VIAȚA PĂRINTELUI CLEOPA

I

CASA PARINTEASCA

Fericitul întru pomenire, Arhimandritul Cleopa Ilie, parintele nostru duhovnicesc, s-a nascut în comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie, anul 1912.

Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserica si de copii. Nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult împreuna cu copiii, si duceau o viata curata si bineplacuta lui Hristos. Casa lor era ca o biserica, asa cum povestea si Parintele Cleopa: ''Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar si la miezul noptii ne sculam si faceam rugaciuni''. Nu se auzea între ei de înjuraturi, betie, desfrâu, judecati pentru avere si avorturi, ci viata de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina în partea locului.

Nu întâmplator s-au nascut în aceasta zona, cu rânduiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini calugari, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfântul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960) si chiar Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul Parintelui Cleopa. Între acestia nu gresim daca îl numaram si pe vrednicul de pomenire, parintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie.

El a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povatui duhovniceste si a mângâia atât pe calugari, preoti si ierarhi, cât si multimea credinciosilor. Preacuviosia sa era duhovnicul si povatuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugaciunile si voiau sa urmeze lui Hristos, si a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreaga noastra tara.

Casa parinteasca în care s-a nascut Arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserica vie, dar nu o înlocuia pe cea din sat, unde slujea vestitul preot de atunci, Gheorghe Chiriac. Caci, precum spunea însusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de Însusi Hristos si nimic nu faceau fara sfatul si binecuvântarea lui. De aceea, viata de zi cu zi curgea firesc, biserica era plina de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.

Asa erau satele românesti în primele decenii ale secolului al XX-lea! Pentru aceasta si familia parintilor sai a fost binecuvântata de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru baieti si patru fete) au supravietuit.


Parintii

Tatal

Dupa traditie, stramosii tatalui sau erau vestiti oieri, originari din comuna Salistea Sibiului, care, datorita persecutiilor religioase din secolul al XVIII-lea, au fost nevoiti sa paraseasca Ardealul si sa se stramute în Moldova, stabilindu-se în judetul Botosani. Din batrâni se pastreaza aceasta amintire, ca au trecut Muntii Carpati în Moldova trei frati de o mama cu numele de familie Ilie. Unul dintre ei s-a stabilit în judetul Botosani, devenind stramosul Parintelui Cleopa.

Al doilea, de asemenea mare crescator de oi, s-a stabilit în comuna Pipirig - Neamt, si a avut ca ultim urmas pe Grigore Ilie, care s-a mutat nu demult la Domnul. Al treilea frate s-a facut pustnic în Muntele Athos, unde a si raposat.

Alexandru Ilie, tatal Parintelui Cleopa, s-a nascut în anul 1871, la 12 septembrie, în comuna Sulita - Botosani. El era un barbat înalt, tacut si bun gospodar. În anul 1902 s-a casatorit cu Ana Bercea, din satul vecin, Dracsani, fiind cununati la biserica din sat de vrednicul Preot Gheorghe Chiriac, care mai târziu avea sa-i boteze si pe cei zece copii ai lor.

Alexandru se îndeletnicea îndeosebi cu agricultura, cu cresterea vitelor si cu negotul de animale, fiind numarat printre cei dintâi gospodari din sat. Aveau 150 de oi, peste 20 de vite mari si 30 de hectare de pamânt.

Despre tatal sau, Alexandru, Parintele Cleopa zicea urmatoarele: ''Dumnezeu sa-l ierte pe tatal meu. Era un om înalt, plesuv, cu barba alba mare si foarte credincios. În fiecare sarbatoare se ducea cu copiii la biserica si ajuta pe cei saraci. Pe el nu l-a vazut nimeni baut sau înjurând sau fumând sau facând altceva dintr-acestea.

Dimineata, când sa plecam la scoala, mama ne zicea sa mâncam ceva sau sa luam în traista. Dar tata zicea: ''Nu! Lasa-i, baba hai, ca n-or sa moara!'' Iar când veneam de la scoala, luam Sfânta Anafora si apoi mâncam. Fratii mei, mai cu seama fratele Mihai, nu mâncau nimic pâna nu terminau Psaltirea de citit.

Pâna nu ne rugam un ceas, nu ne dadea de mâncare, nimic. Chiar daca nu era în post, zicea: ''Nu se manânca acum. Când vii de la scoala, la amiaza. Nu esti porc sa manânci de dimineata''.

Nu stia carte, dar avea frica de Dumnezeu. Sa adoarma seara vreunul neînchinat? Sau sa stea la masa pâna nu zicea ''Tatal nostru''? Sau sa nu se duca Duminica la biserica? Sau sa auda c-a înjurat sau a fumat sau a furat ceva? Ca nu-l vedeai pe el cu acestea în veac. Avea o curea în cui, îi zicea ''Sfântul Neculai''. Daca te prindea cu ceva, fereasca Dumnezeu! El zicea: ''Mai, uite ''Sfântul Neculai''! Treci la rugaciune! Te-am facut cu doi ochi, stii carte, citeste Psaltirea si rugaciunile din carte!''

Odata, venind de la scoala, am gasit pe drum un ham. L-am luat bucuros si l-am dus acasa. Când m-a vazut tata, m-a întrebat de unde l-am furat. Iar eu i-am spus: ''L-am gasit si m-am gândit ca ne poate fi de folos''. Dar tatal meu mi-a spus hotarât: ''Du-te si-l du înapoi, ca nu l-ai pus tu acolo!''

El a fost în casa sfesnic. El a fost stapân peste noi''.

Ajungând la vârsta de 72 de ani, Alexandru Ilie si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la 23 februarie 1943.

Mama

Ana Ilie, mama Parintelui Cleopa, s-a nascut la 10 octombrie 1876 din parinti agricultori si buni crestini. În anul 1902 se casatoreste cu Alexandru, cu care naste zece copii. Dintre acestia, cinci copii - patru baieti si o fata - au intrat în viata monahala.

Ana era o femeie simpla, mica de statura, fara carte, dar cu o memorie deosebita. Ea adeseori plângea, caci avea darul lacrimilor. Durerea ei cea mai mare era aceea ca aproape toti copiii i-au murit de tineri. Singurul care a supravietuit pâna la adânci batrâneti a fost Parintele Cleopa. Trei baieti si o fiica au raposat la manastire si ceilalti în satul natal. Cu toate acestea, a fost întarita de Dumnezeu cu darul Sau, ca sa-si poata duce crucea care i-a fost rânduita de Sus.

Ramânând vaduva în anul 1943, a fost adusa de Parintele Cleopa la manastire si apoi tunsa în monahism la Agapia Veche în anul 1947, sub numele de Agafia. Dupa mai bine de douazeci de ani, în toamna anului 1968, la 15 septembrie, Schimonahia Agafia Ilie se stramuta la cele vesnice în vârsta de 92 de ani.


Copiii

familiei Alexandru si Ana Ilie

Maria

Era fiica cea mai mare a familiei Ilie. Ea s-a nascut în anul 1903. Fiind cea mai în vârsta dintre copii, ea a îngrijit pe fratii ei mai mici, dându-le o buna educatie. S-a casatorit în satul natal si a nascut o fiica. A ramas vaduva de tânara. Dupa putin timp i-a murit si fetita.

Vasile

S-a nascut în anul 1905, fiind al doilea copil din familie. Împreuna cu alti doi frati mai tineri, Gheorghe si Constantin - viitorul Parinte Cleopa - a pascut oile parintilor sai în preajma Schitului Cozancea din apropiere.

Aici a avut povatuitor pe vestitul Schimonah Paisie Olaru, care era sihastru în padurile Cozancei.

În anul 1929, Vasile intra în obstea Schitului Sihastria - Neamt, sub povatuirea marelui egumen Ioanichie Moroi. Dupa doi ani de nevointa si ascultare la oi, se muta la cele ceresti, în vara anului 1931.

Gheorghe (Monahul Gherasim)

S-a nascut în anul 1907. Era foarte blând, evlavios si întelept, însa foarte aspru cu sine. S-a format duhovniceste în Schitul Cozancea, fiind sub ascultarea Schimonahului Paisie Olaru. Apoi a intrat în obstea Schitului Sihastria spre sfârsitul anului 1927 si a fost calugarit sub numele de Gherasim. Era cel mai nevoitor dintre toti fratii sai, postind mult si rugându-se neîncetat. Stia Psaltirea pe de rost si o repeta zilnic, pascând vitele schitului.

Dupa sase ani de viata monahala, îsi da duhul în mâinile Domnului, în toamna anului 1933.

Profira

S-a nascut în anul 1910 si nu a fost casatorita niciodata. Ea a dus greul familiei, lucrând la câmp si purtând grija de ceilalti frati mai mici.

Odata, pe când prasea la câmp, simtindu-se bolnava, a rugat pe fratele ei Constantin (Cleopa) sa citeasca la Psaltire. Pe când el citea, Profira si-a dat duhul în mâinile Domnului.

Constantin (Parintele Cleopa)

S-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primara de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihastria împreuna cu fratele sau mai mare, Vasile. Dupa trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.

Pâna în anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, împreuna cu alti frati. Apoi este luat în armata în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pâna în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si Antonie Olaru.

În iunie 1942 este adus în schit si numit loctiitor de egumen, întrucât staretul Ioanichie Moroi era bolnav.

În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria.

În anul 1947, Schitul Sihastria, numarând peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Proto-singhelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.

În anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru sase luni în padurile din jurul Manastirii Sihastria.

În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina - Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, în urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Manastirea Slatina întemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Între anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage în Muntii Stânisoara, împreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, este readus în manastire, la porunca Patriarhului Justinian.

În anul 1956, revine la metanie, iar în primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oara în Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile.

În toamna anului 1964 revine în Manastirea Sihastria, ca duhovnic al întregii obsti, si povatuieste fara întrerupere atât calugari, cât si mireni, timp de 34 de ani, pâna la 2 decembrie 1998, când îsi da duhul în mâinile lui Hristos.

Ecaterina

Era a treia sora a Parintelui Cleopa. S-a nascut în anul 1914. Dupa ce a terminat scoala primara în satul natal, a intrat în monahism la Manastirea Agapia Veche, devenind rasofora, si s-a nevoit aici mai multi ani. Apoi s-a retras la Manastirea Agafton, din judetul Botosani, si a trecut la cele vesnice de tânara în aceasta manastire.

Mihai

Era al patrulea frate al Parintelui Cleopa. S-a nascut în anul 1917. Împreuna cu fratii sai a pastorit oile în poienile Schitului Cozancea mai multi ani. În anul 1934 a fost primit ca ucenic la Manastirea Durau, unde s-a nevoit câtiva ani. Apoi s-a retras la Schitul Cozancea si si-a dat duhul în mâinile Domnului, în anul 1940.

Hareta

S-a nascut în anul 1920. Urmeaza scoala primara în sat si îsi ajuta parintii la munca câmpului. Ca si ceilalti frati ai ei, se muta la Domnul din frageda vârsta, pentru a se bucura neîncetat cu cetele îngeresti.

Alti doi copii

Ana Ilie mai naste doi copii, al caror nume nu ne sunt cunoscute. Ei mor din pruncie, fiind înmormântati în cimitirul satului natal.

------------------------------------------------

II

VIATA SI NEVOINTELE


CUM A FOST DARUIT MAICII DOMNULUI

PRUNCUL CONSTANTIN

În primele doua luni dupa nastere, pruncul Con-stantin - viitorul Parinte Cleopa - era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai mânca aproape nimic si plângea zi si noapte. Toti erau îngrijorati de viata lui.

Nestiind ce sa mai faca, mama lui, Ana, a fost sfatuita de batrânele din sat sa se duca cu pruncul bolnav la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu de la Schitul Cozancea, care era un mare exorcist si vindeca multi bolnavi cu sfânta rugaciune.

Ajungând la chilia duhovnicului Conon, unde astepta multa lume, si-a spus durerea ei, plângând cu multe lacrimi:

- Ce sa fac, parinte, ca acest copil de la o vreme nu mai manânca si plânge într-una? Ma tem sa nu moara.

- Stii ce sa faci? Sa-l daruiesti Maicii Domnului!

- Cum sa-l daruiesc Maicii Domnului?

- Iata cum, a zis el. Ia o lumânare si un prosop, aseaza pruncul înaintea icoanei Maicii Domnului din biserica si zi asa: ''Maica Domnului, îti daruiesc tie copilul acesta care este bolnav! Fa ce stii tu cu el!''

Atunci mama pruncului s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, facând trei metanii, si, cazând în genunchi, a zis plângând: ''Maica Domnului, îti daruiesc tie copilul acesta al meu, ca este bolnav si plânge mereu. Fa ce stii tu cu el!'' Si l-a trecut de trei ori pe sub sfânta icoana.

De atunci pruncul Constantin s-a facut sanatos. Aceasta a fost o adevarata minune a Maicii Domnului, iar din momentul acela Constantin nu a mai fost bolnav de moarte toata viata sa.

Asa miluieste Maica Domnului pe mamele care nasc copii în frica de Dumnezeu.

COPILARIA

De mic copil, Parintele Cleopa avea multa evlavie la Maica Domnului. La unsprezece ani a învatat Acatistul Bunei Vestiri pe de rost, cum singur spunea: ''Eram la desfacat papusoi în tarina si aveam cartea de rugaciuni ascunsa sub panusi. Pâna când venea tata cu caruta cu popusoi, mai învatam un icos, mai învatam un condac. Si uite asa am învatat Acatistul Maicii Domnului''.

Toti fratii sai iubeau înfrânarea de mici. Mama sa spunea ca le punea uneori carne în traista, când nu era post. Dar ei nu o mâncau, ci o dadeau la altii si mâncau putina pâine si ce mai aveau.

Iarasi ne spunea Parintele Cleopa: ''Când eram mic si veneam de la scoala, treceam printr-un sat si, vazând ca baietii dau cu pietre pe o casa cu tabla rosie, am început sa arunc si eu. Profesorul a auzit, ne-a luat pe toti si ne-a tras câte o palma. Acum îi multumesc ca mi-a facut un bine si îl pomenesc la rugaciune!''

Spunea mama sa despre Constantin ca de copil ura cele lumesti si fugea de ele. Când s-a facut mai marisor si mergea cu oile, daca se întâmpla sa fie o nunta în sat si cânta muzica, nu trecea pe acolo, ci ocolea satul de departe si asa ajungea acasa!

CU OILE LA SCHITUL COZANCEA

În fiecare vara Alexandru Ilie facea stâna de oi pe dealurile si poienile din preajma Schitului Cozancea, la circa 5 kilometri departare de sat. Apoi încredinta oile celor trei feciori mai mari ai sai: Vasile, Gheorghe si Constantin, care cunosteau aceste locuri binecuvântate din frageda copilarie. Tot în aceasta parte se afla si chilia pustnicului Paisie Olaru, parintele lor sufletesc.

Acest ieroschimonah s-a nascut în comuna Lunca - Botosani, în anul 1897, si s-a închinoviat în obstea Schitului Cozancea din apropiere, în anul 1922. Aici s-a nevoit 26 de ani într-o mica chilie pustniceasca, laudând pe Dumnezeu ziua si noaptea si mângâind multe suflete. Pentru aspra sa nevointa era cautat de multi credinciosi, pe care îi mângâia duhovniceste.

De mici copii, Constantin si cu fratii sai mergeau deseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de Parintele Paisie. Ei se îngrijeau sa cânte la strana, sa lucreze gra-dina si sa duca cele de nevoie parintilor batrâni din schit.

Asa a fost rânduit de Dumnezeu ca aceste tinere vlastare sa se formeze sufleteste de mici, pentru marea nevointa calugareasca ce le statea înainte. Ori de câte ori aveau vreo ispita, alergau la pustnicul Paisie si îi cereau cuvânt de folos. Iar parintele îi sfatuia sa tina tacere permanenta, sa zica mereu rugaciunea ''Doamne Iisuse'', sa faca zilnic metanii, iar seara, dupa mulsul oilor, sa citeasca Psaltirea si Acatistul Maicii Domnului.

Fratii fiind ascultatori, niciodata nu ieseau din cuvântul batrânului. Dar diavolul îi ispitea din ce în ce mai mult, ca nu putea rabda sa fie biruit de niste copii, care îl izgoneau cu puterea psalmilor. Pentru aceea multe ispite le facea vrajmasul.

Odata, pe când cei trei frati se jucau între ei, din lucrarea vicleanului, unul a fost atât de tare lovit, încât toti credeau ca a murit.

Altadata diavolul îi tulbura în timpul sfintei ruga-ciuni. Când se rugau noaptea, uneori dracii începeau sa faca zgomot în pod si sa grohaie ca porcii. La început, fiind mai mic, Constantin îi întreba pe frati: ''Voi auziti?'' Atunci fratele mai mare, Vasile, îi spunea: ''Stai linistit! Nu-l baga în seama! Lasa-l, mai, ca atâta poate!''

Vazând vrajmasul ca fratii îl ard cu rugaciunea si cu postul, le-a facut o ispita si mai mare. Într-o seara târziu, pe când toti trei se rugau în genunchi si citeau la Psaltire în jurul focului de la stâna, deodata au vazut o pasare straina, ca un vultur, mergând printre ei. Fratele mai mic, Constantin, fiind mai zburdalnic, a lasat Psaltirea si a zis:

- Uite ce pasare frumoasa este aceasta!

- Taci, roaga-te, si nu mai vorbi! i-a spus Vasile, fratele mai mare.

Pe când Constantin privea la pasarea aceea ciudata, care era de fapt diavolul, deodata aceasta s-a aruncat în focul din vatra, facând zgomot mare si, risipind tot jaratecul, a aprins stâna. Din aceasta cauza au murit arse de foc mai multe oi. Apoi cu greu au stins focul si au adunat oile speriate de vrajmasul. Dupa aceasta au fugit la pustnicul Paisie si i-au spus tot ce au patimit de la diavoli.

Batrânul a stropit oile si stâna cu aghiasma, iar pe cei trei frati i-a îmbarbatat sa nu se teama, ca diavolul este legat de Hristos si nu are putere sa ucida pe oameni.

CUM S-AU IZBAVIT CEI TREI FRATI

DE ISPITELE TINERETII

Când erau toti fratii acasa, mama lor se îngrijea sa-i însoare, ca sa nu se duca la manastire. De aceea, le aducea fete tinere la claca, la depanusat porumb si la alte treburi, cu gândul ca poate se însoara vreunul dintre ei. Dar vazând ca nu erau interesati de ele, ea plângea si se amara foarte mult. Însa fratii, si îndeosebi Constantin, foloseau prilejul pentru a le povesti din Vietile Sfintilor si din alte carti bisericesti. Astfel, unele dintre ele au intrat în viata monahala, iar dupa aceea s-au dus si ei la manastire.

Mai povestea Parintele Cleopa ca prin anii 1925-1926, tinerii din sat au hotarât sa tocmeasca doi lautari si sa joace în casa familiei Ilie, cum era obiceiul din batrâni. Alexandru si Ana, parintii sai, erau bucurosi sa-si vada feciorii jucând, ca sa-i laude tot satul.

Într-o seara tinerii s-au adunat si au început sa cânte si sa joace. În clipa aceea fratele Gheorghe a vazut ca icoana Maicii Domnului de pe perete plângea si au înteles ca este pacat. Atunci cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, iesind din casa, s-au ascuns. Vazând mama lor ca lipsesc, i-a cautat peste tot. Apoi, aflându-i, le-a zis: ''De ce ne faceti de râs în sat? Veniti si voi la joc!'' Dar Gheorghe, ascunzându-se putin, si-a taiat cu cutitul ghetele din picioare. Apoi a zis mamei sale: ''Cum sa vin la joc, mama, daca mi s-au stricat ghetele?''

În seara aceea parintii au înteles ca feciorii lor au ales alta cale în aceasta viata si i-au lasat sa slujeasca numai lui Hristos.

Înca de acasa, fratii lui mai mari, Gheorghe si Vasile, se pregateau pentru viata de manastire. Se sculau la miezul noptii, faceau Utrenia, citeau la Psaltire si tineau post. Ei îl desteptau si pe Constantin, caruia însa îi era necaz ca-i strica somnul. Sora mai mare, Maria, intrase în Oastea Domnului si l-a chemat si pe Constantin, zicându-i: ''Hai si tu în Oastea Domnului, ca ai darul cuvântului si nu-i asa greu ca la manastire''. Atunci el s-a învoit. Noaptea urmatoare, când l-au sculat iarasi fratii la rugaciune, el a zis ca nu se mai scoala si nu mai merge la manastire. Apoi s-a culcat din nou fara grija.

Mama lor muncea pâna noaptea târziu. Venind ea de la fântâna cu doua galeti de apa, a vazut în camera unde dormea Constantin un câine mare, care statea pe pieptul lui si îl lingea pe obraz. Atunci a strigat catre Vasile: ''Vai, Vasile, vino repede ca pe Costica îl manânca un câine!'' Atunci Constantin s-a trezit si a mai apucat sa vada doar coada unui câine mare, negru, care disparea. Vasile i-a spus: ''asta-i diavolul care se bucura ca nu mai mergi la manastire!'' Din clipa aceea, fratele Constantin nu s-a mai îndoit sa mearga la manastire si se scula noaptea la rugaciune ca sa nu mai vina câinele.

CUM A ISPITIT DIAVOLUL

PE FRATELE GHEORGHE

În anul 1927, Gheorghe s-a retras ca ucenic la pustnicul Paisie de la Cozancea. Acolo facea ascultare de batrânul, lucra la gradina, cânta la strana si repeta mereu rugaciunea lui Iisus, mâncând o data în zi. Uneori mai statea si la Schitul Sihastria din Muntii Neamt.

Odata însa, ispitindu-l vrajmasul si umblând dupa sfatul mintii sale, a intrat în chilie si a lasat pe masa aceasta scrisoare: ''Iarta-ma, Parinte Paisie, ca am plecat în padure pentru cinci zile, sa ma pocaiesc!''

Seara, citind batrânul scrisoarea, a zis: ''Acest lucru este din ispita diavolului si nu îi va fi de folos fratelui Gheorghe, caci a plecat fara binecuvântare!'' Pe la miezul noptii a batut cineva în usa chiliei sale:

- Binecuvinteaza, Parinte Paisie, si ma iarta pe mine, pacatosul!

- Cine esti tu? a întrebat batrânul.

- Fratele Gheorghe pacatosul!

- Cum se poate asta? Fratele Gheorghe este plecat în padure sa se pocaiasca pentru cinci zile!

- Iarta-ma, Parinte Paisie, ca am gresit!

- Dumnezeu sa te ierte, frate Gheorghe. Intra în chilie si spune-mi ce ti s-a întâmplat.

- De mult voiam, Parinte Paisie, sa ma rog singur câteva zile în padure. Deci am luat Ceaslovul, Psaltirea, câteva lumânari si chibrituri si m-am ascuns în padure într-o groapa. Acolo am început a face metanii si a ma ruga cu lacrimi. Pe la miezul noptii aud lânga mine un glas înfiorator: ''Ce faci aici?'' Ma întorc putin si vad un arap urias, cu chip foarte înfricosator. Era vrajmasul! Apoi îmi zice: ''De ce ai plecat fara blagoslovenie?'' Atunci, cuprins de mare frica, am luat Ceaslovul si am fugit! Deci te rog, Parinte Paisie, iarta-ma pe mine pacatosul si ma primeste înapoi!

Din ceasul acela fratele Gheorghe nu a mai facut nimic fara binecuvântare.

CUM A FOST PRIMIT FRATELE GHEORGHE

ÎN SCHITUL SIHASTRIA

Spre sfârsitul anului 1927, Gheorghe a intrat în obstea Schitului Sihastria. Vazându-l mai râvnitor, egumenul l-a ispitit în felul urmator: l-a pus ca timp de trei zile sa stea la poarta schitului. Acolo el trebuia sa care un sac de pamânt în spate, zicând de 10 ori psalmul 50, dupa care sa se odihneasca si iarasi sa o ia de la capat. La capatul celor trei zile a venit egumenul la el si i-a spus:

- Asculta, frate Gheorghe, cum mai este cu calu-garia? Viata calugareasca este grea. Trebuie sa postesti, sa te rogi, sa faci orice ti se porunceste, sa porti în spate osteneala calugariei, cu dragoste pâna la moarte. Ai sa ai rabdare sa traiesti în nevointa aceasta pâna la sfârsit?

Fratele Gheorghe a raspuns:

- Iertati-ma pe mine pacatosul, cu ajutorul lui Dumnezeu voi împlini dupa slaba mea putere tot ce mi se va rândui.

Atunci egumenul l-a rânduit cu ascultarea la vitele schitului.

PLECAREA LA MANASTIRE A FRATILOR

VASILE SI CONSTANTIN

În iarna anului 1929, dupa sarbatoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Vasile si Constantin s-au hotarât sa plece la Schitul Sihastria - Neamt, pentru a sluji toata viata lui Hristos. Dupa ce s-au rugat mult lui Dumnezeu cu post si metanii, au luat binecuvântare de la preotul satului si au spus parintilor gândul lor.

Cel mai greu la aceasta despartire a fost pentru mama lor, Ana, care plângea mereu. Dar tatal lor îi zicea: ''Baba hai, lasa-i sa se duca! De ce nu am avut noi mintea lor când eram ca ei? Iata, mâine plecam la Domnul si ce ne-a folosit viata aceasta?''

La urma, fratii si-au pregatit bagajul. Însa nu au luat cu ei decât doua traiste în care aveau câteva haine, Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor, Ceaslovul, Psaltirea si doua icoane mari pictate, pe care le iubeau foarte mult: icoana Sfântului Gheorghe, si icoana Maicii Domnului care a plâns în casa .

Apoi, îngenunchind, s-au rugat lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa le binecuvinteze calatoria si sa-i învredniceasca de nevointa cea duhovniceasca. Pâna la marginea satului au fost însotiti de parintii lor, Alexandru si Ana, care lacrimau cu dragoste fireasca dupa copiii lor si nu se puteau desparti de ei. Copiii însa îi încurajau si le vorbeau de Hristos si de viata vesnica.

Dar, vazând ca parintii lor nu se pot desparti de ei, fratele mai mare Vasile a început a cânta condacul de la Acatistul Mântuitorului Hristos: ''Aparatorul cel mai mare si Doamne, Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbavit de moartea cea vesnica, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurari nenumarate, de toate nevoile ne izbaveste pe noi, care strigam: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!'' Apoi s-au închinat, au sarutat mâinile parintilor, si au plecat spre Schitul Cozancea. În clipa aceea parintii lor au cazut jos si au început sa plânga în hohote.

La Cozancea au stat o zi la bunul lor povatuitor, Schimonahul Paisie, care le povestea mereu despre pustnicii din Muntii Neamt, iar a doua zi au plecat spre Suceava, luându-l cu ei si pe fratele Gheorghe, care fusese în vizita la Schitul Cozancea.

INTRAREA ÎN MANASTIRE

SI ISPITIREA DUHOVNICEASCA

Plecând pe jos spre Schitul Sihastria, fratii au facut primul popas la Manastirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Aici s-au închinat la moastele sfântului, au ascultat Sfânta Liturghie, au citit Acatistul Maicii Domnului si s-au odihnit peste noapte.

Continuându-si drumul spre Schitul Sihastria, au facut al doilea popas la Manastirea Neamt, unde s-au închinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, ocrotitoarea manastirilor din Moldova. Apoi, intrând pe Valea Secului, s-au închinat la ctitoria lui Nestor Ureche si odata cu seara au ajuns la Schitul Sihastria. Dând slava lui Dumnezeu, erau fericiti ca le-a calauzit Maica Domnului pasii spre acesti munti binecuvântati unde s-au nevoit sute de sihastri de-a lungul secolelor.

La manastire au fost întâmpinati de monahul Ilarion, economul schitului:

- Ce doriti, fratilor? i-a întrebat el.

- Vrem sa ramânem în manastire, parinte, si sa ne facem calugari.

- Vreti sa va închinati viata lui Hristos?

- Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioase parinte.

- Asteptati aici pâna vorbesc cu parintele staret.

Auzind batrânul staret despre sosirea fratilor, i-a spus economului: ''Du-i la arhondaric, da-le ceva de mâncare si, începând de mâine dimineata, sa stea trei zile si trei nopti la poarta manastirii, sa bata fiecare cu batul în butucii de la poarta si sa zica neîncetat rugaciunea ''Doamne Iisuse'', fara sa le dati mâncare pâna a treia zi. Daca vor avea rabdare, îi primim în manastire''.

Economul s-a întors la frati si i-a dus la arhondaric unde s-au odihnit. La miezul noptii au mers la Utrenie, iar a doua zi au fost dusi la poarta manastirii si s-au rugat toata ziua, lovind cu betele în trunchiul unui brad. Când loveau în butuc, ziceau si rugaciunea ''Doamne Iisuse''. Calugarii si fratii treceau pe lânga ei, dar nimeni nu-i întreba nimic. Seara s-a reîntors economul si i-a întrebat:

- Ei, fratilor, a zis ceva copacul?

- Nu! au raspuns ei.

- Nu-i este foame copacului?

- Nu! au zis ei.

- Iata, asa trebuie sa rabde calugarul în manastire! Mergeti la arhondaric si dupa ce va faceti pravila si canonul va odihniti putin. Apoi veniti la Utrenie.

Urmatoarele doua zile au facut la fel. A treia zi, seara, a venit staretul Ioanichie Moroi în poarta manas-tirii, a binecuvântat pe cei doi frati, apoi i-a dus în biserica si le-a spus sa se închine la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.

Apoi, s-au spovedit începând cu viata din copilarie si au primit aghiasma mare si putina hrana, iar a doua zi s-au împartasit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos.

La urma fratii Vasile si Constantin au fost trimisi de staret la oi, iar fratele Gheorghe a pascut în continuare vitele. Dar, timp de trei luni, n-au avut voie sa se vada si sa vorbeasca unul cu altul.

Asa au fost primiti în manastire acesti frati binecu-vântati de Dumnezeu si de Maica Domnului.

PERSONALITATEA DUHOVNICEASCA

A STARETULUI IOANICHIE MOROI

Întemeiat în anul 1655 de catre un sihastru sfânt, Atanasie, împreuna cu ucenicii sai, Schitul Sihastria a fost dependent de Manastirea Neamt pâna în anul 1947, când a devenit manastire de sine-statatoare. Schitul a fost înnoit în anul 1734 de Episcopul Ghedeon de Husi si reînnoit în anul 1824, dupa rascoala eterista, de Mitropolitul Veniamin Costachi, pentru ca, dupa secularizarea din anii 1861-1863, sa ajunga aproape pustiu.

În anul 1884, construindu-se o fabrica de cherestea în imediata apropiere a schitului, putinii sihastri s-au retras în alte locuri mai linistite. Doar un singur calugar, monahul Ionatan, a ramas ca paznic al bisericii acestui schit, timp de douazeci si cinci de ani. Pe atunci, la Sihastria se facea Sfânta Liturghie numai o data pe an, la 8 septembrie, de hramul schitului.

În aceasta perioada, viitorul Ieroschimonah Ioani-chie Moroi, mergând în pelerinaj la Mormântul Domnului si apoi în Muntele Athos, a renuntat la familie si s-a facut monah la una din chiliile românesti din Athos. În anul 1900, a revenit în tara si a intrat în obstea Manastirii Neamt, având ascultarea de paraclisier.

În anul 1909, Mitropolitul Moldovei, Pimen Geor-gescu, a hotarât desfiintarea fabricii de cherestea de la Sihastria si reînfiintarea schitului. În acest scop, Schimo-nahul Ioanichie a fost hirotonit ieroschimonah si trimis ca egumen în acest schit.

Asa a renascut Schitul Sihastria, având în fruntea sa un egumen atonit foarte râvnitor pentru cele sfinte. Timp de peste 20 de ani, el a savârsit zilnic Sfânta Liturghie, fiind singurul preot slujitor. De asemenea, purta grija de buna crestere a ucenicilor sai si de toate cele necesare schitului.

Facându-se cunoscuta nevointa sa, veneau la Sihastria multi credinciosi. Dintre acestia multi tineri cautau viata duhovniceasca, printre care s-au numarat si cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, care au intrat în obstea acestui schit, întrucât doreau o nevointa monahala deosebita si cautau din copilarie un asemenea egumen si duhovnic iscusit.

Începând din anul 1909 si pâna la sfârsitul vietii sale - anul 1944 - cât a fost egumen al schitului Sihastria, Protosinghelul Ioanichie Moroi a reusit sa faca din acest schit pustiu o adevarata sihastrie duhovniceasca, dupa modelul celor din Muntele Athos. Sfânta Liturghie se savârsea zilnic, Utrenia se facea la miezul noptii si celelalte slujbe, la vremea lor. Batrânul însa nu dadea binecuvântare de începerea slujbei pâna nu veneau toti fratii la biserica. Spovedania se facea saptamânal, în fiecare vineri, iar Sfânta Împartasanie se dadea de obicei la 30-40 zile, dupa râvna fiecaruia. Masa se dadea o data pe zi lunea, miercurea si vinerea, la ora 3 dupa amiaza, fara ulei, iar în celelalte zile se serveau doua mese cu ulei si brânzeturi, dupa rânduiala.

La chilii, fiecare era dator sa-si faca canonul rânduit pentru calugari: 300 de metanii si 600 de închinaciuni, precum si citirea zilnica din Psaltire. Cei care nu veneau la Utrenie si nu-si faceau canonul, nu primeau hrana în acea zi. De asemenea, nimeni nu avea voie sa primeasca rude în chilie, sa aiba bani si sa vorbeasca cele lumesti.

Toti calugarii din obstea schitului citeau Psaltirea si repetau rugaciunea ''Doamne Iisuse'' în tacere si smere-nie. Ba, erau cinci frati si calugari care stiau întreaga Psaltire pe de rost si o repetau zilnic. Fiecare se nevoia dupa putere. Unii mergeau cu hrana la pustnicii din paduri, iar altii se retrageau la bordeie în padurile din împrejurimi. Toate se faceau însa cu binecuvântarea egumenului.

Dar si egumenul schitului, Protosinghelul Ioanichie, ducea o nevointa personala foarte aspra. Zicea Parintele Cleopa despre staretul sau: ''Întrucât savârsea Sfânta Liturghie zilnic, nu mânca nimic de luni pâna sâmbata, multumindu-se numai cu Sfânta Împartasanie si cu prescu-ra care se cuvine preotului slujitor. În aceste cinci zile egumenul venea la trapeza cu obstea si citea cuvânt de învatatura de la Sfântul Teodor Studitul. Însa sâmbata si Duminica, ca si în celelalte sarbatori mari, lua masa împreuna cu toata obstea''.

Ne povestea Parintele Cleopa si o minune petrecuta cu staretul sau, Protosinghelul Ioanichie Moroi:

În anul 1925, dupa îndreptarea calendarului, egume-nul Sihastriei era în mare îndoiala. Nu stia daca este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a închis în chilie si a început sa posteasca si sa se roage ca Dumnezeu sa-i dea un semn cum sa tina calendarul, pe stil vechi sau pe stil nou.

Dupa aproape 20 de zile de post, vazând calugarii ca egumenul nu mai da nici un semn de viata, s-au gândit ca nu cumva sa moara din cauza postului. Atunci s-au sfatuit sa strice usa si sa-i salveze viata.

Ierodiaconul Ghemnazie Pristav, fiind mai curajos, a scos usa chiliei din balamale cu tapina si l-a aflat pe egumenul Ioanichie cazut jos, foarte slabit, cu Psaltirea lânga el.

Apoi, întarindu-se cu Preacuratele Taine si cu putina hrana, în trei zile si-a revenit si a spus fiilor sai duhovnicesti cât de multe si grele ispite a patimit de la diavoli în aceste timp de post aspru si de rugaciune. Uneori îl amenintau ca îl omoara. Alteori îl bateau cu toiege de foc. Odata, a vazut o ceata de diavoli cu culioane rosii, zicând:

- Hai sa taiem pe batrânul acesta, ca vrea sa se faca sfânt! Apoi au strigat cu mânie asupra lui:

- Cine ti-a spus tie ca astazi se mai fac sfinti?

- Dar voua cine v-a spus ca nu se mai fac? le-a raspuns egumenul.

În alta zi iarasi l-au amenintat:

- Degeaba mai postesti, ca tot în mâinile noastre o sa cazi! Iar el le-a zis:

- Eu am nadejde în mila lui Dumnezeu si în rugaciu-nile Maicii Domnului, ca ma voi izbavi de mâinile voastre!

Dupa mai multe zile de post, a vazut deasupra sa în vazduh trei sfinti îmbracati arhiereste, care semanau cu Sfintii Trei Ierarhi. Cel din mijloc i-a zis cu glas ca de trâmbita:

- Ioanichie, de ce te îndoiesti si nu faci ascultare? Nu stii ca neascultarea moarte lucreaza? Sau nu ai citit ca este mai mare ascultarea decât jertfa? Deci asculta de cei mai mari, ca nu vei raspunde tu de îndreptarea calenda-rului!

Apoi, binecuvântându-l toti trei deodata, s-au urcat spre cer si nu i-a mai vazut. Din ziua aceea, batrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.

În timpul sau liber, staretul mergea cu fratii la ascultare, lucra în gradina, cerceta pe cei bolnavi si dadea sfaturi la credinciosii care veneau la schit. Cel mai bun sfat, pe care îl dadea adeseori ucenicilor sai, era acesta: ''Ma baieti, daca vreti sa va mântuiti, sa aveti frica lui Dumnezeu, sa va paziti mintea curata si sa nu uitati pe ''Doamne Iisuse''!''

Protosinghelul Ioanichie Moroi avea si darul facerii de minuni si uneori izgonea duhurile rele din oameni.

Odata a fost chemat la Târgu Neamt sa sfinteasca casa unei familii de credinciosi. Cu el a mers si fratele Constantin Ilie. Dupa ce a terminat slujba de sfintire, cre-dinciosii l-au servit cu o cana de cafea cu lapte. Batrânul însa nu mânca niciodata în afara manastirii. Credinciosii insistând sa guste, staretul a spus: ''Iata, binecuvântez cana aceasta si daca nu veti vedea nici un semn, atunci voi gusta''.

Binecuvântând cana cu lapte, imediat au vazut toti un sarpe învârtindu-se în cana si s-au spaimântat, zicând: ''Noi am pus lapte în cana, de unde este acest sarpe? Va rog sa ne iertati''. Batrânul atunci a spus: ''Acesta este diavolul lacomiei pântecelui!'' Si binecuvântând din nou cana, sarpele a disparut. La urma, gazda a aruncat laptele.

Alta data, un frate din schit voia sa se duca la Târgu Neamt sa-si cumpere ceva pentru sine. Dar nu a luat bine-cuvântare de la staret. Mergând pe cale, sapte diavoli în chip de calugari, foarte groaznici la vedere, l-au întâmpinat si îl bateau cu bastoane de foc, chinuindu-l cumplit si fugarindu-l prin padure. Apoi, ajungând la schit, fiind urmarit de diavoli, striga în auzul tuturor: ''Nu ma lasati! Sapte fug dupa mine! Nu ma lasati! Sapte dupa mine!''

Fratii, prinzându-l, l-au legat si i-au spus staretului. Iar el i-a facut rugaciune de dezlegare de blestem si de izgonire a duhurilor necurate. Apoi a spus fratilor sa-l dezlege. Fratii însa i-au zis: ''Dar daca fuge iar?'' Iar staretul le-a raspuns: ''Nu va temeti. Daca l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai tineti voi legat!'' Si asa cu rugaciu-nile batrânului, fratele s-a facut cu totul sanatos.

Iata doar câteva din faptele minunate ale cuviosului ieroschimonah si staret Ioanichie Moroi, care a povatuit Schitul Sihastria timp de 35 de ani si a format duhovni-ceste numerosi tineri, în fruntea carora era si viitorul Arhimandrit Cleopa Ilie.

DIN ISPITELE DE ÎNCEPUT ALE

FRATELUI CONSTANTIN

Pe când fratele Constantin era cu ascultarea la vite, statea în chilie cu un alt frate, pe nume Nicolae, caruia îi placea ordinea si curatenia. Venind odata de la ascultare, Constantin s-a descaltat de opinci si a intrat în chilie, fara a se scutura pe haine. Fratele Nicolae, cum l-a vazut, i-a dat o palma ca nu pastreaza curatenia.

Atunci Constantin s-a dus la fratii sai mai mari, descult si dezbracat cum era, si le-a spus ce i s-a întâmplat, iar ei i-au zis, mustrându-l: ''Frate Constantin, unde sunt ranile lui Hristos pe trupul tau?''

Mai târziu ne spunea Parintele Cleopa: ''Iata asa m-au mângâiat fratii mei mai mari! Si, neavând un adapost, m-a luat fratele Vasile, stuparul schitului, si m-a gazduit pentru o vreme într-o camara unde tinea ramele de la stupi''.

Mai spunea Parintele Cleopa: ''Când eram tânar, veneam de la grajd si ma odihneam pâna la miezul noptii. Eram patru ucenici la Petru Ganea. El avea o chilie si toti dormeam jos, pe rogojini, ca erau putine chilii. Era unul Simion, unul Nistor, unul Pavel si eu.

''No, mai Costache, mai Nistor, no, mai Simioane, mai Pavele, auzit-ati mai voi glasul arhanghelului?'' Când suna clopotul noaptea. ''No, mai coconi, haideti la rugaciune!'' Ca noi daca nu mergeam la Utrenie, a doua zi nu ne dadea mâncare.

''No, Costache, ia-ti opincile!'' Atunci era iarna si eu ca sa nu ma mai încalt, ca aveam opinci, fugeam descult la paraclis. Obielele erau puse pe-acolo prin chilie pe soba; toate erau ude. Paraclisul era unde-i aghiasmatarul acum. Stateam descult acolo si el zicea batrânului Ioanichie Moroi: ''No, parinte staret, baietul asta sta în colt dupa usa, no si descult fuge prin zapada. No, o sa se îmbolnaveasca!''

Dar batrânul Ioanichie zicea: ''Lasa-l mai, sa se nevoiasca!''''.


IERODIACONUL CRISTOFOR SIHASTRUL

Umblând fratii Vasile si Constantin cu oile prin padurile Sihlei, au întâlnit mai multi calugari pustnici în apropiere de pestera Sfintei Teodora si de Râpa lui Coroi, la trei kilometri de Sihla.

Odata au aflat un bordei pustnicesc sub radacinile brazilor din adâncul muntilor. Au batut în usa, dar n-a raspuns nimeni. Intrând înauntru, au vazut o masa si o hârtie pe ea unde scria: ''Aici locuieste jivina pamântului, D.C.''. Unul dintre frati a zis: ''Câti robi ascunsi are Hristos în padurile acestea!''

Dupa câteva zile au aflat taina bordeiului, caci a sosit într-o seara la stâna Sihastriei parintele ce se nevoia în acea coliba, Ierodiaconul Cristofor. A venit cu o traista în spate, unde purta craniul unui sfânt pe care îl aflase în padure în chip minunat si care raspândea o buna mireasma. Apoi Ierodiaconul Cristofor a mers împreuna cu fratii de la stâna la egumenul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie, si i-a spus cum a aflat acele moaste pe care le purta la sine, zicând:

''Pe când ma întorceam de la Schitul Sihla la bordeiul meu de sub Râpa lui Coroi, unde am slujit Sfânta Liturghie cu egumenul Schitului în ziua Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, am adormit pe poteca, sub un brad. Deodata, o mâna nevazuta m-a sculat din somn. Nevazând pe nimeni, am adormit din nou. Dupa putin timp, iarasi m-a desteptat cineva si am vazut în vazduh un cuvios care mi-a zis: ''Parinte Cristofor, mergi o suta de pasi la dreapta si vei gasi lânga o pestera mica osemintele mele. Te rog sa iei numai craniul meu si sa-l porti toata viata la sfintia ta ca binecuvântare, iar celelalte oase sa le îngropi în pamânt''.

