Despre pregătirea dinainte de Sfânta Împărtăşanie

 

Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat?

Paharul mântuirii voi lua, şi numele Domului voi chema

Ps. 115

 

În partea practică a cuvântului de astăzi vă voi vorbi, după puţina mea cunoaştere şi cu conştiinţa nevredniciei, despre Sfânta Împărtăşanie şi felul în care trebuie să se apropie creştinul ortodox de această mărită Taină a Tainelor.

 

Ce este Sfânta Împărtăşanie?

 

Sfânta Împărtăşanie (Euharistia sau Cuminecătura) este Taina în care, sub chipul pâinii şi al vinului, se împărtăşeşte creştinului Însuşi Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”[1] Înţelegem de aici că în linguriţa pe care ne-o dă preotul din faţa Sfântului Altar nu e doar pâine şi vin obişnuit , sau pur şi simplu „juice”, cum îi mai îndulcesc unele mame pe copiii lor; trebuie să ştim şi să conştientizăm că acel Vin şi acea Pâine sunt de fapt Însuşi Hristos care în chip nevăzut şi neîmpărţit ni Se dă nouă tuturor. Cum spune o rugăciune din Canonul Sf. Împărtăşanii: „Bun este Domnul, gustaţi şi vedeţi; că de demult pentru noi, precum suntem noi făcându-Se, şi odată pe Sine Părintelui Său ca jertfă aducându-Se, pururi Se junghie, sfinţind pe cei ce se împărtăşesc cu Dânsul”

 

Când a fost instituită această Taină?

 

Taina aceasta a fost instituită de Mântuitotul Hristos la Cina Cea de Taină prin cuvintele ”Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.... Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Mt26, 26-28)

 

De ce este important să primim Sfânta Împărtăşanie?

 

Pentru că Sfânta Împărtăşanie este hrana necesară creşterii noastre duhovniceşti în Hristos şi merinde pentru viata veşnică, dupa cuvântul Mântuitorului : "Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură " (In10, 10). Şi in alt loc " Eu am venit ca ( lumea ) viaţă să aibă şi din belşug să aibă " (In10, 10). Şi "Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer"(In6, 51). Sau "Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică" (In6, 54).

Sfânta Împărtăşanie nu este numai o simplă amintire, o comemorare istorică, cum greşit învaţă protestanţii, ci luând cu adevărat pe Hristos în noi primim putere de viata dătătoare, dupa cuvintele:"De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi" (In 6, 53 ). Iată deci cât de importantă este participarea noastră la această Taină!

 

Dar oare oricine şi oricând este vrednic să se împărtăşească?

 

 Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi din pahar să bea" ( ICo 11, 28 ) căci altfel ne împărtăşim cu nevrednicie şi  oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului" ( ICo 11, 27 ). Şi cine este vrednic ? Daca judecam adânc şi drept, nimeni nu este vrednic de această dumnezeiască împărtăşire, nici credincioşii, nici preoţii, nici episcopii,  pentru că numai Dumnezeu este fără de păcat.

 

Cum putem totuşi să ne apropiem de Sfânta Euharistie?

 

Sigur că cel mai bine ar fi să nu păcătuim, dar suntem slabi şi greşim în toată vremea. De aceea Biserica a rânduit o cale potrivită pentru a ieşi din acest aparent impas: Sfânta Spovedanie. Biserica a găsit de cuviinţă ca, înainte de a veni în faţa Sfântului Altar pentru a ne împărtăşi, trebuie să ne pregătim în prealabil curăţându-ne pe cât putem de păcate prin taina Sfintei Spovedanii. Însă nu trebuie să ne gândim că prin aceasta devenim cu adevărat vrednici, pentru că nici după Sfânta Spovedanie nu suntem cu totul curaţi. Numai printr-o spovedanie nu reuşim să spălăm toate păcatele noastre din tinereţe şi până azi. Iar chiar dacă am face-o, din momentul în care ne spovedim şi până primim Sfintele Taine avem destul timp să păcătuim, căci omul în fiecare clipă păcătuieşte. De aceea chiar şi după spovedanie trbeuie să ne considerăm întru totul păcătoşi şi nevrednici, şi aşa să ne apropiem de Sf. Potir.

