Fratilor, paziti dragostea,
ca dragostea este de la Dumnezeu.

Parintele Dionisie de la Colciu, Sfântul Munte Athos


1. Batrânul Dionisie Ignat
Nu mult dupa adormirea întru Domnul a iubitului frate si co-nevoitor al parintelui Dionisie, ceilalti monahi din chilie au murit si ei - parintele Arsenie în 1967 si parintele Agatanghel în 1971. Au mai ramas numai batrânii Dionisie si Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au sosit din România: parintii Ioan Sova si Ilarion Dinca. Parintele Ilarion s-a mutat la Chilia Sfântul Ipatie cu doar câteva luni înainte de moartea batrânului Ghedeon, în 1979. Desi câtiva monahi mai veneau din când în când si stateau pentru putin timp, batrânii Dionisie si Ioan erau singurii monahi din chilie, pâna când, în 1989, batrânul Iosif a venit în Manastirea Vatoped pentru a revigora viata de obste de acolo. Putin dupa aceasta, noi ucenici începura sa vina la Vatoped si în schiturile sale, printre care si la Colciu. Astazi sunt aproximativ 10 monahi care traiesc în Chilia Sfântul Gheorghe.

Nu mult dupa ce noii monahi au început sa apara, o noua încercare a venit asupra batrânului Dionisie: si-a pierdut vederea. Desi aceasta încercare era grea pentru el, înainte fiind mereu activ si din punct de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea si mult har, iar el a început sa sporeasca în practica rugaciunii inimii. La putin timp dupa aceasta, el a devenit un pretuit parinte duhovnicesc pentru monahii din Vatoped si în special pentru batrânul Iosif, care a vazut în el un lucrator al rugaciunii caruia el însusi i se putea spovedi si de la care putea primi sfat.

Cu toate acestea, vrajmasul a continuat sa îl tulbure pe parintele Dionisie. În fiecare seara înaintea slujbelor, fratele care îi trezeste pe toti ceilalti bate mai întâi la usa Batrânului pentru binecuvântare. Într-o seara, fratele a venit si a batut, însa dupa aceea a plecat la biserica fara sa fi primit binecuvântarea. La putin timp dupa aceasta, batrânul Dionisie a auzit o a doua bataie în usa. Crezând ca este acelasi frate, a deschis usa si, în ciuda vederii sale foarte slabe, a vazut limpede un om cu o cârpa pe fata. La început, nu a realizat ce se petrece si a întrebat: "Cine esti?". Omul i-a spus numele unui cunoscut, însa Batrânul a înteles imediat cine era la usa. Facându-si cruce, Batrânul a întrebat: "De ce nu spui rugaciunea când bati?". La asta, diavolul a raspuns: "De ce as face-o? Voi, calugarii, o spuneti". Batrânul Dionisie a strigat: "Înapoia mea, Satana, pleaca de aici!". Vrajmasul a spus: "Am sa plec, dar ma voi întoarce!", si a parasit chilia. Dupa asta, batrânul Dionisie i-a adunat pe toti fratii în biserica si le-a povestit toate câte s-au petrecut, încurajându-i sa pretuiasca si sa respecte chiar si "micile" ascultari ale vietii lor de zi cu zi.


Sfaturile batrânului Dionisie
Batrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenti ai "vechii scoli" de viata duhovniceasca din Sfântul Munte. Multi au constatat faptul ca cea mai comuna formula de încurajare data tovarasilor sai nevoitori este: "rabdare, rabdare si iar rabdare". Iata un scurt fragment din sfaturile sale duhovnicesti:

Parintii spun ca Îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui si prin dragostea fata de aproapele nostru. Cum poate începe cineva sa faca aceasta?

La început, fugi de toate patimile. Daca vrei sa cultivi virtutile trebuie sa te smeresti.

Cum se face aceasta?

Daca cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuti vor veni. Fara smerenie nu se poate dobândi nimic, ca si o casa fara fundatie. Când cineva este smerit, îi vede pe toti ceilalti ca sfinti. Harul vine si se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternica arma a diavolilor împotriva noastra este sa ne înalte cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternica arma a lor, si încearca sa faca asta cu noi înca din tinerete, caci stiu ca cel mândru nu va merge în cer. Domnul spune ca cel necurat nu poate intra în Împaratia Cerurilor. Odata, când Sfântul Macarie cel Mare era afara, strângând ramuri de palmier prin desert, un diavol l-a întâlnit si i-a spus: "Am o mare amaraciune, caci nu pot sa te întrec. Tot ceea ce faci, fac si eu: tu postesti, eu nu manânc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodata. Într-un singur lucru ma întreci - în smerenie."

Cum poate cineva sa dobândeasca rabdare?

Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerabdatori pentru ca suntem mândri. Dumnezeu încearca sa ne învete smerenia mai mult decât orice altceva.

Cum putem sa ne întarim credinta în faptul ca Dumnezeu poarta de grija tuturor?

Mai întâi, nu trebuie sa ne încredem în noi însine. Si trebuie sa avem rabdare atunci când vin ispitele. Dupa aceasta, trebuie sa lasam harul sa lucreze.

Ce vreti sa spuneti prin: "Trebuie sa lasam harul sa lucreze"?

Când întelegem ca Dumnezeu este lânga noi. Dar pentru asta trebuie sa avem constiinta neputintelor noastre.

Cum ar trebui sa ne rugam?

Cu perseverenta. E foarte important. Cu ajutorul rugaciunii, harul primit la Botez poate creste.

Sfintii Parinti spun ca atunci când ne rugam ar trebui sa stam "în prezenta lui Dumnezeu". Cum putem cultiva aceasta?

Rugându-ne din tot sufletul si si cu multa atentie.
Ce se întâmpla daca cineva este înconjurat de multe griji care îngreuneaza aducerea-aminte de Dumnezeu?

Daca ai smerenie si iubire, esti în rugaciune. Este posibil sa te rogi în situatii dificile. Au existat sfinti aflati în ascultari dificile si s-au rugat, ca Sfântul Calist, patriarhul Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansata. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastra permanenta. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugaciune.
Din apoftegmele parintelui Dionisie Ignat

Despre mândrie: Mândria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele se iarta foarte lesne, si te îmbratiseaza Dumnezeu si te duce în Împaratia Cerului. Însa la Împaratia Cerului sub nici un motiv nu poti înainta cu înaltarea mintii, cu mândria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept, si stie lucrul asta. De aceea seamana în omenire înaltarea mintii si tulburarea, adica mândria, ca sa nu poata înainta omul la Împaratia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost împaratia satanei cea atâta de înfricosata si mare, care a cazut din cauza mândriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai înaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza în sufletul copilului, de mic, înaltarea mintii, mândria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor noastre.
Despre televizor: Televizorul e un izvor nesecat al rautatilor, al tuturor rautatilor.
Despre mântuire: Lucru simplu: cum ne vom asterne, asa ne vom odihni! Odata ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe si suntem crestini ortodocsi, români crestini ortodocsi, mult-putin, stim ce trebuie sa facem ca sa ne mântuim si de ce trebuie sa fugim ca sa nu ne pierdem mintile. Stim. Mult-putin, stim. Sa ne osârduim sa multumim pe Parintele ceresc si sa nu-L amarâm mai mult.
Despre Sfintele Sinoade: Acum nu-s multumiti dusmanii Ortodoxiei, acum baga altele ca sa distruga Ortodoxia. De exemplu, cât Ortodoxia va fi la înaltime, n-o sa poata stapâni antihrist cum vrea el. De aceea, apostolii lui antihrist se osârduiesc ca sa distruga Ortodoxia. Gasesc fel de fel de pricini: ca sa facem unitate, sa nu respectam cele sapte Sfinte Soboare? Daca le respectam cu sfintenie, sfinti ne facem. Dar noi începem sa spunem: "Asa a fost atunci" si altele... Fel de fel de acestea ne produc dusmanii Ortodoxiei ca sa ne darâme.

Despre Sfânta Traditie: Preotul este dator vesnic sa spuna cele ce ne scrie Evanghelia, cele ce ne scriu Sfintii Parinti îndumnezeiti. Pe acelea se bazeaza Biserica. Biserica Ortodoxa a avut de luptat de la începutul începuturilor cu felurite feluri de eretici. De aceea s-a adunat de pretutindeni toata Ortodoxia si a facut sfat, sapte Soboare Ecumenice. Noi acum la temelia Ortodoxiei avem învatatura celor sapte sfinte soboare ecumenice. De aceea merge Biserica, de aceea a mers bine pâna acuma. Eh? mai merge schiopatând, dar merge.

Despre veacul al VIII-lea: Noi suntem în al VIII-lea veac. În al VIII-lea veac zice ca or sa fie mari greutati si mari schimbari în lume, spre rautatea si spre darâmarea vietii sufletesti si duhovnicesti. Eh!? Fiindca Bunul Dumnezeu a orânduit ca sa fim crestini ortodocsi, multi-putini, sa nu ne departam de povetele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfintilor Parinti cei îndumnezeiti si sa speram ca o sa capatam mântuirea.
Despre oamenii nemultumitori: Acum, daca omenirea si-ar pune toata speranta în bunatatea lui Dumnezeu, nu-i cu putinta sa nu te auda Dumnezeu, nu-i cu putinta ca sa nu te vada Dumnezeu. Dumnezeu este în tot locul si vede si gândul tau. Vedeti ca noi cu ocazia asta ne departam de Dumnezeu. Lumea daca ar trai mai simplu, asa, sa aiba doar cele trebuincioase? Dar nu!? ca propaganda asta a venit, a intrat in omenire, ca: "De ce eu sa am casa asta asa mica?? E mica, am de toate si am trei-patru copii, da' am de toate. Da' de ce sa n-am mare, ca a celui de colo?". De acum îl trimite pe barbatu-sau: "Du-te si adu bani sa facem si noi casa mai mare, sa facem moda, moda, moda?" Asta-i o propaganda mistica a satanei, ca sa nu fie omul niciodata în pace, sa nu se multumeasca cu atâta. Da' nu vezi cum spun batrânii: "Întinde-ti picioarele cât îi plapuma, ca daca le întinzi mai mult racesti"? Asa, de exemplu: "Iata, acela are mai multi bani, a facut casa mare, e pentru el, treaba lui, bine ca poate? Dar eu sunt multumit ca am una mica, chiar daca mai prost manânc, mai prost ma îmbrac, dar sunt stapân în casa mea".
Despre rabdare: Rabdarea niciodata nu rusineaza, rabdarea totdeauna are harul ei, caci te bucura. Da' oamenii sunt neputinciosi: "Cât o sa mai rabd?". Pâna la sfârsit, caci spune: "cel ce va rabda pâna la sfârsit, acela se va mântui".
Ne vorbeste parintele Dionisie de la Colciu
Parinte Dionisie, în zilele noastre una dintre cele mai mari biruinte ale diavolului este ca a reusit sa îi desparta pe oameni de întelegerea crestina a familiei. Folosindu-se de mijloace diferite, de la saracie pâna la ispita preacurviei, de la ispita mâniei pâna la boala, el încearca sa îi convinga pe sotii credinciosi ca viata crestina este o utopie, este un vis. Ca este imposibil oamenilor sa mai mearga pe calea mântuirii. În acelasi timp, Dumnezeu, prin pastorii Sai vrednici, îi povatuieste pe soti sa poarte fara crâcnire crucea familiei, o cruce aducatoare nu numai de bucurii pamântesti, ci mai ales de bucuria vesnica a mântuirii. Ce sfaturi dati crestinilor, cum se poate lucra sfintenia în lume?

O data ce omul e în familie, trebuie dreapta socoteala. Sa respecte cu sfintenie îndrumarile duhovnicului. Ca duhovnicul totdeauna o sa-l sfatuiasca numai cele bune: de ce sa se pazeasca, de ce sa se apropie. Dar cum e acum, lumea s-a stricat. Fiecare are familia lui si femeia lui, luata din Biserica - ca daca te-ai casatorit, te-ai încununat în Biserica - dar cu ochii se uita dupa altele. Acum, ca om, cu ochii dupa altele, de! Dar sa nu ai patima, ca daca ai patima pentru persoana pe care ai vazut-o, cum e scris si-n Evanghelie, ai si preacurvit în inima ta cu ea. S-o admiri ca-i frumoasa, dar sa zici asa: "Uite ce frumoasa femeie, dar îngerii lui Dumnezeu, din cer, cu cât mai frumosi or fi?". Adica sa admiri bunatatea lui Dumnezeu, dar nu s-o iubesti pe femeia aceea ca sa te apropii de ea; si-atunci ai plata de la Dumnezeu.

Pentru ca oamenii sa duca o viata curata în lume si în familie e obligatoriu sa fie într-o strânsa legatura cu duhovnicul, cu Biserica?

Daca cineva se tine de Biserica, duhovnicul niciodata n-o sa-i zica: "Manânca de dulce în posturile mari!". N-o sa-i zica: "Du-te si te împartaseste fara sa te spovedesti!". Nu o sa-i zica asa. El o sa-l conduca pe calea adevarului. Si daca el respecta ceea ce-i spune duhovnicul, portile raiului sunt deschise pentru el. Sa aiba pace cu familia. Dar e rautate în timpurile astea. Femeile sunt cu studii, destepte. Acum trebuie mai multa iconomie. Ca ele te înfrunta. Cu toate ca esti barbatul ei, femeia te înfrunta si trebuie sa ai rabdare atunci. Trebuie sa ai rabdare s-o aduci acolo unde femeia sa cunoasca ca ea, daca-i femeie, trebuie sa fie mai smerita. Trebuie sa stai sa judeci, sa discutati problemele pe care le aveti.