Atunci am facut Sfânta Cruce si am plecat sa aflu acele sfinte moaste. Cum le-am aflat, am început sa ma rog, apoi le-am sarutat, am împlinit porunca si am plecat cu craniul la bordei. Ma simteam foarte fericit si plin de bucurie duhovniceasca. Dar ma gândeam al cui era acest craniu. Rugându-ma mult, mi-a aparut înainte cuviosul si mi-a zis: ''Parinte Cristofor, îti multumesc ca mi-ai îngropat osemintele si ai facut ascultare, luând craniul meu. Iar daca doresti sa afli numele meu, ma numesc Ieroschimonahul Pavel''. Era duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla''.

Acest cuvios ierodiacon a zabovit trei zile la Schitul Sihastria, savârsind zilnic Sfânta Liturghie împreuna cu egumenul Ioanichie, si toti au sarutat sfintele moaste ale Cuviosului Pavel.

Apoi Parintele Cristofor a plecat înapoi în padure, ducând si craniul pustnicului. Zadarnic au încercat parintii din Sihastria sa-i gaseasca macar bordeiul, caci nimeni nu l-a mai aflat. Se vorbeste în traditia locului ca între Schitul Sihla si Râpa lui Coroi din apropiere este un loc tainuit de Dumnezeu, pe care nimeni nu-l poate descoperi. Acolo s-au nevoit de-a lungul veacurilor multi sihastri sfinti. Poate acolo sa fi adormit si Parintele Cristofor cu craniul Cuviosului Pavel în bratele sale.


PUTEREA PSALTIRII

Ne spunea Parintele Cleopa cum au calatorit toti cei trei frati la Cernauti, în vara anului 1930. Întrucât Gheorghe a facut armata acolo, au hotarât sa se duca împreuna pentru a ridica livretul militar al acestuia.

Luând binecuvântare de la Parintele Ioanichie, egumenul schitului, au plecat pe jos de la Neamt spre nordul Moldovei. Pe cale au rânduit sa mearga la distanta de 10-15 pasi unul de altul pentru a repeta neîncetat rugaciunea inimii si a zice pe de rost Psaltirea lui David.

Primul popas l-au facut la Manastirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Apoi, plecând spre Cernauti, au ajuns într-un sat din judetul Dorohoi si nu gaseau loc sa doarma peste noapte. Dar o femeie credincioasa, va-zându-i straini, i-a întrebat:

- Ce doriti, fratilor?

- Cautam o casa sa gazduim peste noapte si nu gasim!

- Avem noi o casa la marginea satului, în care nu locuieste nimeni. Dar nu stiu de veti putea dormi în ea, caci este bântuita de diavoli, din cauza unor vrajitoare!

- Daca ne primiti, noi dormim în ea!

- Bine, fratilor, hai sa va duc acolo.

Ajungând în acea casa, fratii au mâncat ceva si, fiind obositi, s-au culcat. Dupa putina odihna, duhurile rele i-au sculat din somn, facând mult zgomot. Atunci, fratii au scos Psaltirea, au aprins lumânari si s-au rugat toti trei câteva ore. La început se auzeau zgomote, strigate si tipete. Apoi, rugându-se fratii staruitor, diavolii au fugit rusinati de puterea psalmilor.

Catre ziua au atipit iarasi putin, dar demonii n-au mai îndraznit sa se apropie. Dimineata, venind stapâna casei, i-a întrebat cum au dormit si, aflând cele petre-cute, a cerut sfat cum ar putea sa-si izbaveasca casa de duhurile rele. Fratii i-au spus sa citeasca seara, la miezul noptii si dimineata Psaltirea, sa faca preotul aghiasma în casa, sa posteasca, sa fie spovediti si asa demonii vor fugi.

Ajungând fratii la Cernauti, si-au luat actele necesare de la regiment si s-au întors iarasi prin acelasi sat unde au poposit peste noapte. Stapâna casei i-a primit cu bucurie si le-a marturisit ca de când s-au rugat ei, casa nu i-a mai fost bântuita de diavoli. Atunci a înteles femeia ce mare putere are Psaltirea împotriva duhurilor necurate si a vrajitoarelor.

NEVOINTA FRATELUI VASILE

Timp de trei ani de zile, rasoforul Vasile, fratele mai mare al Parintelui Cleopa, a avut ascultare la stâna. El era asa de blând si plin de dragoste, încât îl iubeau toti, pâna si oile si câinii si pasarile cerului.

Nevointa lui era aceasta: în fiecare zi mânca o singura data, dupa-amiaza, la ora trei. Stia Psaltirea, cele sapte Laude si mai multe acatiste pe de rost si le zicea zilnic, mergând dupa oi cu capul descoperit. Noaptea facea cinci sute de metanii si citea Vietile Sfintilor, cugetând mereu la judecatile Domnului.

O alta nevointa a acestui suflet iubitor de Hristos era purtarea de grija pentru pustnicii din padure. Pe atunci se nevoiau în jurul Sihastriei si al Schitului Sihla peste 40 de pustnici, calugari si maici. Fratele Vasile era prietenul pustnicilor. Când întâlnea vreunul prin munti si paduri, chiar de nu-l cunostea, îi facea metanie si îi zicea: ''Binecuvinteaza-ma, parinte, si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul! Aveti nevoie sa va dam ceva de mâncare de la stâna?''

Daca pustnicul încuviinta, fratele Vasile îi aducea a doua zi brânza, cartofi, legume, sare si faina. Si avea numerosi sihastri pe care îi cunostea si îi cerceta la bordeiele lor.

Odata a întrebat pe un sihastru:

- Parinte, ce sa fac sa ma mântuiesc?

- Frate Vasile, a zis batrânul, roaga-te mereu, fa ascultare cu dragoste si sa ai smerenie. De vei pazi acestea trei, cu siguranta te mântuiesti!

PROFETIA

EPISCOPULUI SFÂNT IOAN

În toamna anului 1930, rasoforul Vasile pastea oile împreuna cu fratele sau Constantin, pe obcina Muntilor Sihlei. Vasile mergea înaintea oilor si se ruga, iar Constantin mergea în urma lor. În ceasul acela a trecut pe acolo un pustnic sfânt si minunat, Episcopul Ioan, însotit de un diacon. El fugise de la Kiev, prin anul 1918, din cauza prigoanei ateiste. Dupa ce i-a binecuvântat pe amândoi, Episcopul Ioan, fiind înainte vazator, a zis catre fratele mai tânar prin diacon, care stia limba româna:

- Frate Constantin, spune-i fratelui Vasile sa se pre-gateasca si sa mearga înainte, ca are de facut o cale lunga!

Diaconul a tradus aceste cuvinte fratelui Constantin. Apoi fericitul episcop a plecat spre Sihla la duhovnicul sau, Ieroschimonahul Vasian, care era pustnic aproape de pestera Sfintei Teodora. Constantin însa n-a înteles ce însemnau vorbele episcopului. Dar, întâlnindu-se cu fratele sau, care era în fruntea oilor, i-a spus cuvintele acelui pustnic sfânt.

Fratele Vasile a înteles profetia Episcopului Ioan, si anume, ca trebuie sa se pregateasca pentru ceasul mortii, care se apropia.

SFÂRSITUL MINUNAT

AL FRATELUI VASILE

În primavara anului 1931, acest smerit ascultator si frate mai mare al Parintelui Cleopa s-a îmbolnavit si a fost adus în schit. Odata, iesind de la Sfânta Liturghie si rugându-se în fata bisericii, a avut o vedenie înfricosatoare. De frica a început a plânge si a striga cu glas tare:

- Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma ca ma bat diavolii! Nu ma lasa!

Iar catre parintii care s-au adunat în jurul lui a zis:

- Închinati-va, parintilor! Închinati-va ca, iata, Stapâna noastra a venit! Maica Domnului este de fata, cu Mântuitorul în brate! Iat-o deasupra noastra!?

- Frate Vasile, de ce ai strigat asa de tare? l-au întrebat calugarii.

- Parintilor, pe când ma rugam în fata bisericii, deodata a aparut o ceata de diavoli foarte fiorosi cu toiege de foc în mâini, care au început sa ma bata cumplit si sa strige: ''În zadar te mai rogi, ca nu te-ai mântuit! Tu esti al nostru, ca esti pacatos!'' Atunci am început a striga cu nadejde catre Maica Domnului. În clipa aceea s-a coborât din cer un nor alb, plin de lumina, pâna deasupra bisericii. Iar în nor am vazut pe Maica Domnului cu pruncul în brate, zicându-mi:

- Nu te teme, ca de acum mai ai trei zile si vii la noi! Apoi Mântuitorul ne-a binecuvântat pe toti si norul s-a ridicat la cer... Parintilor, mare putere si îndrazneala are Maica Domnului înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos si foarte mult asculta rugaciunile ei!

La urma i-a zis egumenul Ioanichie:

- Frate Vasile, sa nu te însele vrajmasul! Ia aminte de sine si-ti pazeste mintea, ca multe sunt cursele lui!

Apoi a zis catre ceilalti frati:

- Daca dupa trei zile fratele Vasile se va duce dintre noi, într-adevar Maica Domnului i s-a aratat! Iar daca nu, atunci a fost înselat de diavoli!

Dupa trei zile, exact la aceeasi ora, rasoforul Vasile Ilie a adormit în pace, cu rugaciunea pe buze.

Cine stie câti pustnici sfinti se rugau în clipa aceea pentru odihna sufletului sau!

NEVOINTA SI SFÂRSITUL

MONAHULUI GHERASIM ILIE

Monahul Gherasim Ilie era fratele mai mare al Parintelui Cleopa. El a pascut vitele schitului patru ani de zile, fiind un suflet foarte nevoitor si singuratic. Dupa primirea schimei monahale, Parintele Gherasim si-a înmul-tit nevointa. Repeta zilnic Psaltirea si cele sapte Laude pe care le stia pe de rost, iar noaptea facea sute de metanii cu rugaciunea lui Iisus. Era un suflet foarte râvnitor, tainic, si avea mare evlavie catre Maica Domnului. Vorbea putin si avea darul lacrimilor.

Parintele Gherasim purta cu sine întotdeauna icoana Maicii Domnului. O învelea într-un servet curat, o punea în traista, alaturi de Vietile Sfintilor, si pleca cu vitele la pascut. În padure agata icoana în trunchiul unui fag, citea Acatistul Bunei Vestiri si facea metanii.

Odata, pe când se ruga, a început a plânge tare înaintea icoanei Maicii Domnului. Trecând pe acolo un padurar, l-a întrebat:

- Ce ti s-a întâmplat, parinte, de plângi asa?

- M-am lovit la un picior.

- Lasa, frate, ca o sa-ti treaca!

- Sa dea Dumnezeu sa-mi treaca!

Acest tânar ostas al lui Hristos avea si o alta ne-vointa de taina. Totdeauna cugeta la moarte si la ceasul înfricosatei judecati. Când auzea ca vreun parinte este greu bolnav, se ducea lânga el, îl mângâia, se ruga pentru dânsul, îi citea din sfintele carti, apoi începea sa verse lacrimi.

- De ce plângi, Parinte Gherasim? îl întreba cel bolnav.

- Plâng pentru ca mi se apropie ceasul mortii, iar eu înca nu m-am pregatit!

Monahul Gherasim se ducea uneori noaptea în cimitir si acolo se ruga si plângea singur la mormintele parintilor. Iar în chilie îsi facuse, în loc de pat, un sicriu, în care se odihnea câteva ceasuri.

Despre el ne mai povestea Parintele Cleopa: ''Iubitul meu frate, Gherasim, stia Psaltirea cu tot cu Cântarile lui Moise si cu Pomelnicul si cu Paraclisul Maicii Domnului, din scoarta în scoarta. El a umblat trei ani cu vacile. Stia Psaltirea toata, toata, de la Fericit barbatul?, pâna la terminare. Saracul, mare lupta a avut. Îl auzeam cum se certa cu diavolii. Ei îi luau metaniile, îl trageau de par si îi ziceau: ''Ce ai cu noi? Ne arzi cu psalmii!''. Iar el plângea. Noaptea când îi era somn îsi dadea niste palme, zicând: ''Nu dormi, calule! Uite sicriul!'' Sicriul era rezemat de soba. Nu dormea. Pâna la Utrenie facea 500 de metanii si zicea pâna la zece catisme.

Eu dormeam. Nu-mi placea mie sa fac atâta rugaciune. Numai ce zicea: ''Scoala! Hai la Utrenie!'' El nu dormea pâna la Utrenie. Dupa Utrenie se culca în sicriul din chilie pe niste paie, punându-si o cioata sub cap. Într-o zi i-a zis un parinte: ''Câte sicrie de acestea o sa putrezeasca pâna vei muri sfintia ta!'' El a raspuns: ''Eu cred în bunul Dumnezeu - a raspuns el - ca acesta îmi va fi mie casa de veci!''

Dormea trei ore, cel mult patru, dupa Utrenie. Eu m-am dus la staret, spunându-i: ''Parinte staret, eu nu mai pot sta cu Gherasim! Toata noapte se bate cu palmele, plânge!'' Uneori începea sa plânga si plângea câte doua ceasuri, de credeai ca sare camasa de pe el, dar dupa ce se nevoia tare. ''Ma, baiete - a zis batrânul - lasa-l, mai! ala are lucrarea lui. Tu nu stii ce-i cu el. El are mare lucrare cu Psaltirea. Are lupte''.

De aceea n-a trait mult nici el, nici fratele Vasile, nici Costandie Uricaru. Si acela stia Psaltirea pe de rost. Stii de ce? Auzi ce zice paremia: Rapitu-s-au, ca sa nu schimbe rautatea mintea lor...!''

Asa a trait Parintele Gherasim. Odata s-a îmbolnavit si i-a zis egumenul:

- Sa-ti aducem un doctor ca sa te faci sanatos?

Iar el i-a raspuns cu lacrimi:

- Iertati-ma, parintilor, eu m-am rugat lui Dum-nezeu sa-mi dea necaz si boala, numai sa ma mântuiesc. Deci, daca El a facut mila cu mine, eu sa ma împotri-vesc? Lasati-ma în mâna si în voia lui Dumnezeu, ca boala este spre mântuirea mea!

Fiind bolnav, Parintele Gherasim nu mai putea veni la biserica. Dar de la Sfânta Liturghie nu lipsea. Îl aduceau fratii pe o patura si îl asezau jos în pronaos.

- Parinte Gherasim, îi spuneau ceilalti, de ce nu stai la chilie pâna te faci mai bine?

- Parintilor, iertati-ma pe mine, pacatosul. Am venit sa mai ascult o Sfânta Liturghie! Poate aceasta este ultima din viata mea! Ca nici o slujba nu-i mai de nevoie pentru mântuirea noastra decât dumnezeiasca Liturghie!

Într-o zi a murit un calugar batrân. Atunci Parintele Gherasim a zis catre toti cu lacrimi: ''Sa stiti, parintilor, ca dupa Parintele Vasile, mie îmi vine rândul sa plec din viata aceasta''.

Într-adevar, în ziua de 14 septembrie 1933, la Înaltarea Sfintei Cruci, mult nevoitorul Gherasim si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, culcat în sicriul pe care singur si-l facuse. Sub capatâi i s-a gasit aceasta scrisoare adresata fratelui sau mai mic:

''Iubitul meu frate Constantin, sa stii ca pe fratia ta te va tine Dumnezeu mai mult în aceasta viata. Deci te rog sa nu ma uiti pe mine, pacatosul, la sfintele rugaciuni. Caci si eu, cu multe lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu pentru tine si pentru toti fratii, sa va aduca Domnul pe calea mântuirii!''

VEDENIILE MINUNATE ALE

FRATELUI CONSTANTIN

Când se împlineau 40 de zile de la moartea fratelui sau Gherasim, Constantin citea la Psaltire si tinea post, rugându-se pentru mântuirea lui.

Odata a atipit putin si a vazut ca mormântul fratelui sau, din cimitirul vechi de lânga biserica, s-a deschis si capacul de pe sicriu s-a dat la o parte; iar de la Sfântul Altar a început sa curga peste mormânt un izvor cu apa limpede ca cristalul si chipul fratelui se facea alb ca zapada. Atunci Gherasim s-a desteptat ca din somn si a spus: ''Frate Constantine, rugaciunile Bisericii m-au mântuit...''.

În acelasi an, dupa mutarea la Domnul a fratilor sai, Constantin era foarte întristat pentru sfârsitul lor atât de timpuriu. Dar se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i descopere unde anume sunt sufletele lor. Si iata, într-o seara a adormit în chilia sa si nu s-a mai desteptat pâna dimineata.

Dupa ce s-a trezit, sufletul sau era foarte linistit si împacat. Apoi s-a dus la egumenul schitului si i-a spus vedenia care o avusese în noaptea aceea. Zicea ca s-a întâlnit cu fratii sai, Vasile si Gherasim, împreuna cu surorile sale plecate la Domnul, într-o gradina minunata plina de flori si buna mireasma, cu pomi încarcati de roade, unde pasari ceresti cântau laude lui Dumnezeu. Toata noaptea aceea a petrecut-o împreuna cu fratii sai plimbându-se împreuna si cântând cu multa bucurie duhovniceasca în gradina Raiului!

La urma fratii si-au luat ramas bun de la el si, promitându-i ca se vor ruga pentru dânsul ca sa fie cu totii împreuna, l-au îndemnat sa faca ascultare si sa se roage neîncetat, ca dupa o vreme va fi povatuitor de suflete si apoi va veni si el lânga ei. Apoi s-au departat saltând de bucurie, iar Constantin s-a desteptat din somnul sau adânc. Era deja ora 5 dimineata.

FRATELE CONSTANTIN

PARACLISIER

Pe când era paraclisier, în anul 1932, Parintele Cleopa a fost martor ocular la câteva minuni petrecute în timpul Sfintei Liturghii, în biserica Schitului Sihastria. Iata ce ne povestea el:

''Sa vedeti ce-am patit aici cu un preot foarte bun, Calistrat Bobu. Ca duhovnic, a trecut odata pe la o maica care se nevoia în padure. Pe atunci în padure erau vreo 50 de pustnici. Ea i-a spus Parintelui Calistrat: ''La voi nu se pogoara Duhul Sfânt, ca ati trecut pe stilul nou!'' De atunci, Parintele Calistrat era în îndoiala.

Odata, pe când eram paraclisier, am observat ca anafora de la staret era alba si dulce, iar cea de la Parintele Calistrat era verzuie si acra. Atunci l-am întrebat pe Parintele Ioanichie:

- Parinte staret, de ce când slujeste parintele Calistrat, anafora este verzuie si acra?

- Mai, baiete, slujeste cu îndoiala! S-a dus la o pustnica din padure si ea i-a spus ca nu vine darul Duhului Sfânt la Liturghie din cauza calendarului. Si i-am spus ca are s-o pateasca, fiindca el se îndoieste ca nu vine Duhul Sfânt!

Odata Parintele Calistrat savârsea Sfânta Liturghie si când a chemat harul Duhului Sfânt, numai ce vede ca agnetul s-a facut carne si curgea sânge pe Sfântul Disc si pe Sfântul Antimis. Iar când s-a uitat în Sfântul Potir a vazut sânge. Atunci m-a chemat pe mine:

- Frate Constantin, ia vino încoace! Ce vezi?

- Vai, parinte Calistrat! Sfânta Împartasanie s-a facut carne si sânge!

Atunci m-a trimis sa-l chem pe parintele staret. Staretul, când a venit, a pus sa se citeasca Psaltirea la strana si a zis:

- Ei! Parinte Calistrat, acum crezi ca vine Duhul Sfânt si preface Darurile?

- Iarta-ma, parinte! Si a cazut în genunchi.

- Ia uite! A venit Duhul Sfânt? S-a facut carne? S-a facut sânge? Te mai îndoiesti de acum, parinte?

- Cred, parinte staret. Te rog, iarta-ma!

- Ia si strânge Sfintele Taine!

Apoi a facut cu dalta o gaura în piciorul Sfintei Mese, ca Sfânta Masa este Mormântul Domnului, si a îngropat acolo Sfintele Taine, cum ne învata Sfintii Parinti. Iar potirul l-a sfintit din nou si l-a spalat la spalatoarea din Altar împreuna cu Sfântul Antimis. Si am stat câteva ore pâna s-a citit Psaltirea toata. Apoi a început din nou rânduiala Sfintei Liturghii, continuând de la Proscomidie: ''Si unul din ostasi cu sulita coasta Lui a împuns?''. Si asa s-a savârsit Sfânta Liturghie si nu s-a mai repetat acea minune.

- Acum crezi? i-a zis staretul.

- Cred, parinte!

Apoi, Parintele Ioanichie i-a dat canon 40 de zile si i-a zis: ''De ce nu crezi, când eu îti spun, si te duci la babe sa te învete despre calendar?'' Asta s-a petrecut în anul 1932.

Tot pe atunci am fost martor la o alta întâmplare minunata în timpul Sfintei Liturghii.

Odata, când slujea staretul Ioanichie Moroi, dupa sfintirea Darurilor, a sarit din Sfântul Potir un strop din Sfântul Sânge pe Sfântul Antimis. Acel strop a început sa straluceasca, apoi sa raspândeasca raze. Atunci Staretul Ioanichie a strigat catre mine:

- Frate Constantin, ia vino încoace!

Venind eu, mi-a zis staretul:

- Ce vezi aici pe Sfântul Antimis?

- Vad o picatura din Sfântul Sânge. Straluceste atât de tare, încât aproape nu ma pot uita.

Atunci staretul mi-a zis:

- Vezi cui îi slujim noi? De aceea sa fii cu mare frica si evlavie în Sfântul Altar!

Apoi, egumenul Ioanichie s-a împartasit cu acea picatura din Sfântul Sânge.

Mai târziu, pe când aveam tot ascultarea de paraclisier, în manastire era un preot care slujea si avea ulcer. Din aceasta cauza nu putea suferi fumul de la cadelnita.

Acest preot de mai multe ori mi-a spus sa fiu mai atent si sa pun tamâie mai putina; dar eu, din neatentie, greseam mereu. Preotul, vazând aceasta, nu mi-a mai spus, dar se mâhnea în sinea lui. De aceea, într-o noapte, dupa ce am venit de la Utrenie si m-am culcat, am avut o vedenie înfricosata si l-am vazut pe preot înconjurat de raze de lumina.

Atunci mi-am dat seama ca avea o viata sfânta, am alergat repede la el si i-am cerut iertare. Apoi am mers la staret, atunci noaptea, si m-am marturisit, spunându-mi greseala''.

FRATELE CONSTANTIN

PICTOR DE ICOANE

Povestea Parintele Cleopa, zicând: ''Pe când eram frate, aveam talent la pictura. Ma învatase pictura icoanelor un calugar, Nil, de la Manastirea Secu. Dupa ce am deprins desenul si pictura cu acuarele, am început cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez si îi placea. Dar eu începusem sa ma ispitesc de bani, ca singur îmi cumparam vopselele si cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane.

Odata a venit parintele staret la mine si m-a ispitit:

- Ce pret are icoana aceea?

- Nu are pret, preacuvioase! i-am raspuns.

- Pe aceea, frate Costica, s-o tii la pret ca este frumoasa! ma încerca batrânul.

Când am vazut eu ca trebuie sa ma tocmesc cu oamenii si sa am bani, m-am temut sa nu ma biruiesc de mândrie si de iubire de argint. Apoi, într-o zi a venit Parintele Chiriac, economul schitului, la chilia mea si mi-a zis: ''Frate Costica, lasa pictura si hai la ascultare!'' Deci am lasat toate si am fost trimis sa pasc oile.

Asa m-am izbavit atunci de doua pacate - de mândrie si de iubirea de argint!''

MONAHUL GALACTION ILIE,

CEL DINTÂI PARINTE DUHOVNICESC

AL FRATELUI CONSTANTIN

Acest calugar îmbunatatit, originar prin stramosii sai din Salistea Sibiului, s-a nascut în comuna Pipirig-Neamt, din parinti saraci. În tinerete a fost cioban la oile satului.

Apoi, dorind sa urmeze lui Hristos, în anul 1918 a intrat în nevointa calugareasca la Schitul Sihastria, primind tunderea în monahism în anul 1925. Aici a avut aceeasi ascultare binecuvântata, pastorind oile schitului timp de 25 de ani. Acest cuvios parinte era un mare nevoitor. El a contribuit mult la formarea duhovniceasca a fratelui Constantin Ilie - viitorul Parinte Cleopa -, care i-a fost ucenic la stâna între anii 1930-1942.

Iata câteva din ostenelile acestui batrân binecuvântat de Dumnezeu:

Spunea ucenicul sau, fratele Constantin, ca parintele Galaction nu mânca niciodata, pâna nu-si facea obisnuitul canon calugaresc. Când îl chemau fratii la masa, batrânul raspundea: ''Iertati-ma, fratilor, eu nu mi-am facut pe astazi datoria catre Dumnezeu. Deci cum sa manânc daca nu mi-am facut datoria?''

Apoi parintele se retragea în padure, îsi termina rugaciunile si metaniile si pe urma statea la masa.

Spunea iarasi ucenicul sau ca batrânul nu mânca miercurea si vinerea pâna seara, dupa ce rasareau stelele. Atunci parintele îsi facea semnul Crucii, cerea iertare de la toti, lua anafora si apoi mânca linistit. Odata l-a întrebat ucenicul:

- Parinte Galaction, ziua este mare si sfintia ta esti slab si batrân. Nu ar fi bine sa dezlegi cu masa mai devreme?

- Frate Constantin, asculta ce mi-a spus parintele Atanasie din Manastirea Neamt. Odata, un sfânt a vazut cum era dus un mort la groapa, iar înaintea si în urma sicriului mergeau doi îngeri frumosi. Atunci sfântul i-a întrebat: ''Cine sunteti voi?'' Iar îngerii au raspuns: ''Eu ma numesc ''Miercurea'' si eu ''Vinerea''! Am venit aici cu porunca Domnului sa ajutam acest suflet, care în toata viata a postit miercurea si vinerea în cinstea patimilor lui Hristos''. De când mi-a spus parintele Atanasie istoria aceasta, n-am mai mâncat nimic în aceste zile, ca sa-mi ajute si mie Sfânta Miercuri si Sfânta Vineri în ceasul mortii.

Acest smerit parinte, daca vedea pe cineva trecând pe lânga stâna, îndata zicea ucenicului sau:

- Du-te, frate Constantin, si cheama pe omul acela sa stea la masa cu noi, ca aici la oi este izvor si, daca nu dai deloc din el, izvorul seaca. Iar daca dai câte ceva, Dumnezeu tine oile sanatoase si nu se cunoaste de unde dai, ca este binecuvântarea Domnului peste noi.

Mai spuneau ucenicii lui ca n-au vazut niciodata pe parintele Galaction sa manânce singur sau pe ascuns. Daca primea ceva de mâncare din manastire, nu gusta nimic pâna nu venea la stâna. Aici îi chema pe toti si împartea egal la fiecare.

- De ce nu manânci niciodata singur, parinte Galaction? îl întrebau fratii. Iar el le raspundea:

- Mare primejdie este pentru calugar sa manânce pe ascuns! Apoi, cu inima plina de pace, adauga:

- Ei, fratilor, dragostea si cu fratia mult întrece bogatia!

Parintele Galaction era cel mai sarac calugar din manastire. Avea un singur rând de haine, un cojoc si câteva schimburi. Odata l-a întrebat ucenicul:

- De ce nu-ti faci si sfintia ta niste haine bune, cum au ceilalti parinti? Iar batrânul i-a zis:

- Frate Constantin, eu m-am spovedit la un pustnic pe care l-am întâlnit umblând cu oile pe munte. Acela mi-a spus: ''Parinte Galaction, sa ai atâta avere cât sa o poti duce odata în spate, când te muti dintr-un loc în altul''. Apoi mi-a adaugat: ''Sa nu-ti ramâna niciodata canonul de metanii, sa zici neîncetat rugaciunea lui Iisus si sa te împaci cu toti mai înainte de asfintitul soarelui! De vei pazi toate acestea, Dumnezeu îti va face parte de mântuire!''

Alta data a întâlnit batrânul în padure un pustnic sfânt si l-a întrebat:

- Spune-mi, parinte, când va fi sfârsitul lumii?

Iar cuviosul sihastru, suspinând, i-a raspuns:

- Stii când va fi sfârsitul lumii? Când nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci când va lipsi dragostea dintre oameni!

Seara, obisnuia Parintele Galaction sa puna pe frati la citit, din Pateric si din Sfânta Scriptura, ca foarte mult dorea sa asculte cuvântul Domnului.

Odata a zis ucenicului sau:

- Frate Constantin, te rog mai citeste din Sfânta Scriptura despre rabdarea lui Iov!

Cât timp fratele Constantin citea, Parintele Galac-tion lacrima. Apoi a adaugat:

- Iata, acesta a fost un om mare pe lume, ca n-a cârtit înaintea lui Dumnezeu când i-a luat atâtea oi, atâtea vite si copii. Dar eu, pacatosul, cât sunt de slab în credinta! Ca daca se îmbolnaveste sau piere vreo oaie, nici nu pot mânca în ziua aceea!

- De ce nu poti mânca atunci, Parinte Galaction? îl întreba ucenicul.

- Apoi mai am curaj sa manânc, când vad ca Dumnezeu pedepseste turma pentru pacatele mele?

Dupa 12 ani de ascultare la oile manastirii si la alte ascultari, în vara anului 1942 monahul Cleopa Ilie a fost ales loctiitor de egumen la Sihastria, iar batrânul Galaction a ramas cu alti ucenici la oi.

În toamna anului 1946, dupa aproape 30 de ani de ascultare, Parintele Galaction si-a rupt un picior. Pe când zacea în pat si îsi astepta sfârsitul, a auzit ca a murit un calugar, anume Nazarie. Deci a spus fostului sau ucenic, Parintele Cleopa, care acum devenise staret:

- Va rog, parinte staret, sa nu-l îngropati pe Parintele Nazarie fara mine! Nu faceti cheltuiala de doua ori! Mâine seara, la ora sase, ma voi duce si eu din viata aceasta!

A doua zi, la ora prevestita, Parintele Galaction, bunul ostas al lui Hristos si-a dat duhul în mâinile Domnului. În ziua aceea împlinea 64 de ani! Asa s-a savârsit acest fiu al ascultarii, parintele sufletesc de la oi al Arhimandritului Cleopa Ilie!

LA OILE SIHASTRIEI

Parintele Cleopa ne povestea: ''În anii în care am fost cioban la oile schitului împreuna cu fratii mei, am avut mari bucurii duhovnicesti. Stâna, oile, trairea în liniste si singuratate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost scoala de calugarie si teologie.

Atunci am citit eu Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, Teologhicon sau Descoperirea adevaratei credinte ortodoxe. Mai baiete, atât de drag mi-era. Când se încalzea vremea, cârlanii, berbecii, se bagau în tufe. Era otava în Poiana Ciresului si stateau acolo. ''Stati acolo!'' le ziceam eu si citeam Dogmatica.

Când vedeam cele scrise despre Preasfânta Treime, deosebirea între înger, om si Dumnezeu, despre însusirile Preasfintei Treimi, când citeam despre Rai, despre iad - dogmele Sfântului Ioan Damaschin - uitam ziua sa manânc.

Era un bordei vechi în care ma adaposteam si unde îmi aducea cineva din manastire mâncare. Si seara când veneam, ma întrebam: ''Eu oare am mâncat azi?'' Vedeam mâncarea acolo si ziceam: ''N-am mâncat!'' Toata ziua ma ocupam cu Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Erau brânduse pe acolo, ca era toamna, si puneam câte o brândusa zaloaga la carte. Cât am fost la oi si la vaci, am citit: Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Macarie Alexandrinul, Vietile Sfintilor - care le aveam toate 12 volumele cumparate de acasa, de la Manastirea Cozancea. Le-am avut în traista când am venit la manastire. Citeam si mi se parea ca trece ziua ca un ceas. Si Vietile Sfintilor, foarte te întaresc. Foarte.

Asa, mai copii, totdeauna sa ai o carte cu tine. Citeste Acatistul Mântuitorului, a Maicii Domnului, zi rugaciunea ''Doamne Iisuse''. Si sa ai si ceva de ploaie.

În acesti ani m-am rugat mult si am citit Sfânta Scriptura si alte numeroase scrieri ale Sfintilor Parinti, precum: Patericul, Scara Sfântului Ioan Scararul, cartile Sfântului Teodor Studitul, Sfântului Isaac Sirul, Sfântului Efrem Sirul, Putul Sfântului Ioan Gura de Aur, Exaimeronul Sfântului Vasile cel Mare si altele. Cartile acestea le împrumutam din bibliotecile Manastirilor Neamt si Secu si le purtam cu mine în desaga, cu oile pe munte.

Dupa ce terminam pravila, scoteam cartile Sfintilor Parinti si citeam lânga oi pâna seara. Si parca-i vedeam pe Sfintii Antonie, Macarie cel Mare, Ioan Gura de Aur si ceilalti cum îmi vorbeau. Pe Sfântul Antonie cel Mare îl vedeam cu barba alba, mare, cu un chip luminat si îmi povestea, încât tot ce-mi spunea se întiparea în mintea mea, precum ai scrie cu degetul pe ceara. Tot ce am citit atunci nu mai pot uita.

Mai târziu am început si eu sa scriu carti, dar, fiindca le-am scris fara binecuvântare, le-am dat foc. Mergând la parintele staret Ioanichie si spunând ce-am facut, el mi-a dat binecuvântare, zicând: ''Sa scrii tot''''.

RUGACIUNE SI ASCULTARE

Pe când era la oi, fratele Constantin a citit într-o carte ca orice calugar trebuie sa citeasca cele sapte Laude. De aceea le-a învatat pe de rost. Dar nu putea sa le zica, caci oile îl necajeau. Atunci s-a dus la parintele staret Ioanichie si i-a spus ca nu poate face Ceasurile (Laudele). Iar staretul l-a întrebat: ''Cu a cui binecuvântare le-ai învatat si cine te-a pus sa faci Ceasurile? Tu sa citesti Rugaciunile de dimineata si Acatistul Maicii Domnului, iar seara Rugaciunile spre somn si Paraclisul Maicii Domnului, si în tot timpul sa zici ''Doamne Iisuse?''. Iar Ceasurile le savârseste Biserica pentru toti, caci se citesc zilnic la strana''.

CUM S-A VINDECAT

FRATELE CONSTANTIN

Într-o primavara Constantin a avut hemoragie, fiind bolnav de plamâni. Atunci Parintele Galaction, care raspundea de stâna, l-a trimis sa scoata radacini de urzica, sa le fiarba si sa bea zeama. Facând asa, s-a vindecat.

Dupa mai multi ani, ajungând staret la Sihastria, s-a dus la Bucuresti cu unele treburi si a vorbit credinciosilor în aceeasi zi în patru locuri. Stiind ca a fost bolnav de plamâni, o credincioasa s-a mirat de unde are atâta putere si l-a dus la doctorul Atanasiu, care, facându-i raze, l-a întrebat: ''Ce ai facut matale, parinte, ca ti-a crescut un plamân nou?'' Iar parintele i-a spus cum a baut zeama de radacini de urzici si cu ajutorul lui Dumnezeu s-a facut sanatos.

O MINUNE

A SFÂNTULUI IOAN CEL NOU

Odata, fratele Constantin a plecat peste munte la sora sa, Ecaterina, de la Manastirea Agapia Veche. În padure, la locul numit Poiana Trapezei, s-a vazut înconjurat de o turma mare de porci mistreti, fiind amenintat de moarte. Vazând ca se apropie de el, a început sa cânte cu voce tare condacul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava: ''Aparatorului si sprijinitorului crestinatatii?''.

În clipa aceea nu a mai vazut nimic în jurul sau. Dupa ce a mai urcat putin si a ajuns în vârful dealului, de spaima si de oboseala a cazut la pamânt. Dupa ce si-a revenit, cu mare greutate a ajuns la Manastirea Agapia Veche.

ÎNTÂLNIREA CU RASOFORUL ILIE IACOB

(SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT)

Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt a intrat în viata monahala mai întâi la Manastirea Neamt, în anul 1933, fiind orfan de ambii parinti. Staretul Manastirii Neamt de atunci era Episcopul Nicodim Munteanu, viitorul Patriarh al României.

Episcopul Nicodim, dupa ce l-a binecuvântat si l-a închinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica lui Stefan cel Mare, i-a rânduit sa faca ascultare la farmacia manastirii cu monahul Iov, care ducea viata sfânta. Apoi a fost numit ajutor de bibliotecar al Manastirii Neamt unde se îngrijea de buna pastrare a vechilor manuscrise si dadea carti pentru citit monahilor din obstea lavrei si a schiturilor din împrejurimi.

La acest cuvios frate, ajuns mai târziu la Locurile Sfinte, venea si fratele Constantin Ilie de la Schitul Sihas-tria sa ceara carti duhovnicesti din biblioteca manastirii. Odata, prin anul 1934, fratele Constantin a împrumutat de la rasoforul Ilie Iacob cartea ''Alfavita sufleteasca'', scrisa de Sfântul Dimitrie al Rostovului. În vara aceluiasi an, rasoforul Ilie, venind la Sihastria împreuna cu economul marii lavre, l-a întrebat pe fratele Constantin, care pastea oile pe vale:

- Frate Constantin, ai terminat de citit cartea ''Alfavita sufleteasca''?

- Mai am de citit putin si, dupa ce termin, o aduc la biblioteca.

- Bine, frate Constantin, Dumnezeu sa-ti ajute pe calea mântuirii! La Manastirea Neamt sunt multe carti sfinte. Citeste-le acum cât esti tânar, ca la batrânete vei avea alte griji!?

PLECAREA LA ARMATA

În anul 1935, fratele Constantin Ilie a fost chemat la armata. Deci, lasând oile pe munte, a coborât în schit, s-a spovedit la parintele egumen, s-a împartasit cu Trupul si Sângele Domnului si, dupa ce s-a rugat îndeajuns, a cerut binecuvântare si a plecat la Botosani, fiind încorporat într-un regiment de transmisiuni.

Acolo a continuat cu rugaciunea si cu înfrânarea. A facut si o cerere speciala precum ca este vietuitor de manastire si nu are voie sa manânce carne. Comandantul regimentului i-a aprobat sa ia de la cantina ceea ce îi convine. Iar el s-a înfrânat si s-a rugat mult si de aceea, cât timp a fost în armata, nu a avut nici o necuratie trupeasca în somn.

Multa vreme a purtat haina monahala în cadrul armatei, fiind rânduit la infirmerie. Aici ajuta pe cei bolnavi, îsi facea pravila rânduita, se ocupa de curatenie si era cinstit de toti, atât de ofiteri, cât si de soldati.

Comandantul regimentului se bucura de prezenta sa si îl proteja întru toate, caci facea rugaciune seara si dimineata în capela regimentului cu soldatii, iar în sarbatori îi ducea pe toti la biserica. Astfel multi se bucurau de prezenta si de viata sa închinata lui Hristos.

De aceea, de multe ori era pus de cadrele militare sa vorbeasca celorlalti soldati. Chiar si ofiterii se adunau sa-l asculte si multi se foloseau de cuvintele lui.

În cazuri speciale, când unii soldati bolnavi aveau nevoie urgenta de preot, fratele Constantin le aducea preotul militar sa-i spovedeasca si sa-i împartaseasca. Ba unii dintre ei îi cereau sfat duhovnicesc, cum ar putea sa intre si ei în viata monahala.

La terminarea stagiului militar, i s-a propus sa ramâna în cadrul armatei: ''Stai aici, caci cu memoria pe care o ai, vei ajunge general!'' Dar el a refuzat, spunând ca este ''soldat în armata lui Hristos, Împaratul Împa-ratilor''.

În anul 1936, tânarul caporal Constantin Ilie, fiind eliberat din armata, s-a reîntors din nou la Schitul Sihastria, dând lauda lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru toate.

LEGaMÂNTUL SCHIMONAHULUI PAISIE CU FRATELE CONSTANTIN

Povestea Parintele Cleopa ucenicilor sai:

''Când eram militar si mai aveam câteva luni pâna la eliberare, am stat la Parintele Paisie în concediu si l-am ajutat la lucru, deoarece construia o chilie noua cu paraclis. Aici avea ca ucenic pe un unchi al meu, Parintele Ghenadie, un om al lui Dumnezeu, care a fost toata viata cioban la oi si nu s-a mai casatorit, iar la batrânete s-a retras la Schitul Cozancea.

Parintele Paisie, vazând ca termin concediul si trebu-ie sa ma întorc la regiment, m-a luat deoparte si mi-a zis:

- Spune-mi, frate Constantin, daca te eliberezi din armata, nu vii aici la mine?

La aceasta, eu i-am raspuns:

- Preacuvioase Parinte Paisie, nu vreau sa te mint. Eu sunt legat sufleteste de Schitul Sihastria, unde m-am dus întâi si unde au adormit fratii mei în Domnul. Aici în Cozancea este prea aproape de satul meu si as vrea sa fiu mai strain si necunoscut de rudele mele. Dupa eliberarea mea, ma voi întoarce tot la Sihastria!

El, auzind, a lacrimat si a zis:

- Eu am nadajduit ca voi avea un ucenic din familia voastra. Dar daca nu ai de gând sa vii aici dupa armata, atunci si eu, nu dupa multa vreme, voi merge tot la Sihastria!

- Bine, Parinte Paisie! Eu acum ma întorc la regiment?

- Daca pleci, merg si eu sa te conduc!

Am mers împreuna pâna la locul de unde se vedeau câmpiile si dealurile spre satul meu. Atunci parintele a zis cu lacrimi în ochi:

- Hai sa facem un juramânt! Sa facem mai întâi trei metanii!

- Da, Parinte Paisie! Sa facem!

Dupa ce am facut trei metanii amândoi, el a zis aceasta rugaciune: ''Preasfânta Treime, Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor Tai, rânduieste ca, de va muri fratele Constantin înaintea mea, sa fiu eu la capul lui; iar de voi muri eu mai înainte, sa fie el la capul meu! Amin''.

Dupa aceea, cu multe lacrimi ne-am luat ramas bun unul de la altul. Aceasta despartire a noastra s-a întâmplat în vara anului 1936''.

Acest legamânt s-a împlinit dupa 54 de ani, adica la 18 octombrie 1990, când marele duhovnic al Moldovei, Ieroschimonahul Paisie Olaru, îsi dadea duhul în mâinile lui Hristos în Manastirea Sihastria, la orele 4 dimineata. În acel ceas de plecare catre viata de dincolo, Arhimandritul Cleopa Ilie a stat lânga capul batrânului si s-a rugat cu lacrimi pentru el, citindu-i molitfele de dare a sufletului.

Dupa mai bine de opt ani de la mutarea Ieroschi-monahului Paisie la cele ceresti, adica la 2 decembrie 1998, si Arhimandritul Cleopa Ilie îsi dadea duhul în mâinile lui Hristos, lasând orfani duhovniceste sute de calugari si zeci de mii de credinciosi care îi erau fii sufletesti. Suntem încredintati ca acesti mari parinti duhovnicesti ai monahismului românesc sunt împreuna astazi în raiul desfatarii si se roaga cu toti sfintii pentru mântuirea noastra, a tuturor!

