Metania si rostul ei duhovnicesc

     Perioada Postului Mare e caracterizata de metaniile care atesta importanta fundamentala a participarii trupului la rugaciunea liturgica. Acest act de prosternare se face prin plecarea intregului trup la pamant, atingand podeaua cu mainile, cu fruntea si cu genunchii.
     Prosternarea, parte foarte importanta a devotiunii ortodoxe, se combina cu plecarea capului si ingenuncherea, ca sa exprime fizic prin trup: umilinta, pocainta, adorarea si supunerea fata de Dumnezeu. In acest fel, corpul joaca un rol activ in lucrarea rugaciunii, precum arata Sfantul Apostol Pavel cand zice: Sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu" (Romani 12, 1). Metania este o rugaciune trupeasca despre care Sfantul Ioan Scararul vorbeste astfel: ?Celor ce n-au dobandit adevarata rugaciune a inimii le ajuta mult silirea in rugaciunea trupeasca, adica ridicarea mainilor, lovirea pieptului, privirea curata spre cer, zgomotul suspinelor, plecarea necontenita a genunchilor" (Scara 15).
     Prin starea in picioare noi recunoastem prezenta lui Dumnezeu cu noi aici si acum. Noi, in mod real, stam cu El si El cu noi, ca unii care am inviat din pacat si suntem gata sa calatorim cu Domnul. Prin prosternare (metanie), prin plecarea capului si ingenunchere noi recunoastem maretia transcendenta a lui Dumnezeu si micimea noastra in fata Lui. Ne asemanam cu acel pescar de pe coasta Frantei care folosea aceasta simpla rugaciune veche: ?Dumnezeule, marea este asa de mare si barca mea este asa de mica". In timp ce omul e constient de pacatele sale, se prosterneaza, fiindca nu poate sa mai stea drept si sa priveasca in ochii lui Dumnezeu.
     Cand Patriarhul Avraam avea 99 de ani, i s-a aratat Domnul si i-a zis: ?Eu sunt Dumnezeu cel Atotputernic; fa ce-i placut inaintea mea si fii fara prihana. Si voi incheia legamant cu tine?". In acel moment Avrram a cazut cu fata la pamant (Facere 17, 1 ? 3). Acest act fizic de prosternare inaintea lui Dumnezeu exprima supunerea si ascultarea lui Avraam fata de voia lui Dumnezeu. In acelasi fel a procedat Mantuitorul in Ghetsimani cand S-a rugat. Prin caderea Sa la pamant a aratat ca Se supune vointei Tatalui Care L-a trimis in lume. De fapt a spus: ?Nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca" (Luca 22, 42).
     Metania e folosita indeosebi in monahism pentru a cere iertare, cuvant de mantuire sau binecuvantare de la superior, care-L reprezinta pe Hristos. Ea poate fi folosita in manastire pur si simplu, pentru a-l saluta pe mai-marele tau purtator de har. In Pateric citim aceasta istorioara placuta despre metanie. Se povesteste ca un frate apropiindu-se de un pustnic batran, l-a intrebat: ?Ce voi face? Sunt chinuit de mandrie". Batranul i-a raspuns: ?Ai dreptate sa fii mandru, pentru ca tu ai facut cerul si pamantul". Auzind acestea fratele, cuprins de remuscare, a batut metanie si a zis: ?Iarta-ma, eu n-am facut nimic de felul acesta!". Actul de prosternare exprima nu numai regretul, ci serveste si pentru a spori parerea de rau pentru pacatele comise