Îndreptar Pentru Mărturisirea Păcatelor

 

 

Text preluat şi reformatat de pe site-ul www.sfandrei.as.ro

 

Cele de mai jos cuprind învăţături despre Taina Pocăinţei în general şi sfaturi practice pentru cei care se îndreaptă pentru prima oară către săvârşirea unei spovedanii adevărate. Tot pentru aceştia, şi nu numai,  este cuprins şi un mic îndreptar de spovedanie, prin urmarea căruia ne vom putea da seama mai uşor care dintre faptele noastre sunt păcate şi trebuiesc spovedite. (Nota noastră)

 

 

Taina Pocăinţei

 

 

 Oamenii nu se pot mântui, nu pot intra în Paradis dacă nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc. Dumnezeu, când a fost pe pământ, Iisus Hristos a dat aceste porunci. Despre Mărturisire e scris e scris în Sfânta Scriptură: “Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte” (I Ioan 1, 9). Despre Sfânta Împărtăşire Mântuitorul zice: “Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6, 53).

 

Dacă nu ne-am spovedit şi împărtăşit de Paşti putem să o facem şi acum postind câteva zile şi mărturisindu-ne păcatele. După Învierea lui Iisus diavolul nu mai are nici o putere asupra celor care cred în Mântuitorul. Diavolul are putere asupra omului prin păcate. Dacă mărturisim păcatele scăpăm de ele şi diavolul nu mai are nici o putere asupra noastră.

 

Importanţa pocăinţei este atât de mare încât orice îndemnuri spre o Pocăinţă mai serioasă nu pot fi decât binevenite. Redăm mai jos un mic îndreptar pentru mărturisirea păcatelor. Ne vom strădui să răspundem la 3 întrebări:

 

1. Care este folosul Pocăinţei?

2. Ce cuprinde adevărata Pocăinţă?

3. Cum ne spovedim?

 

 

1.     Care este folosul pocăinţei?

 

Pocăinţă însemnează îndreptare, adică părerea de rău pentru păcatele făcute, mărturisirea şi părăsirea lor. Roadele Pocăinţei sunt mari: iertarea, mângâierea, salvarea din păcat şi din moarte, recucerirea Paradisului.

 

După cum este adevărat că nu este om fără de păcat, tot aşa este de adevărat că nu este om care să se mântuiască dacă nu se pocăieşte, dacă nu-şi mărturiseşte păcatele şi nu se îndreaptă.

 

Care au fost primele cuvinte rostite de Iisus pe pământ, când a început propovăduirea Evangheliei? “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Cu aceleaşi cuvinte începe şi Sf. Ioan Botezătorul predica sa: “Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2).

 

La fel Apostolii şi-au început învăţătura după Rusalii, după ce au primit Duhul Sfânt. Apostolul Petru spune: “Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos” (Fapte 2, 38).

 

Încă din Vechiul Testament Dumnezeu spune prin gura proorocului Iezechil: “Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă şi să fie viu” (Iezechil 33, 11). Din aceste cuvinte reiese clar că omul se poate salva prin Pocăinţă. Şi fără Taina Pocăinţei nu ne putem mântui.

 

 

<><

 

2.     Ce cuprinde adevărata pocăinţă ?

 

Patru lucruri sunt absolut necesare :

 

1. REGRETUL, părerea de rău că ai păcătuit, că l-ai supărat pe Dumnezeu care ţi-a dat viaţă şi toate bunătăţile. Regretul că ai călcat Poruncile Sale, poruncile vieţii care te duc în Rai şi te feresc de suferinţă, de moarte, de iad, de diavolul.

 

Sunt nenumărate exemple în Sf. Scriptură despre acest regret, această pocăinţă a oamenilor.

Psalmul 50 de pocăinţă, scris de DAVID când a păcătuit cu nevasta lui Urie, e un exemplu grăitor: “Miluieşte-mă Dumezeule după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea Mea... Că păcatul meu înaintea mea este pururea...” (Psalmul 50, 1-4).

 

În Noul Testament ne amintim   de minunata pildă dată de Iisus cu fiul risipitor. El şi-a revenit în sine, spune Scriptura, a venit acasă şi a spus tatălui său: “Tată, am greşit la cer şi înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi” (Luca 15, 18-19).

 

2. PĂRĂSIREA PĂCATELOR. Nu-i suficient să-ţi pară rău că ai păcătuit. Trebuie să părăseşti imediat păcatele, tovărăşiile rele şi ocaziile care te duc la păcat. În această privinţă Iisus spune femeii prinse în adulter: “Vezi, să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8, 11). Slăbănogului vindecat după o boală de 38 de ani îi spune: “Vezi să nu mai păcătuieşti că să nu ţi se întâmple ţie ceva şi mai rău” (Ioan 5, 15).

 

Nu-i suficient pentru o adevărată pocăinţă nici părerea de rău pentru păcatele făcute, nici părăsirea lor ci este de neapărată trebuinţă şi MĂRTURISIREA PĂCATELOR.

 

3. MĂRTURISIREA PĂCATELOR ŞI DEZLEGAREA LOR. Mărturisirea păcatelor se face în faţa lui Dumnezeu. Lui ai greşit şi Lui trebuie să-i mărturiseşti păcatele. Dar această mărturisire se face sub rânduiala lui Dumnezeu, adică la biserică, sub patrafirul preotului, având ca martor preotul.

