EPISTOLA CĂTRE ROMANI  
A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
 
CAPITOLUL 1 
Evanghelia arată îndreptarea din credință, pentru neamuri. Judecata lor, pentru că nu păzesc legea firii. 

1. Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, 
2. Pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi, 
3. Despre Fiul Său, Cel născut din sămânța lui David, după trup, 
4. Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfințeniei, prin învierea Lui din morți, Iisus Hristos, Domnul nostru, 
5. Prin Care am primit har și apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinței, toate neamurile, 
6. Întru care sunteți și voi chemați ai lui Iisus Hristos: 
7. Tuturor celor ce sunteți în Roma, iubiți de Dumnezeu, chemați și sfinți: har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos! 
8. Mulțumesc, întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată lumea. 
9. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu, întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, 
10. Cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voința Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi. 
11. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtășesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră. 
12. Și aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin credința noastră laolaltă, a voastră și a mea. 
13. Fraților, nu vreau ca voi să nu știți că, de multe ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum împiedicat, ca să am și între voi vreo roadă, ca și la celelalte neamuri. 
14. Dator sunt și elinilor și barbarilor și învățaților și neînvățaților; 
15. Astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma. 
16. Căci nu mă rușinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, și elinului. 
17. Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credință spre credință, precum este scris: "Iar dreptul din credință va fi viu". 
18. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea drept adevăr. 
19. Pentru că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. 
20. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, 
21. Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor cea nesocotită s-a întunecat. 
22. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni. 
23. Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios și al păsărilor și al celor cu patru picioare și al târâtoarelor. 
24. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăției, după poftele inimilor lor, ca să-și pângărească trupurile lor între ei, 
25. Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! 
26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; 
27. Asemenea și bărbații lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. 
28. Și precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoștință, așa și Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. 
29. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de purtări rele, bârfitori, 
30. Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeți, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinților, 
31. Neînțelepți, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; 
32. Aceștia, deși au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le și încuviințează celor care le fac. 

CAPITOLUL 2 
Iudeii sunt tot atât de plini de păcate ca și păgânii. 

1. Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, ești fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuți te osândești, căci același lucruri faci și tu care judeci. 
2. Și noi știm că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, față de cei ce fac unele ca acestea. 
3. Și socotești tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci și tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 
4. Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? 
5. Dar după învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită, îți aduni mânie în ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, 
6. Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui: 
7. Viață veșnică celor ce, prin stăruință în faptă bună, caută mărire, cinste și nestricăciune, 
8. Iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptății: mânie și furie. 
9. Necaz și strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârșește răul, al iudeului mai întâi, și al elinului; 
10. Dar mărire, cinste și pace oricui face binele: iudeului mai întâi, și elinului. 
11. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! 
12. Câți, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecați. 
13. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptați. 
14. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege, 
15. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi și apără, 
16. În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. 
17. Dar dacă tu te numești iudeu și te reazimi pe lege și te lauzi cu Dumnezeu, 
18. Și cunoști voia Lui și știi să încuviințezi cele bune, fiind învățat din lege, 
19. Și ești încredințat că tu ești călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, 
20. Povățuitor celor fără de minte, învățător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoștiinței și al adevărului, 
21. Deci tu, cel care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu cel care propovăduiești: Să nu furi - și tu furi? 
22. Tu, cel care zici: Să nu săvârșești adulter, săvârșești adulter? Tu cel care urăști idolii, furi cele sfinte? 
23. Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinstești pe Dumnezeu, prin călcarea legii? 
24. "Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri", precum este scris. 
25. Căci tăierea împrejur folosește, dacă păzești legea; dacă însă ești călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur. 
26. Deci dacă cel netăiat împrejur păzește hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur? 
27. Iar el - din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii - nu te va judeca, oare, pe tine, care, prin litera legii și prin tăierea împrejur, ești călcător de lege? 
28. Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este tăiere împrejur; 
29. Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. 

CAPITOLUL 3 
Toți oamenii, fără osebire, sunt păcătoși. 