TUNDEREA ÎN MONAHISM

Eliberându-se din armata în toamna anului 1936, rasoforul Constantin Ilie a fost trimis iarasi la aceeasi ascultare de mai înainte. Fiind cel mai tânar la oi, ajuta pe ceilalti parinti, Galaction Ilie si Antonie Olaru. Apoi dadea oile la strunga, le mulgea, facea curatenie în stâna, închega laptele pentru brânza si mergea cu oile la pascut.

Toti cei trei pastori de oi erau foarte blânzi, smeriti, tacuti si iubeau cel mai mult sfânta rugaciune. De aceea, toate se savârseau în liniste si pace si nu aveau nici o tulburare în ascultarea lor.

În anul 1937, la sfârsitul lunii iulie, rasoforul Constantin Ilie a fost rânduit de egumen sa fie facut calugar. Acum avea 6 ani de ucenicie în schit si armata facuta. Tunderea sa în monahism a fost aprobata de Sfânta Mitropolie a Moldovei cu ordinul nr. 10042 din 1936 si a avut loc la 2 august 1937. Nasul sau de calugarie a fost rânduit Schimonahul Proclu Popa, un mare nevoitor plin de iubire si smerenie, originar din comuna Piatra Soimului, judetul Neamt.

Fratele Constantin îl ruga pe batrân sa-l ia sub mantie, însa el îi zicea:

- Frate Costica, eu sunt tare batrân, am 77 de ani, si nu mai pot. Te rog, cauta pe altcineva sa-ti fie nas!

- Parinte Proclu, daca nu ma iei sfintia ta sub mantie, nu ma mai calugaresc degraba! a zis rasoforul Constantin.

Auzind batrânul si blândul Schimonah Proclu aceste cuvinte, s-a bucurat mult, zicând:

- Bine, frate Costica, pregateste-te ca la noapte te iau sub mantie!

Începând slujba tunderii în calugarie, toti parintii si fratii se rugau lui Dumnezeu sa-l întareasca pe calea vietii duhovnicesti, ca sa-si duca crucea pâna la sfârsit.

Dar, când sa-i puna numele de calugarie, un parinte apropiat egumenului, anume Schimonahul Nicolae, i-a spus:

- Parinte staret, puneti-i numele Cleopa, ca tot nu avem nici un calugar cu acest nume!

- Bine zici, parinte Nicolae!

Apoi staretul a rostit:

- Fratele nostru, monahul Cleopa, îsi tunde perii capului sau, în numele Tatalui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin. Sa zicem pentru dânsul: ''Doamne miluieste!''

Dupa ce a fost tuns în chipul calugaresc, monahul Cleopa a fost binecuvântat de staretul sau, iar nasul lui l-a închinat la icoana Maicii Domnului si l-a asezat în strana, dupa traditie.

Asa a fost tunderea în monahism a Parintelui Cleopa, care avea sa fie unul din cei mai mari stareti si parinti duhovnicesti ai tarii noastre!

ALTA ISPITIRE CU IUBIREA DE ARGINT

Parintele Cleopa ne spunea: ''Când eram frate în Sihastria, nimeni nu-si încuia chilia, caci nici nu avea cine si ce fura. Tot ce aveam nevoie, ni se dadea de la obste. Dar sa vezi cum a vrut vrajmasul sa ma prinda odata cu patima iubirii de argint. Prin anul 1937, când eram bucatar, a venit un credincios la noi si mi-a zis: ''Parinte Cleopa, iata ce monede noi si frumoase au iesit!'' Si mi-a dat una si mie.

Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hârtie, ca sa nu-l vada nimeni, si am încuiat usa. De la bucatarie ma duceam mereu la chilie si saltam hârtia de pe geam, sa vad daca nu a disparut banul. Nu trecea mult si iar ma duceam la chilie!

Într-o zi, vazând eu ca mi-a lipit vrajmasul inima de ban, încât tineam usa încuiata si ma gândeam numai la el, am facut semnul Sfintei Cruci, am descuiat din nou usa chiliei si am dat banul la un sarac.

Asa am scapat de iubirea de argint!''

ARDEREA SCHITULUI SIHASTRIA

Prin anii 1938-1941, Schitul Sihastria numara peste 35 de parinti si frati. Însa chiliile erau toate din lemn de brad si destul de vechi, caci batrânul staret Ioanichie, având peste 80 de ani, cu greu putea sa se îngrijeasca de toate cele de trebuinta.

În data de 30 mai 1941, apropiindu-se sarbatoarea Înaltarii Domnului, când mii de pelerini vin sa se închine la manastirile nemtene si sa asculte Sfânta Liturghie de la Manastirea Neamt, fratii si parintii de la Sihastria se sileau si ei sa faca fata numerosilor credinciosi care poposeau câte o noapte în fiecare manastire.

Dar fiind seceta si batând un vânt uscat, deodata de la o scânteie s-a aprins o chilie de lemn si, într-o jumatate de ceas, toata incinta era cuprinsa de flacari, arzând toate chiliile, acoperisul bisericii de piatra si paraclisul de lemn cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana, si nu s-au mai putut salva decât putine obiecte de cult.

În acea învalmaseala, câtiva credinciosi au intrat prin flacari si au scos din paraclis Sfânta Evanghelie, Sfintele Taine, câteva icoane si sfintele vase. Dar, nestiind unde se afla Sfintele Moaste, le-au lasat în Sfântul Altar si au fugit afara. Si pe când toti se întristau pentru pierderea sfintelor moaste, deodata s-a vazut prin vazduh o cutie alba de argint cu o panglica rosie lunga, unde se pastrau moastele sfintilor, care, iesind singura din paraclis si zburând pe deasupra, a cazut în mijlocul curtii.

Vazând parintii aceasta minune, au ridicat cutia cu sfintele moaste, le-au sarutat si au multumit lui Dumnezeu cu lacrimi. Iata ca Dumnezeul minunilor face minuni în toata vremea si locul, daca avem credinta si ne rugam Lui cu lacrimi si smerenie!

Apoi batrânul staret Ioanichie Moroi, vazând ca toata osteneala lui de peste 30 de ani s-a risipit într-un singur ceas, cu lacrimi în ochi a facut trei metanii în fata bisericii de piatra ramasa fara acoperis, si a zis cuvintele dreptului Iov: Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvântat! Amin.

Prin asemenea ispite, primejdii si necazuri i-a fost dat sa treaca acestui cuvios staret, pâna s-a mutat la cerestile lacasuri. Dar Protosinghelul Ioanichie nu se descuraja, ci îi îmbarbata pe toti, zicând: ''Parintilor, sa nu va descurajati ca a ars manastirea. Ca pentru pacatele noastre a ars si pentru ca sa se reînnoiasca ctitorii! Sfintiile voastre rabdati toate ispitele cu tarie si nu parasiti locul acesta sfintit prin rugaciunile si lacrimile înaintasilor nostri. Numai sa tineti cu tarie rânduiala acestui schit. Ca cine nu tine rânduiala locului, îl izgoneste locul de aici! Pastrati rânduielile calugaresti si nu lasati nesavârsite nici într-o zi dumnezeiasca Liturghie si cele sapte Laude.

De veti face asa si veti duce viata curata si veti avea dragoste între voi, sa stiti ca Maica Domnului va ridica din cenusa acest sfânt lacas si veti avea pace si mântuire în locul acesta. Iar de nu veti pazi cu sfintenie pravila, postul si datoriile voastre calugaresti, sa stiti ca se va pustii locul acesta. Ca lui Dumnezeu mai mult îi place un loc pustiu si curat, decât un loc cu calugari multi si dezbinati!''

CUM A FOST ALES LOCTIITOR DE EGUMEN MONAHUL CLEOPA

Dupa incendiul din vara anului 1941, Schitul Sihas-tria supravietuia din ce în ce mai greu. Batrânul staret, în vârsta de 82 de ani, era tot mai bolnav. Nu mai putea sluji Sfânta Liturghie si cu greu spovedea si dadea sfaturi. Ba, a fost si batut de hotii Balta, care i-au scos un ochi.

În vara anului 1942, în Sihastria slujea numai Ieroschimonahul Ioil Gheorghiu, ucenicul batrânului staret, ajutat de Ieromonahul Calistrat Bobu. Apoi, din cauza lipsei de chilii, dupa incendiul amintit, o buna parte din frati si calugari s-au dus la Manastirile Neamt si Secu. Mâncarea se facea într-o bucatarie de vara, iar masa se dadea la obste într-un beci, care tinea loc de trapeza în timpul zilei, iar noaptea era dormitor pentru parinti.

Staretul Ioanichie Moroi avea însa si mângâieri. Odata, pe când era bolnav si se îngrijora pentru soarta schitului, a intrat în chilia lui o femeie îmbracata cu buna cuviinta si, apropiindu-se de el, i-a zis: ''Nu te întrista, Parinte Ioanichie. De acum ne vom îngriji noi de acest sfânt lacas!'' Era Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, patroana schitului! Într-adevar, din anul 1942 s-a simtit permanent acoperamântul si binecuvântarea Maicii Dom-nului peste Sihastria.

În aceeasi perioada, parintii duhovnici, împreuna cu tot soborul, la propunerea egumenului Ioanichie Moroi, au hotarât sa-l numeasca loctiitor de egumen pe monahul Cleopa Ilie, care era tânar, hotarât si foarte duhovnicesc. Atunci duhovnicii si batrânii au facut rugaciune în biserica la icoana Maicii Domnului si apoi au urcat cu totii la stâna schitului de pe muntele Taciunele, ca sa-l cheme pe Parintele Cleopa ca loctiitor de staret pâna va rândui Dumnezeu un egumen.

Era în Postul Sfintilor Apostoli. Când au ajuns cu totii la stâna, fratii, împreuna cu Parintele Cleopa, tundeau oile. Atunci Ierodiaconul Ghemnazie Pristav, care era mai îndraznet, i-a zis:

- Parinte Cleopa, a venit vremea, ca pe timpul lui David, sa lasi pe cele fatatoare si de acum sa pasti pe cele cuvântatoare! Iata, schitul este ars, staretul nostru este orb si bolnav si calugarii se risipesc! Vino si ajuta la refacerea schitului. Te vrem cu totii, te cheama si parintele staret Ioanichie, care ne-a crescut pe toti, ca el nu mai poate!

Auzind aceste cuvinte, Parintele Cleopa a zis:

- Eu sunt prea tânar si nu pot sa fiu staret la schit. Cautati pe altcineva, ca eu nu ma pricep sa povatuiesc sufletele si sunt om pacatos!

- Ba nu, Parinte Cleopa, acum te cheama Dumne-zeu si trebuie sa faci ascultare, cum ai facut totdeauna! Te vom ajuta si noi si, cu rugaciunile Maicii Domnului, avem nadejde ca vei putea salva obstea schitului nostru care se risipeste din zi în zi!

- Va rog, parintilor, a zis monahul Cleopa, mai lasati-ma sa ma rog lui Dumnezeu si sa ma gândesc o luna de zile, ca sunt tânar si nu stiu ce sa fac! Daca nu, ma duc la Manastirea Secu!

- Bine, Parinte Cleopa, te lasam o luna de zile sa te rogi!

Apoi, coborând de la stâna, a zis duhovnicul Calistrat: ''Prea repede l-am luat pe Parintele Cleopa! Sa ne rugam la Maica Domnului si sa-l mai lasam sa se gândeasca!''

A doua zi, Parintele Cleopa a scris o carte postala Parintelui Paisie de la Schitul Cozancea si i-a cerut sfat ce sa faca în aceasta grea încercare. Iar el a postit trei zile si s-a rugat în taina lui Dumnezeu sa se faca voia Sa.

Dupa zece zile a primit de la pustnicul Paisie o carte postala cu urmatorul cuprins: ''Dragul tatei, de la mine pacatosul sa fii ca si cum n-ai da si ca si cum n-ai lua! Nu te bucura când te-or pune staret si nu te supara când te-or scoate din staretie! Fa ascultare de batrânul staret si de soborul parintilor si lasa-te întru toate în voia lui Dumnezeu!''

Astfel, Schimonahul Paisie l-a binecuvântat sa ajute la înnoirea Schitului Sihastria si trecând o luna de zile de rugaciune si asteptare, monahul Cleopa a luat conducerea administrativa a obstii. Parintii si fratii s-au bucurat de aceasta schimbare si toti ascultau de cuvântul sau. Ba si batrânul staret era fericit ca ucenicul sau iubit a fost rânduit de Dumnezeu sa povatuiasca acest schit.

LOCTIITOR DE EGUMEN

Prima grija a Parintelui Cleopa a fost aceea de a reînnoi incinta si chiliile arse de foc în anul 1941. Cu ajutorul Manastirii Neamt, care a dat gratuit sute de metri cubi de lemn si cherestea, si al credinciosilor din împrejurimi, în toamna anului 1942 s-a început constructia a doua corpuri de chilii cu peste 20 de încaperi, în locul celor distruse de foc. În anii urmatori, 1943-1944, la aceste chilii au lucrat cel mai mult credinciosii din satul Radaseni - Suceava, care erau evacuati din cauza razboiului în padurile seculare din împrejurimi.

Noul egumen era foarte pretuit, atât de obstea schitului, cât si de credinciosii refugiati aici, întrucât era foarte evlavios, postea mult, era blând, îi îmbarbata pe toti, calugari si mireni, si îndeosebi avea darul cuvântului prin care calauzea si hranea duhovniceste pe fiecare.

Dupa ce frontul a trecut la vest de Carpati, Parintele Cleopa a continuat constructia chiliilor si a acoperit cu tabla biserica de piatra.

Astfel, cu harul lui Dumnezeu si cu binecuvântarea Maicii Domnului, protectoarea acestui sfânt asezamânt, Parintele Cleopa s-a dovedit de la început un calugar foarte râvnitor, un egumen curajos si duhovnicesc si un bun iconom.

SFÂRSITUL STARETULUI IOANICHIE MOROI

Dupa 33 de ani de aspra nevointa duhovniceasca, Protosinghelul Ioanichie Moroi s-a îmbolnavit greu si nu mai putea conduce Schitul Sihastria. Dar era fericit ca ucenicul sau, monahul Cleopa, a fost rânduit sa-i continue activitatea duhovniceasca.

Ultimii doi ani de viata, marele staret i-a petrecut mai mult în chilie, rugându-se lui Dumnezeu ziua si noaptea, spovedind si dând sfaturi ucenicilor sai. Dar era fericit ca schitul se înnoia atât duhovniceste, cât si material.

În anul 1943, boala staretului Ioanichie se agravase. Zi si noapte avea doi ucenici care îl îngrijeau. Iar în august 1944, fiul sau dupa trup, monahul Nicanor, a fost împuscat de ostasii rusi în apropierea frontului.

La 3 septembrie 1944, simtindu-si aproape sfârsitul, batrânul i-a chemat pe toti lânga patul sau si le-a dat ultimul sfat. Adica sa se roage neîncetat, sa faca ascultare cu dragoste, sa iubeasca sfânta biserica si sa duca viata curata în Hristos. Apoi, cerându-si iertare, i-a sarutat pe toti si le-a zis de trei ori: ''Marti ma duc la Tata!?'', proorocind prin aceasta sfârsitul vietii lui.

Dupa o viata cu grele încercari si mari suferinte, la 5 septembrie, orele 10, marele staret Ioanichie Moroi si-a dat sufletul în mâinile Tatalui Ceresc, lasând în urma lui un vrednic continuator în lucrarea de înnoire a acestui schit, pe Parintele Cleopa. Fiind plâns de tot soborul, a fost înmormântat în cimitirul nou din livada manastirii.

Trecând câtiva ani, si Schimonahia Augustina din Manastirea Agapia, fosta lui sotie, si-a dat sufletul cu pace, fiind înmormântata în cimitirul manastirii.

CUM A FOST ALES EGUMEN DEPLIN MONAHUL CLEOPA

Dupa mutarea la cele ceresti a batrânului egumen Ioanichie Moroi, toata grija Schitului Sihastria apasa pe umerii monahului Cleopa. Dar el nu voia sa primeasca hirotonia în diacon si preot, caci se temea de aceasta mare raspundere în fata lui Dumnezeu. Iata însa cum a rânduit Dumnezeu sa fie hirotonit si apoi sa fie numit egumen deplin al schitului:

În luna octombrie, anul 1944, monahul Cleopa împreuna cu câtiva frati au mers la via schitului din comuna Racova - Buhusi, pentru a aduce struguri. Pe cale, aproape de Buhusi, i-a iesit înainte o femeie evlavioasa, având în mâinile sale un rând de vesminte preotesti, un liturghier si un toiag de preot si i-a zis:

- Parinte, au ramas în casa mea aceste vesminte si obiecte sfinte de la un preot militar, care statea la noi pe timpul razboiului. Apoi, mergând cu frontul mai departe, le-a lasat în casa noastra si nu stiu ce sa fac cu ele!

- Soro, da-le la o biserica sau la o manastire care are nevoie de ele, ca nu este bine sa tii în casa aceste obiecte sfinte!

- Parinte, daca le dau sfintiei tale, le primesti?

- Da-ni-le noua, crestina, si le ducem la manastire, ca este pacat sa stea oriunde!

- Poftim, parinte, vesmintele, cartea si toiagul! Multumesc lui Dumnezeu ca v-am întâlnit sa vi le dau!

Luând aceste obiecte, Parintele Cleopa le-a pus în caruta si cugeta în sine: ''Oare de ce a adus aceasta femeie vesmintele, toiagul si liturghierul tocmai la mine? Nu cumva este un semn ca Dumnezeu vrea sa fiu hirotonit preot si sa povatuiesc cu toiagul acesta obstea Schitului Sihastria?''

Întorcându-se de la vie si spovedindu-se, a spus duhovnicului toate acestea. Iar duhovnicul, întelegând ca este un semn de la Dumnezeu, i-a zis: ''Fa ascultare, Parinte Cleopa, ca aceasta am fagaduit toti la calugarie si fara aceasta nu ne putem mântui! Apoi cine sa conduca obstea schitului, daca toti fugim de raspundere? Ca zic Sfintii Parinti: ''Ascultarea este viata, iar neascultarea este moarte''!''

Dupa doua luni, la 27 decembrie 1944, când se praznuieste Sfântul Arhidiacon Stefan, monahul Cleopa a fost hirotonit ierodiacon; iar la 23 ianuarie 1945, când se praznuieste Sfântul Sfintit Mucenic Clement, a fost hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt.

Dupa putin timp, Ieromonahul Cleopa Ilie avea sa fie numit oficial egumen al Schitului Sihastria.

SCHITUL SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1945-1946

Odata cu încetarea razboiului, lucrarile de reînnoire a schitului, începute în anul 1942, au continuat înca trei ani. Astfel, în anul 1945 s-a terminat si s-a sfintit trapeza noua, unde puteau lua masa peste o suta de persoane. De asemenea s-au terminat în buna parte chiliile de pe latura de nord a incintei, cu zece încaperi mari, si bucataria pentru întreaga obste. În anii 1945-1946 s-a refacut si corpul de chilii din partea de sud a incintei, compus tot din zece încaperi, însa mai mici.

Iata ce povestea Parintele Cleopa despre greutatile care le-a întâmpinat cu înnoirea schitului: ''Când m-au numit staret, era foarte greu. Schitul nu avea nici de unele. Hramul venea si noi nu aveam nimic pregatit. Chiliile erau arse si clopotele topite, iar la biserica mare fusese de asemenea mistuit de flacari acoperisul. Atunci m-am dus la Manastirea Neamt sa împrumut ceva bani. Dar nu mi-au dat, caci nu aveau fonduri.

Apoi am trecut pe la Protosinghelul Ioachim Spataru, omul lui Dumnezeu! La el se afla un bun crestin din Bucuresti, Constantin Vâlsan, director general la Telefoane. Acesta, auzind ca nu avem nimic pentru hram, mi-a dat 800.000 de lei, bani multi pe vremea aceea. Când am venit la Sihastria, ma astepta Parintele Ioil Gheorghiu, duhovnicul nostru, care se ruga lui Dumnezeu ca sa primim ceva ajutor. Auzind de donatia primita, s-a mirat si a multumit lui Dumnezeu''.

În primavara anului 1946, credinciosii din comuna Radaseni - Suceava, care fusesera evacuati pe timpul razboiului în padurile din jurul Sihastriei, au hotarât sa construiasca, în mod gratuit, un nou paraclis de iarna în locul celui incendiat în anul 1941, cu acelasi hram - Sfintii Parinti Ioachim si Ana.

Ctitorul acestui nou sfânt lacas a fost Ieromonahul si duhovnicul Gherasim Câmpanu, originar din acelasi sat. Pâna la sfârsitul anului 1946, paraclisul era aproape gata. Lipsea doar catapeteasma, care era în lucru, si pictura interioara. Prin aceasta, locuitorii din Radaseni, ca si din alte sate, au savârsit un act de recunostinta lui Dumnezeu si nevoitorilor din acest schit, pentru ca au fost izbaviti de primejdii si de moarte la Sihastria, pe timpul razboiului din vara anului 1944.

În acesti doi ani, 1945-1946, a rânduit Dumnezeu sa vina numerosi tineri si vârstnici în obstea schitului, marindu-se mult numarul vietuitorilor. Aceasta s-a întâm-plat din doua motive. Întâi, din cauza foametei si a saraciei care amenintau întreaga tara, si al doilea, pentru renumele deosebit pe care începuse sa-l aiba Protosin-ghelul Cleopa. De aceea Schitul Sihastria luase o amploare atât duhovniceasca, cât si materiala deosebita.

Sufletul acestei propasiri era, desigur, Parintele Cleopa, omul lui Dumnezeu, care începuse sa fie tot mai vestit în partea locului. Caci în timp ce alte manastiri si schituri aveau lipsa de personal si mai ales lipsa de parinti duhovnicesti, Sihastria înflorea din zi în zi datorita blândului si milostivului egumen al acestui schit. El era parinte, tata si povatuitor sufletesc al tuturor: calugari, intelectuali, credinciosi de rând, saraci si cersetori.

Zilnic era cautat de toti si statea în mijlocul mul-timii, ajutând, sfatuind, mustrând, hranind si împacând pe fiecare. Astfel, Parintele Cleopa s-a facut cunoscut în tara mai ales prin darul cuvântului si prin predici, apoi prin spovedanie si sfatuire duhovniceasca, si, al treilea, prin milostenie.

Datorita bunatatii si întelepciunii sale duhovnicesti, Dumnezeu sporea harul si darul în el si le revarsa peste obstea acestui schit, cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestui sfânt asezamânt.

EPISCOPUL SFÂNT IOAN DIN MUNTII SIHLEI SI PARINTELE CLEOPA

Fericitul Episcop Ioan s-a întâlnit întâia oara cu fratii Constantin si Vasile în toamna anului 1930, în Muntii Sihlei, la locul numit ''Râpa lui Coroi'', când i-a profetit lui Vasile prin fratele sau Constantin ''ca trebuie sa se pregateasca ca are de mers o cale lunga''. Într-a-devar, dupa sase luni, fratele Vasile s-a mutat la Domnul.

Despre alte întâlniri ale acestui episcop minunat cu Parintele Cleopa nu avem cunostinta; dar credem ca ele au avut loc cu siguranta. Însa vremurile tulburi din anii 1940-1950 au facut sa nu se vorbeasca în public despre acest episcop sfânt, care s-a nevoit în aceasta zona pâna dupa anul 1951.

Cele trei ''întâlniri'' din anii 1946-1947 ale Proto-singhelului Teodul Varzare, duhovnicul Manastirii Agapia, cu acest sfânt episcop, în Poiana Trapezei, pe poteca ce coboara dinspre Agapia spre Sihastria, sunt destul de concludente. Prima întâlnire a avut loc în primavara anului 1946, când episcopul a cerut sa i se aduca hârtie si cerneala ''ca are ceva de scris''.

Vazând pe duhovnic, episcopul l-a binecuvântat cu amândoua mâinile si i-a zis cu glas profetic: ''Parinte Teodul, te duci la Sihastria, la Parintele Cleopa? De multe ori ma duc si eu la Sihastria si stau la slujba în biserica, însa, cu darul lui Dumnezeu, nu ma vede nimeni! Stiu ca sfintia ta vrei sa te retragi din Agapia la Sihastria, dar sa nu te duci. Ramâi acolo si fa ascultare, ca nu degeaba te-a trimis Dumnezeu la Agapia. Acolo este mântuirea sfintiei tale!''

Iata la ce masura de sfintenie ajunsese acest mare episcop si vas al Duhului Sfânt! El venea la sfintele slujbe la Sihastria, dar nu-l vedea nimeni. Însa el îl cinstea în chip deosebit pe Parintele Cleopa.

A doua întâlnire între Parintele Teodul si Episcopul Ioan a avut loc în vara aceluiasi an, în acelasi loc, când parintele i-a adus hârtie si cerneala dupa cum i-a cerut, dar nimeni nu stie daca fericitul episcop a scris ceva si ce anume.

Episcopul, binecuvântându-l iarasi cu amândoua mâinile, l-a sarutat pe frunte si i-a zis: ''Parinte Teodul, te duci la Sihastria. Mai bine întoarce-te înapoi la Agapia, ca Parintele Cleopa lipseste azi din schit, caci este chemat la Manastirea Neamt la consiliu!'' Iata ce minunat era acest episcop plin de harul Duhului Sfânt! El se ruga pentru Parintele Cleopa si îl ajuta haric sa povatuiasca bine acest sfânt locas.

Astfel acest episcop sfânt, care fusese vicar la Mitropolia din Kiev pâna în anul 1918, dupa care s-a refugiat în România si s-a nevoit în Muntii Sihlei, era în strânsa legatura duhovniceasca cu Manastirea Sihastria si cu Parintele Cleopa cu care, probabil, se întâlnea fie tainic, noaptea, fie în Duhul Sfânt, prin sfânta rugaciune. Unii parinti duhovnici cred ca acest sfânt episcop se vedea uneori cu Parintele Cleopa, pe când acesta se retrasese în anul 1948 în Muntii Sihastriei, întrucât amândoi îsi aveau chiliile pustnicesti în partea locului.

Noi suntem încredintati ca cei ce slujesc lui Hristos cu inima curata, se cunosc si aici si dincolo de mormânt, se cauta unii pe altii, se iubesc, se ajuta si se roaga unii pentru altii. Caci aceasta este bucuria cuviosilor, lauda dreptilor si mângâierea sfintilor, ca, atât ''în trup'', cât si ''în afara de trup'', sa se cunoasca haric unii cu altii în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

A treia si ultima întâlnire a Episcopului Ioan cu Parintele Teodul a avut loc în vara anului 1947, când dorea sa se reîntoarca în patria sa.

RIDICAREA SCHITULUI SIHASTRIA LA RANG DE MANASTIRE

În anul 1947, facându-se cunoscut peste tot numele si activitatea duhovniceasca si administrativa a Protosin-ghelului Cleopa Ilie, egumenul Schitului Sihastria, Patriarhia Româna a luat în atentie eforturile de înnoire generala a acestui sfânt asezamânt monahal.

Cel dintâi care a propus ridicarea Schitului Sihastria la rang de manastire independenta si de sine statatoare, a fost Arhimandritul Teofil Pandele, care era director si inspector general la Ministerul Cultelor, si care supraveghea activitatea tuturor manastirilor din tara, atât pe linie de minister, cât si la nivel de Patriarhie.

Cercetând canonic si administrativ situatia Schitului Sihastria si constatând ca acest asezamânt îndeplineste toate conditiile legale pentru a fi ridicat la rang de manastire, Arhimandritul Teofil Pandele a facut un memoriu amplu pe care l-a înmânat atât Patriarhului Nicodim si Mitropolitului Moldovei, Irineu Mihalcescu, cât si Ministerului Cultelor. Cercetându-se la fata locului, s-a constatat ca Schitul Sihastria are o obste de peste 50 de vietuitori si ca desfasoara o activitate duhovniceasca si misionara deosebita în partea locului, fiind condusa de un staret autodidact de mare renume.

Luând în considerare toate acestea, la propunerea Mitropoliei Moldovei, Patriarhul României a aprobat ridicarea Schitului Sihastria la rang de manastire cu decizia patriarhala nr. 299/30 iunie 1947, precum si ridicarea Protosinghelului Cleopa Ilie la rang de arhiman-drit cu decizia patriarhala nr. 379/19 septembrie 1947. Aceasta s-a hotarât întrucât el a reusit ca, numai în cinci ani de zile, sa faca dintr-un schit ars integral, o manastire renumita si bine organizata.

Hirotesia în arhimandrit a Parintelui Cleopa a fost facuta de Episcopul Valerie Moglan, Vicarul Mitropoliei Moldovei, în Manastirea Sihastria, la 19 septembrie 1947. În predica sa, Episcopul Valerie a adresat Arhimandritu-lui Cleopa urmatoarele cuvinte: ''Parinte Cleopa, primeste bastonul acesta. Cine asculta de sfintia ta, de Dumnezeu asculta! Cine nu asculta, poti sa-l bati cu toata padurea, ca om din el tot nu mai faci!''

Dam mai jos actul sinodal de ridicare la rang de manastire a Schitului Sihastria - Neamt, cu hramul Nasterea Maicii Domnului:

PATRIARHUL ROMÂNIEI

Nr. 298 Cabinet

1947 iunie 30

D E C I Z I U N E A nr. 299

Din mila lui Dumnezeu, Nicodim, Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al României.

Având în vedere raportul Nr. 83/947, al Sf. Schit Sihastria din Jud. Neamt, prin care solicita ridicarea la rangul de Manastire;

Având în vedere, ca personalul Sf. Schit trece de 50 de persoane;

Având în vedere dragostea si abnegatia cu care personalul Sf. Schit Sihastria din jud. Neamt îsi îndepli-neste îndatoririle monahale,


D E C I D E M :

Art. I. - Sf. Schit Sihastria, din jud. Neamt, se ridica la rangul de Manastire, numindu-se pe viitor ''Sf. Manastire Sihastria'', jud. Neamt.

Art. II. - P.C. Par. Staret al Sfintei Manastiri Neamtu-Secu, jud. Neamt, este însarcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei Deciziuni.

Data în sedinta noastra Patriarhala, astazi 30 Iunie 1947.

P A T R I A R H ,

= N I C O D I M

Odata cu aceasta hotarâre sinodala, a trecut sub ascultarea Manastirii Sihastria si Schitul Sihla, care era condus atunci de Ieromonahul Clement Popovici. De ase-menea, a fost transferata în posesia Manastirii Sihastria poiana numita Piciorul Crucii, precum si Muntele Taciu-nele.

Aceste putine date s-au scris pentru a nu fi uitate în timp de cei ce vor urma dupa noi.

TUNDEREA ÎN MONAHISM A MAMEI PARINTELUI CLEOPA

Nemaiavând pe nimeni acasa, batrâna mama Ana Ilie plângea zilnic pentru cei noua copii mutati de timpuriu la Domnul. Singura ei alinare în sat era biserica si cimitirul. În fiecare sarbatoare era nelipsita de la biserica, iar dupa slujba îsi plângea copiii în cimitir.

Ultimul ei sprijin era acum Parintele Cleopa, sta-retul Sihastriei, care fusese ales de Dumnezeu sa slujeasca Biserica lui Hristos.

Copiii îi murisera toti de tineri, în afara de Parintele Cleopa, iar sotul ei, Alexandru, se mutase si el la cele vesnice, în anul 1943.

Despre acest moment parintele povestea: ''Când a murit tata, mama îmi trimitea telegrama dupa telegrama, chemându-ma la înmormântare.

Mai târziu, când ne-am întâlnit, mama m-a întrebat:

- De ce n-ai venit la înmormântarea tatei?

- Eu am venit la manastire si nu mai am tata, nici mama! am raspuns.

- Cum asa? Eu nu sunt mama ta? întreba batrâna printre lacrimi.

- Vino la manastire si atunci esti mama mea!''

Într-o toamna târzie de noiembrie, din anul 1946, Parintele Cleopa si-a adus mama din satul natal, Sulita, la Schitul Sihastria, pentru a fi închinoviata în obstea Manastirii Agapia Veche.

Aici se ruga în biserica ziua si noaptea si se bucura mult pentru fratii tineri veniti sa slujeasca lui Hristos, socotindu-i ca pe proprii ei copii.

În toamna anului 1947, la 21 septembrie, mama Parintelui Cleopa a fost tunsa în monahism pe seama Manastirii Agapia Veche, schimbându-i-se numele din Ana în Agafia. Apoi a fost închinoviata în obstea acestei manastiri, în primavara anului 1948, si încredintata unei maici duhovnicesti, numita Olimpiada. Aici s-a nevoit în chip monahicesc peste 20 de ani, rugându-se lui Dumnezeu ziua si noaptea, împartindu-si bucuriile si necazurile cu cele trei ucenice ale ei, monahiile Mihaela, Iustina si Iulia.

În fiecare zi Maica Agafia cara lemne la bucatarie, desi era batrâna. Ucenica ei îi zicea: ''Maica Agafie, de ce cari lemne cu spinarea la bucatarie?'' Iar ea raspundea: ''Dar eu sa manânc mâncarea degeaba?''

Când venea câte un sarac la Agapia Veche si maica nu avea bani, lua de la ucenicele ei câte ceva si le spunea: ''Am luat de la voi oleaca, ca eu nu am!'' Iar ele îi raspundeau: ''Bine, Maica Agafie, ca ai luat''. Ea însa dadea totul la saraci!

Maica Agafia si când era în lume dadea multa milostenie la saraci. Uneori povestea ca o ocara sotul ei si îi zicea: ''Mai femeie, eu degeaba aduc cu caruta, ca tu dai totul cu traista!''

Din timp în timp, Maica Agafia trecea muntele si venea la Sihastria sa vorbeasca cu Parintele Cleopa si sa plânga la mormintele fiilor ei din cimitir: rasoforul Vasile si monahul Gherasim. Apoi se întorcea la Agapia Veche, mângâiata de cuvintele parintilor din Sihastria.

O MINUNE A MAICII DOMNULUI

Era în vara anului 1947. Arhimandritul Cleopa pleca la Bucuresti sa aduca obiecte bisericesti pentru noul paraclis. Ajungând în capitala, parintii de la Patriarhie l-au invitat la o întâlnire duhovniceasca în casa profesorului universitar Alexandru Mironescu, unde erau deja adunati numerosi preoti, profesori si credinciosi.

Între ei erau si Arhimandritii Benedict Ghius, Dosoftei Morariu, Gherontie Ghenoiu, Parintele Profesor Dumitru Staniloae si multi alti intelectuali. Se puneau întrebari si se dadeau raspunsuri duhovnicesti. În acel moment a intrat în sala si Parintele Cleopa. Invitatii s-au sculat în picioare si, cerând binecuvântare, asteptau ca parintele sa le vorbeasca cuvânt de folos.

Fiind rugat, Parintele Cleopa a început sa le spuna un cuvânt de la Sfintii Parinti despre cinstirea Maicii Domnului. În timp ce vorbea el, deodata s-a savârsit o minune!

Icoana mare a Maicii Domnului din perete, pe care era închipuit si Proorocul David, a început sa se clatine tare timp de câteva minute si sa scoata un sunet ca de harpa. Parintii si credinciosii adunati în sala, fiind cuprinsi de emotie, nu stiau ce minune sa fie aceasta. Unii plângeau, altii îsi faceau cruce, altii se închinau la icoana Maicii Domnului, iar altii se rugau cu lacrimi, fiind cuprinsi de uimire. Dintre toti, Arhimandritul Benedict Ghius a fost cel mai mult miscat, repetând mereu: ''Maica Domnului? Maica Domnului? O minune!? O minune!''

Dupa câteva minute, icoana s-a oprit pe loc, pendulul batea normal si toti, cuprinsi de emotie, se rugau la Maica Domnului sa aiba mila de tara si de poporul român. Aceasta minune a Maicii Domnului cu Pruncul în brate a întarit mult în credinta pe toti cei ce erau de fata, mângâindu-le sufletul.

Dupa ce Parintele Cleopa si-a încheiat cuvântul, au cântat cu totii axionul Maicii Domnului si s-au retras fiecare cu gândul la minunea savârsita. Cei mai multi au considerat ca prin aceasta minune Maica Domnului a binevoit sa arate un semn de îmbarbatare si de mângâiere pentru binecredinciosii crestini, într-un moment în care urmau sa vina grele încercari peste tara noastra.

SFINTIREA NOULUI PARACLIS

Primul paraclis al Schitului Sihastria, cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana, a fost construit în anul 1846, de duhovnicul Calistrat de la Manastirea Secu. În anul 1941, arzând vechiul paraclis, credinciosii din comuna Radaseni au construit alaturi un nou paraclis din lemn, cu acelasi hram.

Tot acum s-a terminat si catapeteasma din lemn de stejar, sculptata de fratii Vasile si Ioan Resmerita, din comuna Grumazesti - Târgu Neamt si s-au cumparat sfintele vase, vesminte si celelalte obiecte de cult necesare.

În toamna anului 1947, paraclisul cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana era pregatit pentru sfintire. Data sfintirii s-a stabilit la 26 octombrie, când se praznuieste Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Slujba de sfintire s-a savârsit de Episcopul Valerie Moglan, de la Manastirea Neamt, care a rostit si un frumos cuvânt duhovnicesc.

În aceeasi toamna, dupa terminarea lucrarilor din paraclis, Parintele Cleopa cauta un pictor sa picteze interiorul. Dar nu era multumit cu cei care se ofereau.

Atunci a rânduit Dumnezeu sa se afle un pictor iscusit, basarabean, numit Ioan Protcencu, originar din Ucraina, care lucra icoane pentru biserici în apropierea Capitalei. La staruinta Parintelui Cleopa, pictorul a fost adus la Sihastria si, în primavara anului 1948, a început pictura murala în paraclis. El era un crestin profund si meditativ. Se ruga mult, vorbea foarte putin si practica rugaciunea lui Iisus. Picta numai cu post. Iar dupa ce mânca, nu mai picta nimic în acea zi, considerând un pacat sa picteze dupa masa. Dupa ce se odihnea putin pe o banca din livada, întotdeauna singur, se întorcea la camera sa si pregatea vopsele pentru ziua urmatoare.

Înainte de sfârsitul lui a primit schima monahala sub numele de Irineu. Viata lui exemplara îi îndemna si pe fratii din manastire sa se nevoiasca mai mult pentru mântuirea lor.

BUCURII SI NECAZURI

Nu putem trece sub tacere necazurile pe care le suferea Manastirea Sihastria, si mai ales staretul acestui sfânt asezamânt, spre sfârsitul anului 1947, datorita unei vestite bande de tâlhari, care au pradat manastirile si oamenii din zona Neamt timp de peste 6 ani, facând peste tot tulburare, paguba si sminteala.

Manastirea Sihastria si Schitul Sihla, în zona carora se adaposteau hotii, au patimit multe de la ei, fiind mai izolate de celelalte manastiri.

Îndata dupa sfintirea paraclisului, incinta manastirii a fost înconjurata de hoti. Credinciosii au fost retinuti în biserica sub amenintarea armelor, iar ei au luat tot ce au gasit mai bun în magazia manastirii.

Despre aceasta întâmplare spunea Parintele Cleopa: ''Într-o seara, pe când eram staret si stateam la slujba privegherii în biserica, a venit Balta cu ai lui, m-au scos de la slujba si mi-au cerut vin, mâncare si bani. Si fiindca nu aveam nimic, m-au luat, m-au dus în padure si m-au legat de un copac ca sa ma împuste. Atunci unul dintre ei i-a spus celui mai mare: ''Nu îti aduci tu aminte cum ne dadea sa mâncam când era la stâna? Si acum vrei sa-l împusti?'' Si s-au luat la cearta între ei si au plecat în padure, iar pe mine m-au dezlegat si am venit la manastire''.

A doua zi, Parintele Cleopa, întristat de toate acestea, s-a dus la Episcopul Valerie din Manastirea Neamt si i-a cerut sfat:

- Preasfintite, ce sa facem sa scapam manastirea de acesti hoti, care ne prada si ne tulbura de sase ani?

- Parinte Cleopa, stii ce sa faceti? Sa faceti privegherea Acoperamântului Maicii Domnului în fiecare marti seara si sa cititi ziua si noaptea la Psaltire în biserica câte doua ore fiecare, de la staret pâna la ultimul frate. Daca veti face asa, Maica Domnului va îndeparta pe acesti hoti si va va binecuvânta cu tot ce aveti trebuinta, iar manastirea va fi pazita de orice primejdie!

Auzind aceasta, staretul Cleopa a rânduit sa se faca privegherea Acoperamântului Maicii Domnului în mod regulat, marti seara, iar Psaltirea sa se citeasca neîncetat în biserica, când nu este slujba. Aceasta rânduiala se respecta nestirbit pâna astazi, iar acei raufacatori au fost prinsi si pedepsiti dupa lege. De atunci Manastirea Sihastria a fost pazita de toate primejdiile, cu rugaciunile Maicii Domnului, protectoarea acestui sfânt lacas.

CUM A IZBAVIT PARINTELE CLEOPA O FEMEIE DE LA MOARTE

În anul 1947, într-o noapte din postul Craciunului, Parintele Cleopa a spovedit multa lume pâna dupa ora 12 si se simtea obosit. Când voia sa se odihneasca putin, a intrat o femeie tulburata, care plângea, si i-a zis:

- Parinte, stau aici de sase ore? Am venit sa ma spovedesc, caci am pacate foarte mari pe suflet.

- Femeie, sunt obosit. Te rog sa vii dimineata.

- Parinte, daca nu ma primesti acum la spovedanie, eu ma duc sa ma omor. Uite, am si o funie la mine. Am facut pacate mari si am avortat multi copii. Primeste-ma, ca nu mai pot rabda!

Atunci parintele a spovedit pe acea femeie, a îmbar-batat-o, a întarit-o sufleteste, i-a dat canon de pocainta si a dezlegat-o de pacatele ei cele mari. A doua zi, dupa Sfânta Liturghie, femeia a luat aghiasma mare, a sarutat sfintele icoane si s-a întors linistita la casa sa. Asemenea cazuri dificile se repetau de mai multe ori, însa Parintele Cleopa, cu blândetea si întelepciunea sa, reusea întot-deauna sa-i mângâie, sa-i linisteasca si sa-i împace pe toti.

ÎNCHINOVIEREA

PARINTELUI PAISIE LA SIHASTRIA

În calitate de egumen si apoi staret la Manastirea Sihastria, Arhimandritul Cleopa dorea mult sa aduca în obstea sa pe cel dintâi parinte duhovnicesc al sau, Ieroschimonahul Paisie. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1948, la 1 decembrie, marele duhovnic Paisie Olaru de la Schitul Cozancea a fost închinoviat în obstea Manastirii Sihastria, spre mângâierea si bucuria tuturor.

Chiar din primele zile, Ieroschimonahul Paisie a fost rânduit sa povatuiasca si sa marturiseasca credinciosii care veneau aici în numar tot mai mare. Astfel, Manas-tirea Sihastria, atât prin staretul ei de atunci, cât si prin duhovnicii iscusiti care-i avea, a creat un curent înnoitor de viata duhovniceasca în manastirile din tinutul Neamt.

Zilnic veneau calugari si credinciosi la Sihastria, din alte manastiri si asteptau sa vorbeasca cu Parintele Paisie duhovnicul si sa-si deschida inima înaintea lui. Preoti, calugari, credinciosi de prin sate si orase, intelectuali si tineri de toate vârstele ieseau luminati din chilia sa si dadeau lauda lui Dumnezeu pentru ca le-a rânduit un parinte duhovnicesc atât de blând si iscusit.

