Ce este ortodoxia?

Strâmtă şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află.Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor ii veţi cunoaşte...

Nu oricine îmi zice "Doamne, Doamne", va intra în împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?" Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna se va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. (Mat 7:14-16, 21-24)

"Eu sunt usa", a zis Hristos. „De va intra cineva prin Mine, se va mântui”.

 

Iubiti Frati,

 

Hristos a inviat!

 

Este ştiut că nu se poate învăţa Credinţa Bisericii Ortodoxe de Răsărit printr-un studiu intelectual, ci numai prin trăire. Aceasta se găseşte nu în ştiinţa teologiei, ci în dumnezeieştile slujbe, în chilia călugărului, în rugăciunea unei femei oarecare, în moartea nepregetată a mucenicului, în definitiv, în tot ceea ce trăieşte. Nu te poţi apropia de ea fiind în afară, ci doar fiind înăuntru...Ca totalitate, Ortodoxia rămâne cu neputinţă de a fi definită sau descrisă, acest fapt fiind una din inevitabilele caracteristici de bază ale sale.[1]

 

 

Creştinul Ortodox aparţine Trupului Lui Hristos, care este Biserica lui Hristos. Biserica Ortodoxă este în fiinţa sa aceeaşi comunitate (sau ecclesia) care s-a născut la pogorârea Sfântului Duh în Ierusalim la Cinzecime, este un lanţ neîntrerupt de la Sfinţii Apostoli prin punerea mâinilor dintr-o generaţie de preoţi în alta. Creştinul Ortodox recunoaşte bogăţia tezaurului creştinătăţii şi se arată pe sine ca fiu al acestei Bisericii, care este întocmai cu Biserica Sfinţilor Apostoli, aşa după cum o persoană matură este aceeaşi persoană cu cea dintr-o imagine din copilărie.

 

Creştinul Ortodox este botezat în numele Sfintei Treimi şi urmăreşte credinţa şi năzuinţele atât ale Sfintei Scripturi cât şi ale Sfintei Tradiţii. El crede într-un Dumnezeu viu şi iubitor, a Cărui Pronie îl protejează şi îl îndrumă pe calea mântuirii. El crede că Dumnezeu Însuşi i s-a revelat în Sfânta Scriptură prin profeţi şi mai ales prin presoana lui Iisus Hristos, singurul Său Fiu care este Mântuitorul omului. El crede mai ales în Întruparea lui Hristos ca Dumnezeu-Om, în moartea Sa pe Cruce şi în Învierea Sa, în Evanghelie şi Porunci şi în viaţa ce va să vie. [2]

 

 

...Ortodoxia este aceeaşi în conţinutul său de credinţă şi slujire cu conţinutul de credinţă şi slujire al creştinătăţii primare. Totuşi, un fapt extraordinar şi absolut autentic este că, fiind în esenţă continuarea credinţei, slujirii şi spiritualităţii Bisericii nedespărţite a primelor secole creştine, Ortodoxia întruneşte într-o manieră perfectă nevoile spirituale ale celor care i-au rămas credincioşi până în ziua de astăzi.

 

Ortodoxia a făcut şi face încă lucrurile în acest mod. Din acest punt de vedere ea îl mijloceşte pe Hristos credincioşilor, Hristos care este “acelaşi ieri şi azi şi în veacul veacului” (Evrei, 13:8). Iisus Hristos este acela care, fiind acelaşi pentru totdeauna,  răspunde într-un mod perfect astăzi precum a făcut-o şi ieri.[3]

 

 

