CARTEA A TREIA A MACABEILOR
 
CAPITOLUL 1 
Ptolomeu Filopator vrea să năvălească în Sfânta Sfintelor și mare tulburare se face în Ierusalim. 

l. Iar Ptolomeu Filopator, înțelegând de la cei care s-au întors că Antioh a luat locurile cele de sub stăpânirea sa, a poruncit tuturor oștilor sale, pedestrașilor și călăreților, să se strângă. 
2. Și luând cu sine pe sora sa Arsinoe, a mers până la locurile cele dinspre Rafia, unde erau tăbărâți cei care erau cu Antioh. 
3. Iar un oarecare Teodot, gândind să facă viclenie, a luat cei mai viteji ostași ai lui Ptolomeu, care mai înainte fuseseră supuși lui, și a pornit noaptea la cortul lui Ptolomeu, ca să-l omoare el singur și în acest chip să se risipească războiul. 
4. Ci pe acesta l-a scăpat Dositei, cel care se zicea al lui Drimilus, care de neam era iudeu, dar după aceea și-a schimbat legea și s-a înstrăinat de la dogmele părintești; acesta a pus să se culce în cortul regelui un necunoscut, căruia i s-a întâmplat ceea ce era să pătimească regele. 
5. Iar după aceea, făcându-se război mare și izbânda fiind de partea lui Antioh, Arsinoe umbla și ruga pe ostași cu jale și cu lacrimi, cu părul despletit, ca și pe sine și pe pruncii săi și pe femeile sale, bărbătește să le ajute, făgăduind că celor care vor birui, fiecăruia va da două mine de aur. 
6. Și așa s-a întâmplat că mulți vrăjmași au pierit în lupte și mulți au fost robiți. 
7. Zădărnicind această uneltire, Ptolomeu a socotit să meargă în cetățile cele mai de aproape, ca să le mângâie, și după ce a făcut aceasta și a împărțit daruri capiștilor, a făcut pe cei supuși ai săi să fie cu inimă bună. 
8. Iar Iudeii au trimis la el din marele sfat si dintre cei mai de frunte, ca să i se închine și să-i ducă daruri și să-i facă urări pentru cele ce s-au petrecut; dar s-a întâmplat că și el tocmai avea de gând să meargă către ei. 
9. Și după ce s-a dus la Ierusalim, a jertfit prea marelui Dumnezeu și a dat daruri și semne de cinstire locului. 
10. Și venind la templu și cu sârguință și cu bună cuviință minunându-se și mirându-se de rânduiala cea bună a templului Domnului, a gândit să se sfătuiască, să intre în el. 
11. Iar când i s-a spus că nu se cuvine a se face aceasta, că nu numai celor din neamuri nu este slobod, ci nici tuturor preoților, fără numai arhiereului, care pe toți povățuiește, ci și acestuia o dată în an, el nicidecum n-a vrut să asculte. 
12. Ci măcar de s-a și citit înaintea lui legea, tot n-a renunțat a intra, zicând că trebuie să intre, și măcar că ei sunt lipsiți de această cinste, "eu nu trebuie să fiu lipsit", și i-a întrebat pentru ce, intrând el prin tot templul Domnului, nimeni din cei care erau acolo nu l-a oprit. 
13. Și un oarecare, fără să gândească, a zis: "Rău s-a făcut aceasta; iar el a voit să știe din care pricină nu trebuie să intre cu voia sau fără voia lor? 
14. Iar preoții, cu toate veșmintele îmbrăcați, căzându-i înainte, se rugau prea marelui Dumnezeu să le ajute la această nevoie ce li s-a întâmplat și să întoarcă pornirea răului năvălitor, de strigare cu plâns umplând templul Domnului, iar cei care erau în cetate, tulburându-se, au sărit cuprinși de groază, neștiind ce se face. 
15. Și fecioarele cele închise în cămări, împreună cu mamele ce le-au născut, s-au pornit, și cu cenușă și cu praf presărându-și capetele, au umplut ulițele de suspinuri și de plânsete. 
16. Și cele care se închiseseră de curând în cămările lor de nuntă, așa cum erau găsite, lăsând rușinea ce li se cuvenea, degrabă au alergat în cetate. 
17. Iar mamele și doicele lăsând pruncii cei de curând născuți, încoace și încolo, unele prin case, altele prin ulițe fără de opreală se adunau la prea marele locaș. 
18. Și de multe feluri era rugăciunea celor care se adunaseră, din pricina lucrurilor fără de cuviință pe care încerca regele să le facă. 
19. Și împreună cu aceștia, cetățenii luând îndrăzneală, nu-l sufereau să plinească planul din gândul lui; ci au strigat să se pornească la arme, și bărbătește pentru legea părintească să moară, și mare zarvă au făcut în sfânta cetate. 
20. Și cu greu preoții și bătrânii l-au înduplecat și s-au întors iarăși la locul lor de rugăciune. 
21. Și mulțimea ca și mai înainte aștepta rugându-se; iar bătrânii, care erau cu regele, în multe chipuri ispiteau, ca să mute gândul lui cel semeț de la planul ce-l gândise. 
22. Iar el mai îndrăzneț făcându-se, lăsând toate, se gătea să intre, ca să săvârșească cele ce mai înainte a zis. 
23. Văzând acestea și cei care erau cu regele, s-au întors să se roage cu ai noștri Celui care are toată puterea, ca acelor care erau acolo să le ajute și să nu treacă cu vederea această faptă fără de lege și semeață. 
24. Și strigarea cea necontenită și plină de durere a mulțimii care se adunase s-a făcut strigăt neînchipuit, 
25. Încât părea că nu numai oamenii, ci și pereții și pământul întreg strigă, toți vrând mai degrabă moartea decât pângărirea locului sfânt. 

CAPITOLUL 2 
Rugăciunea lui Simon arhiereul și a celorlalți Iudei; pedeapsa lui Ptolomeu și însănătoșirea lui. 

1. Iar Simon arhiereul, îngenunchind înaintea templului și cu cuviință întinzându-și mâinile, s-a rugat așa: 
2. "Doamne! Doamne, Împăratul cerurilor și Stăpânul a toată făptura, Cel sfânt între sfinți, singur stăpânitor, atotțiitor, caută spre noi, cel care suntem asupriți de păgânul cel nelegiuit care este înfierbântat de îndrăzneală și de putere, 
3. Că Tu ești Cel Care ai făcut toate și toate le stăpânești; Doamne, drept ești, Cel care judeci pe cei care cu semeție și cu trufie se poartă. 
4. Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care și uriași erau, care intru vitejie și întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemăsurată. 
5. Tu pe Sodomenii cei semeți și cuprinși cu vădită și cu nespusă răutate, cu foc și cu pucioasă i-ai ars, pildă dându-i urmașilor. 
6. Tu, pe îndrăznețul Faraon, care pe Israel, poporul Tău cel sfânt, l-a robit, cu multe și osebite munci ispitindu-l, ai arătat puterea Ta. 
7. Și după aceasta, ai arătat puterea Ta cea mare, când l-ai înecat în fundul mării, în timp ce gonea el după poporul Tău cu care și cu mulțime de gloate; iar pe cei care au crezut întru Tine, Cel care stăpânești peste toată făptura, întregi i-ai trecut, care, cunoscând lucrul mâinilor Tale, Te-au lăudat pe Tine Cel Atotțiitor. 
8. Tu, Împărate, Cel care ai zidit acest pământ nemărginit și nemăsurat, ales-ai cetatea aceasta și ai sfințit locul acesta spre numele Tău, Tu, Cel care nu ai trebuință de nimic și l-ai preamărit cu strălucita arătare, înălțându-l spre slava marelui și preacinstitului Tău nume. 
9. Și, iubind casa lui Israel, ai făgăduit că oricând, abătându-ne noi de la Tine, ne va cuprinde strâmtorarea și venind în locul acesta să ne rugăm, vei asculta rugăciunea noastră. 
10. Și cu adevărat credincios și adevărat ești, că de multe ori, când erau în nevoie părinții noștri, întru smerenia loz le-ai ajutat și i-ai izbăvit de mari nevoi. 
11. Iată dar acum, împărate sfinte, pentru păcatele noastre cele multe si mari, ne asuprim și suntem supuși vrăjmașilor noștri și părăsiți întru neputințe. 
12. Și într-această cădere a noastră, îndrăznețul și nelegiuitul acesta se nevoiește ca să ocărască locul cel sfânt, pe care l-ai ales pe pământul acesta numelui Tău celui slăvit. 
13. Că locașul Tău este cerul cerului, la care oamenii nu se pot apropia; dar Tu ai binevoit, întru slava Ta, să sfințești locul acesta pentru poporul Tău Israel. 
14. Nu aduce peste noi răzbunarea Ta prin necurații aceștia, nici ne pedepsi pe noi, prin cei nelegiuiți, ca să nu se laude cei fără de lege întru mânia lor, nici să se veselească întru trufia limbii lor, zicând: "Noi am călcat casa sfințeniei, cum se calcă locașul urâciunilor". 
15. Șterge păcatele noastre și risipește greșelile noastre și arată mila Ta în ceasul acesta, degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale și pune laudă în gura celor care au căzut și s-au zdrobit cu sufletele, fă-ne nouă pace". 
16. Iar atotvăzătorul Dumnezeu, Cel decât toate mai sfânt, întru sfânt locașul Său auzind rugăciunea cea după lege făcută, pe semețul și îndrăznețul acela trufaș, foarte l-a lovit, 
17. Încoace și încolo clătinându-l pe el, cum se clatină trestia de vânt, încât zăcea pe pământ neputând face nimic și era cu mădularele slăbănoage și nici a grăi nu putea, cu dreaptă judecată fiind certat. 
18. Deci prietenii și păzitorii trupului lui văzând acea iute bătaie care l-a apucat, temându-se ca să nu fie lipsit de viață, degrabă l-au scos afară, spăimântați de nespusă frică. 
19. Iar după câtăva vreme, trezindu-se, nicidecum nu s-a pocăit după acea bătaie, ci cuvinte amare și îngrozitoare grăind, s-a dus. 
20. Și sosind în Egipt și adăugând răutățile cu ajutorul tovarășilor celor lepădați de toată dreptatea, pe care mai înainte i-am arătat, 
21. Nu s-a îndestulat numai cu acele nenumărate nelegiuiri, ci și la atâta îndrăznire a venit, încât în toate locurile grăia blesteme asupra poporului și mulți din prieteni, văzând gândul regelui, căutau să-i facă voia. 
22. Că își pusese în gând regele ca asupra poporului iudeu să dea hulă, și ridicând la turnul cel de lingă curte stâlp, a săpat pe el scrisoare, 
23. Ca niciunul din cei care nu aduc jertfă să nu intre în templele lor și toți Iudeii să fie scriși de-a valma cu poporul de rând și să fie trecuți la un loc cu băștinașii; iar cei care ar răspunde împotrivă, cu sila luându-i, să-i omoare. 
24. Pe cei înscriși să-i însemne cu foc, cu semnul lui Dionisie, încrustându-le pe trup frunză de iederă și trecându-i astfel în rândul celor care au dreptul să fie cruțați. 
25. Însă ca să nu se vadă cum că tuturor este vrăjmaș, a scris dedesubt: "Că de vor voi unii dintre ei să petreacă între cei care sunt aleși spre slujbele jertfelor, aceștia să aibă aceleași drepturi ca și Alexandrinii". 
26. Deci unii din cetate, urând rânduielile bunei credințe ale cetății, lesne s-au dat pe sine, ca și cum mare cinste ar dobândi petrecerea ce vor avea cu regele. 
27. Iar cei mai mulți, cu vitejesc suflet întărindu-se, nu s-au despărțit de buna credință, ci, cu bani răscumpărându-și viața, fără de frică se nevoiau a scăpa de la înscriere, bună nădejde având că le va veni apărare. 
28. Și de cei care se depărtau de la ei se scârbeau și ca pe niște vrăjmași neamului lor ii judeca și îi lipsea de petrecerea cea de obște și de ajutor. 

CAPITOLUL 3 
Ptolomeu Filopator poruncește pierzarea a toată suflarea din Iuda. 

1. Înțelegând acestea necredinciosul, atât s-a mâniat, încât s-a înfuriat nu numai pe Iudeii care locuiau în Alexandria, ci și celor din țară se împotrivea cu mai multă strășnicie și a poruncit ca degrabă să-i strângă pe toți la un loc și cu moarte grea să-i omoare. 
2. Și acestea gătindu-se, veste rea asupra Iudeilor s-a vestit la oamenii cei poftitori de rău, cărora li se da prilej a-și împlini voia, oprindu-i de la legile lor. 
3. Iar Iudeii în tot timpul păstrau dragoste și credință regilor și fiindcă ei se temeau de Dumnezeu și umblau în legea Lui, se osebeau prin mâncărurile lor și pentru aceasta erau urâți de unii, dar pentru că cinsteau pe Dumnezeu cu faptele cele bune ale lucrurilor celor drepte, împodobindu-și petrecerea lor, tuturor oamenilor erau plăcuți. 
4. Buna viețuire a neamului iudeu care la toți era vestită, acei străini de neam nici într-un chip nu au socotit-o; iar osebirea închinăciunii și a mâncărurilor o vesteau, zicând că nici de rege, nici de puteri nu ascultă oamenii aceștia, ci sunt răi la inimă și foarte împotrivitori lucrurilor și mare defăimare au ațâțat. 
5. Iar Elinii din cetate, nefiind cu nimic nedreptățiți de Iudei, văzând acea gâlceavă neașteptată și năvălire fără de veste asupra oamenilor acestora și alergături împreună neostenite făcându-se, a le ajuta nu puteau, că era porunca domnească. 
6. Ci se rugau și cu greu sufereau gândind că se vor schimba acestea, deoarece un popor atât de numeros nu putea fi lăsat fără ajutor, întrucât el nu săvârșise nimic rău. 
7. Iar unii vecini și prieteni și neguțători grăiau pe ascuns unii cu alții, făgăduindu-le că le vor fi credincioși și cu toți dimpreună îi vor apăra și bucuroși vor veni să le ajute. 
8. Iar Ptolomeu, pentru că îi mergea bine acum, semețindu-se și necăutând la puterea prea mare a lui Dumnezeu, ci gândind că pururea același plan va rămâne, a scris asupra lor cartea aceasta: 
9. "Regele Ptolomeu Filopator, povățuitorului de oștire și ostașilor celor care sunt în Egipt și în orice loc, bucurie și sănătate și eu sunt sănătos și treburile noastre merg bine. 
10. Oștirea noastră cea trimisă în Asia, de care știți și voi, cu ajutorul zeilor și cu vitejia noastră, foarte bună izbândă a avut; drept aceea am socotit ca nu cu sila armelor, ci cu blândețe și cu multă iubire de oameni să câștigăm neamurile care locuiesc în Cele-Siria și în Fenicia și bine să le fac cu bucurie. 
11. Și capiștilor celor de prin cetăți împărțindu-le venituri multe, mers-am și la Ierusalim, suindu-ne să cinstim templul celor necredincioși, care niciodată nu încetează de la nebunie. 
12. Iar ei cu cuvântul au primit venirea noastră, însă cu fapta au lucrat viclenește, căci vrând noi să intrăm în templul lor și cu cuviincioase și frumoase daruri să-l cinstim, ei semețindu-se ca și mai demult, ne-au oprit a intra; iar noi am rămas de bună socotința noastră. 
13. Și ei n-au simțit puterea noastră cu care noi ne arătăm către toți oamenii, călăuziți fiind de iubirea față de oameni, ei gândul lor cel rău care îl au pentru noi l-au arătat aievea, ca acei care numai ei singuri se împotrivesc regilor și binefăcătorilor lor și nimic ce este adevărat nu vor să sufere. 
14. Și noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor și întorcându-ne cu biruință în Egipt, am arătat dragoste tuturor neamurilor și am făcut ceea ce se cuvenea să facem. 
15. Pentru acestea nimănui din cei care sunt de un neam cu ei n-am ținut vrăjmășie și pentru ajutorul ce ne-au dat și pentru cele ce le-am încredințat lor de la început și de care ei au avut grijă, ca să le schimbăm starea lor de până acum, am voit cetățeniei Alexandrinilor să-i învrednicim și părtași preoților celor de-a pururea să-i facem. 
16. Iar ei, împotrivire luând și, cu răutatea cea împreună cu ei născută, lepădând binele și pururea la rău abătându-se, nu numai că s-au întors de la cea neprețuită cetățenie, ci încă și de la cei puțini dintre ei care se află spre noi cu bunăvoință se întorc și cu cuvântul și cu tăcerea pururea mărturisesc ura lor, pândind neîncetat ca noi, din pricina viețuirii lor ticăloase, să călcăm rânduielile date. 
17. Pentru aceea și cu semne bine adeverindu-ni-se, că aceștia în tot chipul au gând rău spre noi, și mai înainte socotind, ca nu cumva mai pe urmă, tulburare fără de veste făcându-se, pe acești necredincioși tainici vânzători și barbari, să-i avem vrăjmași, 
18. Am poruncit, ca îndată ce va sosi la voi scrisoarea aceasta, pe cei însemnați în ea, împreună cu femeile și cu pruncii, ocărâți-i și-i jefuiți și într-aceeași zi să-i trimiteți la noi, de pretutindeni, cu legături de fier legați, ca, precum se cuvine celor răi, eu moarte nemiloasă și de ocară să piară. 
19. Că după ce se vor pedepsi toți aceștia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre se vor temeinici întru bunăstare și mai bună rânduială. 
20. Iar oricine va ascunde pe vre-un Iudeu, ori bătrân, ori tânăr, ori prunc la sânul mamei, cu groaznice chinuri se va chinui eu toată casa. 
21. Și cine va spune pe cel care va ascunde, acela va lua averea celui care va cădea sub vină și din argintul domnesc două mii de drahme și cu slobozenie se va încununa. 
22. Iar tot locul unde se va afla ascuns Iudeu, pustiit și ars de foc să se facă, încât ia toată firea cea pieritoare fără de treabă să se socotească în toată vremea". Așa a fost scrisă cartea. 

CAPITOLUL 4 
Nici o cetate nu era fără de plâns din cauza izgonirii Iudeilor, pe care nu-i pot înscrie trimișii în patruzeci de zile. Această împiedicare era din rânduială dumnezeiască. 

1. Iar oriunde sosea porunca aceasta păgânii făceau ospăț poporului cu strigări și bucurie și cu îndrăzneală își arătau pizma cea rea, pe care o aveau demult în inima lor. 
2. Însă printre Iudei era neîncetată plângere și tânguire cu foarte mare strigare, cu lacrimi și suspinuri fierbinți ale inimii, pretutindeni plângând pieirea cea neașteptată mai înainte, care fără de veste s-a hotărât asupra lor. 
3. Ce ținut sau cetate, sau ce așezare locuită de pretutindeni sau ce căi nu erau pline de vaietele și de plânsetele lor? 
4. Că așa de groaznic și fără de milă de mai marii cetăților erau scoși afară toți laolaltă, încât și unora dintre vrăjmașii lor, cu mintea privind cumplitele chinuri, li se făcea milă și, văzând neașteptata schimbare a vieții, lăcrimau pentru prigoana lor cea afară din cale de jalnică. 
5. Că se aducea mulțime de bătrâni albi de căruntețe, ale căror picioare, fiind încovoiate de bătrânețe și pășind încet, îi sileau, fără rușine, să pășească iute. 
6. Și femeile tinere, de curând măritate, în loc de a se veseli, se văitau și cosițele cele unse cu mir, cu praf presărându-le, erau aduse neacoperite cu văl; și în loc de cântări de nuntă, toate laolaltă începeau a plânge, ca și cum ar fi smulse ca prăzi de alte neamuri, și fiind legate cu sila, poporul le trăgea să le bage în corabie. 
7. Și bărbații acestora cu lanțuri în loc de cununi erau legați la grumaji în vârsta cea ca o floare a tinereților; în loc de desfătare și de veselie tinerească, zilele celelalte de nuntă în plângeri le petreceau, văzându-și lângă picioare groapa deschisă. 
8. Și-i duceau ca pe niște fiare, legați cu lanțuri de fier: unii de cumpenele corăbiilor aveau grumajii prinși în cuie, alții aveau picioarele strâns legate cu obezi și deasupra cu podine astupați, spre a nu vedea lumina și de toate părțile să le fie ochii în întuneric, ca să-i ducă pe apă ca pe niște uneltitori. 
9. Pe aceștia, după ce i-au băgat în corabie și au săvârșit călătoria precum poruncise regele, a dat ordin să-i așeze în tabără, înaintea cetății, în locul cel de alergare al cailor, care era foarte larg împrejur și bun de a-i putea vedea, pentru ca să-i batjocorească toți cei care intrau în cetate și cei care ieșeau de călătoreau în țară, ca nici cu oștirile lui să nu se împreune, nici în cetate să nu fie primiți. 
10. Iar după ce s-a făcut aceasta, auzind regele că Iudeii cei din cetate adesea ies pe ascuns își plâng ticăloșia cea de ocară a fraților lor, mâniindu-se, a poruncit ca și acestora să le facă la fel ca și celorlalți și nici într-un chip să nu scape de chinuri. 
11. Și a mai poruncit să fie înscrisă pe nume toată seminția și să nu fie puși la muncile și la chinurile care au fost arătate pe scurt mai înainte, ci să fie pedepsiți cu chinurile din sentința regelui; apoi într-o singură zi să fie omorâți. 
12. Făcutu-s-a dar înscrierea acestora cu amară silință și cu semețească nevoință, de la răsăritul soarelui până la apus, lucru care nu s-a sfârșit deplin până după patruzeci de zile. 
13. Iar regele tare și neîncetat s-a umplut de bucurie și a făcut ospețe la toți idolii și cu mintea rătăcită, depărtată de la adevăr, și cu spurcată gură lăuda pe idolii cei mulți, care nici nu pot să grăiască, nici nu pot să vină în ajutor; iar asupra prea marelui Dumnezeu, lucruri necuvioase grăia. 
14. Iar după ce a trecut vremea cea mai înainte zisă, au adus scriitorii răspuns regelui că nu mai pot face înscrierea Iudeilor mai departe din cauza nenumăratei lor mulțimi; că cei mai mulți erau adunați prin țară, alții adunați prin case, iar alții într-alte locuri, încât cu neputință era la toți cârmuitorii care erau peste Egipt să isprăvească lucrul. 
15. Deci a crezut regele că este adevărat aceasta, dar îi înfricoșa pe aceia, spunând că ei ar fi luat daruri și ar fi făcut vicleșug ca să scape; iar ei ziceau și arătau cum că și hârtia și condeiele cele de scris s-au sfârșit. 
16. Iar aceasta a fost lucrarea purtării de grijă a lui Dumnezeu, cea nebiruită a Celui Care din cer ajuta iudeilor. 

CAPITOLUL 5 
Regele poruncind lui Ermon să înarmeze elefanți în ziua următoare, ca să omoare pe Iudei, a trimis Dumnezeu somn, și a trecut ceasul, și prin rugăciune i-a izbăvit de moarte. 

l. Atunci regele, chemând pe Ermon, care purta grijă de elefanți și umplându-se de grea iuțime și de mânie și neînduplecându-se în nici un chip, 
2. A poruncit ca, spre ziua cea următoare, cu tămâie de ajuns și cu vin mult neamestecat să adape pe toți elefanții - care erau de toți cinci sute - și după ce se vor sălbătici de acea băutură multă, să-i slobozească asupra Iudeilor ca să-i omoare. 
3. Și după ce a poruncit el acestea, s-a întors la ospăț, adunând pe cei mai mari dintre prieteni și din oștire, care erau cei mai înverșunați împotriva Iudeilor. 
4. Iar Ermon, cel mai mare peste elefanți, a îndeplinit după cuviință cele ce i s-au poruncit. 
5. Și slujitorii cei rânduiți la aceasta, decuseară ieșind, au legat mâinile nenorociților Iudei și alte meșteșuguri au făcut toată noaptea împrejurul lor, socotind că va pieri deodată cu totul neamul acela. 
6. Iar Iudeii, care se vedeau lipsiți de tot acoperământul între păgâni din cauza greutății legăturilor, care de toate părțile îi cuprinsese, 
7. Către Domnul cel Atotțiitor, Cel Care stăpânește toată puterea, către Dumnezeu și Părintele cel milostiv al lor, toți cu lacrimi neîncetate au strigat, rugându-se, 
8. Ca să zădărnicească planul cel nelegiuit și cu mărire arătată să-i izbăvească de moartea care era gata la picioarele lor. 
9. Și rugăciunea acestora neîncetat se suia la cer. 
10. Iar Ermon, după ce pe cumpliții elefanți, adăpându-i, i-a umplut de vin mult și i-a săturat de tămâie, a venit de dimineață a doua zi la curte, ca să spună regelui acestea. 
11. Însă Cel care dăruiește tuturor cărora voiește acest lucru bun, făcut de la început și pentru noapte și pentru zi, adică somnul, a trimis regelui un somn prelungit, 
12. Încât prin purtarea de grijă a Domnului, fiind cuprins cu prea dulce și adânc somn, tot planul lui cel nelegiuit a fost răsturnat în întregime și pentru hotărârea lui cea neschimbată a fost groaznic înșelat. 
13. Iar Iudeii scăpând de ceasul care mai înainte era însemnat, pe Dumnezeu cel Sfânt al lor L-au lăudat și iarăși s-au rugat Celui care S-a împăcat cu ei, ca să arate tăria mâinii Sale celei puternice asupra neamurilor trufașe. 
14. Și fiind ceasul aproape zece și jumătate, crainicul regesc, văzând că cei chemați la masă s-au strâns, s-a dus la rege ca să-l trezească. 
15. Și abia deșteptându-l, i-a spus că vremea ospățului aproape a trecut și i-a mai dat de știre și despre ceea ce se făcuse. 
16. Și acestea ascultându-le regele, s-a întors la ospăț și a poruncit celor ce veniseră la ospăț să șadă în preajma lui. 
17. Și după ce s-a făcut aceasta, i-a îndemnat să fie voioși și să se desfăteze, că aceasta este partea cea mai de cinste a ospățului. 
18. Iar înmulțind vorba, regele a chemat pe Ermon și cu amară înfricoșare l-a întrebat pentru ce pricină au fost lăsați Iudeii să fie vii astăzi? 
19. Iar el a spus că în noaptea trecută a împlinit ce i s-a poruncit. Și au mărturisit și prietenii lui. 
20. Iar regele, având cruzime mai grea decât Falaris, a zis: Pentru somnul de astăzi, să-i lăsăm; iar tu, fără întârziere, pe mâine să pregătești la fel elefanții spre pieirea necuvioșilor Iudei. 
21. Acestea zicând regele, toți cei ce erau aici au încuviințat cu lingușire și veseli s-au dus fiecare în casa sa, 
22. Unde în acea noapte nu atâta au dormit, cât s-au chibzuit să facă tot felul de batjocură împotriva celor care păreau uitați de Dumnezeu. 
23. Și când cânta cocoșul de dimineață, Ermon, înarmând elefanții, i-a adus la curtea cea mare unde se făceau jertfe; 
24. Mulțimea din cetate s-a adunat să vadă acea priveliște ticăloasă, așteptând cu nerăbdare dimineața, 
25. Iar Iudeii, neîncetat trăgându-și sufletul, cu rugăciune, cu multe lacrimi și cu cântări jalnice, cu mâinile întinse la cer, se rugau prea marelui Dumnezeu, ca iarăși degrabă să le ajute. 
26. Și când încă razele soarelui nu se revărsaseră - regele primind prietenia venit Ermon și l-a chemat să iasă, spunându-i că ceea ce a poftit este gata. 
27. Iar el auzind și îngrozindu-se de acea neobișnuită îmbulzeală de popor, fiind cuprins de o desăvârșită uitare, a întrebat pentru ce a făcut el aceasta cu atâta sârguință. 
28. Iar aceasta era lucrarea lui Dumnezeu atotstăpânitorul, care a făcut ca mintea lui să-și uite de cele ce mai înainte a gândit să facă. 
29. Ermon și prietenii toți i-au spus: elefanții și oastea, o, rege, sunt gata din porunca ta. 
30. Iar el umplându-se de grea mânie pentru aceste cuvinte - pentru că cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu i se risipise tot gândul cel despre acestea - și căutând groaznic către eu, a zis: 
31. "De ar fi părinții tăi aici sau fii fiilor, aceștia ar fi gata de mâncare fiarelor sălbatice, încât s-ar sătura din trupurile lor în locul nevinovaților Iudei, care, mie și părinților mei, întreagă și nemutată credință au arătat. 
32. Și de ce nu m-aș gândi la dragostea de a fi crescut împreună și la slujba ta, îți ridicam viața pentru acestea". 
33. Atunci Ermon de năpraznă s-a umplut de covârșitoare frică, și cu vederea și cu fața s-a speriat. 
34. Iar prietenii s-au furișat trist unul câte unul și pe cei adunați i-a slobozit pe fiecare la lucrul său. 
35. Iar Iudeii, auzind de purtarea regelui, au lăudat pe luminatul Dumnezeu, Domnul și împăratul împăraților, ca unii care au dobândit de la el acest ajutor. 
36. După aceea, iarăși făcând regele ospăț și îndemnând pe oaspeți să fie cu voie bună, 
37. A chemat pe Ermon și cu înfricoșare i-a zis: "De câte ori trebuie să-ți poruncesc un lucru, netrebnicule? 
38. Și acum înarmează elefanții pe mâine să piardă pe iudei". 
39. Iar rudeniile care ședeau împreună cu el, mirându-se de acest nestătător gând, au zis acestea: 
40. "Doamne! Până când ca pe niște dobitoace necuvântătoare ne vei ispiti, acum a treia oară poruncind să-i piardă și apoi când va să facă, schimbându-ți gândul, iarăși strici cele ce ai poruncit? 
41. De aceea cetatea aceasta se tulbură așteptând, că de multe ori s-au adunat și acum este primejdie să nu se lase târâtă spre tulburări". 
42. Pentru aceea, regele, tocmai ca Falaris, s-a umplut de nesocotință și de schimbările sufletului, care s-au făcut în el din pricina Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s-a jurat cum că el, fără de nici o zăbavă, îi va trimite la iad pe aceștia, aruncându-i la genunchii și la picioarele fiarelor. 
43. După aceea porni-va război împotriva Iudeii, ca să o facă tot una cu pământul, cu foc și cu sabie degrab să o bată și templul lor cel necălcat de el, cu foc să-l ardă curând, și pentru cei ce aduc acolo jertfe, pustietate să devină pentru toată vremea. 
44. Atunci, bucuroși ducându-se prietenii și rudeniile, cu credință rânduiau oștirile gata de pază în locurile cele mai potrivite ale cetății. 
45. Iar cel mai mare peste elefanți a adus fiarele la patimă nebună - ca să zicem așa - cu băuturi foarte mirositoare și cu vin netămâiat, groaznic pregătindu-le. 
46. Drept aceea, către luminarea de ziuă, când era cetatea plină de nenumărată mulțime care se îndrepta spre locul de alergare al cailor, el a intrat în palat ca să poftească pe rege la priveliștea care fusese pregătită. 
47. Și el umplându-și mintea sa cea păgână de mânie grea, cu toată greutatea împreună cu fiarele s-a pornit, dorind să vadă cu inimă tare și cu ochii săi jalnica și ticăloasa pieire a celor mai înainte însemnați. 
48. Iar când au văzut Iudeii pe la poartă praful elefanților care ieșeau și al oștirii celei înarmate, care venea pe urmă, și al picioarelor mulțimii și au auzit larma cea cu groaznic sunet, 
49. Socotind că aceea este clipa cea mai de pe urmă a vieții și sfârșitul chinuitei așteptări, spre jale și plângere întorcându-se, se sărutau unul pe altul și, îmbrățișându-se, cădeau pe grumajii rudelor, părinții peste fii și maicile peste fiice, și unele având la sâni pruncii de curând născuți, îi aplecau să sugă laptele cel de pe urmă. 
50. Și aducându-și aminte și de ajutorințele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer, toți odată căzând cu fața la pământ și pe prunci luându-i de la sâni, 
51. Au strigat cu glas foarte mare, rugându-se Celui Atotputernic, ca, cu arătarea să se milostivească spre ei, cei ce sunt acum la porțile pieirii. 

CAPITOLUL 6 
Rugăciunea preotului Eleazar. Arătarea îngerilor apărători. Întoarcerea fiarelor asupra ostașilor. Schimbarea inimii regelui spre bine și izbăvirea Iudeilor. 

1. Iar un oarecare Eleazar, om de treabă, unul din preoții țării, în vârsta bătrâneților fiind și cu toată fapta vieții celei bune împodobit, potolind pe bătrânii cei dimprejurul său, chemând pe Dumnezeu cel sfânt, acesta s-a rugat: 
2. "Împărate mare, țiitorule prea înalte, atotputernice Dumnezeule! Cel ce toată zidirea o cârmuiești, caută cu milostivire, 
3. Caută spre sămânța lui Avraam, spre fiii lui Iacov celui sfințit, poporul moștenirii Tale celei sfinte, cel ce este acum străin în pământ străin și care fără vină piere, Părinte! 
4. Tu pe Faraon, regele Egiptului acestuia, cel ce avea multe, și cel ce s-a înălțat cu semeție nelegiuită și cu limbă lăudăroasă, împreună cu oștirea lui cea trufașă, în mare, înecați i-ai pierdut, cu lumina milii luminând pe neamul lui Israel. 
5. Tu pe Sanherib, cel ce cu nenumărate puteri s-a semețit, regele cel crud al Asirienilor, cel ce cu sabia supunea tot pământul și se ridica asupra sfintei Tale cetăți, cu mândrie și cu îndrăzneală blasfemii grăind, Doamne, l-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă; 
6. Tu pe cei trei tineri în Babilon care de bună voie și-au dat focului viața lor, ca să nu se închine celor deșarte, răcorind cuptorul cel aprins, i-ai izbăvit, păzindu-le și părul nevătămat, trimițând para focului asupra tuturor vrăjmașilor; 
7. Tu pe Daniel, cel de învinuirile cele pline de pizmă, aruncat în groapă spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la lumină. 
8. Și pe Iona cel hrănit întru adâncuri, chinuit fără de cruțare în pântecele chitului, nevătămat la toți ai lui l-ai arătat, o, Părinte! 
9. Și acum nu zăbovi mult milostive, scăparea tuturor, degrabă Te arată celor din neamul lui Israel, care asuprit este de neamurile cele urâte și fără de lege. 
10. Iar dacă, prin robirea în țară străină, ne-am întinat viața cu fărădelegi, scapă-ne din mâna vrăjmașilor noștri și apoi pierde-ne, Doamne, cum vei vrea. 
11. Ca să nu se laude cei ce cugetă cele deșarte, din pricina pieirii celor iubiți ai Tăi, zicând: Nici Dumnezeul lor nu i-a izbăvit. 
12. Iar Tu, cel veșnic, cel ce ai toată tăria și toată puterea, caută acum și ne miluiește pe noi, cei ce cu silnicia nedreaptă a celor fără de lege, ca niște tâlhari, suntem omorâți. 
13. Înfricoșează neamurile cu puterea Ta cea nebiruită astăzi, Cel ce poți izbăvi pe neamul lui Iacov. 
14. Ție se roagă toată mulțimea pruncilor și părinții acestora cu lacrimi. 
15. Vădit să fie tuturor neamurilor că ești cu noi, Doamne, și nu Ți-ai întors fața de la noi, ci, precum ai zis, că nici în pământul vrăjmașilor pe ai Tăi nu i-ai trecut cu vederea, așa săvârșește, Doamne". 
16. Iar Eleazar, sfârșind rugăciunea, regele, cu fiarele și cu tot alaiul ostășesc, a venit la locul de alergare al cailor, 
17. Și văzând Iudeii, au strigat tare la cer, încât și văile cele de aproape împreună răsunând, mare plângere au făcut în toată tabăra. 
18. Atunci marele, slăvitul, atotțiitorul și adevăratul Dumnezeu, arătând sfânta Sa față, a deschis porțile cele cerești , din care doi slăviți îngeri înfricoșați la chip s-au pogorât văzuți de toți, afară de Iudei. 
19. Și s-au așezat în fața oștirii vrăjmașilor, și puterea vrăjmașilor au umplut-o de zbucium și de frică, și cu obezi au legat-o din care nu s-au putut mișca, 
20. Și sub frică a fost și trupul regelui, îndrăznirea lui cea cu grea mânie uitând-o. 
21. Și s-au întors fiarele asupra puterii celei înarmate, care venea dinapoi, și-i călcau e aceia și-i pierdeau. 
22. Și s-a întors mânia regelui spre jale și spre lacrimi, din pricina celor ce uneltise mai înainte, 
23. Că auzind strigarea și văzându-i pe toți cu fața la pământ spre pieire, lăcrimând el, cu mânie pe prieteni îi mustra, zicând: 
24. "Alături cu mine domniți și pe tirani i-ați covârșit cu tirania și pe mine însumi, cel care sunt al vostru binefăcător, vă ispitiți să mă lipsiți de domnie și de suflet, în ascuns uneltind cele ce nu folosesc domniei. 
25. Cine a strâns aici pe cei care cu credință ne-au ținut tăriile țării, depărtându-i de la casele lor pe fiecare fără de socoteală? 
26. Cine a chinuit așa fără de cuviință pe cei care sunt din început cu bun cuget către noi, înaintea tuturor neamurilor, și de multe ori foarte rele primejdii au primit mai mult decât toți oamenii? 
27. Dezlegați! Dezlegați aceste nedrepte legături și cu pace îi sloboziți la casele lor, rugându-vă să se ierte cele mai înainte făcute. 
28. Sloboziți pe fiii Atotțiitorului, cerescului Dumnezeu cel viu, căci ei din vremea strămoșilor noștri și până astăzi fac să propășească pe deplin și neîncetat treburile noastre". 
29. Deci el acestea a zis; iar ei, îndată ce au fost dezlegați, pe Sfântul Dumnezeu, Izbăvitorul lor, L-au binecuvântat, căci au scăpat de la moarte. 
30. După aceea, regele mergând în cetate și chemând pe cel care era peste venituri, a poruncit ca vinuri și celelalte, care sunt trebuincioase la ospăț, să le dea pe șapte zile Iudeilor, judecând ca în locul în care li s-a părut că vor pieri, în acela să prăznuiască cu toată veselia zilele de izbăvire. 
31. Atunci cei care mai înainte erau asupriți și aproape de locuința morților, în care erau ca și intrați prin moartea cea amară și plină de jale, desfătare de izbăvire făcând în locul cel gătit de pieire și de îngropăciunea lor, cu tihnă l-au împărțit plini de bucurie. 
32. Și părăsind glasul plângerii cel cu totul înlăcrimat, au luat cântare părintească, lăudând pe Izbăvitorul și Făcătorul de minuni Dumnezeu și toată plângerea și vaietul lepădând, danțuri de veselie au prins să joace, în semn de pace și de bucurie. 
33. De asemenea și regele, pentru acestea făcând ospăț mare, neîncetat mărturisire înălța la cer cu mare cuviință pentru izbăvirea cea minunată, ce s-a făcut. 
34. Iar cei care mai înainte cu bucurie îi rânduiau la pieire și îi puneau să fie mâncare păsărilor, au suspinat, cu rușine îmbrăcându-se și îndrăznirea cea înfocată fiind stinsă fără de cinste. 
35. Iar Iudeii, precum mai înainte am zis, întru veselie și desfătare cu mărturisiri bune și cu cântări petreceau. 
36. Apoi în privința aceasta au luat hotărâre de obște, pentru toată vremea robirii lor petrecută între păgâni și au rânduit ca neam de neam să se țină aceste zile de veselie, care mai înainte s-au zis, nu pentru băutură și pentru lăcomie, ci pentru izbăvirea cea făcută lor prin Dumnezeu. 
37. Și s-au rugat de rege, cerându-i să le dea voie să se întoarcă în țara lor. 
38. Iar înscrierea lor s-a făcut din douăzeci și cinci ale lui Pahon până în patru ale lui Epifi, în patruzeci de zile și din cinci ale lui Epifi până la șapte, în trei zile, urma să-i piardă, 
39. Întru care cu mare mărire arătând mila Sa, Stăpânul tuturor, fără vătămare i-a izbăvit deodată. 
40. Și se ospătau, toate de la rege dându-li-se, până la a paisprezecea zi, în care au făcut și rugăciunea pentru slobozenia lor. 
41. Și lăudându-i regele către mai marii cetăților, a scris această carte plină de mărinimie, ce urmează mai jos: 

CAPITOLUL 7 
Cartea regelui Ptolomeu către supușii săi, cu privire la întoarcerea Iudeilor. 

1. "Regele Ptolomeu Filopator, celor mai mari din Egipt și tuturor celor rânduiți peste treburile domnești, bucurie și sănătate. 
2. Sănătoși suntem și noi și fiii noștri, îndreptându-ne marele Dumnezeu lucrurile după cum voim. 
3. Unii dintre prieteni, cu rău nărav adeseori îndemnându-se, ne-au făcut ca să adunăm pe toți Iudeii de sub stăpânirea noastră la un loc, să-i muncim ca pe niște vicleni cu mari chinuri, 
4. Zicând că, din cauza urii, pe care o au aceștia către, toate neamurile, niciodată lucrurile noastre nu vor fi bine așezate până ce se va face aceasta. 
5. Pe aceștia legați aducându-i, cu batjocuri, ca pe niște robi și mai vârtos ca pe niște vicleni, fără de nici o cercetare și iscodire s-au apucat a-i ucide, mai cu sălbatică cruzime fiind cuprinși decât în datinile Sciților. 
6. Iar noi, pentru aceasta, aspru certându-i pe aceștia, după blândețea pe care o avem către toți oamenii, cu greu le-am cruțat viața, cunoscând că Dumnezeul cel ceresc apără și scutește pe Iudei, ca un tată care pururea ajută pe fii; 
7. Socotind și prietenia, pe care au adeverit către noi și către părinții noștri, cugetând bine după dreptate i-am slobozit pentru orice vină ar fi, 
8. Și am poruncit fiecăruia, toți la casele lor să se întoarcă în tot locul, și nimeni întru nimic să nu-i vatăme, nici să-i ocărască pentru cele ce fără de socoteală s-au făcut. 
9. Că să știți că asupra acestora, de vom meșteșugi cu vreun rău vicleșug sau îi vom mâhni cu totul, nu pe om, ci pe Dumnezeul cel Preaînalt, Care stăpânește toată puterea, Împotrivitor nouă spre izbândirea lucrurilor, totdeauna neapărat întru toate Îl vom avea. Fiți sănătoși". 
10. Și luând Iudeii de la rege cartea aceasta, nu s-au nevoit îndată a pleca, ci l-au rugat pentru cei din neamul Iudeilor, care de bună voie au făcut rău înaintea lui Dumnezeu cel Sfânt și legea lui Dumnezeu au călcat-o, să li se facă prin ei mustrarea care li se cuvine, 
11. Zicând că cei care pentru pântece au călcat poruncile cele dumnezeiești niciodată nu vor cugeta bine, nici poruncilor regelui nu vor fi credincioși. 
12. Și spunând ei adevărul, regele a primit și, lăudându-i, le-a dat voie slobodă la toate, ca pe cei care au călcat legea lui Dumnezeu să-i piardă în tot locul cel de sub stăpânirea sa, cu îndrăzneală, fără de nici o împuternicire sau cercetare domnească. 
13. Atunci, făcându-și urări de plecare unii altora, precum se cădea, preoții și toată mulțimea lor glăsuind aliluia, cu bucurie s-au despărțit. 
14. Și așa pe cei care le cădea în mână din cei pângăriți, care erau de un neam cu ei, pe drum îi certa și cu arătări din lege îi omora. 
15. Și în acea zi au omorât mai mult decât trei sute de bărbați și s-au bucurat și s-au veselit omorând pe cei fără de lege. 
16. Iar cei ce s-au lipit de Dumnezeu până la moarte, desăvârșit dobândirea izbăvirii luând, au plecat din cetate, încununați cu toate felurile de flori cu bun miros, cu veselie și cu strigăte de laude și cu cântări de toate viersurile, mulțumind Dumnezeului celui Sfânt al părinților, Izbăvitorul lui Israel. 
17. Și sosind în Ptolemaida, care pentru firea locului se numește Rodoforon (adică aducătoare de trandafir), unde-i aștepta tabăra, după sfatul lor cel de obște, 
18. Șapte zile au făcut acolo ospăț de izbăvire, dându-le regele cu bună inimă toate cele trebuincioase la călătorie fiecăruia până la casa lui. 
19. Și sosind în pace cu cuvioase mărturisiri, asemenea și acolo au rânduit a ține aceste zile de veselie, 
20. Și ei le-au sfințit și printr-o inscripție săpată pe o columnă, apoi au înălțat pe locul ospățului o casă de rugăciune și s-au întors acasă sănătoși, liberi și foarte veseli, scăpați din primejdii, cu porunca regelui, pe uscat, pe mare și pe fluviu. 
21. Și mai multă putere decât mai înainte având între vrăjmași, cu mărire și cu frică și de nimeni întru nimic n-au fost tulburați în averile lor, 
22. Și toate ale sale fiecare după scrisoare le-au luat, încât cei care aveau câte ceva de ale lor, cu mare frică li le da, slavă desăvârșită aducând lui Dumnezeu cel prea mare, pentru izbăvirea lor. 
23. Bine este cuvântat Dumnezeu, izbăvitorul lui Israel, în vremuri veșnice. Amin. 
 

Pagina anterioara | Cuprins | Coperta | Pagina urmatoare