Pentru a ne face să simţim şi mai bine aceasta, Biserica a mai rânduit şi puţin post, după putere, înainte de spovedanie şi apoi înainte de Împărtăşanie, ca să ne mutăm mintea de la lume şi plăcerile ei şi să ne gândim mai mult la Dumnezeu şi păcatele noastre, câştigând astfel umilinţă, părere de rău şi hotărârea de a nu mai repeta greşelile. Apoi, prin rugăciunile pregătitoare Cuminecării, ne rugăm la Dumnezeu să cureţe El ce a rămas necurăţat şi să ne dea El Însuşi vrednicia de a-I primi Sângele şi Trupul.

Cu alte cuvinte vrednicia pentru primirea Sfintei Impartasanii este dobândita de cei nevrednici prin Sfânta Spovedanie, prin ascultare deplina de preotul duhovnic, prin osteneli duhovnicesti şi ajutor de la Dumnezeu.

Uneori iubiţi credincioşi în urma Sfintei Spovedanii preotul ne poate opri o perioadă mai scurtă sau mai lungă de la Sfânta Împărtăşanie, conform cu canoanele rânduite de Biserică. De ce face aceasta? Pentru că părintele duhovnic, cu harul care i-a fost dat de Dumnezeu, vede când noi nu suntem pregătiţi să primim Sfânta Euharistie. Şi voi încerca să explic acest lucru. Când preotul iese cu Potirul în care se află Sfânta Împărtăşanie spune aşa „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi” deci iată cele trei calităţi pe care trebuie să le avem pentru a ne apropia de Trupul şi Sângele Domnului. Să le analizăm pe rând

Frica de Dumnezeu – ne face să ascultăm poruncile şi să umblăm în calea Domnului. Dacă preotul vede că n-avem această frică, că nu conştientizăm încă răul pe care l-am făcut şi nu ne căim pentru păcatele noastre, atunci poate considera că nu suntem încă pregătiţi şi ne poate opri o vreme, dându-ne tratament (canon) pentru boala  sufletească de care suferim, până vom începe să realizăm gravitatea faptelor noastre şi ne vom întoarce cu umilinţă la Hristos spre iertare.

Credinţa – dacă  părintele duhovnic vede că ne-am lepădat de credinţă prin mulţimea nemăsurată a păcatelor, sau că avem credinţe false împrumutatea de la alte religii, sau pur şi simplu nu suntem de religie creştin ortodoxă, părintele nu ne poate da Sfânta Împărtăşanie pentru că iarăşi nu suntem pregătiţi, neavând credinţa dreaptă în Hristos. Iar cine nu crede în Hristos nu se poate uni cu El. De aceea preotul ne poate iarăşi opri până vom fi readuşi în calea Bisericii Noastre Dreptmăritoare.

Dragostea – dragostea este cea care după cuvântul Sfântului Apostol Pavel le întrece pe toate. Mântuitorul ne învaţă să-i iubim chiar şi pe duşmani. Dacă noi nu ne împăcăm cu toţi oamenii mai înainte, dacă venim supăraţi sau certaţi pe cineva, iarăşi nu ne putem împărtăşi pentru că nu avem dragostea pe care ne-o cere Hristos. Nu ne putem uni cu Hristos care este dragoste când avem sufletul plin de ură! De aceea dacă nu putem ierta pe cineva, părintele poate să ne canonisească până ne împăcăm cu persoana respectivă.

Toate acestea sunt bine cântărite de preotul Duhovnic, în funcţie de canoanele Bisericii şi situaţia particulară a fiecăruia, pentru a lua cea mai bună hotărâre pentru noi.

Când venim să luăm Sfânta Împărtăşanie preotul ne întreabă dacă ne-am spovedit, dacă am postit, dacă am mâncat în ziua respectivă, şamd. Neîndeplinind aceste condiţii nu trebuie să ne supărăm şi să insistăm neîntemeiat dacă nu ni se dă Sfânta Împărtăşanie, pentru că preotul este responsabil în faţa lui Dumnezeu de Trupul şi Sângele Domnului care i-a fost încredinţat.