 

Iisus a dat dezlegare de păcate tuturor păcătoşilor care au mers la el. Şi tâlharul care în ultimul moment, pe cruce şi-a cerut iertare, a fost mântuit. Dar Iisus după Înviere şi Înălţare a lăsat această putere de a dezlega păcatele Apostolilor şi urmaşilor lor, Episcopilor şi preoţilor. El a spus aceste cuvinte: “Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi... Luaţi Duh Sfânt: cărora le veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute (Ioan 20, 21-23).

 

Creştinul trebuie să aibă conştiinţa că se mărturiseşte în faţa lui Dumnezeu, dar având ca martor preotul prin care primeşte dezlegare de păcate. Sunt mulţi creştini care nu se mărturisesc spunând că şi preotul e om păcătos. E adevărat că şi preotul e om păcătos pentru că “nu este om care să fie viu şi să nu greşească”, dar aşa a binevoit Dumnezeu să ne dea dezlegare nu prin îngeri, ci prin preoţii sfinţiţi care au acest har special al Preoţiei.

 

Apostolul Ioan spune: Dacă mărturisim păcatele noastre , El este credincios şi drept ca să ne ierte” (I Ioan 1, 9). Apostolul Iacob spune: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele” (Iacob 5, 16). Unii creştini pornind de la aceste cuvinte cred că te poţi mărturisi oricui, nu numai preotului. Nu este aşa pentru că Iisus a dat putere doar Apostolilor să dezlege păcatele.

 

Iisus a zis: “Cine nu ascultă de Biserică să-ţi fie ţie ca un păgân şi ca un vameş” (Matei 18, 17). Deci trebuie să ascultăm de Biserică, de Canoanele Apostolilor, ale Sfinţilor Părinţi. Iisus a spus către Apostoli: “Cel care vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine” (Luca 10, 16).

 

Apostolul Pavel spune: “Să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, fără să părăsim biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeţi că se apropie Ziua aceea căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştinţă de adevăr, nu mai rămâne pentru păcate nici o jertfă, ci o înfricoşătoare aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Cine a călcat legea lui Moise este ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiţi-vă, cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui care a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfinţit şi a făcut de ocară Duhul harului” (Evrei 10, 24-29).

 

Din aceste cuvinte se înţelege că nu trebuie să părăsim Biserica noastră. Şi în acelaşi timp ce grave sunt păcatele noastre, ale creştinilor. De aceea Sfinţii Părinţi dau Canoane de 5-10, 15-20 de ani de pocăinţă pentru păcate.

 

Iisus spune: “Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (Matei 12, 31-32).

 

Iată, deci, că unii confraţi de-ai noştri care vor să fie “pocăiţi” şi îşi zic “pocăiţi” se lasă de unele păcate mai mici şi cad în cele fără de iertare, pentru că hulind Biserica lăsată de Iisus, hulesc Duhul Sfânt; hulind pe Maica Domnului, hulesc Duhul Sfânt, pentru că Sfânta Marie era plină de Duh Sfânt şi Duhul Sfânt a umbrit-o ca sa-L nască pe Iisus (Luca 1); hulind Sfintele Taine hulesc Duhul Sfânt. Toate Tainele: PREOŢIA, BOTEZUL, MIRUL, CUNUNIA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA, MASLUL se săvârşesc de către DUHUL SFÂNT, prin preoţi, prin credincioşi, prin Biserică. Şi iată cum satana îi bagă pe “pocăiţi” într-o capcană din care nu mai pot ieşi. Adevărata pocăinţă au ştiut-o toţi creştinii de 2000 de ani. Ea însemnează să te laşi de rele, nu să părăseşti Biserica şi să huleşti Sfintele Taine şi să asculţi pe proorocii mincinoşi.

 

Chiar dacă regreţi greşelile şi dacă le părăseşti şi dacă le mărturiseşti, totuşi nu este suficient pentru o adevărată Pocăinţă. Ce mai trebuie? E necesară PRACTICAREA PORUNCILOR LUI DUMNEZEU.

 

4. PRACTICAREA PORUNCILOR ŞI CANONUL. Adică: n-ai fost la Biserică ? De acum încolo, mergi. Ai suduit şi nu L-ai lăudat pe Dumnezeu? De acum cântă şi laudă pe Dumnezeu. Ai citit tot felul de cărţi şi Sfânta Scriptură n-ai citit-o? De acum citeşte-o, studiaz-o. Ai furat, ai dorit câştig fără muncă? De acum lucrează cinstit şi nu face nici o nedreptate. Ai desfrânat? De acum trăieşte în post, castitate, înfrânare. Ai fost trufaş? De acum fii modest ş.a.m.d.

 

Trebuie să observăm că toţi câţi au mers la Iisus şi-au schimbat viaţa. Niciunul n-a mai stat în mocirla păcatelor. La fel şi azi, cel ce vine la Iisus prin preot, prin Biserică, trebuie să-şi schimbe viaţa şi să practice zilnic poruncile vieţii, poruncile lui Iisus. Iisus ne cere să-l urmăm: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

 

Sf. Ioan Botezătorul spune: “Faceţi roade vrednice de pocăinţă... Orice pom care nu face roadă bună, se taie şi se aruncă în foc” (Luca 3, 8-9).     Apostolul Pavel zice: “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi” (II Cor. 6, 17).