Dar sunt cazuri de cupluri în care sotia e mai învatata sau i se pare ca e superioara sotului. Sau unui baiat îi place o fata, dar ea este mai dominanta, asa-i firea ei...

...mai mândra! De la mândrie se trage! Oricât de desteapta ai fi, oricât de multa întelepciune ai avea, daca n-ai smerita cugetare, esti în prapastie.

O fata spunea: "Duhovnicul nu stie ce sa mai faca cu mine, ca nu gasesc un baiat care sa ma domine". Asa are ea firea, dominanta...

Nu firea! Tu sa te smeresti! Si atunci ai parte si tu, si acela.

Poate de aceea si sufera, ca nu se casatoreste, dar e vina ei, de fapt. Patima ei, nu?

Sigur ca da! O sa treaca vremea, si n-o s-o mai ia nimeni.

Un tânar care avea o prietena care îl domina spunea: "Mie nici nu-mi vine sa-mi bat capul ca sa o domin numai asa, ca sa-i arat ca eu sunt superior!".

Da, dar nici asa nu-i bine, pentru ca femeia întotdeauna e inferioara, si cauta sa se razbune. O sa gasesti, o sa vezi, ca cele mai mari primejdii în ortodoxie le-a facut femeia: si cu Sfântul Ioan Gura de Aur, si cu Sfântul Ioan Botezatorul, si cu altii, si cu altii... De aceea, e buna, dar trebuie sa fie dominata de harul Sfântului Duh, ca daca ea-i desteapta, sa poata merge dupa Adevar. Ca daca nu e smerita cugetare, nu e nimic. Cât de destept sa fii, cât de apropiat de toate întelepciunile lumii acesteia, e degeaba. Daca te biruieste egoismul, n-ai facut nimic, esti în primejdie totala.

Si cel de care va vorbeam, ce sa faca? Ca el zice ca nu poate sa stea tot timpul sa o smereasca, ea îl domina. Ce sa faca, sa se desparta?

Ei, nu, nu! Daca au dragoste între dânsii, ea singura, de la sine, sa se smereasca. Ea singura, de la sine. Si atunci si ea are plata de la Dumnezeu, si el e mai multumit, ca atunci când vezi ca ea se smereste, ai asa, o bucurie, ca o stii ca ea e înteleapta si poate sa faca lucrurile în alt fel, si se smereste. Ai si tu o bucurie, ca înaltarea mintii totdeauna e urâciune înaintea lui Dumnezeu, dar si cel mai bun prieten al tau, daca cunoaste ca ai înaltarea mintii, vrând-nevrând te uraste. Înaltarea mintii e un "har" satanicesc, e o patima si domina toate patimile.

De ce ziceati ca femeia e razbunatoare?

Fiindca ea nu judeca mai mult. Uite, Irodiada a cerut capul Sfântului Ioan, ea nu s-a socotit: noi aici avem praznic, avem sarbatoare, când le-oi duce capul Botezatorului, se bucura ei? Nu, ea n-a judecat lucrul asta, ca femeie. Ca daca era un barbat, se gândea: eu vreau sa-l omor, ce bucurie aduc oamenilor acestora?

Femeia e mai sentimentala, se supune mai degraba inimii, poate. Se spune de multe ori ca barbatul are mai multa minte, dar n-are sentiment. Sa trecem acum la alt subiect. Parinte, vedeti ca o mare problema în zilele noastre este saracia. Cum sa înfrunte saracia o familie crestina?

Sa se multumeasca cu ceea ce are. În saracie trebuie rabdare. Sa-si spuna: "Altii au de prisos, dar mie atâta mi-a harazit Dumnezeu", ca sa sufere, sa rabde. În loc sa manânc un lucru de doua ori pe saptamâna, am sa-l manânc la doua luni o data, si-I multumesc lui Dumnezeu. Si atunci am plata de la Dumnezeu.

Apare o problema. Cineva s-a casatorit si vrea sa aiba copii, dar intra în panica: "n-am bani, n-am nimic, cum îi cresc?". Si multi acuza saracia si fac avorturi sau folosesc anticonceptionale.

Vezi ca nu-i credinta adevarata?! Acela nu crede desavârsit în Dumnezeu. Pai Dumnezeu, Cel ce mi-a dat copilul, nu va avea grija tot El ca sa nu moara de foame copilul meu?

Dar el poate ajunge la disperare. Intervin problemele pe care le ridica familia. Daca nu are bani, nu are ce sa bage în gura. Si ocupându-se sa câstige mai multi bani, poate lasa deoparte cele duhovnicesti. Cineva întreba: "ce sa fac, sa las rugaciunea si sa ma ocup de cele ale casei, sau cum sa le îmbin pe amândoua?"

Dreapta socoteala! Sa judece câte ore sa stea la rugaciune înaintea lui Dumnezeu, si câte ore sa lucreze pentru trup, si sa faca dreapta socoteala. Sa nu lase nici una, nici alta, si atunci Dumnezeu binecuvânteaza si pe una si pe alta. Dar într-o zi lucrez mult, si o saptamâna nu mai fac nici o cruce, aceea nu-i dreapta socoteala. Zilnic, zilnic sa ai un program.

Spre deosebire de calugari, mirenii nu depun votul ascultarii. În ce masura trebuie sa faca ei ascultare de duhovnicii lor? Viata calugareasca este marcata de cele trei voturi: al ascultarii, al fecioriei, al saraciei. Viata de familie de ce anume ar trebui sa fie marcata? Votul ascultarii se poate tine în familie? Votul saraciei sigur se poate tine. Votul fecioriei, numai ca si pastrare a curatiei familiei. Dar votul ascultarii, care e considerat cel mai mare de catre Parinti, si-l poate lua mireanul? Fata de cine?

Fata de legile lui Dumnezeu. Ascultare pentru împodobirea familiei lui. Nu ca sa-ti tai voia, cum se taie voia în monahism, ca sa nu progreseze patima mândriei. Mireanul sa faca ascultare de duhovnic, caci duhovnicul îi da acele ascultari care sunt pentru folosul familiei. Iar la calugarie e altceva. Îti taie voia ca sa nu poata progresa egoismul, ca asta e cea mai mare arma a satanei, nu numai pentru calugari, ci si pentru mireni: sa instaleze în suflet egoismul. Omul prins de egoism nu mai are nici o judecata adevarata. Daca egoismul s-a instalat în mintea ta, atunci numai ce zici tu, aceea-i bun. Si-acuma satana, duhul cel rau, te învata, îti sopteste la ureche numai cele rele. Si tu spui ca asa-i bine, ce fac eu e bine. Asta înseamna egoismul. Sau mândria. Si patima aceasta o vede vrajmasul. De aceea a cazut el din cer. De aceea se osârduieste cu toata taria lui sa instaleze în sufletul fiecaruia din noi egoismul: "EU fac ce stiu, nu ce ma învata altul!". Asta e palma cea mai puternica a vrajmasului. Asta si la manastire, si în lume.

Cum trebuie sa faca sotii ascultare de duhovnic în problemele de familie? Bine, duhovnicul nu poate fi ca la manastire, tot timpul lânga tine, sa vada cum te misti si sa-ti spuna: "Fa aia?", tu sa-i ceri: "Parinte, binecuvânteaza sa fac asta..."

...Nu, nu, nu! Acele chestiuni de familie între dânsii se discuta; adica sa nu vorbeasca urât unul cu altul, ca sa se irite; sa n-ajunga în tribunale, ca de la tribunale, ce vine? De-acum despartire, bataie... Nu!... De-aceea trebuie sa fie blânzi unul cu altul. Chiar daca a gresit sotul sau sotia, celalalt e dator sa-l sfatuiasca, nu sa-l ocarasca, ca nu rabda celalalt sa fie ocarât, nu-i asa? Sa aiba dreapta socoteala, sa-l sfatuiasca, ca singur sa cunoasca greseala, si-atunci se-ndreapta lucrurile.

Dar se poate vorbi în familie de o ascultare a sotului fata de sotie, sau a sotiei fata de sot?

Ascultarea e lege între dânsii; daca nu se asculta unul pe altul, nu pot sa traiasca. Nu se poate altfel. Adica se sfatuiesc ce-i de facut: "cutare, cutare", se sfatuiesc. Aceea-i ascultarea unuia fata de altul. Ca sa fie pace, întâi se sfatuiesc, ca sa nu ajunga la neîntelegeri. De aceea, te sfatuiesti, întâi: "uite, sa facem lucrarea cutare"; si-acuma, hai la discutie, poate nu e bine, pâna când te hotarasti, ca sa fie de acord amândoi, ca sa fie harul Sfântului Duh în lucrare. De-aceea daca zici: "Eh, tu zici asta, esti o zapacita, eu am sa fac o treaba!" - pai n-ai facut nimica. Cu femeia esti un trup, trebuie sa-l respecti, cu toate ca sotia poate e inculta, sau cumva mai prejos decât tine, dar tu s-o respecti, ca sunteti una. Trebuie sfatuire la orice lucrare, în nici un caz: "ori fa asa, ori îti dau cu ceva-n cap".

Multi soti crestini considera ca trebuie sa impuna propriul punct de vedere sotiilor lor, si ele sa îl preia fara nici un fel de cârteala. Sfintia voastra propuneti modelul sfatuirii.

Cum a devenit acum omenirea, nu-si taie voia... De aceea, ca s-o convingi pe sotie sa faceti o lucrare, trebuie sa te sfatuiesti; si sotia, cum spun Sfintele Carti, mai putina educatie are ca barbatul, el e mai binecuvântat, sa zicem asa... Ei, stai la discutie... "Uite, facem lucrarea cutare". Daca nu vrea, te abtii. S-o convingi din cuvintele cele cu blândete, s-o convingi ca ai dreptul sa faci lucrarea cutare. De asta-i sfatuirea. Nu hotarasti. Numai împaratii vechi hotarau sa taie capetele la toti, ca de ce cred în Hristos, si mergea. Dar asa nu-i dupa Dumnezeu. Ca acolo unde e sfatuire e calea Sfântului Duh.

Da, cu pace si cu rugaciune. Si daca sotia are alta parere, cum este? Daca amândoi se sfatuiesc si totusi unul spune: "Eu vad asa", celalalt zice: "Nu, eu vad invers".

Ei, de-acuma, sfatuindu-se si ajungând la o întelegere între dânsii, va zice femeia: "eu cred asa, dar lasa, fac cum zice barbatul, ca asa-i bine". Sau el zice: "mai, vad ca ea zice ca-i asa, da, sa fac si asa?"; fiindca au dragoste între dânsii. Atunci e rau, când intra hotarârea si unul zice: "Cine esti tu, sa te-ascult eu pe tine? Nu-i asa!".

Deci sa cedeze, fiecare sa fie gata sa cedeze pentru celalalt, chiar daca iese rau.

Sigur ca da, chiar daca iese rau, daca te sfatuiesti si s-a întâmplat si-a iesit rea socoteala, rabda amândoi, ca s-au asociat, adica s-au înteles sa faca asa.

Dar exista si ispita de a spune: "Uite, eu te-am lasat pe tine sa faci cum ai vrut tu, asa, din dragoste, dar vezi ca a iesit prost, de-acum încolo sa asculti de mine..."

Nu, tot asa: "de-acuma sa ne sfatuim, ca sa ne hotarâm amândoi. Ca sa nu dam, sa nu deschidem nici o portita satanei?", ca sa fie invidie între dânsii.

De obicei, atunci, când se sfatuiesc si iese bine, sau iese rau, atunci acolo satana poate sa intervina si, fie spune unul: "uite ca eu sunt mai destept", fie spune celalalt: "Din cauza ta a fost rau..."

Când e sfatuire, cu sfatuirea celor doi s-a terminat o lucrare. Dar daca nu iese o lucrare buna, ba se mai aleg si cu niste pagube colosale, daca s-au sfatuit amândoi, acum nu poate sa zica nici unul: "Din cauza ta!" sau: "Din cauza mea!". "Ne-am sfatuit, si-am dat gres amândoi". De-aceea e buna sfatuirea. Ca daca se-ntâmpla ca n-au reusit, se-amesteca duhurile cele viclene ca sa nu fie pace. Asa, daca te sfatuiesti, zici: "Uite, vezi, ne-am sfatuit, dar am gresit, amândoi am gresit". Ne-am sfatuit, ca sa nu se faca fara voia celuilalt lucrarea. Si-atunci, daca a iesit buna lucrarea, ne bucuram cu totii: "Slava Domnului, uite, a iesit bine". Iar daca nu: "Ce sa facem, uite, am dat gres". Asa nu poate intra ispititorul ca sa-i dezbine.

Dar duhovnicul ar putea interveni în astfel de probleme? Cei doi sa spuna: "Uite, nu facem nici cum zici tu, nici cum zic eu, ci mergem la duhovnic si sa hotarasca el".

Ei, atunci când amândoi cer sfatuirea duhovnicului, e bine.

Apare si aici o ascultare care se aseamana cu cea din viata manastireasca.
Sigur. Si vezi ca duhovnicul care are Sfântul Duh are sa vorbeasca fara nici un interes, decât numai ca sa fie binele lor. În momentul acela, harul Sfântului Duh îl lumineaza pe duhovnic: "uite, problema, uite-asa sa o lucrati, ca sa fie bine". Si-atunci merge bine.

