Întrebări şi răspunsuri despre Sfânta Liturghie (4)

 

Despre Liturghia credincioilor

 

 

1.      Cine sunt „credincioşii”?

 

Credincioşii sunt toţi cei care au primit botezul în numele Sfintei Treimi în Biserica Creştină Ortodoxă. După cum s-a arătat mai devreme, în bisericile primelor veacuri, cei care nu erau botezaţi, catehumenii, nu puteau rămâne în biserică pentru întreaga Sf. Liturghie, ci ieşeau imediat după Ectenia celor chemaţi.

 

2.      Care sunt părţile Liturghiei credincioşilor?

 

o        Pregătirea Sfintei Jertfe (partea introductivă)

§         Rugăciunile pentru credincioşi

§         Vohodul mare

o        Heruvicul

o        Cădirea

o        Ieşirea cu Sfintele Daruri

o        Intrarea şi depunerea Sf. Daruri pe Sf. Masă

§         Ectenia cererilor şi rugăciunea de punere înainte a darurilor

§         Simbolul Credinţei (Crezul)

o        Anaforaua (rugăciunea şi ritualul Sfintei Jertfe)

§         Dialogul introductiv între preoţi şi credincioşi

§         Marea rugăciune euharistică

o        Rug. citite în taină de preot

o        Cuvintele Mântuitorului „Luaţi mâncaţi...”

§         Anamneza – aducerea aminte a lucrării mântuitoare a Fiului în lume

§         Epicleza – rugăciunea de invocarea Sf. Duh

§         Rugăciunile de mijlocire generală cu Axionul

o        Împărtăşirea

§         Rugăciunile de pregătire pentru împărtăşire

o        Ectenia cererilor

o        Rug. Tatăl Nostru

o        Rug. pentru plecarea capetelor

o        Rug. dinainte de împărtăşire

§         Pregătirea Sf. Împărtăşiri

§         Împărtăşirea slujitorilor (preoţilor)

§         Împărtăşirea credincioşilor

§         Rugăciunile de mulţumire după împărtăşire (rug. Citite în taină de preot, imnul „Să se umple...”, Ectenia mică („Drepţi primind...”)

o        Încheierea (partea finală a Liturghiei)

 

3.      Ce este Heruvicul?

 

„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi, întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm.” Imnul heruvic se cântă în biserică de către credincioşi şi este spus şi în taină de slujitori în Sfântul Altar. În acest moment noi închipuim, după cum ne spun şi cuvintele sale, pe Heruvimii din ceruri, pregătindu-ne, ca şi Sfinţii Îngeri, să-L întâmpinăm, pe Hristos care va apărea la vohod în mijlocul nostru, întruchipat de Sfintele Daruri.

 

4.      Ce reprezintă Vohodul Mare?

 

Aceasta are în primul rând un scop practic şi anume aducerea Sfintelor Daruri pregătite la Sf. Proscomidie, şi care se află acoperite pe Proscomidiar, şi depunerea lor pe Sfânta Masă.

După tâlcuitorii Sfintei Liturghii Vohodul Mare, sau Ieşirea cu Sfintele Daruri, are o semnificaţie simbolică. După unii reprezintă ultimul drum făcut de Domnul înainte de Patima şi moartea Sa, din Betania în Ierusalim, şi intrarea sa triumfală în cetatea Sfântă, unde trebuia să se jertfească[1],[2]. După alţii aceasta mai reprezintă şi alaiul funebru de la răstignirea şi îngroparea Domnului, adică transportarea Sfântului său Trup de la locul răstignitii, Golgota, la locul unde era săpat mormântul.[3] Astfel, după aceştia din urmă[4]:

 

v      Proscomidiarul reprezintă  locul răstignirii,

v      Sf. Disc reprezintă patul sau năsălia pe care a fost aşezat Mântuitorul,

v      Pomenirile care se spun de către preoţi în mijlocul bisericii, se fac după exemplul tâlharului care a zis „Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţi Ta!”.

v      Altarul şi Sf. Masă pe care vor fi aşezate Darurile reprezintă grădina în care era săpat mormântul Mântuitorului,

v      Sfântul Antimis e mormântul însuşi, iar depunerea darurilor pe Sf. Masă reptezintă aşezarea în mormânt.

v      Acoperământul discului simbolizează marama pusă pe faţa celui răstignit, acoperământul potirului ţine locul giulgiului, iar acoperământul mare (Aerul), care acum se pune peste potir şi disc, închipuie piatra care este prăvălită la intrarea înmormânt.