 

Iisus a zis: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi vom veni la El şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23).  Vameşul zaheu, când s-a întors la Dumnezeu a zis: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Şi-a luat singur canon.

 

Evanghelistul Luca spune: “Şi au sosit în acel timp unii care-L vesteau despre galileenii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând le-a zis: credeţi, oare, că aceşti galileeni au fost ei mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, că au pătimit acestea? Vă spun: nu! Ci, dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 1-3).

 

 

<><

 

 

3.     Cum ne mărturisim păcatele ?

 

Ca să ne mărturisim păcatele cum se cuvine, cu credinţă, cu nădejde, cu durere, trebuie să medităm la pedepsele cumplite pe care le aduce păcatul cu sine după cum e scris: “Şi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit aduce moarte” (Iacob 1, 15).

 

Să ne gândim că Dumnezeu nu a cruţat pe îngerii neascultători şi au ajuns diavoli, care se chinuiesc în veci. Să ne amintim ce grele suferinţe au venit asupra oamenilor prin păcatul lui Adam şi Eva. Apoi pierirea oamenilor prin potop. Nimicirea Sodomei şi Gomorei cu foc din cer, războaiele, epidemiile, revoluţiile şi alte mari dezastre sunt urmarea păcatelor. Şi ce este mai important - chinurile veşnice în iad, chinuri mult mai grozave decât orice suferinţă pe pământ.

 

Cei ce nu şi-au mărturisit păcatele şi nu s-au îndreptat vor auzi la judecata de apoi condamnarea: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui” (Matei 24, 45).

 

CE ESTE PĂCATUL ? Păcatul este călcarea poruncii lui Dumnezeu cu ştiinţă şi cu voie liberă.

 

FELURILE PĂCATELOR.

 

Păcatele sunt de trei feluri: Păcate capitale, Păcate strigătoare la cer şi Păcate împotriva Duhului Sfânt.

 

PĂCATELE CAPITALE sunt: TRUFIA, IUBIREA DE ARGINT, DESFRÂNAREA, PIZMA, LĂCOMIA, MÂNIA şi LENEA.

 

PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT sunt păcatele împotriva CREDINŢEI, NĂDEJDII şi IUBIRII. Aceste virtuţi creştine sunt lucrări ale Duhului Sfânt în om. De aceea păcatele împotriva lor se numesc PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. Păcate împotriva CREDINŢEI sunt: NECREDINŢA (ATEISMUL) şi CREDINŢA GREŞITĂ (EREZIA ŞI IDOLATRIA). Păcate împotriva NĂDEJDII sunt: DEZNĂDEJDEA CĂ DUMNEZEU TE IARTĂ ŞI TE AJUTĂ ŞI NĂDEJDEA GREŞITĂ CĂ DUMNEZEU IARTĂ ORICUM, ŞI FĂRĂ SĂ PĂRĂSEŞTI PĂCATUL. Păcate împotriva IUBIRII sunt: URA ŞI PIZMA împotriva aproapelui pentru sporul lui în fapte bune.

 

PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER sunt:

1.          UCIDEREA, AVORTUL ;

2.          SODOMIA (DESFRÂUL ÎMPOTRIVA FIRII);

3.          ASUPRIREA VĂDUVELOR, ORFANILOR ŞI SĂRACILOR ;

4.          OPRIREA PLĂŢII LUCRĂTORILOR;

5.          BATJOCORIREA PĂRINŢILOR.

Aceste păcate cer pedeapsă încă din lumea aceasta. Ele tind să nimicească viaţa, firea omului.

 

Iisus a spus: “De vrei să intri în viaţă, ţine poruncile” (Matei 19, 17). Iată, deci, că dacă vrem să dobândim raiul, trebuie să ţinem CELE 10

PORUNCI.

 

Cele 10 Porunci le aflăm în Sfânta Scriptură în cartea Ieşirii cap. 20 şi Deuteronom cap.5.

Primele 4 Porunci se referă la Dumnezeu, iar celelalte se referă la aproapele nostru.

 

DECALOGUL (CELE 10 PORUNCI)

 

1.          Eu sunt domnul dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de mine!

2.          Să nu-ţi faci ţie chip cioplit, nici vreo asemănare a vreunui lucru din cer sau de pe pământ şi să nu te închini lui!

3.          Să nu iei numele domnului dumnezeului tău în deşert!

4.          Adu-ţi aminte de ziua domnului şi o sfinţeşte pe ea!

5.          Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ!

6.          Să nu ucizi!

7.          Să nu fi desfrânat!

8.          Să nu furi!

9.          Să nu minţi!

10.        Să nu pofteşti ce este al altuia!

 

Toate cele 10 Porunci se cuprind în porunca iubirii: să iubim pe Dumnezeu şi pe oameni.

