43. Însă din grabă nu s-a nimerit să se junghie de moarte și gloata năvălind pe ușă înăuntru, el, alergând pe zid vitejește, s-a aruncat peste mulțime plin de bărbăție. 
44. Iar mulțimea de jos repede dându-se înapoi, ca să facă loc căderii lui, el a căzut tocmai în mijlocul lor. 
45. Și fiind încă viu și înfierbântat, s-a sculat cu mâinile, iar sângele din el țâșnea tare și, deși rănit greu, a alergat trecând printre mulțime, 
46. Și stând pe o piatră ridicată după ce i-a curs tot sângele, și-a scos mațele și prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulțime, rugându-se Celui care stăpânește peste viață și peste duh, ca iarăși să i le dea; și în felul acesta a murit. 

CAPITOLUL 15 
Iuda pierde pe Nicanor și mulțime din oștirea lui și poruncește să-i taie capul și mâinile și să le spânzure în Ierusalim, spre pomenirea puterii celei dumnezeiești. 

1. Iar Nicanor, aflând că cei care erau cu Iuda sunt în locurile cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua de odihnă, fără nici o frică, să meargă cu război împotriva lor. 
2. Ci Evreii, care de nevoie mergeau cu Nicanor, ziceau: "Să nu-i pierzi nicidecum așa sălbatic și barbar, ci cinstește ziua pe care mai înainte a sfințit-o și a cinstit-o Cel care vede toate". 
3. Iar de trei ori nelegiuitul acela păgân a întrebat: "Oare este în cer Puternic, care să fi poruncit a se ține ziua de odihnă?" 
4. Și ei, răspunzând, au zis: "Domnul cel viu, Acela este puternicul Cel din cer, Care a poruncit să nu se lucreze în ziua a șaptea". 
5. Iar celălalt a zis: "Și eu sunt puternic pe pământ, care poruncesc a lua arme și a plini lucrurile regelui". Însă n-a ajuns să-și poată împlini sfatul său nelegiuit. 
6. Deci Nicanor, cu toată semeția, înălțându-se, socotea să facă biruință de pomină asupra lui Iuda. 
7. Dar Iuda Macabeul neîncetat, cu toată nădejdea, credea că va avea ajutor de la Domnul. 
8. Și îndemna pe cei care erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor, ci aducându-și aminte de ajutoarele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer și acum să aștepte de la Cel Atotputernic biruință și ajutor. 
9. Și-i mângâia din lege și din prooroci și aducându-le aminte de războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu osârdie i-a îmbărbătat. 
10. Și așa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a arătat că neamurile n-au ținut alianța și au călcat jurământul. 
11. Și pe fiecare dintr-înșii nu atât cu scuturi și cu arme îi întărea, cât fi îndemna cu cuvinte foarte bune, iar la urmă le-a spus și un vis vrednic de credință, prin care pe toți i-a făcut voioși. 
12. Iar vederea visului astfel era: că Onia, care fusese arhiereu, om bun, blând, cucernic la chip și cu obiceiuri bune și la vorbă cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea Evreilor. 
13. După aceasta s-a arătat un bărbat cu căruntețe §i cu slavă minunată și preacuvioasă mărire era împrejurul lui. 
14. Și a grăit Onia, zicând către Iuda: Acesta este iubitorul de frați, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor și pentru sfânta cetate. 
15. Iar Ieremia a întins dreapta și a dat lui Iuda sabia de aur și i-a zis acestea: 
16. Ia această sfântă sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmași. 
17. Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda, care putea aprinde inimile voinicilor și spre vitejie a le îmbărbăta, a socotit să nu tabere, ci vitejește să năvălească și bărbătește să se apuce și să se bată, ca să se aleagă lucrul; pentru că și cetatea și sfintele și templul Domnului erau în primejdie. 
18. Iar de femei și de prunci și de frați și de rudenii mai puțină grijă aveau; frica cea mai mare și cea mai dintâi le era pentru sfântul locaș. 
19. Însă cei care erau în cetate, foarte îngrijorați erau și tulburați pentru cei care aveau să poarte războiul. 
20. Și toți așteptau acum sfârșitul apropiat, fiindcă se apropiaseră vrăjmașii și își așezară armata în linie de bătaie, își puseseră elefanții la loc bun și împărțiseră călărimea la dreapta și la stânga. 
21. Iar Macabeu, văzând venirea oștirii și gătirea armelor cea de multe feluri și sălbăticiunea elefanților, a întins mâinile spre cer și s-a rugat Domnului și păzitorului Celui care face minuni, cunoscând că nu în arme este biruința, ci, precum El Însuși judecă, dă celor vrednici biruință. 
22. Și rugându-se, așa a zis: "Tu, Doamne, ai trimis pe îngerul Tău în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, și a ucis din tabăra lui Sanherib ca la o sută optzeci și cinci de mii. 
23. Și acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică și spre cutremur, 
24. Ca de mărirea brațului Tău să se înfricoșeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor". Și aceste cuvinte i-au fost toată rugăciunea. 
25. Nicanor și cei care erau cu el, veneau cu trâmbițe și cu cântece. 
26. Iar Iuda și cei care erau cu el, cu chemare și cu rugăciuni s-au luptat cu vrăjmașii. 
27. Și cu mâinile oștindu-se, iar cu inimile rugându-se către Dumnezeu, au doborât treizeci și cinci de mii, veselindu-se foarte mult de această măreață arătare a lui Dumnezeu. 
28. Iar încetând războiul și cu bucurie întorcându-se, au cunoscut că Nicanor, îmbrăcat cu toate armele sale, a căzut. 
29. Și făcându-se strigare și vălmășag, au binecuvântat pe Cel Puternic în graiul părinților. 
30. Și a poruncit Iuda, cel care în tot chipul era gata cu trupul și cu sufletul a muri pentru cetățeni, și din tinerețea sa a păzit bunăvoința către cei de o lege, ca să taie capul lui Nicanor și mâna cu braț cu tot și să le aducă în Ierusalim. 
31. Și după ce a sosit acolo, chemând pe cei de o lege cu sine și pe preoți punându-i înaintea jertfelnicului, a chemat pe cei care erau în cetate. 
32. Și le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor și mâna celui rău hulitor, pe care cu semeție o întinsese asupra casei celei sfinte a Atotputernicului. 
33. Și limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie și să o facă bucăți mărunte și să o dea păsărilor; iar în fața sfântului locaș, să spânzure brațul răufăcătorului. 
34. Și toți căutând la cer, au binecuvântat pe Domnul Dumnezeu, zicând: Bine este cuvântat Cel care a păzit locul Său neîntinat. 
35. Capul lui Nicanor l-a spânzurat pe zidul cetății, ca să-l vadă toți și să cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu. 
36. Și au hotărât toți într-un cuget să nu lase neînsemnată ziua aceasta; 
37. Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, care în limba siriană se zice Adar, cu o zi mai înainte de ziua lui Mardoheu. 
38. Deci cele ce au fost cu Nicanor așa s-au întâmplat și din vremurile acelea au stăpânit Evreii cetatea Ierusalimului; iar eu voi sfârși aici cuvântul. 
39. Și de este bine întocmit și cum se cuvine, aceasta și eu am vrut; iar de este cu ponosuri și de mijloc, eu unul am făcut tot ce am putut. 
40. Că precum a bea numai vin sau numai apă, nepotrivit lucru este, pe când vinul amestecat cu apă este dulce și desfătează, tot așa și meșteșugul de a orândui istorisirea încântă urechile celor ce citesc. Iar aici să fie sfârșitul. 

 

Pagina anterioara | Cuprins | Coperta | Pagina urmatoare