1. Care este deci întâietatea iudeului și folosul tăierii împrejur? 
2. Este mare în toate privințele. Întâi, pentru că lor li s-au încredințat cuvintele lui Dumnezeu. 
3. Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredința lor va nimici credincioșia lui Dumnezeu? 
4. Nicidecum! Ci Dumnezeu se vădește în adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, precum este scris: "Drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu". 
5. Iar dacă nedreptatea noastră învederează dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu care aduce mânia? - Ca om vorbesc. 
6. Nicidecum! Căci atunci cum va judeca Dumnezeu lumea? 
7. Căci dacă adevărul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, pentru ce dar mai sunt și eu judecat ca păcătos? 
8. Și de ce n-am face cele rele, ca să vină cele bune, precum suntem huliți și precum spun unii că zicem noi? Osânda aceasta este dreaptă. 
9. Dar ce? Avem noi vreo precădere? Nicidecum. Căci am învinuit mai înainte și pe iudei, și pe elini, că toți sunt sub păcat, 
10. După cum este scris: "Nu este drept nici unul; 
11. Nu este cel ce înțelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu. 
12. Toți s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este. 
13. Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor; 
14. Gura lor e plină de blestem și amărăciune; 
15. Iuți sunt picioarele lor să verse sânge; 
16. Pustiire și nenorocire sunt în drumurile lor; 
17. Și calea păcii ei nu au cunoscut-o; 
18. Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor". 
19. Dar știm că cele câte zice Legea le spune celor care sunt sub Lege, ca orice gură să fie închisă și ca toată lumea să fie vinovată înaintea lui Dumnezeu. 
20. Pentru că din faptele Legii nici un om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoștința păcatului. 
21. Dar acum, în afară de Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, fiind mărturisită de Lege și de prooroci. 
22. Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credința în Iisus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred, căci nu este deosebire. 
23. Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu; 
24. Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. 
25. Pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispășire, prin credința în sângele Lui, ca să-Și arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, 
26. Întru îngăduința lui Dumnezeu - ca să-Și arate dreptatea Sa, în vremea de acum, spre a fi El Însuși drept, și îndreptând pe cel ce trăiește din credința în Iisus. 
27. Deci, unde este pricina de laudă? A fost înlăturată. Prin care Lege? Prin Legea faptelor? Nu, ci prin Legea credinței. 
28. Căci socotim că prin credință se va îndrepta omul, fără faptele Legii. 
29. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El și Dumnezeul păgânilor? Da, și al păgânilor. 
30. Fiindcă este un singur Dumnezeu, Care va îndrepta din credință pe cei tăiați împrejur și, prin credință, pe cei netăiați împrejur. 
31. Desființăm deci noi Legea prin credință? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea. 

CAPITOLUL 4 
Îndreptarea prin credință e întărită cu pilda lui Avraam și cu mărturia lui David. 

1. Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoșul nostru Avraam? 
2. Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 
3. Căci, ce spune Scriptura? Și "Avraam a crezut lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate". 
4. Celui care face fapte, nu i se socotește plata după har, ci după datorie; 
5. Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credința lui i se socotește ca dreptate. 
6. Precum și David vorbește despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte: 
7. "Fericiți aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile și ale căror păcate li s-au acoperit! 
8. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul". 
9. Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credința ca dreptate". 
10. Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 
11. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptății pentru credința lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiați împrejur, pentru a li se socoti și lor (credința) ca dreptate, 
12. Și părinte al celor tăiați împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiați împrejur, ci și care umblă pe urmele credinței pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur. 
13. Pentru că Avraam și seminția lui nu prin lege au primit făgăduința că vor moșteni lumea, ci prin dreptatea cea din credință. 
14. Căci dacă moștenitorii sunt cei ce au legea, atunci credința a ajuns zadarnică, iar făgăduința s-a desființat, 
15. Căci legea pricinuiește mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. 
16. De aceea (moștenirea făgăduită) este din credință, ca să fie din har și ca făgăduința să rămână sigură pentru toți urmașii, nu numai pentru toți cei ce se țin de lege, ci și pentru cei ce se țin de credința lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, 
17. Precum este scris: "Te-am pus părinte al multor neamuri", în fața Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morții și cheamă la ființă cele ce încă nu sunt; 
18. Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: "Așa va fi seminția ta"; 
19. Și neslăbind în credință, nu s-a uitat la trupul său amorțit - căci era aproape de o sută de ani - și nici la amorțirea pântecelui Sarrei; 
20. Și nu s-a îndoit, prin necredință, de făgăduința lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credință, dând slavă lui Dumnezeu, 
21. Și fiind încredințat că ceea ce i-a făgăduit are putere să și facă. 
22. De acea, credința lui i s-a socotit ca dreptate. 
23. Și nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate, 
24. Ci se va socoti și pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morți pe Iisus, Domnul nostru, 
25. Care S-a dat pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptarea noastră. 