Vinerea era zi de spovedanie saptamânala a monahilor. Mai mult de jumatate din obstea Manastirii Sihastria se marturisea regulat la Parintele Paisie si se mângâia de întelepciunea, tacerea si smerenia sa. Parintele nu vorbea mult, ci zidea duhovniceste pe toti mai ales prin bunatatea si statornicia sa. În general reusea sa spovedeasca în medie între 50 si 100 de suflete pe zi, monahi si credinciosi din toate zonele tarii.

PRIMA RETRAGERE ÎN MUNTI

A ARHIMANDRITULUI CLEOPA

Parintele Cleopa, umblând multi ani cu oile manastirii prin munti, cunostea toate locurile si chiliile pustnicilor din zona Sihlei si a Sihastriei. De asemenea cunostea si numerosi calugari sihastri foarte nevoitori, care se osteneau în adâncul codrilor, necunoscuti de nimeni afara de Dumnezeu si de duhovnicii lor.

În anul 1948, la 21 mai, când se praznuiesc Sfintii Împarati Constantin si Elena, cuviosia sa a slujit Sfânta Liturghie cu un sobor de preoti si a rostit predica zilei, laudând râvna marilor împarati, care au dat libertate crestinilor si au construit numeroase biserici.

Sfintia sa povestea mai târziu ucenicilor sai: ''În ziua Sfintilor Împarati Constantin si Elena tineam predica si am zis: ''Sa dea Dumnezeu ca si conducatorii nostri de acum sa fie ca Sfintii Împarati, ca sa-i pomeneasca Biserica în veac!'' Atunci unul din popor m-a si înregistrat si nici n-am apucat sa-mi scot vesmintele, ca a venit o masina si mi-au zis sa merg cu ei. M-au dus la Târgu Neamt si acolo m-au pus într-un beci care nu avea decât un pat de ciment. Apoi m-au anchetat timp de cinci zile, tinându-ma fara apa si fara mâncare. Pe urma mi-au dat drumul''.

Dupa câteva zile, un crestin binefacator i-a spus în taina Parintelui Cleopa sa se retraga pentru un timp, fie în munti, fie în alta parte. Auzind de aceasta, staretul s-a consultat cu câtiva duhovnici si în acea noapte s-a retras în Muntii Sihastriei, la locul numit ''Piciorul Cucului'', în adâncul padurii, la peste sase kilometri mai sus de manastire. Acolo si-a facut un bordei din lemn în pamânt si se ruga neîncetat ziua si noaptea, cerând ajutorul si mila lui Dumnezeu si a Maicii Domnului.

O data pe saptamâna venea noaptea ieromonahul Macarie, îl spovedea si îi aducea câte ceva de mâncare. Mai venea uneori si monahul Antonie de la stâna, cu care facuse ascultare la oi.

Ne spunea Parintele Cleopa ca, pe când îsi facea bordeiul, veneau niste pasarele si se asezau pe crestetul lui. Iar când s-a împartasit prima data în fata bordeiului, au venit la el un stol de pasari, cum nu mai vazuse niciodata pâna atunci. Ele aveau pe frunte un semn în forma de cruce si cântau foarte frumos tot timpul cât s-a împartasit. Apoi au zburat.

Mai târziu, terminându-si Sfintele Taine, s-a hotarât sa savârseasca Sfânta Liturghie. Dupa ce s-a pregatit, citindu-si toate rugaciunile, a asezat Sfântul Antimis pe o buturuga din apropiere si a început slujba. Când a dat binecuvântarea, zicând: Binecuvântata este Împaratia Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin, a aparut din nou un stol de pasarele foarte frumoase. Pasarelele s-au asezat într-o tufa din apropiere si au început sa cânte. Parintele s-a întrebat în sine: ''Ce sa fie aceasta?'' Dar un glas tainic i-a spus: ''Acestia sunt cântaretii de la strana!''

Apoi a continuat Sfânta Liturghie si s-a împartasit. Dupa ce a facut otpustul, pasarelele au zburat. Si zicea Parintele Cleopa ca de atunci nu a mai vazut în padure pasari asa de frumoase ca acelea. Desigur, faptul ca s-a împartasit si minunea cu pasarelele l-au mângâiat foarte mult. Deci a multumit din inima lui Dumnezeu pentru multa Sa iubire de oameni.

Cât timp a stat în acest loc, l-a mai ajutat Protosinghelul Ioil Gheorghiu, monahul Antonie de la oi si un crestin din satul Mitocul Balan. Semnalul de întâlnire cu parintele Antonie era acesta: ucenicul lovea o data într-un copac si daca parintele auzea lovitura, lovea si el o data, în alt copac. Daca unul nu raspundea, celalalt astepta pâna auzea semnalul dinainte stabilit.

Parintele Ioil îi aducea alimente, sare, grâu, pesmeti si le punea sub un copac cazut, pentru ca nu stia nimeni locul unde avea bordeiul.

Parintele Cleopa se nevoia mult în bordeiul sau din pamânt, rugându-se ziua si noaptea. Pentru aceea si diavolii îi faceau multe ispite si-l înspaimântau, fie treaz, fie prin somn si prin naluciri de tot felul, precum spunea mai târziu ucenicilor sai:

''Odata, pe la miezul noptii, citeam pravila, fiind la Acatistul Acoperamântului Maicii Domnului. Deodata a început un duruit puternic. Mai, zic eu, este cutremur mare! Când am deschis oleaca usa, am vazut o roata cât brazii de mare si niste arapi împrejurul ei, cu furci de foc. Si a zis unul: ''Acesta-i staretul Sihastriei! Bagati-l în roata!'' Si imediat m-am trezit pe roata deasupra. Roata se învârtea si ei stateau gata cu furcile, ca sa cad de pe roata în furcile lor.

Dar eu aveam la mine Acatistierul si am zis: ''Dati-va la o parte, ca am acte de la Maica Domnului!'' Atunci n-am mai vazut nici roata, nici nimic? Si m-am trezit în bordei''.

Parintele Cleopa citea zilnic Acatistul Acopera-mântului Maicii Domnului. Într-o zi, când a deschis cartea sa citeasca, a simtit o buna mireasma de crini si de trandafiri. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu sa departeze de la el acea mireasma, pe care a simtit-o timp de 40 de zile, când deschidea cartea si voia sa citeasca Acatistul Acoperamântului, temându-se sa nu fie o înselare de la vrajmasul. Si n-a mai citit acatistul un timp, dându-si seama ca acel miros este înselare de la diavolul, ca sa-l arunce în mândrie. Caci spunea Parintele Cleopa: ''Când te rogi, nu este bine sa primesti nici un fel de miros sau vreo impresie simtita, ca atunci vin si dracii de fata si vor sa te arunce în mândrie''. Când a reluat citirea acatistului, nu a mai simtit acea mireasma. Asa a scapat de cursele diavolului!

Dupa sase luni de retragere în munti, Arhimandritul Cleopa a fost readus ca staret în obstea Manastirii Sihastria, spre bucuria tuturor, atât a calugarilor, cât si a credinciosilor.

*

Dupa 40 de ani, Parintele Cleopa împreuna cu doi ucenici au plecat pentru a cauta bordeiul în care a stat în anul 1948. Au mers încet prin padure câteva ore la locul unde se nevoise parintele, dar nu l-au aflat. Apoi au plecat mai departe. Când s-au întors, fiind obositi, s-au asezat pe marginea unei râpe, pentru a gusta ceva.

În timp ce mâncau, Parintele Cleopa a observat ca erau asezati chiar pe locul bordeiului. Acum însa era darâmat. Se mai puteau vedea doar bucati de lemn, carton, si fier. Parintele era foarte bucuros ca si-a gasit bordeiul din anii tineretii si a zis: ''Iata o adevarata minune! Când credeam ca ne-am ostenit în zadar, Domnul ne-a bucurat cu aflarea bordeiului!'' Apoi, dând slava lui Dumnezeu, s-au întors la manastire.


ARHIMANDRITUL CLEOPA

STARET LA MANASTIREA SLATINA

Dupa aproape un an de liniste, s-a asternut iarasi întristare peste obstea Manastirii Sihastria. Era în luna august, anul 1949, când Arhimandritul Cleopa a fost chemat la Sfânta Patriarhie de catre Patriarhul Justinian, care îl aprecia foarte mult, si a fost rânduit sa plece cu un grup de 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria la Manastirea Slatina - Suceava, pentru a înnoi obstea si viata duhovniceasca de acolo.

Reîntors la Sihastria, Parintele Cleopa a ales 30 de parinti, duhovnici, preoti, monahi si rasofori, printre care si Ieroschimonahul Paisie Olaru. Apoi, lasând staret la Sihastria pe Protosinghelul Ioil Gheorghiu, ucenicul marelui staret Ioanichie Moroi, a rânduit plecarea la 30 august 1949.

Ruperea obstii în doua si despartirea dintre ei a fost dureroasa pentru toti. Fiecare lacrima si se ruga, cerând ajutorul Maicii Domnului. Apoi Parintele Cleopa cu cei 30 de parinti si frati au fost însotiti pe cale de tot soborul, iar în apropiere de Pârâul Alb si-au luat ramas bun unii de la altii, sarutându-se si lacrimând. În clipa aceea tocmai venea la Sihastria duhovnicul Manastirii Agapia, Arhimandritul Maxim, un mare protopsalt si un parinte hotarât si iscusit.

Asistând la aceasta despartire, i-a încurajat si pe unii si pe altii, zicând: ''Parintilor, de ce sunteti asa întristati? Sfintii Parinti si-au dat viata pentru Hristos si au aparat Ortodoxia, iar sfintiile voastre plângeti aici ca la râul Babilonului? Auziti cum cânta Biserica: ''Sfintilor muce-nici, care bine v-ati nevoit si v-ati încununat, rugati-va Domnului sa se mântuiasca sufletele noastre!'' Deci, faceti ascultare si va va ajuta Dumnezeu cu rugaciunile Maicii Domnului!'' Apoi au cântat ''Cuvine-se cu adevarat'' si ''Aparatoare Doamna'' si s-au despartit.

Manastirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lapusnea-nu, din anul 1554, care avea doar sapte batrâni în vechea obste, îi astepta. Începutul a fost mai greu, dar în câteva luni de zile noua obste s-a acomodat si toate au intrat în normal.

Parintele Cleopa a început înnoirea vietii duhov-nicesti la Slatina, punând în buna rânduiala sfintele slujbe de zi si de noapte si Sfânta Liturghie. A rânduit, de ase-menea, spovedania saptamânala, scoala monahala pentru frati si viata de obste dupa modelul Sfântului Teodor Studitul.

Din anul 1950 s-au închinoviat la Slatina si câtiva teologi iscusiti, care îl stimau în mod deosebit pe Parintele Cleopa. Între acestia amintim pe Protosinghelul Petroniu Tanase, Ierodiaconul Antonie Plamadeala, viitorul mitro-polit al Ardealului, Arhimandritul Dosoftei Morariu, Protosinghelul Gherontie Balan, Ieroschimonahul Daniil Tudor si Ieromonahul Arsenie Papacioc.

Toti acestia îl ajutau pe Parintele Cleopa la buna organizare a acestei manastiri voievodale, facând din Manastirea Slatina o adevarata academie duhovniceasca, unica în acea vreme în întreaga tara.

Vestea înnoirii acestei manastiri s-a raspândit peste tot, încât veneau în pelerinaj numerosi credinciosi, stu-denti, intelectuali, oameni de toate vârstele si clasele sociale, si primeau sfaturi de la Parintele Cleopa si de la ceilalti duhovnici. Sub povatuirea Protosinghelului Petroniu s-a organizat si un frumos cor bisericesc, format din peste 30 de frati tineri, care te misca pâna în adâncul sufletului.

Asa a început înnoirea duhovniceasca a Manastirii Slatina.

POVATUITOR DUHOVNICESC AL MAI MULTOR MANASTIRI DIN MOLDOVA

Arhimandritul Cleopa a fost rânduit de Mitropolia Moldovei sa supravegheze si sa îndrume viata duhovni-ceasca a mai multor manastiri din împrejurimi: Putna, Moldovita, Râsca, Sihastria si schiturile Sihla si Rarau, dupa modelul Manastirii Slatina. De aceea mergea cu regularitate la fiecare dintre ele si, dupa ce le cerceta si dadea sfaturi duhovnicesti, se întorcea din nou la Slatina.

Preacuviosia sa punea accent cel mai mult pe ascultarea cu dragoste, spovedania saptamânala, ruga-ciunea ''Doamne Iisuse'' si participarea la sfintele slujbe; iar la chilii cerea pravila rânduita si împlinirea canonului calugaresc. Caci numai asa se pot forma calugari buni, râvnitori pentru Hristos, ascultatori si smeriti. Iar când se iveau anumite tulburari sau ispite în aceste manastiri, parintele trimitea unul sau doi duhovnici si facea pace si liniste.

În toate manastirile amintite mai sus se facea regulat scoala monahala si se mentinea aceeasi rânduiala de viata duhovniceasca.

Timp de trei ani de zile, toate aceste manastiri au progresat mult în viata monahala, datorita atât staretilor respectivi, cât mai ales Arhimandritului Cleopa, care su-praveghea îndeaproape buna desfasurare a vietii duhov-nicesti, spre lauda lui Dumnezeu si bucuria credinciosilor.

CUM A SCAPAT PARINTELE CLEOPA DE STARETIA MANASTIRII NEAMT

Pe la începutul anului 1951, Patriarhul Justinian, dorind sa înnoiasca duhovniceste Manastirea Neamt, cea mai mare lavra din tara, a propus sa-l transfere pe Arhimandritul Cleopa la Neamt cu 70 de calugari din Slatina si Sihastria.

Parintele Cleopa, auzind aceasta, s-a întristat mult si s-a rugat Maicii Domnului sa-l izbaveasca de aceasta ispita, amintindu-si de sfatul duhovnicului Vichentie de la Manastirea Agapia, care spunea: ''Mai baiete, când vei da de necazuri mari, sa postesti trei zile si sa te rogi cu lacrimi si Dumnezeu te va învata ce sa faci!'' Si iata cum a procedat.

Într-o noapte s-a închis în chilia sa, stiind numai ucenicul sau, Ieromonahul Serapion, si s-a rugat cu post timp de sapte zile, de luni pâna Duminica.

Dupa sapte zile, noaptea, cum statea pe scaun si atipise putin, a vazut o lumina cereasca în jurul icoanei Maicii Domnului din perete. Apoi Maica Domnului i-a grait din icoana, zicându-i: ''Nu te întrista pentru tulburarile de la Manastirea Neamt, ca le voi linisti eu. Dar sa nu fii în îndoiala''. Caci un gând îi spunea sa se duca la Neamt si altul, sa se duca la pustie.

Apoi s-a dus la duhovnicul sau, Ieroschimonahul Paisie, s-a spovedit si i-a spus tot ce a auzit si a vazut la icoana Maicii Domnului din chilie. Batrânul i-a zis: ''Este un semn dumnezeiesc. Dar nu mai spune deocamdata nimanui vedenia aceasta. Acum pregateste-te si mâine sa te împartasesti. Si de va fi de la Dumnezeu sa te duca la Manastirea Neamt, Maica Domnului o sa te ajute. Iar de nu va fi voia Lui, vei ramâne pe loc''.

A doua zi, dupa Sfânta Liturghie, Parintele Cleopa a primit vestea ca patriarhul s-a sfatuit cu mai multi si a hotarât sa ramâna lucrurile pe loc, ca mai înainte. Asa s-au linistit toate, cu rugaciunile Maicii Domnului si cu binecuvântarea duhovnicului sau, Ieroschimonahul Paisie.

A DOUA RETRAGERE ÎN MUNTI A STARETULUI CLEOPA,

ÎNTRE ANII 1952-1954

Pâna în primavara anului 1952, Manastirea Slatina a înflorit mult, numarându-se printre cele mai organizate manastiri din tara noastra. Acum avea peste 80 de vietuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau în sarbatori sa asculte sfintele slujbe si predica Parintelui Cleopa, care misca inimile tuturor. Astfel toate se desfasurau în pace si cu buna rânduiala. Însa Parintele Cleopa spunea în taina catre ucenicii sai: ''Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihastria, unde m-am calugarit si am trait atâtia ani''.

Diavolul însa, care nu doarme niciodata, nu putea rabda buna nevointa si armonia monahilor din Manastirea Slatina. De aceea a îndemnat securitatea de atunci sa faca o ancheta amanuntita în obstea acestei manastiri. Sosind noaptea, organele de securitate au venit într-un numar mare, au cercetat si amenintat pe staret si pe cei mai de seama din manastire. La urma au retinut pe câtiva dintre ei, în frunte cu Parintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc si fratele Constantin Dumitrescu.

Ducându-i la Falticeni, i-au anchetat toata noaptea. Atunci Parintelui Cleopa i se reprosa: ''Dumneata sabo-tezi economia nationala si spui ca astazi este Gheorghe, si mâine Vasile si este sarbatoare, iar oamenii pun tapina jos si nu mai lucreaza!''

Parintele Cleopa însa le raspundea: ''Cum sa nu spun ca este sarbatoare, daca este scrisa în calendar de Sfânta Biserica?'' La sfârsit i-au spus parintelui sa nu mai faca propaganda religioasa si i-au dat drumul.

Ajungând noaptea la manastire, Parintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul sau si, cu sfatul lui, s-a retras în taina, împreuna cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Muntii Stânisoarei si în alte locuri necunoscute de noi, pâna s-au linistit tulburarile de la Slatina. Unul altuia se spovedeau si aveau Sfintele Taine cu ei, din care se împartaseau la doua-trei saptamâni, ei nefiind împreuna tot timpul. Au stat ascunsi multa vreme în padurile din preajma satelor Negrileasa si Ostra, adapostindu-se la o stâna parasita si primind alimente o data pe luna de la un bun crestin, pe nume Straton.

Multi lupi erau atunci prin Muntii Stânisoarei, dar cei care le aduceau de mâncare nu se temeau de ei, pentru rugaciunile celor doi pustnici tainuiti.

Dupa întoarcerea sa la Sihastria, Parintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa în munti:

''Când eram prin padure, pribeag, ma mai cercetau ''prietenii'' mei, care erau acestia: mos martin si vicleana vulpe. Cu ''mosul'' scapam mai ieftin. Când îl auzeam mormaind, îi aruncam câte un cartof si pleca; dar cu vulpea nu era tot asa. Ea venea noaptea pâna la usa bordeiului si daca, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afara, bucuria ei. Avea ea grija!

Odata am uitat ceaunul în care faceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fara nici o rusine si a început sa manânce. Eu am vazut-o pe ferestruica si am iesit afara. Ea, când m-a vazut, a dat sa fuga, dar toarta ceaunului i-a cazut dupa cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi parea rau de ceaun, ca nu mai aveam în ce sa fac mâncare. Fugeam dupa ea si strigam: ''Lasa ceaunul!?'' Dar ea, tot vicleana. S-a apropiat de o creanga, a agatat ceaunul, a scos capul si a fugit. Eu am fost bucuros ca mi-a ramas ceaunul!

Am avut si alti prieteni mai grozavi. Acestia erau pâsii sau sobolanii de padure. Daca nu stii sa te organizezi, acestia te lasa fara mâncare în toiul iernii. Aveam în chilie un sac cu posmag legat la grinda. Cum se lasa seara, veneau si ''enoriasii''. Au gaurit bordeiul si veneau la posmag. Mie nu-mi era de posmag, pe cât ma suparam ca nu pot sa-mi fac pravila.

Cum începeam sa citesc, ei începeau sa rontaie la posmag. Ce sa fac? Am luat un bat în mâna dreapta si Psaltirea în mâna stânga. Asa îmi faceam eu pravila: Doamne, auzi rugaciunea mea, iar cu batul, ''poc'' dupa pâsi! Dupa ce loveam, se faceau ca-s morti. Apoi conti-nuam: asculta cererea mea si alte câteva stihuri, si iar începeau sa rontaie si eu cu bâta iar îi loveam. Si iaca asa îmi faceam eu pravila pâna am astupat toate gaurile''.

Odata, mergând prin padure, într-o toamna târzie, l-a prins o ploaie rece, care l-a udat pâna la piele. Fiind foarte departe de bordei, a trebuit sa mearga o bucata buna de drum cu hainele ude. Pe cale, fiind frig si suflând si un vânt rece, aproape a anchilozat si a cazut jos nu departe de bordei, fara a se mai putea misca.

Parintele se gândea: ''Acum voi muri si nu am Sfânta Împartasanie la mine''. Atunci s-a rugat fierbinte si încet-încet s-a târât pâna la adapost. Acolo cu greu si-a facut focul, s-a asezat lânga el, s-a uscat si asa si-a revenit si a scapat de moarte.

Dar Parintele Cleopa a avut si altfel de ispite, dupa cum ne spunea:

''Eram într-o noapte la ora unu în bordei. Facusem Miezonoptica si eram pe la sfârsitul Utreniei, când deodata aud: buf, buf, buf?! Se cutremura pamântul. Eu am iesit sa vad ce se aude, dar când am deschis usa la bordei am vazut afara o lumina mare si în lumina, o masina de alama cu multe roti.

Din ea a coborât un om înalt, cu ochii mari, pe jumatate albi si pe jumatate negri, care numai atât a zis apasat: ''Ce cauti aici?'' Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfintii Parinti. Ca daca ai Sfintele Taine, Îl ai pe Hristos viu! Eu aveam Sfintele Taine într-o scorbura de brad în bordei. Si când am vazut asa, am intrat repede înauntru, am cuprins bradul cu Sfintele Taine în brate si numai atât am zis: ''Doamne Iisuse, nu ma lasa!''

Sa vezi tu atunci rugaciune când este dracul la usa! Si când m-am uitat din nou afara, l-am vazut cum se dadea înapoi alungat de puterea lui Hristos. Lânga bordei era o râpa mare unde a cazut acel duh necurat. Dar cum a cazut? Când a ajuns la râpa, s-a dat de trei ori peste cap cu tot cu masina si pe urma a cazut si s-a facut un zgomot mare de mi-au tiuit urechile pâna a doua zi la ora unu''.

Altadata, în timp ce statea în bordei, a auzit iarasi zgomot. Si când a iesit afara, se facea ca începuse un adevarat razboi. Vedea tancuri venind spre el, soldati înarmati alergând, si i se parea ca o întreaga armata încerca sa-l prinda. Atunci a început rugaciunea lui Iisus si toata nalucirea a disparut.

Povestea si Parintele Arsenie o întâmplare din pustie cu Parintele Cleopa: ''Ne-a apucat odata o ploaie mare într-o padure nu prea înalta, mare cât casa. Parintele Cleopa era într-o parte si eu într-alta parte. Cautam tufisuri mai dese sa ne adapostim. Parintele însa insista, asa, pe sub ramuri, sa vin la el. Pâna acolo erau cam 30 de metri. Eu ziceam ca locul meu este mai bun, iar sfintia sa zicea ca locul lui. Atunci m-am gândit: ''Nu! Stai, mai baiete! Ia sa ascult eu pe Parintele Cleopa!'' Am fugit de acolo si imediat a trasnit locul acela în care am fost eu. M-a impresionat! Iata ce înseamna ascultarea!''

În iarna anului 1953, fiind foarte frig, Parintele Cleopa era primit prin casele razlete ale credinciosilor. Seara, parintele tinea câte un cuvânt de folos la cei din casa. Apoi zicea gazda: ''Parinte, am un nepotel. Sa vina si el?'' ''Da, sa vina!'' Dupa un timp iarasi zicea: ''Parinte, am si o nepoata. Sa vina si ea sa asculte cuvântul?'' ''Sa vina si ea!'' Dar când observa parintele ca se aduna prea multi, lasa un biletel pe masa, pe care scria: ''Eu am plecat. Iertati-ma!'' si se retragea în munti.

Pe când se afla la un credincios, a avut si o alta ispi-ta. Vrajmasul, luând chip de veverita, s-a asezat deasupra icoanei în camera unde locuia. Parintele, mâniindu-se, a aruncat cu ceva dupa ea. Dar imediat dupa aceea a început sa plânga, caci, de fapt, trebuia sa se foloseasca numai de rugaciune în lupta cu diavolul.

Parintii Cleopa si Arsenie s-au nevoit în Muntii Stânisoarei pâna în vara anului 1954, când Patriarhul Justinian a obtinut aprobare ca cei doi nevoitori sa se reîntoarca la manastire sau sa vina la Patriarhie.

Când au venit sa-l scoata din pustie pe Parintele Cleopa si sa-l duca la Patriarhie, se temea ca nu cumva sa fie o cursa. Dar a început a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca trebuie sau nu sa mearga. Atunci i-a venit în minte cuvântul Sfântului Ioan Scararul, care zice: ''Rusine îi este pastorului sa se teama de moarte, când moartea este rânduita de ascultare''! Si si-a zis parintele: ''Cine ma cheama? Ma cheama Patriarhul Bisericii! Daca ma trimite la moarte, merg la moarte!''

Astfel, dupa mai bine de doi ani de nevointa pustniceasca, Parintii Cleopa si Arsenie au plecat la Bucuresti însotiti de Ieroschimonahul Daniil Tudor.

Aici au fost primiti cu multa dragoste de Patriarhul Justinian, cu care se sfatuiau duhovniceste în fiecare seara. Apoi au fost trimisi la mai multe manastiri din jurul Capitalei pentru a spovedi si a povatui pe calugari.

Dupa aceea Parintii Cleopa si Arsenie s-au reîntors la Manastirea Slatina, spre bucuria calugarilor si a credinciosilor din partea locului.

ACTIVITATE MISIONARA CU CREDINCIOSII DE STIL VECHI

În primavara anului 1955 s-a organizat, mai ales în Moldova, o actiune de lamurire si combatere a stilului vechi, iulian. În aceasta încercare de readucere a credin-ciosilor stilisti în sânul Bisericii Ortodoxe, au fost rânduiti zeci de teologi, stareti si duhovnici, care umblau prin satele cu stilisti si încercau sa-i reîntoarca la Biserica mama.

La aceasta miscare a participat în mod deosebit si Arhimandritul Cleopa Ilie, staretul Manastirii Slatina, care era vestit canonist si cunostea foarte bine Pidalionul si Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe. S-a mers prin toate satele afectate de stilism, s-au facut consfatuiri canonice pe tema vechiului si noului calendar, s-au dat destule explicatii celor razvratiti, si o parte din credin-ciosii stilisti au revenit în sânul Bisericii strabune spre bucuria tuturor.

PELERINAJ PE LA SFINTELE MANASTIRI

La începutul anului 1956, Arhimandritul Cleopa se retrage din ascultarea de staret al Manastirii Slatina, lasând în locul sau pe Protosinghelul Emilian Olaru, un ucenic al lui. Iar el, însotit de doi ucenici, a fost chemat într-o misiune duhovniceasca la Timisoara si Arad. Aici a întâlnit pe Mitropolitul Banatului, Vasile Lazarescu, care tocmai atunci pregatea racla pentru moastele Sfântului Iosif cel Nou de la Partos.

De aici, Parintele Cleopa viziteaza Manastirea Vasiova, unde a slujit mai multi ani vestitul duhovnic Vichentie Malau, unul dintre cei mai mari duhovnici ai tarii noastre, despre care sfintia sa afirma ca ''ar putea fi canonizat oricând''.

Apoi Parintele Cleopa cu ucenicii sai a fost trimis la Manastirea Gai din apropiere de Arad, unde a stat un timp. Aici a pus rânduiala duhovniceasca întocmai ca la Sihastria. Dar când a tras clopotul de Utrenie, credincio-sii, nefiind deprinsi cu slujba de miezul noptii, au chemat pompierii sa stinga focul, crezând ca s-a aprins manasti-rea. Parintele i-a chemat în biserica si le-a tinut o predica miscatoare de suflet. Printre cuvintele spuse de el au fost si acestea: ''Focul care s-a aprins aici la Manastirea Gai, sa nu se mai stinga pâna la sfârsitul lumii!''

De la Gai, Parintele Cleopa era invitat din când în când la Episcopul Aradului, Andrei Magieru, cu care se sfatuia duhovniceste si pe care l-a si spovedit.

Dupa ce viziteaza si alte manastiri din partea locului, se întoarce din nou în Moldova si se stabileste pentru câteva luni la Manastirea Putna. Aici a fost solicitat sa ajute la înnoirea duhovniceasca a acestei manastiri, unde fusese numit un nou staret, în persoana Arhimandritului Dosoftei Morariu, unul din ucenicii sai din tinerete.

La Manastirea Putna vorbea zilnic cu mult patos tuturor pelerinilor din tara si de peste hotare despre vitejia binecredinciosului voievod Stefan Voda al Moldovei, despre jertfa cu care si-a aparat tara si dreapta credinta si despre numeroasele sale ctitorii, care dainuiesc si astazi pe pamântul nostru sfânt.

Aici a avut prilejul sa vorbeasca atât la tineri, cât si la vârstnici, la români, ca si la straini, despre frumusetile Ortodoxiei, despre eroismul înaintasilor nostri, despre fru-moasele manastiri pictate în exterior atât de minunat, spre slava lui Dumnezeu si binecuvântarea neamului românesc.

În acest scurt popas la Manastirea Putna, Parintele Cleopa a îmbinat în predicile sale, în chip armonios, evla-via ortodoxa strabuna cu patriotismul înaintasilor nostri si, nu mai putin, cu jertfa atâtor generatii de monahi, care au tinut vie candela dreptei credinte si sufletul neamului nostru.

În toamna anului 1956, Parintele Cleopa îsi ia cojocul si cartile sale duhovnicesti, pe care le iubea atât de mult, si se întoarce la metanie, în Sfânta Manastire Sihastria, povatuita în acea vreme de Protosinghelul Ioil Gheorghiu, ucenicul de chilie al marelui staret Ioanichie Moroi.

MANASTIREA SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1949-1959

Smeritul staret, Protosinghelul Ioil, urmasul Arhimandritului Cleopa, a condus cu multa întelepciune obstea Manastirii Sihastria timp de zece ani. Cea mai mare virtute a sa era prezenta regulata, în fiecare zi si noapte, la toate slujbele bisericii. Era primul care intra si ultimul care iesea din biserica. De aceea, când vedea câte un frate sau parinte ca întârzie la sfintele slujbe, îi zicea: ''Tatucuta, veniti la timp la biserica! Sa nu pierdeti sfintele slujbe, daca nu aveti alta ascultare, ca de aceea am venit la manastire!''

Preacuviosia sa avea vocatia bisericii mai mult decât toti parintii si fratii manastirii si era o icoana vie pentru fiecare. Apoi era si duhovnicul obstii împreuna cu Ieroschimonahul Paisie Olaru, reîntors în anul 1953 de la Slatina. Acesti doi parinti alesi de Dumnezeu au împodobit viata duhovniceasca în Manastirea Sihastria, mentinând-o la aceeasi masura ca si în timpul staretiei Parintelui Cleopa, adunând în jurul lor numerosi tineri iubitori de Hristos.

În toamna anului 1956, Parintele Cleopa a revenit si el la metanie cu constiinta împacata ca a facut ascultare unde a fost trimis de Biserica. De acum viata duhovni-ceasca la Sihastria se întareste si mai mult. Parintele Cleopa spovedea si povatuia pe credinciosi la chilia sa din deal; Parintele Paisie spovedea si învata pe fiii sai duhovnicesti la chiliile din padure, fiind foarte iubitor de tacere si liniste; iar Parintele Ioil era întotdeauna prezent întâi la biserica si apoi la staretie.

Cei trei parinti sporiti în rugaciune si har au dat o noua dimensiune duhovniceasca Manastirii Sihastria în acesti ani de cumpana. Modelul viu al fiecaruia dintre ei îndemna pe fiii lor duhovnicesti sa se roage mai mult, sa faca voia Domnului si sa se pregateasca pentru zilele grele care se întrezareau la orizont.

Obstea Manastirii Sihastria trecuse de 80 de parinti si frati, toti râvnitori si rugatori, toti iubitori de Hristos. Cea mai mare bucurie a obstii era ascultarea zilnica a Dumnezeiestii Liturghii si a slujbelor de la miezul noptii. Tinerii faceau ascultare în timpul zilei si erau prezenti la biserica mai ales noaptea; iar batrânii erau nelipsiti de la biserica atât ziua, cât si noaptea.

Toate se faceau în liniste, cu pace, cu bucurie si cu sfat si toti ascultau de cei trei mari duhovnici ai Sihastriei: Parintii Paisie, Cleopa si Ioil. Parintele Paisie îsi îndemna ucenicii la viata de liniste, de tacere si rugaciune. Parintele Cleopa îi îndemna pe toti, calugari si mireni, sa nu uite de ceasul mortii, sa asculte de duhovnic si sa apere, cu timp si fara timp, dreapta credinta ortodoxa. Iar staretul Ioil îi îndemna sa nu lipseasca de la slujbele bisericii.

Astfel Manastirea Sihastria devenise o cetate duhov-niceasca a Ortodoxiei românesti, un lacas de rugaciune pentru toti fiii Bisericii lui Hristos si o casa de liniste sufleteasca si de bucurie, unde te puteai întâlni mai usor cu Dumnezeu.

Între anii 1956-1959, Sihastria, ca si celelalte manastiri românesti, a trait câtiva ani de liniste si aleasa sporire duhovniceasca, dar la orizont se întrezarea o mare furtuna împotriva Bisericii lui Hristos. Ateismul si secta-rismul de toate nuantele pregateau un nou atac împotriva Ortodoxiei, atât de încercata de-a lungul istoriei. Caci acesta a fost dintotdeauna destinul Bisericii apostolice: sa fie permanent persecutata, permanent supravegheata, însa permanent vie, tare, biruitoare si mântuitoare.

PERSECUTIA ÎMPOTRIVA BISERICII DIN ANII 1959-1964

Persecutia din anii 1959-1964 a însemnat cea mai grea perioada a monahismului românesc din secolul XX.

Persecutia a început în luna aprilie, anul 1959. Mai întâi au fost exclusi din monahism pentru toata viata staretii si duhovnicii care aveau o activitate duhovni-ceasca mai intensa si la care veneau multi credinciosi. În aceeasi luna a fost exclus din toate manastirile din tara întregul tineret, adica fratii si rasoforii.

Spre sfârsitul anului 1959 s-a votat de catre guvernul ateu din Bucuresti un decret special prin care erau exclusi din manastiri toti calugarii pâna la 55 de ani si maicile pâna la vârsta de 50 de ani. Decretul a fost aplicat cu severitate, sub controlul securitatii si cu supravegherea organelor politice din fiecare zona. Pâna în primavara anului 1960 au fost exclusi din manastiri peste 4000 de monahi si monahii.

Cele mai greu lovite au fost însa manastirile din Moldova, fiind mai multe si cu vocatie duhovniceasca mai mare. Unele manastiri, ca Sihastria si Slatina, au fost transformate în manastiri-azil; Sihastria pentru monahi batrâni si Slatina pentru maici batrâne. La Sihastria au fost adusi peste 40 de batrâni din manastirile Moldovei, care, dupa mai multi ani, s-au mutat la Domnul. Mormintele lor se gasesc în cimitirul manastirii.

Schiturile mici, manastirile ramase fara calugari, ca si manastirile profund misionare au fost închise sau transformate în parohii, pe care le deserveau preotii de mir, iar primirea de noi tineri în manastiri era interzisa si supravegheata de securitate.

Staretul Manastirii Sihastria, Protosinghelul Ioil Gheorghiu, împreuna cu Ieromonahul Varsanufie Lipan, ucenicul Arhimandritului Cleopa, au fost si ei exclusi din monahism, la 22 aprilie 1959, fiind trimisi fiecare cu domiciliul fortat în satul natal - Protosinghelul Ioil, în comuna Dumbrava Rosie si Ieromonahul Varsanufie, în comuna Pipirig - Neamt. Astfel, Manastirea Sihastria îsi pierduse staretul si peste 40 de vietuitori sub vârsta impusa de decret, iar Arhimandritul Cleopa îsi pierduse ucenicul de chilie si majoritatea fiilor sai sufletesti.

A TREIA RETRAGERE ÎN MUNTI

Vazând aceasta situatie grea si stiind ca este mereu supravegheat de organele politice, Parintele Cleopa, în-demnat de Duhul Sfânt, s-a retras din nou - pentru a treia oara - în Muntii Moldovei, la mult iubita sa liniste. Întâi s-a dus în padurile din jurul comunei Hangu.

De aici s-a îndreptat spre nord, catre Muntele Halauca - Pipirig. Apoi, si-a facut un mic bordei din lemn, nu departe de culmea Muntelui Petru Voda, unde a stat peste doi ani, fiind ajutat de un crestin devotat din partea locului, numit Pavel Marin.

Prin anul 1962 a venit la el si ucenicul sau, Parintele Varsanufie, cu care s-a nevoit împreuna în mai multe locuri mai bine de trei ani. Printre cei care l-au ajutat în mod deosebit pe Parintele Cleopa în aceasta retragere au fost Dumitru Nita si Gheorghe Olteanu din Dolhesti, comuna Pipirig, precum si rudele Parintelui Varsanufie din aceeasi comuna.

Ambii parinti se spovedeau unul la altul saptamânal si se împartaseau la doua-trei saptamâni cu Sfintele Taine aduse din Manastirea Sihastria.

Pe masura ce treceau anii, toti asteptau cu nerabdare reîntoarcerea acasa a Parintelui Cleopa. Toti doreau sa vina, dar poate cel mai mult batrâna sa mama, Maica Agafia din Manastirea Agapia Veche. Nu-l vazuse de aproape sase ani si n-ar fi vrut sa plece la Domnul fara sa-l mai întâlneasca o data.

Parintele Cleopa însa nu mai venea. Se învatase cu linistea si cu neîncetata rugaciune, iar mângâierile Duhu-lui Sfânt îi odihneau sufletul ziua si noaptea. Ajutat de rugaciunile tuturor fiilor sai duhovnicesti, era înca sanatos si se îndeletnicea, pe lânga rugaciune, si cu scrierea cartilor sfinte, ''pe radacinile brazilor'', dupa cum mai târziu singur marturisea.

Iata titlurile câtorva din scrierile sale realizate în cei peste cinci ani de nevointa pustniceasca în munti: Predici pentru monahi, numita si Urcus spre înviere; Spovedania arhiereilor, Spovedania staretilor, Spovedania duhovnici-lor, Spovedania preotilor de mir, Spovedania monahilor, Despre vise si vedenii, precum si Minunile lui Dumnezeu din zidiri.

Arhimandritul Cleopa a scris si alte cuvinte de folos, din care unele s-au tiparit, iar altele s-au pierdut cu timpul. Dar cele care s-au pastrat pâna astazi dovedesc ca parintele era foarte râvnitor pentru Sfânta Scriptura, pentru scrierile Sfintilor Parinti si Sfintele Canoane, si mai ales pentru neîncetata rugaciune.

Sfintia sa se ruga în singuratate între 10-12 ore în timp de o zi si o noapte. Dupa cum ne spunea mai târziu ucenicul sau, Ieromonahul Varsanufie, Parintele Cleopa obisnuia sa citeasca dimineata urmatoarele rugaciuni: Rugaciunile diminetii, câteva acatiste, din care nu lipseau Acatistul Mântuitorului si al Bunei Vestiri. Apoi citea Canonul de pocainta, Canonul îngerului pazitor, Canonul puterilor ceresti si câteva catisme din Psaltire.

Dupa amiaza citea Vecernia, Pavecernita si câteva canoane din Bogorodicina. Apoi, dupa o mica pauza, mânca o data în zi catre seara si continua cu rugaciunile de seara si Paraclisul Maicii Domnului. În restul timpului repeta rugaciunea lui Iisus. Se învrednicise sa dobân-deasca si rugaciunea inimii, cum ne spunea ucenicul sau, încât uneori plângea cu lacrimi fierbinti si simtea o mare caldura duhovniceasca în inima sa, care ardea ca o vapaie de foc.

SIHASTRIA FARA PARINTELE CLEOPA

În perioada persecutiei, în Manastirea Sihastria slujbele se faceau cu greutate din lipsa de slujitori. Duhovnicii erau tot mai putini, credinciosii veneau pe la manastiri cu oarecare teama, iar tinerii care doreau sa ramâna, erau primiti ca lucratori în haine civile.

Lipsa Arhimandritului Cleopa si a Protosinghelului Ioil Gheorghiu, a îngreuiat si mai mult viata duhovni-ceasca. Acum toata greutatea apasa pe umerii batrânului duhovnic Paisie. Mai mult decât toti, sfintia sa spovedea ziua si noaptea calugari si mireni; mângâia, îmbarbata, dadea speranta tuturor, rugându-se lui Dumnezeu cu credinta.

Toti întrebau de Parintele Cleopa si-l pomeneau la sfintele lor rugaciuni. Toti ar fi dorit macar sa-l vada si sa se bucure de cuvintele sale, dar nimeni nu stia unde anume se nevoieste si se roaga lui Dumnezeu. Însa toti simteau tainic puterea rugaciunilor lui. Si aceasta încre-dintare dadea speranta tuturor ca mai devreme sau mai târziu se va reîntoarce la fiii sai sufletesti.

Noul staret al Manastirii Sihastria, Protosinghelul Caliopie Apetri, a fost rânduit în mod providential sa conduca aceasta obste. El era, de fapt, ucenicul Parintelui Cleopa, cu care statuse împreuna si la Manastirea Slatina. Totodata, era un parinte foarte curajos, îndraznet, râvni-tor pentru cele sfinte si plin de bunatate. Toate aceste calitati, împreuna cu harul lui Dumnezeu, l-au ajutat sa mentina în aceeasi râvna si rânduiala obstea Manastirii Sihastria, timp de 12 ani.

Slujbele se faceau tot asa de frumoase ca în trecut, se rosteau predici, credinciosii veneau din ce în ce mai numerosi si starea critica din anii 1959-1962 s-a ameliorat mult dupa 1963.

De aceea putem zice împreuna cu Proorocul David: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni!


LACRIMILE MAICII AGAFIA

Era în vara anului 1964. Evenimentele din lume decurgeau spre binele crestinatatii. Oamenii îsi recapatau speranta zilei de mâine. Manastirile, aceste cetati ale Ortodoxiei milenare, se rugau staruitor pentru biruinta Crucii lui Hristos. Bisericile erau tot mai pline de credinciosi, pelerinajele pe la manastiri se înmultisera, iar Dumnezeu se întorsese cu fata spre noi, pacatosii.

Veneam de la Târgu Neamt spre Manastirea Sihas-tria, prin Agapia Veche. Voiam sa mai mângâi pe mama Parintelui Cleopa si sa-i duc câte ceva din cele de nevoie. Când am ajuns în poarta manastirii, batrâna Maica Agafia astepta sa vina câte un închinator ca sa-i vorbeasca. Cum vedea pe cineva intrând în incinta manastirii, Maica Agafia, fara sa-l cunoasca, îl întreba: ''Asculta, dumnea-ta! N-ai vazut pe Cleopa meu?'' Credinciosul îi spunea: ''Nu, maica, nu-l cunosc!''

Când veneau alti credinciosi sa se închine, batrâna se apropia de ei si-i întreba si pe ei cu lacrimi în ochi: ''N-ati vazut cumva pe Cleopa meu?'' Iar ei îi raspundeau: ''Nu stim, maica, nu l-am vazut!'' Atunci batrâna, suspinând, îsi stergea lacrimile din ochi, privind undeva departe.

Întelegând marea ei durere, m-am apropiat de Maica Agafia sa-i dau cele pregatite pentru ea, si i-am spus cu blândete:

- Maica Agafie, nu mai întreba pe oameni unde este Parintele Cleopa, ca ei nu stiu unde se afla!