Pentru o mărturisire mai uşoară putem să ne gândim în primul rând la PORUNCA IUBIRII şi la toate CELE 10 PORUNCI. Păcatele capitale, păcatele strigătoare la cer şi păcatele împotriva Duhului Sfânt le putem introduce tot la cele 10 Porunci, astfel:

 

Păcatele Capitale:

 

- TRUFIA la porunca iubirii şi la Porunca 6: Să nu ucizi;

- AVARIŢIA la Porunca 8: Să nu furi;

- DESFRÂNAREA la Porunca 7; Să nu fii desfrânat;

- PIZMA la Porunca iubirii;

- LĂCOMIA la Porunca 8: Să nu furi;

- MÂNIA la Porunca 6: Să nu ucizi;

- LENEA la Porunca 8: Să nu furi!

 

Păcatele Strigătoare La Cer:

 

- UCIDEREA la Porunca 6: Să nu ucizi;

- SODOMIA la Porunca 7: Să nu fii desfrânat;

- ASUPRIREA SĂRACILOR ŞI NEPLATA LUCRĂTORILOR la Porunca 8: Să nu furi;

- BATJOCORIREA PĂRINŢILOR la Porunca 5: Cinsteşte-ţi părinţii!

 

Păcatele Împotriva Duhului Sfânt

 

Acestea intră la PORUNCA IUBIRII DE DUMNEZEU ŞI DE OAMENI. (vezi mai jos)

 

Păcatele după gravitate se pot împărţi în două :

 

1. Păcate de moarte, pedepsite în Legea Veche prin moarte.

 

2. Păcate uşoare ce se iartă fără canon. Prin ele nu pierdem legătura de har cu Dumnezeu.

Există şi păcat prin complicitate. COMPLICITATEA LA PĂCATUL ALTUIA este când ai influenţat pe cineva să păcătuiască prin exemplul tău, prin cuvinte sau ai fost de acord cu el sau ai putut să-l opreşti şi nu l-ai oprit. Despre aceasta e scris: “Cine ştie să facă binele şi nu-l face păcat are” (Iacob 4, 17).

 

Iisus spune: “Cine va sminti pe vreunul dintre aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să-şi lege de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în adâncul mării. Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 6-7).

 

PREOTUL DUHOVNIC este preotul care primeşte un har special printr-o rugăciune a episcopului, pentru a spovedi pe credincioşi.

Oamenii caută duhovnici buni. Ei sunt din ce în ce mai rari. Dar trebuie să spunem că nici un duhovnic, oricât ar fi de mare, nu este desăvârşit. Spunem aceasta pornind de la următoarele considerente:

 

-            sufletul omului e creat după chipul lui Dumnezeu;

-            orice om este univers greu de cunoscut, greu de sondat;

-            omul nu se cunoaşte bine nici pe el însuşi, cu atât mai mult pe altul;

-            oricât l-ar întreba duhovnicul pe creştin în ce privinţă a păcătuit, nu nimereşte totdeauna locul rănit de diavol ;

 

Omul citind Sfânta Scriptura, scrierile Sfinţilor Părinţi şi diverse cărţi îşi poate da seama de anumite aspecte şi atitudini în viaţă în care a greşit. De aceea spune Apostolul Pavel: “Să se cerceteze omul pe sine însuşi...” (I Cor. 11, 28).  Cu alte cuvinte, te ajută preotul prin întrebări şi cu răbdare să faci o mărturisire, o spovedanie bună, dar efortul cel mai mare trebuie să-l faci tu prin rugăciunea şi cercetarea faptelor sufletului tău, raportat la poruncile Domnului.

 

E bine să ai preotul tău din parohie, duhovnic şi pe care să-l asculţi. Dar şi aici poate fi un neajuns. Adică poate şi el e unilateral, are nişte preferinţe, poate are şi el nişte păcate şi e mai îngăduitor cu ele la fiii săi duhovniceşti. De aceea mulţi creştini, cel puţin o dată în viaţă caută să se spovedească şi la mănăstiri, la mari duhovnici, la mari îndrumători în cele sufleteşti.

 

CANONUL

Preotul dă canon când te spovedeşti. De exemplu: să nu te împărtăşeşti 5-10-20 de ani; să posteşti, să faci mătănii; să dai ceva de pomană; să citeşti Sfânta Scriptură; să citeşti anumite rugaciuni etc.

 

Canonul te ajută să te îndrepţi şi să-ţi dai seama de gravitatea păcatului ce l-ai făcut.

 

Preotul ştie şi creştinul trebuie să ştie că trebuie să practice virtutea opusă păcatului sau viciului pe care-l are: lenea să fie biruită prin muncă, desfrânarea prin înfrânare, mânia prin blândeţe, ura prin iubire, zgârcenia prin dărnicie, trufia prin smerenie etc.

 

După Spovedanie, preotul îţi spune ce canon să faci. Apoi rosteşte rugăciunea de dezlegare a păcatelor. Oricine a mers la Iisus a primit dezlegarea păcatelor. De aceea oricine vine cu inima înfrântă la biserică şi se mărturiseşte, i se dă dezlegarea de păcate prin preot.

 

Se întâmplă în vremea noastră că mulţi preoţi şi credincioşi nu mai respectă canoanele. Nu e bine. Dacă nu respectăm canoanele nu ne mântuim. Suntem sacrilegii, batjocoritori de cele sfinte, nu primim harul iertării. În cartea MOLITVELNIC la Slujba Spovedaniei preoţii sunt îndrumaţi astfel: “Afară din canoanele Sfinţilor Părinţi să nu îngreunezi, nici să uşurezi pe cineva, ca să nu te faci pe tine părtaş la păcate străine (...) Nimeni să nu se înşele pe sine şi să creadă că ar putea fi mai iertător decât Sfinţii Părinţi (...)  Şi de unde poate avea această putere? De vreme ce pe aceştia îi defaimă şi lucrează afară din canoanele şi hotărârile lor LUCRUL SĂU NU POATE FI DE NICI UN FOLOS ŞI ESTE FĂRĂ TEMEI” (Molitvelnic, Bucureşti 1992, pg.53).

 

Dacă, de exemplu, dacă un preot neglijent nu dă canon unui credincios care a făcut un păcat mare, pentru care Sfinţii Părinţi au dat canon să fie oprit de la Sfânta Împărtăşanie 20 de ani, credinciosul acela nu-şi va da seama de gravitatea păcatului şi va face altele. De asemenea se pot îmbolnăvi cei ce se împărtăşesc fără pregătire, după cum e scris: “Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” (I Cor. 11, 27-30).

 

Se poate observa că sufletul omului nu se linişteşte decât după acei ani prevăzuţi de Sfinţii Părinţi.

 

Noi nu trebuie să uităm că un creştin botezat, îmbrăcat în Hristos nu mai poate trăi ca un  păgân decât cu mari riscuri. Părinţii, Biserica, societatea trebuie să aibă grijă ca tânărul să crească în credinţă şi credinciosul să trăiască după învăţătura Domnului.

 

Repetăm un citat de mai înainte: “dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştinţă de adevăr, nu mai rămâne pentru păcate nici o jertfă, ci o înfricoşătoare aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Cine a călcat legea lui Moise este ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiţi-vă, cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui care a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfinţit şi a făcut de ocară Duhul harului” (Evrei 10, 24-29).

 

“Cei care sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm” (Gal. 5, 24-25).

Prin rugăciuni şi profundă pocăinţă e posibilă iertarea, îndreptarea, dar foarte greu şi cu multă nevoinţă. De aceea canoanele date de Sfinţii Părinţi să le considerăm minime. Noi greşim nu ca păgâni, cum au fost mulţi din cei veniţi la Iisus, ci ca creştini botezaţi care am primit Duhul Sfânt. De aceea pentru noi, păcatele, căderile sunt foarte grave şi foarte periculoase.

 

 

<><

 

 

MIC ÎNDREPTAR PENTRU MĂRTURISIREA PĂCATELOR

 

 

Preotul poate întreba şi credinciosul se poate mărturisi după acest îndreptar, după Porunca Iubirii, după cele 10 Porunci. E adevărat că unii Sfinţi Părinţi micşorează anii de canon cu anumite condiţii. De exemplu Sf. Ioan postitorul arată că dacă omul e tânăr, dacă a părăsit păcatul de mult, dacă e hotărât să postească mai mult, să facă mătănii mai multe, să facă milostenii mai multe etc. i se mai scad din anii de pocăinţă.

 

PORUNCA IUBIRII:

“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteiea: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 37-38).

 

SĂ IUBEŞTI PE DUMNEZEU. În această poruncă se cuprind primele patru Porunci din Decalog.

 

PORUNCA I

1. EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU, SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI AFARĂ DE MINE!

LEGAT DE ACESTE PORUNCI mărturiseşte dacă AI FĂCUT URMĂTOARELE PĂCATE :

-            n-am iubit pe Dumnezeu din tot sufletul meu şi din toată puterea mea, ca fiind Creatorul şi Ocrotitorul meu ;

-            n-am crezut în Dumnezeu. Am fost ateu;

-            am scris, am vorbit şi am susţinut că nu este Dumnezeu. M-am unit şi am susţinut pe atei. Nu i-am mustrat;

-           am avut îndoieli de credinţă

-            am crezut în idoli;

-            nu mi-am pus toată încrederea în Dumnezeu;

-            n-am cinstit pe Dumnezeu, Biserica Sa, Sfinţii Săi după cuviinţă;

-            n-am consacrat lui Dumnezeu cele mai alese simţăminte, gânduri şi fapte, cum i s-ar cuveni;

-            am crezut în soartă, în noroc şi nu în Pronie, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu;

-            m-am încrezut în mine şi în forţele mele şi nu în Dumnezeu, după cum e scris că, spre sfârşitul lumii oamenii se vor face pe sine dumnezei ;

-            mi-a plăcut să fiu lăudat, să fiu dictator, să mi se plece lumea, deşi tot ce am e de la Dumnezeu ;

-            n-am mărturisit şi nu ştiu CREZUL ;

-            n-am citit Sfintele Scripturi şi nu cunosc Poruncile Domnului, n-am învăţat religie deşi ştiu să citesc şi am citit multe cărţi;

-            n-am crezut în Sfânta Treime, în Rai şi iad, în judecata obştească, în învierea morţilor, în Sfintele Taine;

-            am ispitit pe Dumnezeu, cerând minuni şi semne fără să fie de trebuinţă;