Sfântul Apostol Pavel spune: "Femeilor, supuneti-va barbatilor vostri". E mai bine ca în anumite disensiuni femeia sa fie mai dispusa sa cedeze? Sau trebuie sa cedeze barbatul?

Da, femeia, pentru ca prin femeie a cazut Adam. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune ca barbatul are alt har dumnezeiesc, mai... ca stapân. Vedeti ca întâi Adam este zidit, si pe urma femeia, de aceea femeia trebuie sa fie supusa barbatului totdeauna. Dar acum, ca sa convingi omenirea de acest lucru, e greu; femeia, uite, are drepturi acuma!...

Da, femeia se revolta: "Cum sa ascult eu de tine?"

Da, de aceea-i buna sfatuirea, de aceea barbatul trebuie sa aiba mai multa rabdare cu femeia...

Sa o faca sa înteleaga în ce fel îi este cap. Nu sa îsi impuna superioritatea prin porunci, ci sa o convinga daca are dreptate.

Sigur, trebuie sa o convinga, trebuie sa îndrepte greselile.

Si daca cel care are dreptate cedeaza, si gresesc amândoi în urma cedarii lui, ar fi normal sa se smereasca cel care a gresit. Ca zicea cineva asa: "Tu, femeie, daca el o tine pe-a lui, lasa-l, faceti cum zice el, ca daca greseste, daca sfatul lui nu va iesi bine, atunci va fi motiv ca sa se smereasca si sa te asculte alta data mai cu luare-aminte!".

Trebuie blândete. Blândetea sa ne conduca în toate, nu egoismul. Din cauza egoismului se întâmpla toate relele.

Parinte, cum sa faca ascultare cel care nu este casatorit, nu este nici calugar, dar are duhovnic.

De duhovnic sa asculte ca de Dumnezeu. Ca duhovnicul oricât de simplu ar fi, oricât de nepasator ar fi, nu poate sub nici un motiv sa te sfatuiasca ceva contra, ceva spre nefolosul sufletului fratiei tale, oricum ar fi el, cât îl lumineaza harul Sfântului Duh, orice ti-ar spune, îti va spune pentru binele sufletului si al duhului fratiei tale. El trebuie ascultat cu mare atentie.

Chiar daca are patimi, are o patima si tu te gândesti ca, prin patima asta, ar putea sa-ti faca un rau. Stii ca are o patima si zici: "nu gândeste prin Duhul Sfânt!"

Sa zicem ca este un duhovnic care bea câte un pahar mai mult. Tu asculta ce spune el. El nu-ti va zice niciodata sa bei. Chiar daca el bea, ca asta e patima lui, dar el, tocmai fiindca e duhovnic, nu poate sa zica: "Bea si tu!".

Da, dar exista si situatia în care cineva crede ca duhovnicul nu e impartial cu el, ca are un interes cu el, adica nu-ti voieste binele. Poate exista acest pericol. Sau, de multe ori, ucenicul poate fi cuprins de gândul: "Parintele nu tine la mine, de fapt", sau cine mai stie. Poate sa fie ispita, dar poate sa fie si o realitate ca duhovnicul e dezinteresat de mântuirea ucenicului, ca se leneveste, sau cine stie.

Totusi, oricum ar fi, duhovnicul n-o sa spuna ceva nefolositor. Chiar daca, sa zicem asa, vrea sa te preseze, tot n-o sa fie nefolositor pentru tine, o sa fie tot pentru binele tau.

Dumnezeu va lucra chiar si asa?

Sigur ca da.

Si daca-ti da o ascultare care pare împotriva a ceea ce spun Sfintii Parinti?

Ei, trebuie sa fii sigur de asta, nu sa te iei dupa o parere.

Trebuie sa discuti cu el, sa-i spui: "Uite, Parinte, eu am citit la Sfintii Parinti asa, ce zice sfintia voastra?"

E bine tot asa, ca în familie, sa discuti cu blândete cu el si cu sfatuire.

Dar cu duhovnicul, în privinta ascultarii... În manastire ai tot timpul, spui: "Parinte, blagosloveste sa ma duc în sus, sau blagosloveste sa ma duc în jos, sa fac rugaciunea, sa manânc, sa asa..." Dar cine nu este în manastire, chiar daca are duhovnic, nu prea poate sa fie tot timpul în ascultare. Esti, sa zicem, în oras, sau la sat, sau unde esti. Cum faci? De multe ori, trebuie sa faci dupa capul tau.

Da, dupa capul tau, dar, chiar daca capul tau nu-i totdeauna în manastire, dar e dupa ascultare, atunci stii ce trebuie rezolvat, stii singur.

Deci încerci singur, cu rugaciune si cu restul.

Da, cu rugaciune.

Cum se poate duce o viata de sfintenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? Într-un fel, în lume e mult mai multa ispita, sa zicem a ochilor, a auzului. Stim ca în manastire ispitele sunt mai mari ca în lume, dar ma refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume. Cum putem sa le depasim?
Cu îndelunga rabdare, cu hotarâre duhovniceasca în sufletul tau. Eu stiu ca un lucru e pacat. De ce sa ma uit la fata aceea ca-i asa frumoasa, si pe urma sa ma ranesc cu inima? Vezi ca Sfânta Scriptura spune: "când te-ai uitat cu patima la parte femeiasca, iata ca ai preacurvit în inima ta cu ea". De aceea trebuie sa ne osârduim sa fim cu barbatie duhovniceasca în noi. Sa zicem asa: "e frumoasa fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Daca ea e asa frumoasa, dar îngerii lui Dumnezeu, cum or fi?". S-o admiri ca-i frumoasa, dar fara patima, ca ea-i zidirea lui Dumnezeu. Daca aici, pe lumea asta, omul, asa vai de capul lui cum este, si are asa frumusete, dar îngerii lui Dumnezeu? Sa-ti îndrepti ideea si mintea la îngerii lui Dumnezeu si la frumusetea pe care o are Dumnezeu în ceruri. Si atunci nu patimesti. Dar trebuie, cum am zis, o barbatie duhovniceasca. Si Dumnezeu ajuta. Spui "Doamne, ajuta!", si El te aude si te ajuta, ca nu-i departe Dumnezeu, Dumnezeu e pretutindeni.

Si cum sa se apere tinerii de ispita pe care le-o aduc femeile care umbla din ce în ce mai sumar îmbracate?

Trebuie sa arati barbatie: "Eu sunt barbat si respect curatenia si sfintenia, ca sa pot primi harul Sfântului Duh". Cum spunea odata unul, ca fuma mult, mult, mult si pe urma, deodata, a taiat fumatul. N-a mai fumat. Si-l întrebau: "Dar cum te-ai lasat, tu, care fumai doua pachete din cele mari pe zi? Cum?". Si a raspuns: "Mi-a fost foarte greu, vreo doua luni de zile credeam ca am sa patimesc ceva, dar am zis cuvântul acela: "Sunt barbat, si nu vreau sa-mi calc cuvântul!". Si m-a ajutat Dumnezeu si-am scapat". Si la orice lucru poate fi vorba asta: "Sunt barbat! Stiu ca daca ma apropii de fata asta, ma vatam, ma vatam sufleteste, ma vatam si trebuie apoi lacrimi multe, ca sa pot sa ocolesc boala asta". Sa-ti spui: "Da, ea-i femeie, e fata frumoasa, dar eu sunt barbat si am hotarât sa fiu curat". Si atunci te ajuta harul Sfântului Duh. Casatoria nu-i obligatorie. Daca poti sa te pazesti, sa-ti pastrezi fecioria curata, aceea e chiar mai sus. Dar Dumnezeu a lasat la voia omului.

În ziua de astazi au crescut neîntelegerile între tineri si vârstnici. Libertatea e înteleasa ca o revolta fata de tot ce înseamna educatie. Tânarul spune: "Eu sunt liber, ce vii sa-mi spui mie tu, tata, mama sau bunicule, ca trebuie sa fac asa?". Tot ce înseamna educatie, tot ce încearca profesorul sau parintii sau familia sa-l învete, copilului i se pare ca e o restrângere a libertatii. Cum pot fi evitate tensiunile dintre parinti si copii?

Copilul este dator vesnic, pâna se face mare, sa asculte de parinti. Nu numai atât, dar Sfânta Scriptura spune: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa traiesti multi ani pe pamânt si fericiti". Înca din Legea Veche scrie asta. De exemplu, parintii au atâta har dat de Dumnezeu, ca daca te-ar blagoslovi, daca te-ar binecuvânta parintii, sa stii ca binecuvântat esti toata viata. Daca, Doamne pazeste!, i-ai amarât si nu i-ai ascultat si i-ai enervat si te-au blestemat, ?

Ce sa faca parintele daca apoi îi pare rau ca a blestemat?

Bine, daca-i pare rau, te dezleaga.
Dar Dumnezeu asculta astfel de blesteme? Uneori sunt spuse la mânie si din prostie.

Ei, nu. Dar chiar daca parintele a zis un cuvânt catre copil, daca se pocaieste si unul si celalalt, iarta Dumnezeu. Dar trebuie respectati parintii. Oricât de, sa zicem asa, înapoiati ar fi parintii. Acum, vezi, tot tineretul învata studii înalte, înalte, dar vezi cum zice Sfânta Scriptura? "Începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu". Orice întelepciune, daca o înveti, sa fie întâi frica Domnului în inima ta, ca sa fie întelepciunea ta buna. Ca toata întelepciunea lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu. A dat Dumnezeu întelepciune omenirii, si-a facut atât de multe înlesniri omenirii. Dar nici unul nu zice ca l-a ajutat Dumnezeu. Nu zice! Zice doar: "Eu! Eu!" Egoismul, adica. Îl da pe Dumnezeu la o parte. Ei, ce astepti acum de-acolo? Acum, sunt unele lucruri bune, dar sunt si unele pe care le întrebuintam rau. Televizorul, de pilda; dusmanii adevarului pun multe feluri de vederi la care e rusine si numai sa te gândesti. Acuma, tineretul, de mic, se pleaca la ce vede, si acest lucru devine periculos. Si nu numai Ortodoxiei, ci chiar omenirii. Devii neom de mic copil. Daca nu esti la locul tau de mic copil, copil cum te-a lasat Dumnezeu, daca vezi atâtea scene care te vatama si tu te pleci la acelea, vezi, acelea distrug omenirea întreaga.

Intra patimile prin astfel de imagini. Dar, oricum, oamenii, oricât de ocupati ar fi, mirenii mai ales, îsi gasesc timp sa priveasca televizorul. Sunt si preoti care fac asta.

Ai vazut? Ai vazut cât de mestesugaret e vrajmasul?

Mai ales când esti obosit. Vii seara de la serviciu si ai vrea sa te-ntinzi, sa ai un pic de liniste, si deschizi televizorul, ca e foarte usor sa te uiti la el, si uneori sunt si emisiuni interesante sau care par de folos. Numai ca, spre exemplu, te uiti la o emisiune interesanta sau de folos, si dupa aia uiti sa-l mai închizi. Zici: "ia sa ma mai uit la înca una, ca poate-i la fel de interesanta?", si asa mai departe. Adica te fura foarte lejer, foarte usor.

Te fura, te fura. Ei, ia sa ne osârduim, ca Împaratia lui Dumnezeu se ia cu sila, si silitorii o dobândesc.

Sunt unii care lucreaza 10-12 ore pe zi, si seara când vin acasa sunt istoviti, nu mai stiu de ei, nici nu se gândesc sa se roage, si sunt ca niste morti vii...

Da, da, si-n loc sa faca o rugaciune, deschid televizorul! Vezi? A cui e lucrarea asta? Nu e a satanei? De aceea trebuie sa ne osârduim sa fim duhovnicesti. Chiar si obosit fiind, omul tot ar avea timp de rugaciune, si asta o dovedeste tocmai faptul ca-si gaseste fel de fel de ocupatii, ca televizorul si altele. În loc sa urmaresc televizorul, de la care n-am nici un ajutor sufletesc, sa fac o rugaciune, sa citesc un paraclis, sa am un tipic al meu de rugaciune de seara. Ispititorul, când da de barbatie, cauta sa sufle în mintea oamenilor, singuri sa se pacaleasca: "Sa iei televizor, ca daca n-ai televizor, nu esti om". Si de la televizor cele mai mari faradelegi se fac. Multe am auzit la spovedanii. Erau oameni curati, si vazând rele acolo, la televizor - ca la televizor da si lucruri bune - s-au aplecat spre rele.

Totusi, uneori pare ca sunt si lucruri bune la televizor, mai vezi lumea încotro se îndreapta, mai sunt si emisiuni religioase...

Vezi cât e de diplomat satana? Arata întâi un folos, arata întâi o icoana, doua-trei lucruri bune, ca sa poata pe urma sa darâme tot cu celelalte, care-s rele. Ca firea omului se pleaca automat spre cele ce-i arata lucrurile folositoare trupului - dar de fapt nici macar trupului nu-i sunt folositoare, ci îi atrag doar poftele, patima...

Si atunci, ar fi mai bine ca lumea sa nu se uite deloc la televizor?

Aceea-i mult mai bine!

Dar considerati ca e un impediment sa te împartasesti daca te uiti la televizor? Ca un duhovnic spunea credinciosilor din parohia sa: "Cine se uita la televizor, nu-l mai împartasesc!". Sau doar în post sa nu ne uitam, sau cum e mai bine sa facem?