Ia auziţi ce spune Sf. Ioan Gură de Aur: „Dar şi către voi diaconilor, care slujiţi, şi către voi preoţilor care împărtăşiţi darurile aceste, nu mică muncă zace asupra voastră, dacă ştiind la cineva vreo răutate, îi veţi îngădui să se împărtăşească de masa aceasta. Sângele lui Hristos din mâna voastră se va cere...Ci dacă măcar din nebunie sau necunoaştere va veni cineva să se împărtăşească (cu nevrednicie) opreşte-l şi să nu te temi. Teme-te de Dumnezeu şi nu de om...De suflet mă voi despărţi, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, mai înainte de a da Sângele stăpânesc cu nevrednicie, şi sângele meu voi vărsa, mai înainte de a da Sângele atât de înfricoşat celui căruia nu i se cuvine”[2]

Deci dacă preotul ne refuză cumva Sfintele Taine, el o face doar temporar, pentru a ne proteja, pentru a nu ne da sabie în loc de hrană, şi pentru a nu-şi lua sieşi şi nouă osândă. Trebuie să ne întristăm într-o astfel de situaţie dar e bine să folosim această durere spre a ne aduce în suflete pocăinţa, părerea de rău, şi dorinţa de a nu mai fi puşi vreodată într-o astfel de situaţie. În acest fel canonul şi oprirea de la Împărtăşanie nu mai este doctorie amară, ci leac dulce care topeşte păcatele şi îndepărtează patimile.

Iar când vom dori iarăşi să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, să venim mai întâi să ne spălăm de păcate dobândind iertarea la scaunul Sfintei Spovedanii. Apoi să postim după putere şi să ne facem canonul de rugăciune. Aşa ne vom umple sufletul de umilinţă şi vom putea să ne apropiem de Sfintele Taine cu frică, pentru că ne ştim păcatele, dar nădăjduind cu credinţă în dragostea lui Hristos.

 

Cât de des ne putem împărtăşi?

 

Acest lucru depinde de râvna fiecăruia şi de sfatul Duhovnicului. Este bine să ne apropiem cât mai des, dar nu atât de des încât să sărim peste rânduială,  şi nici foarte rar îndepărtându-ne prea multă veme de Hristos. În general se recomandă să ne împărtăşim cel puţin în toate cele patru posturi de peste an, sau mai des dacă putem, sau, dacă nu, măcar o dată pe an de Sfânta Înviere.

Copiii cei nevinovaţi pana la varsta de cinci ani, este bine să-i împărtăşim, dacă se poate, şi în fiecare Duminica. Iar copiii de 6 - 7 ani mai ales acum, este bine să fie spovediţi şi apoi împărtăşiţi, că astazi copiii văd şi aud multe sminteli, în casa, la televizor şi peste tot, nefiind supravegheaţi de părinţi. La fel şi despre cei batrîni şi bolnavi zice Sfantul Simeon al Tesalonicului:"Cei bătrâni si bolnavi, care nu au impedimente canonice, este bine să se împărtăşească mai des şi în sărbătorile mari".

În toate însă este bine să urmăm cu sfinţenie sfatul preotului Duhovnic, care ştie cel mai bine aşezarea noastră sufletească.

 

Privite în ansamblu toate cele de mai sus pot fi puse într-o singură idee: totul în Biserica trebuie savârsit dupa rânduială. Rânduielile au fost alcatuite de sfinţi. Ei le-au respectat şi le-au experimentat şi s-au sfinţit prin ele. Cine iese din rânduială iese din comuniunea acelora care le-au alcătuit. Responsabilitatea păzirii acestora revine în primul rând slujitorilor sfinţiti, dar aceştia o împart cu păstoriţii lor[3]. Nu doar preotul trebuie să urmărească păzirea acestor rânduieli ci şi credincioşii trebuie să se cerceteze singuri dacă urmează întocmai sfaturile Bisericii.

Să ne apropiem deci cu toţii cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste şi să cerem lui Hristos să completeze nevoinţa noastră cu bunătatea Sa cerând strigând cu umilinţă aşa: „Ca focul şi ca lumina să-mi fie mie Trupul şi Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului şi mistuind spinii patimilor şi luminându-mă tot pe mine, cel ce mă închin Dumnezeirii Tale” Amin!

 

Diacon Vasile Tudora



[1] Arhim Ilie Cleopa, Credinţa Ortodoxă

[2] Din Arhim. Ilie Cleopa, Valoarea Sufletului

[3] Lector Pr. Viorel Sava - Împărtăşirea credincioşilor, între tradiţie şi inovaţie, Candela Moldovei nr.1/1998