CAPITOLUL 5 
Roadele îndreptării din credință. Adam și Hristos. 

1. Deci fiind îndreptați din credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 
2. Prin Care am avut și apropiere, prin credință, la harul acesta, în care stăm, și ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. 
3. Și nu numai atât, ci ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, 
4. Și răbdarea încercare, și încercarea nădejde 
5. Iar nădejdea nu rușinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. 
6. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși. 
7. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăște cineva să moară. 
8. Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși. 
9. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptați prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie. 
10. Căci dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui. 
11. Și nu numai atât, ci și ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am primit acum împăcarea. 
12. De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el. 
13. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socotește când nu este lege. 
14. Ci a împărățit moartea de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greșelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. 
15. Dar nu este cu greșeala cum este cu harul, căci dacă prin greșeala unuia cei mulți au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul Lui au prisosit asupra celor mulți, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. 
16. Și ce aduce darul nu seamănă cu ce a adus acel unul care a păcătuit; căci judecata dintr-unul duce la osândire, iar harul din multe greșeli duce la îndreptare. 
17. Căci, dacă prin greșeala unuia moartea a împărățit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosința harului și a darului dreptății vor împărăți în viață prin Unul Iisus Hristos. 
18. Așadar, precum prin greșeala unuia a venit osânda pentru toți oamenii, așa și prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toți oamenii, îndreptarea care dă viață; 
19. Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți. 
20. Iar Legea a intrat și ea ca se înmulțească greșeala; iar unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul; 
21. Pentru că precum a împărățit păcatul prin moarte, așa și harul să împărățească prin dreptate, spre viața veșnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru. 

CAPITOLUL 6 
Lucrarea faptelor bune ce se cuvine să urmeze credinței. 

1. Ce vom zice deci? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulțească harul? 
2. Nicidecum! Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? 
3. Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? 
4. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; 
5. Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui, 
6. Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. 
7. Căci Cel care a murit a fost curățit de păcat. 
8. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El, 
9. Știind că Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moarta nu mai are stăpânire asupra Lui. 
10. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu. 
11. Așa și voi, socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. 
12. Deci să nu împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneți poftelor lui; 
13. Nici să nu puneți mădularele voastre ca arme ale nedreptății în slujba păcatului, ci, înfățișați-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculați din morți, și mădularele voastre ca arme ale dreptății lui Dumnezeu. 
14. Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har. 
15. Oare, atunci să păcătuim fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum! 
16. Au nu știți că celui ce vă dați spre ascultare robi, sunteți robi aceluia căruia vă supuneți: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate? 
17. Mulțumim însă lui Dumnezeu, că (deși) erați robi ai păcatului, v-ați supus din toată inima dreptarului învățăturii căreia ați fost încredințați, 
18. Și izbăvindu-vă de păcat, v-ați făcut robi ai dreptății. 
19. Omenește vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. - Căci precum ați făcut mădularele voastre roabe necurăției și fărădelegii, spre fărădelege, tot așa faceți acum mădularele voastre roabe dreptății, spre sfințire. 
20. Căci atunci, când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. 
21. Deci ce roadă aveați atunci? Roade de care acum vă e rușine; pentru că sfârșitul acelora este moartea. 
22. Dar acum, izbăviți fiind de păcat și robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveți roada voastră spre sfințire, iar sfârșitul, viață veșnică. 
23. Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viața veșnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru. 