Sfântul Apostol Pavel spune: "de tot lucrul rau sa ma feresc". Tot ce-i bun sa tineti, si de tot lucrul rau sa va feriti. Daca vezi ca te vatami, de ce sa mai dai drumul la televizor? De-acuma s-a schimbat mintea ta, si nu mai poti sa zici "Doamne Iisuse Hristoase..." Ce sa zici, ca de-acuma tu te gândesti la ce-ai vazut, faradelegile pe care le practica în fata ta si tu te îndulcesti, si daca te-ai îndulcit, de-acuma te duci si te culci, si-n loc sa zici "Doamne Iisuse Hristoase...", tu te gândesti la faradelegea pe care ai vazut-o.

Este nevoie de multa atentie, si de nevointa...

În timpul istoriei Ortodoxiei au fost multi sfinti care n-au fost nici calugari, n-au avut nici familie, au ramas curati, cum s-au nascut. Daca poti, si aceea este o cale, dar ne cere o hotarâre. Ori de mic te calugaresti, ori de mic te casatoresti.

Ce înseamna "de mic"?

Adica de tânar. Vechile rânduieli spun asa, ca fata de la 15 ani sa se casatoreasca, iar baiatul de la 18 ani. De ce asa devreme? Asa, pentru ca pâna atunci pot sa reziste sa fie curati, ca atunci când se duc în biserica sa fie amândoi feciorelnici, ca sa-i binecuvânteze harul Sfântului Duh, si copiii pe care-i nasc sa fie si mai frumosi si mai isteti si mai apropiati de Dumnezeu. De-aceea a pus hotar Biserica, a avut grija de asa ceva. Daca ramâi necasatorit la o vârsta mai înaintata, e bine, dar numai sa fii curat. "Fiti sfinti", zice Sfânta Scriptura. "Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt".

Parinte, dar nu ar fi devreme la 15-16 ani? Nici legile statului nu permit acum sa se casatoreasca tinerii sub 18 ani.

Eu spun ce ne învata vechile pravile ale Bisericii.
Dar atunci si unii pagâni se casatoreau la vârste fragede, nu era ceva ce sa tina strict de credinta crestina. Dar daca tinerii tot amâna casatoria, gasind tot felul de justificari, în cele din urma cad în pacat. Sunt mai interesati sa cunoasca ce înseamna viata de cuplu fara sa primeasca harul casatoriei. Din ce în ce mai putini tineri tin cont de învatatura Bisericii.

Biserica e facuta de harul Sfântului Duh. Toate învataturile Bisericii nu sunt de la oameni, ci vin din harul Sfântului Duh. De aceea, pentru binele sufletesc si trupesc al fiecaruia din noi, daca respectam cu sfintenie ceea ce ne sfatuieste Biserica, suntem câstigati si trupeste si sufleteste. Daca stai însa sa asculti ca un doctor spune una, alt doctor spune alta, cutare întelept a gasit altceva de cuviinta, asta e cu totul altceva. Noi vorbim de ceea ce potriveste Însusi Dumnezeu Mântuitorul, Dumnezeu care S-a coborât din ceruri. Acela ne sfatuieste asa. Si daca putem sa ascultam ceea ce ne învata, suntem câstigati. Iar daca nu, pentru drumurile lumii acesteia ne trebuie altceva.

Totusi, în zilele noastre, la vârste din acestea mici, copiii trebuie sa studieze, merg la liceu, si daca esti la liceu si te casatoresti, nu mai ai voie sa termini decât la seral. Apoi multi vor sa faca facultate în acelasi timp, ca sa îsi gaseasca un loc mai bun de munca. E greu sa-ti întemeiezi o familie si sa vina copiii si sa faci lucrurile acestea. Si atunci toti studiaza si amâna casatoria, si bineînteles ca pe masura ce trece timpul ispita caderii este din ce în ce mai mare. Apar tot mai multe prilejuri de a pacatui, de la petreceri pâna la excursii...

Trebuie sa fii curat, si atunci esti adevarat ortodox, adica daca este ascultare de dogmele Bisericii. Dar Biserica de aceea a hotarât casatoria la vârste tinere, pentru ca pâna atunci tinerii se pot pastra curati.

Daca tot amâna casatoria, ajung la pacat, apoi se despart, si se alege praful de ceea ce ar fi putut fi o familie frumoasa. Ispita este foarte mare, si placerea trupeasca este preferata curatiei.

"Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru sfânt sunt." Dar daca nu poti sa te pastrezi curat, si esti darâmat la o vârsta ca aceea, atunci ce astepti? Harul Sfântului Duh? Cât putem respecta cu sfintenie ceea ce ne hotaraste Biserica, suntem cu speranta ca va merge totul bine si ca putem sa capatam fericirea cea adevarata: vesnicia. Ca omul oricât ar trai, tot trebuie sa închida ochii; Dumnezeu nu ne-a facut pentru lumea asta. Lumea asta înselatoare si plina de necazuri e data ca sa ne pregatim pentru vesnicie. De aceea ne-a pus legi si ne ajuta în tot momentul, ca sa putem capata vesnicia.

Parinte, care ar trebui sa fie diferenta de vârsta între cei doi soti? E bine sa fie sotia mai tânara? Sau nu are importanta lucrul acesta? Daca ar fi amândoi foarte tineri, ei nici nu ar sti bine sa se aleaga unul pe altul.

Înainte, parintii hotarau asta, înca de pe când copiii erau mici: "tu ai sa iei pe fata cutare, tu pe cutare".
Asa era obiceiul înainte, si nu numai la crestini.

Dar acum nu mai e asa, fiindca lumea s-a modernizat.

Dar poti sa iubesti asa? Nu trebuie sa fie dragoste la mijloc? Nu trebuie sa se îndragosteasca unul de altul, în loc sa hotarasca altcineva pentru ei? Ca au fost si cazuri când unul iubea pe altcineva, si atunci casatoria aceea n-a mai fost din dragoste, a fost mai mult formalism.

Asa era atunci. Nu ca acum. Sunt sute si mii si milioane de fete, si zici: "aceea e a mea" si o alegi pentru tine. Daca nu te-mpaci, o dai la o parte si iei alta, si alta, si tot asa. De aceea înainte hotarau parintii: "iei pe fata asta", si aceea era, ea ramânea. Parintii îi logodeau, si asta era. Dar acum tinerii mai mult îsi aleg ei, ca sunt liberi. Acum o iei pe care vrei.

Poate ca aceasta e o încercare pentru care cei care o trec cu bine vor avea plata. Responsabilitatea este mult mai mare când alegi tu, nu mai poti da vina pe parinti ca lucrurile nu merg bine. Dar este foarte trist faptul ca sunt foarte putini tineri care se pregatesc asa cum trebuie pentru a întemeia o familie. Ar trebui sa existe o pregatire serioasa. Dar tinerii intra cu capul înainte în familie, si când apar problemele se despart. De multe ori nici nasii nu se pricep sa îi ajute, pentru ca nici ei însisi nu duc o viata crestina. La preot se rusineaza sa alerge, si încet-încet relatia se destrama. De altfel, tinerii nici nu se mai gândesc la cununia religioasa, se gândesc numai la cum sa aiba parte de placeri si desfatari trupesti. De purtarea crucii familiei fug toti.

Dar si acum, pe fata pe care o vrei n-o poti lua decât prin Biserica.

Ar trebui sa se puna problema asa, dar nu se pune de catre toti...

Si dupa ce ai luat-o prin Biserica, sub nici un motiv n-o poti lepada. Oricât de rea ar fi ea, n-o poti lepada. Atunci când o iei, zici: "asta-i cea mai frumoasa fata, cea mai cuminte, cea mai, cea mai, pe asta am s-o iau". Si te casatoresti în Biserica. Dar dupa aceea nu mai este asa cum ai gândit tu. Traind împreuna, o sa fie nervoasa, n-o sa te asculte, o sa se întâmple fel de fel, se amesteca patimile cele blestemate pe care le arunca satana în sufletul si în cugetul tineretului; si-ti zici: "ei, nu-i asa cum am gândit eu, cred c-o s-o lepad". Sub nici un motiv n-ai dreptul s-o lepezi. Sub nici un motiv! Aceea e crucea ta. Nu s-a potrivit, de-acuma sa faci rabdare. Sau invers: poate barbatul e rau. Fata n-are dreptul sa-l lepede, sub nici un motiv. Sa faca rabdare, ca aceea-i crucea sa. Chiar daca atunci când s-au luat n-avea patima aceea, iar acuma o are; trebuie sa faca rabdare. Si unul si altul trebuie sa faca rabdare. Te-ai casatorit, esti legat, ca n-ai luat-o de la om, ai luat-o de la Dumnezeu, din Biserica ai luat-o. Si numai daca - Doamne pazeste! - unul dintre ei a alunecat si a cazut cu alta persoana, atunci îti da voie Biserica s-o lepezi. Dar altfel nu îngaduie Biserica.

Ce parere aveti despre cei care se recasatoresc.
Cu mare iconomie, doar a doua nunta. Nu a treia si a patra. Nu, sub nici un motiv!

La a doua cununie, rugaciunile sunt asa, mai de pocainta. Zice: "Pentru neputinta voastra..."

Trebuie bagare de seama.

E foarte raspândita acum aceasta mentalitate: "daca nu ne potrivim, lasa ca ne despartim, dar de comun acord".

Asta e desavârsita pagânatate. Pagânatate! Nu Biserica, nici Ortodoxie, nici Adevar.

Unii tineri se întreaba: "De ce sa se chinuiasca amândoi, daca nu se împaca? Mai bine sa se desparta în pace si sa se duca fiecare cu cine simte ca se împlineste mai mult".

Adica sa ia pe alta? Vezi, astea sunt legi omenesti, diavolesti, ca sa-ti faci poftele.

Ei nu zic ca-si fac poftele. Ei zic ca nu merge relatia, ca nu s-au potrivit.

Nu s-au potrivit?! Nu s-au potrivit pentru ca au o patima. Taie patima aceea, gândul ca nu te potrivesti, ca aceea e patima sataniceasca. "Din tineretile mele, multe patimi se lupta cu mine", dar patimile acelea nu-s de la om. Patimile acelea le-a aruncat însusi vrajmasul, satana, în sufletul meu, ca el e duh si el se apropie de fiecare dintre noi fara sa observam. El e duh si n-are osteneala, si arunca în cugetele si-n ideile noastre samânta faptelor celor rele. Si daca tu l-ai absorbit si l-ai bagat în sufletul tau, încet-încet începe sa încolteasca. Si daca încolteste în inima ta, încet-încet face radacini. Atunci satana fuge departe de la tine si te lasa, ca el e convins ca de-acum ai sa-l asculti prin patima pe care a pus-o în sufletul tau. Deci, daca vrei sa-ti faci toate poftele tale, baga de seama ca poftele acelea nu-s ale tale, ci ele sunt samânta faptelor celor rele, a omului vechi, samânta rautatilor.

Parinte, pâna unde sa mearga relatia tinerilor înainte de casatorie? Vedeti, multi se saruta, danseaza, merg la petreceri unii, merg si la biserica! Dar exista aceasta mentalitate. De pilda, când li se spune tinerilor ca poate n-ar fi bine sa se sarute, ca sa nu li se stârneasca patima desfrâului, se uita foarte ciudat: "cum, ce-i asta?!".

Prin sarut te-a prins, si daca te-a prins, trebuie de-acuma sa savârsesti faradelegea. O data, nu. De doua ori, nu. Poate ti-e rusine, poate te gândesti ca-i pacat, dar daca începi sa saruti, te-ai aprins, si cum te-ai apropiat de foc, te-ai ars. De aceea înainte, cum se logodeau, nu treceau patru-cinci zile, o saptamâna cel mult, ca sa se pregateasca de nunta, dar nu sa stea saptamâni, cum am observat acum. Acuma, daca s-au logodit, deja tinerii dorm într-un pat amândoi: "Pai, sunt logodit, e logodnica mea!" Si se duc împreuna, merg la toate distractiile. Aceea e o faradelege. Poate sa mai fie curatie în tinerii aceia? Nu este ceea ce face bunatate. Cum a început omenirea, spre darâmare merge.

Parinte, în urma întâlnirilor pe care le-ati avut cu mirenii, care ati observat ca sunt problemele cu care se confrunta familia crestina în ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fata acestor probleme?

Mai întâi sa respecte dragostea dintre dânsii. Si daca nu merge, sa se sfatuiasca cu Biserica.

Vedeti ca exista multa saracie în zilele noastre. Între principalele probleme din zilele noastre se numara divorturile si avorturile.

Atunci n-ai temelie ca esti crestin. Daca te gândesti la divort, înseamna ca nu esti crestin. Sau sa faci avorturi! Oare da Biserica vreo învoire cât de mica sa faci avorturi? Sunt situatii când - Doamne pazeste! - a murit copilul în pântece, atunci sa-l scoata doctorul, nu sa faci avort. Sub nici un motiv! Avortul e ucidere. Câti ani trebuie sa nu te împartasesti, când ai ucis? Daca e saracie, sau altceva - atunci, daca e saracie si nu poti creste copilul, sa traiesti în feciorie cu sotia, ca fratii. Si atunci esti si împodobit de harul Sfântului Duh, si nici probleme nu ai. Biserica, Ortodoxia, sub nici un motiv nu-ti dau voie sa faci avort.

Multi soti vor sa aiba parte de unire trupeasca, si totusi sa nu aiba copii, si atunci folosesc fel de fel de anticonceptionale sau ajung la avorturi.