v      Cădirea reprezintă aromatele cu care a fost uns Trupul Mântuitorului

v      Steluţa reprezintă pecetea care a fost pusă de iudei pe piatra mormântului

v      Închiderea uşilor Împărăteşti reprezintă pogorârea Domnului în iad cu sufletul, iar închiderea dverei (perdelei) închipuie întărirea mormântului cu straja cerută de căpeteniile iudeilor

 

5.      Cum se pregătesc credincioşii şi slujitorii pentru aducerea Sfintei Jertfe?

 

Aceasta cuprinde trei părţi, sau trepte.

 

a.       Prima dintre ele este rugăciunea, exprimată prin ectenie care urmează duupă Vohod „Să plinim rugăciunea noastră Domnului...”.

b.       Împlinirea poruncii dragostei, care odinioară se concretiza prin sărutul păcii al îndemnul „Să ne iubim unii pe alţii...”. Astăzi se practică numai de către slujitori în Sf. Altar, atunci când se slujeşte în sobor[5].

c.       Urmează apoi mărturisirea credinţei adevărate ortodoxe, prin rostirea Simbolului Credinţei

 


6.      Ce simbolizează sărutul păcii

 

În Biserica veche în acest moment bărbaţii se sărutau între ei, la fel şi femeile pentru a închipui porunca dată de Mântuitorul Sf. Apostoli: „Poruncă nouă vă dau vouă să vă iubiţi unii pe alţii...”[6] Aceasta subliniază faptul că iubirea dintre noi este una din condiţiile esenţiale pentru a putea participa la aducerea Sfintei Jertfe. „ Dacă aduci darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul tău înaintea altaruui şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău şi atunci venind adu darul tău” [7] Chiar dacă astăzi nu mai practicăm sărutul păcii, în acest moment cu toţii treuie să ne umplem inimile de dragoste şi iertare pentru toţi semenii noştri, alungând toatp vrajba, ura şi pizma[8]

 

7.      Ce este Crezul şi de ce se rosteşte el în timpul Sf. Liturghii?

 

Rostirea crezului arată că în afară de iubire avem nevoie şi de credinţa dreaptă, ortodoxă, spre a participa cu vrednicie la aducerea Sf. Jertfe.

 

8.      De ce se deschide dvera (perdeaua)  înainte de rostirea Crezului?

 

Aceasta arată că ni se lasă slobodă vederea spre altar, ca să ne putem mărturisi credinţa chiar înaintea tronului lui Dumnezeu, care se află pe Sf. Masă sub forma Sf. Daruri. Aceasta mai înseamnă, după Sf. Meletie Sirigul, că trebuie să ridicăm de pe ochii noştri orice perdea sau orice văl, care ar putea împiedica ascultarea şi înţelegerea celor cuprinse în Crez. Ea mai închipuie şi fuga străjerilor din preajma mormântul Domnului la cutremurul dinainte de Înviere.

 

9.      Ce reprezintă ridicarea Sf. Aer deasupra Sf. Daruri?

 

Ridicarea Sf. Aer şi clătinarea lui în timpul Crezului reprezintă cutremurul care a a avut loc înainte de înviere şi deschiderea mormântului prin prăvălirea pietrei. De aceea la cuvintele „Şi a înviat a treia zi din morţi...”, preotul opreşte clătinarea şi îl pune deoparte, aşa cum şi piatra mormântului a fost prăvălită deoparte de înger.

 

10.  Când începe ritualul Sfintei Jertfe (anaforaua)

 

Sfânta Jertfă începe odată cu cuvintele preotului sau diaconului „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace a o aduce...” La aceste cuvinte credincioşii răspund ”Mila păcii, jertfa laudei”. Acestea, într-o traducere mai corectă,[9] ar trebui să sune de fapt: „Milă, pace, jertfă de laudă”. Acestea sunt cele trei elemente pe care trebuie să le aducem ca adevărată jertfă lui Dumnezeu, în opoziţie cu jertfele de animale din Legea Veche:

 

v      Mila, pentru că Domnul a spus „ Milă voiesc iar nu jertfă” de animale (Osea 6,6; Miheia 6,6-8;  Mt 9,13; 12,7)

v      Pacea, pentru că jertfa trebuie adusă numai după împăcarea cu toţi[10]

v      Lauda pentru că o asemenea jertfă cere Domnul prin gura psalmistului David; „Adu lui Dumnezeu jertfă de laudă.. cel ce Îmi aduce jertfă de laudă acela mă cinsteşte”[11] ()