-            am citit cărţi eretice sau pornografice ;

-            am vândut sau cumpărat harul lui Dumnezeu cu bani;

-            am tăgăduit că sunt creştin şi cred în Dumnezeu ;

-            n-am ajutat Biserica şi n-am adus daruri din cele ce mi-a dat Dumnezeu;

-            n-am mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale;

-            am judecat, am urât, m-am ridicat împotriva lui Dumnezeu ;

-            m-am împărtăşit fără să cunosc bine învăţăturile lui Iisus şi fără pocăinţă;

-            mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu;

-            am crezut greşit că oricât aş păcătui, Dumnezeu mă iartă şi fără să mă îndrept;

-            am hotărât să păcătuiesc până voi putea apoi să mă pocăiesc;

-            m-am lepădat de Dumnezeu când a trebuit să sufăr pentru credinţă;

-            n-am respectat Canoanele şi rânduielile Bisericii;

-            am susţinut şi crezut că toate religiile sunt bune;

-            am mers la adunările ereticilor şi sectanţilor;

-            am dat pildă şi sfaturi şi am ajutat să facă şi alţii aceste păcate şi putând să le opresc nu le-am oprit.

 

PORUNCA A II-A

2. SĂ NU-ŢI FACI ŢIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMĂNARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PĂMÂNT ŞI SĂ NU TE ÎNCHINI LUI!

-            mi-am pus nădejdea în bani şi în oameni ;

-            am iubit, am cinstit şi-mi petrec vremea cu plăceri trupeşti, fotbal, maşini şi diferite ocupaţii sau lucruri, ceea ce este tot o închinare la idoli;

-            am confundat idolii cu icoanele, după învăţăturile ereticilor şi n-am cinstit după cuviinţă icoanele făcute în Biserică după porunca lui Dumnezeu (Ieşire 25, 30);

-            am apelat la vrăjitori, ghicitori, magi, spiritişti şi mulţi alţii care lucrează cu puterea diavolului şi n-am respectat porunca Domnului: “Bărbatul sau femeia de vor chema morţi sau de vor vrăji să moară neapărat; cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor” (Levitic 20,27);

-            am facut vrăji sau am chemat duhurile morţilor;

-            am cinstit creaţia în locul Creatorului;

-            am purtat grijă pentru materie şi lucrurile lumeşti, mai mult decât pentru credinţă, pentru Dumnezeu;

-            am fost lacom. “Lăcomia este închinare la idoli” (Col. 3, 5);

-            m-am îmbuibat după cum e scris: “Pântecele este Dumnezeul lor” (Filip. 3, 19);

-            am o evlavie făţarnică şi nu adevărată;

-            mă ocup de lucruri superficiale şi uit “de cele mai cu greutate ale legii: judecata, mila şi credinţa” (Matei 23, 23) ;

-            cred în nălucirile viselor;

-            sunt pătimaş şi iubitor de plăceri şi am întipărite în minte şi inimă chipul idolilor şi patimilor mele;

-            am devenit robul hainelor, al luxului, al aprecierii oamenilor;

-            am dat pildă, sfat şi ajutor să facă alţii aceste păcate, am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

PORUNCA A III-A

3. SĂ NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEŞERT!

-            am hulit pe Dumnezeu ;

-            la boală, suferinţă şi încercări am cârtit împotriva lui Dumnezeu ca fiind nedrept ;

-            am hulit Sfinţii şi Biserica ;

-            am hulit pe slujitorii Bisericii;

-            am înjurat;

-            am blestemat;

-            am făcut jurământ şi l-am călcat;

-            am făcut jurământ strâmb la judecată;

-            am dat făgăduinţe lui Dumnezeu şi nu le-am ţinut;

-            am jurat cu uşurinţă sau am zis “Zău” mereu;

-            am folosit la petreceri glume şi cuvinte din Scriptură;

-            am spus că în Scriptură sunt basme sau lucruri care se împotrivesc unele altora;

-            am dat pildă, îndemn şi ajutor să facă şi alţii aceste păcate;

-            am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

PORUNCA A IV-A

4. ADU-ŢI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI ŞI O SFINŢEŞTE PE EA!

-            am lucrat în zi de Duminică şi în sărbători;

-            am lipsit de la Sfânta Liturghie în zi de Duminică şi sărbători;

-            am fost la Biserică dar nu am fost atent la rugăciuni;

-            am mers la Biserică cu haine deosebite, ca să atrag atenţia;

-            am făcut deranj în timpul slujbei;

-            am fost la concursuri sportive, la film, la teatru, la pescuit, la distracţie etc. şi am lipsit de la Biserică în vremea Sfintei Liturghii ;

-            nu mă îngrijesc de suflet;

-            nu mă rog şi n-am citit sfânta Scriptură, deşi ştiu să citesc;

-            m-am unit cu ereticii, cu sâmbătarii şi am ţinut sâmbăta în loc de Duminică, deşi Scriptura spune că Sabatul a fost pentru evrei, pentru că sâmbăta i-a eliberat Dumnezeu din Egipt, iar pentru creştini Ziua Domnului e Duminică pentru că Duminică a înviat Iisus şi ne-a eliberat de moarte şi de diavolul;

-           n-am ţinut nici o sărbătoare, înţelegând greşit Scriptura;

-           am dat pildă, îndemn şi ajutor să facă şi alţii aceste păcate;

-           am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

URMĂTOARELE 6 PORUNCI CUPRIND:

 

IUBIREA APROAPELUI

“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 38)

Iubirea se manifestă prin fapte: faptele milei trupeşti şi sufleteşti.