Ai vazut? E o faradelege pe care Biserica si Ortodoxia nu o aproba sub nici un motiv. Daca ai sotie si a ajuns sa zamisleasca, atunci sub nici un motiv nu poti sa nu-l lasi sa se nasca. Copilul, daca s-a zamislit, de-acuma are suflet într-însul. Si daca l-ai scos, l-ai omorât, va sa zica esti ucigas de oameni. Pe el nu l-ai lasat sa se bucure nici de viata asta, nici de cea viitoare, adica l-ai distrus: de-acuma tu esti ucigas.

Cum sa se raporteze sotii crestini la unirea trupeasca, la viata sexuala?

Barbatul si femeia sa fie asa: câti copii le-a dat Dumnezeu, atâtia sa aiba. Sub nici un motiv sa nu-i avorteze. Daca vor sa nu aiba copii, atunci sa traiasca în feciorie.

Dar poate fi periculoasa înfrânarea, daca nu sunt amândoi sotii pregatiti? E o perioada când la femeia care a nascut mai multi copii poate sa apara o oboseala trupeasca, sau o stare de astenie. Unii duhovnici recomanda înfrânarea în aceasta perioada, pentru ca femeia sa se mai refaca. Dar apare si problema ispitei: daca se abtin, unul dintre ei, mai ales sotul, poate sa cada cu altcineva...

Daca respectam ceea ce ne învata Biserica, suntem desavârsiti, apropiati de Dumnezeu, ca sa putem capata fericirea. Cum cautam dupa ideile noastre, cadem în bratele vrajmasului.

Sfintia voastra recomandati înfrânarea. Dar nu poate fi periculoasa? Tocmai pentru a evita pericolul unii parinti zic ca în perioada aceea sotii trebuie sa se roage mai mult, ca nu cumva unul dintre ei sa cada. Si totusi e greu.

Sigur ca-i greu! Dar trebuie hotarâre barbateasca, duhovniceasca. Iar daca-i greu, du-te, fa copii, ca sa nu fii sub calcarea legii. Fa copii si mergi înainte. Dar daca vrei sa n-ai copii, retrage-te. Pai, cum? Vrei sa-ti faci poftele trupesti, si copilul nu? Pai de-aceea este lasat de Dumnezeu barbat si femeie, nu pentru altceva, decât ca sa se înmulteasca; asa cum a zis Dumnezeu înca de prima data: "Cresteti si va înmultiti si mosteniti pamântul". De aceea a lasat Dumnezeu sa se casatoreasca.

Se spune ca daca ai copii multi si trebuie sa ai grija de ei te cam risipesti...

Noi am fost opt. Si daca tata nu murea, cum a murit, de tânar, poate ca mai faceau. Si ce? Eram agricultori. O mamaliga, acolo, si ce mai dadea Dumnezeu, si au crescut oameni toti, si-a fost bine... Sigur, nu erau desfatarile care sunt astazi, si cum e omenirea astazi, dar noi, fiindca nu stiam de altele, o mamaliga si oleaca de brânza si ce mai dadea Dumnezeu, ce mai era acolo, ca oamenii de la tara, care au un ou, un porc, ceva...

Da, asta la sat, dar la oras e mai greu. Multi n-au nici casa la oras, îi da afara din casa, ca n-au bani sa-si plateasca întretinerea, curentul, toate astea...

Oricât de rau ar fi, daca avem grija sa capatam sfânta mântuire, sa nu ne îndepartam de învataturile Bisericii si ale Sfintilor Parinti, care ne îndruma la adevar. Si atunci avem speranta, ori de-am avut parte de bune, ori de rele în lumea asta, dar vom capata odihna sufletului în viata viitoare.

Telul casatoriei e mântuirea celor doi parteneri, îndumnezeirea lor, apropierea lor de Dumnezeu, iar copii sunt fructul acestei uniri.

Sigur ca da! Cât timp nu alunecam dincolo de adevarul Bisericii, dincolo de Ortodoxie, e bine si avem sperante sa capatam mântuirea. Ca oricât am trai, tot trebuie sa plecam din lumea aceasta. Da, plecam din lumea aceasta, dar începem alta viata: vesnica. De aceea trebuie sa ne pregatim, sa respectam ceea ce ne-a hotarât Biserica, Sfintii Parinti si Însusi Mântuitorul Hristos, care S-a coborât din cer pentru mântuirea noastra, ca sa putem capata vesnicia. Ca omul nu-i facut pentru lumea asta.

Exista mentalitatea ca familia este ceva îngaduit de Dumnezeu pentru a ne bucura de cele de aici. Se observa o ispita de a considera familia ca un fel de îngaduinta pentru fel de fel de patimi, pâna la urma, si pacate. Pe de alta parte, unii spun ca viata de familie este lipsita de traire duhovniceasca. Adica ea e un fel de desfrâu binecuvântat. Unii nu vad o alta valoare dincolo de problema sexualitatii în familie. Iar cei care vor sa Îl slujeasca pe Dumnezeu trebuie sa se calugareasca. Sunteti de acord cu acest punct de vedere?
Nu, nu sunt. Dumnezeu a lasat doua drumuri pentru mântuirea sufletului nostru: ori te casatoresti si aduci copii pe lume, si-i cresti în frica lui Dumnezeu, si când vei ajunge la scaunul Dumnezeirii, vei zice: "Iata, Doamne: eu si pruncii pe care mi i-ai dat!". Sau, daca nu vrei aceea, si te lipsesti de bucuria casniciei, ca si casnicia are bucuriile ei, atunci te faci calugar. Dar nu alta. Va sa zica: ori calugar, ori casatorit. Dar sa respecti ceea ce spune Sfânta Scriptura.

Despre asa-numita casatorie alba, în care cei doi soti traiesc ca frate si sora, ce parere aveti? Poate fi periculoasa?

Casatoria e lasata de Dumnezeu pentru înmultirea omenirii. Dumnezeu ar fi putut sa lase sa se înmulteasca oamenii altfel, în alt mod. Dar asa, pentru pacatele omului, vazând ca-i plecat catre cele rele, a lasat sa se înmulteasca omenirea din barbat si femeie. De aceea i-a binecuvântat. Dar, bineînteles, poti sa traiesti în feciorie cu o fata pe care o iubesti, si atunci o mare plata ai de la Dumnezeu. Au fost si sfinti care au trait astfel. Spuneau ca sunt sterpi, si ei traiau ca fratii. Si nu-i stia nimeni, decât duhovnicul. Daca, cu timpul, unul din ei sau amândoi nu mai rezista, si ajung sa-si doreasca copii, atunci - cum nici unul nu-i stapân, sa nu zica: "eu nu vreau!" - trebuie sfatuire. De aceea se face casatoria. Nu mai esti stapân pe tine. Ci esti barbat si femeie, uniti de Dumnezeu, si acum ei amândoi devin un trup. Numai daca amândoi sunt plecati spre gândul cel dumnezeiesc sa traiasca în curatie, atunci ei sunt binecuvântati si de Dumnezeu.

Sa revenim putin la tema conflictelor dintre parinti si copii. Copiii parca vor altfel, trag spre altele, nu spre biserica, parintii i-ar vrea în biserica. Cum sa-si conduca copiii spre Dumnezeu fara sa fie conflicte? Ca parintii se mântuiesc prin copii buni.

Da, si copiii se mântuiesc prin parintii buni... Sa nu ne îndepartam de învataturile Bisericii sub nici un motiv.

În Epistola catre Efeseni, Sfântul Apostol Pavel zice: "Voi, parintilor, sa nu-i întarâtati pe copiii vostri". Ca unii ajung la certuri cu copiii lor?

Trebuie sa-i sfatuiesti cu blândete, ca atunci nu se întarâta; dar daca tu esti sever, si încerci sa-l fortezi, se întarâta, se tulbura, se îndaratniceste. Sa-l înveti cu blândete, ca daca-l înveti cu blândete copilul te asculta; dar daca vrei sa-i ordoni, nu te mai asculta. Dar daca-l înveti cu blândete, de-acum se pleaca inima lui, ca acolo e harul Sfântului Duh. Blândetea e dar dumnezeiesc. Tu uneori vezi ca ar trebui sa-l ocarasti, dupa adevar, dar tu îti calci patima aceea si îl îndrumi cu blândete... Blândetea e un har dumnezeiesc. Si atunci îl câstigi.

Sa îl lasi pe copil sa ajunga el singur la concluzia pe care vrei sa o traga, adica sa îl lasi putin liber, sa nu-i impui... Alta problema este cu parintii care sunt departe de Biserica, exact invers, pentru ca au trait pe vremea comunistilor. Dar copiii încep sa se apropie de Biserica. Si au conflicte cu parintii lor. Sunt oameni care se supara ca le pleaca copiii la manastire. Altii se supara ca nu sunt lumesti copiii. Copiii cum ar putea sa îi traga pe parinti spre Biserica?
Sa le vorbeasca, sa le spuna ca a fost o lege contra lui Dumnezeu comunismul, si sa-i convinga pe parinti ca acesti comunisti au fost oastea lui antihrist. Trebuie sa-i sfatuiasca. Deci sunt copii care-s mai crestini ca parintii?

Cum sa nu! La noi în tara si-n alte tari unde a fost comunismul, au ajuns copiii sa-si duca parintii la biserica.

Vezi, bunatatea lui Dumnezeu... nu-i lasa, cu toate ca au fost nevrednici, iar copiii aceia - ca e sângele parintilor, nu? - vezi, ca-i lumineaza acum Dumnezeu pe copii, ca sa vada adevarul.

Dar copiii aceia cum sa procedeze? Pentru ca e mult mai delicat, ca se zice: "copiii sa asculte de parinti". Si unii se supara când copiii lor duc o viata evlavioasa, sau când se fac preoti, sau când se duc la manastire, si zic ca nici nu mai vor sa-i vada în ochi.

Aceia se duc înainte, în prapastie, si n-ai ce le face.

Dar cum sa îi atraga? Sa stea pe lânga ei mai mult cu zaharelul, cum se zice: "vorba dulce mult aduce"?

Da, asa da.

Profesorii de religie ar putea sa-i convinga pe parinti sa vina la biserica? Se discuta lucruri frumoase la ora de religie, câte-n luna si în stele...

Noi trebuie sa fim cei mai buni din neam, ca ne-am nascut deodata crestini ortodocsi, noi trebuie sa reflectam cu sfintenie natiunea si credinta. Daca ne despartim de credinta, ne-am prapadit si sufleteste, si trupeste.

Dar pentru tineri ideea aceasta nu are rezonanta, adica asta nu îi convinge pe ei sa mearga la biserica, pentru ca ei zic asa: "Ne plictisim la slujba, nu întelegem, e mai frumos la discoteca".

De acelea se bucura satana, de patimile care sunt în tineri. Ei, aici trebuie tot cu povete, cu blândete, ca sa intre în mintea lor ca acesta-i adevarul. Uite, hai sa ne socotim, ca omul nu traieste vesnic în lumea asta, o sa murim, si apoi pentru tot ce facem, o sa dam seama înaintea lui Dumnezeu. Îngerul lui Dumnezeu sta si scrie tot ce-i bun, ca sa ne ajute. Dar satana, în apropiere, scrie tot ce-am facut rau. Si când ajungem la vamile vazduhului, ... Trebuie sa le vorbim despre Judecata de apoi, dar si despre rugaciune.

Unii profesori de religie vorbesc mai mult despre bucuria rugaciunii, ca sa nu-i înfricoseze pe copii.
Bine, bucuria rugaciunii e buna, dar sa le spuna care e plata de la rugaciune si care-i ne-plata când nu facem rugaciune.

Ar fi bine sa le vorbeasca elevilor câte ceva si despre rugaciunea lui Iisus?

Ei, rugaciunea lui Iisus... Eu n-o am... Fiecare poate s-o dobândeasca, dar numai în linistea adevarata poti s-o agonisesti. În lume, cu greutate. Si prima data trebuie sa fii sfânt. "Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt". Apoi tu esti sfânt, când tu ai urâciune pe celalalt? Daca celalalt îti spune ceva si tu nu-l poti ierta, acum vrei sa ai rugaciunea mintii? Sub nici un motiv! Trebuie sa ne curatim cu desavârsire sufletul de rautate, si atunci harul Sfântului Duh se pogoara în sufletul si-n inima noastra si putem sa mentinem harul asta asa de mare. Dar daca tu zici ca unul ti-a zis ceva, altul altceva, altul s-a uitat nu-stiu-cum la tine, atunci e greu! Dar sa ne osârduim sa zicem si noi o ora, cât putem: "Doamne Iisuse Hristoase..."

Si cei din lume, prinsi în vârtejul ispitelor?

Sigur ca da!

Dar e bine ca mirenii sa practice o anumita metoda? Unii duhovnici iscusiti le recomanda mirenilor sa nu foloseasca metodele explicate în Filocalie, pentru ca apare riscul de a face greseli. Spun ca mirenii sa se roage cu gura cât mai mult, si rugaciunea va deveni de la sine rugaciune a mintii si apoi a inimii. Ce parere aveti, cum trebuie rostita rugaciunea lui Iisus de catre mireni?

Cum poti. Daca esti în lume si vesnic esti cu lumea, daca poti sa ai mintea atât de curata si sa practici asa ceva... Dar Sfintii Parinti scriu ca înainte erau oameni din Senat care aveau rugaciunea mintii.

Un cuvânt pentru mamele crestine, ca femeile nu pot intra în Sfântul Munte sa va întrebe. Ce le zicet?