CAPITOLUL 7 
Osânda păcatului sub Lege. Lupta între carne și duh. 

1. Oare nu știți, fraților - căci celor ce cunosc Legea vorbesc - că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăiește? 
2. Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăiește; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului. 
3. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă față de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat. 
4. Așa că, frații mei, și voi ați murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morți, ca să aducem roade lui Dumnezeu. 
5. Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morții; 
6. Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ținuți robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche. 
7. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul,  decât prin Lege. Căci n-aș fi știut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu poftești! 
8. Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort. 
9. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viață; 
10. Iar eu am murit! Și porunca, dată spre viață, mi s-a aflat a fi spre moarte. 
11. Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înșelat și m-a ucis prin ea. 
12. Deci, Legea e sfântă și porunca e sfântă și dreaptă și bună. 
13. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morții? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos. 
14. Căci știm că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat. 
15. Pentru că ceea ce fac nu știu; căci nu săvârșesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. 
16. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună. 
17. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuiește în mine. 
18. Fiindcă știu că nu locuiește în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu; 
19. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc. 
20. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuiește în mine. 
21. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine. 
22. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu; 
23. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 
24. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia? 
25. Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului. 

CAPITOLUL 8 
Credincioșii sunt slobozi față de osândă. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos. Sfântul Duh Mijlocitorul. 

1. Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus. 
2. Căci legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului și a morții, 
3. Pentru că ceea ce era cu neputință Legii - fiind slabă prin trup - a săvârșit Dumnezeu, trimițând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului și pentru păcat a osândit păcatul în trup, 
4. Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh. 
5. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. 
6. Căci dorința cărnii este moarte dar dorința Duhului este viață și pace; 
7. Fiindcă dorința cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. 
8. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. 
9. Dar voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. 
10. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viață pentru dreptate, 
11. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi. 
12. Drept aceea, fraților, nu suntem datori trupului, ca să viețuim după trup. 
13. Căci dacă viețuiți după trup, veți muri, iar dacă ucideți, cu Duhul, faptele trupului, veți fi vii. 
14. Căci câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 
15. Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte! 
16. Duhul însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. 
17. Și dacă suntem fii, suntem și moștenitori - moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne și preamărim. 
18. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi. 
19. Pentru că făptura așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 
20. Căci făptura a fost supusă deșertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nădejde, 
21. Pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. 
22. Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum. 
23. Și nu numai atât, ci și noi, care avem pârga Duhului, și noi înșine suspinăm în noi, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. 
24. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? 
25. Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, așteptăm prin răbdare. 
26. De asemenea și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. 
27. Iar Cel ce cercetează inimile știe care este dorința Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinți. 
28. Și știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după voia Lui; 
29. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulți frați. 
30. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat; și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și mărit. 
31. Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? 
32. El, Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții, pentru noi toți, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? 
33. Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează; 
34. Cine este Cel ce osândește? Hristos, Cel ce a murit, și mai ales Cel ce a înviat, Care și este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijlocește pentru noi! 
35. Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? 
36. Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere". 
37. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. 
38. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, 
39. Nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. 

CAPITOLUL 9 
Israel cel căzut s-a lepădat. Chemarea neamurilor. Israel cel adevărat. 

1. Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conștiința mea în Duhul Sfânt, 
2. Că mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii. 
3. Căci aș fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru frații mei, cei de un neam cu mine, după trup, 
4. Care sunt israeliți, ale cărora sunt înfierea și slava și legămintele și Legea și închinarea și făgăduințele, 
5. Ai cărora sunt părinții și din care după trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin! 
6. Dar nu așa că ar fi căzut cuvântul lui Dumnezeu: căci nu toți cei din Israel sunt și israeliți; 
7. Nici pentru că sunt urmașii lui Avraam, sunt toți fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ție urmași", 
8. Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc urmași. 
9. Căci al făgăduinței este cuvântul acesta: "(La anul) pe vremea aceasta voi veni și Sara va avea un fiu". 
10. Dar nu numai ea, ci și Rebeca, având copii gemeni dintr-unul, Isaac, părintele nostru; 
11. Și nefiind ei încă născuți și nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă, 
12. I s-a zis ei că "cel mai mare va sluji celui mai mic", 
13. Precum este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât". 
14. Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum! 
15. Căci grăiește către Moise: "Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur". 
16. Deci, dar, nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește. 
17. Căci Scriptura zice lui Faraon: "Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și ca numele Meu să se vestească în tot pământul". 
18. Deci, dar, Dumnezeu pe cine voiește îl miluiește, iar pe cine voiește îl împietrește. 
19. Îmi vei zice deci: De ce mai dojenește? Căci voinței Lui cine i-a stat împotrivă? 
20. Dar, omule, tu cine ești care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut așa? 
21. Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? 
22. Și ce este dacă Dumnezeu, voind să-Și arate mânia și să facă cunoscută puterea Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre pierire, 
23. Și ca să facă cunoscută bogăția slavei Sale către vasele milei, pe care mai dinainte le-a gătit spre slavă? 
24. Adică pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, 
25. Precum zice El și la Osea: "Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, și iubită pe cea care nu era iubită; 
26. Și va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteți poporul Meu - acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu". 
27. Iar Isaia strigă pentru Israel : "Dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămășița se va mântui. 
28. Pentru că împlinind și scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul Său". 
29. Și precum a proorocit Isaia: "Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă urmași, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora". 
30. Ce vom zice, deci? Că neamurile care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credință; 
31. Iar Israel, urmărind legea dreptății, n-a ajuns la legea dreptății. 
32. Pentru ce? Pentru că nu o căutau din credință, ci ca din faptele Legii. S-au poticnit de piatra poticnirii, 
33. Precum este scris: "Iată pun în Sion piatră de poticnire și piatră de sminteală; și tot cel ce crede în El nu se va rușina". 

CAPITOLUL 10 
Iudeii caută îndreptare din faptele Legii, iar nu din sfârșitul Legii, care este Hristos. 

1. Fraților, bunăvoința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire. 
2. Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoștință. 
3. Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să statornicească dreptatea lor, dreptății lui Dumnezeu ei nu s-au supus. 
4. Căci sfârșitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede. 
5. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: "Omul care o va îndeplini va trăi prin ea". 
6. Iar dreptatea din credință grăiește așa: "Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?", ca adică să coboare pe Hristos! 
7. Sau: "Cine se va coborî întru adânc?", ca să ridice pe Hristos din morți! 
8. Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și în inima ta", - adică cuvântul credinței pe care-l propovăduim. 
9. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. 
10. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire. 
11. Căci zice Scriptura: "Tot cel ce crede în El nu se va rușina". 
12. Căci nu este deosebire între iudeu și elin, pentru că Același este Domnul tuturor, Care îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă pe El. 
13. Căci: "Oricine va chema numele Domnului se va mântui". 
14. Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Și cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără propovăduitor? 
15. Și cum vor propovădui, de nu vor fi trimiși? Precum este scris: "Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!" 
16. Dar nu toți s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: "Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?" 
17. Prin urmare, credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. 
18. Dar întreb: Oare n-au auzit? Dimpotrivă: "În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor". 
19. Dar zic: Nu cumva Israel n-a înțeles? Moise spune cel dintâi: "Voi întărâta râvna voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) și voi ațâța mânia voastră cu un popor nepriceput". 
20. Isaia îndrăznește și zice: "Am fost aflat de cei ce nu Mă căutau și M-am făcut arătat celor ce nu întrebau de Mine". 
21. Dar către Israel zice: "Toată ziua întins-am mâinile Mele către un popor neascultător și împotrivă grăitor". 

CAPITOLUL 11 
Alegerea lui Israel rămâne neschimbată, dar trecătoarea lui necredință a adus miluirea păgânilor. Căile Domnului sunt de-a pururi minunate și nepătrunse. 

1. Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din urmașii lui Avraam, din seminția lui Veniamin. 
2. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu știți, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând: 
3. "Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat și eu am rămas singur și ei caută să-mi ia sufletul!". 
4. Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? "Mi-am pus deoparte șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal". 
5. Deci tot așa și în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har. 
6. Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă. 
7. Ce este deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleși au dobândit, iar ceilalți s-au împietrit, 
8. Precum este scris: "Dumnezeu le-a dat duh de amorțire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi". 
9. Iar David zice: "Facă-se masa lor cursă și laț și sminteală și răsplătire lor! 
10. Întunce-se ochii lor ca să nu vadă și spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!" 
11. Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Și prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-și întărâte râvna față de ele. 
12. Dar dacă greșeala lor a fost bogăție lumii și micșorarea lor bogăție neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor! 
13. Căci v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea, 
14. Doar voi izbuti să ațâț râvna celor din neamul meu și să mântuiesc pe unii dintre ei. 
15. Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morți? 
16. Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, și frământătura este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt. 
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, și tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, și părtaș te-ai făcut rădăcinii și grăsimii măslinului, 
18. Nu te mândri față de ramuri; iar dacă te mândrești, nu tu porți rădăcina, ci rădăcina pe tine. 
19. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu. 
20. Bine! Din cauza necredinței au fost tăiate, iar tu stai prin credință. Nu te îngâmfa, ci teme-te; 
21. Căci dacă Dumnezeu n-a cruțat ramurile firești, nici pe tine nu te va cruța. 
22. Vezi deci bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui către cei ce au căzut în bunătatea Lui către tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel și tu vei fi tăiat. 
23. Dar și aceia, de nu vor stărui în necredință, vor fi altoiți; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăși. 
24. Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic și împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceștia, care sunt după fire, vor fi altoiți în însuși măslinul lor. 
25. Pentru că nu voiesc, fraților, ca voi să nu știți taina aceasta, ca să nu vă socotiți pe voi înșivă înțelepți; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. 
26. Și astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: "Din Sion va veni Izbăvitorul și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov; 
27. Și acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor". 
28. Cât privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași din pricina voastră, dar cu privire la alegere ei sunt iubiți, din cauza părinților. 
29. Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi. 
30. După cum voi, cândva, n-ați ascultat de Dumnezeu, dar acum ați fost miluiți prin neascultarea acestora, 
31. Tot așa și aceștia n-au ascultat acum, ca, prin mila către voi, să fie miluiți și ei acum. 
32. Căci Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, pentru ca pe toți să-i miluiască. 
33. O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! 
34. Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? 
35. Sau cine mai înainte I-a dat Lui și va lua înapoi de la El? 
36. Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin! 

CAPITOLUL 12 
Îndemnuri la sfințenie. Întrebuințarea folositoare a deosebitelor daruri. 

1. Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, 
2. Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit. 
3. Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înțelept, precum Dumnezeu i-a împărțit măsura credinței. 
4. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, 
5. Așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos și fiecare suntem mădulare unii altora; 
6. Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după  măsura credinței; 
7. Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învață, să se sârguiască în învățătură; 
8. Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăție; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluiește, să miluiască cu voie bună! 
9. Dragostea să fie nefățarnică. Urâți răul, alipiți-vă de bine. 
10. În iubire frățească, unii pe alții iubiți-vă; în cinste, unii altora dați-vă întâietate. 
11. La sârguință, nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți. 
12. Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți. 
13. Faceți-vă părtași la trebuințele sfinților, iubirea de străini urmând. 
14. Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, binecuvântați-i și nu-i blestemați. 
15. Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. 
16. Cugetați același lucru unii pentru alții; nu cugetați la cele înalte, ci lăsați-vă duși de spre cele smerite. Nu vă socotiți voi înșivă înțelepți. 
17. Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Purtați grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. 
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii. 
19. Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul". 
20. Deci, dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. 
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele. 

CAPITOLUL 13 
Să ne supunem stăpânirilor. 

1. Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. 
2. Pentru aceea, cel ce se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc își vor lua osândă. 
3. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voiești, deci, să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea. 
4. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu și răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârșește răul. 
5. De aceea este nevoie să vă supuneți, nu numai pentru mânie, ci și pentru conștiință. 
6. Că pentru aceasta plătiți și dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat. 
7. Dați deci tuturor cele ce sunteți datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste. 
8. Nimănui cu nimic nu fiți datori, decât cu iubirea unuia față de altul; că cel care iubește pe aproapele a împlinit legea. 
9. Pentru că (poruncile): Să nu săvârșești adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturisești strâmb; să nu poftești... și orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 
10. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii. 
11. Și aceasta, fiindcă știți în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziți din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. 
12. Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 
13. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; 
14. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte. 

CAPITOLUL 14 
Cum să ne purtăm cu cei slabi și să nu dăm prilej de sminteală nimănui. 

1. Primiți-l pe cel slab în credință fără să-i judecați gândurile. 
2. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. 
3. Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. 
4. Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea. 
5. Unul deosebește o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. 
6. Cel ce ține ziua, o ține pentru Domnul; și cel ce nu ține ziua, nu o ține pentru Domnul. Și cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, și mulțumește lui Dumnezeu. 
7. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. 
8. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem. 
9. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți și peste vii. 
10. Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea judecății lui Dumnezeu. 
11. Căci scris este: "Viu sunt Eu! - zice Domnul - Tot genunchiul să Mi se plece și toată limba  să dea slavă lui Dumnezeu". 
12. Deci, dar, fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu. 
13. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați aceasta: Să nu dați fratelui prilej de poticnire sau de sminteală. 
14. Știu și sunt încredințat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândește că e ceva întinat; pentru acela întinat este. 
15. Dar dacă, pentru mâncare, fratele tău se mâhnește, nu mai umbli potrivit iubirii. Nu pierde, cu mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos. 
16. Nu lăsați ca bunul vostru să fie defăimat. 
17. Căci împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. 
18. Iar cel ce slujește lui Hristos, în aceasta este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni. 
19. Drept aceea să urmărim cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul. 
20. Nu strica, pentru mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Toate sunt curate, dar rău este pentru omul care mănâncă spre poticnire. 
21. Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticnește, se smintește sau slăbește (în credință). 
22. Credința pe care o ai, s-o ai pentru tine însuți, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! 
23. Iar cel ce se îndoiește, dacă va mânca, se osândește, fiindcă n-a fost din credință. Și tot ce nu este din credință este păcat. 

CAPITOLUL 15 
Îndemnuri la răbdare cu cei slabi și la unirea frățească. Izbânda și răspândirea Evangheliei prin predica apostolului. 

1. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră. 
2. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. 
3. Că și Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea". 
4. Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde. 
5. Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alții, după Iisus Hristos, 
6. Pentru ca toți laolaltă și cu o singură gură să slăviți pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. 
7. De aceea, primiți-vă unii pe alții, precum și Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu. 
8. Căci spun: Că Hristos S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduințele date părinților, 
9. Iar neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: "Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri și voi cânta numele Tău". 
10. Și iarăși zice Scriptura: "Veseliți-vă, neamuri, cu poporul Lui". 
11. Și iarăși: "Lăudați pe Domnul toate neamurile; lăudați-L pe El toate popoarele". 
12. Și iarăși Isaia zice: "Și Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui". 
13. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria și pacea în credință, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt. 
14. Și, frații mei, sunt încredințat eu însumi despre voi, că și voi sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoștința, putând să vă povățuiți unii pe alții. 
15. Și v-am scris, fraților, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu, 
16. Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfințit în Duhul Sfânt, să fie bine primit. 
17. Așadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu. 
18. Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârșit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt și prin faptă, 
19. Prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, așa încât de la Ierusalim și din ținuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos, 
20. Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină, 
21. Ci precum este scris: "Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; și cei ce n-au auzit Îl vor înțelege". 
22. De aceea am și fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. 
23. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ținuturi și având dorința de mulți ani să vin la voi, 
24. Când mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere și, de către voi, să fiu însoțit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi. 
25. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinților. 
26. Căci Macedonia și Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții de la Ierusalim. 
27. Căci ei au binevoit și sunt datori față de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtășit de cele duhovnicești ale lor, datori sunt și ei să le slujească în cele trupești. 
28. Săvârșind deci aceasta și încredințându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania. 
29. Și știu că, venind la voi, voi veni cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos. 
30. Dar vă îndemn, fraților, pentru Domnul nostru Iisus Hristos și pentru iubirea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să luptați în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine, 
31. Ca să scap de necredincioșii din Iudeea și ca ajutorul meu la Ierusalim să fie bine primit de către sfinți, 
32. Ca să vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu și să-mi găsesc liniștea împreună cu voi. 
33. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toți. Amin! 