 

11.  De ce se cântă acum în biserică imnul „Sfânt Sfânt Domnul Savaot...”?

 

Acest imn cântat de credincioşi cunoscut sub numele de Trisaghionul serafimic sau Sanctus ne face părtaşi cântării oştilor celor mai presus de lume. La început, adică în Vechiul Testament, remarca Sfântul Ioan Gură de Aur, imnul nu a fost cântat decât în cer. Acum el este atât al nostru cât şi al serafimilor deoarece Hristos a înlăturat zidul care despărţea cele două lumi. Cântarea acestui imn reprezintă apogeul jertfei de laudă care umple cerul şi pământul, jertfa adusă de oamenii uniţi cu îngerii, creaturile pământesti şi cereşti stând înaintea lui Dumnezeu şi

lăudându-L.[12]

 

12.  Ce  simboluri au celelalte gesturi liturgice ?

 

v      Atingerea steluţei de cele patru parţi ale Sf. Disc reprezintă cântarea celor 4 vietăţi din Apocalipsa Sf. Ioan

v      Punerea ei deoparte reprezintă ruperea peceţilor de pe mormântul Mântuitorului

v      Ridicarea cinstitelor daruri de la cuvintele „Ale Tale dintru ale tale”, ne aminteşte ridicarea paharului şi a pâinii de către Iisus la Cina cea de Taină

 

13.  Care este momentul cel mai sfânt din timpul Sf. Liturghii?

 

În timpul în care în biserică se cântă imnul „Pe tine te lăudăm...” atunci preotul rosteşte epicleza, rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt pentru a coborâ şi a sfinţi darurile „Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare şi fără sânge şi cerem şi ne rugăm şi la Tine cădem...”.

Este momentul cel mai sfânt din toată Sfânta Liturghie, acum darurile fiind sfinţite şi transformate în Trupul şi Sângele Mântuitorului. De aici înainte ele nu mai sunt doar simboluri, ca şi până acum, ci ele sunt chiar însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului, care este prezent în mod real pe Sfânta Masă.[13]

De reţinut că numai Sfântul Agneţ se transformă în Trupul Mântuitorului, celelalte părticele doar  împărtăşindu-se de sfinţirea pe care o primesc de la Sfântul Trup, dar ele nu se transformă nici în acesta, nici în trupurile sfinţilor. De aceea la cuvintele „Sfintele Sfinţilor” preotul înalţă numai Sf. Agneţ, iar nu tot Sfântul Disc.

 

14.  Ce trebuie să facă credincioşii în acest moment?

 

În acest moment credincioşii trebuie să stea în genunchi şi să se roage plini de evlavie alături de preot, fiind cel mai sfânt moment din timpul Sf. Liturghii.

 

15.  Ce urmează după aceasta?

 

După transformarea Sfintelor Daruri urmează rugăciunile de mijlocire pentru toată Biserica (dipticele). Deschiderea dverei la cuvintele „Mai ales, pe Preasfânta Curata, prea Binecuvântata ...” se face pentru pomenirea Maicii Domnului şi simbolizează deschiderea cerurilor şi a milostivirii divine pentru noi prin Jertfa Fiului lui Dumnezeu. Cădirea care urmează se face atât în cinstea Sfintelor Daruri, acum sfinţite,  cât şi a Maicii Domnului.

 

16.  De ce se rosteşte rugăciunea Tatăl nostru înainte de Sf. Împărtăşanie?

 

Pentru că acum credincioşii sunt suficient de vrednici să se numească fii ai Lui Dumnezeu, căruia i se roagă după modelul Fiului Său Adevărat, Iisus Hristos. Ei se roagă atât pentru pâinea cea de toate zilele (mâncarea trupească) cât şi pentru a se face vrednici de a primi adevărata pâine, şi adevărata băutură, Trupul şi Sângele Mântuitorului.

 

17.  De ce spune preotul „ Sfintele Sfinţilor”?

 

Pentru că cele Sfinte, adică Trupul şi Sângele Mântuitorului se vor da numai celor care sfinţi[14], adică celor care s-au pregătit pentru aceasta şi sunt vrednici să le primească. La aceasta credincioşii răspund „Unul Sfânt , Unul Domn Iisus Hristos..” arătând că ei de fapt nu sunt vrednici şi numai unul este cu adevărat sfânt între oameni: Domnul nostru  Iisus Hristos.

