Întrebări şi răspunsuri despre Sfânta Liturghie (2)

 

Despre Sfânta Proscomidie

 

1.      Cum este alcătuită Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur?

 

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este alcătuită din 3 părţi: Proscomidia, Liturghia Celor Chemaţi sau a Catehumenilor şi Liturghia Credincioşilor

 

2.      Ce este Proscomidia?

 

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii în care preotul pregăteşte în taină darurile necesare Jertfei Sfintei Liturghii. Ea se săvârşeşte într-un loc special din Sfântul Altar care se numeşte Proscomidiar.

 

3.      De ce se săvârşeşte Proscomidia în taină?

 

Pentru că aceasta îl reprezintă pe Hristos înainte de ieşirea în lume la propovăduire şi a împlinirii faptelor Sale mântuitoare[1]

 

4.      Ce reprezintă darurile aduse la uşa Sf. Altar?

 

Darurile, ne spune Sfântul Nicolae Cabasila[2],  sunt închinate lui Dumnezeu ca o pârgă a vieţii omeneşti. [...] Cei din Vechiul Testament aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârga a vieţii noastre înşine. Căci pâinea şi vinul alcătuiesc hrana omului, prin care se întreţine viaţa trupească. [...]

 Dar poate ar zice cineva că şi jertfele aduse de cei vechi lui Dumnezeu mai toate alcătuiau hrana omului, căci erau fie roade sau fructe cu care se ostenesc agricultorii, fie animale din cele care se manânca. – Da! Însă [...] nimic din toate acelea nu era o hrana proprie numai omului, ci erau comune si celorlalte vietuitoare. Astfel, fructele si roadele sunt hrana zburatoarelor si a ierbivorelor, iar carnea de animale este hrana carnivorelor. Prin hrană „omenească” înţelegem însa ceea ce apartine numai omului; ori nevoia de a-si pregati pâinea pentru mâncare si vinul pentru baut, este ceva propriu numai omului.

 

5.      De ce darurile trebuie să reprezinte viaţa noastră?

 

Pentru ca Dumnezeu ne dă viaţă în schimbul acestor daruri, se cuvine deci ca darul nostru să nu fie nepotrivit cu darul care ni se da în schimb, ci să fie macar în parte înrudit cu el. Prin urmare, darul ce ni se dă în schimb fiind viaţă, atunci şi darul nostru trebuie să fie tot viată.[3]

Îi dăm lui Hristos pâinea si vinul menite să se prefacă în trupul nostru pământesc ca să ne întoarcă pâinea si vinul prefăcute în Trupul si Sângele Lui. În schimbul vietii vremelnice noi dobândim viata vesnică, însusi Trupul si Sângele Mântuitorului .

 

 

 

 

6.      Pâinea si vinul sunt un simbol al unirii credinciosilor în Biserică[4]

 

Sfânta Liturghie este slujba în care credinciosii se arată ca persoane unite în Biserică. Atât pâinea cât si vinul, fiind rezultatul unirii boabelor de grâu măcinate, respectiv al boabelor de struguri stoarse, sunt un simbol al unirii credinciosilor în Biserică.

Acest aspect este scos în evidenţă de o rugăciune cuprinsă într-una din primele scrieri crestine, Didahia celor 12 Apostoli (anii 50-70 d.Hr.): "După cum această pâine frântă era împrăstiată pe munti si fiind adunată a ajuns una, tot asa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în Împărătia Ta" .

Sfântul Ioan Gură de Aur comentează în acelasi sens: "După cum pâinea, desi alcătuită din multe boabe, este, totusi, astfel unită încât boabele (de grâu) nu apar niciodată, ci, cu toate că sunt ele însele, deosebirea dintre ele nu se vede din cauza unirii lor, tot asa ne unim si noi unii cu altii si toti cu Hristos". Pâinea si vinul fiind deci un simbol al Bisericii, aducerea lor la Sfânta Liturghie reprezintă, în acelasi timp, o jertfă adusă de Biserică si o jertfire a Bisericii însăsi.

Ne este însă de trebuinţă, ca odată cu oferirea darurilor pentru Sfânta Jertf, să oferim Domnului şi curăţia inimii noastre, să oferim gândurile, faptele şi viaţa noastră, ca toate să se sfinţească întru Hristos Iisus, Domnul nostru.[5]

 

7.      Cum se săvârşeşte Sf. Proscomidie?

 

Îmbrăcat în odăjdii, preotul începe Proscomidia cu binecuvântarea precedată de metanii şi tropare de umilinţă. Apoi, apucă în mâna stângă o prescură şi în dreapta copia, cu care binecuvântează pecetea de pe prescură. Aceasta a fost întipărită cu pristornicul şi conţine numele Domnului Iisus, IS HR, sub care se găsesc silabele NI-KA, care în greceşte înseamnă biruieşte. Isprăvind acestea, preotul taie cu copia cele patru părţi ale peceţii, o scoate din prescură şi o aşază pe sfântul disc. Acesta este Agneţul sau Mielul şi-L închipuie pe Mântuitor. În timpul Sfintei Liturghii Agneţul se va transforma în Sfânta Împărtăşanie.

Se scot apoi miridele pentru Maica Domnului (se aşază pe disc la dreapta Agneţului), pentru sfinţi (se aşază la stânga Agneţului) şi pentru credincioşii care se pomenesc, viii şi morţii, de pe pomelnicele date preotului (se aşază pe disc sub celelalte). Darurile sunt apoi acoperite cu steluţa şi acoperămintele, sunt tămâiate şi binecuvântate.

 

8.      Ce simbolizează cele ce se petrec în timpul Sfintei Proscomidii?[6]

 

Prin săvârşirea Sfintei Proscomidii se preînchipuie pe deoparte cele legate de Naşterea Mântuitorului iar pe de alta cele legate de Patimile sale.

Mai întâi Proscomidiarul închipuie peştera din Betleem. Prescura din care s-a scos Agneţul o preînchipuie pe Sfânta Fecioară care a născut pe pruncul Sfânt. Discul preînchipuie ieslea. Steluţa steaua magilor. Acoperămintele-scutecele pruncului. Tămâierea-darurile de smirnă şi tămâie ale celor trei magi. Acoperirea darurilor-viaţa ascunsă a mântuitorului dinainte de Botez.[7]

Dar proscomidiarul mai preînchipuie şi Golgota Răstignirii. Tăierea Agneţului-jertfa sângeroasă a Domnului. Copia-suliţa străpungerii Sale. Potirul-paharul de la Cina cea de taină sau paharul din care I s-a dat să bea oţet amestecat cu fiere.  Vinul şi apa-sângele şi apa care au ieşit împreună din coasta lui Iisus pe Cruce şi care au devenit cele două izvoare ale vieţii Harului: apa Botezului şi Sângele Sfintei Împărtăşanii. În sfârşit Discul închipuie patul (năsălia) pe care Iosif a aşezat trupul Domnului după coborârea sa de pe Cruce.

 

1.      Ce reprezintă miridele care se scot din prescură şi se pun pe Sfântul Disc[8]

 

Biserica întreagă, Trupul tainic al lui Hristos, este prezentă în mod simbolic pe Sfântul Disc în urma săvârsirii Proscomidiei: în mijloc, prin Sfântul Agneţ, Hristos însuşi, Lumina cea adevărată şi Viaţa cea veşnică, iar prin miride Maica Lui de-a dreapta, sfinţii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a bine-credincioşilor. Astfel întreaga Biserică, luptătoare (de pe pământ) şi biruitoare (din cer) este adunată laolaltă pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

 

2.      De ce sunt pomeniţi credincioşii, vii sau morţi în timpul Sfintei Proscomidii?

 

Cum am văzut mai devreme Sfântul Agneţ şi miridele reprezintă alcătuirea Bisericii lui Hristos. Prin pomenirea numelor credincioşilor, vii sau morţi, şi scoaterea părticelelor,  Biserica îi strânge  laolaltă, la fiecare Liturghie, pe toti membrii ei din toate vremurile.

Bucăţica de pâine scoasă pentru fiecare persoană, spune părintele Stăniloae, distinge pe cei pentru care se scoate, dar îi şi apropie de Hristos şi între ei.

Cei ce dau pomelnice pentru rude şi cunoscuţi ai lor, spune mai departe părintele Stăniloae, simt că [...] nu le-ar fi deplină bucuria de împărtăşirea lui Hristos, dacă n-ar avea parte de El împreună cu rudeniile, cu prietenii, cu cunoscuţii lor, vii şi adormiţi în credinţa în Domnul. De aceea ei îi pomenesc pe aceştia pentru a gusta împreună din bucuriile Împărăţiei celei cereşti.

 

3.      Cum trebuie scris un pomelnic?

 

 Fiind de acum conştienţi de marele ajutor duhovnicesc dăruit celor pomeniţi la Sfânta Liturghie, trebuie să fim mai conştiincioşi în înmânarea numelor  celor dragi nouă – şi a tuturor acelora în nevoi – pentru a fi pomeniţi la Proscomidie.

Majoritatea bisericilor pun la dispoziţie foi de hârtie tipărite special în acest scop (care se găsesc de obicei acolo unde se vând lumânările). Un pomelnic trebuie alcătuit respectând câteva îndrumări:

 

a)      Se fac liste separate pentru vii şi morţi; acestea trebuie marcate în susul foii fie cu “Pentru sănătatea  şi mântuirea robilor lui Dumnezeu...” (Pentru vii) fie cu “Pentru odihna  robilor lui Dumnezeu...” (Pentru Morţi sau Adormiţi)

b)      Trebuie folosite numele care a fost primite la botez (pronumele), nu porecle sau prescurtări (Constantin nu Costi, Elisabeta nu Veta). Nu sunt necesare numele de familie

c)      Chiar dacă nu folosim un formular special, hârtia pe care o folosim pentru a scrie pomelnicele trebuie să fie curată şi scrisă frumos, prin aceasta arătându-ne evlavia faţă de sfinţenia pomenirii liturgice. Hârtia nu trebuie să fie şifonată sau plină de ştersături. Scrisul trebuie să fie lizibil, nu trebuie să fie prea mic, sau numele să fie scrise prea aproape, deoarece sunt dificil de citit. Cei care scriu urât pot să roage pe cineva cu un scris mai frumos să le transcrie. Preotul trebuie lăsat  să se concentreze la rugăciune, nu să descifreze scrisuri dezordonate.

d)      La Liturghie pot fi pomeniţi doar membrii Bisericii Ortodoxe (adică doar cei botezaţi ortodox) deoarece părticelele (miridele) care se aşează pe Sfântul Disc reprezintă Sfânta Biserică, trupul credincioşilor Ortodocşi. Cei ne-ortodocşi trebuie trecuţi pe liste separate pentru a fi pomeniţi la alte rugăciuni ale Bisericii.[9]

e)      Dacă pomenim membrii ai clerului (episcopi, preoţi, diaconi, călugări, maici etc.) trebuie să folosim în mod corect rangul acestora, fie şi într-o formă prescurtată: Mitropolit, Arhiepiscop, Episcop, Arhimandrit, Protosinghel şamd.

f)       Se recomandă ca pe pomelnice să fie trecute mai întâi numele celor care fac parte din cler, episcopul locului, preotul, duhovnicul etc; apoi  naşii, părinţii, familia, prietenii şi toţi ceilalţi

g)      Pomelnicele se dau cu lumânare aprinsă la uşa altarului, preferabil înainte de începerea Sf. Liturghii. Odată ce a început Liturghia  (“Binecuvântată este Împărăţia...”) preotului îi este mai greu să citească pomelnicele, mai ales dacă nu are ca ajutor un diacon, deşi, pomelnicele pot fi totuşi aduse, până înainte de Vohodul Mare (Ieşirea cu Sfintele Daruri).

 



[1] Pr. Prof. D-tru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti 2004, p. 184-185

[2] Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1989

[3] Ibidem

[4] Pr. Florin Botezan, Liturghie şi euharistie www.biserica-mihai-viteazul.ro

[5] Carte de Învăţătură creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1978, p103

[6] Pr. Prof. Ene Branişte. Liturgica Specială, Ed Nemira, Bucureşti 2002, p. 234-236

[7] Mihai Rădulescu, Cartea creştinului începător, Ed. Ramida, Bucureşti, 1996

[8] Pr. Florin Botezan, op. cit.

[9] Dintre cei în viaţă nu se pot scoate părticele şi nu pot fi pomeniţi la Sf. Liturghie ateii, apostaţii, adică cei care s-au lepădat de dreapta credinţă în Dumnezeu, vrăjitorii, fermecătorii, sectanţii de orice fel, catolicii, armenii, păgânii, adică cei care nu cred în Hristos, cum sunt mahomedanii şi iudeii. Nu pot fi pomeniţi cei care trăiesc în concubinaj, adică nu sunt cununaţi la biserică, cei ce îşi ucid copiii şi nu se pocăiesc, şi care nu se spovedesc din copilărie şi se află în cumplite păcate trupeşti şi sufleteşti. Pe aceştia Biserica îi pomeneşte numai la litie şi acatist, pentru mângâierea familiei.

 

Dintre cei morţi Biserica ortodoxă nu poate pomeni pe atei, pe cei care refuză Sfintele Taine, pe cei care au murit în orice fel de secte, pe cei care s-au sinucis pe orice cale, fiind sănătoşi la minte, pe cei care au murit în păcate grele şi nu s-au spovedit până la moarte, pe cei care au trăit în îndoială de credinţă, în ură şi judecăţi şi au murit neîmpăcaţi şi fără pocăinţă, pe cei ce au hulit şi înjurat pe Dumnezeu până la moarte, pe cei care au făcut vrăjitorie în viaţă cerând ajutorul diavolului, şi au murit în acest greu păcat.  (din Arhim Ioanichie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Biserică)