Nici nu trebuie sa intre în Sfântul Munte!

Da, dar chiar daca ele nu pot sa va vada, sa ia cuvânt de la sfintia voastra, li se pot transmite cuvintele sfintiei voastre.

...Daca ne osârduim sa ne-apropiem de Dumnezeu, ne ajuta Dumnezeu. Daca mama e crestina, stie ce trebuie sa faca. Ca si crestin, stii prea bine ce te vatama, asa cum stii prea bine ce te foloseste. Sa ne osârduim sa facem faptele acelea care ne folosesc si sufleteste si trupeste.

Ar fi bine sa mai spuneti ceva despre divorturi. În tara a crescut foarte mult numarul divorturilor, si nu putine sunt mamele care sunt speriate de faptul ca barbatii lor, care nu duc o viata curata, i-ar putea parasi. Dar de fapt nu mai este vremea în care numai barbatii erau mai vinovati decât femeile. Multe divorturi sunt cerute chiar de catre femeile care s-au plictisit de sotii lor.

Da, pentru ca nu este har dumnezeiesc când se casatoresc. Adica nu socotesc ca asta e hotarârea lui Dumnezeu.

Ar trebui ca tânarul care vrea sa se casatoreasca sa se gândeasca si la Dumnezeu înainte de a se decide...

Nu socoteste ca pe fata aceea a luat-o din biserica si ca trebuie sa o pazeasca pâna când o muri. Daca a dat-o afara, de-acuma sa ia alta... De ce nu poti sa stai cu ea? Ca are patima, ca are... Nu! Nu-ti da voie sub nici un motiv Biserica sa o lasi. Trebuie sa faci rabdare, ca aceea e crucea ta. Nu s-o dai afara.

Dar daca ea vrea sa divorteze de barbat?

De ce?

Ca asa vrea ea, cine stie?! Poate ca dracul i-a luat mintile, s-a îndragostit de altul, sau cine stie ce motive are. De multe ori numai unul vrea sa divorteze. Si poate de multe ori cel care merge la biserica nu vrea sa divorteze, dar vrea celalalt, care nu merge la biserica. Biserica nu îngaduie divortul, dar cum se poate rezolva?

Pieirea!!! S-a terminat! Numai atunci permite Biserica un divort, când unul dintre soti si-a gasit pe altcineva, si si-a lepadat sotul, când apare adulterul.

Înainte adulterul era o raritate. Dar astazi este la ordinea zilei. S-a ajuns chiar ca amândoi sotii sa se însele unul pe celalalt. Traiesc o viata în care compromisul este la ordinea zilei. Nici nu se mai pune problema curatiei patului, sau a sfinteniei familiei. Totul este pacat. Sau ajung sa se desparta pentru motive neîntemeiate. De exemplu, ce sa faca cei care nu au copii? Ca unii plâng ca nu au. Asta devine uneori chiar motiv de divort.

Daca n-au, dar daca n-au de la Dumnezeu, sa faca rabdare, si-au sa aiba plata de la Dumnezeu. Dar daca n-au, ca prima data s-au pazit, si si-a otravit pântecele cu otravuri ca sa nu faca copii, acum ei sunt cei care vor da seama înaintea lui Dumnezeu pentru stricarea organismului.

Dar daca cineva nu a facut nimic de acest gen si totusi nu are copii? Spunea cineva ca sotia lui aproape toata ziua plânge ca, îsi doreste un copil.

O sa-i dea Dumnezeu. Dumnezeu îi va da. Sa faca rugaciune. Sfintii Ioachim si Ana toata viata lor n-au avut copii, si Dumnezeu le-a dat lor pe Maica Domnului. Vezi?

Deci sa aiba nadejde. Si daca totusi nu vine copilul, ce sa faca?
Sa Îi multumeasca lui Dumnezeu.

E greu sa Îi multumesti când nu întelegi ca si prin ceea ce tie ti se pare nepotrivit El îti poarta de grija. Nu sunt totusi de înteles cei care ajung la disperare?

Nu, ca asa-i de la Dumnezeu si Dumnezeu niciodata nu face greseala. Dumnezeu îti da ce ti-e spre folosul tau. De multe ori îti da copil si tu te-nchini la copilul tau mai mult ca la Dumnezeu, si-atunci pierzi mântuirea...

Dar despre adoptii ce parere aveti? Sunt femei care nu fac avort, dar îsi arunca copilul în strada, îl lasa undeva. Si ajung copiii vagabonzi, umbla prin canale, saracii, n-au scoala, n-au nimic, fac hotii, se drogheaza. Mai încearca cei de la Casa de copii sa îi ia, dar ei fug înapoi în strada. Însa unii se gândesc sa adopte un asemenea copil, sa îl înfieze.

Cel care face asta are plata de la Dumnezeu. Daca-l înfiaza si-l conduce pe calea mântuirii, are plata de la Dumnezeu.

Dar trebuie ca mai întâi sa stea o vreme ca sa se convinga ca nu poate avea copii? Cât timp sa stea? Sau sa se grabeasca sa înfieze?

Asta e la latitudinea lor. E mai bine sa astepte, si pe urma, daca vede ca nu are, si e stearpa femeia, ca acum doctorii spun daca poate zamisli ori nu?

Unii dintre acesti copii adoptati fac probleme parintilor adoptivi. Ar trebui înfiati copii mici de tot, ca sa nu fi avut timp sa se deprinda cu relele. Desi se zice ca ei mostenesc de la parintii lor trupesti o anumita sensibilitate crescuta fata de patimi...

Nu, nu, nu! Depinde cum îl cresti. Sa-l cresti în frica lui Dumnezeu, si cum îl educi tu, asa creste.


Spuneti-ne ceva despre situatia actuala a Sfântului Munte. Se fac multe drumuri aici. Unii spun ca vor sa se faca turism în Athos.

Dar acum nu-i turism?

Este. Dar nu sunt si pelerini, parinte? Ce parere aveti? E rau ca vin pelerini la sfintiile voastre pentru a lua cuvânt de folos si pentru a se ruga?

Ce, daca esti turist, înseamna sa nu te-nchini lui Dumnezeu? Pâna acum nu venea orisicine în Sfântul Munte, dar acum orisicine de pe fata pamântului vine în Sfântul Munte. Sfântul Munte, de la începutul începutului, a fost centrul mântuirii. Si este pâna la sfârsit centrul mântuirii. Vin oameni, ori turisti, ori pelerini... M-am întâlnit odata cu un român si era în etate, cam batrânel. L-am întrebat: "Domnu' Gheorghe, cu ce ocazie ati venit în Sfântul Munte?". "Sunt turist si am venit sa ma plimb." Va sa zica, daca e turist, are drept sa vina în Sfântul Munte. Nu credea el mai nimic, el era turist si venise sa vada manastirile din Sfântul Munte.

Manastirile se simt deranjate de pelerini? Credeti ca s-a pierdut linistea din cauza ca vin pelerini prea multi?

Sigur ca da, ca acum nu vin unu, doi, trei, cum era înainte, acuma vin sute. În Vatoped vin sute. De aceea a pus hotar si a pus vama, acolo, sus, la creierul muntilor, si numai cei care au dat mai întâi telefon, numai aceia se pot bucura în Vatoped. Care nu, îi întoarce înapoi.

Spre ce se îndreapta monahismul acum, daca pâna si Sfântul Munte devine un loc turistic? Si asta nu se va putea opri, pentru ca si Comunitatea Europeana si altii vor asta, si au putere foarte mare, si vremurile sunt asa, ca oamenii foarte repede umbla încolo si-ncoace. Nu sunt semne ca se va putea cândva opri acest turism la Sfântul Munte, în locurile sfinte. Si monahii tot mai greu vor gasi locuri singuratice, pentru ca si populatia creste. Oriunde te duci, totdeauna dai de oameni. E foarte greu cu pustnicia, parca nu ar mai fi vreme pentru pustnicie acum...

Eu, când am venit aici, am cutreierat tot Sfântul Munte. Pe urma am venit la Capsala, unde era un parinte si i-am zis: "Parinte, ce frumos e-n Sfântul Munte...". Si el a zis: "Da, mai baiete, dar uite ce scrie, ca odata un bogatas a trecut Sfântul Munte, la Cavala; dar acolo, la lavra, se fac uneori în mare curenti îngrozitori, ca trebuie sa înconjori pe departe ca sa poti trece capul Sfântului Munte. Bogatasul acela era cu suita lui si aceia se necajeau, se tot îndepartau de mal, si bogatasul întreaba: "Ce tot faceti?". "Pai, uite, aici e Athosul". "Si ce va sa zica Athosul?". "Cum, nu stii ce e Athosul? Pai aici sunt numai manastiri". "Dar ce fel de manastiri?". "Manastiri crestin-ortodoxe ". "Si ce fac aici?". "Pai, sunt crestini ortodocsi, si au manastiri", si cutare, si cutare... Ei, bogatasul acela le arata celorlalti spre Sfântul Munte, zicând: "Ei, vedeti? Atâta sumedenie de aur am în America, cât e muntele asta de mare. Ei, pe tot am sa-l cheltuiesc, si-am sa distrug Athosul". Asa se spune ca a zis acela."

Ei, parintii se gândesc si acum ca toate schimbarile care au venit si vin, si atâtea nepotriveli, sunt de la aurul celui care a promis ca o sa distruga Sfântul Munte. El o fi pierit de mult, dar au ramas rudele lui, care fac tot ce pot ca sa distruga monahismul din Sfântul Munte... Ei, cum o fi de la Dumnezeu...

Sfintia voastra sperati ca va mai fi o vreme când va fi aici iar singuratate si pustietate? Asa nadajduiti?

Nu nadajduiesc, nu vad nimic, decât spun numai ce a zis Sfântul Nil: ca daca pleaca Icoana Maicii Domnului Ivirita, atunci chiar de-ar vrea cineva din monahi sa mai stea în Sfântul Munte, n-o sa poata. Asa si spune: "Atunci calugarii sa-si ia rasa si sa iasa din Sfântul Munte". Chiar daca au sa vrea sa stea, nu vor putea.
De ce?

Nu se stie. Altii spun ca, cine stie, o fi cum era înainte, când veneau barbarii si-i omorau. Altii spun ca în Sfântul Munte sunt multi serpi, multi balauri, si daca i-o slobozi Maica Domnului, sigur ca n-o sa se mai poata sta, daca s-or ivi aceia... Dar nimic sigur nu se stie. Despre asta, fiecare vorbeste si-si da cu parerea...

Dar daca sunt altfel de serpi? De pilda, cum e turismul, ca vor sa faca fel de fel, sa aduca oameni. Vor sa ajunga si femeile sa intre în Sfântul Munte.

A, pai de când se lupta! Chiar grecoaicele! A fost un prim-ministru, o grecoaica, si spunea ca femeia are drepturi ca si barbatul, ca ea poate fi si presedinte de tara, si de ce n-ar avea dreptul sa intre si în Sfântul Munte? Barbat si femeie a facut Dumnezeu, de ce s-o dea la o parte? Si atunci au scris mult parintii din Sfântul Munte. Athonitii totdeauna au sa fie contra intrarii femeilor în Sfântul Munte, pentru ca se strica tot rostul monahismului.

Dar Maica Domnului nu va face ceva? Ca doar ea însasi a cerut sa nu intre femeile aici. Nu le va pedepsi? Ca au mai încercat unele femei sa intre, si s-au îmbolnavit rau, ca e blestem mare.

Ei, cum o fi dezlegare de sus... Dar turismul care e în Sfântul Munte a adus destula neliniste monahismului. S-a pus si hotar, dar ei tot vin, si vine lume multa, ca asa e omenirea. Uniunea Europeana, care da asa de mari sume Sfântului Munte, are dreptul sa faca ce vrea... Las' ca grecii sunt ambitiosi si tin ortodoxia la înaltime, si n-o sa cedeze.

Credeti ca grecii tin Ortodoxia la înaltime?

Da...

Dar rusii? Ca si rusii tin, si românii tin, si sârbii tin...

Sârbii, da, da! Si daca s-a pus toata Europa si-a bombardat o tarisoara asa de mica, vezi cât a progresat rautatea?

Dar românii ce-ar trebui sa faca pentru ca sa tina si ei Ortodoxia sus?

Toti aceeasi credinta avem, Ortodoxia, asa cum este ea pe tot pamântul, asa o are si românul, si daca au curaj, sa tina Ortodoxia la înaltime.

Cum? Ce sa faca?

Ce-au facut si pâna acuma.
Spuneti-ne câte un cuvânt si despre monahism, despre nevointa...

La manastire e nevointa... Aici se fac slujbe de noapte...

Considerati ca e o mare greseala sa nu se faca slujba la miezul noptii?

"Iata, Mirele vine la miezul noptii... si fericita e sluga pe care o va afla priveghind."

Da, dar în tara sunt multe manastiri în care nu se fac slujbe de noapte.

În care nu-i scoala pe calugari la slujba de noapte?

În care fac slujba de la 6 dimineata. Si fac utrenia de cu seara, sa zicem. Pâna pe la 8-9 seara e terminata utrenia.

Si doar lucrul acesta s-ar putea îndrepta foarte lesne: daca ar fi ordin de la Patriarhie, manastirile sa aiba tipicul de a se scula noaptea la 1, la 2, sa se faca rânduiala. Vezi, când începi slujba, zici: "Miezonoptica", adica atunci s-o citesti.