 

18.  Ce reprezintă frângerea Sf. Agneţ şi punerea părţii Is în Sf. Potir?

 

Frângerea Sf. Agneţ şi aşezarea sa în Cruce pe Sf. Disc reprezintă răstignirea Mântuitorului pe Cruce şi moartea sa. Punerea părticelei Is în Sf. Potir, în care s-a făcut împungerea cu copia reprezintă reunirea Sf. Trup şi a Sf. Sânge, simbolizând Invierea

 

19.  Ce simbolizează Căldura?

 

Căldura este o apă călduţă care se toarnă în Sf. Potir şi ea reprezintă căldura de viaţă făcătoare pe care Sf. Duh o toarnă prin Înviere în oasele şi mădularele noastre cuprinse de moartea păcatului. Cum spune psalmistul „Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului” (Ps. 103, 31). Ea mai simbolizează şi pogorârea Duhulu Sfânt la Cinzecime peste întreaga Biserică.

 

20.  Când se împărtăşesc preoţii?Când se împărtăşesc credincioşii?

 

Preoţii se împărtăşesc în altar, în jurul Sfintei mese, închipuind pe Apostoli la Cina Cea de Taină. Credincioşii sunt împărtăşiţi de către preot în Biserică. Ieşirea preotului cu Sf. Potir reprezintă prima arătare în lume a Mântuitorului după Înviere. După împărtăşire preotul mai arată o data Sf. Potir rostind cuvintele „Totdeauna acum şi pururi şi-n vecii vecilor”, simbolizând ultima arătare a Mântuitorului înainte de urcarea sa la ceruri.

 

21.  Ce se întâmplă cu credincioşii care nu s-au putut împărtăşi?

 

Chiar dacă nu se pot împărtăşi în mod real cu Mântuitorul, în chip tainic aceştia participă la comuniunea cu Hristos prin turnarea miridelor în Sf. Potir. Atunci preotul rosteşte rugăciunea „Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Scump Sângele Tău pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi”. Iată cât de important este să participăm şi să aducem pomelnice la Sf. Liturghie celor dragi nouă, vii sau adormiţi.  

Tot ca o mângâiere credincioşii primesc şi anafora, pâinea binecuvântată care se împarte la sfârşitul Sf. Liturghii.

 

22.  Când se sfinţeşte Sf. Anaforă şi ce semnifică ea?

 

Anafora (sau antidoron în greceşte - în traducere în loc de daruri) se sfinţeşte prin atingerea de Sf. Vase şi rostirea rugăciunii de binecuvântare în timpul cântării Axionului. Ea este făcută din prescura din care s-a scos Sf. Agneţ, prescură care o simbolizează pe Maica Domnului. Împărţirtea anaforei simbolizează şi rămânerea în lume a Maicii Domnului după Înălţare şi până la Adormirea sa.

Fiind un înlocuitor al Sfintei Împărtăşanii,[15] anafura se dă credincioşilor  ca un simbol de comuniune spirituală, ea fiind şi o aducere aminte a agapelor frăţeşti din Biserica Primară. Ea lucrează asupra sufletului nostru, căci este dătătoare de sfinţenie. Dar ea este şi un semn văzut al dragostei frăţeşti care îi uneşte pe toţi cei care o mănâncă, aşa cum Sf. Împărtăşanie arată că toţi cei care se învrednicesc de primirea ei sunt uniţi cu Hristos. De aceea, şi anafora trebuie luată cu vrednicie şi curăţie sufletească şi trupească.[16] Ea trebuie consumtă pe nemâncate ca şi Sf. Împărtăşanie. Vechile cărţi de pravilă prevedeau o pregătire asemănătoare cu cea pentru primirea Sf. Împărtăşanii, de aceea ea nu se poate da oricui şi oriunde.

Tot anaforă este şi pâinea sfinţită stropită cu vin care se împarte la Paşi (paştile). Aceasta nu trebuie să fie confundată cu Sf. Împărtăşanie.