Atunci batrâna mi-a spus cu lacrimi de durere:

- Ei, Parinte Ioanichie, daca n-ai fost mama!?

Cuvintele ei m-au umplut de lacrimi si, dupa ce m-am închinat în biserica, i-am spus:

- Lasa, Maica Agafie, ca în curând Parintele Cleopa va veni la Sihastria! Apoi am plecat peste munte la manastire.

A doua zi dupa amiaza, Maica Agafia, cuprinsa de dor pentru fiul ei, Cleopa, si-a luat batul în mâna si, fara sa spuna nimic la maici, a pornit peste munte spre Sihastria. Dar, fiind singura si având peste 88 de ani, a ratacit poteca în padure si spre seara, a gasit-o un om si a dus-o la o cabana forestiera. Nu mai stia nici sa se întoarca înapoi, nici sa vina la Sihastria. Muncitorii de la cabana i-au dat o camera de dormit peste noapte. În acest timp clopotele Manastirii Agapia Veche se trageau necon-tenit si toate surorile o cautau prin padure. Abia a doua zi pe la amiaza au aflat-o si au întrebat-o:

- Cum ai ajuns aici, Maica Agafia?

- Am vrut sa ma duc la Sihastria, sa vad daca n-a venit Cleopa meu! Dar m-am ratacit. M-a adus un om la cabana asta si nu stiu pe unde sa merg.

- Hai ca te ducem noi, Maica Agafia!

Ajungând la Sihastria, Maica Agafia a îngenunchiat în fata mormintelor celor doi fii ai ei, Vasile si Gherasim, si, dupa ce a plâns singura îndeajuns, s-a sculat, a sarutat crucile, s-a închinat în biserica si a spus surorilor:

- De-acum pot sa mor! Dar nu ma lasati sa ramân aici?

- Nu, Maica Agafie! Hai sa mergem înapoi!

- Hai sa mergem?

REÎNTOARCEREA PARINTELUI CLEOPA LA MANASTIREA SIHASTRIA

În luna august 1964, bucuria negraita a eliberarii tarii si a tuturor românilor robiti de comunism cuprinsese pe toti. Închisorile ramasesera goale, cei care supravietuisera au fost eliberati, manastirile si toata tara faceau rugaciuni de multumire lui Dumnezeu si toti sperau în mai binele zilei de mâine.

La sfârsitul aceleiasi luni, însotit de un binevoitor, am ajuns la bordeiul Parintelui Cleopa, tainuit de vederea celor multi. Îngenunchind, i-am sarutat mâna, ne-am îmbratisat si am plâns împreuna. Mi se parea ca visez. Apoi, Domnul întarindu-ne, ne-am rugat îndelung, si i-am spus Parintelui Cleopa: ''Preacuvioase parinte, am venit, trimis de parintii de la Sihastria, sa va aducem acasa, dupa aproape sase ani de despartire. S-au deschis închisorile si Dumnezeu ne-a binecuvântat tara cu putina libertate. Deci, va rugam sa va întoarceti la Sihastria! Toti parintii va asteapta plângând de bucurie. Va asteapta si credinciosii, dar cel mai mult va doreste Parintele Paisie, duhovnicul nostru al tuturor, care v-a crescut de mic, si Maica Agafia, mama sfintiei voastre!?''

Parintele Cleopa însa ezita. Se învatase cu linistea. O lupta tainica era în sufletul sau. Sa renunte la liniste pentru folosul altora? Sau sa ramâna mai departe la pustie? Atunci, vazându-l în aceasta cumpana, l-am lasat sa se roage lui Dumnezeu înca doua saptamâni. La 29 septembrie, de ziua Sfântului Chiriac Sihastrul, Parintele Cleopa cu ucenicul sau, Varsanufie, mergând peste munti si vai, prin paduri cunoscute numai de ei, au sosit în Manastirea Sihastria.

Bucuria a fost mare, parintii si fratii îl sarutau cu lacrimi în ochi si dadeau slava lui Dumnezeu ca s-a întors iarasi sanatos la chilia sa. Drept multumita, în seara aceea s-a facut priveghere de noapte. Ziua urmatoare, Parintele Cleopa a petrecut-o împreuna cu duhovnicul sau, Ieroschimonahul Paisie.

Asa a fost reîntoarcerea în obstea Sihastriei a Arhimandritului Cleopa.

ACTIVITATEA DUHOVNICEASCA A PARINTELUI CLEOPA

Vestea venirii sale în Manastirea Sihastria s-a ras-pândit în câteva zile în toata tara. Încet, încet, au început iarasi sa-l viziteze grupuri de credinciosi de pretutindeni, sa-i ceara sfat si sa primeasca binecuvântare.

Asa a început Parintele Cleopa sa mângâie din nou lumea, sa rosteasca zilnic cuvânt de folos, sa spovedeasca si sa atraga pe multi catre Hristos prin cuvânt si rugaciune. În fiecare zi veneau la chilia lui zeci si sute de credinciosi din tara si chiar de peste hotare.

Aici ascultau sfatul si cuvântul de îmbarbatare al batrânului, puneau întrebari duhovnicesti si teologice de la cele mai simple, pâna la cele mai profunde si fiecare iesea multumit de la el, bucurându-se macar sa-l vada si sa primeasca binecuvântare. Astfel, fiind cunoscut în toata tara, toti multumeau lui Dumnezeu ca ni l-a daruit ca o binecuvântare cereasca.

Prima datorie pe care o cerea Parintele Cleopa de la credinciosii de toate vârstele si dregatoriile, era pastrarea cu sfintenie a dreptei credinte, adica a dogmelor Bisericii Ortodoxe. Fara dreapta credinta, nimeni nu se poate mântui, chiar daca are unele fapte bune.

Apoi parintele punea accentul pe marturisirea pacatelor, îndemnând credinciosii sa se spovedeasca de cel putin patru ori pe an. El le zicea: ''Frate, când vezi ca s-a îmbolnavit în casa tata sau mama?, nu chema doctorul mai întâi, ci preotul. Ca doctorul nu-i poate da o clipa de viata. Ca daca ar putea da, nu ti-ar da-o tie, ar tine-o pentru el. Totul este cum vrea Dumnezeu! Sa chemi preotul si sa-i zici: ''Parinte, stai si spovedeste-l pe tata sau pe mama dupa carte''. Iar preotul sa-l întrebe daca a facut cutare pacat sau cutare pacat, asa sau asa...

Dupa spovedanie, cel ce se spovedeste e bine sa spuna ca pe toate le-a facut. Ca daca nu gresim cu lucrul, gresim cu mintea, sau cu cuvântul. Si preotul la sfârsit îl poate dezlega de toate pacatele cu darul pe care i l-a dat Hristos.

Apoi poti chema si doctorul. Ca daca moare omul spovedit curat, Biserica îl poate scoate din iad si în 40 de zile, sau poate mai mult, dar îl poate scoate. Dar daca este nespovedit si are pacate grele, nu-l mai scoate din iad nici o slujba. Fara spovedanie nu este mântuire''.

Sfintia sa recomanda fiecaruia sa aiba duhovnicul sau în parohia de care depinde. Iar daca cineva dorea o spovedanie mai amanuntita, o putea face în special la duhovnicii batrâni din manastiri. În acest caz credinciosii care se spovedeau la manastiri erau datori sa ia binecuvântare de la preotul locului si apoi sa-si faca canonul rânduit.

Amintim aici ca preacuviosia sa avea la spovedanie, pe lânga numerosi credinciosi, si circa 40 de parinti si frati din obstea Manastirii Sihastria, la care se adaugau multi calugari si maici din alte manastiri, precum si preoti de mir si mai multi ierarhi.

Prin spovedanie, Parintele Cleopa dobândea multe suflete pentru Hristos, însa întreba pe fiecare daca poate face canonul rânduit de el. Iar daca cineva spunea ca nu-l poate împlini, parintele îi dadea un canon mai mic, dupa vârsta, puterea si râvna lui.

Apoi cerea fiecarui credincios sa se roage cât de mult, precum porunceste însusi Sfântul Pavel, zicând: Neîncetat sa va rugati (I Tesaloniceni 5, 17). Parintele recomanda, în general, ca fiecare sa faca dimineata Rugaciunile Diminetii si Acatistul Maicii Domnului, seara Rugaciunile spre somn si Paraclisul Maicii Domnului, cu candela aprinsa; si restul zilei, pe cât se poate, rugaciunea ''Doamne Iisuse''.

Însa mai întâi el însusi se ruga zilnic pentru sine, pentru Biserica, pentru credinciosi, pentru cei cazuti în grele pacate, pentru cei bolnavi, pentru cei din suferinta. Astfel, rugaciunile Parintelui Cleopa faceau uneori adevarate minuni, caci li se împlineau cererile cele de folos, se întorceau sanatosi de la spitale si din calatorii, si reuseau la examene si în viata de toate zilele.

Apoi le cerea sa mearga la biserica saptamânal sau, în caz de nevoie, la doua-trei saptamâni. Când nu pot merge, sa trimita pe cineva din familie, ori sotul ori sotia, ori unul din copii, pe care îl numea ''apostolul familiei''. Iar acasa sa citeasca carti sfinte, sa se roage si sa nu manânce pâna nu vine ''apostolul familiei'' cu sfânta anafora de la biserica.

Îndemna si la milostenie: ''Sa nu plece nimeni de la voi nemiluit, mama! N-ai un ban, da-i un cartof, un colt de pâine, o batista, da-i ceva cât de putin. Daca dai putin, dar îti pare rau ca nu dai mai mult, ca fulgerul ajunge la Dumnezeu milostenia ta. De ce? S-au întâlnit doua mari virtuti: milostenia cu smerenia''.

Sfatuia pe fiecare sa faca milostenie în numele lui Hristos, dupa puterea sa, ca cel ce face milostenie ''împrumuta pe Dumnezeu'' si se mântuieste cel mai usor. Ca zice Domnul în Sfânta Evanghelie: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Matei 5, 7).

De asemenea, recomanda credinciosilor sa traiasca în permanenta dragoste si armonie crestina, dupa cuvântul pe care îl rosteste Însusi Hristos: Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii (Ioan 13, 35).

O datorie principala, pe care o cerea familiilor credincioase de la sate si orase, era si nasterea de copii. Potrivit Sfintelor Canoane, Parintele Cleopa interzicea cu desavârsire avortul si uciderea de copii pe orice cale, caci acesta este unul din cele mai mari pacate din viata crestinilor. Apoi recomanda tinerilor sa duca viata în feciorie pâna la cununia religioasa si sa asculte de preotii si parintii lor, dupa porunca data lui Moise: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamânt (Iesire 20, 12). Iar celor care aveau procese si certuri pentru cele pamântesti, batrânul le cerea sa se împace unii cu altii si sa urmeze sfatul preotului lor.

La urma, Parintele Cleopa le tinea un cuvânt de folos, dupa priceperea lor, si le raspundea la întrebarile puse de fiecare. Apoi îi binecuvânta cu Sfânta Cruce, îi miruia, le dadea iconite si tamâie si îi slobozea cu pace la casele lor. Dupa ce se odihnea putin, veneau alte grupuri de credinciosi sa-i ceara sfat si binecuvântare.

Erau zile, mai ales vara, când parintele avea mai multe grupuri de credinciosi, numarând sute de oameni.

Aceasta a fost cea mai mare misiune duhovniceasca pe care a facut-o în mod neîntrerupt Parintele Cleopa din toamna anului 1964, pâna la 2 decembrie 1998, când si-a dat duhul în bratele lui Hristos.

SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU MONAHI

Întrucât zilnic veneau parinti si frati atât din Manastirea Sihastria, cât si din alte manastiri, pentru spovedanie si sfatuire duhovniceasca la Parintele Cleopa, sfintia sa cauta sa dea fiecaruia sfaturi potrivite cu nevoile sale sufletesti, precum îl calauzea Duhul Sfânt.

Monahii, dupa cum se stie, duc viata duhovniceasca deosebita, au canon special rânduit de duhovnicii lor, au si încercari deosebite si de aceea au nevoie de duhovnici iscusiti, care sa-i poata povatui pe calea pocaintei spre Hristos. De aceea Parintele Cleopa întreba pe fiecare ce probleme sufletesti are. Apoi, de câta vreme nu este spovedit, cine îi este duhovnic, daca are dezlegare sau nu pentru Sfânta Împartasanie si daca îl mustra constiinta pentru vreun pacat pe care l-a ascuns sau s-a rusinat sa-l marturiseasca.

De raspunsul pe care îl dadea fiecare în fata batrânului, depindea si sfatuirea duhovniceasca pe care o primea. Si întrucât Parintele Cleopa cunostea bine Sfânta Scriptura, Sfintii Parinti, Filocalia si Sfintele Canoane, si era inspirat de Dumnezeu, el reusea întotdeauna sa dea raspunsul cel mai bun, potrivit cu nevoia si framântarea sufleteasca a fiecaruia. Astfel, cel care primea sfatul batrânului si îl împlinea, avea multa bucurie si pace sufleteasca. Iar daca fagaduia ca pazeste sfatul lui si nu-l împlinea, avea mustrare de constiinta si era nevoit sa se reîntoarca la batrânul.

Sfatul cel mai des recomandat atât monahilor, cât si credinciosilor, era acesta: ''Daca vrei sa mergi drept înaintea lui Dumnezeu, îti trebuie doua ziduri. Dar nu de caramida, nu de piatra, nu de pamânt, ci doua ziduri duhovnicesti. Sa aveti frica de Dumnezeu în dreapta, caci zice Proorocul David: Cu frica de Dumnezeu se abate tot omul de la rau; iar în stânga sa aveti frica mortii, caci zice Isus, fiul lui Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si în veac nu vei gresi. Aceste doua fapte bune - frica de Dumnezeu si cugetarea la moarte -, îl izbavesc pe om de tot pacatul''.

Alte sfaturi pe care le recomanda monahilor erau si acestea: sa faca ascultare cu dragoste si cu ''Doamne Iisuse'' în minte si în inima, si sa participe, în functie de ascultare, în fiecare zi la Sfânta Liturghie si la celelalte slujbe ale Bisericii.

De asemenea, Parintele Cleopa mai recomanda monahilor si fratilor din manastiri sa asculte întru toate de duhovnicii lor. Daca nu pot împlini un canon, sa ceara duhovnicilor un alt canon, pe masura puterii lor; sa citeasca zilnic câte un capitol sau doua din Sfânta Scriptura, mai ales din Noul Testament; sa citeasca viata sfântului din ziua respectiva si câte un cuvânt din Pateric si alte carti sfinte.

Recomanda iarasi vietuitorilor din manastiri sa fie cât mai statornici în viata monahala, sa nu umble dintr-un loc în altul, dintr-o manastire în alta; sa nu aiba nici un fel de avere personala si sa nu faca nimic fara binecuvântarea staretului si a duhovnicului.

Daca veneau la sfintia sa calugari sau frati care se sminteau de unele lucruri, parintele îi îndemna sa ia aminte la ei însisi: ''Ce crezi tu? Un corabier, când merge cu corabia pe mare, prin locuri stâncoase si periculoase, crezi ca el se uita la alta corabie, pe unde o duce celalalt? El este cu ochii la cârma.

Sau cel care merge cu masina pe drum, se uita cum conduce celalalt masina? El este cu ochii la drumul lui: dreapta, stânga, panta, deal! Fiecare este cu ochii la masina lui. Asa si tu. Fii cu mâna pe volanul sufletului tau! Uita-te la sufletul tau, sa nu-l dai în prapastie! Treaba lui ce face celalalt. Fiecare se mântuieste dupa cum îsi conduce sufletul sau.

Trei frati de la Manastirea Neamt s-au dus la mosul Gheorghe Lazar, un om sfânt, care a facut minuni în partile acestea, si i-au zis:

- Mos Gheorghe, noi plecam din manastirea asta, ca ne-am smintit!

- Dar de ce, draguta? a spus batrânul.

- Nu mai este mântuire în manastire!

Atunci mosul Gheorghe, care niciodata nu se mânia, a strigat tare de trei ori: ''Nu fa tu! Nu fa tu! Nu fa tu!'' si s-a dus''.

Daca cineva din cinul monahal observa vreo abatere mai grava la parintele sau duhovnicesc, fie iubirea de avere, fie lacomia de orice fel, zgârcenia, mândria, mânia si altele, Parintele Cleopa îi recomanda sa-si aleaga un alt duhovnic, fara sa-l judece pe cel dintâi.

Acestea sunt câteva din sfaturile pe care le dadea Arhimandritul Cleopa fiilor sai duhovnicesti si tuturor monahilor din tara care veneau sa-i ceara cuvânt de folos.

SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU CREDINCIOSI

Parintele Cleopa era un iscusit duhovnic atât pentru calugari, cât si pentru credinciosi. În primul rând se straduia sa trezeasca în suflete râvna si dorul pentru Dumnezeu. Dupa acestea urma cresterea duhovniceasca a acelui suflet si înnoirea lui.

El recomanda fiilor sai sufletesti sa respecte, în general, urmatoarele sfaturi:

Copiii sa fie crescuti de mici în frica Domnului. Sa învete rugaciuni pe de rost, sa fie spovediti si împarta-siti lunar; sa fie dusi cu regularitate la Sfânta Biserica, sa asculte de parinti, sa faca rugaciuni si metanii pentru tata si mama, pentru fratii si rudele lor, sa învete religia în scoala, sa tina sfintele posturi si sa nu fure.

Tinerii sa aiba fiecare duhovnicul sau. Sa se spovedeasca o data pe luna, iar Sfânta Împartasanie sa o primeasca cu multa evlavie, când vor fi vrednici de Trupul si Sângele Domnului, urmând sfatul duhovnicului. Apoi sa asculte întru toate de parinti, sa se fereasca de toate smintelile si pacatele urâte de astazi; sa citeasca carti sfinte, iar care au chemare, sa se puna în slujba Domnului, fie învatând Seminarul si Teologia, fie intrând în viata monahala. Cei care au abateri grave de la morala crestina sa se spovedeasca la duhovnici batrâni si sa urmeze canonul rânduit de ei.

Cei care vor sa se casatoreasca sa fie cercetati canonic de preotii lor, ca nu cumva sa fie rude între ei, sau sa se casatoreasca fara voia parintilor lor. Apoi sa respecte poruncile date de Dumnezeu celor casatoriti, adica sa nu-si ucida pruncii, sa asculte de parinti, sa fie crestini buni, sa faca milostenie si sa împlineasca cu cuget curat sfaturile duhovnicilor lor.

Cei casatoriti sa faca din casa lor o adevarata biserica. Sa nasca si sa-si creasca copiii în frica de Dumnezeu, sa se roage mult, sa faca milostenie la saraci si la vaduve, sa se spovedeasca si sa se împartaseasca cel putin de patru ori pe an, daca au dezlegare. Apoi sa nu primeasca sectanti si oameni de alta lege în casele lor, sa traiasca în pace unii cu altii, sa îngrijeasca cu sfintenie de parintii si batrânii familiei si sa asculte întru toate de pastorii lor sufletesti.

DUHOVNICII PARINTELUI CLEOPA

Pâna la vârsta de doisprezece ani, Parintele Cleopa, pe atunci elev la scoala primara, se marturisea la preotul de parohie, numit Gheorghe Chiriac, care a botezat pe toti copiii familiei Alexandru Ilie. Dupa aceasta vârsta, tânarul Constantin se marturisea la duhovnicii Schitului Cozancea, din apropiere, mai ales la duhovnicul Conon Gavrilescu, care era un vestit exorcist si parinte duhovnicesc în partea locului.

Din toamna anului 1929, când intra în viata monahala la Schitul Sihastria, a avut ca duhovnic pe egumenul schitului, Protosinghelul Ioanichie Moroi, care era parinte duhovnicesc al tuturor vietuitorilor de aici, întrucât era singurul preot si slujitor al Sihastriei.

Prin anii 1937-1938, monahul Cleopa se ducea uneori cu oile în apropiere de Agapia Veche si îsi marturisea pacatele la vestitul duhovnic Vichentie Malau. Dupa anul 1938, când Protosinghelul Vichentie s-a dus ca preot misionar în Banat, Parintele Cleopa se spovedea atât la batrânul staret Ioanichie, cât si la Ieroschimonahul Ioil.

Din anul 1942, dupa ce a fost numit loctiitor de egumen, Parintele Cleopa se spovedea de obicei la Ieroschimonahul Ioil Gheorghiu, duhovnicul schitului, întrucât batrânul egumen zacea la pat. Dar si dupa hirotonia sa în preot, în anul 1945, si dupa numirea sa ca egumen la Sihastria, se spovedea tot la Ieroschimonahul Ioil, iar uneori la Ieromonahul Calistrat Bobu.

Catre sfârsitul anului 1948, Ieroschimonahul Paisie Olaru se transfera de la Cozancea în obstea Manastirii Sihastria, devenind duhovnicul Parintelui Cleopa si al multor parinti. Acest mare parinte era cel mai iscusit duhovnic din Moldova, în a doua jumatate a secolului XX. Chiar si în perioadele de retragere în munti, Parintele Cleopa se marturisea uneori tot la duhovnicul Paisie, care se ducea în miez de noapte sa-l întâlneasca la un loc anumit, cunoscut numai de ei.

La 18 octombrie 1990, când Ieroschimonahul Paisie se muta la Domnul, Parintele Cleopa îsi alege duhovnic pe Protosinghelul Varsanufie Lipan, ucenicul sau, la care se mai spovedise si în perioada retragerii în munti.

În primavara anului 1997, Protosinghelul Varsanufie mutându-se la Domnul, Arhimandritul Cleopa Ilie si-a ales ca ultim duhovnic, pe Ieromonahul Iacob Savin, la care s-a spovedit pâna la moarte.

Acestia au fost parintii duhovnicesti ai Arhiman-dritului Cleopa Ilie, din copilarie pâna la sfârsitul vietii sale. Pe acestia îi pomenea întotdeauna cu evlavie la rugaciunile sale atât în biserica, cât si la chilie.

DOI MONAHI BATRÂNI CU DARUL RUGACIUNII

Prin anii 1968-1970 se nevoiau în Manastirea Sihas-tria mai multi calugari batrâni cu viata aleasa, toti ucenici ai Parintelui Cleopa. În fiecare noapte erau prezenti la slujba Utreniei. Dupa terminarea slujbei de miezul noptii, fiecare se retragea la chilia sa. Doar doi parinti batrâni ramâneau în biserica si asteptau sa iasa ceilalti.

Apoi, nemaivazând pe nimeni, se asezau la pamânt cu fata în jos în forma de cruce si începeau sa se roage cu lacrimi Mântuitorului Hristos, cerând mila, iertare si dezlegare de pacate.

Aceasta o faceau în fiecare noapte dupa Utrenie, fara a fi observati de cineva. Dar într-o noapte se ruga neobservat într-un colt al bisericii un preot batrân cu viata sfânta. Era preotul Dimitrie Bejan, paroh în satul Ghindaoani - comuna Baltatesti, judetul Neamt, care venea din când în când la Sihastria.

Cei doi parinti asternuti cu fetele la pamânt n-au observat ca mai este cineva în biserica. Si începând ei a se ruga din inima, deasupra capetelor lor se ridica o flacara de lumina stravezie, care se tot marea. Era flacara harica a Duhului Sfânt, care crestea pe masura rugaciunii celor doi batrâni. Preotul, nemaivazând vreodata asa ceva, se uimea de aceasta minune si, cazând în genunchi, se ruga si el.

Dupa putina vreme, acea flacara harica s-a micsorat încet-încet pâna s-a stins. Apoi cei doi batrâni s-au sculat în picioare, au facut trei metanii, au sarutat sfintele icoane si au plecat fiecare la chilia sa.

Iata deci ca si în zilele noastre mai sunt calugari cu viata sfânta, care au darul rugaciunii de foc! Numele lor nu sunt cunoscute nici pâna astazi. Dar unii batrâni îmbunatatiti ne spun ca erau parintii Ianuarie si Casian, ucenicii Parintelui Cleopa. Însa aceasta ramâne o taina a lui Dumnezeu!


DESPRE O CRESTINA CARE AVEA DARUL DUMNEZEIESTII RUGACIUNI

Ne vorbea Parintele Cleopa despre o alta minune de taina petrecuta tot în biserica Manastirii Sihastria:

''În iarna anului 1971, eram de rând la Sfântul Altar. Am venit la biserica la ora 4 dimineata si îmi faceam rugaciunile pentru Sfânta Împartasanie în fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra o femeie sa se roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunos-team. Se ruga încet pe la toate icoanele si facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva în biserica, caci era întuneric, fiind timp de iarna. Vazând eu ca se roaga atât de staruitor, m-am uitat prin sfintele usi sa vad cine se roaga cu atâta credinta. Femeia statea în genunchi în mijlocul bisericii, cu mâinile ridicate în sus si zicea din toata inima aceste cuvinte: ''Doamne, nu ma lasa! Doamne, nu ma lasa!''

Atunci am vazut o lumina galbuie în jurul capului ei si m-am înspaimântat. Apoi femeia a cazut cu fata la pamânt si se ruga fara glas. Raza de lumina de deasupra ei se facea tot mai mare si se ridica deasupra capului. Dupa putin timp lumina s-a stins încet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserica. Era o femeie de la tara.

Iata deci cine are darul rugaciunii! Iata ca mirenii ne întrec pe noi, calugarii! Eu faceam proscomidia si de mare emotie am început a plânge cu copia în mâna. Numai Dumnezeu stie câti alesi are în aceasta lume!''

PELERINAJ LA MORMÂNTUL DOMNULUI SI LA MUNTELE SINAI

În toamna anului 1974, la zece ani de la reîntoarce-rea sa din pustie, mai multi pelerini din tara, împreuna cu Parintele Cleopa si Protosinghelul Ioil Gheorghiu, am plecat sa ne închinam la Mormântul Domnului si la celelalte locuri sfinte.

Aceasta a fost una dintre cele mai mari bucurii din viata Parintelui Cleopa. Primul si cel mai sfânt drum pe care l-am facut împreuna în cetatea sfânta a Ierusalimului, a fost închinarea la Mormântul Domnului. Apoi am urcat pe Golgota si am sarutat Sfânta Cruce, pe care S-a rastignit Hristos pentru mântuirea noastra si a întregii lumi. Acolo am ascultat Sfânta Liturghie si, dând slava Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am mers în pelerinaj la celelalte locuri sfinte din Ierusalim, cu sufletele pline de bucurie si emotie.

În zilele urmatoare ne-am închinat pe Muntele Sion, unde a adormit Maica Domnului, precum si la mormântul Proorocului David. Apoi am coborât în gradina Ghetsi-mani si ne-am închinat la mormântul Maicii Domnului si la toate locurile sfinte de aici. Cu Noul Testament în mâna am urcat pe Muntele Maslinilor si am poposit la cele doua mari manastiri ortodoxe de maici: ''Sfânta Maria Magdalena'' si ''Eleon'', unde se nevoiau si zece monahii românce.

Asa am strabatut Tara Sfânta pâna în Galileea, în orasul Nazaret, unde Maica Domnului a primit vestea întruparii lui Hristos. Cel mai mult dintre noi însa se bucura Parintele Cleopa, care gustase din atâtea necazuri ale acestei vieti!

Alt popas l-am facut în orasul Cana Galileii si la fântâna Samarinencii. De aici am ajuns la râul Iordan, în care S-a botezat Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, si ne-am reîntors la Ierusalim.

Apoi am plecat spre Betleem, orasul unde S-a nascut Hristos Domnul. Aici am zabovit o zi, cerând Mântuitorului sa se nasca duhovniceste si în inimile si sufletele noastre.

Dupa alte câteva zile am plecat cu totii, cale de peste trei sute de kilometri, spre Muntele Sinai pe care Moise a primit Tablele Legii. Pe aici a condus Moise poporul ales spre Tara Sfânta. Doamne, cât de pustiu este locul acesta si cât de binecuvântata este tara noastra, România, umbrita si ocrotita de bunatatea Ta cea mare!

În zare se vedea ca o cetate nebiruita a Ortodoxiei Manastirea Sfânta Ecaterina, unde se afla moastele marii mucenite. Aici suntem primiti cu multa bunavointa de Mitropolitul Damianos, staretul manastirii.

A doua zi am urcat pe vârful muntelui unde Sfântul Prooroc Moise a primit Tablele Legii. Apoi ne-am întors din nou spre Sfânta Cetate a Ierusalimului, dând slava lui Dumnezeu pentru toate.

Dupa ce ne închinam iarasi la Mormântul Dom-nului, vizitam satul Ain Karem, locul de nastere al Sfântului Ioan Botezatorul, apoi Ierihonul si manastirile de pe Valea Iordanului. La 30 octombrie ne reîntorceam în tara.

PELERINAJ LA MUNTELE ATHOS SI ALTE LOCURI SFINTE

Dupa trei ani de la primul pelerinaj, în septembrie 1977, un grup de patru parinti din Manastirea Sihastria în frunte cu Arhimandritul Cleopa Ilie, am plecat cu trenul spre Muntele Athos.

Athosul, numit si ''Gradina Maicii Domnului'', este al doilea loc sfânt al lumii crestine, dupa Mormântul Domnului. Athosul este paradisul tarilor ortodoxe, unic în lumea crestina.

Ajungem la Tesalonic, capitala Macedoniei antice, unde ne întâmpina câtiva monahi români. O zi întreaga vizitam manastirile si bisericile vechi ale Greciei de Nord, apoi plecam spre Muntele Athos.

În zare se contureaza unele manastiri atonite, portul Dafne si vârful înalt de peste 2000 de metri al Muntelui Athos. Totul ni se pare ca o minune dumnezeiasca. Muntele Athos este o limba îngusta de pamânt, cu o suprafata de 339 kilometri patrati, lunga de peste 80 kilometri, care adaposteste pe ambele laturi 20 de manastiri mari, peste 15 schituri si aproape 200 de chilii mici si mari, în care se nevoiesc peste 1500 de calugari greci, sârbi, rusi, români si bulgari.

Dupa doua ore de calatorie cu vaporul, coborâm în portul Dafne, apoi urcam spre Kareia, capitala Sfântului Munte. Dupa ce obtinem viza de intrare în Muntele Athos, pornim spre Schitul Românesc Prodromul, unde poposim doua zile. Sâmbata noaptea, la slujba Utreniei a fost tuns în monahism rasoforul Ioan, unul din ucenicii Parintelui Cleopa, care l-a si luat sub mantie. Tunderea a fost oficiata de Arhimandritul Victorin, staretul Manastirii Sihastria, care i-a dat numele de Ioanichie.

Apoi s-a savârsit Sfânta Liturghie, iar Parintele Cleopa a rostit un frumos cuvânt duhovnicesc. Dupa masa am vizitat toate pesterile si chiliile pustnicesti din jurul Schitului Prodromul, iar a doua zi am plecat sa ne închinam în marile manastiri atonite vestite în toata lumea.

Primul popas îl facem la Manastirea Marea Lavra. Aici ne închinam la mormântul Sfântului Atanasie Atonitul din pridvorul bisericii.

În continuare vizitam chiliile românesti de la Schitul Lacu si Manastirile Iviru, Cutlumus si Stavronichita. Toate au fost înnoite de voievozii moldoveni si munteni, care le dadeau ajutoare si danii an de an. Cel mai mult ne-a miscat icoana Maicii Domnului, numita ''Portarita'', de la Manastirea Iviru, unde ne-am închinat cu totii, în frunte cu Parintele Cleopa. În drum spre Kareia, am facut un scurt popas la chilia vestitului sihastru, Paisie Aghioritul, un mare cuvios cinstit si cautat de întreaga Grecie, care ne-a uimit cu sfintenia si smerenia sa.

Apoi ne închinam la icoanele facatoare de minuni de la Manastirile Protaton din Kareia, Pantocrator, Esfigmenu si Vatopedu, unde se afla multe moaste si câteva icoane facatoare de minuni. La Vatopedu Stefan cel Mare a construit o arsana, care se pastreaza în buna stare si astazi.

Continuam pelerinajul spre Manastirea Hilandar. De aici traversam muntele si poposim la Manastirea Zografu, ctitorita din temelie de Stefan cel Mare si Sfânt între anii 1475-1502, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Ne închinam apoi la manastirile de pe versantul vestic al Muntelui Athos, si anume: Manastirea Dochiaru, ctitorita în întregime de Alexandru Lapusneanu în secolul XVI; Manastirile Xenofont si Pantelimon. În continuarea pelerinajului nostru, vizitam Manastirile Xeropotamu, Simonos Petra, ctitoria lui Mihai Viteazul; Filoteu, Grigoriu, ctitoria lui Stefan cel Mare; Dionisiu, ctitoria lui Neagoe Basarab; si Manastirea Sfântul Pavel.

Auzind egumenii atoniti de venirea Arhimandritului Cleopa în Muntele Athos, o buna parte dintre ei l-au solicitat sa rosteasca cuvânt de folos la obstea manastirilor lor. Astfel, a tinut cinci predici duhovnicesti cu continut patristic si filocalic deosebit, care au mângâiat multe suflete tinere si au facut ecou în toata Grecia, o buna parte dintre ele publicându-se.

Parasind Sfântul Munte al Athosului, vizitam Atena cu manastirile din împrejurimi si mergem la marele duhovnic Porfirie, care avea darul înainte-vederii. Un adevarat sfânt din zilele noastre. El se nevoia într-un mic schit din Atica. De aici plecam în insula Kerkira (Corfu) la moastele Sfântului Spiridon, pentru care Parintele Cleopa avea mare evlavie.

A doua zi, fiind Duminica, slujim împreuna Sfânta Liturghie, iar Parintele Cleopa este invitat sa tina un cuvânt duhovnicesc la Manastirea Platitera din oras. Seara târziu plecam cu vaporul spre Italia, la moastele Sfântului Ierarh Nicolae, mare facator de minuni, la dorinta staruitoare a Parintelui Cleopa, care voia sa le sarute macar o data în viata si sa-i ceara ajutorul.

La orele 10 dimineata am sosit la Bari, unde se afla catedrala cu moastele Sfântului Nicolae. Aici toti ne-am închinat cu lacrimi la racla lui, care se pastreaza sub altarul bisericii mari, si i-am cerut ajutorul si mijlocirea sa pentru noi si pentru tara. Apoi Parintele Cleopa a citit cu lacrimi prima parte a Acatistului Sfântului Nicolae, iar noi ceilalti am continuat, cântând cu totii: ''Bucura-te, Nicolae, mare facator de minuni!'' A fost un moment de mare emotie, pe care nu-l putem uita.

De aici am plecat la Roma si am vizitat catacombele Sfântul Calist si Sfântul Sebastian. Apoi am facut un popas la Manastirea Celie din Iugoslavia, la marele teolog sârb Iustin Popovici. Toti doream sa vorbim cu acest dogmatist si teolog cunoscut în întreaga lume, care avea domiciliul fortat în aceasta manastire.

Timp de doua zile Arhimandritii Iustin si Cleopa s-au întretinut duhovniceste prin translator. Apoi Parintele Cleopa i-a cerut un sfat de taina. Ar fi dorit sa ramâna pâna la sfârsitul vietii în Muntele Athos, dar era în îndoiala. Atunci Arhimandritul Iustin i-a spus: ''Parinte Cleopa, daca te duci în Sfântul Munte, mai adaugi o floare în ''Gradina Maicii Domnului''. Dar pe credinciosi cui îi lasi? Acolo te rogi numai pentru sfintia ta. Dar în tara te rogi pentru toti si poti aduce la Dumnezeu multe suflete lipsite de povatuitori! Si eu m-am nevoit un timp în Muntele Athos, dar pe urma m-am reîntors sa fac misiune în tara.

Eu zic sa ramâi în tara, sa te mântuiesti si pe sfintia ta si sa ajuti si la mântuirea altora. Aceasta este cea mai mare fapta buna a calugarilor de astazi. Mai ales acum, când ne luptam cu necredinta, cu sectele, cu indiferentis-mul religios!''

Urmând sfatul sau, Parintele Cleopa s-a întors acasa linistit!

IEROSCHIMONAHUL PAISIE SI ARHIMANDRITUL CLEOPA

Dintre toti duhovnicii manastirilor noastre din a doua jumatate a secolului XX, doi au fost recunoscuti în toata tara ca fiind cei mai iscusiti. Acestia au fost Ieroschimonahul Paisie Olaru (1897-1990) si ucenicul sau, Arhimandritul Cleopa Ilie (1912-1998).

Amândoi erau cercetati de numerosi credinciosi si monahi; amândoi aveau darul cuvântului si al lacrimilor. Amândoi au crescut în viata mii de ucenici de toate vârstele, de la copii si oameni simpli de la tara, pâna la intelectuali, preoti si ierarhi. Amândoi erau parinti harismatici si înainte-vazatori. Amândoi erau oameni de rugaciune si se jertfeau pentru mântuirea celor multi.

Îndeobste, acesti doi duhovnici iscusiti foloseau ace-leasi mijloace duhovnicesti, dar fiecare avea specificul sau.

Parintele Paisie avea o fire blânda, calma, foarte afectiva. El nu putea respinge pe nimeni de la spovedanie, nu punea nici o conditie deosebita. Vorbea foarte încet si rar, ierta usor si varsa lacrimi pentru fiecare, mai ales pentru mame, pentru copii si bolnavi. Apoi spovedea ziua si noaptea, întrucât avea multa lume la usa si se straduia sa-i împace si sa-i multumeasca pe toti. De aceea nu dormea de obicei pe pat, ci atipea putin în scaunul de spovedanie si iarasi continua.

Ori de câte ori îl chemai sau îi bateai în usa, el întreba: ''Cine este acolo?'' Si daca nu avea pe nimeni la spovedanie, zicea: ''Hai, vino!''

Printre altele, doua lucruri nu am putut afla în mod deosebit despre Parintele Paisie: niciodata nu stiam cât si când manânca si, de asemeni, când si cât doarme. Zilnic îi aducea ucenicul ceva de mâncare, asezând vasul pe un scaun. Însa pâna nu termina spovedania credinciosilor care îl asteptau, parintele nu mânca nimic.

Când era liber, batrânul îsi lua sapa si iesea în gradina, caci avea câteva straturi în jurul chiliei. Odata l-a întrebat un duhovnic: ''Parinte Paisie, de ce te ostenesti atât de mult cu gradina? Nu-ti ajunge osteneala cu credinciosii?'' Iar batrânul a raspuns: ''Mai ies si eu la aer si mai lucrez câte oleaca la gradina, ca sa mai uit pacatele cele mari care le aud la spovedanie! Caci are obicei diavolul sa aduca mereu în mintea duhovnicilor pacatele auzite la spovedanie, mai ales cele trupesti, pentru a le face ispita. Apoi lucrez mai mult singur, ca sa ma pot ruga cu rugaciunea mintii si sa ma întaresc sufleteste. Altfel nu putem rezista în fata oamenilor si cuvântul nostru si rugaciunea nu au putere sa schimbe sufletele credinciosilor''.

Parintele Paisie nu dadea canon prea aspru fiilor sai duhovnicesti si tinea cont de vârsta, de râvna si de dragostea fiecaruia pentru Hristos. În general, le spunea sa repete în fiecare zi de sapte ori psalmul 50 si de 15 ori ''Tatal nostru'', sa faca metanii cu rugaciunea ''Doamne Iisuse'', rugaciunile de dimineata si de seara, Canonul Mântuitorului, Paraclisul si rugaciunea Maicii Domnului ''Milostivirea?''. Tocmai de aceea era cautat de multi si reusea sa salveze nu putine suflete pentru împaratia lui Dumnezeu!

Batrânul zicea credinciosilor care veneau la el pentru spovedanie: ''Sa ai rabdare! Sa nu cumva sa tai din cruce!'' Adica sa nu cârteasca si sa nu se deznadajduiasca în necazurile vietii. Plângea cu cei care îsi plângeau pacatele si se bucura cu cei care se izbaveau de patimi. Ba, mai mult, Ieroschimonahul Paisie avea si oarecare dar al înainte-vederii. Unora le spunea sa nu plece la drum spre seara, ca sa nu patimeasca vreun necaz. Altora le spunea sa nu plece neîmpartasiti de la manastire si, daca îl ascultau, toate le mergeau bine, cu binecuvântarea lui. De aceea, nici unul din ucenicii batrânului nu iesea din cuvântul sau.

Între anii 1973-1985, Ieroschimonahul Paisie a fost pustnic la Schitul Sihla, schit dependent de Manastirea Sihastria, aproape de pestera Sfintei Teodora. Si aici a continuat aceeasi nevointa de sihastru si duhovnic, caci veneau la sfintia sa mult mai multi credinciosi si monahi ca în Manastirea Sihastria. Nu avea odihna nici ziua, nici noaptea, însa era împacat sufleteste pentru ca toti se întorceau linistiti si bucurosi la casele lor.

În anul 1986, fracturându-si un picior, a fost adus la Sihastria si a zacut în pat pâna la sfârsitul vietii. Dar si aici avea zilnic calugari, preoti, credinciosi si chiar ierarhi la spovedanie, caci harul Duhului Sfânt îl întarea ca sa-i multumeasca pe toti.

Arhimandritul Cleopa, fiind format si crescut de Ieroschimonahul Paisie la Schitul Cozancea, avea multe trasaturi comune cu parintele sau sufletesc. Aceeasi râvna pentru Hristos, aceeasi dragoste pentru sfânta rugaciune, aceeasi mila pentru fiecare om, aceeasi milostenie pentru cei saraci. Dar avea si însusiri duhovnicesti diferite de ale Parintelui Paisie.

Parintele Cleopa era un om foarte hotarât, categoric, aspru cu sine si un mare nevoitor. Apoi era înzestrat de Dumnezeu în chip providential cu o memorie uimitoare si cu o mare dragoste pentru învataturile Sfintilor Parinti, încât cunostea mai multa teologie patristica si practica decât multi din cei licentiati în teologie. Cunostea foarte bine Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor, Dogmatica, Dreptul Canonic, Filocalia si întreaga literatura patristica. De aceea era cautat de multi intelectuali si teologi si tinea adevarate prelegeri patristice si canonice la orice nivel.

Ca duhovnic, Parintele Cleopa era, de obicei, mai sever, în special cu calugarii si cu teologii care nu stapâneau bine pe Sfintii Parinti si Sfânta Scriptura si care nu pastoreau cu frica de Dumnezeu turma lui Hristos. Cu unii ca acestia parintele era întotdeauna aspru si categoric. El cerea preotilor si calugarilor sa duca o viata crestina exemplara, ca sa fie lumina si calauza pentru oameni.

Însa cu copiii, cu mamele, cu batrânii si cu cei saraci, Parintele Cleopa era foarte blând si milostiv si nimeni nu iesea din chilia lui fara un mic dar: o icoana, o carte, o cruciulita, câteva boabe de tamâie, bani pentru cei lipsiti si obisnuita binecuvântare de plecare. În cazuri grave, cum spun canoanele Bisericii, parintele trimitea pe cei cu pacate mari la episcopul locului, sa le faca cuvenita dezlegare si sa le rânduiasca canon de pocainta.

Timp de aproape 54 de ani, cât a fost staret si duhovnic, Parintele Cleopa a crescut si a format pentru Hristos sute si mii de suflete - calugari, mireni si preoti - care îi respectau întotdeauna sfatul si împlineau dupa putere poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Iata pentru ce Parintele Cleopa era atât de iubit si cautat de toti. Pentru ca el spunea fiecaruia deschis, în putine cuvinte, tot ce trebuie sa faca pentru mântuirea sa.