 

FAPTELE MILEI TRUPEŞTI:

-           n-am săturat pe cel flămând şi însetat, după posibilităţile mele;

-            n-am îmbrăcat pe cel gol;

-            n-am primit pe cel străin;

-            n-am cercetat şi îngrijit pe cel bolnav;

-            n-am cercetat pe cel în temniţă etc.

 

FAPTELE MILEI SUFLETEŞTI :

-            n-am îndreptat pe cel ce greşeşte ;

-            n-am învăţat pe cel ce nu ştie şi n-am spus adevărul ;

-            n-am sfătuit pe cel ce stă la îndoială;

-            nu m-am rugat pentru aproapele;

-            n-am mângâiat pe cel întristat;

 

Iisus ne învaţă că dacă slujim un semen al nostru Lui îi slujim: “Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi m-aţi primit; gol am fost şi m-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi m-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Mt.  25, 35-36).

 

PORUNCA A V-A

5. CINSTEŞTE PE TATĂL ŞI PE MAMA TA, CA SĂ-ŢI FIE ŢIE BINE ŞI MULŢI ANI SĂ TRĂIEŞTI PE PĂMÂNT!

-            n-am cinstit părinţii , nu-i ascult şi nu mă rog pentru ei;

-            n-am recunoştinţă pentru ei;

-            nu am crescut copiii în frica de Dumnezeu;

-            nu i-am certat pe copii;

-            i-am lăsat de capul lor;

-            n-am ascultat de preot, de naşi, de învăţători, de cârmuitori şi de toţi câţi au rol asemănător cu părinţii;

-            n-am cinstit cum se cuvine pe binefăcătorii mei ;

-            am căsătorit copiii fără voia lor ;

-            n-am avut grijă de copii să înveţe o meserie;

-            ca soţ mă port aspru cu soţia şi o chinuiesc;

-            ca soţie nu-mi cinstesc bărbatul şi-l îndemn la rele;

-            ca dregător, director, patron, şef, funcţionar m-am purtat aspru cu subalternii. Nu am fost atent la necazurile lor şi nu i-am ajutat şi nu i-am învăţat după posibilităţile pe care le-am avut, nu i-am îndemnat spre credinţă şi Biserică.  M-am purtat ca un stăpân, nu ca un frate al lor;

-            am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii  să facă aceste păcate;

-            am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

PORUNCA A VI-A

6. SĂ NU UCIZI!

-            am ucis alt om cu mâna, cu otravă, cu îndemnul sau cu alte mijloace (CANON: OPRIREA DE LA ÎMPĂRTĂŞANIE 25 DE ANI);

-            am avortat (CANON: 25 DE ANI, PESTE 10 AVORTURI CANON TOATĂ VIAŢA);

-            am ucis fără voie (canon 10 ani);

-            am ucis sufleteşte, îndemnând pe altul la păcat, după cum e scris: “cea care trăieşte în desfătări, deşi vie, este moartă” (I Tim. 5, 6);

-            am ucis sufleteşte pe altul răspândind învăţături ateiste sau eretice;

-            am ucis sufleteşte pe altul dând exemplu de nepăsare în cele sufleteşti şi îndemnându-i la distracţii, neglijând Biserica şi meditaţia la viaţa veşnică;

-            am fost sminteală pentru alţii cu viaţa mea ticăloasă;

-            la vreme de boală, de epidemie ştiind că sunt contaminat m-am alăturat altora şi i-am molipsit;

-            am avut gânduri de sinucidere;

-            m-am aruncat în primejdie fără să fie necesar;

-                       m-am mâniat;

-            m-am bătut;

-            am pizmuit pe altul;

-            am urât pe fratele meu uitând că “cine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni” (I Ioan 3, 15);

-            nu mi-am cerut iertare de la cel pe care l-am vătămat;

-            am dorit răul altuia şi m-am bucurat de răul altuia;

-            am instigat şi creat psihoză de război, de ură interetnică şi interconfesională, am provocat ceartă între oameni;

-            m-am răzbunat singur;

-            am alungat pe sărmani cu vorbe urâte;

-            am luat apărarea celor răi;

-            am iscat ceartă şi sminteală;

-            am mustrat pe altul pe nedrept, din mânie;

-            am ajuns preot, dascăl, doctor, inginer, avocat, dregător etc. fără să fiu vrednic;

-            am suferit de pe urma îmbuibării, a fumatului, a beţiei, a plăcerii trupeşti, a neodihnei, a istovirii şi a altor abuzuri;

-            am istovit pe altul prin muncă exagerată şi i-am grăbit sfârşitul;

-            am supărat pe altul mereu şi i-am scurtat viaţa;

-            am lăsat pe altul să moară de foame şi nu i-am dat de lucru deşi am putut;

-            am ponegrit, am clevetit pe altul şi l-am înjosit ca persoană în faţa altora;