"Ortodoxia copilariei mele" Arhim. Teofil Paraian

Am ales ca subiect Ortodoxia copilăriei mele pentru că am constatat că la bătrânete nu mai e ca în copilărie, că Ortodoxia de odinioară era mai ortodoxă decât cea din vremea noastră. Acum cincizeci de ani oamenii gândeau altfel decât cei de acum, iar copiii de astăzi nu se mai nasc si nu-si mai trăiesc copilăria în conditiile de altădată pe care le-am stiut eu, în satul în care m'am pomenit, în satul în care mi-am trăit primii ani ai vietii mele. Credinta ortodoxă de odinioară era una în care se stia de o lege a lui Dumnezeu, oamenii trăiau cu un sentiment al sacrului, se gândeau la Dumnezeu mai mult si-L simteau mai aproape si aveau constiinta că si gândurile cele bune vin de la Dumnezeu. Era mai multă bună-cuviintă. Toate acestea parcă s'au ascuns cumva. Lumea de atunci stia mai bine de biserică, se gândea mai mult la Maica Domnului, la sfintii lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu care sunt preotii, aveau o sfială în fata lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci si la natură, de multe ori era afirmat faptul că pe grâu e obrazul lui Dumnezeu. Asa gândeau oamenii de odinioară si nu mai gândesc asa oamenii de acum.

Într'o convorbire pe care am avut-o cu părintele Stăniloae, părintele a afirmat că Ortodoxia e doxologie, adică ea se revarsă în preamărirea lui Dumnezeu. Aceasta este Ortodoxia adevărată, cea care preamăreste pe Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale, si cinsteste pe Maica Domnului si pe sfinti. Doxologia se manifestă în sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt vuietul Duhului în constiinta credinciosilor. De câte ori slujim lui Dumnezeu creăm o atmosferă în care Dumnezeu e prezent în constiinta noastră, Maica Domnului ne este aproape, toti sfintii sunt în atentia noastră. Ortodoxia noastră trebuie să se manifeste neapărat în cuvânt si în gând, în simtire si în viată. Dacă trăim asa, trăim ortodox. Dar dacă nu ne angajăm în doxologie, nu suntem nici în Ortodoxe.

Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre noi socotim cea mai importantă Sfânta Liturghie, desi toate sunt importante. Totusi se poate vorbi despre Sfânta Liturghie ca despre un rezumat al tuturor slujbelor, ca de o slujbă pentru care ne pregătim prin celelalte slujbe. În franceză cuvântul ''Liturgie'' nu înseamnă numai liturghie, ci desemnează toată slujba Bisericii. Toată slujba Bisericii este o Liturghie înainte de Liturghia propriu-zisă, însă Sfânta Liturghie are darul de a cuprinde totul, nu numai slujbele, ci si toate sărbătorile din timpul unui an bisericesc.

Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei.

La Sfânta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte si care preînchipuiesc mai întâi Trupul si Sângele Mântuitorului se prefac în adevărat Trupul si Sângele Domnului Iisus ca să se poată împărtăsi credinciosii si ca Domnul Hristos să poată intra în alcătuirea mădularelor noastre. De aceea se poate vorbi foarte bine despre Ortodoxie si Euharistie, despre Ortodoxia care trăieste în Sfintele lui Hristos Taine.

Si dacă cineva trăieste Ortodoxia asa cum era ea în vremea copilăriei mele, dacă cineva îsi revarsă sufletul în slujbele dumnezeiesti pentru preamărirea lui Dumnezeu, dacă cineva ia parte la Sfânta Liturghie si trăieste Ortodoxia din Liturghie, dacă cineva se împărtăseste cu dumnezeiestile Taine pentru a-L avea pe Mântuitorul Hristos în alcătuirea existentei sale, sigur ajunge să simtă bucuria din Ortodoxie. De aceea se poate vorbi despre Ortodoxie si bucurie. Orice crestin trebuie să fie un om al bucuriei, căci credinta noastră ortodoxă e alcătuită în asa fel încât e pricină de bucurie, si cine nu vrea să se bucure, tot trebuie să se bucure pe măsura credintei.

Si dacă mergem asa înainte ne putem bucura de comorile Ortodoxiei ascunse mai ales în dumnezeiestile slujbe care sunt în asa fel alcătuite încât din ele învătăm rugându-ne si nu rugăm învătând. Ele ni-L aduc pe Dumnezeu în fata noastră, în constiinta noastră. Stăm de vorba cu Dumnezeu si cu sfintii Săi prin sfintele slujbe. Si toate acestea sunt avantajele Ortodoxiei, ca si care nu există altă credintă, ca si care nu există termen de comparatie. Ortodoxia e unică.