Astfel, putem afirma ca acesti doi mari parinti duhovnicesti, Ieroschimonahul Paisie si Arhimandritul Cleopa, au renascut din nou Manastirea Sihastria, în a doua jumatate a secolului XX, dându-i o dimensiune misionara mult mai mare ca în trecut.

Avem speranta în Dumnezeu ca aceasta latura spirituala va dainui înca multi ani de acum înainte.

CARTILE SCRISE DE ARHIMANDRITUL CLEOPA

Întrucât Parintele Cleopa a fost un iscusit autodidact si cunostea bine Sfânta Scriptura, precum si o buna parte din scrierile Sfintilor Parinti si Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, la îndemnul unor ierarhi si teologi a început sa-si scrie atât predicile proprii, cât si unele carti cu continut patristic, teologic si moral. La aceasta a fost îndemnat în mod deosebit de Parintele Dumitru Staniloae, cu care era foarte apropiat, si de Mitropolitul Antonie al Ardealului, care îi era ucenic.

Primele sale însemnari din anii tineretii, precum însusi ne spunea, le-a asternut pe hârtie pe când avea ascultare la oile manastirii. Dar, stiind ca le-a scris fara binecuvântare, s-a cait de aceasta si le-a ars. Dupa ce a ajuns egumen la Sihastria, iarasi facea unele însemnari pentru predici si scurte cuvinte de folos pe care le dadea la frati sa le citeasca si sa se întareasca duhovniceste.

Dupa plecarea sa ca staret la Manastirea Slatina, fiind înconjurat de mai multi parinti teologi, ca: Protosin-ghelul Petroniu Tanase, Ierodiaconul Antonie Plamadeala, Ieromonahul Arsenie Papacioc si altii, Parintele Cleopa era îndemnat de ei sa scrie predici si alte cuvinte de folos pentru monahi si credinciosi. El însa cu greu s-a hotarât sa scrie, fiind si foarte ocupat cu egumenia manastirii.

Prezentam aici pe scurt toate lucrarile Parintelui Cleopa Ilie:

1. Prima scriere la care a colaborat direct Parintele Cleopa împreuna cu ceilalti parinti teologi de la Slatina, este intitulata Scrisoare catre Sfânta Manastire Vladimi-resti. Ea a fost alcatuita la 14 octombrie 1954 în vederea combaterii dogmatice si canonice a unor grave abateri de la învatatura ortodoxa stabilita de Sfintii Parinti.

2. Cuvânt de lamurire în legatura cu ratacirile stilistilor este a doua lucrare scrisa de Parintele Cleopa. Aceasta a fost realizata în anul 1955, din încredintarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în vederea lamuririi si întoarcerii crestinilor de stil vechi din Moldova în sânul Bisericii mama.

3. Predici pentru monahi (Predici filocalice) este cea mai reprezentativa lucrare a Parintelui Cleopa. Ea a fost scrisa la liniste, ''pe radacina brazilor'', în timpul celei de-a treia retrageri în munti, între anii 1961-1962, fiind tiparita în Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei cu titlul Urcus spre înviere în doua editii: 1992 si 1998. Cartea contine 50 de predici cu caracter profund filocalic, destinate în special pentru monahi si pentru crestinii sporiti duhovniceste. Acest volum de predici a fost tradus si tiparit si în limba greaca în anul 1988 la Tesalonic.

4. Spovedania arhiereilor.

Dupa reîntoarcerea sa din munti, ne povestea Parintele Cleopa acest cuvânt de taina: ''Ma aflam într-un bordei, când mi-a venit gândul sa scriu un îndreptar de spovedanie pentru arhierei, dar eram în îndoiala daca este bine sau nu sa-l scriu. Soarele de dupa amiaza îmi batea în fata. Am facut trei metanii si m-am rugat sa-mi dea Dumnezeu pricepere sa termin cu bine aceasta lucrare.

Pe când ma închinam si ma pregateam sa încep, am vazut în razele soarelui un arhiereu îmbracat în vesminte care stralucea de lumina si m-a binecuvântat cu mâinile amândoua. Atunci am înteles ca Dumnezeu ma binecu-vânteaza sa fac aceasta lucrare si, însemnându-ma cu Sfânta Cruce, am început sa scriu''.

Tot în aceiasi ani de liniste, 1961-1963, Parintele Cleopa, la îndemnul duhovnicului sau, fiind bun cunoscator al Sfintelor Canoane, a întocmit si alte îndreptare de spovedanie, pentru personalul bisericesc.

5. Spovedania staretilor.

6. Spovedania ieromonahilor duhovnici.

7. Marturisirea generala a calugarilor.

8. Spovedania preotilor de mir.

9. Despre credinta ortodoxa este o alta carte esentiala a Parintelui Cleopa, care trateaza pe întelesul tuturor învatatura dogmatica a Bisericii Ortodoxe, si a fost prefatata de marele teolog român, Pr. D. Staniloae. Ea a fost scrisa între anii 1975-1976 si tiparita la Institu-tul Biblic Bucuresti în doua editii, 1981 si 1985. Cartea a fost tiparita si în a treia editie, la Episcopia Dunarii de Jos, în anul 1991, cu titlul Calauza în credinta ortodoxa.

10. În anul 1984, când s-a publicat la Editura Episcopiei Romanului si Husilor primul volum din lucra-rea Convorbiri duhovnicesti, semnata de Arhimandritul Ioanichie Balan, între cei 60 de parinti care au colaborat, s-a numarat si Parintele Cleopa cu zece convorbiri de mare însemnatate, care au avut un deosebit ecou în rândul credinciosilor din toata tara, întrucât trateaza multe probleme duhovnicesti si canonice din viata Bisericii.

În anul 1993 volumul a aparut si în a doua editie la aceeasi editura. Acest prim volum al Convorbirilor duhovnicesti a fost tradus integral în limba greaca în anul 1985, si partial - numai convorbirile cu Parintele Cleopa - în italiana în 1991 si în engleza în 1994.

11. În anul 1988, apare de sub tipar volumul al doilea al Convorbirilor duhovnicesti, la care Parintele Cleopa contribuie cu patru convorbiri de mare folos pe diferite teme dogmatice, canonice si morale.

12. În anul 1994, convorbirile Parintelui Cleopa, în numar de 14, extrase din cele doua volume de Convorbiri duhovnicesti amintite mai sus, au fost reeditate într-o editie speciala intitulata Lumina si faptele credintei, la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Iasi. Volumul a fost retiparit în anul 1999.

13. O alta lucrare mult asteptata si utila tuturor preotilor de parohie a fost volumul Predici la praznice împaratesti si la sfinti de peste an, tiparit în doua editii, în anii 1986 si 1996, la Editura Episcopiei Romanului.

14. Dupa Predici la praznice si sfinti de peste an, s-a tiparit si un volum de Predici la Duminicile de peste an, în doua editii, în anii 1990 si 1996, la aceeasi editura a Episcopiei Romanului.

15. Valoarea sufletului, Galati - 1991, Bacau -1994.

16. Despre vise si vedenii, Bucuresti - 1993, Bacau - 1994.

17-24. Ne vorbeste Parintele Cleopa, în 8 volume, Editura Episcopiei Romanului, 1995-1999.

25. Minunile lui Dumnezeu din zidiri, Editura Episcopiei Romanului, 1996.

26. Acatistier, Arhim. Cleopa Ilie si Ieroschim. Paisie Olaru, Editura Pelerinul, Iasi - 1996 si 1998.

''UNIVERSITaTILE''

ARHIMANDRITULUI CLEOPA

Prima scoala de formare duhovniceasca a deprins-o Parintele Cleopa în familie, din frageda copilarie. Evlavia si lacrimile mamei, barbatia si statornicia tatalui, ca si autoritatea morala a Preotului Gheorghe Chiriac din satul natal, au pus o adevarata temelie la formarea sufleteasca a Parintelui Cleopa si a fratilor sai.

Când copiii au crescut mai mari, au început sa se apropie si mai mult de Dumnezeu prin rugaciune si fapte bune.

Îndepartându-se de casa parinteasca, copiii s-au apropiat duhovniceste de Schitul Cozancea si de Schimo-nahul Paisie Olaru. Cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, au stat sub povatuirea Parintelui Paisie peste 5 ani. În aceasta perioada de timp, batrânul i-a învatat sa fie ascultatori, tacuti, smeriti si nevoitori, si sa practice rugaciunea lui Iisus.

Samânta semanata de Parintele Paisie a cazut în pamântul cel bun al inimii lor si a început a da roade. În anul 1929 cei trei frati s-au stabilit la Sihastria, slujind întru toate lui Hristos, departe de casa parinteasca. Astfel, au urcat o treapta duhovniceasca mult mai înalta decât cele de pâna acum, fiecare dintre ei având ascultarea si nevointa sa personala.

În anii 1931 si 1933, fratii mai mari ai Parintelui Cleopa, Vasile si Gherasim, au plecat la Domnul, fiind foarte sporiti duhovniceste. Constantin, supravietuind, a fost tuns în monahism în 1937 cu numele de Cleopa si crestea din zi în zi prin lucrarea faptelor bune. Din anul 1945, ajungând staret, a facut multa milostenie la saraci si a salvat pe multi de la moarte în timpul foametei, prin aceasta urcând pe o alta treapta a vietii duhovnicesti.

Dupa ce Parintele Cleopa s-a retras pentru a treia oara în munti, între anii 1959-1964, cu darul lui Hristos, a ajuns la cea mai înalta masura de nevointa, la care putini pot ajunge în zilele noastre. Caci se ruga neîncetat cu rugaciunea inimii, nu vorbea cu nimeni, cugeta permanent la moarte, nu avea nici un fel de avere, nici bani, nici alta mângâiere, decât mila lui Dumnezeu si rugaciunile Maicii Domnului. Acum dobândise si darul lacrimilor si pacea inimii si ar fi dorit sa nu se mai întoarca în manastire, caci dobândise dulceata linistii si a rugaciunii. Aceasta a format cea mai înalta universitate duhovniceasca pe care a absolvit-o Parintele Cleopa.

Dar bunul Dumnezeu nu a lasat cu totul lipsiti de mângâiere pe credinciosii iubitori de Hristos. De aceea, îndemnat de Duhul Sfânt, Parintele Cleopa s-a reîntors în cele din urma la Manastirea Sihastria, facând ascultare de Dumnezeu si de oameni, si a continuat aceeasi activitate duhovniceasca si misionara, înca 34 de ani, arzând încet-încet pentru Hristos, ca o lumânare de ceara curata, asteptând ziua si noaptea ceasul Învierii.

Când veneau la sfintia sa oameni din înalta societate - profesori, teologi, demnitari - si îl întrebau ce studii are si unde le-a facut, Parintele Cleopa le raspundea cu zâmbetul pe buze: ''Vezi acolo dupa usa un bat? Cu acesta am umblat eu cu oile. Vezi traista aceea din cui? În ea purtam cartile luate de la Manastirea Neamt si le citeam la oi. Uite si opincile. Le vezi? Asta este stiinta mea! Si scolile mele sunt la Taciunele, la Piciorul Crucii, la Rascoale, la Chita Mica, la Chita Mare, la Movila lui Dubau, la Fagii Rari, la Pârâul Solomâzdrelor, la Piciorul Cucului, la Piciorul Rotunzii, la Pâraul Ruginii, la Râpa lui Coroi, la Piatra Dediului, la Poiana lui Iosif, la Poiana lui Serghie, la Poiana Arsitei si peste tot pe unde am umblat cu oile manastirii mai mult de zece ani''.

Acestea sunt ''scolile'' si ''universitatile'' în care s-a format duhovniceste Parintele Cleopa în cei 86 de ani ai vietii sale, slavind pe Dumnezeu, slujind oamenilor si mângâind multimea ucenicilor sai.

NEVOINTA DUHOVNICEASCA

Rugaciunea

Parintele Cleopa, când era mic, se ruga foarte mult cu rugaciuni din carti, pe care le stia pe de rost si le spunea mereu. În anii tineretii iubea cel mai mult citirea Psaltirii pe care o repeta zilnic. De asemeni, stia pe de rost Acatistul Mântuitorului, Acatistul Bunei Vestiri, Canonul de pocainta catre Mântuitorul si Paraclisul Maicii Domnului, pe care le rostea zilnic. Totodata, facea pâna la 300-400 de metanii si închinaciuni în fiecare zi.

De asemenea, se silea sa deprinda si rugaciunea inimii pe care o practica ziua si noaptea, când avea mai multa liniste. Fratii sai, Vasile si Gherasim, deja deprinsesera aceasta rugaciune de taina, fiind mult mai sporiti în lucrarea ei.

Ca egumen si apoi ca staret al Manastirii Sihastria, Arhimandritul Cleopa Ilie, fiind foarte ocupat în timpul zilei, se ruga mai mult noaptea. Dupa ce dormea doua ore pâna la Utrenie si alte doua ore dupa Utrenie, timp de trei ore, pâna dimineata, îsi facea toata rânduiala pentru o zi. Însa cel mai mult a sporit în sfânta rugaciune în timpul celor zece ani de nevointa în munti, rugându-se lui Dumnezeu ziua si noaptea.

De multe ori povestea Parintele Cleopa ucenicilor sai despre rugaciunea cea curata a inimii, vorbind ca din partea altcuiva, care se nevoia în pustie: ''M-am întâlnit cu cineva care se chinuia cu foamea, cu setea, cu frigul, cu golatatea în padure si mi-a spus ca a înnoptat odata la un credincios. Fiind seara spre Duminica, si-a facut rându-iala de rugaciune. La casa vecina era o nunta cu muzica.

Pustnicul, fiind la rugaciune, avea în fata o icoana a Maicii Domnului. Stând el si cugetând, se gândea la cuvântul Sfântului Ioan Scararul, care zice: ''Unele cântari mirenesti, îi pot ridica pe cei sporiti la cele mai înalte contemplatii''.

Deci, auzind muzica de la nunta, si-a zis în sine: ''Daca oamenii acestia stiu sa cânte asa de frumos, dar îngerii care lauda pe Maica Domnului, cum cânta ei în ceruri?'' Din aceasta simtire, i s-a pogorât mintea în inima si a stat în aceasta rugaciune peste doua ore, simtind multa dulceata si caldura. Lacrimile îi curgeau continuu, inima i s-a înfierbântat, si-L simtea pe Hristos cum vorbea cu sufletul lui. Atâta mireasma a Duhului Sfânt i-a venit atunci si atâta caldura duhovniceasca a simtit, încât îsi zicea: ''Doamne, vreau sa mor în clipa aceasta!''

Dupa doua ore, i-a iesit mintea din inima si a ramas cu o mâhnire dulce, o bucurie, o mângâiere si o caldura duhovniceasca deosebita si timp de o luna de zile, pe cerul inimii lui nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta. Caci lacrimile izvorâte în timpul acestei rugaciuni, fiind de la Duhul Sfânt, spala orice întinaciune, orice imaginatie pacatoasa si ramâne sufletul curat''.

Mai spunea Parintele Cleopa si acestea despre ruga-ciune:

''Când se pogoara mintea în inima, atunci inima se deschide si iar se închide. Adica inima înghite pe Iisus si Iisus înghite inima noastra. În clipa aceea Mirele Hristos Se întâlneste cu mireasa, adica cu sufletul nostru!''

Daca îi cerea cineva Parintelui Cleopa cuvânt de folos pentru rugaciunea inimii, vorbea ca despre altcine-va, ca sa nu stie nimeni lucrarea lui. De aceea ucenicii sai din Manastirea Sihastria nu stiau cum si cât se ruga si la ce masura ajunsese cu sfânta rugaciune. Însa darul lacrimilor nu l-a parasit pâna ce s-a mutat la cele ceresti.

Parintele Cleopa, având darul rugaciunii, se ruga pentru toti cei ce-i cereau ajutor. Daca cineva se chinuia în ceasul mortii si parintele era chemat sa citeasca rugaciunea de dare a sufletului, întotdeauna muribundul îsi dadea sufletul cu pace în mâinile Domnului, chiar în timp ce se citeau molitfele.

Prin multa rugaciune si post îndelungat, Parintele Cleopa dobândise darul rabdarii, al ascultarii, al întelep-ciunii, al frumoasei grairi si al memoriei luminate, prin care uimea pe multi.

În ultimii douazeci de ani, Parintele Cleopa se ruga foarte mult, pâna la 14-15 ore pe zi, si avea momente de taina, când nu voia sa vorbeasca cu nimeni, nici chiar cu ucenicul sau de chilie. Avea si locuri de taina pentru rugaciune. Când era mai în putere, se ruga în padure sau pe munte. În anii de batrânete se ruga mai mult în chilie, singur. Alt loc preferat era stupina manastirii, unde avea o mica chilie si unde îsi pastra cartile si manuscrisele.

Rugaciunea sa cea mai puternica era însa cea de noapte, stând singur în chilia sa sau în marginea padurii, caci iubea foarte mult natura, oile si toata zidirea lui Dumnezeu. De altfel, fiecare fraza, fiecare cuvânt rostit de sfintia sa era o rugaciune si o binecuvântare pentru cel care îi cerea ajutorul. Însa viata sa de rugaciune ramâne pentru noi toti o taina necunoscuta a sufletului sau.

Postul

Deprins din copilarie cu postul, cu rugaciunea si cu ascultarea, Parintele Cleopa era de mic pregatit sufleteste pentru o nevointa monahala deosebita.

În casa parintilor sai se practicau în mod deosebit postul si rugaciunea. Caci nu se întâmpla niciodata sa manânce vreunul din copii mâncare de dulce în zilele de post. De asemeni, când erau mai mari si pasteau oile în preajma Schitului Cozancea, nici unul din cei trei frati nu mânca de dulce lunea, miercurea si vinerea, fiind încredintati ca, daca ar îndrazni sa faca una ca aceasta, Domnul i-ar pedepsi. De obicei, la începutul Postului Mare, tineau trei zile de post dupa rânduiala.

La Sihastria, toti fratii si parintii posteau complet primele trei zile din Postul Mare, dupa tipic. Apoi, a doua masa o primeau vineri seara. În celelalte zile ale postului, mâncau o data în zi, fara ulei, afara de sâmbata si Duminica. În ultima saptamâna a Postului Mare, primeau o masa pe zi spre seara, iar din Joia Mare pâna la Sfintele Pasti tineau post deplin.

Cel mai mare postitor în Schitul Sihastria a fost egumenul Ioanichie Moroi, care postea de luni pâna sâmbata, multumindu-se doar cu Sfânta Împartasanie si cu prescura ce se cuvenea preotului.

Imitând pe staretul sau, Arhimandritul Cleopa nu mânca nimic în prima saptamâna a Postului Mare, de luni pâna sâmbata. În celelalte saptamâni mânca o data în zi, seara, fara ulei. Iar în ultima saptamâna a Postului Pastelui, mânca o data în zi de luni pâna în Joia Mare si apoi nu mai gusta nimic pâna la Sfânta Înviere.

Aceasta rânduiala de masa a respectat-o în tot timpul vietii sale. Dar celor care erau batrâni, bolnavi, ca si fratilor tineri, le îngaduia sa manânce de doua ori în zi, martea, joia, sâmbata si Duminica si în celelalte zile o masa pe zi la orele trei dupa amiaza. Celor care nu puteau respecta aceasta rânduiala, li se îngaduia, cu binecuvân-tare, sa manânce si de doua ori pe zi.

Uneori Parintele Cleopa se retragea în padure la bordeiul sau, în tacere si rugaciune pentru o zi sau doua. De asemeni, în perioada postului, vorbea foarte putin si se ruga în taina lui Dumnezeu, de cele mai multe ori cu lacrimi. Însa despre aceasta nevointa nu ne vorbea aproape nimic.

Când era în pustie, mânca numai un cartof pe zi si alte buruieni pe care le mai gasea. Spunea ucenicilor sai ca la un lasat de sec spre Postul Nasterii Domnului, a avut doi cartofi si o sfecla si i s-a parut ca are mâncare ca la un praznic.

Ascultarea

Parintele Cleopa a fost un parinte al ascultarii, din copilarie pâna în ceasul mortii. Orice porunca îi dadea staretul sau, o împlinea cu sfintenie, fara nici un murmur. Orice cuvânt de învatatura îi spunea cineva, cauta sa-l împlineasca cu bucurie si smerenie. Oricine îl chema din frati sa-l ajute, el venea cel dintâi. Nimeni altul dintre vietuitorii Sihastriei, nu era mai ascultator, mai hotarât si mai statornic decât el. Pentru aceea era mai iubit decât toti ceilalti tineri si fiecare se folosea de asezarea lui duhovniceasca.

Este destul sa ne reamintim cum a fost ales egumen. Cu toate ca Schitul Sihastria era ars, sarac si lipsit de toate, prin ascultarea si jertfa sa, fiind umbrit de harul Duhului Sfânt, a reusit în câtiva ani sa înnoiasca în întregime schitul, sa-l ridice la rang de manastire, sa adune în jurul sau zeci de vietuitori tineri si sa închege o obste monahala deosebita. Toate acestea le-a realizat cu ajutorul Maicii Domnului, datorita întâi de toate deplinei sale ascultari. Ascultare fata de Dumnezeu, fata de ierarhul locului si fata de duhovnicul sau.

Daca pe lânga ascultare adaugam si râvna sa pentru cele sfinte si nevointa sa de taina si blândetea sa, întelegem mai bine personalitatea Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.

Lacrimile

Parintele Cleopa avea de mic darul lacrimilor la rugaciune si adeseori se ascundea sa nu-l vada cei din jur. În manastire lacrima în timp ce slujea Sfânta Liturghie, mai ales în timpul Sfintei Epicleze. Dar cel mai mult îl cerceta Dumnezeu cu lacrimi în anii de retragere în munti, mai ales când savârsea si rugaciunea inimii. De multe ori însa, Parintele Cleopa a fost vazut de ucenici lacrimând pe când se ruga în chilia sa la batrânete, caci lacrimile îi dadeau o mare bucurie si mângâiere.

Cugetarea la moarte

Urmând fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa cugeta adeseori la moarte, mai ales noaptea. Când era mai tânar, statea de veghe câte o ora-doua în cimitirul manasti-rii, îndeosebi lânga mormintele fratilor sai, unde aprindea lumânari si se ruga pentru odihna sufletelor lor. Apoi, citind Vietile Sfintilor, se minuna de chinurile mucenicilor si ale cuviosilor, care primeau moartea cu barbatie pentru dragostea lui Hristos si se întarea duhovniceste.

Rabdarea

Parintele Cleopa a fost un om al rabdarii si al îndelungii-rabdari în toata viata sa. Caci numai prin rabdare, statornicie si rugaciune a reusit sa creasca atâtea suflete pentru Hristos si a povatuit ani de zile manastirile încredintate lui.

Fiind urmarit si supravegheat de securitate, el nu se temea, nici nu ura pe nimeni, caci avea în sufletul sau pe Hristos si stia ca fara rabdare, fara rea patimire si ispite nu ne putem mântui. De aceea, când vreun parinte venea la el tulburat si-i cerea sfat, el îi amintea cuvintele marelui duhovnic Vichentie Malau, care zicea adeseori ucenicilor sai: ''Asculta frate: rabdare, rabdare, rabdare? Si când ti se va parea ca ai sfârsit-o, o iei de la capat: rabdare, rabdare, rabdare? Rabdare pâna la usa mormântului. Rabdare pâna la sfârsit, nu pâna la prasit!''

Linistea

Dupa ce termina spovedania, Parintele Cleopa se retragea la liniste, mai ales noaptea, în marginea padurii sau în cimitir, unde se ruga singur. Aici zicea rugaciunea lui Iisus, pe care o practica înca din tinerete. Linistea îi odihnea sufletul, îl îndemna la rugaciune si îl umplea de pace duhovniceasca. Iar când îl cerceta Dumnezeu cu darul lacrimilor se retragea la un loc tainuit si se ruga multa vreme pâna ce Dumnezeu îi racorea sufletul.

Dupa ce gustase bucuria linistii din anii pribegiei, Parintele Cleopa ar fi vrut sa ramâna pentru totdeauna în viata de singuratate, caci linistea este mama rugaciunii, a lacrimilor si a bucuriei duhovnicesti. Dar porunca ascultarii l-a îndemnat sa se întoarca iarasi în obstea sa.

Smerenia

Un alt mare dar al Parintelui Cleopa a fost smerenia, care este una din trasaturile principale ale sfinteniei.

Zicea parintele: ''Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a întâmplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata în viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah înaintea oamenilor, daca înaintea lui Dumnezeu nu sunt? Calugarul trebuie sa fie înger în trup, nu asa cu viata lumeasca, cum o duc eu în pacate si neputinta!''

Sfintenia cea adevarata are ca trasatura principala smerenia si pocainta. Parintele Cleopa se smerea, pomenind mereu cuvintele din Sfânta Scriptura: Smeritu-m-am si m-a mântuit.

''Eu sunt un om sec, zicea odata Parintele. Un pom numai cu frunze. Mori de foame lânga el. Sfântul Isaac Sirul zice: ''Cuvântul fara lucrare se aseamana cu cel ce zugraveste apa pe pereti si poate sa moara de sete lânga ea''. Asa este la mine. Cu mine mori de foame. Îti spun tie si eu nu fac nimic. Ce vii la o vaca stearpa? Tu vii sa-ti vorbesc aici degeaba? Dar nu-mi spui: Parinte, dar dormi toata noaptea, manânci totdeauna, n-ai paza mintii, n-ai rugaciune, n-ai lacrimi, n-ai zdrobirea inimii. Nu ma întrebi de trezvia atentiei, nu ma întrebi de lucrarea cea dinauntru...''.

PaRINTELE CLEOPA,

UN MARE STARET MISIONAR

Predica

Dupa ce Parintele Cleopa a fost rânduit egumen al Schitului Sihastria, la începutul anului 1945, cel dintâi lucru pe care l-a facut a fost împodobirea bisericii cu slujbe si cântari dintre cele mai frumoase. Apoi a început sa predice, hranind duhovniceste din cuvintele Sfintilor Parinti, atât pe calugari si pe frati, cât si pe credinciosi. Caci, într-adevar, nu era în partea locului un alt parinte duhovnicesc din manastirile nemtene, care sa vorbeasca mai frumos, mai cald si mai convingator decât el. Aceasta, atât datorita memoriei sale uimitoare, cât si cunostintelor scripturistice si patristice pe care le adunase din frageda tinerete.

Cuvântul viu, cu care hranea pe toti, a atras la Sihastria tot mai multi credinciosi din sate si orase, care veneau sa asculte sfintele slujbe si predica Parintelui Cleopa. Datorita învataturilor sale atât filocalice, cât si a-ghiografice, au îmbratisat viata monahala numerosi tineri, care mai târziu au ajuns calugari buni si preoti iscusiti.

Apararea dreptei credinte

A doua virtute ce a împodobit sufletul Parintelui Cleopa a fost apararea cu sfintenie a dreptei credinte. Sfintia sa combatea cu multa întelepciune si hotarâre sectele de tot felul si pe cei ce erau amagiti de ele.

S-a întâmplat de mai multe ori sa întoarca grupuri mari de crestini la Ortodoxie, mai ales din Bucovina, care fusesera amagiti de sectanti. Pentru aceea Arhimandritul Cleopa a fost recunoscut la în tara întreaga ca un mare misionar si aparator al Ortodoxiei din a doua jumatate a secolului XX. Aceasta o confirma si scrierile sale, peste zece la numar, care au întarit în dreapta credinta pe multi crestini îndoielnici, unele alcatuite la porunca Sfântului Sinod, la îndemnul unor ierarhi sau teologi de seama.

În acelasi scop, sfintia sa era chemat la slujbe misionare, la sfintiri de biserici, la întâlniri cu credin-ciosii prin sate si orase, si reusea întotdeauna sa atraga pe multi la dreapta credinta si sa combata învataturile sectare. De asemenea ori de câte ori veneau grupuri de crestini de alte credinte si vorbeau cu sfintia sa, se întorceau înapoi umiliti.

Milostenia

O alta virtute fundamentala care l-a caracterizat toata viata pe Arhimandritul Cleopa a fost milostenia. Sfintia sa nu avea nici un fel de avere personala, dar facea multa milostenie din cele ce aduceau credinciosii. Zilnic veneau vaduve, cersetori, oameni saraci, mame cu multi copii, orfani si bolnavi si primeau de la Parintele Cleopa drept ajutor bani, haine, alimente, cuvinte de mângâiere, si toti se întorceau acasa multumiti, dând lauda lui Dumnezeu.

Unde a fost Parintele Cleopa staret, a rânduit ca toti credinciosii care veneau la manastire, indiferent de numar, sa manânce la masa de obste.

Povestea unul din ucenicii sai de la Slatina, ca odata, pe când era o sarbatoare si venisera multi oameni, le mai ramasesera doar putine alimente. Daca s-ar fi dat masa si la credinciosi, nu ar mai fi ramas provizii deloc. Atunci bucatarul i-a zis staretului:

- Parinte Cleopa, daca punem pentru toti masa acum, n-o sa mai avem ce mânca. Ce sa facem?

Atunci parintele Cleopa, care nu-si punea niciodata nadejdea în cele trecatoare, a spus:

- Frate, pune tot ce ai! Pune tot!

Într-adevar, dupa trei ore au venit niste credinciosi si au adus tot felul de alimente, care au ajuns obstii pentru o buna perioada de timp.

Însa cea mai mare milostenie a Parintelui a ramas tot cea duhovniceasca - rugaciunea pentru toti, spove-dania, predica, sfaturile, scrisul.

Duhovnicia

Parintele Cleopa a fost unul dintre cei mai iscusiti duhovnici din tara din a doua jumatate a secolului XX, stiind cum sa câstige sufletele oamenilor pentru Împaratia lui Dumnezeu. Sfintia sa nu numai ca marturisea, ci dadea si multa speranta fiilor sai duhovnicesti, dovedin-du-se un adevarat îndrumator pe calea mântuirii. Nimeni nu iesea de sub epitrahilul sau tulburat, nemultumit sau cu îndoiala.

Prin exemplul vietii sale Cuviosia sa atragea multe suflete în viata monahala, care deveneau apoi fii duhovnicesti ai lui pentru toata viata si ajungeau calugari si preoti iscusiti. El îndemna duhovnicii sa aiba mare grija de fiii lor sufletesti, sa-i cerceteze la chilii, sa le dea canon dupa puterea lor, sa-i marturiseasca saptamânal si sa-i împartaseasca la 30-40 de zile cu Preacuratele Taine. Astfel, înca din tinerete ajunsese un mare duhov-nic, la care se marturiseau numerosi preoti, stareti si chiar arhierei.

Preacuviosia sa, timp de peste 50 de ani, a fost parintele si duhovnicul cu cei mai multi fii sufletesti din tara noastra. El a fost rânduit de Dumnezeu sa fie un parinte al mângâierii, al bucuriei, al nadejdii si al bunei sfatuiri, ca o adevarata mama duhovniceasca, caci toti ieseau întariti sufleteste din chilia lui.

Începând din anul 1945, când a primit hirotonia în preot si hirotesia în duhovnic, pâna la sfârsitul vietii sale - 2 decembrie 1998 -, Parintele Cleopa spovedea zilnic oameni de toate vârstele si categoriile sociale, îndem-nându-i pe toti pe calea mântuirii si a bucuriei, prin harul dat lui de Dumnezeu, sa paraseasca pacatele facute, sa se caiasca pentru ele si sa puna început de pocainta, el însusi fiind un om al pocaintei.

Pentru aceasta, numele sau s-a facut cunoscut în toata tara si chiar peste hotare, bucurându-se de un respect deosebit. El va ramâne înca multa vreme pentru majoritatea credinciosilor care l-au cunoscut nu doar un teolog, nu numai un mare si neîntrecut predicator, nu numai un rugator înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare, ci va ramâne si un neegalat parinte duhovnicesc!

Darul deosebirii

Un alt mare dar al batrânului era si darul deosebirii. Parintele nu dadea un sfat identic pentru doi oameni care aveau aceeasi problema. Unuia îi spunea ceva, altuia altceva. Caci stia inimile credinciosilor, prin darul lui Hristos.

Stia daca cineva venea pentru iscodire sau cu credinta. Stia si cât putem purta, ca sa nu ne dea ceva mai greu, astfel încât sa nu cârtim. Pentru aceea multi veneau la Parintele Cleopa si îl întrebau ce drum sa aleaga în viata, iar batrânul dadea fiecaruia raspuns asa cum îl inspira Duhul Sfânt, iar cei care ascultau, erau totdeauna multumiti duhovniceste.

SCRISOAREA PREOTULUI DIMITRIE BEJAN

CATRE PARINTELE CLEOPA

Parinte Cleopa si Parinte Ioanichie,

Va sarut mâna la amândoi. Mâinile drepte. Mi-ati fost totdeauna foarte dragi si foarte apropiati pentru ca stiti ce vreti de la Dumnezeu. Sa ma ierte Parintele Cleopa, asa a fost în constiinta mea, de când l-am vazut si pâna astazi, când fac aceasta declaratie, ca este cel mai curat calugar la ora actuala din Ortodoxia româneasca.

Poate pe la Sfântul Munte sa se gaseasca oameni superiori calugarilor nostri. Iar Parintele Ioanichie, el înca îl cauta pe Dumnezeu. Este supraocupat cu carti. Scrie! Are darul de a scrie si de a raspândi cuvântul lui Dumnezeu! Mai ales în partea practica a crestinismului nostru. Sa-l ajute Dumnezeu sa-si faca ucenici!

Daca Parintele Cleopa si Parintele Ioanichie nu lasa ucenici în urma lor, pustia se instaleaza la Sihastria, si-i pacat. Atâta duh: Paisie, Cleopa, Ioanichie si a mai fost staretul lor, parintele Ioanichie Moroi?

Acolo a fost un duh bun înca de la înfiintarea acestui schit care a devenit manastire acum. As fi vrut sa mor acolo, dar cred ca Dumnezeu a hotarât sa mor aici. Nu-s suparat. Noi ramânem cu trup, Parintele Cleopa si Parin-tele Ioanichie? Ca trupul se da firii de Dumnezeu zidite. Pâna când? Poate într-o mie de ani, poate în mai putin. Ne prefacem. Rasar flori din noi; rasar copaci, urzici si spini!

Daca sufletul nostru este bun la Dumnezeu, rasare la capatâiul nostru un prun sau un mar sau un pom roditor; daca nu, urzici si spini. Peste o mie de ani nimeni nu va sti de Cleopa si de Ioanichie. Veti fi în rai! Sa va uitati de acolo, fara binoclu, la calugarii de la Sihastria; viitorii calugari. Sa veniti si, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-i îndrumati. Este singura noastra obste calugareasca care a gasit drumul direct la mântuire! Poate. Poate sa fie si calugarii de la Frasinei! Poate acolo sa fie si mai sporiti, pentru ca nu patrund femei în manastire.

Parinte Cleopa si Parinte Ioanichie, sa faceti calugari, dar mai târziu, pe la 30 de ani. Sa treaca întâi prin foc. Îl iei de pe bancile scolii si-l faci preot la 18 ani? Sunt preoti chiar aici; sunt foarte tineri, care nu stiu si nici nu au auzit de canoane. Trebuie crescuti ani de zile la umbra unui duhovnic; si înca un duhovnic bun, care sa fie bun, perfect si cu cunostinte depline.

Sunt unii copii. Sunt tineri. Nu stiu ca au intrat cu un picior în Rai! Nu stiu. Nici nu stiu ce-i acela Rai! Nu! N-au cum sa stie. Sa li se spuna!? Nu-i obligatoriu sa fie multa lume în manastire. Iar manastirile sa ramâna ca întotdeauna, locul în care mergem noi ceilalti sa ne împartasim.

Va sarut mâna, Parinte Cleopa si Parinte Ioanichie, si, când o sa mor, o sa ma duc la Dumnezeu si o sa spun ca faceti treaba buna, si va astept în Rai! Daca suferintele noastre pe pamânt vor trage 51% în cumpana lui Dumnezeu, si pacatele noastre vor fi numai 49%, atunci intram în Rai! Adica Bunul Dumnezeu apasa pe cumpana aceea a faptelor bune si rele, apasa cu un deget si zice: ''Hai sa fie! Intra în bunatatea Mea!''

Asta o spun pentru mata, Parinte Cleopa si Parinte Ioanichie, care îmi sunteti si dragi si superiori ca formatie si ca duh. Nu putem intra la Dumnezeu decât cu dragoste! Asa se spune în Sfânta Carte. Cu bunatate, zic eu. Numai cu asta. Trebuie sa fii bun nu numai cu cel care îti da mâncare si haina. Sa fii bun cu cel necajit?

Eu va sarut mâna si va multumesc si va zic: Sa traiti înca pe pamânt pentru ca sunteti necesari. Amin.

Pr. Dimitrie Bejan - 1 ianuarie 1995

SUFERINTELE TRUPESTI

Multi ani de zile Parintele Cleopa s-a bucurat de sanatate trupeasca si mai ales sufleteasca, fiind binecuvân-tat de Dumnezeu cu un organism rezistent. Dar, dupa împlinirea vârstei de 70 de ani, batrânul se simtea tot mai obosit si suferind. Anii petrecuti în munti, ca si încerca-rile prin care a trecut în perioada ateista, l-au marcat mult.

Prima suferinta grea a fost o dubla hernie, pentru care a fost internat în Spitalul Sfântul Spiridon din Iasi si operat în doua etape în anul 1985. Dupa câtiva ani a fost operat de piatra la rinichi tot la Iasi si, de asemenea, a suportat si o operatie faciala din cauza unei infectii dentare. A mai suferit si o fractura la mâna dreapta.

În iunie 1996 a avut o operatie de tumoare vezicala la Spitalul de Urologie - Iasi. Atunci s-a descoperit ca rinichiul stâng era inactiv. La controlul efectuat în septembrie 1996 nu s-au mai gasit leziunile tumorale, dar i s-a propus o interventie chirurgicala suplimentara, pe care parintele a refuzat-o.

În mai 1998, având dureri mari, a acceptat cu greutate sa mearga la control la Iasi si a stat o saptamâna, dar nu a acceptat sa fie internat, zicând: ''Ma asteapta fratii mei si ma pregatesc sa merg la ei!'' Aceleasi cuvinte le-a spus si în noiembrie 1998, când i s-a propus un nou control.

Toate aceste suferinte l-au tinut pe Parintele Cleopa treaz, fiind mereu în asteptarea ceasului celui de pe urma, cu gândul la Hristos si cu neîncetata rugaciune în inima.

ULTIMUL AN DE VIATA

Înca din anii 1996-1997, Parintele Cleopa se simtea tot mai obosit. Cu toate acestea, era mereu asaltat de credinciosi si pelerini din tara si de peste hotare. Memoria si vocea fiindu-i înca sanatoase, reusea întotdeauna sa mângâie pe credinciosi, pe bolnavi, pe batrâni si pe fiii sai duhovnicesti din manastire.

Mergea foarte greu si numai însotit de ucenici, atât în chilie, cât si afara, la aer. Iar în sala de alaturi, unde zeci de ani a tinut predici si cuvinte de folos credin-ciosilor, nu mai putea ajunge decât rareori, în timpul verii. În schimb, îl scoteau ucenicii pe cerdacul chiliei, iar credinciosii se adunau în jurul lui si îi sorbeau cuvintele încarcate de har.

Parintele era foarte retinut la mâncare. Nu gusta decât foarte putin si apoi îndata spunea: ''Ajunge! M-am saturat! Slava lui Dumnezeu pentru toate!''

Sfânta rugaciune o savârsea însa regulat, sezând pe pat sau pe scaun, caci nu mai putea sta în picioare. Iar orele sale preferate pentru rugaciune erau acestea: dimineata, între orele 4 si 8, dupa care se odihnea putin. Apoi se întretinea cu calugarii care veneau la spovedanie si cu credinciosii. Pe la ora 4 dupa amiaza îsi facea rânduiala pentru seara: Canonul de pocainta, doua-trei canoane ale Maicii Domnului din Bogorodicina, Paracli-sul Maicii Domnului, Pavecernita Mica si altele.

Seara îl scoteau ucenicii la aer pe cerdac, unde se ruga cu rugaciunea lui Iisus si admira natura pe care a împodobit-o Dumnezeu atât de frumos. Dupa o ora-doua se retragea în chilie pentru odihna si se destepta iarasi catre miezul noptii.

ULTIMELE ZILE

Zilele de septembrie-noiembrie ne prevesteau sfârsitul apropiat al Parintelui Cleopa! Acum vorbea tot mai putin, cu voce stinsa si mereu repeta aceleasi cuvinte: ''De acum ma duc la fratii mei!'', ''Lasati-ma sa plec la fratii mei!'' Apoi iarasi spunea: ''Ma duc la Hristos! Rugati-va pentru mine, pacatosul!''

Catre sfârsitul lunii septembrie, într-un asfintit de soare, Parintele Cleopa a cerut sa se duca în cimitir sa vada pentru ultima data mormintele fratilor sai, mormân-tul marelui staret Ioanichie Moroi, mormântul duhov-nicului sau, ieroschimonahul Paisie Olaru si mormintele celorlalti parinti si duhovnici mai vârstnici decât el. A fost adus cu masina la poarta cimitirului si de aici ucenicii l-au purtat de la un mormânt la altul, la toti cei dragi si cunoscuti ai sai, care i-au fost ucenici, frati, fii sufletesti sau parinti duhovnicesti.

La toate mormintele s-a închinat sprijinit de ucenici, a sarutat sfintele cruci si a rostit câte o sfânta rugaciune, zicând: ''Rugati-va si pentru Cleopa pacatosul, ca iata mâine, poimâine, ne întâlnim înaintea lui Hristos!'' Apoi a încheiat, zicând: ''Maica Domnului, ai mila de noi si de toti parintii din acest cimitir si te roaga înaintea tronului Preasfintei Treimi ca sa dobândim iertare de la Dreptul Judecator''.

PLECAREA LA HRISTOS

Vineri si sâmbata, 27 si 28 noiembrie, Parintele Cleopa înca dadea sfaturi si binecuvânta pe cei care veneau la el, calugari si credinciosi. Era senin la fata, vorbea calm si frumos celor care îl întrebau si nu refuza pe nimeni care voia sa-l vada. Pe toti îi mângâia si îi îmbarbata ca întotdeauna, în liniste si bucurie.

Duminica, 29 noiembrie, în ajunul sarbatorii Sfântu-lui Apostol Andrei, iarasi a fost înconjurat de oameni. Le vorbea cald, scurt si cu multa blândete. Unii veneau, altii plecau, iar ucenicii se îngrijeau de toate.

La ora 11.30 a venit un frate la sfintia sa sa ia binecuvântare pentru tunderea în monahism, zicând:

- Binecuvântati-ma, Preacuvioase Parinte Cleopa, ca deseara ma calugaresc!

Dupa ce l-a binecuvântat si i-a pus mâna pe cap, fratele a cerut un cuvânt de folos pentru calugarie. Atunci Parintele Cleopa i-a spus:

- De-acum nu mai ai tata, nu mai ai mama, nu mai ai frati, nu mai ai rudenii, nu mai ai prieteni, nu mai ai tarini, nu mai ai case, nu mai ai nimic! Numai pe Hristos!

- Parinte, a zis ucenicul, daca câstigati îndrazneala înaintea lui Dumnezeu, sa ma pomeniti si pe mine în rugaciunile sfintiei voastre!

- Mila Maicii Domnului sa fie cu noi cu toti!

Pe la ora 4 dupa-amiaza a venit alt frate ca sa-i ceara binecuvântare pentru calugarie, dar Parintele Cleopa nu i-a spus nimic, ci doar i-a pus mâna pe cap.