Un motiv ar fi ca unele manastiri românesti sunt sarace, monahii sau monahiile nu au din ce trai, si-atunci lucreaza toata ziua si sunt seara obositi, si atunci dorm.

Daca nu pot sa faca slujba, sa nu se duca la calugarie. E sfintenie calugaria. Calugaria cere osteneala, cere hotarâre, astea nu-s din partea noastra, sunt din partea Bisericii, din partea Sinoadelor Ortodoxe. Dar ce sa mai zici, ca Sfântul Vasile spune ca nu numai pentru calugari e ca sa te scoli la miezul noptii, sa te rogi, dar si pentru tot crestinul. Bine, Sfântul Vasile era om sfânt, de-aceea sfatuieste sa se faca rugaciunile dupa tipicul lor. Dar uite-asa, cu "delicatetea" de acum se dezradacineaza obiceiurile cele bune.

Dar sunt manastiri care pentru misiune fac asta. De exemplu, la o manastire parintii spuneau: "Staretul ne-a dat ascultare sa facem slujbele de dimineata, la 6-7, sa se termine pe la 11-12 ziua, ca vin multe autocare si e bine sa prinda lumea slujba". Ca sunt oameni care au evlavie, si vin la manastire sa prinda slujba, Sfânta Liturghie, ca daca se termina la 6-7 dimineata liturghia, când sosesc mirenii nu prind nici un fel de slujba.

Ei... s-a modificat. Cu atâta "delicatete" intra rautatea, fara s-o observi.

Parca ar intra pentru motive bune, nu?

Da, asa zic ei, dar nu-i adevarat.

Deci nu sunteti de parere ca este un lucru bun ca manastirea sa fie centrata pe misionarism, pe pastoratie?
Nu, manastirea e pentru mântuirea monahilor, ca sa se nevoiasca. Nevointa!

Si totusi sunt oameni care s-au folosit mergând în vizita la manastiri, fiind primiti cu dragoste de catre parintii de acolo. Stând, rugându-se cu ei, le-a placut viata de manastire si au ramas în manastire sau au revenit mai târziu, pentru totdeauna...

Bine, calugarul - adica persoana care-i superioara si duhovniceasca, totdeauna trebuie sa-si calce pe inima si sa mearga totdeauna în dragoste, ca Dumnezeu dragoste este. Si asa pentru cine vine trebuie sa aiba dragoste, ca îndeplinesti porunca lui Dumnezeu. Daca ai dragoste, si omenirea se foloseste.

Dar sa nu schimbi rânduiala pentru asta. Faci ce ai de facut în cadrul rânduielii. O problema de acelasi gen: în unele manastiri s-a ajuns sa se manânce carne. Si asta pentru ca zic ca au mult de munca.

Asta-i pricina? O da vrajmasul. Calugarul are alta viata, alt drum.

E adevarat. Si duhovnicii mai cunoscuti sunt de parere ca nu e bine sa se munceasca prea mult si sa se lase rugaciunea deoparte. Dar acum, dupa '89, se construiesc manastiri; sau, daca o manastire s-a darapanat, încearca s-o refaca, sau sa consolideze biserica. Nu au bani din ce sa traiasca, zic ei, si atunci trebuie sa munceasca la câmp, la fân, la vaci, la toate. Pâna se istovesc de munca. Pentru ca nu stiu cum altfel sa faca rost de bani. Cum se poate rezolva problema asta? Ca nici ei nu ar vrea sa munceasca asa de mult pe câmp. Cineva a spus ca "unele manastiri au ajuns C.A.P.-uri duhovnicesti". Ce sa faca monahii? E mai bine sa nu mai construiasca nimic, si sa nu aiba unde sa stea? Sa lase manastirea sau biserica sa se darâme?

Nu s-o lase sa se darâme, dar ei le fac moderne pe toate, cu cheltuieli titanice, si n-au bani, si-alearga prin tara cu catrafusele si cu toate, asta nu-i o viata sfânta, nu-i dupa Dumnezeu. Asa-i moda. Si-n tara la noi se construiesc - vezi ca si aici în Grecia au dat niste sume titanice ca sa refaca manastirile toate; toate le refac, le modernizeaza.

De ce e rea modernizarea la manastire? Pentru ca te lipeste cu mintea de lucruri?

Manastirile astea vechi au o mie de ani. Si au stat în picioare. Si s-au construit cu mari greutati. Era lumea evlavioasa. Si-au facut manastire care a tinut pâna astazi si are o mie de ani. Dar acuma le strica, si le refac din nou. Dar ele înca n-au cazut. Ele "merg înainte", se mentin asa.

Dar sunt darapanate. Undeva lânga Careia aproape ca s-a darâmat o manastire. Si acum vor sa vina acolo niste parinti, sa încerce sa o refaca, sa construiasca niste chilii. Dar s-a darapanat rau. Acum câtiva ani nu era asa. Aproape ca pica jos. Unele parti din manastire au cazut la pamânt.
Sunt la pamânt. Sunt. Dar vezi ca le-au dat foc. Dusmanii le-au dat foc. Sunt vreo treizeci de ani de atunci. Si spuneau ca a luat foc de la... nu mai stiu, dar erau minciuni. La toti spuneau minciuni, ca au vazut palalaie de foc în afara... Dar cum sa ia foc, când peretele e lat, e gros de un metru si jumatate, cum s-a dus focul acolo? Asa se vorbeste, ca expres i-au dat foc niste dusmani bagati înauntru. Dupa aceea au luat foc chiliile. Si-n momentul când au dat foc, au furat odoarele din manastire.

Ispite diavolesti, rautate, nedreptatire... Parinte, cum trebuie suportata nedreptatea?

Orice s-ar întâmpla, tu te socoteste inferior. Orice s-ar întâmpla. Cu toate ca altul vrea sa te certe, sa te ocarasca, tu, daca ai smerita cugetare, sa accepti greutatile pe care ti le-arunca... Doar cine va rabda pâna în sfârsit, scrie Sfânta Scriptura, se va mântui.

Parinte, un alt subiect: doi-trei tineri care au terminat Facultatea de Teologie s-au gândit ca poate e mai bine sa încerce sa faca un fel de chilie undeva în tara. Dar le lipseste un batrân povatuitor. Credeti ca e buna ideea lor de a încerca asa o vietuire?

Daca n-au batrân, îi înseala ispitele. Vor sa mearga la o viata pustniceasca? Foarte bine, dar trebuie sa aiba un duhovnic experimentat, apropiat de Dumnezeu, si sa nu iasa din cuvântul lui sub nici un motiv. Dar trebuie atentie, ca te înseala vrajmasul. Prima data, vezi cum te învata Sfintii Parinti? Pentru o asemenea viata, trebuie sa te dezbraci de omul cel vechi si sa te îmbraci în omul cel nou. Toate rautatile pe care le avem în sufletul nostru trebuie sa le scoatem, sa ne îmbracam în haina mântuirii. Satana se osârduieste ca toate patimile pe care le-am avut sau le avem sa le bage în sufletul nostru. Si daca traim cu nevrednicie, cu greutate se dezradacineaza. Daca vrei, sa mergi la o manastire de obste, trebuie sa faci ascultare, sa-ti tai voia, ca sa poti capata smerita cugetare, si atunci e speranta ca sa putem capata sfânta vietuire.

Dar daca nu au un batrân care sa stea cu ei, dar au duhovnic si merg sa-l cerceteze în fiecare saptamâna. E bine asa sau tot nu e bine?

Trebuie sa poata rezista. Daca n-ai trait în monahism, atunci cu anevoie îti tai voile tale, dupa cum te sfatuieste duhovnicul. E mai bine sa mergi într-o manastire, sa faci ascultare, oriunde te-ar pune. Daca esti hotarât sa faci ascultare si taierea voii, oriunde te-ar pune, nu cârti. Sa socotesti asa: ca Însusi Dumnezeu i-a înteleptit pe iconom si pe staret ca sa îti dea acea ascultare.

Si daca un monah primeste ascultare sa lipseasca de la Liturghie ca sa se duca la câmp, sau sa faca cine stie ce lucruri de acest fel? În unele manastiri s-a ajuns de multe ori sa se înteleaga prin ascultare faptul ca trebuie sa lipsesti de la slujbe. Într-o manastire au vrut sa termine cu munca asta si au angajat niste oameni care sa munceasca, pentru ca parintii sa vina la slujbe. Dar parintii s-au învatat atât de mult cu munca, în atâtia ani, încât tot la munca se duc si lipsesc de la slujbe. Au devenit într-un fel dependenti de munca fizica. Cât despre ascultarea de staret, apare o problema: unii stareti au început sa gândeasca lumeste. Vor sa faca manastiri mari, cu marmura, cu geamuri speciale si câte si mai câte. Si cel care traieste acolo, în loc sa se ocupe de cele duhovnicesti, trebuie sa traga acolo ca un fel de muncitor, nu de calugar. Si atunci cum sa faca ascultare? Ca se gândeste ca poate nu-i bineplacuta lui Dumnezeu ascultarea asta.

Trebuie în toate dreapta socoteala. Si staretul si iconomul trebuie sa aiba grija sa nu faca greutati mari în Postul Mare, ca sa lucreze parintii si, din cauza muncii grele, sa înceapa a dezlega mâncarurile.

Dar numai în Postul Mare trebuie sa aiba grija de parinti?

Totdeauna trebuie. Dar primavara e mult de lucru, si omul e slab în Postul Mare. Si daca e mult de lucru, omul e nevoit sa manânce cu untdelemn.

Dar ce sa faci daca intri într-o manastire si te tine asa, zicând: "lasa, ca faci Liturghia pe câmp", cum avea o vorba un parinte. Adica zici: "Doamne, Iisuse..." si faci ascultare. Ei prin ascultare înteleg sa te duci la munca. Si zic: "fa ascultare, ca nu te mântuiesti daca nu te duci acolo, la munca", în loc sa stai la slujba.

Daca e dreapta socoteala si el daca poate face rabdare, ascultare, se mântuieste: "Ei, a zis parintele asa, asa fac. La Sfânta Liturghie nu ma duc, dar zic: Doamne, Iisuse...", sa se împace sufletul si inima. Daca nu esti în pace, nu poti face nici o rugaciune, ca te gândesti ca e cu nedreptate.

Greutati în familie, greutati în manastire. La Dumnezeu e mai mare lucru fecioria, traiul în manastire?

Sigur. Pentru ca Dumnezeu n-a pus legi pe care omenirea sa nu le poata tine, ci a pus legi asa, cu iconomie. Acela ce-i calugar e obligat sa fie curat. Si cu toate acestea, se întâmpla de cade. De aceea a lasat Dumnezeu omului sa aleaga. Înainte si monahismul, ce era? Trei ani de zile te tinea în manastire ca frate. Dupa trei ani de zile îti ziceau: "Frate, ne-am hotarât sa te facem calugar, ca esti ascultator", si celelalte. "Nu, vreau sa mai stau ca frate!". "Nu! Sub nici un motiv, nu poti sta nici o zi mai mult! Ori te faci calugar, ori te duci si te casatoresti!". Timp de trei ani de zile îl necajeau si-n dreapta si-n stânga, ca sa vada daca e plecata mintea lui spre monahism, spre curatie, spre ascultare. Asta era încercarea, trei ani de zile, dupa trei ani se hotarau. Si nu-l tineau nici o zi mai mult, pentru ca socoteau ca a avut timp în cei trei ani sa ia o hotarâre, sa-si dea seama daca va rezista sau nu ispitelor care vin la monahism, în manastire. Si daca acela nu se putea hotarî în trei ani, manastirea nu-l mai primea.

Dar cum îsi poate da seama cineva daca va rezista sau nu?

Sa gândesti asa: esti de trei ani de zile, dar patimile trupesti nu te lasa. Si nu numai cele trupesti. Mai vine si ideea sa faci ceva, ideea unei "realizari" în viata; ideile, gândurile astea sunt patimi. Daca în trei ani de zile n-ai constatat ce poti rabda, n-ai putut lua o hotarâre, atunci pentru manastire nu mai esti. Daca te hotarasti, te faci calugar, ti se da ascultarea ta, smerenia ta, si celelalte, si ramâi acolo. Dar daca tu înca nu vrei, daca vrei sa mai încerci, manastirea este hotarâta ca tot acum sa-ti spuna ce sa faci. Adica du-te sa te casatoresti. Daca tu nu esti hotarât dupa trei ani de zile, manastirea nu te mai primeste.

Unii spun ca daca cineva a intrat ca frate si apoi nu a vrut sa ramâna în manastire, satana l-a luat, ca e rau, si-l duc pe om aproape la disperare. E bine sa se puna problema asa? Totusi sunt niste ani de încercare, nu trebuie sa-l osândesti pe frate ca n-a ramas în manastire.

Nu, nici vorba, n-ai nici un drept sa-l osândesti.

Unii îl opresc chiar de la împartasanie, zicând ca daca a fost frate în manastire si apoi pleaca si se casatoreste, atunci doi-trei ani sa nu se împartaseasca. Vi se pare corect?

Nu, nu e corect. Cei doi-trei ani cât ai stat în manastire ai încercat. Si dupa doi-trei ani de manastire ai hotarât ca nu poti rezista ascultarilor si vietii de manastire. Atunci, ce canon sa ai tu? Tu te-ai dus, ai încercat, dar n-ai putut.

Dar daca te tunde rasofor atunci nu mai ai voie sa pleci?

Ei, de-acuma rasofor e altceva.