 

 

23.  Care este sfârşitul Sf. Liturghii?

 

Preotul iese din Sfântul Altar şi rosteşte ultimele rugăciuni din mijlocul Bisericii. După Sf. Nicolae Cabasila „se cuvine sa luam acum seaa cum, la sfârsitul sfintei slujbe si al slavirii de încheiere, – când, prin urmare, s-au îndeplinit toate cele cuvenite fata de Dumnezeu – preotul se desface oarecum din acea împreuna-petrecere cu Dumnezeu si parca se coboara, putin câte putin, în mijlocul oamenilor, din înaltimea (la care se suise). Iar aceasta o face asa cum se cade preotului, adica rugându-se. Nu numai felul, ci si locul rugaciunii arata ca el coboara. Caci pâna acum s-a rugat înlauntrul altarului, în taina, fara sa-l auda nimeni adresându-se numai lui Dumnezeu; acum însa, rosteste rugaciunea obsteasca pentru Biserica si pentru toti credinciosii, iesind din altar, stând în mijlocul poporului si în auzul tuturora.

 

24.  Ce simbolizează potrivirea (consumarea) Sfintelor de către preot sau diacon?

 

După Împărtăşirea credincioşilor Sf. Potir este dus la Proscomidiar simbolizând Înălţarea la ceruri a Mântuitorului Hristos. Consumarea Sfintelor preînchipuie gustarea fericirii depline la masa cerească pe care a făgăduit-o Hristos apostolilor şi ucenicilor Lui: „De acum nu voi mai bea din această roadă a viţei, până în ziua aceia când îl voi bea cu coi întru Împărăţia Tatălui Meu”[17]

 

Astfel prin împărtăşire Liturghia reprezintă o pregustare a tuturor bunătăţilor pregătite celor drepţi în Împărăţia viitoare, o anticipare a Împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea Sfinţii părinţi numesc Sf. Liturghie : Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.[18]

 

Pentru aceea, se cuvine să-i ridicăm lui Dumnezeu, toata slava, cinstea si închinaciunea, dimpreuna cu Tatal Cel fara de început si cu Preasfântul si bunul si de viata facatorul Sau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin!



[1] „înfăţişează arătarea cea din urma a lui Hristos, prin care mai ales a aprins ura iudeilor, când a facut drumul din patrie (Galileia) la Ierusalim, unde trebuia să se jertfească, intrând călare pe asin în oraş, escortat şi aclamat de mulţimi.Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1989

[2] Vezi şi Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica Specială, Ed Nemira, 2002, p. 243

[3] Ibidem

[4] Ibidem, p. 244

[5] atunci când slujesc mai mulţi preoţi

[6] In. 13, 34; 15, 12

[7] Mt. 5, 23-24

[8] Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 245

[9] Idem, p. 246

[10] vezi explicaţia de la sărutarea păcii

[11] Ps. 49 14,23 şi în Ps. 105, 22 şi Ps. 116, 17

[12] Pr. Florin Botezan, Liturghie şi euharistie www.biserica-mihai-viteazul.ro

[13]darurile s-au sfintit si Jertfa s-a savârsit, iar marea Victima, adica Mielul cel junghiat pentru lume, se vede zacând pe Sfânta Masa. Caci acum pâinea nu mai este doar o închipuire a trupului Domnului sau numai o icoana a adevaratului Dar, care ar avea doar o întiparire a mântuitoarelor patimi ca pe o tablita, ci este însusi Darul cel adevarat, însusi Trupul Stapânului Cel atotsfânt: Trupul care a primit cu adevarat toate acele umiliri, ocari si loviri, Trupul care a fost rastignit si jertfit, care a dat marturia cea buna înaintea lui Pilat din Pont146, Trupul care a fost biciuit si batjocorit, care a îndurat scuipari si a gustat fiere. Asisderea si vinul este acum însusi Sângele care a tâsnit din Trupul cel împuns cu sulita. Este Trupul si Sângele care s-a zamislit de la Duhul Sfânt, s-a nascut din Sfânta Fecioara, a fost îngropat, a înviat a treia zi, s-a înaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.” Sf. Nicolae Cabasila, op. Cit.

[14] În biserica primelor veacuri toţi creştinii erau numiţi sfinţi (agioi, sancti),. Sfinţii sunt nu numai cei care su ajuns sfinţi ci toţi cei care se străduiesc să  meargă pe calea cea strâmtă a mântuirii

[15] Pr. Prof. Ene Branişte op. cit., vezi la Sf. Simeon al Tesalonicului, Despre Sfânta Liturghie

[16] Învăţătură creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1978

[17] Mt. 26, 29

[18] Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit.