Sfantul de la Sambata Fagarasului - Parintele Arsenie Boca

Daca veti intreba vreodata un taran din satele cuprinse intre Brasov, Fagaras si Sibiu daca a auzit de parintele ARSENIE BOCA, fata lui se va lumina ca o zi de duminica. Te va prinde de mana, te va duce in casa, aratandu-ti-l pe perete, printre icoane. In satele din Muntii Fagarasului, parintele Arsenie e un sfant. La zece ani de la trecerea lui intre drepti, magia fortei sale duhovnicesti e mai puternica astazi ca niciodata, pilda vietii sale - un indreptar. Oamenii au nevoie de Dumnezeu. Martir al Bisericii Ortodoxe, suferinta parintelui Arsenie Boca e rascumparata deplin de iubirea profunda a celor care l-au cunoscut. Sunt mii! De la ei incepe legenda

Pe mormantul parintelui Arsenie Boca iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in iernile cele mai crancene. In noiembrie, de ziua parintelui, e potop de lume la Manastirea Prislop. Mii de oameni vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca, neuitand sa ia cu sine un pumn de pamant sfintit, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii cearta cu blandete: "Ajunge, oameni buni, ca o sa dezgoliti sicriul".

Parca nici un duhovnic nu a fost mai iubit decat parintele Arsenie. Fagarasenii - cel putin - il venereaza si ii spun, fara ocolisuri: Sfantul. Multi l-au cunoscut si stiu ce spun. Nu l-au parasit niciodata, urmandu-l de la Sambata la Prislop si de acolo, mai departe, la Draganescu, langa Bucuresti. Si acum, in vorbele fagarasenilor amintirile dau in clocot. Parca ar fi fost ieri: inalt, frumos la chip, cu ochi puternici si patrunzatori, imbracat in rasa alba si vorbind cu glas tunator fiecaruia, dupa greutatea pacatului savarsit:"Cati copii ai, femeie?". "Doi", raspundea sfioasa femeia... "Si cu restul ce-ai facut?"

Multe se spun despre parintele Arsenie Boca. A fost un sfant? Avea darul rugaciunii inainte-vazatoare? Iesea el, asa cum se zice, prin usile ferecatuite ale celulei de la Securitate? Pe zi ce trece, oamenii care l-au cunoscut cu adevarat sunt tot mai putini si mai batrani. Te intereseaza sa afli adevarul, dar el aproape ca nu mai conteaza. Exagerata sau nu, imaginea parintelui Arsenie apartine de acum legendei...

Vazator cu duhul

Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sambetei - un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie.

Dincolo de biografia sa bogata ca subiectul unui roman (licentiat in teologie, medicina si belle arte, inchis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Prislop, scos din viata monahala de catre comunisti si urmarit tot timpul de Securitate), parintele ramane unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu intamplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasandu-l niciodata singur. Putini insa l-au cunoscut cu adevarat, primind ingaduinta de a-i sta in preajma.

"Parintele era de felul sau tacut", isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni - Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o din temelii, il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzand de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul. Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sa-mi vina randul la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis: <<Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarce-te>>. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul - mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni mai tarziu, cand deja incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: <<Tu, pune-ti o cruce dupa casa... Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste>>. Cateva zile mai tarziu, femeile se intorceau la chilie, spunand: <<Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste>>. Asa era parintele. Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un soldat care voia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut, parintele s-a schimbat la fata si i-a zis: <<Acuma vii? Regimentul tau a plecat asta-noapte si esti dat dezertor>>. Asa a si fost. N-a mai apucat sa ajunga la unitate, ca o patrula militara l-a arestat."

"Cine vrei sa-ti poarte crucea?"

Era parintele cu adevarat clarvazator, cum spun toti cei care l-au cunoscut? Ion Lupu din Voivodeni e absolut convins ca asa stateau lucrurile. Prin post si rugaciune, parintele stia toate cate aveau sa se intample. Isi cunostea chiar si incercarile prin care urma sa treaca. "Inainte de a fi arestat, l-am vazut intr-o dimineata cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodata, simtea nevoia sa vorbeasca despre sine si atunci mi-a zis: <<Asta-noapte, mi-am vazut in vis camasa de botez. Am doua pete rosii pe camasa. Am doua pacate, pe care trebuie sa le platesc in curand>>. N-am inteles nimic din vorbele parintelui. Abia dupa ce l-au dus la Securitatea din Brasov, am priceput de ce cu o zi inainte de arestare m-a oprit, spunandu-mi: <<Sa nu mai vii la Sambata sa ma cauti. Daca ai vreo trebuinta, sa strigi de acolo, ca eu te aud>>. Parintele isi cunostea viata si de aceea nu-si pierdea niciodata calmul si seninatatea. Inchis la Cetatuie, la Brasov, securistii au vrut sa-i tunda in batjocura barba lui mare si neagra, dar - ca un facut - nimeni nu indraznea sa-l atinga, speriati parca de privirea si de forta lui. Doar un tigan, pe nume Luca, plecat chiar din satul meu, s-a oferit voluntar. Pazise porcii in Voivodeni si acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a tuns, dar parintele l-a avertizat: <<Ma, in curand ai sa te barberesti si tu>>. Intr-adevar, nu a trecut nici o luna de zile si Luca a revenit in sat sa pazeasca porcii, fiind dat afara din armata, ca apoi sa moara intr-un accident."

Toata lumea care l-a cunoscut marturiseste ca se intorcea de la parintele cu o mare usurare in suflet. Stramtorat de multime, parintele Arsenie privea peste capetele tuturor, facand semn cu mana si spunand: "Vino tu, amarato, ca ai ramas vaduva cu 8 copii", si femeia se pornea pe plans ca asa era. Dintr-o privire ii separa pe cei veniti din curiozitate, de oamenii cu probleme grele. Nimeni insa nu pleca neintarit cu un sfat sau cu o vorba de imbarbatare. Chiar si cand, arar, certa pe cineva, o facea duhovniceste, spre mantuirea sufletului. Un batran i se plangea, de pilda, ca sotia ii este paralizata si fara putere, cerandu-i parintelui sa o vindece, dar el l-a oprit, vorbind ca sa auda toata lumea: "Mosule, crucea cine vrei sa o poarte in locul tau?".

Din zugrav pe suflete, zugrav de biserici

Intarit intru credinta si cu rabdare de sfant, parintele Arsenie Boca si-a dus la randul lui crucea suferintei, trecand prin iadul anchetelor si al detentiei, traind apoi cu demnitate umilinta exilului in lume, pictand 15 ani Biserica din Draganescu, precum spunea Nichifor Crainic, mentorul sau: "Din zugrav de suflete, iata-te zugrav de biserici. Fii fericit ca mangai cu penelul pe cei desavarsiti".

Despre sederea sa la Draganescu se stie parca si mai putin. Urmarit mereu, sacaitor, de Securitate, parintele evita sa vorbeasca fagarasenilor veniti special sa-l vada de la sute de kilometri, incercand in felul sau sa-i protejeze. Era imbracat simplu, ca orice mirean, avand mereu o bundita in spate, din cauza racelii din biserica, unde isi desavarsea opera - imnul pictural inchinat lui Hristos, liturghia imaginii si a trairii estetice. Satenii din Draganescu aproape ca nu-l luau in seama. "Ii spuneam Pictorul", isi aminteste Gheorghe Marinescu, astazi cel mai batran om din sat. "Venise la parintele Bunescu sa picteze biserica si era foarte retras. Abia acum imi dau seama de ce intorcea spatele multimii, facand cu degetul la gura - semn ca e urmarit si ca nu poate sa vorbeasca. Am stat mai mult timp in preajma parintelui, parandu-mi-se un om ca oricare altul. N-am avut ochi sa vad, desi avea mare putere: imblanzea animalele doar cu o privire si nu puteai sa-i ascunzi nimic. Iti stia cugetul si gandul cel mai ascuns. Imi amintesc cum i-a spus unui taran din Fagaras, care isi lasase traista cu mancare in curtea bisericii: <<De ce te ingrijesti de nimicuri? Traista ta e pazita>>. Si intr-adevar, plecand de la el, omul si-a gasit bagajul cu doi caini mari alaturi, stand ca niste paznici. Mi-e greu sa va raspund la intrebari. Se spune despre el ca era vizionar si proroc. Eu stiu doar ca aici, la Bunesti, cat s-a trudit sa picteze biserica, era foarte cumpatat si la mancare, si la vorba; ca muncea fara mila, facandu-si singur mortarul si canonindu-se pe schele, pana noaptea tarziu, incat parintele Bunescu, privind picturile, zicea toropit de emotie: <<Parinte, ai pus o intreaga dogmatica pe perete. Tu nu pictezi, ci predici fierbinte pe ziduri>>. Vorbele acestea le inteleg abia acum.

In sinea lui, trebuie sa fi suferit mult. Ii parea rau ca nu mai poate sluji in biserica, iar cand isi amintea de Prislop, ofta cu amaraciune, acolo avand - din cate am inteles - un loc anume in care dorea sa fie inmormantat. Stia sa rabde, insa. Chiar daca in ultimii ani slabise si era bolnav si de plamani si de ficat, nu l-am auzit niciodata cainandu-se. Ii parea rau ca nu le putea vorbi oamenilor asa cum dorea, dar tot el, imi amintesc, a zis odata: <<Niciodata nu-i poti multumi pe toti. La Sambata, stateam si 36 de ore in spovedanie. Nimeni nu mi-a zis: Du-te, parinte, sa te odihnesti>>.

Asa era Pictorul nostru - neluat in seama de bucuresteni, dar iubit ca un sfant de fagaraseni. A stat cu noi, dar n-am stiut sa-l pretuim. Cand apareau pe drum fagarasenii, cu traistele grele si umflate, satenii din Bunescu ziceau cu invidie si rautate: <<Ia uite cum ii cara numai bunatati>>. Daca oamenii ar fi stiut ca in straiti nu era decat o paine mare, ardeleneasca, de 4-5 kilograme, s-ar fi rusinat cu totii."

*

Parintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 si va fi inmormantat cinci zile mai tarziu la Prislop, in locul ales chiar de el, in prezenta a 2000 de oameni. Si aici sunt multe taine si lucruri inca nelamurite. Multi din cei cu care am vorbit sunt convinsi ca parintele a fost schingiuit de Securitate, ca avea unghiile de la maini smulse si ca inainte de a muri si-a avertizat calaii: "Spuneti-i lui Ceausescu ca nu mai apuca Craciunul". Altii, care s-au ingrijit de inmormantarea parintelui, spun dimpotriva ca a murit de moarte buna la Manastirea Sinaia, ca slabise din cauza muncii epuizante si a numeroaselor boli pe care le avea. Conteaza mai putin teama si retinerile unora de a vorbi despre acest lucru. Mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi oricum la iveala. E limpede ca parintele Arsenie Boca nu a fost un om obisnuit si ca Dumnezeu a lucrat prin el neintrerupt. Timp de aproape 50 de ani cat a durat regimul comunist, de-a dreptul sau cu subtilitate perfida, s-a incercat ascunderea parintelui si a numelui sau. Faptul ca imaginea lui tasneste acum, la zece ani de la moarte, mai stralucitoare ca oricand, e semn ca cei fara prihana isi au plata lor, la adapost de invidia patimasa a lumii acesteia.

Sincer sa fiu, cand am aflat ca parintele Arsenie Boca a trecut in cele sfinte abia in 1989, ceva din adancul fiintei mele s-a cutremurat. Intreaga mea viata mi-am petrecut-o alaturi, la nici 15 kilometri, de un mare duhovnic - de un urias. Faptele si cugetul ma indeamna sa refuz ideea ca am fost contemporan cu parintele. El apartinea, oricum, unei alte lumi - cea a oamenilor drepti si adevarati. Nu intamplator, la Prislop, pe mormantul sau iarba si florile nu se ofilesc niciodata.

SORIN PREDA - Marturii ardelenesti - Baglazan Dumitru (71 de ani) - Porumbacu de Sus - "In fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure usile inchisorii"

Eu am avut un unchi, care in ‘48 era ofiter de Securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.

Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In ‘44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si, de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.

Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau.

Telu Oancea, sat Breaza - Fagaras

"Vorbea putin si cu miez"

Ce pot sa spun e ca parintele avea forta. Cand am intrat prima oara in biserica, m-am asezat dupa cuviinta in dreapta, iar sotia mea in stanga, la oarece distanta. Dupa slujba, s-a apropiat, aratand cu degetul spre mine si apoi spre sotia mea. Din toata multimea aceea, ne-a ales doar pe noi, incat si acum ma intreb de unde stia ca suntem sot si sotie. Apoi, ne-a luat deoparte si ne-a vorbit. Pe mine m-a certat ca nu am credinta prea multa, iar sotiei mele, careia ii scapa degetul si fusese la 5 doctori de pomana, i-a spus: "Ma, tu esti bolnava, dar nu de doctori te faci bine. Daca vrei sa te vindeci, nu mai fa lucrul pe care l-ai facut, iar raze nici atat". A avut dreptate parintele. Si in momentul de fata, sotia mea isi foloseste mana fara probleme. Asa era parintele - vorbea putin si cu miez. Predica insa dumnezeieste. Nu te mai saturai ascultandu-l. Apoi a disparut, anchetat la Brasov si dus doi ani la Canal, pentru ca spovedise sase partizani din munti. Niciodata parintele nu a pomenit macar in treacat despre asta. Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in celula cu parintele Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: "Ba popa!". Atunci s-a intors parintele si s-a uitat la el si gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: "Parinte, iarta-ma"... "De Dumnezeu sa fii iertat", i-a raspuns parintele si pe loc omul si-a revenit.

Emilia Butum - Fagaras

"Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e viu"

Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, fiica mea, care atunci avea 9 ani si care il indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa mearga si ea. Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitie: "Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati, ma pun eu in tren si ma duc". Iar daca voia sa mearga pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare. De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i era frica ca este mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a putut. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa si i-a spus acesteia: "Hai sa-ti spun ceva. Dumneata crezi ca parintele Arsenie este mort?". Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. "Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: daca te uiti in casa, il vezi?". - "Nu, nu il vad." "Dar daca merg prin casa, auzi si tu pasii lui insotindu-ma?" - "Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu." "Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la nimeni ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic."

Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage. Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: "Ce poate sa faca un mormant? Caci vad ca este un mormant ca oricare altul". Si, deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat parintele) si a strigat: "Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!". Credinta a cuprins-o chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de mama. Dar aceste lucruri desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de ce nu se spun lucrurile acestea? Sunt niste lucruri adevarate.

ILIE TUDOR