-            m-am trufit şi am făcut viaţa insuportabilă pentru mine şi pentru cei din jur;

-            am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii  să facă aceste păcate;

-            am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

PORUNCA A VII-A

7. SĂ NU FI DESFRÂNAT!

-            mi-am stricat fecioria înainte de cununie (canon 7 ani) ;

-            fiind căsătorit m-am culcat cu altă femeie (canon 14 ani);

-            am făcut sodomie (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie  canon 20 de ani);

-            n-am postit ;

-            m-am îmbătat, fumez ;

-            m-am culcat cu soţul, soţia în post şi în sărbători;

-            am stat necununat mai mulţi ani;

-            am desfrânat cu dobitoace;

-            am făcut onanie, mi-am făcut poftele singur sau cu alţii, aruncând sămânţa la diavol;

-            am avut gânduri spurcate faţă de alte persoane;

-            am făcut glume şi am cântat cântece de desfrânare;

-            m-am îmbrăcat, m-am împodobit şi m-am vopsit ca să atrag la păcat pe alţii;

-            am citit cărţi pornografice. Am văzut filme şi poze pornografice;

-            am dansat necuviincios;

-            am fost la vrăjitor, m-am rugat la diavol să-mi scoată femeie înainte să păcătuiesc;

-            am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii  să facă aceste păcate;

-           am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

PORUNCA A VIII-A

8. SĂ NU FURI!

-            n-am muncit cinstit pentru pâinea pe care o mănânc;

-            am dorit câştig fără muncă;

-            am furat prin acte, prin diferite tertipuri;

-            am furat de mai multe ori valori mari;

-            am fost leneş ;

-            am înşelat la cântar;

-            am luat camătă mare;

-            am cumpărat lucru furat;

-            am oprit plata lucrătorilor. Nu i-am plătit după merit;

-            am iubit banii şi averea, vrând să fiu bogat;

-            am luat bani, mită pentru lucruri pe care eram dator să le fac în cadrul serviciului;

-            n-am întors lucrul împrumutat;

-            am primit plată pentru serviciu şi nu mi-am făcut datoria;

-            am cerşit deşi am putut să lucrez;

-            am găsit lucruri pierdute şi nu le-am dat înapoi;

-            m-am lenevit şi nu m-am îngrijit de Biserică, familie, şcoală, societate, întreprindere, oameni, peste care am fost pus responsabil, şef;

-            am luat sau am dat daruri pentru judecată strâmbă;

-            am vândut marfă proastă în loc de bună;

-            am cumpărat marfă mai ieftină decât valoarea ei;

-            am vândut marfă mai scump decât preţuia;

-            m-am înţeles cu alţii ca să vând cu preţ nedrept;

-            n-am vândut cum mi-a poruncit stăpânul;

-            n-am dat socoteală cinstită tovarăşilor mei;

-            am minţit că sunt sărac şi dau faliment ca să obţin câştig;

-            am jucat cărţi;

-            am pricinuit pagubă în averea altuia;

-            am mutat hotarul ţarinei;

-            am luat din averea bisericii, a statului, a şcolii etc,;

-            am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii  să facă aceste păcate;

-            am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

PORUNCA A IX-A

9. SĂ NU MINŢI!

-            am minţit ;

-            folosesc viclenia;

-            am adăugat sau am scos din cuvintele altuia şi le-am schimbat înţelesul;

-            am depus mărturie mincinoasă;

-            am pârât pe nedrept;

-            am vorbit cu două înţelesuri ca să înşel;

-            am ascuns minciuna sub chipul prieteniei, ca să înşel;

-            am linguşit pe altul şi l-am lăudat pentru însuşiri pe care nu le are, ca să obţin foloase;

-            am fost făţarnic, ipocrit. Una am gândit şi alta am spus;

-            am calomniat, am pus pe seama altora greşeli pe care nu le au;

-            mi-am bătut joc şi am criticat pe cei cu defecte din naştere;

-            am judecat nedrept pentru daruri şi am sprijinit să ocupe o funcţie cel ce nu merita, iar pe altul care merita l-am împiedicat;

-            am osândit, am purtat veşti şi vorbe necontrolate, despre alţii, am bârfit şi am clevetit, am încurajat pe bârfitori;

-            am susţinut minciuni, erori în locul adevărului din dorinţa de a părea învăţat, pentru trufie sau pentru foloase materiale;

-            am dat pildă, am îndemnat şi ajutat şi pe alţii  să facă aceste păcate;

-            am putut să le opresc şi nu le-am oprit;

 

PORUNCA A X-A

10. SĂ NU POFTEŞTI CE ESTE AL ALTUIA!

-            am dorit şi am poftit în inima mea femeia altuia ;

-            am dorit maşina, averea, situaţia altuia;

-            am dorit inteligenţa, priceperea, funcţia altuia, uitând că fiecare om are un dar şi un amar şi cui i s-a dat mult i se şi cere mult de către Bunul Dumnezeu.

 

 

Toate acestea le-am făcut şi mai mari decât acestea am făcut, deci, te rog Părinte, roagă-te pentru mine să mă îndrept şi să scap de chinurile iadului. Dă-mi canon şi dezlegare. AMIN!