Cei care prezintă fel de fel de învătături si de orientări crestine si necrestine nu cunosc Ortodoxia, pentru că dacă ar cunoaste, n'ar mai căuta altceva. Si noi, pentru că o cunoastem, rămânem în Ortodoxiei si nu ne poate clinti nimeni din Ortodoxie. Dar mai este credinta ortodoxă într'un fel: ea este una a Tainelor. Noi nu avem constiinta că putem să facem în asa fel încât tainele să devină cuprinse în întregime de mintea noastră. Credinta ortodoxă este usă a Tainelor pentru că prin ea ajungem să primim lucrurile tainice care sunt ale credintei.

Dacă n'ar exista taine n'ar fi trebuintă de credintă. Ori fiind vorba de taine este necesar să avem credintă ca să le putem primi. Despre Taine stim că nu pot fi elucidate la măsura aceea în care să zicem că nu mai sunt taine. Ele rămân taine si după ce trecem din lumea aceasta, chiar dacă vom cunoaste mult mai mult atunci, dar ca să ajungem să cunoastem în întregime Tainele credintei nu se poate. Si asta o învătăm de la Sfânta Biserică, pentru că într'o alcătuire rânduită pentru sărbătoarea Nasterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem asa: ''De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei că Maică ai fost bunăvointei Tatălui purtând în brate pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat.'' Când afirmăm acestea ne dăm seama că este vorba de niste lucruri mai presus de întelegere si zicem mai departe: ''Taina nu suferă ispitire,'' degeaba vrei să cercetezi taina cum a născut Fecioara fecioară rămânând, cum a purtat în brate pe Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, cum s'a făcut pestera cer (''Taină străină văd si preamărită, cer fiind pestera''), cum a purtat Maica Domnului, în brate pe Mântuitorul devenind ''scaun de heruvimi.'' Deci ''taina nu suferă ispitire,'' degeaba scormonesti să sti ceva ce nu poti sti. ''Ci numai cu credintă toti o slăvim (taina) - si zicem către Maica Domnului -, strigând si zicând: Negrăite, Doamne, mărire Tie.''

 Asta e Ortodoxia: ne duce în fata Tainelor care rămân Taine, ne dă constiinta să ne plecăm cu mintea fată de cele ce nu le întelegem si pe care le primim totusi în sufletele noastre.

(Dupa Vestitorul Ortodoxiei, Martie 1997)

 

 

 

Nu trebuie sa ne izolam in mod artificial de realitatile lumii de astazi; mai degraba, trebuie sa invatam a folosi cele mai bune lucruri pe care ni le ofera lumea, caci tot ceea ce este bun in lume - daca suntem indeajuns de intelepti ca sa vedem - arata catre Dumnezeu, si trebuie sa folosim aceasta. Prea multi oameni cad in greseala marginirii Ortodoxiei la slujbele bisericii, la rugaciuni si la lectura ocazionala a unei carti duhovnicesti. Adevarata ortodoxie, insa, cere o daruire care implica fiecare aspect al vietilor noastre. Cineva ori este ortodox tot timpul, in fiecare zi, in fiecare moment al vietii - ori nu este nicidecum cu adevarat ortodox. De aceasta, trebuie sa ne dezvoltam o perspectiva ortodoxa asupra lumii si sa traim potrivit ei."[4]

 

 

„Biserica lui Hristos traieste si este libera. In ea ne miscam si vietuim, intru Hristos Cel care este Capul ei. In El avem libertate deplina. In Biserica cunoastem adevarul si adevarul ne va face liberi (Ioan 8:32). Esti in Biserica lui Hristos de fiecare data cand il ridici pe cel cazut in intristare, ori cand faci milostenie celui sarac, si il vizitezi pe cel bolnav. Esti in Biserica lui Hristos cand esti bun si intelegator, cand refuzi sa te manii pe fratele tau, chiar si atunci cand ti-a ranit sentimentele. Esti in Biserica lui Hristos cand te rogi: <<Doamne, iarta-l.>> Cand muncesti cinstit la slujba ta, intorcandu-te obosit seara acasa, dar cu zambetul pe buze; cand rasplatesti raul cu dragostea - esti in Biserica lui Hristos. Nu vezi, asadar, tinere prieten, cat de aproape este Biserica lui Hristos? Tu esti Petru si Dumnezeu si-a cladit Biserica Sa pe tine. Tu esti piatra Bisericii Sale impotriva careia nimic nu poate izbandi... Sa cladim biserici cu credinta noastra, biserici pe care nici o putere omeneasca nu le poate dobori, o biserica a carei temelie este Hristos... Simte-l pe fratele tau langa tine. Nu intreba niciodata: <<Cine e el?>> Mai degraba zi: <<Nu e un strain; este fratele meu. Este Biserica lui Hristos la fel ca si mine>>.”

 

Cu o astfel de chemare in inimi, sa incepem a apartine cu adevarat Bisericii lui Hristos, Biserica Ortodoxa. Apartenenta exterioara nu este suficienta; ceva trebuie sa se miste in noi ca sa ne faca deosebiti de lumea dimprejur, chiar daca aceasta lume isi zice „crestina” si chiar „ortodoxa”. Sa pastram si sa intretinem acele calitati ale adevaratei perspective ortodoxe asupra lumii pe care le-am mentionat mai devreme: o atitudine vie, normala, iubitoare si iertatoare, nu centrata asupra sinelui, pastrandu-ne inocenta si caracterul nelumesc, chiar cu o constienta deplina si smerita a pacatosiei proprii si a puterii ispitelor lumesti din jurul nostru. Daca traim cu adevarat aceasta perspectiva ortodoxa asupra lumii, credinta noastra va supravietui socurilor care ne asteapta si va fi o sursa de inspiratie si mantuire, pentru cei ce inca il vor mai cauta pe Hristos, printre ruinele omenirii, care au inceput deja sa apara din ziua de astazi.[5]


Rugaciune:

 

Cintind preaslavita invierea Ta, Te slavim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, si credem ca daruiesti tuturor viata vesnica. Pentru aceasta, intru aceasta numita si sfinta zi, ca fratii unul pe altul sa ne imbratisam. Iar pe cei ce ne urasc pe noi, sa-i iertam pentru invierea Ta. Deci cu o gura si cu o inima sa cintam unele ca acestea:


Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvinteaza pe Tine, binecuvinteaza si acum osteneala noastra cea dupa putere;

Iisuse, Cel ce sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, sfinteste si doririle si gindurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai fagaduit sa fii cu cei credinciosi pina la sfirsitul veacului, fii neincetat si cu noi pacatosii;
Iisuse, Cuvintul cel Adevarat al Tatalui, curata cuvintele noastre cele nevrednice, ca sa Te laudam pe Tine;
Iisuse, Pastile cele mintuitoare, care duc de la moarte la viata, salasluieste-ne in locasul Tau, luminindu-ne haina sufletelor n
oastre;

 

(Icosul 12, Acatistul Invierii Mantuitorului”)

 



[1] Fritjof Tito Colliander, “Credinţa şi trăirea ortodoxiei”

 

[2] Arhiepiscopul Paul al Finlandei, extras din  “Credinţa ce-o păstrăm

 

[3] Par. Prof. Dr.Dumitru Stăniloae Câteva trăsături caracteristice ale Ortodoxiei; extras din “Omagiu către Nicos A. Nissiotis, Atena 1994”

 

[4] Ieromonah Serapohim Rose, "Living an Orthodox World-View" ["Trairea unei perspective ortodoxe asupra lumii"], o prelegere tinuta la Pelerinajul de vara Sf. Gherman, Platina, California, august 1979; publicata in "Orthodox America", aug.-sept. 1982

[5] Ibidem