Deci, începând de Duminica la ora 4 dupa-amiaza, Parintele Cleopa nu a mai raspuns la întrebarile ucenicilor sai si a ramas nemiscat cu ochii întredeschisi pe scaunul sau de spovedanie, ca într-o rapire, timp de mai bine de unsprezece ore.

Luni dimineata la orele 3.30, batrânul s-a desteptat ca dintr-un somn adânc, fiind bine dispus si multumit sufleteste. Apoi a cerut ceva de mâncare, zicând: ''Ati mai vazut voi vreun calugar sa manânce la ora asta?''

Luni, 30 noiembrie, si marti, 1 decembrie, parintele a stat cu credinciosii si a dat sfaturi ca de obicei. Luni seara însa, în chip neobisnuit, Parintele Cleopa a început sa-si citeasca rugaciunile diminetii, desi ucenicii i-au spus: ''Parinte, acum este seara. Rugaciunile diminetii cititi-le mâine dimineata!'' Dar parintele a raspuns: ''Acum le citesc, caci ma duc la fratii mei!'' Ucenicii au privit, ca de obicei, cu neîncredere.

Marti seara s-a culcat târziu, dând semne de mare oboseala. La ora 2,20 miercuri dimineata, ucenicul sau a auzit ca parintele respira din ce în ce mai rar. Când s-a apropiat de el, parintele a rasuflat adânc si si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

Îndata s-au adunat parintii, împreuna cu parintele staret, si l-au pregatit pentru înmormântare. Apoi, trupul neînsufletit al Parintelui Cleopa a fost coborât din chilie în sunetul clopotelor si asezat în biserica veche a manastirii, unde a fost privegheat permanent de preoti si monahi si de nenumarati credinciosi veniti din toate colturile tarii.

Vestea plecarii Parintelui Cleopa la cele vesnice, a facut degraba înconjurul tarii si a trecut si peste hotare. În zilele premergatoare înmormântarii parintelui, mii de credinciosi veneau sa-si ia un ultim ramas bun de la el, iar în biserica, unde era depus, monahii citeau în permanenta la Psaltire.

Asa a trait, asa s-a nevoit si asa s-a savârsit marele staret si duhovnic al manastirilor românesti, Arhiman-dritul Cleopa Ilie, fiind plâns de toti parintii si credincio-sii care l-au avut sfetnic, parinte, duhovnic si povatuitor.

Vesnica sa-i fie pomenirea lui!

ÎNMORMÂNTAREA

Timp de trei zile si trei nopti întreaga manastire si credinciosii mai apropiati s-au rugat pentru odihna sufletului Parintelui Cleopa.

Înmormântarea s-a stabilit pentru data de sâmbata, 5 decembrie. Ca o minune a lui Dumnezeu, ziua înmor-mântarii a fost o zi frumoasa cu soare, calduroasa si luminoasa, dupa ce zile în sir vremea fusese întunecata si friguroasa.

Sfânta Liturghie s-a savârsit de catre un sobor de ierarhi, alcatuit din Î. P. S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei; I.P.S. Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului; P.S. Ioan, Episcopul Oradiei; P.S. Casian, Episcopul Dunarii de Jos; P.S. Ioachim, Episcopul Husilor; P.S. Calinic, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor; P.S. Visarion, Episcop vicar al Mitropoliei Ardealului si P.S. Gherasim, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor.

Dupa savârsirea Sfintei Liturghii, în curtea manastirii a fost oficiata slujba prohodului de acelasi sobor de ierarhi. La slujba au participat numerosi stareti, ieromonahi si preoti înconjurati de peste zece mii de credinciosi din toata tara. Incinta manastirii, cerdacurile, drumul spre cimitir si locurile dimprejur devenisera neîncapatoare.

Dupa slujba prohodului, majoritatea ierarhilor, în frunte cu Înalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldo-vei si Bucovinei, au rostit cuvântari.

Apoi s-a facut înconjurul bisericii cu racla purtata de un sobor de 12 preoti si s-a mers în procesiune pâna la cimitirul manastirii. În sunetul clopotelor, al duioaselor cântari, al buciumelor din Bucovina, Parintele Cleopa a fost asezat de catre slujitori la locul pregatit pentru îngropare în mijlocul cimitirului, alaturi de iubitul sau duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru.

Multi oameni aveau lacrimi în ochi. Toti doreau sa se atinga pentru ultima oara de mâna care împartise atâtea binecuvântari în cei peste 50 de ani de preotie. Printre brazii din cimitir razele soarelui îsi faceau loc si luminau mormântul proaspat sapat. Cântarea ''Hristos a Înviat'', repetata de mai multe ori, ca un imn de biruinta, a rasunat din pieptul tuturor.

Toti cei de fata traiau durerea despartirii vremelnice de un mare parinte, duhovnic si povatuitor sufletesc.

Asa s-a savârsit slujba înmormântarii celui mai mare duhovnic român al secolului XX, Arhimandritul Cleopa Ilie, care a plecat de la noi în raiul lui Dumnezeu sa primeasca rasplata pentru multele sale nevointe.

Prin plecarea Parintelui Cleopa s-a încheiat un capitol bogat al isihasmului si monahismului românesc de la sfârsitul mileniului al doilea, o pagina de aur din istoria Manastirii Sihastria si a Bisericii noastre strabune.

Speram ca în anii care vor urma, Parintele Cleopa va fi asezat alaturi de alti mari cuviosi ai tarii noastre ca: Sfântul Paisie de la Neamt, Cuviosul Vasile de la Poiana Marului, staretul Gheorghe de la Cernica, Sfântul Ioan Iacob de la Neamt, Ieroschimonahul Paisie de la Sihastria, si multi altii, ale caror nume sunt scrise de îngeri în Cartea Vietii, spre lauda Preasfintei Treimi.

PARASTAS LA 40 DE ZILE

În ziua de 9 ianuarie 1999, la 40 de zile de la mutarea la Domnul a Arhimandritului Cleopa, s-a savârsit Sfânta Liturghie si slujba parastasului dupa rânduiala, în biserica de iarna a Manastirii Sihastria. Slujba a fost savârsit de catre Înalt Preasfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, împreuna cu un sobor de preoti din zona. Cuvântul de pomenire a Parintelui Cleopa a fost rostit de catre I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei. Apoi obstea manastirii în frunte cu Î. P. S. Mitropolit si Arhimandritul Victorin, staretul manastirii, înconjurata de un numar însemnat de credinciosi, au mers la cimitir, unde s-a cântat trisaghionul la mormântul bunului si neuitatului nostru parinte duhovnicesc, Arhimandritul Cleopa.

La urma Manastirea Sihastria a oferit la trapeza o masa comuna pentru toti cei prezenti: monahi, credinciosi si saraci, pentru odihna sufletului aceluia care a fost si va ramâne în constiinta noastra - Parintele Cleopa.

ULTIMUL CUVÂNT AL PARINTELUI CLEOPA

CaTRE OBSTEA MANASTIRII SIHASTRIA

1 Martie - 1998

În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh.

Prea Cuvioase Parinte Staret, Prea Cuviosi Parinti si frati, asa cum va vad aici, dragul mamei, asa, pe toti, sa va vad la Rai, la bucuriile fara margini ale Raiului, caci toti sunteti în slujba Mântuitorului si a Maicii Domnului, si fiecare, saracul, face ascultare în directia lui, unde este pus.

Tare îmi este drag când va vad! Dar pe multi nu va cunosc. Eu vin rar pe aici. Am atâta lume pe capul meu acolo si sunt bolnav. Dar mai cunosc din ei, care vin la marturisire si care sunt mai vechi... Eu doresc ca toti, toti sa mergeti la bucuria cea vesnica si nici unul, Doamne fereste, la munci.

Dragii mei parinti si frati, sa stiti ca Biserica este mama noastra spirituala. Ea ne-a nascut pe noi la botez prin apa si prin duh. Ati auzit ce spune Sfântul Apostol Pavel: ati luat darul punerii de fii în baia nasterii de-a doua si a înnoirii Duhului Sfânt. De atunci suntem toti fii dupa dar ai lui Dumnezeu, de când ne-am botezat în numele Preasfintei Treimi.

De aceea va rog din toata inima sa iubiti Biserica, mama! Sa va fie draga Biserica si, cât puteti, ziua si noaptea sa mergeti la Biserica. Care sunt mai batrâni si nu pot saracii, sa stea mai putin. Care sunt tineri pot sa stea mai mult, pentru ca pravila Bisericii îmbogateste memoria fiecaruia si darul Preasfântului Duh vine asupra aceluia care asculta cu evlavie sfintele slujbe ale Bisericii.

Dragii mei, eu pacatosul si nevrednicul sunt batrân - 86 de ani, sase operatii, mâna dreapta mi-e rupta, am stat în ghips 32 de zile -, mâine-poimâine îmi veti cânta Vesnica pomenire! Ce sa mai astept? Psalmul 89 spune clar: Anii lor sunt saptezeci de ani, iar daca vor fi în putere optzeci de ani. Iar la stihul unsprezece spune asa: Ce este mai mult decât acestia, osteneala si durere! Eu am intrat în anii durerii. Am îmbatrânit, optzeci si sase de ani împlinesc acum, pe zece aprilie.

Dragii mei parinti, va rog din toata inima, care aveti dragoste si puteti, sa nu ma uitati la rugaciune. Sa ma pomeniti!

Eu am dragoste când va vad pe toti în slujba Mântuitorului si a Maicii Domnului. Asa sa va vad la Rai, dragul mamei, pe toti! Toti sunteti în slujba Mântui-torului si a Maicii Domnului.

Manastirea noastra este o manastire cu rânduiala canonica: nu se manânca carne, spovedania este la vreme, slujbele merg dupa rânduiala Sfântului Sava...

Când am venit eu aici am gasit paisprezece parinti, încaltati cu opinci, cu barbile pâna la genunchi, cu metanii de lemn în mâna... M-a adus fratele meu Vasile. Când am venit aicea aveam cincisprezece ani jumatate, nu stiam...

Si când am vazut la masa calugarii toti, si staretul, batrânul, citea cuvânt de folos în capul mesei, de la Sfântul Teodor Studitul, eu am întrebat pe fratele: ''Aici este praznic?'' Ca eu am stat la Cozancea, si acolo era viata de sine: fiecare cu masa lui, cu casa lui. ''Mai frate, a zis el, nu este praznic! Aici este viata de obste. Asa stau la masa calugarii, cu totii totdeauna!'' Batrânul le citea cuvânt... El slujea Liturghia si se hranea numai cu Sfânta Împartasanie, aproape douazeci de ani. Numai sâmbata si Duminica gusta asa, oleaca, de prin castroane. Stiu, pentru ca eu eram bucatar. Dumnezeu sa-l odihneasca, saracul! Tare a mai fost cu frica de Dumnezeu si tare a mai fost cu credinta! M-a calugarit în anul 1937, în postul Sfintei Marii. Îmi aduc aminte.

Era un parinte, Nicolae Gradinaru, cu barba mare, poate l-ati apucat unii. El a zis, când m-a dus în fata altarului: ''Prea Cuvioase parinte, sa-i punem numele Cleopa, ca nu avem nici un Cleopa aici!'' Si batrânul a pus mâna pe foarfece si Cleopa mi-a zis. Asa a fost scris!

Dumnezeu sa-i odihneasca! Am pomelnicul acasa, al tuturor celor ce au murit aici; am si episcopi si patriarhi, câti sunt. Cât mai am o scânteie de viata îi pomenesc în fiecare zi!

Dar va rog, dragul mamei, pe toti, sa nu ma uitati în sfintele voastre rugaciuni! Si asa cum va vad aici sa va vad în Rai, bucuria cea vesnica, fara margini!

Mila Preasfintei Treimi si acoperamântul rugaciu-nilor Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, sa fie cu voi cu toti, dragii mei, si pe toti sa va duca la Rai. Amin.

-------------------------------


III

FAPTE SI CUVINTE DE ÎNVATATURA


1. Parintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, ''Împarateasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stapâna noastra?''. De aceea nu era zi în care sa-i fi ramas necitit Acatistul Bunei Vestiri si câteva canoane din Bogorodicina.

2. Spunea Parintele Cleopa: ''Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împarateasa Heruvimilor, Împarateasa a toata faptura, camara întruparii lui Dumnezeu-Cuvântul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiata prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel''.

3. Mai spunea: ''Maica Domnului este scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a încetat potopul pacatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cadelnita dumnezeiasca, caci a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfântului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatalui, Maica Cuvântului si Biserica Duhului Sfânt''.

4. Spunea iarasi: ''Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în brate, tu stii ce vezi acolo? Cerul si pamântul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamântului. Iar Maica Domnului reprezinta pamântul, adica toate popoarele de pe fata pamântului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie împarateasca si arhiereasca''.

5. Zicea batrânul: ''Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria în brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a facut cerul si pamântul si toate cele vazute si nevazute''.

6. Iarasi spunea: ''Stiti voi cine este Maica Domnului si câta cinste, câta putere si câta mila are? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mântuitorului Hristos pentru noi toti''.

7. Aproape în fiecare predica Parintele Cleopa îi întreba pe crestini: ''Aveti voi icoana Maicii Domnului în casa?'', ''Dar candeluta la icoana Maicii Domnului aveti?'' Si îi sfatuia: ''Sa luati ocrotitoare si ajutatoare pe Maica Domnului, Mama noastra din cer si de pe pamânt! Împarateasa cerului si a pamântului!
Daca o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu candeluta aprinsa si seara un paraclis, veti avea ajutor si în timpul vietii si în clipa mortii si în ziua Judecatii... Stiti voi cât poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei Treimi? Daca nu era ea, cred ca lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!''

8. Celor care dadeau slujbe la biserica, le zicea: ''Aici am pus slujbe mari, dar daca omul acasa nu face nimic, se împlineste ceea ce zice în Sfânta Scriptura: Când unul se roaga si celalalt nu se roaga, unul zideste si celalalt strica! Atât va dau: dupa rugaciunile de dimineata sa cititi Acatistul Bunei Vestiri cu candeluta aprinsa. O sa vedeti ca Maica Domnului este grabnic ajutatoare!''

9. Spunea ucenicul sau: ''Când am venit la Parintele Cleopa, i-am spus ca vreau sa ramân la manastire. Atunci sfintia sa mi-a zis: ''Daca esti hotarât sa rabzi trei batai pe zi si o data mâncare la trei zile, atunci ramâi în manastire!'' Aceste cuvinte m-au întarit si m-au facut mai hotarât. Am înteles ca trebuie sa pun mai multa vointa si Dumnezeu îmi va ajuta''.

10. De multe ori Parintele Cleopa zicea: ''Ce suntem noi? O mâna de pamânt în fundul unui mormânt! Din pamânt bun am fost facuti, dar l-am spurcat si mergem în pamânt si spurcam pamântul! Ce suntem noi? Întinaciune si mâncarea viermilor''.

11. Parintele Cleopa repeta mereu: ''Mâine, poimâine ma duc la Hristos! Mâine pleaca Mosul Putregai!'', ''Mâine nu veti mai vedea decât o cruce în cimitir!'', ''Mâine, poimâine, vesnica pomenire Mosului Putregai!'', ''Ia, un hârb legat cu sârma!'', ''Mâine ma duc la fratii mei. Ei striga la mine: ''Hai, mai frate! Lasa vorba cu oamenii!''''

12. De multe ori când cineva îi cânta ''Multi ani traiasca!'', sfintia sa îl oprea si zicea: ''Nu asa, ci: ''Vesnica pomenire, vesnica pomenire, vesnica lui pomenire!'''' Sau zicea: ''La multi ani, Mosul Putregai!''

13. Celor care spuneau ca îi munceste patima desfrânarii, deseori le zicea batrânul: ''Moartea, moartea, moartea! Sicriul, lopata, hârletul, târnacopul? Sfântul Vasile cel Mare spune: ''Când vei vedea cea mai frumoasa femeie din lume, du-te cu mintea în mormântul ei la câteva zile dupa ce a murit. Atâta miros greu si curgere puturoasa iese din trupul ei, încât toate closetele din lume nu miros mai rau''. Iata ce pofteai!''

14. Când voia cineva sa-l fotografieze, Parintele Cleopa îi zicea: ''Cauta un magar, fa-i poza si scrie pe ea ''Cleopa''!''

15. Parintele Cleopa zicea: ''Sfântul Vasile cel Mare spunea ca cea mai mare întelepciune, care îl pazeste pe om de tot pacatul si îl duce în Rai, la fericirea vesnica, este moartea. Moartea si cugetarea la moarte. Iar în minte si în inima sa avem rugaciunea ''Doamne Iisuse''!''

16. Alta data spunea: ''Trupul acesta ne trage la pamânt, asa cum zice Sfântul Ioan Damaschin: ''Pamântul la pamânt trage!'' Dar noi nu trebuie sa-l lasam, nu trebuie sa ne luam dupa hoitul asta''.

17. Pe femeile care spuneau ca au soti rai, Parintele Cleopa le sfatuia sa nu divorteze, ci mai degraba sa se roage pentru ei: ''Nu-ti zic eu, ci Sfântul Apostol Pavel: De unde stii, femeie, ca nu îti vei mântui barbatul? Nu stii tu ca se sfinteste barbatul necredincios prin femeia credincioasa si invers?'' Si pe barbati asemenea îi sfatuia, si multi se bucurau vazând minuni în casele lor.

18. Multi crestini astazi se tem de farmece si de vraji. Pe acestia Parintele Cleopa îi sfatuia: ''Nu va temeti de vraji! Sa aveti frica de Dumnezeu si grija sa nu-L suparati cu pacatele. Si farmecele nu vor avea nici o putere! Spovediti-va de pacate, postiti si faceti Sfântul Maslu''.

19. Celor bolnavi care veneau la el, le facea pomelnic si le spunea: ''Cea mai mare slujba pentru cei bolnavi este Sfântul Maslu. Dar nu foloseste, daca omul nu este spovedit. Deci mai întâi spovediti-va de toate pacatele si apoi faceti Sfântul Maslu cu cel putin trei preoti''.
20. Tinerilor care voiau sa se casatoreasca, le dadea sfaturi, îi binecuvânta, le facea pomelnic pentru sfintele slujbe si le spunea: ''Rugati-va la Maica Domnului cu post si metanii si cititi Acatistul Bunei Vestiri!''

21. Spunea adeseori si acest cuvânt la crestini: ''Când vedeti ca s-a îmbolnavit cineva la voi în casa: ori tata, ori mama, ori fiu, ori fiica, oricine ar fi, nu chemati mai întâi doctorul, ci preotul ca sa-l spovedeasca. Caci, Doamne fereste, sa-l apuce moartea nespovedit si cu pacate grele. Nu mai are iertare si slujbele atunci nu îi folosesc la nimic''.

22. Când cineva se îngrijora pentru vremurile de acum si îl întreba: ''Ce o sa fie, parinte?'', sfintia sa raspundea: ''Anii si vremile le-a pus Tatal întru a Sa stapânire. Cum vrea Tatal, asa face!'' Iar daca cineva zicea: ''Afara este vreme rea'', parintele raspundea: ''Tot ce da Domnul este bun!''

23. Calugarilor si fratilor care voiau sa plece în pustie, le spunea: ''Ai 20 de ani în manastire la ascultarile cele mai de jos? Numai atunci poti sa pleci la pustie! Cine vrea sa mearga la pustie, zice Sfântul Vasile cel Mare, sa mai ia unul sau doi împreuna cu el si sa aiba experienta de ascultare si taierea voii în manastire''.

24. Iarasi zicea: ''Duhovnicul la maici sa aiba vârsta de cel putin 50 de ani si 20 de ani de ascultare într-o manastire''.

25. Chiar si când bea apa, Parintele Cleopa cerea binecuvântare de la ucenicul sau de chilie sau de la un frate, ca sa ne dea noua pilda de smerenie.

26. Uneori când se întâmpla sa intre în chilie si nu putea face rugaciune ca veneau crestinii în urma sfintiei sale, zicea: ''Am intrat în chilie si nu am facut rugaciune. Am intrat ca un hot si ca un tâlhar!'' Si se scula si facea cel putin trei închinaciuni pâna la pamânt, zicând: ''Preasfânta Treime, Dumnezeul nostru, slava Tie!'' Apoi facea o închinaciune si la Maica Domnului.

27. Acelasi ucenic spunea: ''Când ceream binecuvântare sa manânc, îmi zicea Parintele Cleopa cuvântul acesta: ''Manânca, bea, dormi!'' Si îl întrebam: ''Cum vine cuvântul acesta?'' Iar el zicea: ''Manânca când ti-e foame, bea când ti-e sete si dormi când ti-e somn!''''

28. Sfintia sa vorbea de multe ori de neputintele si bolile sale, zicând despre el însusi: ''Mosul Putregai, 86 de ani, sase operatii, o mâna rupta, coastele rupte?'' Oricine venea la sfintia sa, punea pe ucenicul sau sa le spuna acest cuvânt. Unii spuneau ucenicului: ''Ce ne spui tu aceasta? Noi venim la Parintele Cleopa ca la un sfânt! Ce ne însiri atâtea boli si neputinte?''

29. A întrebat odata ucenicul pe Parintele Cleopa daca poate merge în afara manastirii fara rasa. Iar el a zis: ''În ziua în care mergi într-un loc si iesi din manastire fara rasa, sa faci 1000 de metanii! Chiar daca n-o porti pe tine, s-o ai cu tine''.

30. Ucenicul sau mai spunea: ''Pe sfintia sa nu l-am vazut niciodata stând fara centura sau dezbracat de dulama. Ba înca mereu avea peste dulama o vesta sau o bundita''.

31. De multe ori spunea: ''Biserica este mama noastra! Nu lasati Biserica, caci aici ne unim cu Hristos. Aici se împaca Marta cu Maria. Tineti rânduiala slujbelor si a mesei dupa tipic. Biserica ne tine pe toti!''

32. Zicea iarasi ucenicul: ''Cât timp am fost ucenic la Parintele Cleopa, el facea de obicei aceasta pravila: Rugaciunile diminetii, Acatistul Mântuitorului cu canonul si Acatistul Maicii Domnului, mai ales al Bunei Vestiri. Iar daca în ziua aceea era vreun sfânt care avea acatist, citea si acatistul sfântului. Apoi citea si la Psaltire si trei-patru canoane din Bogorodicina (Canoanele Maicii Domnului). Apoi vorbea cu credinciosii care veneau la sfintia sa.
Pe la orele 15-16 începea pravila de seara si anume: completa glasul din Bogorodicina (din Bogorodicina citea un glas pe zi, adica 7 canoane), Canonul de pocainta, Canonul catre îngerul pazitor, Canonul catre toti sfintii si din Psaltire. Dupa ce vorbea credinciosilor si statea la masa, facea rugaciunea de seara.
O data pe saptamâna citea acatistul Sfântului Nicolae (în cursul zilei de joi) si a Sfântului Spiridon.
La miezul noptii se scula si citea Miezonoptica. Alteori citea la Psaltire si zicea ''Doamne Iisuse?''.
Mereu puteai sa-l vezi cu mâna pe metanie , încât unghia de la degetul cu care dadea fiecare bob de metanie se rupea. Mai citea din Sfânta Scriptura si din Sfintii Parinti''.

33. Când era întrebat de crestini daca este bine sa citeasca la Psaltire, Parintele Cleopa raspundea: ''Sfântul Vasile cel Mare spune ca ''este mai bine sa stea soarele din calatoria sa, decât sa ramâna Psaltirea necitita în casele crestinilor. Si precum soarele este mai mare între ceilalti luminatori, asa este Psaltirea între celelalte carti insuflate de Duhul Sfânt''. Sa aveti Psaltirea ca pe un cozonac bun. Când ti-e foame, mai tai o felie, mai manânci, mai faci treaba, apoi mai citesti o catisma, doua, trei, cât poti''.

34. În fiecare seara iesea afara, mai ales dupa miezul noptii. Chiar si iarna statea cel putin o ora. Zicea ''Doamne Iisuse?'', asculta pasarile de noapte, privea cerul înstelat si se bucura de liniste. Cauta sa iasa la aer dupa ce se termina slujba de miezul noptii, când toti dormeau, ca sa nu fie deranjat. Însa de multe ori îl deranjau fie fratii, fie oamenii. Atunci, vazând ca nu scapa, dupa ce le tot zicea sa se duca, le vorbea putin sau fugea în chilie.
Alteori, fiind foarte obosit, se scula pe orele trei-patru si îsi facea toata pravila. Atunci avea mai multa liniste si nu-l deranja nimeni.

34' Uneori, când îsi facea pravila, parintele era cautat insistent de credinciosi. Atunci el iesea si le vorbea un timp, apoi spunea: ''Dumnezeu o sa-mi spuna: ''Mai, calugare, ai prasit pe ogorul altora? Dar pe ogorul tau au crescut spini, palamizi, buruieni''. Prasiti voi pe ogorul meu? De aceea trebuie sa prasesc si pe ogorul meu''. Si apoi mergea la chilie si îsi continua pravila.

35. Zicea uneori si aceste cuvinte: ''Ce ma fac ca Sfintii Parinti spun ''Fugi de lume! Fugi de lume!''? La fel zice si Mântuitorul: Vai voua când va vor lauda pe voi oamenii sau când va prisosi lauda voastra mai mult decât faptele voastre! (Luca 6, 26)''.

36. Pe toti calugarii care veneau pentru cuvânt de folos, batrânul îi întreba din ce manastire sunt, daca manastirea este retrasa în padure si daca are viata de obste, adica o punga, o masa si o biserica. Apoi îi întreba daca se manânca carne în acea manastire.
Daca spuneau ca se manânca carne, Parintele Cleopa se mâhnea si zicea: ''Ei, de as fi eu acolo! Iata, îl vedeti pe Sfântul Calinic? Se uita la noi!'' Si arata cu degetul catre icoana sfântului. ''Sfântul Calinic a facut testament în care scrie: ''Când calugarul sau calugarita va mânca carne în manastire sau în lume pe la neamuri, atunci sa se adune tot soborul manastirii, sa-l blesteme pe cel care a mâncat carne si sa-i dea 39 de gârbace la spate!'' Da-i, da-i, da-i! Si sa-l dea afara din manastire''.

37. În timpul prigoanei comuniste, Parintele Cleopa a stat mai multi ani la pustie, dar nevointele si ispitele pe care le-a îndurat au ramas nestiute. Totusi câteva s-au aflat. Când parintele era în viata, ne spunea ca vom afla dupa moartea sa si pe celelalte.
38. - Parinte Cleopa, a zis un ucenic, spuneti-ne cum a fost în cei zece ani de pustie. Ce fel de ispite ati avut? Am auzit ca v-ati luptat cu vrajmasul! Cum si cu ce va ispitea?
- Daca vrei sa stii cum este la pustie, du-te si stai si tu un an acolo si o sa vezi!

39. Un frate l-a întrebat pe Parintele Cleopa:
- Ce sa fac, Preacuvioase, sa ma mântuiesc?
- Sa ai în dreapta frica de Dumnezeu, în stânga cugetarea la moarte, iar în minte si în inima rugaciunea ''Doamne Iisuse Hristoase'', si te faci sfânt, mai frate!

40. Alt frate îi spunea batrânului:
- Parinte, roaga-te si pentru mine, pacatosul, si daca te duci la Domnul, sa nu ma uiti.
- Da! Fratia ta manânca si dormi pâna te saturi, si eu am sa ma rog pentru tine!

41. Un parinte l-a întrebat cum sa se roage. Iar batrânul i-a zis:
- Roaga-te întâi cu gura, ca de la gura rugaciunea trece la minte si apoi la inima. Dar pentru aceasta ne trebuie multa osteneala, multe lacrimi si harul Duhului Sfânt!

42. - Parinte Cleopa, dati-mi un cuvânt de folos! i-a zis un parinte.
- Nu uita de moarte. Moartea, moartea, moartea! Frica de moarte ne pazeste de tot pacatul!

43. Unui frate i-a zis: ''Sa te pregatesti sa rabzi, sa iei bataie, sa flamânzesti si sa însetosezi. Iar daca te alunga de aici, sa nu pleci! Sa stai la poarta manastirii si daca te ia politia sa vii înapoi sa mori în manastire!''

44. Un frate l-a întrebat:
- Cum trebuie sa ma pregatesc pentru manastire?
- Când vii la manastire asa trebuie sa vii: Sa fii hotarât sa rabzi moartea de la toti!

45. Un frate i-a zis batrânului:
- Parinte, nu ma pot ruga îndeajuns! Ce sa fac?
- Nu auzi ce zice Apostolul? Rugati-va neîncetat! Deci roaga-te cât mai mult ziua si noaptea si vei simti harul Duhului Sfânt în inima ta!

46. Un crestin l-a întrebat pe Parintele Cleopa:
- Parinte, sotia mea s-a sinucis, fiind singura în camera. Am gasit-o moarta. Pot s-o pomenesc la morti, la biserica si acasa?
Atunci batrânul a spus categoric:
- Nu! N-avem voie sa pomenim pe nimeni din cei ce s-au sinucis, chiar daca ne sunt rude apropiate. Ramâne totul la mila lui Dumnezeu! Pot fi pomeniti la slujbe numai cei care au fost bolnavi psihic.

47. Un alt frate a zis batrânului:
- Parinte, daca o sa fim în închisoare pentru credinta si daca ni se schimba gândirea prin hipnoza, avem vreo vina?
- Nu te poate schimba nimeni daca ai în inima ta pe ''Doamne Iisuse?'' Dar trebuie sa ai o treapta a rugaciunii. Când zici ''Doamne Iisuse?'' se cutremura tot iadul, numai sa zici din inima!

48. - Câte haine trebuie sa aiba calugarul? l-a întrebat cineva.
- Doua rânduri de haine! Ce? Vrei sa te faci pustnic cu o caruta de haine? Iar când se rup, mai pui un petec galben, unul rosu, unul verde...!

49. Catre cei mai lenesi zicea parintele: ''Pune hoitul, adica trupul, la treaba si mintea la picioarele Domnului, adica la rugaciune?''

50. Odata a venit un frate la Parintele Cleopa, dupa ce îl ascultase de mai multe ori, si l-a întrebat: ''Parinte, ce sa fac sa ma mântuiesc?'' Iar parintele, care îi stia inima, i-a dat un raspuns pe masura, zicând: ''Fa ce stii, si te mântuiesti!'' Atunci el, cercetându-se pe sine, si-a dat seama ca nu cunostinta îi lipseste, ci trairea duhovniceasca.

51. Iarasi zicea batrânul unuia din ucenicii sai: ''Când vei sta noua ani în manastire si vei lua sapte batai pe zi si mâncare o data la trei zile, atunci vei fi calugar bun!''

52. Un frate l-a întrebat pe parintele cum poate sa se mântuiasca. Iar parintele a raspuns:
- Rabdare, rabdare, rabdare. Si când ti se va parea ca ai gatit-o, o iei de la capat: rabdare, rabdare, rabdare. Si nu pâna la prasit, ci pâna la sfârsit!
Iar fratele a întrebat:
- Dar ce sa rabd?
- Sa rabzi toate ocarile si toate necinstirile pentru dragostea lui Hristos!

53. Un parinte l-a întrebat iarasi:
- Când poti sa te faci nebun pentru Hristos?
Iar el a zis:
- Dupa 40 de ani de calugarie!

54. Iarasi ziceau fratii:
- Parinte Cleopa, fratii sfintiei tale faceau nevointa aspra, dar noi nu putem face asa.
- Mai, nu vrei, nu vrei, nu vrei! Ia-o pe Maica Domnului de ajutor! Fa Acatistul Bunei Vestiri dimineata cu candeluta aprinsa si Paraclisul seara si ai s-o poti duce la capat!

55. Când vreunul dintre frati îsi arata dorinta sa sufere pentru Domnul, batrânul îi spunea: ''O sa vad ce veti face, când va vor urca în masini si va vor duce la vale!''

56. Un crestin i-a zis:
- Parinte, eu nu cred ca exista diavoli!
Batrânul, dupa ce l-a învatat îndeajuns din Sfânta Scriptura, i-a zis:
- Daca tot nu crezi ca exista diavoli, du-te la pustie, pune-te pe post si pe rugaciune si te scarpina ei pe tine!

57. Un calugar din obstea Manastirii Sihastria i-a zis batrânului:
- Ce sa fac, Parinte Cleopa, ca sa ma mântuiesc?
- Moartea sa o ai totdeauna înaintea ta si ''Doamne Iisuse'' în minte si în inima si nu te mai teme de nimic! Sa ai pocainta tâlharului de pe cruce!

58. Iarasi zicea fratilor: ''Toate sunt trecatoare! Sa aveti grija de suflet, sa va spovediti, sa va împartasiti, sa duceti viata curata, sa faceti milostenie, sa faceti din toate câte puteti si sa traiti în dragoste unii cu altii, ca dragostea nu moare niciodata!''

59. Altor parinti le zicea: ''Din iad nu te poate scoate nimeni, decât mila lui Dumnezeu si faptele bune''.

60. Spunea si acestea: ''Sa aveti catre Dumnezeu inima de fiu, catre voi minte de judecator si catre aproapele inima de mama''.
61. Marturisesc parintii batrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecuta la racla Sfintei Parascheva de la Iasi, la 14 octombrie 1951. De hram, pe când oamenii asteptau la rând sa se închine, au venit si doua crestine batrâne din Focsani. Vazând lume multa, au zis preotului de garda, Arhimandritul Cleopa:
- Parinte, da-ne voie sa ne închinam la Cuvioasa Parascheva, fara sa mai stam la rând, ca suntem bolnave, si sa-i punem sub cap aceasta perna, pe care i-am adus-o de acasa drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat!
- Dumnezeu sa va binecuvinteze, a zis Parintele Cleopa. Mergeti si va închinati!
În clipa aceea, preotii si credinciosii au vazut un lucru cu totul sfânt si minunat. Cuvioasa si-a ridicat singura capul, iar dupa ce femeile i-au pus perna adusa si s-au închinat, Sfânta Parascheva si-a lasat iarasi capul pe perna.

62. Un ucenic l-a întrebat:
- Ce este rugaciunea curata?
- Sa zici cu gura, sa întelegi cu mintea si sa simti cu inima.

63. Altadata zicea: ''În rugaciune nu teologhisi, nu primi gânduri; ci varsa lacrimi. La vama imaginatiei sunt arhiconii iadului, care îti aduc imaginatii si tâlcuiesc Scriptura, zicând: Muntii salta ca berbecii si dealurile ca mieii oilor. Apoi vin si te întreaba: ''Cine sunt muntii? Care sunt dealurile?'' Si tot ei raspund: ''Muntii sunt oamenii înduhovniciti, iar dealurile sunt cei de pe treapta a doua''''.

64. Iarasi spunea: ''Ascultarea fara rugaciune este argatie, iar cel ce face ascultare cu rugaciune, liturghie savârseste''.

65. Mai spunea: ''Smerenia se naste din ascultare fara cârtire''.

66. Zicea iarasi: ''Rugaciunea nu este conditionata de timp sau de loc. Ea este hrana sufletului''.

67. Un frate din manastire s-a tulburat ca veneau uneori copii si faceau galagie si alergau pe dealuri. Venind la batrânul, a întrebat ce sa faca. Iar Parintele Cleopa i-a spus: ''Ia adu-ti aminte; tu nu ai fost copil? Mie îmi sunt tare dragi copiii, ca sunt ca îngerii! Si ma tem sa nu cada si sa nu-si rupa vreo mâna sau vreun picior careva din ei. Pe acestia îi iubeste si Hristos si zice: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Împaratia Cerurilor''.

68. Spunea Parintele Cleopa: ''Niciodata sa nu dai sfat nimanui, pâna când nu l-ai trait tu! Cel ce da sfat, dar el nu l-a trait, este ca izvorul de apa pictat pe perete. Iar cel care vorbeste din experienta sa, seamana cu un izvor de apa vie!''

69. Un frate a întrebat:
- Ce sa fac sa ma mântuiesc, Parinte Cleopa?
Iar batrânul i-a raspuns:
- Asculta, frate. Tu stii sa te rogi, tu stii sa mergi la biserica, tu stii sa postesti, tu stii sa faci milostenie, tu stii toate poruncile lui Dumnezeu. Numai sa vrei sa le faci, caci altfel nu te poti mântui!

70. Parintele Cleopa a fost întrebat odata de un parinte din manastire:
- Prea Cuvioase Parinte, ce se va întâmpla cu Manastirea Sihastria, daca va duceti Sfintia Voastra la Domnul?
Iar batrânul, privind în jos, a zis:
- Ziduri, ziduri, ziduri?!

71. Altadata i-a zis un parinte din manastire:
- Prea Cuvioase Parinte, spuneti-ne un cuvânt despre sfânta rugaciune.
Iar Parintele a zis:
- Rugaciunea este hrana si viata sufletului. Precum trupul, fara mâncare si bautura, moare; tot asa si sufletul, fara rugaciune, moare.

72. A zis un parinte:
- De multe ori suntem obositi de la ascultare si nu ne putem ruga. Ce sa facem?
- Frate, trupul este Marta, iar sufletul este Maria! Marta se osteneste pentru cele pamântesti, iar Maria, care închipuieste sufletul, sta la picioarele Domnului si se roaga. De aceea, spune Domnul, ca Maria partea cea buna si-a ales. Suntem datori sa împacam pe Marta cu Maria, adica întâi sa ne rugam si apoi sa facem ascultare, cu rugaciunea în minte si în inima.

73. Obisnuia Parintele Cleopa sa repete si acest stih, pe care îl spunea adeseori Sfântul Grigorie Teologul: ''Mintea se înseala si adevarul se fura de prea multa dragoste si prea multa ura!''

74. Un parinte mergea adeseori la batrânul, se aseza în genunchi si-l ruga sa-l binecuvinteze. Sfintia sa îi punea mâna pe cap si-i facea semnul Sfintei Cruci, zicându-i: ''Dumnezeu sa te binecuvinteze!'' Si marturiseste acest parinte ca pleca de la batrânul cu multa pace si liniste, simtind pe capul lui, mai mult de o jumatate de ora, o caldura ca de foc, iar sufletul sau se umplea de umilinta si de lacrimi.

74' Un alt parinte, pe vremea când traia parintele, zicea: ''Când ies de la spovedanie de la Parintele Cleopa, ma duc la chilie si numai atât spun: ''Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale Parintelui Cleopa, miluieste-ma pe mine pacatosul!'' Si-mi vine o umilinta si niste lacrimi, de nu ma mai pot opri din plâns''.

75. Un parinte batrân l-a întrebat pe Parintele Cleopa:
- Preacuvioase parinte, ce-o sa faceti daca veti fi bolnav si nu veti putea face pravila citita? Veti pune vreun frate sa va citeasca pravila?
- Nu. Iau pe ''Doamne Iisuse?''.

76. Odata când cineva i-a aratat noua biserica din livada manastirii, parintele a zis: ''Mai greu este sa faci un calugar adevarat, decât o catedrala!''

77. Zicea iarasi batrânul: ''Mai baiete, nu sta degeaba si nu pierde timpul. Ia o carte în traista oriunde te duci, cu oile sau cu vacile, sau unde te trimite, si citeste cuvântul lui Dumnezeu!''

78. Mai spunea: ''Daca citesc o carte de doua sau de trei ori, o stiu aproape pe de rost''.

79. Parintele Cleopa spunea la ucenici câte ceva din necazurile si ispitele care îi veneau de la oameni. Dar despre ispitele care îi veneau de la diavoli, când era în pustie, nu prea spunea. Întâi, pentru ca era ascuns, iar al doilea, fiindca nu avea cine sa-l înteleaga.

80. Uneori ne spunea: ''Ma opresc Sfintii Parinti sa vorbesc mai mult, caci ei zic: ''Nu povesti ale tale''. Dar eu atât va zic: daca ati fi fost voi acolo în pustie legati de un copac si ati fi vazut un diavol, ati fi scos copacul din radacina si ati fi fugit cu el în spinare!''

81. Cei de la Pucioasa i-au scris de vreo câteva ori si Parintele Cleopa le-a dat raspuns într-o scrisoare bine gândita prin care le spunea: ''La Pucioasa pute si nu va pleca putoarea pâna nu veti asculta de Sfântul Sinod!''

83. Mai zicea ca în jurul anului 2000 se vor arata semne dumnezeiesti si îl cita pe Sfântul Agatanghel, care a prezis aceasta.

84. Ucenicul parintelui ne spunea: ''Multe scrisori veneau pe adresa parintelui Cleopa cu tot felul de necazuri si probleme, iar sfintia sa îmi zicea sa le raspund. Veneau si multi crestini si parintele ma punea sa le vorbesc si sa le scriu pomelnice. Deci fiind foarte ocupat, nu reuseam sa-mi fac toata pravila si canonul calugaresc, si-l întrebam ce sa fac. Iar el îmi spunea: ''Fa ascultare, scrie scrisori, vorbeste la oameni si zi ''Doamne Iisuse?'', caci ''Folosul fratelui este roada ta'', zic Sfintii Parinti''''.

85. Iarasi zicea ucenicul: ''Când scriam scrisori la credinciosi si aveam o problema mai grea, îl întrebam pe Parintele Cleopa, iar el îmi raspundea pe scurt si-mi spunea sa raspund la toti ca el este batrân, bolnav, si nu mai scrie. Apoi ma trimitea sa le spun la oameni ca este neputincios, sa nu mai vina la ''Mosul Putregai, ca Mosul Putregai a murit! Nu mai este! S-a dus?!''''

86. În anul 1996, când a fost adus la Iasi din Grecia capul Sfântului Apostol Andrei, un frate a vrut sa mearga sa se închine. Un sofer se oferise sa-l duca pâna la Iasi. Dar fratele voia sa mearga fara stirea parintelui staret. S-a dus sa ia numai binecuvântarea Parintelui Cleopa, fiindu-i fiu duhovnicesc.
Batrânul, când a auzit despre ce este vorba, a zis cu glas tare: ''Mai frate, ai un staret si un Dumnezeu!'' ''Ce sa fac? Sa merg la parintele staret sa-l întreb?'', a zis ucenicul. ''Da! Du-te si cere-i binecuvântare'', a raspuns Parintele Cleopa.

87. Odata l-a întrebat un crestin pe batrânul:
- Parinte Cleopa, ce sa fac ca nu reusesc sa-mi gasesc un duhovnic?
- Tu sa-l gasesti? El sa te gaseasca pe tine, a raspuns parintele.

88. Un frate l-a rugat pe Parintele Cleopa sa-l pomeneasca la rugaciune. Iar batrânul i-a spus, aratând cu degetul o dâra imaginara, serpuind pe pamânt: ''Rugaciunea mea este ca fumul lui Cain! Asa se târaste pe pamânt...''

89. Odata, sezând pe prispa, s-a uitat fix la ucenicul sau si a zis sincer si curat: ''Nu stiu ce cauta atâta lume la mine, la un mosneag putred!''

90. Altadata, dupa ce a fost spovedit de batrânul, un frate i-a zis: ''Parinte, nu ma uitati la rugaciune, ca sunt tare pacatos!'' ''Domnul!'' a zis parintele. Apoi a rostit încet, ca pentru sine: ''Eu sunt mai rau decât toti''.

91. Un ucenic spunea ca Parintele Cleopa proceda uneori la spovedanie si astfel: Stiind ca ucenicul sau este iubitor de lauda, el se arata ca este mai pacatos, mai avar si mai rau decât toti, defaimându-se pe sine, ca sa-l învete pe ucenic lucrarea smereniei.

92. Odata a venit un reporter sa-i ia un interviu parintelui, zicând:
- Oamenii vor lumina, vor apa vie?
- Da!? Oamenii au lumina de la Sfânta Evanghelie, de la Prooroci, de la Apostoli, de la Sfintii Parinti, de la marii sfinti sihastri si de la milioanele de martiri? Deci au de unde lua lumina!
De la mine numai întuneric poate lua cineva. Ca eu sunt fiu al întunericului, nu al luminii. Un om pacatos, plin de rautate, plin de neputinte si somnoros... N-am dragostea lui Dumnezeu, n-am înfrânare, n-am dreapta socoteala, n-am nimic! Toate, toate le-am pierdut prin lenevirea mea si n-am nimic bun pe lumea asta!
Apostolul Pavel spune asa în Epistola catre Evrei: Hristos Iisus a venit în lume sa mântuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintâi sunt eu. Daca acela care s-a ridicat pâna la al treilea cer, spune ca este cel dintâi pacatos, eu ce sa zic? C-am facut ceva bun? Niciodata, în veacul veacului.

93. Când a avut în pustie o ispita cumplita de desfrânare, i s-a aratat dracul curviei si i-a zis: ''Daca ai sa cazi acum în desfrânare?'' Iar parintele a zis: ''Oricine poate sa cada, ca ce-i barbatul si femeia? Putregai si putoare sunt''.
Altadata, când a avut o ispita asemanatoare, s-a suit cu picioarele pe jaratec, ca sa alunge demonul desfrânarii.

94. Atunci când veneau oameni tulburati ca antihrist înseala popoarele, ca vor fi razboaie, sau altele asemenea, Parintele Cleopa spunea cu glas puternic: ''Tata-i la cârma!'', si cita versetul 10 din Psalmul 32: Domnul risipeste sfaturile neamurilor si leapada sfatul boierilor, iar sfatul Domnului ramâne în veac si gândurile inimii Lui, în neam si în neam. Apoi îi îmbarbata: ''Nu va tulburati si nu va temeti, ca nu va fi cum vor ei. Ehei, câte vor ei sa faca! Voi nu va temeti. Rugati-va si faceti Sfânta Cruce cu credinta si fug toti dracii!''

95. Mai zicea Parintele Cleopa: ''Nici un lucru sa nu faci, pâna nu te însemnezi cu Sfânta Cruce! Când pleci în calatorie, când începi lucrul, când te duci sa înveti carte, când esti singur si când esti cu mai multi, pecetluieste-ti cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau de descântece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful în fata vântului''.

96. Odata a venit la Parintele Cleopa o femeie cu nepotul ei care era acuzat de crima, nefiind vinovat. Nepotul i-a zis parintelui ca este în proces pentru ucidere, dar nu i-a spus ca este nevinovat. Parintele l-a oprit si i-a zis: ''Nu esti vinovat si nu ai sa faci închisoare!'' Într-adevar, tânarul a scapat de aceasta acuzatie nedreapta.

97. Pe când era retras la stupina manastirii, a venit la sfintia sa un credincios, plângând ca este cautat de securitate. Dupa ce i-a spus parintelui situatia în care se afla si i-a dat un pomelnic ca sa se roage pentru el, Parintele Cleopa i-a spus: ''De acum sa nu-ti mai fie frica!'' Si într-adevar, de atunci n-a mai fost urmarit.

98. Un frate, care venise la manastire cu gândul sa stea doua-trei luni, a mers la spovedanie la Parintele Cleopa. Dar batrânul i-a zis cu glas nevinovat si hotarât: ''Ehei, ai venit la Mos Costache! Nu mai pleci tu de aici!'' Si asa a si fost, caci cu mila Domnului a ramas în manastire.

99. Cu câteva luni înainte de moartea parintelui, a venit un ierarh din Grecia si nu s-a lasat pâna ce batrânul nu i-a dat metaniile sale. Cu mai multi ani în urma, Parintele Cleopa, inspirat de Duhul Sfânt, îi prevestise ca va ajunge ierarh.

100. Un frate începuse unele nevointe mai presus de puterea lui. Nu dormea pe pat, citea mult la Psaltire si facea multe metanii; dar nu cu scop bun, ci urmarea numai linistirea patimilor trupesti, fara a le taia pe cele sufletesti. De aceea era mânios, judeca, osândea si avea ispite.
Odata s-a dus la Parintele Cleopa pentru a-i cere o binecuvântare. Iar batrânul, numai vazându-l pe acela apropiindu-se de el, i-a aratat cu mâna un text mare pus pe perete, sub icoane, zicându-i: ''Ia uite ce scrie acolo: ''Binele nu este bine, când nu se face bine''. Eu am pus sa se scrie asta acolo!''
Atunci fratele, dându-si seama ca parintele a spus acestea luminat de Duhul Sfânt, si-a dat seama ca apucase pe o cale gresita.

101. Un ieromonah s-a dus pentru prima data la Parintele Cleopa sa-i ceara cuvânt de folos. ''Binecuvinteaza-ma, Preacuvioase Parinte Cleopa!'' Sfintia sa, privindu-l, a zis: ''Cine este preotul acesta?'' Dupa ce Parintele Cleopa i-a dat cuvânt de folos, ieromonahul s-a retras, uimindu-se ca parintele, fara sa-l cunoasca, a stiut ca este preot.

102. Un parinte din manastire povesteste: ''Venind des pe la manastire si ascultându-l pe Parintele Cleopa, m-am gândit sa iau si eu jugul lui Hristos. Dar nu eram hotarât. Atunci m-am gândit sa-l întreb pe sfintia sa, ca un om ce mi-a pornit râvna pentru Hristos, si mi-am zis: ''Ce-mi va zice el, aceea fac!''
Când l-am întrebat, Parintele Cleopa, parca cunoscându-mi inima, mi-a zis: ''Nu veni! Stai în lume si fa misiune!'' Pe atunci eram mai râvnitor si raspândeam si carti sfinte.
Dupa vreo doi ani, când inima mea a înclinat total spre monahism, m-am hotarât sa plec la manastire, dar cu oarecare temere, gândindu-ma la cuvântul batrânului. Si rugându-ma lui Dumnezeu, am venit la el si i-am zis: ''Parinte, vreau sa vin la manastire''. ''Vino!'' a zis Parintele Cleopa, umplându-ma de bucurie''.

103. Un frate i-a zis batrânului:
- Parinte, la manastire este multa munca si nu este suficient timp pentru biserica. Ce sa fac?
- Frate, când mâna lucreaza, mintea sa se roage, zicând ''Doamne Iisuse'' permanent!

104. Doi tineri s-au casatorit si au nascut copii, însa nu stiau ca sunt rudenii de sânge. Duhovnicul i-a sfatuit sa se spovedeasca la un arhiereu si sa urmeze sfatul lui. Între timp, sotul a fost îndemnat sa ceara si sfatul Arhimandritului Cleopa Ilie, pe care înca nu-l cunostea.
Mergând la sfintia sa, nu s-a putut apropia, Parintele Cleopa fiind înconjurat de multi credinciosi, ca de obicei. De aceea astepta sa-i vina rândul. Deodata, parintele chemându-l, i-a zis: ''Antonie, vino la mine!'' El a crezut ca striga pe altcineva, si nu s-a dus. Dupa putin timp iarasi îl cheama: ''Antonie, vino la mine!'' Dar, nestiind ca îl cheama pe el, iarasi nu s-a dus. Atunci parintele, privind fix la el, i-a facut semn cu degetul si i-a zis: ''Tu, cel de acolo, Antonie, vino la mine!''
Cuprins de frica, Antonie si-a zis în sine: ''Cum de ma stie parintele acesta care nu m-a vazut niciodata?'' Apoi, ducându-se la batrânul, acesta l-a sfatuit îndelung si l-a slobozit în pace.

105. Doua femei bântuite de diavol au venit la Parintele Cleopa, iar el le-a binecuvântat si le-a zis: ''Dupa trei Sfinte Masluri va veti vindeca''. Si asa a fost, cu voia lui Dumnezeu.

106. Un frate, vazând pe Parintele Cleopa sezând pe cerdac, s-a apropiat de el, sarutându-i mâna si cerându-i binecuvântare. Dar nu i-a destainuit ca era foarte luptat în inima de gânduri rele. Parintele, uitându-se la chipul lui, i-a zis: ''Frate, mergi la duhovnicul tau, spovedeste-te curat si sa-i ceri canon ca sa te izbavesti de gândurile cele necurate ce te stapânesc''.

107. Când vorbea la lume, Parintele Cleopa zicea adeseori: ''Îngerii Domnului v-au adus pe la sfintele manastiri, mama! Voi nu-i vedeti, dar fiecare are lânga el îngerul sau pazitor''. Si batrânul privea blând la oameni, ca si cum ar fi vazut pe îngerii lor.

108. Odata a venit la parintele un credincios cu o ruda de-a lui, ce fusese atrasa la secta ''Martorii lui Iehova''. Credinciosul încercase prin multe discutii si argumente sa-l aduca înapoi la dreapta credinta. Dar desi sectantul era dovedit din întrebari, el nu-si recunostea ratacirea. Atunci credinciosul l-a convins pe sectant sa mearga la Parintele Cleopa.
La chilia Parintelui Cleopa era lume multa, ca de obicei; iar parintele tinea o predica cu tema: ''Cum înseala diavolul pe om''. Asteptând sa termine predica si gasind un moment potrivit, credinciosul a vrut sa-l provoace pe parintele la discutie cu sectantul, pentru a se lamuri dreapta credinta.
Dar în acel moment, a vazut ca sectantul era cu totul schimbat la fata. Chipul lui era acum foarte vesel, radiind o bucurie de nedescris. Ascultând predica Parintelui Cleopa, fusese miscat profund în inima lui, încât nu mai avea nimic de întrebat. Când credinciosul a vrut sa deschida discutia cu parintele, sectantul a spus: ''Nu mai am ce sa-l întreb! Asemenea om n-am vazut în viata mea!''
Acesta este unul din numeroasele cazuri, când simpla prezenta a Parintelui Cleopa a fost suficienta pentru a schimba inima unui om.

109. Alta data, o femeie credincioasa dintr-o familie de intelectuali din Piatra Neamt a venit la Parintele Cleopa în mai multe rânduri, plângându-se de necredinta sotului ei, profesor de fizica, care se declara ateu convins. La propunerea Parintelui Cleopa, femeia a reusit sa-si convinga sotul pentru a veni la sfintia sa - desi profesorul zicea: ''N-am ce vorbi eu cu un popa! Pe mine nu ma poate convinge nimeni si nimic!''
Când au ajuns la Sihastria, Parintele Cleopa vorbea oamenilor. Dupa ce a terminat de vorbit cu credinciosii, parintele, obosit dupa o zi întreaga, totusi nu s-a crutat deloc. Si a stat cu profesorul, citându-i date din astronomie, despre distantele interstelare si altele, din fizica, despre legile naturii, ale creatiei si despre multe altele.
La sfârsitul discutiei, care se prelungise pâna la miezul noptii, profesorul a scos un carnetel si nota, zicând: ''Parinte, în câte scoli am studiat eu, niciodata n-am auzit asemenea lucruri! De unde stiti atâtea?'' ''Dar cine ma opreste sa nu stiu?'' a spus Parintele Cleopa. La urma profesorul a cerut sa se spovedeasca.
Dupa un timp, sotia lui a venit bucuroasa la Sihastria, spunând: ''Parinte Cleopa, de când sotul meu a avut discutia cu sfintia voastra, s-a schimbat complet. Merge la biserica, se roaga si cauta sa convinga si pe altii despre existenta lui Dumnezeu!''

110. În general, Parintele Cleopa nu era pentru o nevointa exagerata, desi sfintia sa se nevoise mult în pustie. Dar totdeauna sfintii sunt aspri cu ei si plini de dragoste fata de ceilalti.
Zicea ca padurea nu se teme de cel ce ia multe lemne odata si încarca prea tare caruta. Caci stie ca se va strica mai încolo, fiind încarcata prea tare. Padurea se teme de cel ce ia câte un lemn, câte o mica sarcina. De acela se teme padurea, ca stie ca încet, încet, o taie pe toata.

111. Un frate începator a venit, dupa numai câteva luni de manastire, zicând: ''Parinte, am mare ciuda pe draci. Dati-mi voie sa citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare!'' Parintele Cleopa i-a zis: ''Tu, mai? Vai de capul tau! Ai ciuda pe diavoli? Sa vezi câta ciuda au ei pe tine! Fugi de-aici, nu cumva sa faci asa ceva? Auzi, a venit deunazi în manastire si vrea sa blesteme pe diavoli si sa citeasca Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Mare viteaz!''

112. Odata a venit un staret de la o mare manastire din Rusia pentru sfat la Parintele Cleopa. Si dupa ce i-a spus ca nu au timp de rugaciune, ca este multa raspândire, l-a întrebat, hotarât sa faca ce-i va spune parintele: ''Ce sa fac, Parinte Cleopa? Sa limitez la maximum lucrarile si munca?'' Parintele i-a raspuns: ''Sa tii calea împarateasca!'' Adica fara exagerari, nici într-o parte, nici în cealalta. Ci toate sa fie cu dreapta socoteala.

113. Zicea Parintele Cleopa: ''Sa avem convingerea ca în toata clipa Îl suparam pe Dumnezeu. Fara aceasta smerenie din inima nu ne putem mântui''.

114. Spunea parintele unui grup de seminaristi: ''Poti sa dai canon la oameni sa faca milostenie. Dar nu la cei care sunt bogati. Ca ei au buzunarele doldora, vin si-ti pun un teanc de bani pe masa si zic: ''Gata! M-am mântuit''. Dar Împaratia lui Dumnezeu nu se cumpara cu bani!
Sa le dai sa posteasca, sa faca metanii, sa privegheze? Ca atunci se ostenesc si au plata de la Dumnezeu. Milostenie îi dai sa faca la unul mai sarac. Ca el ca sa faca rost de bani trebuie sa se osteneasca, si asa are plata de la Dumnezeu.''

115. Parintele Cleopa, când vorbea si când dadea sfaturi, amintea mereu de batrânii pe care-i cunoscuse, zicând: ''Asa spunea Parintele Ioanichie Moroi?'' , ''Asa spunea Parintele Paisie Olaru?'', ''Asa spunea Parintele Vichentie Malau?'' Caci marea întelepciune duhovniceasca au purtat-o întotdeauna batrânii iubitori de Hristos.

116. Fratele Constantin - viitorul Parinte Cleopa - a facut multi ani ascultare la oile Sihastriei. Iar sora lui, Ecaterina, care se nevoia în obstea Manastirii Agapia, îl vizita uneori. Dar, vazându-l mereu la oi, îi zicea: ''Mai frate, dar tu tot la oi, tot la oi? Mai cere-te si tu cu ascultarea la biserica! Acasa la oi, aici la oi!'' Dar fratele Constantin, ca un ascultator adevarat ce era, îi raspundea: ''Du-te de la mine cu vorbele acestea!''

117. Înca de pe când era la oi, Parintele Cleopa a cunoscut multi pustnici si pustnice în padurile din jurul Sihastriei si la multi le ducea câte ceva de mâncare de la stâna. O maica, Cleomida, fiica de ministru, l-a întrebat odata pe fratele Constantin: ''Ia spune, frate Constantin, ai învatat Psaltirea pe de rost?'' ''Am învatat numai vreo 40 de psalmi'', a raspuns el. ''S-o înveti toata pe de rost, ca asa se cere calugarului!''

118. Prin anii 1930-1944 traia în comuna Borlesti-Neamt un cântaret bisericesc care se chema Neculai Dumitriu. Era un credincios foarte evlavios si venea adeseori la Manastirea Sihastria. Când cânta el la strana varsa multe lacrimi din ochi, încât toti se foloseau de viata lui.
Apoi, îmbolnavindu-se, a murit si, pe când îl duceau la cimitir, s-a desteptat din morti si a mai trait înca multi ani. Când venea pe aici spunea cu lacrimi cum a vazut chinurile iadului si pe cei care ardeau în acel foc.
Când cânta el la strana, lumea plângea. Fiind odata întrebat: ''De ce plânge lumea când cânti dumneata?'', el a raspuns: ''Când cânti din inima, la inima ajunge!''
Pe când Parintele Cleopa era tânar, venit abia de vreo câtiva ani în manastire, dascalul Nicolae a spus celorlalti frati: ''Râdeti voi de el - adica de Parintele Cleopa -, dar sa stiti ca va va fi staret!''
Aceasta profetie s-a împlinit în anul 1945.

119. Pe când era staret Parintele Cleopa la Sihastria, s-a întâmplat ca ciobanii au pierdut oile. Le-au cautat ei un timp, dar nu le-au gasit si acum se temeau sa spuna staretului. Pâna la urma, n-au avut încotro si au venit la Parintele Cleopa. El i-a ascultat si apoi i-a dus în biserica, unde s-au asezat cu totii în genunchi înaintea icoanei Maicii Domnului si au început sa se roage. Dupa ce s-au rugat, parintele le-a zis: ''Haideti sa mergem împreuna catre Sihla si Râpa lui Coroi!''
Pe cale au facut mai multe popasuri, facând rugaciuni sub povatuirea parintelui. În cele din urma, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului, au ajuns într-o mica poiana unde au gasit oile care se odihneau linistite. Atunci Parintele Cleopa a zis: ''Mare bucurie avem ca am gasit oile, dar de mii de ori mai mare ca ne-a calauzit Dumnezeu. Iata ce va spun voua: sa nu începeti nimic sa faceti în viata voastra fara rugaciuni înaintea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului''. Pornind apoi cu oile spre vale, au facut tot atâtea popasuri câte au facut si la dus, multumind Domnului pentru ajutorul aratat.

120. Când a venit la Slatina ca staret, Parintele Cleopa a început prin a vizita manastirea. Prima oara a fost dus la staretie, dar el a cerut sa mearga mai departe. Asa a trecut prin mai multe chilii, pe care le-a binecuvântat, pâna a ajuns la o camara mai dosnica unde manastirea tinea sculele si materialele pentru dulgherie si zidarie. Aici parintele s-a oprit bucuros si a zis: ''Aceasta va fi chilia mea!''
Fratii, fericiti si ei ca Dumnezeu le-a trimis un staret spre mântuirea sufletelor lor, s-au hotarât sa faca curatenie în camara, dar parintele i-a oprit, zicând: ''Fratilor, nu îmi trebuie ajutor, voi face eu tot ce trebuie cu mâna mea!'' si s-a apucat de lucru. Ca mobilier si-a pus un pat cu asternut foarte simplu, pe care îsi întindea cojocul lui de la oi. Tot pe pat îsi tinea si cartile sale si scrisorile primite din toata tara.

121. Parintele Cleopa a stat mai multi ani în pustie împreuna cu ucenicul sau, Protosinghelul Varsanufie, care venise la manastire prin sfatul si rugaciunea parintelui. Si iata cum l-a cunoscut el pe Parintele Cleopa:
Era casatorit si lucra în padure. Într-o zi, i s-a furat tapina; fiind sarac, nu mai avea alta si nu avea cu ce lucra. Si a venit la Sihastria sa plateasca un pomelnic pentru descoperirea hotului. Atunci Parintele Cleopa i-a spus câteva cuvinte de suflet, care l-au facut sa uite de tapina si sa se gândeasca cum ar putea sa intre si el în viata monahala.
Spunându-i acest lucru Parintelui Cleopa, acesta l-a pus mai întâi la încercare, spunându-i ca sa vina la manastire numai daca va trai un an de zile cu sotia sa în curatie, altfel nu. Si s-au hotarât si Parintele Varsanufie si sotia sa la acest lucru.
Dar au avut mari ispite de la diavol sa nu slujeasca lui Hristos, ci sa ramâna acasa. Într-o noapte, a venit vrajmasul la ei, în chip de om urât negru si spân, si a racnit de s-a cutremurat casa si au crapat geamurile, zicând: ''Nenorocitilor, ce îmi faceti voi mie!'' Apoi demonul a disparut. Dupa un an de zile, au plecat amândoi la manastire, sotul la Sihastria si sotia la Agapia Veche.

122. În anul 1953, Parintele Varsanufie a fost tuns în monahism, iar în anul 1956 a fost hirotonit ierodiacon si preot în Manastirea Sihastria. El a fost unul din cei mai credinciosi ucenici ai Parintelui Cleopa.
În 1997, când a fost vremea sa se duca la Domnul batrânul Varsanufie, Parintele Cleopa i-a citit rugaciunile de darea sufletului. Când a zis: ''?dezleaga pe robul Tau, Protosinghelul Varsanufie, de aceasta durere nesuferita si de aceasta neputinta amara ce-l tine, si-l odihneste pe dânsul unde sunt sufletele dreptilor?'', atunci parintele Varsanufie a rasuflat de doua ori si si-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar Parintele Cleopa a continuat rugaciunea, zicând: ''?Ca Tu esti odihna sufletelor si a trupurilor noastre si Tie slava înaltam?''.

123. Pasarile îl mângâiau mult pe Parintele Cleopa. Vorbea adesea de ''flacaii codrului'', de cucuvaie, de babita, si câte alte pasari, aratându-ne chiar si cum cântau si care le era glasul, bucurând inimile noastre.
Parintele ne povestea: ''Vai, ce bucurie mare am avut când m-am împartasit prima oara în pustie, ca a venit un stol de pasarele si mi-au cântat, asa frumos?!'' Si parintele, când putea, hranea cu dragoste pasarile cerului.
Iar aceasta dragoste nu s-a întrerupt, caci cu doi ani înainte de sfârsitul vietii lui, dupa ce s-a împartasit la biserica, mergând spre chilie însotit de doi parinti, a venit un stol de pasari mici care ciripeau si i se asezau pe umeri, pe cap, pe mâini si îl ciuguleau de barba si de rasa, fara însa sa se atinga de ceilalti doi.
Apoi au zburat într-un brad si au început sa cânte. Atunci parintele, suspinând, a zis: ''Cât as dori sa mai traiesc iarasi cu pasarelele în padure!''

124. Spunea batrânul: ''Odata am fost arestat de securitate la Manastirea Slatina si apoi dus la Falticeni. Aici am fost batut si bagat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri. Toti care intrau acolo, ieseau aproape nebuni. M-au bagat si pe mine, ca sa-mi pierd mintile. Nu mai vedeam cu ochii si nu mai puteam de caldura. Atunci mi-am coborât mintea în inima cu rugaciunea lui Iisus.
Dupa o ora m-au scos si s-au mirat toti ca înca mai vorbeam si mergeam fara sa ma tina nimeni''.

125. Parintele Cleopa adesea amintea pacatele izvorâte din iubirea de sine si îndemna pe toti la pocainta, zicând: ''Izvorul a toata rautatea si a tot pacatul este iubirea de sine! Iubirea de sine este iubirea nerationala fata de trup si este cea mai grea si mai subtire dintre toate patimile care robesc firea omeneasca.
Din iubirea de sine se nasc: mila de sine, crutarea de sine, îndreptatirea de sine, multumirea de sine, trâmbitarea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea de sine si toate celelalte pacate stiute sau nestiute''.

126. Ascultându-l pe Parintele Cleopa nu te mai saturai. Orice ar fi spus era interesant. Povestea din copilaria sfintiei sale, despre viata la manastire, despre cum fusese prigonit, arestat, apoi fugit în padure, mai apoi în slujba poporului, despre calatoriile la Ierusalim, la Sfântul Munte, apoi o multime de istorioare. Deseori plângeau cei ce-l ascultau, câteodata plângea si parintele. Toti erau miscati sufleteste, dar nu numai din pricina a ceea ce spunea, ci în primul rând lucra darul lui Dumnezeu ce era într-însul; deci simpla lui prezenta - prin lucrarea Harului Sfântului Duh de care era plin Batrânul - schimba inimile oamenilor.

127. Când vorbea parintele, vorbea sub inspiratia Duhului Sfânt. Odata, fiind sala plina de credinciosi, parintele a început sa zica ceva fara legatura cu ceea ce se discutase pâna atunci. Ceva care parca nu interesa lumea. Dar la sfârsit a venit o femeie lacrimând, care statuse în spate, si i-a zis: ''Iarta-ma, parinte, ca sunt pacatoasa!'' Parintele vorbise pentru acea femeie.

128. Povesteste o credincioasa cum s-a vindecat tatal ei cu rugaciunile Parintelui Cleopa:
''Era la sfârsitul anului 1995. Eu mai fusesem de câteva ori la Sihastria si-l mai întâlnisem pe Parintele Cleopa. Tatal meu era foarte bolnav si de aproape 40 de ani era chinuit de patima betiei. Dupa multe încercari am ajuns cu el într-o zi la parintele. Sedea în poiana sub un carpen si mai erau câtiva crestini. Ne-am asezat pe banca chiar în fata Parintelui Cleopa, care spunea cuvinte de folos celor de fata.
Deodata s-a oprit o clipa, s-a uitat pe deasupra capetelor noastre si a început sa vorbeasca despre betie. Tata parca încremenise acolo pe banca. A durat o vreme acest cuvânt de folos al parintelui, apoi ne-a slobozit dându-ne fiecaruia binecuvântare, cum facea de obicei. M-am apropiat cu tatal meu si când s-a aplecat, parintele i-a prins capul cu amândoua mâinile, a facut o cruce mare si i-a spus: ''Asa, dragul mamei, sa va spovediti curat si Maica Domnului o sa va ajute. Sa ne vedem la rai!''
Am plecat linistiti. Ce s-a întâmplat atunci, nu stiu. Aproape 30 de ani nu l-am vazut pe tata facându-si Sfânta Cruce, dar acum când ne-am întors acasa, a intrat în sufragerie si a facut trei metanii mari. Priveam la mama si ea la mine si ne-am minunat. De atunci tata se spovedeste regulat si s-a izbavit de patima betiei''.

129. Ucenicul sau, monahul Iachint, marturiseste urmatoarele despre Parintele Cleopa: ''Eu cred ca Parintele Cleopa era vazator cu duhul. Caci multe mi-a spus când traia si eu nu le credeam, dar s-au împlinit asa cum zicea sfintia sa. Eu cred ca parintele îmi vedea inima si îmi spunea ce-mi este de folos. Atunci nu-l întelegeam. Dar ar fi fost mai bine sa fac ascultare mai cu luare aminte si cu credinta. Însa el m-a iubit si mi-a dat ce-mi este de folos spre mântuire. Eu cred ca Parintele Cleopa este sfânt! Eu îi simt ajutorul. Simt ca este cu mine! Aducerea aminte de sfintia sa îmi da pace, liniste, bucurie si nadejde ca se roaga pentru mine!''

130. Spunea unul din ucenicii sai:
''Parintele Cleopa tot timpul spunea lucruri care erau spre zidire sufleteasca. Nu se afla cuvânt desert în gura lui. A stiut sa înmulteasca acest talant. Ziua, când nu avea închinatori, îsi lua metaniile si pleca pe munte. De multe ori l-am vazut stând sub copaci, în genunchi sau pe buturugi, scufundat în rugaciune. Trebuia sa strig de mai multe ori pentru a ma auzi. Daca îi aduceam vestea ca a venit vreun grup de oameni, la început îi parea rau pentru pierderea linistii, dar, fiind biruit de dragostea si credinta celor ce veneau, îi primea si le vorbea, întarindu-i în credinta si alinându-le supararile si necazurile. Apoi iarasi se retragea, rugându-se pentru ei ca Bunul Dumnezeu sa le dea ''un colt de Rai''. Mai spunea: ''Daca as avea o traista mare, v-as baga pe toti în ea si v-as duce pe toti în Rai''.

131. În ultimii ani ai vietii, parintele avea momente de mare oboseala, încât nu mai putea primi pe nimeni. De aceea zicea catre ucenic: ''Închide usa de doua ori si nici daca vine împaratul Japoniei sa nu ma mai deranjezi!'' Dar daca parintele nu s-ar fi sculat pentru împaratul Japoniei, pentru dragostea Împaratului Hristos si a credinciosilor, el se scula întotdeauna când era chemat si îi mângâia, învatându-i si binecuvântându-i pe toti.

135. Mai povestea Parintele Cleopa: ''Când am fost la Iasi pentru operatie, trebuia sa-mi faca o urografie la rinichi. Era în Postul Mare. Mi-a facut o analiza si n-a iesit. Apoi a venit la mine o doctorita si mi-a zis:
- Parinte, ca sa iasa urografia la rinichi, trebuie sa manânci trei ousoare!
- Ia asculta, doamna. Daca îmi dai munti de aur de la Nicolina pâna la Copou, nu-ti manânc trei oua în Postul Mare!
- Iata de aceea veniti la spital si de aceea muriti!
- Si daca oi muri, ce? Moare un rege? Moare un putregai de mosneag! Ce? Numai eu mor? Nu moare toata lumea?
- Si de ce nu manânci oua?
- Eu nu cred în oua!
- Dar în ce crezi?
- Eu cred în Tatal, în Fiul si în Duhul Sfânt!
S-a dus si m-a spus la directorul spitalului.
- Este acolo un parinte care nu vrea sa manânce oua pentru analiza!
Dar directorul ma cunostea, si-i zice doctoritei: ''Pai tu stii cine-i parintele asta? Este Parintele Cleopa! El a stat aproape zece ani la pustie cu un cartof pe zi si ceva buruieni?''
Când a auzit ea asa, a venit la mine în salon, cu mâncare de post pregatita de ea, si-a cerut iertare si-apoi am mers din nou la analiza.
Si mi-au facut urografia aceea fara oua. Când au venit cu cliseul, mi-au zis:
- Ia uite, parinte, ce frumos a iesit!
- Doamna, a iesit fara trei oua?
Râdeau toti. Rinichiul stâng se vedea mai umflat, iar rinichiul drept normal.
- Vedeti ca a iesit fara ousoare?
- Parinte, ne iertati! Asa ceva n-am vazut de când suntem noi!
La iesire, portarul spitalului mi-a spus: ''Parinte Cleopa, daca mai stateati putin în spital, eu îmi terminam casa cu ce primeam de la vizitatorii care veneau la sfintia voastra!''

134. Povestea Parintele Cleopa despre aceeasi perioada: ''Dupa operatie m-au dus la reanimare. Acolo am adormit pe un scaun pliant si am dormit trei zile si trei nopti. Când m-am trezit, mi-au zis:
- Parinte, mata stii ca ai dormit trei zile si trei nopti si tot timpul ai vorbit?
- Nu stiu nimica! Ce-am vorbit?
- Parinte, stii câte predici am înregistrat? Ia te uita ce-am înregistrat! Mi-au aratat casete întregi. Erau predici pe care eu le vorbisem cu 30-40 de ani în urma. Însa eu n-am stiut nimic!''

133. Cât timp a stat parintele la Iasi în spitalul Parhon, a uimit pe toti. Pâna si doctorii îsi facusera program de sedinta pentru a-l asculta pe Parintele Cleopa.
Multi oameni, auzind ca parintele este internat în spital, veneau si-i aduceau tot felul de alimente. Iar el chema asistentele sa duca tot ce primea la bucatarie si la ceilalti bolnavi. La iesirea din spital, doctorii i-au spus: ''Parinte, cât timp ai stat sfintia ta în spital, n-a mai fost nevoie sa facem aprovizionare. Tot ce primeati aici, era suficient pentru întreg spitalul''.

132. Din anul 1996, doi ani de zile a rabdat dureri mari cu rinichiul drept care nu mai functiona. De la începutul bolii, el nu voia sa mearga la doctori si nici medicamente nu lua. Apoi cu mare greutate s-a dus si la doctori la Iasi, de ascultare, la cuvântul Înalt Preasfintitului Mitropolit Daniel si al parintelui staret. Dar cu greu accepta sa ia pastile sau sa i se faca injectii.

136. Sfintia sa era vazator cu duhul. Din toata multimea de oameni care veneau la el, parintele îi cunostea prin Duhul Sfânt pe cei care aveau fapte bune, desi nu spuneau nici un cuvânt, si se uita la ei cu deosebita placere si îi binecuvânta.

137. Odata a venit un autocar cu credinciosi. Dupa ce parintele le-a spus câteva vorbe timp de 20-30 de minute, ei au început sa puna întrebari privind durerile si necazurile lor. Între ei erau si câtiva bolnavi si au început sa-l întrebe:
- Parinte, de atâtia ani sunt bolnava. Am mers si la doctor, ce sa mai fac?
- Du-te la doctor si vezi ce ai. Fa operatie, a zis parintele.
- Parinte, am o fiica acasa, bolnava de câtiva ani. Am necazuri cu ea. Ce sa fac? Sa merg la doctor cu ea, sau nu?
- Du-te la doctor, a raspuns batrânul.
- Parinte, si eu sunt bolnava. Ce sa fac?
- Sa faci Sfântul Maslu!
- Si sa nu merg la doctor?
- Nu, nu! Sa mergi la Sfântul Maslu!
Apoi altcineva i-a zis:
- Parinte, si eu sunt bolnava, Ce sa fac?
- Mergi la doctor, vezi ce ai?
Asa se întâmpla ori de câte ori cineva îi cerea sfaturi. Pentru fiecare el avea un raspuns special, potrivit cu problemele sale.

138. A venit odata la sfintia un frate nevoitor, zicând: ''Parinte, blagosloviti sa manânc o data în zi dupa apusul soarelui?'' ''Tu, frate? a zis batrânul. Nu te uiti la tine cât esti de slab? Sa manânci de doua ori pe zi, mânca-te-ar Raiul!''

139. Alteori Parintele Cleopa spunea: ''Învatati-va sa postiti, ca va veni vremea când veti mânca un cartof într-o saptamâna!''

140. O credincioasa a venit împreuna cu sotul ei la Parintele Cleopa, disperata din cauza ca trei sefi de la serviciu se pregateau sa o dea afara pe nedrept. Dupa ce i-a spus situatia, parintele a mângâiat-o cu cuvintele: ''Nu te teme, ai sa vii la mine si-ai sa-mi spui: ''Parinte, n-am mai auzit de o minune asa de mare!''''.
Crestina s-a întors linistita acasa, dar situatia s-a agravat. Mai era doar un pas pentru a fi data afara, iar barbatul ei îsi pierduse orice rabdare si încredere si nici nu mai voia sa mai mearga la manastire, când minunea prevestita a avut loc. În decurs de o saptamâna, au fost dati afara toti cei trei sefi: luni, cel mai mare în rang, miercuri urmatorul si vineri ultimul. Când au vizitat din nou chilia parintelui, amândoi sotii au strigat deodata, fara sa vrea: ''Parinte, n-am mai auzit de o minune asa de mare!''

141. Un credincios care divortase, era continuu atacat de rudele fostei sale sotii, persoane foarte influente. Fusese pus sub urmarire si era amenintat de mai multi ofiteri de militie. Atunci s-a dus împreuna cu sora lui la Parintele Cleopa sa plateasca slujbe. Când sa plece, s-au întâlnit cu un calugar, care le-a cerut sa-l ajute sa-si duca bagajul la Sihla. Pe drum, i-au povestit necazurile pe care le aveau cu ofiterii de militie. Ajunsi la Sihla, dupa ce a auzit cum îl cheama pe unul dintre militieni, calugarul s-a dat jos, s-a dus în fata bisericii si a facut trei metanii, zicând: ''Multumesc Tie, Doamne, ca mi-ai adus raspuns la întrebarea: De ce ma rog eu pentru Constantin si el are necazuri; eu ma rog mai tare pentru Constantin si el are si mai mari necazuri?''
Constantin era unul dintre militienii care îl prigoneau pe credincios si în ultimul timp sotia i se îmbolnavise grav, iar fetita îi fusese accidentata de o masina. Dupa ce calugarul l-a sunat si i-a aratat greseala sa, el a devenit unul din cei mai corecti militieni.
Dar prigoana asupra credinciosului a continuat. Rudele fostei sotii au apelat la un colonel care i-a telefonat, spunându-i: ''În cinci zile vei fi în puscarie! Dosarul este pregatit!'' ''Fara motiv?'' a întrebat crestinul. ''Eu n-am nevoie de motiv, iar din închisoare vei iesi numai mort, cu picioarele înainte'' a fost raspunsul colonelului.
Auzind de aceasta, credinciosul a fugit iarasi împreuna cu sora sa la Parintele Cleopa, chiar în toiul noptii, si i-a spus de amenintare. Batrânul i-a primit, dar i-a certat:
- Ce putini credinciosi sunteti! Cum sa va temeti voi de oameni?
- Da, parinte, dar ne-a dat termen precis: cinci zile!
- Lasati-l în pace, ca va fi el în trei zile în puscarie!
Într-adevar, dupa trei zile, au aflat de la un judecator, ca ofiterul fusese arestat. De atunci, credinciosul nu a mai fost amenintat. Când s-au dus din nou la Parintele Cleopa, el le-a spus: ''Niciodata sa nu va temeti, dar nu de câtiva ofiteri, nici de mii de ofiteri, nici de milioane, nici de miliarde. Chiar daca stau cu arma la ochi, cu glontul pe teava si degetul pe tragaci; nici o pusca nu va lua foc, nici un glonte nu va va nimeri, daca sunteti drepti înaintea lui Dumnezeu''.

142. O credincioasa a plecat de acasa cu mama sa, fara voia sotului ei, luând si masina, pentru a merge la parastasul unei rude. Întorcându-se acasa târziu, a trecut mai întâi pe la Parintele Cleopa, cerându-i sa se roage pentru ea, ca sa nu aiba probleme cu sotul când se va întoarce acasa. Cu calm, parintele i-a raspuns: ''Mergeti cu bine si fara teama, caci atunci când veti ajunge acasa, îl veti gasi în genunchi, în fata icoanelor si nu va va spune nimic niciodata''. Într-adevar, acasa ea si-a gasit sotul exact cum îi prevestise Parintele Cleopa.
Odata femeia l-a întrebat pe batrânul: ''Parinte, de unde stiati tot ce se va întâmpla?'' Iar parintele i-a raspuns scurt: ''Rugaciunea te înalta pe treptele stiintei. Cu cât te rogi mai mult, cu atât stii mai mult si mai bine. Si nu te teme niciodata de nimeni si de nimic - doar roaga-te! Dumnezeu si Maica Lui te vad si te aud!''

143. Un parinte l-a întrebat pe batrân ce va fi dupa plecarea sa la Domnul. Iar Parintele Cleopa a raspuns: ''Vor fi friguri puternice si geruri grele''.

144. Cu putin înainte de plecarea Parintelui Cleopa la Domnul, au venit la el doua crestine din comuna Poiana Teiului si au primit binecuvântare. Apoi, cerând cuvânt de folos, batrânul le-a zis: ''Eu ma duc la Domnul de-acum, dar pe voi va asteapta vremuri grele!''

145. Parintele Cleopa îsi stia dinainte sfârsitul pe care-l astepta si spunea despre el în pilde. Odata a spus: ''Mai, ce cruce mare si frumoasa o sa am la cap''. Chiar în zilele dinaintea mortii Parintelui Cleopa, a fost terminata troita, care se afla în mijlocul cimitirului manastirii. La picioarele ei se gaseste acum mormântul parintelui. Altadata, desi troita nu era începuta, parintele spunea ce va fi scris pe troita. Dar nimeni nu stia pe atunci despre ce vorbeste.

146. Spunea un ucenic despre Parintele Cleopa: ''Multe sunt de spus despre Preacuviosul Parintele nostru Cleopa. Dar cel mai mare lucru este ca sfintia sa îl avea în inima pe Dumnezeu! Traia în Dumnezeu si Dumnezeu în el!''

147. Înainte de moartea Parintelui Cleopa un frate a gasit în livada manastirii un mar care avea fructe cu un gust deosebit. De aceea el le numea: ''merele din gradina raiului''. Voia sa duca câteva si Parintelui Cleopa, dar îi era rusine. Însa parintele i-a cunoscut gândurile si i-a spus: ''Du-te si ada-mi acum, caci la anul nu-mi vei mai putea aduce''.

148. La 3 noiembrie 1998, Parintele Cleopa spunea ucenicilor sai:
- Zilele mele sunt numarate pe degete! În curând o sa-mi faceti vesnica pomenire! Va rog sa ma pomeniti la rugaciuni!
149. Ucenicul Parintelui Cleopa povesteste si acestea: ''Joi noaptea spre vineri si vineri noaptea spre sâmbata, cu vreo câteva zile înainte de a se duce la Domnul, am dormit la sfintia sa în chilie. Atunci m-am minunat de nevointa lui. Toata noaptea nu a dormit, ci se straduia sa citeasca rugaciuni si nu putea, caci era foarte obosit si neputincios. Cu mintea se ruga si mâna îi mergea pe metanie, dar ochii nu putea sa-i tina deschisi ca sa citeasca de pe carte. Se culca putin, apoi iar se scula si asa se nevoia sa se roage!''

150. Multi crestini ne scriu dupa plecarea la Domnul a Parintelui Cleopa si ne spun ca simt ajutorul rugaciunilor lui. O crestina spunea ca o rudenie de-a ei, fiind foarte bolnava, se deznadajduia. Dar zicând: ''Parinte Cleopa, ajuta-mi ?'' a fost cuprinsa de o asemenea pace si bucurie, încât nu mai dorea nici sanatate, nici nimic altceva, ci îsi ducea cu bucurie crucea ei.

151. O crestina din Constanta a venit la Sihastria cu o luna înainte de a pleca la Domnul Parintele Cleopa. Era apropiata sfintiei sale. Ea ne spunea mai târziu urmatoarele: ''Am venit la chilia Parintelui Cleopa, la 29 octombrie 1998, sa-i cer cuvânt de folos si mi-a spus: ''Sora, când mai vii la Sihastria, sa vii acolo sus la crucea din cimitir si sa-mi spui tot ce ai de spus si, daca îngaduie Dumnezeu, eu te aud si te ajut''''.

152. Ucenicul de chilie al batrânului marturiseste: ''Multi, aducându-si aminte de Parintele Cleopa, dobândesc curaj si râvna pentru a merge pe calea Domnului. Pace, bucurie si duh de sfintenie simt multi din cei care intra în chilia sfintiei sale, chiar si mireni. Aceasta se simtea si când chilia a fost goala, fara nici o icoana si fara nimic. Pâna nu demult, parintele împartea cuvinte, iar acum împarte duh în inimile credinciosilor''.

152. O credincioasa apropiata Parintelui Cleopa, a venit de Sfintele Pasti la Sihastria, dar n-a mai trecut pe la chilia parintelui, gândindu-se ca nu mai are rost sa treaca pe acolo, de vreme ce a murit. Dar pe când se odihnea la arhondaric, înainte de slujba Învierii, a avut un vis. Se afla în fata chiliei Parintelui Cleopa, gândindu-se ca el a murit si deodata parintele a aparut în pragul usii si i-a zis:
- Hai înauntru, de ce nu intri?
- Dar nu sunteti mort, parinte? a întrebat ea.
- Tu nu vezi ca sunt viu? a spus parintele.
A doua zi, de Înviere, femeia a mers la chilia Parintelui Cleopa si s-a închinat la Sfintele Icoane, crezând cu putere ca el este viu si se roaga pentru toti care îi cer ajutorul.


*


Multa lume se închina în chilia si la mormântul Parintelui Cleopa, si iau pamânt si flori de binecuvântare, spunând ca simt ajutor prin rugaciunile sfintiei sale. Gândindu-ne la marturiile cuprinse în aceasta carte si la multe altele care nu s-au mai scris aici, suntem încredintati ca Bunul Dumnezeu l-a asezat în ceata cuviosilor parinti. Pentru aceea, îndraznim sa ne rugam si noi la chilia si mormântul sau, zicând:
Preacuvioase Parinte Cleopa, de ai câstigat har si mila înaintea lui Hristos Dumnezeu, roaga-te si pentru noi, pacatosii fiii tai!

Icon of Day