CAPITOLUL 16 
Apostolul dă în grijă pe diaconița Febe. Închinăciuni celor din Roma. Primejdia dezbinării. 

1. Și vă încredințez pe Febe, sora noastră, care este diaconiță a Bisericii din Chenhrea, 
2. Ca s-o primiți în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinților și să-i fiți de ajutor la orice ar avea nevoie de ajutorul vostru. Căci și ea a ajutat pe mulți și pe mine însumi. 
3. Îmbrățișați pe Priscila și Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, 
4. Care și-au pus grumazul lor pentru viața mea și cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate Bisericile dintre neamuri, 
5. Și Biserica din casa lor.  Îmbrățișați pe Epenet, iubitul meu, care este pârga Asiei, în Hristos. 
6. Îmbrățișați pe Maria care s-a ostenit mult pentru voi. 
7. Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunias, cei de un neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos. 
8. Îmbrățișați pe Ampliat, iubitul meu în Domnul. 
9. Îmbrățișați pe Urban, împreună-lucrător cu mine în Hristos, și pe Stahis, iubitul meu. 
10. Îmbrățișați pe Apelles, cel încercat în Hristos. Îmbrățișați pe cei ce sunt din casa lui Aristobul. 
11. Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine. Îmbrățișați pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul. 
12. Îmbrățișați pe Trifena și pe Trifosa, care s-au ostenit în Domnul. Îmbrățișați pe iubita Persida, care mult s-a ostenit în Domnul. 
13. Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul, și pe mama lui, care este și a mea. 
14. Îmbrățișați pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patrova, pe Hermas și pe frații care sunt împreună cu ei. 
15. Îmbrățișați pe Filolog și pe Iulia, pe Nereu și pe sora lui, pe Olimpian și pe toți sfinții care sunt împreună cu ei. 
16. Îmbrățișați-vă unii pe alții cu sărutare sfântă. Vă îmbrățișează pe voi toate Bisericile lui Hristos. 
17. Și vă îndemn, fraților, să vă păziți de cei ce fac dezbinări și sminteli împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. 
18. Căci unii ca aceștia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, și prin vorbele lor frumoase și măgulitoare, înșeală inimile celor fără de răutate. 
19. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur deci de voi și voiesc să fiți înțelepți spre bine și nevinovați la rău. 
20. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi! 
21. Vă îmbrățișează Timotei, cel împreună-lucrător cu mine, și Luciu și Iason și Sosipatru, cei de un neam cu mine, 
22. Vă îmbrățișez în Domnul eu, Tertius, care am scris epistola. 
23. Vă îmbrățișează Gaius, gazda mea și a toată Biserica. Vă îmbrățișează Erast, vistiernicul cetății, și fratele Cvartus. 
24. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți. Amin! 
25. Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea și după propovăduirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veșnice, 
26. Iar acum arătată prin Scripturile proorocilor, după porunca veșnicului Dumnezeu și cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinței, 
27. Unuia înțeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor. Amin! 
 

Pagina anterioara | Cuprins | Coperta | Pagina urmatoare