Sunt unii calugari care vorbesc cu dispret despre casatorie. O considera ceva fara valoare si spun ca numai calugaria este adevarata cale, sfintenia deplina.

Sigur, monahismul e superior, pentru ca respecta curatenia sufleteasca si trupeasca. Nu spune: "Cel ce iubeste pe tata, pe mama, pe frate, pe sora mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Împaratia lui Dumnezeu"? Dar monahismul da de înteles ca a lepadat toate: si tata, si mama, si frate, si sora, si cunoscuti si toate, pentru dragostea lui Dumnezeu. Atunci esti vrednic de Împaratia lui Dumnezeu.

O alta problema: sunt oameni care au facut Facultatea de Teologie, dar înainte de a ajunge la Dumnezeu, poate în adolescenta, au avut unele caderi trupesti, si si-au pierdut fecioria... Ce sa faca? Sa se gândeasca sau nu la preotie? Unii dintre ei au încercat sa se pocaiasca, sa duca viata evlavioasa. Ce parere aveti: e bine sau e rau? Sfintii Parinti au zis ca cine nu e fecior nu e bun sa fie preot. Dar unii duhovnici îi trimit pe tinerii care dupa cadere s-au pocait sa îsi asume crucea preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti. Duhovnicul spune: "Ar fi bine sa te îndrepti spre preotie...". Dar Sfintii Parinti spun altceva.

Asa scriu Sfintii Parinti, sigur, asa este hotarârea. Dar duhovnicii mari si episcopii dupa voia lui Dumnezeu judeca lucrurile. Daca întâmplator dau în niste nevoi mari, îi dau binecuvântare câte unei persoane în felul asta. Dar el singur nu poate sa ceara lucrul asta. Si nu poti sa zici: "nu-i nimic ca a cazut".

Dar daca episcopul si duhovnicul judeca totul, si dau binecuvântarea, iar cel în cauza are framântari, nu e sigur ca e bine sa fie hirotonit, si are gânduri de îndoiala?

Daca episcopul si duhovnicul dau binecuvântarea, atunci acela sa aiba pace: se cunoaste ca a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindca a facut ascultare. Episcopul si duhovnicul vad niste greutati mari, de aceea i-au dat binecuvântarea; este nevoie de preot. Pe cine sa trimita? E atâta lume care cere Liturghie, cere botezuri, cere fel de fel de slujbe.

Dar e vreun pericol ca cel care a primit astfel hirotonia sa nu se mântuiasca?

Nu, nu e pericol. Sunt multi asa cum spui. Totusi, la batrânete, taie Liturghia. Adica vad ca a venit batrânetea, fac iar o spovedanie, se smeresc si nu mai slujesc, în semn de pocainta. Dar, odata ce i-au dat binecuvântare duhovnicul si episcopul, el este preot.

Acum o întrebare care a generat controverse între unii episcopi si preoti: ce parere aveti despre ecumenism?

Eu nici nu stiu ce vor sa faca ei cu ecumenismul. Adica cum, toate credintele sa fie la un loc, ca toate-s bune, nu?

Nu e rau totusi sa existe o deschidere pentru a-i apropia si pe cei de alte credinte sau confesiuni de adevarul Ortodoxiei, numai sa nu se întâmple invers, sa nu se treaca la credinta acestora...

Aia face diavolul. Nu vezi ca porunceste Scriptura: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si pe aproapele tau ca pe tine însuti"? Cine e aproapele tau? Tot omul, nu numai ortodoxul. Tot omul este aproapele tau. Fata de orice om, de oriunde de pe pamânt, sa ai dragoste. Dar nu sa ai dragoste ca sa iei eresurile lumii. Ca om, sa ai pace, dragoste. Ca Dumnezeu dragoste este. Tu tii cutare, sau cutare, treaba ta! Dar noi, în primul rând, sa avem dragoste... Câta dezbinare s-a facut si în Biserica: "Nu, asa trebuie, cum zic eu!", "Ba nu, cum zic eu!". Stai, sa ne descurcam, sa discutam, o zi, doua, trei! Credeti ca soboarele care s-au facut, cele sapte Sinoade Ecumenice, s-au facut într-o zi, doua? Nu, au stat la discutii, au discutat, pâna când s-a hotarât care e adevarul.

Si au încercat sa-i primeasca pe cei rai si sa-i îndrume cu blândete.

Daca stai cu blândete sa discuti chestiunea, ca poate si celalalt are dreptate cumva, poate are dreptul, dar întelege gresit aceasta dreptate, si acum, daca el are rabdare, tu din partea astalalta, care vezi adevarul, îl sfatuiesti cu îndelunga rabdare pâna când se convinge care-i adevarul.
Uneori, atunci când unii ortodocsi se întâlnesc cu neortodocsii, cu ereticii, îi iau cu duritate, fara dragoste: "Mai, ca voi faceti asa, ca nu stiu cum, ca nu stiu ce?", si nu-i câstigi, îi îndepartezi de adevar. Ba chiar între parintii ortodocsi, daca e vreunul care are o idee gresita, sunt unii care sunt gata sa spuna: "Uite, ala e eretic, e asa, asa!", dar fara a încerca o discutie în duhul blândetii. Sunt gata sa arunce cu piatra, si atunci pe celalalt îl pierzi, nu-l mai câstigi.

Îl pierzi, si de-acuma se face o ruptura mai mare. Uite cum s-a amestecat vrajmasul, ca cei pe calendar vechi si cei pe nou nu au nici o dragoste unii fata de altii, ba au urâciune. Ei fiind de acelasi neam, fiind de aceeasi credinta, si uite, au urâciune unii pe altii. Asta e lucrarea vrajmasului, ca Dumnezeu dragoste este. Dar daca nu ai dragoste, si ai urâciune, de-acuma te-ai dat de partea satanei. Mila lui Dumnezeu sa fie cu noi, ca noi suntem asa cum suntem... Mila lui Dumnezeu...

Privitor la problema misionarismului.... La noi în tara nu prea exista un duh misionar, adica nu putem spune ca din România au plecat misionari la musulmani sau în cine stie ce tara necrestina...

Numai catolicii si grecii fac lucrul asta.

Si protestantii. Ai nostri vor sa faca misiune în tara mai mult, ca e nevoie. Se ocupa mai mult de pastoratia turmei din staulul Bisericii.

Dar nici în tara nu prea fac misiune. De aceea e cel mai rau.

Totusi se mai face câte ceva. Dar se axeaza mai mult pe pastoratie, nu pe misiune.

Sa faci misiune în tara înseamna sa faca o propaganda titanica. Aici, grecii au patru-cinci posturi de radio, unde de dimineata pâna noaptea, si toata noaptea, se vorbeste despre natiune si ortodoxie. Vorbesc asa niste învataturi pe care nu le-am mai auzit în atâtia ani de zile.

Si la noi în tara s-au facut posturi de radio ortodoxe, stiati? Sunt la Cluj, la Alba Iulia, la Iasi... Se spune ca si Patriarhia ar vrea sa faca unul, la Bucuresti.

Acolo trebuia primul, la Bucuresti. Am auzit asa, ca s-ar fi spus ca sunt atâtea posturi de radio, dar pentru ortodoxie si nationalitate nu-i nici unul, nu putem face. Ca nu sunt oameni cu care sa poata face un asemenea post de radio. Dar aici la greci au! Fel de fel de oameni, profesori universitari, arhierei, sau altii, se duc si vorbesc...

Am putea sa luam si noi modelul lor? La noi sunt trei posturi nationale de radio, si au emisiuni religioase. Sunt tineri care lucreaza acolo. E bine?

E cel mai bun lucru!
Dar daca unii dintre ei nu vor sa ramâna în lume, sa-si mai bata capul cu aceasta ocupatie?

Ori ramâi în lume, ori nu ramâi, dar te duci si vorbesti, si te asculta oamenii.

Cineva s-a dus la manastire si vrea sa-si faca un post de radio ortodox acolo, la manastire, cu calugarii. La noi în tara. Ce credeti despre acest lucru?

E bine! Si aici la greci este asa ceva, la o manastire. Am vizitat si eu o manastire ca aceea cu vreo 15 ani în urma. Nu era manastire, dar era ca o manastire. Era o stareta acolo si împrejurul ei erau vreo 15-20 de femei. Si avea o gradina colosal de mare, multe hectare, cu toate bunatatile în gradina aceea. Si pe deal, pe munte, zidise o manastire mare, dar nu era terminata atunci când am fost eu. Si am întrebat-o pe una din ele: "Ce-i cu voi, de ce sunteti mirence?". Si nu era barbat sa le-ajute la nimic. Aveau masina, cu care carau fel de fel de fructe, le duceau departe si le vindeau acolo. Si a venit masina aceea cu care carau fructele, si era o femeie, sau o fata, care conducea masina aceea. Si masina s-a defectat. Ei, si femeia aceea n-a chemat pe nimeni, ea singura s-a bagat sub masina, cu fata în sus, si a reparat-o. Si am întrebat eu: "Ce-i cu voi?". Si au zis: "Noi suntem toate mirence, dar venim si ne cercam, sa vedem, ne putem face calugarite, ori nu? De aceea n-avem aici nici un barbat care sa lucreze la nimic, toate lucrarile - agricultura, vie, livada - le facem noi. Si cercam sa vedem de ne putem face calugarite".

Dar un post de televiziune ortodox ar fi rau sau nu? Chiar daca e periculoasa dependenta de televizor.

Televiziunea e un lucru bun, dar sa dai ceea ce e de folos.

Poate ar fi bine sa fie un post de televiziune ortodox, dar asta cere foarte multi bani.

Eu am auzit ca s-ar fi spus ca nu se poate face, ca nu sunt nici bani, nici oameni pentru asta.

Asta e adevarat, costa foarte mult. E foarte greu sa asiguri emisia, sa organizezi timpul si toate, e munca foarte multa. Trebuie bani multi, trebuie oameni multi. Si din ce-i platesti? Ca posturile particulare de televiziune, care transmit toate porcariile, scot bani, pentru ca lumea se uita la porcariile alea. Si ei baga reclame, si reclamele se platesc foarte bine. Dar când faci un post ortodox nu-ti da nimeni nici un leu. Si atunci e foarte greu.

Guvernul ar trebui sa dea.

Guvernului nu-i pasa de asa ceva.

Atunci Patriarhia.

Patriarhia se descurca cu banii cum poate. Guvernul a facut acum al treilea post national de televiziune: "Cultural". Si acolo sunt mai multe emisiuni religioase. Asta a putut sa faca guvernul. Tot e un lucru bun. Dar facând emisiunile astea, tot te risipesti. Ai rasplata de la Dumnezeu pentru ca le faci?

Sigur ca da.

Parinte, dar sa zicem ca faci unele lucruri bune, dupa Dumnezeu. Totusi, te risipesti cu ele. Si atunci simti ca parca n-ai fi cu Dumnezeu, parca n-ai fi în Dumnezeu, pentru ca a venit risipirea. Si atunci zici: "mai bine nu mai fac lucrul asta, chiar daca e bun si e dupa Dumnezeu, ci fac ceva care sa nu ma mai risipeasca".

Dar de ce sa te risipesti, daca sunt lucruri dupa Dumnezeu?

Te risipesti, ca trebuie sa umbli în toate partile, sa-l cauti pe unul ca sa-i iei un interviu, si asa mai departe, si începi sa te risipesti. Nu stai tot timpul într-un loc, la liniste si rugaciune.

Asta trebuie sa o judeci singur. Adica sa ai dreapta socoteala, ca sa nu te vatami. Daca într-o parte te folosesti, si-n cealalta parte te vatami, atunci muncesti zadarnic. Te-ai folosit într-o parte, dar când ai lucrat în cealalta parte, ai risipit, si atunci ai pierdut si ceea ce ai lucrat duhovniceste. Trebuie dreapta socoteala.

Multi se angajeaza în lucruri bune, bineplacute lui Dumnezeu, dar care îi risipesc, si pierd lucrarea launtrica, sau pierd din puterea ei.

Nu e bine. Trebuie dreapta socoteala, adica sa te socotesti: ce ma risipeste si ce ma foloseste. Dar te înseala de multe ori si ispititorul, si patimile tale.

Dar trebuie sa fii întarit duhovniceste, sa nu cazi.

Sigur, asta e prima conditie.

Altfel, cazi rau.

Fereasca Dumnezeu! Dar tu încerci sa-i îndrepti pe altii, sa-i scoti din întuneric la lumina...

Cum trebuie sa cugete cel care vrea sa le vorbeasca celorlalti despre Hristos?

Spui asa: sunt dator sa vorbesc oamenilor care nu stiu cum trebuie sa mearga pe calea adevarului, cum trebuie sa se osârduiasca, sa se nevoiasca sa mearga dupa Adevar. Adevarul nu e altul decât Iisus Hristos, Adevarul este Biserica. Adevarul nu e altul. Zice: "Veniti la Mine toti cei osteniti, ca nicaieri nu veti afla odihna, decât numai la Mine". Sa ne osârduim sa ne despatimim. Si daca avem duhovnici care ne sfatuiesc si respectam cuvintele lor - ca harul Sfântului Duh prin gura lor a vorbit - cu asta agonisesti smerita cugetare. Oricât de întelept ai fi, daca n-ai smerita cugetare, cazi. Ca nu este alta primejdie mai mare pentru mântuirea omului decât înaltarea mintii...
(Extras din : Ne vorbesc parinti athoniti -- de Danion Vasile si Marian Maricaru)

Icon of Day